Refugiații nu se pot baza pe dreptul internațional.  
/Daniela Trochowski, prelegere din cadrul lansării programului Moving Cities./

Cele 10 porunci ale îngrijitoarelor ucrainene din Polonia, care s-au auto-organizat în sindicat. Imagine: Ukaș Surovieț

Femeia sortează o movilă de haine de mâna a doua. Pe brațul răsuflecat i se vede un șir de cifre în albastru. Este înaltă, suplă, palidă, trasă la față. Pomeți înalți, ochi mari, albaștri și scrutinitori atrag atenția celorlalți sortatori din preajmă, care îi arată din când în când anumite obiecte vestimentare. Uneori își privește cifrele de pe braț. Nu poartă uniformă dungată, ci blugi, pulover și bocanci comozi, Pe cap are o căciuliță gri. Hainele pe care le ordonează nu au fost confiscate. Provin din donații. În subsolul liceului doar o persoană dintre cei zece activiști poartă mască igienică. Al patrulea val covid încă nu a escalat, cazurile de îmbolnăviri fiind relativ moderate în Varșovia. Femeia caută galoși, fulare, căciuli și mănuși de culoare neagră sau verde închis. Persoanele care le vor purta trebuie să fie cât mai puțin vizibile în pădure, cât mai greu de depistat de către grăniceri și polițiștii de frontieră. Cifrele de pe braț nu i-au fost tatuate. Și le-a scris singură. Sunt mărimi de haine și încălțăminte pentru o familie aflată într-un centru supraîncărcat de tip închis pentru refugiați, în estul Poloniei.

 

Se poate afirma că studiul relației dintre pandemia covid-19 și migrație s-a stabilit ca domeniu aparte de cercetare și anchetare. Cuvintele cheie „impact”, „covid”, „migration” înscrise în motorul de căutare google oferă circa 194 de milioane de rapoarte, publicații științifice, declarații de presă, mărturii, postări individuale. Corelația dintre acești factori pare să fie una puternică și multidimensională. Poate fi descrisă începând cu termenii politicilor legate de vulnerabilitatea și procesarea desțăraților, până la rolul imigranților, atât cei cu calificări cât și al personalului necalificat, ca forță motrice în ameliorarea crizei covid, prin angajarea lor în domenii de importanță majoră în recuperare, de exemplu, drept personal medical, dereticătoare, livratori și șoferi de transport public, servicii de salubrizare, culegători.

Există un consens în ceea ce privește riscul ridicat de morbiditate în rândul imigranților în covid (alături de alte comunități marginalizate, precum sunt minoritățile etnice sau popoarele indigene)[1]. Cauzele variază de la accesul limitat la asistența medicală, o prevalență mai mare a bolilor preexistente, speranță de viață mai mică, rate de infecție peste medie pentru alte boli transmisibile, cum ar fi tuberculoza, sărăcia și concentrarea membrilor acestor comunități în locuri de muncă precare și mijloace de trai considerate periculoase sau nesigure.

Politicile guvernamentale referitoare la imigranți și refugiați au fost slab implementate sau discriminatorii, chiar și în rîndul statelor UE. Criza comună impusă de Covid ar fi putut crea un impuls pentru solidaritate și încetarea mai multor tipuri de discriminării, în realitate, însă, animozitatea, persecuțiile și conflictele par să se fi intensificat în mai multe situații. Inechitățile și discriminările prepandemice s-au perpetuat adesea fără schimbări, sau chiar s-au agravat.

Pe măsură ce țările parcurg calea incertă spre recuperare, activiștii și cercetătorii vorbesc despre importanța a ceva mai mult decât o simplă revenire la normalitatea de dinaintea pandemiei.

Se pledează pentru eliminarea rasismului sistemic și a nedreptăților cu care imigranții s-au confruntat adesea și în mod documentat; un acces mai bun la serviciile de sănătate, cazare și spații conjugale, la apă potabilă și produse igienice, reducerea conglomeratelor urbane, asigurarea unor munci decente, respectarea drepturilor muncitorilor, asistența socială adecvată, reducerea insecurității alimentare și a evacuărilor forțate.

Deși accesul scăzut la mijloace de comunicare sofisticate și necunoașterea limbilor populațiilor gazdă a redus accesul la știri și educație[2], au fost raportate mai multe cazuri, inclusiv în presa națională din unele țări, când activiștii comunitari s-au mobilizat pentru a traduce în limbile lor materne și comunica celorlalți îndrumările care puteau salva vieți. Voluntarii se autoorganizau și ofereau îngrijire și expertiză persoanelor care necesitau aceasta.

Unele autorități au folosit în mod cinic pandemia drept pretext pentru a combate protestele și a intensifica supravegherea populației, considerându-și populațiile în vectorii bolii, ce trebuie izolați, și nu drept potențiale victime ce necesită protecție.

Pe când în unele state departamentele pentru procesarea imigranților și-au redus drastic randamentul muncii, au fost și politici binevenite, precum prelungirea permisurilor de ședere, sau chiar legalizarea statului de rezident permanent al refugiaților. Datorită acestui fapt, în Varșovia a fost înregistrată, bunăoară, prima ramură al sindicatului îngrijitoarelor domestice, în mare parte de etnie ucraineană. A fost oferit accesul gratuit la servicii de sănătate, ajutor în educație, de exemplu prin împrumutarea de dispozitive care puteau fi conectate la platformele de conferințe online, oferirea de cazare temporară în hoteluri[3].

S-au promovat narațiuni false, inclusiv în mass-media sau rețelele de socializare, care au împovărat anumite comunități cu vina pentru pandemie, astfel punând în pericol securitatea lor. Discursul de ură a servit, de asemenea, la subminarea strategiilor naționale de sănătate publică.

Măsurile standardizate impuse de statele naționale cum ar fi închiderea frontierelor, carantina și suspendarea cererilor de azil, au încadrat implicit migrația în lista de amenințări la adresa sănătății publice. Această abordare, deși favorizată de guvernările cu agende anti-migrație, a plasat grupurile deja vulnerabile într-un pericol și mai mare, forțându-i să rămână în medii strâmte și insalubre. Cu toate acestea, în rapoartele guvernamentale și onegeurilor importante apare tacit exclamația că autoritățile fac tot posibilul ca imigranții și refugiații să nu alunece în „situații iregulare.

Valurile ulterioare de infecții mediatizate în rândul comunităților de refugiați și de imigranți, deși adesea folosite de grupurile de dreapta pentru a le stigmatiza în continuare, au subliniat de fapt necesitatea unei abordări mai progresiste a migrației care ar favoriza incluziunea și integrarea și nu penalizarea și izolarea.

Asigurarea accesului echitabil la asistență medicală și la alte drepturi, cum ar fi educația și angajarea legală, nu numai că ar putea sprijini gestionarea pandemiei ci va crea și condiții sociale și economice mai bune atât pentru refugiați și imigranți, precum și pentru populația țărilor gazdă.

Adoptarea unor răspunsuri holistice la pandemie, adecvate la nivel local, care recunosc și respectă perspectivele, practicile și convingerile comunității au asigurat eficacitatea acestora, protejând în același timp cunoștințele culturale, stilurile de viață tradiționale și sănătatea mintală.

Situația globală

Numărul persoanelor care locuiesc actualmente în condiții de risc ridicat la nivel global este de circa 82,4 milioane[4]. Multe dintre aceste persoane sunt refugiați, imigranți economici sau se află în situații care îi silește să-și părăsească iminent locuințele. Migrația e forțată de catastrofe climaterice, conflicte militare, crize economice, sărăcia și foamete. Crizele funcționează și ca amplificatoare ale practicilor de trafic de ființe umane preexistente. Căsătoriile forțate cu membrii unor grupuri armate au loc de obicei în contexte în care căsătoria copiilor este deja încorporată în cultura locală. Răspândirea terorii în rândul populațiilor locale și suprimarea minorităților etnice este încă larg practicată în lume. Iar traficul uman este săvârșit în mod oportunist de comunitățile gazdă, familiile strămutate, grupurile armate și autorități, chiar și de state (Belarus). Recrutarea forțată și munca forțată a crescut în populațiile de risc ridicat la sfârșitul lui 2020 cu 72% în comparație cu perioada prepandemică, sexul tranzacțional ca mecanism de adaptare a crescut cu 78%, iar căsătoriile forțate, inclusiv ale copiilor, a crescut cu 78%[5].

Africa

În ultimele șase luni ale anului pandemiei, în Camerun au fost înregistrate ciocniri armate dintre forțele guvernamentale și milițiile paramilitare. Mai multe persoane și-au pierdut viața. Au fost răpiți civili, inclusiv minori, și incorporați forțat în grupările militante. Această nouă formă de trafic – recrutări forțate ale copiilor de către grupurile armate și muncă forțată înfloresc în mai multe țări africane, în Ciad, Sudan, Somalia sau Mali[6]. Au fost înregistrate oficial sute de violuri, o treime din victime fiind minore. În timp ce inundațiile au afectat domiciliile a circa 130.000 de persoane și au forțat o mare parte să migreze.

Inundațiile masive din Ciad au afectat peste 400.000 de oameni. Deși au fost înființate 25 de locații de găzduire temporară pentru persoanele strămutate intern cu o capacitate de circa 65.000 de locuri, răpirile, omuciderile și actele înregistrate de violență au sporit cu 23% între august și septembrie 2020.

În Sudanul de Sud, inundațiile masive de-a lungul Nilului au strămutat aproximativ 800.000 de persoane. Inundațiile fără precedent din vecinul Sudan au afectat peste 860.000 de oameni. Iar luptele intercomunitare și facționale au forțat deplasarea a peste 75.000 de persoane doar în Darfur. În timp ce revizuiesc acest text, presa a anunțat un puci militar, arestarea guvernului democrat și instaurarea dictaturii militare în Sudan.

Inundațiile au afectat opt provincii în Niger, provocând pierderi de vieți omenești, daune materiale și strămutarea a 400.000 de persoane. Peste 400 de școli au fost închise. Nu s-au găsit soluții viabile de acces la educație pentru miile de școlari afectați. Incursiunile armate în Niger din partea grupărilor armate din Burkina Faso au provocat mai multe strămutări interne de persoane. Strămutații au fost adesea blocați în zone inaccesibile pentru organizațiile umanitare în zonele de frontieră.

Circa un sfert din populația Republicii Central Africane a fost strămutată. În această țară un viol este înregistrat în fiecare oră de sistemul de alertă umanitară care acoperă 42% din spațiul țarii.

Covid-19 și conflictele contribuie și la insecuritatea alimentară acută, care afectează circa 22 de milioane de oameni în Republica Democrată Congo și 14 milioane de oameni în Sahel, inclusiv peste trei milioane de persoane în Burkina Faso. Situația e acutizată și de activitatea militantă a grupurilor armate din Burkina Faso. Acești factori combinați au declanșat deplasarea transfrontalieră a aproximativ 4.000 de persoane. Perioada dinaintea alegerilor prezidențiale din Burkina Faso a fost însoțită de tulburări similare cu cele observate și în Mali vecin, unde alegerile disputate au stârnit proteste și o lovitură de stat militară. În Mali au fost raportate cazuri de sclavie bazată pe descendență și alte forme de trafic de persoane, inclusiv pentru muncă forțată, exploatare sexuală și cerșetoria forțată. Victimele au fost malieni, dar și imigranți sau solicitanți de azil.

În nord-estul Nigeriei, guvernul și-a intensificat eforturile de repatrieri pe fondul deteriorării condițiilor din taberele supraaglomerate pentru refugiați. Reîntoarcerile în multe cazuri par a fi premature, căci zonele de revenire sunt încă sfâșiate de conflicte.

În Somalia actele de piraterie armată care vizau transportul de mărfuri comerciale către orașe au dus la distrugerea unor cantități semnificative de alimente și vehicule. Scenele din Mad Max par să fie mai aproape de real decât de ficțiune. Impunerea blocadei economice, combinată cu restricțiile pandemiei, a dus la o creștere bruscă a prețurilor la alimente în zonă.

În Zimbabwe violența de gen și maltratarea copiilor s-au dublat comparativ cu tendințele din perioada prepandemică. Riscul violenței în familie, al abuzului și exploatării sexuale, al traficului de ființe și căsătoria copiilor rămâne ridicat. Sărăcia alimentează cazurile de sex tranzacțional.

Conflictele din Yemen s-au intensificat, cu utilizarea pe scară largă a explozivelor în apropierea zonelor dens populate. Aceasta a rezultat în numeroase pierderi de vieți și daune corporale în rândul civililor, inclusiv femei și copii. Bombardarea spitalelor a restricționat drastic accesul la asistența medicală pentru circa 200.000 de persoane. Actualmente circa 41.000 de persoane strămutate intern din Al Hudaydah locuiesc în 77 de tabere de găzduire temporară la doar 5 km de zona cu ostilități active.

Aproape 14.000 de ivorieni au evadat din Coasta de Fildeș. Cifrele continuă să crească pe fondul tensiunilor persistente în jurul rezultatelor alegerilor. Peste 5.500 de persoane au fost strămutate intern.

Până în vara lui 2021, s-a estimat că peste 2.000 de persoane au murit în urma ciocnirilor militare din Mozambic dintre forțele guvernamentale și grupări militante care chestionează legalitatea guvernului, iar circa 730.000 de persoane au fost silite să imigreze[7].

America de Sud

Furtuna tropicală Eta a afectat mii de oameni în El Salvador, Guatemala și Honduras. Unele zone care necesită asistență de protecție umanitară urgentă sunt inaccesibile din cauza inundațiilor și alunecărilor de teren.

Mii de refugiații venezueleni din Columbia, au decis să revină în patrie în urma deteriorării economiei columbiene induse de covid-19. Anterior Columbia oferise circa un milion de permise de ședere temporară pentru refugiații venezueleni. Creșterea numărului de imigranți din Venezuela s-a oprit în perioada pandemiei sub două milioane de persoane. Pe de altă parte răfuielile sângeroase din Columbia între grupări mafiote au continuat fără întrerupere. OHCHR a documentat 33 de omucideri de activiști și apărători ai drepturilor omului în primul an al pandemiei. Venezuelenii au mai migrat spre Peru, Chile, Ecuador, Brazilia și Argentina. După sirieni venezuelenii par să fie populația cu cel mai mare număr de refugiați din lume. Circa 5.5 milioane de persoane au părăsit țara de origine în căutarea unei vieți mai decente. În 2020, în UE au fost înregistrate circa 50.000 de cereri de azil atât din partea cetățenilor venezueleni cât și din partea columbienilor.

Asia și Orientul Mijlociu

Deși actualul guvern Sirian își îndeamnă diaspora de circa șase milioane la revenire, sirienii refugiați aleg în continuare exilul. Numărul de decese și vătămări corporale produse de conflictul militar în desfășurare este înalt. În Dar’a, se primesc rapoarte zilnice despre răpiri și ucideri comise de făptași neidentificați.

Lebanonul, adineaori, un model de succes economic, se află în plină catastrofă umanitară și financiară. Criza din Lebanon este în mare o consecință a oligarhizării țării, schemelor bancare dubioase și a războiului din Siria. Investorii nu se mai încumetă să-și plaseze capitalul în zonă. Pandemia a dat țării lovitura fatală. 18% din veniturile țării proveneau din turism.

Încă anterior transferului de putere în mâinile talibanilor, în ciuda negocierilor de pace de la Doha, luptele din sudul Afganistanului au provocat strămutări de persoane și numeroase victime în rândurile populației civile.

În Irak, închiderea bruscă a taberelor pentru persoanele strămutate intern a exacerbat riscurile de protecție. Numeroase familii nu-și pot permite chiriile, fiind forțate să-și ridice din nou corturile aduse din taberele desființate. Mai multe rapoarte despre veniturile acestor persoane indică munca forțată și de exploatare drept singurul lor mijloc de venit.

În Libia, la 1 octombrie, 2020 se estima că 3.500 de persoane erau deținute în centre de detenție administrate de stat, inclusiv 1200 de persoane în situații extrem de dificilă. 27% fiind copii cu vârste cuprinse între 12-17 ani; 12% dintre deținuți erau femei.

Circa șase mii de persoane au fost ucise, printre care câteva sute de civili în conflictul de șase săptămâni din Nagorno-Karabah. Se estimează că 300.000 de civili și-au părăsit reședințele.

Covid-19 a decimat refugiații Rohingya fugiți din Myanmar în Bangladej, unde se află cea mai mare tabără de refugiați din lume. Circa 900.000 de persoane trăiesc în această tabără dens populată. Tabăra a trebuit să facă față și unui incendiu masiv și unui sezon ploios care a rezultat în distrugerea infrastructurii și numeroase victime umane.[8]

Covid-19 a făcut ravagii și în rândul refugiaților și solicitanților de azil din Nepal, Iran, Pakistan, Thailanda, Malaiezia și Indonezia. Lipsă acută de vaccinuri covid-19 în zona Asia-Pacific a îngreunat și mai mult viața refugiaților și a solicitanților de azil în zonă.[9]

Trebuie să se țină cont de faptul că circa 85% din toți refugiații lumii sunt găzduiți în țări mai puțin dezvoltate, iar în topul celor mai binevoitoare zece țări gazde este o singură țară bogată – Germania[10]

America de Nord

În anul prepandemic 2019, un total de 30.000 de refugiați au fost relocați în SUA. Cel mai mulți au fost din Republica Democrată Congo (15000), urmați de Myanmareni (4500), Ucraineni (4500), e Eritreea și Afganistan (a câte 1500 de persoane). În SUA 13.7% (circa 50 de milioane) din populația țării s-au născut neamericani. Acest indicele este în continuă creștere și apropiat de marea migrație de la sfârșitul secolului XIX, când era 14.8%. În 2018 circa 337.000 de imigranți au fost deportați din SUA, în pofida faptului că Americanii sunt de acord că imigranții sunt mai curând o valoare în plus decât o povară și numeroase organizații nonguvernamentale chestionează politicile de deportare ale SUA.

În 2020 în SUA și Canada au fost înregistrate niveluri istorice de noi deplasări interne ale populației, în principal din cauza ploilor abundente, a inundațiilor și incendiilor – peste 1,7 milioane. Frontierele au fost închise, iar numeroase restricții adiționale au dus la o scădere semnificativă a numărului de imigranți. În SUA, de ex., numărul imigranților a scăzut din 2019 până în 2020, de la 79,44 milioane la doar 19,45 milioane. Sosirile străinilor pe teritoriul canadian au scăzut de la 55,2 milioane la doar 22,9 milioane[11]. În Canada, numărul de cereri și prelungirile aprobate pentru rezidenții temporari a scăzut de la 2,42 milioane în 2019 la 1,26 milioane în 2020, o scădere cu 38%. Trecerile ilicite ale frontierei înregistrate la granița de sud-vest ale Statelor Unite cu Mexicul au scăzut semnificativ în timpul pandemiei. În cursul anului 2020, au fost înregistrate 547.825 de rețineri, o scădere de 68% față de 921.812 rețineri înregistrate în 2019. Cea mai semnificativă scădere a reținerilor în 2020, comparativ cu anii anteriori, a avut loc în primele cinci luni ale pandemiei (martie-iulie). În primele luni ale lui 2021 a avut loc o inversare a dinamici observată la începutul pandemiei. Trecerile ilicite au reînceput să crească. Au fost înregistrate 711.784 de rețineri în doar primele cinci luni ale anului 2021 – inclusiv o prezență ridicată a copiilor neînsoțiți și separați – depășind astfel numărul total de arestări ale imigranților înregistrate în întregul 2020.

Importanța imigranților în sprijinirea economiilor și a infrastructurilor sociale din regiune a devenit, de asemenea, din ce în ce mai evidentă în timpul pandemiei, evidențiată de reprezentarea lor în sectoare esențiale. În Statele Unite, de exemplu, s-a estimat că până în 2018 mai mult de 2,6 milioane de imigranți erau angajați în domeniul sănătății, reprezentând 18% din totalul de 14,7 milioane de lucrători. Aproximativ 70% dintre imigranții din SUA lucrează în sectoare de infrastructură critică. În medie, între 2014 și 2016, 73% dintre lucrătorii agricoli din Statele Unite au fost imigranți. SUA a implementat scutiri la restricțiile de intrare pentru anumite categorii de lucrători imigranți temporari în timpul pandemiei – de exemplu, numărul de vize pentru zilierii din agricultură eliberate în anul calendaristic 2020 a ajuns la 216.389, o creștere față de numărul observat în 2019 (207.467).

Australia și Noua Zelandă

Migrația către Australia, unde circa treizeci la sută din populație s-a născut în străinătate, a scăzut în pandemie la cel mai jos nivel din ultimii 100 de ani. În 2020, doar 3.300 de imigranți s-au mutat în Australia – o mică parte din cele 244.000 de sosiri în anul precedent. Aceasta a afectat multe întreprinderi care nu au putut recruta muncitori calificați, precum și universitățile care s-au bazat pe un număr mare de studenți internaționali.[12]

Noua Zelandă și-a închis hotarele și în general se poate găsi mai puțină informație accesibilă public. Deși NZ pare mai binevoitoare față de imigranți și minorități la nivel de politici și centrele pentru refugiați nu sunt de tip pușcărie[13], una dintre discuțiile semnificative care s-au perindat în mass-media din NZ a fost pierderea infirmierilor și personalului medical imigrant din cauza regulilor de imigrare care îi fac să se simtă „nepoftiți și în stare de permanentă tensiune”, pe fundalul unei crize de personal medical.

Europa

Pentru a preveni răspândirea covid-19, majoritatea statelor UE au impus restricții privind admiterea imigranților. Continuarea admiterii a fost justificată pentru sectoarele ocupaționale esențiale, în special sănătatea, agricultura și transport. Țările OCDE din afara UE au identificat în mod similar drept domeniile de importanță majoră – sănătatea și agricultura/securitatea alimentară drept sectoare esențiale, precum și sprijinul infrastructurii critice în unele cazuri.

Numărul cererilor de azil a scăzut în UE cu circa 31%, cea mai mică rată din 2013. Au fost procesate 461,3 mii de cereri,[14] o treime cu aviz pozitiv, iar numărul de procesări a fost mai mare decât numărul de cereri.[15]

La 31 decembrie 2020, în Europa locuiau 12 milioane de persoane în auspiciul Agenției ONU pentru Refugiați, cu 100.000 mai puține decât în 2019. O treime locuiesc în Turcia, țara care găzduiește cel mai mare număr de refugiați – 3,7 milioane. Cel mai mare număr de persoane strămutate intern din regiune a continuat să fie în Ucraina, cu aproximativ 734.000 de persoane strămutate în interiorul țării (PSI) și alte 1,6 milioane de persoane afectate de conflict.[16] Cu toate acestea, la granița estică a Ucrainei, guvernul a închis sporadic punctele de control, ceea ce a afectat libertatea de mișcare. Spitalele din est nu sunt echipate în mod adecvat cu echipamente de protecție individuală și facilități de bază, cum ar fi aparatele roentgen și respiratoare, pentru a răspunde provocării Covid-19. A luat foc tabăra pentru refugiați Moria, din Grecia[17], lăsând fără adăpost circa 12.000 de persoane.

O investigație jurnalistică a cotidianului britanic The Guardian și a colectivului „Lost in Europe” a descoperit că între ianuarie 2018 și decembrie 2020 în Europa au dispărut circa 18200 de minori refugiați neînsoțiți.[18] Un raport al organizației Salvați Copiii[19] din 2020 arată că lucrurile au început să se înrăutățească încă din 2015. Menținerea copiilor la graniță sau în instituții temporare a devenit mai costisitoare, iar reîntregirea familiilor și mai dificilă. Unele țări au făcut obligatoriu testul ADN, iar termenul de depunere a cererilor a fost scurtat. Pentru cei care își pot permite depășirea obstacolelor birocratice, așteptarea e foarte lungă, uneori ani de zile. Pandemia nu a făcut decât să agraveze situația, oferind statelor o scuză pentru a încetini reunificarea familiilor. Marea Britanie a folosit Brexitul ca o scuză pentru a întrerupe cooperarea cu Europa și pentru a nu accepta rudele imigranților care locuiesc în afara țarii. Familiile și copiii singuri sunt astfel blocați fără perspective, alunecând adesea înapoi în mrejele contrabandiștilor.

Ca și în alte părți ale lumii, în Europa lucrătorii imigranți joacă un rol esențial în îndeplinirea funcțiilor esențiale de supraviețuire în stat. Circa 13% dintre personalul identificat drept esențial în răspunsul la pandemie de COVID-19 din UE sunt imigranți (atât lucrătorii mobili din UE, cât și lucrătorii din țări din afara UE). În unele ocupații, cum ar fi curățenia, mineritul și construcțiile, până la o treime dintre lucrătorii cheie sunt născuți în străinătate.

Deși lucrătorii imigranți cu studii superioare sunt în general favorizați de politicile de imigrație și de cetățenii din țările gazdă, imigranții fără studii superioare sunt numeroși în serviciile de sănătate, îngrijire, șoferie, lucrătorii de transport și depozitare sau muncitori. Imigranții care adesea muncesc la negru sau în baza unor contracte de scurtă durată au rămas în mare parte dincolo de sfera de aplicare a schemelor contributive de sprijin la venituri.

Se prevedea că efectele interdependente ale pandemiei – cum ar fi scăderea economiilor, insecuritatea alimentară, tulburările sociale, tensiunile politice, adâncirea diviziunilor între grupurile de populație – ar putea duce la deplasări masive și, posibil, la o rată mai înaltă e imigrare către Europa, după ridicarea sancțiunilor, inclusiv a persoanelor cu nevoi internaționale de protecție.

În același timp, modelele de migrație vor rămâne probabil foarte perturbate din cauza restricțiilor asupra mobilității și, posibil, cuplate cu o supraveghere digitală sporită. În consecință, se spicuia accesul redus al refugiaților la protecție, fie în Europa, fie în altă parte.

Un rezumat al Băncii Mondiale estimează că, din cauza contracției economice globale cauzate de covid, fluxurile de remitențe către țările cu venituri mici și medii ar putea scădea cu aproximativ 20%. Această reducere ar putea crește sărăcia și ar reduce accesul gospodăriilor din țările baștină la serviciile de sănătate atât de necesare în timpul pandemiei[20].

Încălcări frecvente ale Convenției de la Geneva.

Deși încălcările Convenției de la Geneva aveau loc și anterior, nimeni nu prevedea încălcările grosiere care au loc acum la hotarul de Est al Europei, mai ales cel Polono-Belarus și legalizarea rebruscărilor (pushbackuri) sau, altfel spus, a arestărilor și deportărilor. Convenția este singurul tratat internațional privind drepturile omului care nu are niciun organism care ar supraveghea implementarea sa. Autorii Convenției au asigurat o definiție foarte precisă a termenului de „refugiat”, au acordat refugiaților un set important de drepturi, dar nu s-au îngrijit de înființarea mecanismului care ar distribui în mod echitabil sarcinile și responsabilitățile între statele semnatare.

Oricât de oribil ar suna – agențiile internaționale au nevoie de probleme reale pentru a-și legitima existența. Când împart o mie de pături, toată lumea îi iubește și donează bani. ONU evită să discute ceva ce ar putea provoca o dispută reală între state – cum ar fi monitorizarea responsabilității și împărțirea sarcinilor de azil – căci agenția ar putea pierde din credibilitate și ușurința de operare. ONU a propus, în schimb, Pactul Global despre Refugiați[21]. Limbajul este semnificativ aici: despre refugiați, nu pentru refugiați. Refugiații sunt obiectul, nu subiectul acestui document. Multe state, inclusiv membre UE, nici nu s-a alăturat acestui pact. Pe de o parte Pactul ar impune prea mult, pe de alta guvernele gestionează perfect teama de străini la granițe, până la ridicol. Dar până și oamenii cărora le este frică de străini sunt martorii haosului de la hotar, numără cadavrele, și se întrebă – de ce guvernul nu îl remediază în mod ceva mai eficient?[22]

Numărul de refugiați care încearcă să intre în Europa este iarăși în creștere, după o ușoară scădere în pandemie. Din graficul publicat de agenția Frontex, care ilustrează comparativ încercările de treceri ilegale ale hotarului UE în perioada ianuarie 2020-Septembrie 2021, și numărul de persoane care au reușit să traverseze hotarul, se poate distinge următoarele: calea vest-africană și central mediteraneeană funcționează la aceeași capacitate. Numărul de refugiați care încearcă să intre în Europa prin Balcani e în relativă creștere, iar persoanele care iau calea așa zis est-mediteraneeană este în scădere semnificativă.

 Studiu de caz: hotarul estic al UE.

A apărut, însă, o nouă cale de trecere – Hotarul Estic. Refugiații intră în Europa, în special prin Polonia, Lituania și Letonia din Belarus. Nu este vorba doar de cetățenii belaruși care încearcă să evadeze din patria lor, unde se simt în nesiguranță[23]. Este o cale scumpă, căci implică și o călătorie cu avionul spre Minsk. Zeci de mii de persoane au fost transportate din Orientul Mijlociu[24] de către agenții turistice belaruse cu aviz guvernamental, iar apoi transportați spre Codrii Bialoviejei și bruscați să treacă hotarul verde cu UE. Polițiștii de frontieră ai UE, contrar normelor internaționale, au rebruscat, la rândul lor, aceste persoane, iar guvernele Poloniei[25], Letoniei[26] și Lituaniei[27] au introdus stări de urgență. Criza umanitară de la granița Estică a UE a răpit cel puțin zece vieți. La 30 septembrie, parlamentul polonez a prelungit starea de urgență pe o fâșie de pământ adâncă de trei kilometri de-a lungul graniței cu Belarus. Este greu de evaluat situația în detaliu, deoarece nici mass-media, nici organizațiile umanitare nu au acces în această zonă. Din rapoartele de pe marginea zonei închise știm că se desfășoară o criză umanitară de proporții, iar imigranții se confruntă cu riscuri semnificative. Pe lângă hipotermii și înfometare, au fost documentate vânătăi de la bătăi și urme de mușcături lăsate de câinii-lupi ai grănicerilor belaruși. Se pare că sunt și mai multe cadavre în codri.

Cifrele din graficul Frontex ar putea să fie incomplete. Circa șase mii de refugiați au fost procesați de Polonia și Lituania. Lituania a procesat circa 4000 de refugiați, după care a oprit primirea refugiaților. O parte au fost deja deportați. Polonezii nu permit Frontexului să se implice, deși au fost știri precum că poliția germană va oferi ajutor la hotar. Polițiștii de frontieră nu sunt neapărat eficienți. Apar rapoarte despre mii de refugiați care au reușit totuși să se întâlnească cu traficanți de partea EU și să călătorească în Germania cu minibusuri, unde au cerut azil[28]. Două accidente rutiere pe șoselele poloneze, în care au fost implicate microbuze ticsite cu refugiați par să coroboreze aceste presupuneri.

 Noul pact european privind migrația și azilul

Între timp Comisia Europeană a publicat în septembrie mult așteptatul[29] Noul pact privind migrația și azilul[30]. Pactul a fost finisat în perioada covid și este posibil ca unele dintre prevederile acestuia să fi fost influențate de rigorile și restricțiile de mișcare impuse de pandemie. Oficial, documentul a fost elaborat în urma neajunsurilor sistemului de azil actual al UE, care au devenit evidente în timpul crizei din 2015-2016; de diferențele serioase în sistemele de azil în statele UE care au impact asupra întregii Uniuni; precum și de neimplementarea propunerilor CE de reforme a SECA și lipsa unei gândiri comune a țărilor membre în chestiunea refugiaților. Și important, de necesitatea introducerii unor mecanisme transparente de solidaritate între statele UE.[31]

Prin acest pact Comisia Europeană propune următoarele lucruri: Trecerea de la directive la ordonanțe. Creșterea rolului agențiilor UE – Frontex, Agenția UE pentru azil. Fondarea unor noi instituții, de exemplu, responsabile de coordonarea revenirilor, o rețea de suport al revenirilor, un forum Schengen, a unui grup de experți care să se ocupe de căutare/ salvare a persoanelor care încearcă să intre în UE. Creșterea competenților UE. Implementarea unor proceduri speciale în caz de criză sau forței majore, abrogarea directivei pentru protecția temporară, interoperarea bazelor de date între state.

Aceste diferențe sunt esențiale. Asigurarea unei politici unitare la nivel UE ar face posibilă evitarea unor situații de panică și haos. Statele uneori nu au politici de reacționare în caz de criză. Vedem acest lucru actualmente foarte clar în Polonia. Pactul este clar o încercare de a schița o viziune comuna asupra migrației. Regulamentele de până acum, inclusiv cel de la Dublin, au fost și sunt interpretate diferit de la stat la stat, în funcție de interesele locale. Acest lucru nu se va mai întâmpla.

O diferență semnificativă al noului Pact este introducerea la hotar al controlului de triare. (În traducerea românească a prezentării documentului e folosit termenul de screening.) Va fi obligatoriu și premergător intrării în UE pentru toți refugiații. Va identifica persoanele care au trecut hotarul neregulamentar și vor să depună cerere de azil la hotar. Se vor efectua controale ale stării de sănătate, verificarea din punct de vedere al pericolului pe care persoanele respective îl pot reprezenta, finalmente, se va efectua înregistrarea refugiaților în baza de date Eurodac.

Pactul prevede o așa numită „ficțiune legală”. Deși refugiații se vor afla în teritoriul UE fizic, în tabere închise, special amenajate, legal, în timp ce sunt investigați și triați, aceștia vor fi percepuți că se află în afara teritoriului UE. Această procedură va dura circa 5 zile, iar înregistrarea petiției de azil va avea loc după terminarea acesteia. Odată acceptați, aceste persoane vor fi monitorizate printr-un nou mecanism, care ar asigura apărarea lor de eventuale exploatări sau alunecarea către rețelele de traficanți.

Procedura de hotar – va fi o ordonanță și va fi unică pentru toată UE. Printre altele se va implementa obligativitatea criteriilor de tip statistic. În caz de lipsă de dovezi specifice, se vor procesa pozitiv cererile de azil din teritoriile unde cel puțin 20% de cereri au fost procesate pozitiv. Nu vor fi reținuți la hotar în taberele special amenajate minorii și familiile cu copii, cu excepția cazurilor când cineva din familie reprezintă dubii legate de securitate. Cererile de azil se vor procesa la hotar într-o perioadă de 12 săptămâni – prea scurt pentru evaluarea cuvenită a detaliilor, prea îndelungat pentru detenție – căci, refugiații vor fi deținuți în tabere de tip închis. Persoanele în perioade de procesare nu vor putea primi ajutorul prevăzut de legea în vigoare, acces la avocați, de exemplu, onegeuri, care se ocupă de drepturile omului, adică vor avea parte de garanții procedurale reduse. E posibil să fie și relocați în timpul procedurii.

Pactul mai prevede comasarea procedurilor de azil și de reîntoarcere. În cazul deciziei negative, refuzul de azil va surveni concomitent cu ordinul de deportare. În cazul refuzului intrarea în UE va fi interzisă. Deportarea va surveni imediat după decizie. Pactul va implica un sistem de detenție cu capacitate mare și protecție judiciară limitată. Limbajul utilizat în document este neutru. Nu se face deosebirea dintre reîntoarcere și expulzare, de exemplu. Unii analiști așteptau de la pact anularea Regulamentului Dublin[32], dar acesta a rămas de facto neschimbat.

Se va diviza responsabilitatea pentru procesarea cererilor de azil. Ca și după Dublin, azilul va fi oferit de țara primei intrări. Va fi extinsă însă definiția familiei – precum și posibilitatea de reunificare mai rapidă a membrilor precum și a familiilor înființate după părăsirea țării de baștină. Pe de o parte, se prevăd înlesniri în furnizarea documentelor și dovezilor probatorii pentru procesarea cererilor. Nu vor mai fi necesare, de exemplu, probele ADN. Pe de altă parte, perioada în care actele vor trebui depuse a fost scurtată semnificativ. Prezentarea întârziată va duce la ignorarea acestora.

Statele vor fi responsabile pentru azilanții acceptați pentru o perioadă mai lungă – până la trei ani și nu doar pentru 6-12 luni, precum era până acum, respectiv refugiații vor fi legați și mai strâns de statele prin care intră în UE. Petiționarii vor suferi consecințe negative imediate în cazul în care nu vor prezenta la timp actele necesare, de exemplu prin anularea ajutorului social, nerecunoașterea cererilor de azil și deportare. Viteza de procesare va fi comparativ mai rapidă, maxim 3 ani și nu 5 ani precum este în prezent.

Pactul prevede implementarea unui mecanism sofisticat de solidaritate între state. Noua solidaritate pare să fie, de fapt, un sistem de relocare, răscumpărare sau expulzare eficientă. Țările membre pot oferi ajutor unui stat în care sunt înregistrați mulți refugiați, nu neapărat prin relocarea refugiaților în teritoriul său, ci prin finanțarea sistemului de azil al țării respective, susținere diplomatică sau consultație și expertiză. În caz contrar se vor aplica penalizări. Altfel spus, deși nu este obligatorie, relocația va fi încurajată. Se va continua colaborarea cu țările vecine UE. Se va pune accentul pe colaborarea în domeniul readmiterii refugiaților și reîntoarcerilor. Se vor oferi sponsorizări reîntorșilor. Va funcționa obligativitatea raportării situației Parlamentului European (fără consultație sau colaborare.) Cu alte cuvinte se va continua politica de susținere a sistemelor de azil din Turcia, Maroc sau Libia, iar refugiații vor continua să fie opriți și deținuți acolo.

Pactul prevede priorități pentru refugiații cu diplome superioare sau calificații profesionale. Plus la asta, vor fi deschise mai multe căi de implementare a migrației legale. UE pare să vrea să atragă talente și persoane educate și să respingă refugiații și imigranții așa-ziși economici. Se va pune accentul pe acoperirea lacunelor de pe piețele muncii ale țărilor gazde. În special vor fi luate în considerație sectoarele de sănătate, îngrijirea medicală, agricultura. Va fi înființat un fel de Fond European al noilor talente, care va deveni o platformă de recrutare internațională. Deși Planul declară că va lupta cu exploatarea lucrătorilor imigranți, de facto, nu prevede proceduri de securitate și asigurare ca aceste persoană să nu ajungă exploatate.

Unii analiști ar putea afirma că noul Pact european probabil mai mult dezamăgește decât oferă speranță de tratare echitabilă a imigranților și refugiaților în UE, deși este mai riguros decât Pactul global discutat mai sus și prevederi care nu vor putea fi evitate de țările membre ca până acum.

Pe acest fundal de ineficiență instituțională și lipsa de soluții viabile din punct de vedere etic și de lungă durată se poate observa o activizare a populației civile în ceea ce privește ajutorul acordat refugiaților și imigranților. Grupuri de cetățeni, adesea neafiliați politic, prin acțiunile sale în spațiul public, adunări de fonduri bănești sau obiecte de primă necesitate, dar și prin presiunea continua asupra legislatorilor de nivel local și național, moderarea de discuții, organizarea de proteste, ocupări și demonstrații ajung să reușească să schimbe semnificativ atitudinile și comportamentele cetățenilor și poate chiar să influențele rezultatele alegerilor locale și naționale. Adesea artiștii vizuali, scriitorii, juriștii, jurnaliști, medicii și paramedicii își suspendă serviciile și se angajează în mișcări independente de ajutorare. Este foarte interesantă în acest context discuția liniei fine care separă ajutorul oferit refugiaților de către apărătorii drepturilor omului și traficul uman; crimele de solidaritate și exploatarea financiară a imigranților, atât la nivel local cât și pan european sau chiar mondial. Apropo, printre cei câteva sute de traficanți arestați recent de poliția de frontieră poloneză se numără și cetățeni români și moldoveni. Iar printre grupurile de activiști tot mai dese sunt cazuri când aceștia se decid să scoată din pădure refugiații și să-i deplaseze în orașele poloneze. Pe de altă parte tot mai des se discută asemănarea dintre cei angajați în traficul de persoane pus la cale de regimul Lukașenko și comportamentul poliției de frontieră UE. Și unii și alții vânează imigranți, inclusiv copii, îi prind, îi încarcă în camioane și îi transportă în codri, rareori oferindu-le ajutor.

Deși numărul de imigranți care au intrat în UE prin codrii Bialoviejii nu a depășit șapte mii de persoane, și constituie doar o cincime din numărul de refugiați care a intrat ilegal în Europa în 2021, dar această reprezintă totuși o creștere semnificativă de circa 1407% de trafic și s-a acutizat în ulimile două luni. Rebruscările imigranților înapoi spre hotar, cei zece morți, probabil mult mai mulți, care vor fi găsiți eventual în codrii și în lanurile de porumb când vor fi culese, condițiile pe care refugiații sunt siliți să le îndure, au dus la aceea că mulți activiști au început să compare situația din prezent cu felul în care erau persecutați evreii de către naziști.

Contestatarii scriu pe bannerele de la demonstrații că „acum lagărele de concentrare sunt poloneze, nu naziste”, și unii afirmă în interviuri că „în loc de gaz e folosit gerul pentru a omorî nevinovații”. Colajele cu imagini de mutare a evreilor, mai ales copii, din ghetouri sunt suprapuse cu imagini în care polițiștii polonezi transportă refugiații înspre păduri. Pe de altă parte, pe fundalul unor politici guvernamentale antiumanitare tot mai aspre, unii activiști vorbesc că mobilizarea fără precedent al populației civile a dus la crearea unui stat subteran, care în pofida guvernului xenofob ales, este totuși în stare să ofere ajutor, speranță, și cel mai important, să salveze vieți. În Polonia activează, de exemplu, consorțiul de onegeuri – Grupul Granița[33], care moderează ajutorul refugiaților opriți la hotar. Există și un grup foarte activ al părinților polonezi cu peste 11000 de conturi individuale, care pledează pentru o ameliorare cât mai rapidă a crizei umanitare.

Solidaritatea municipală

În 21 octombrie 2021 a fost lansată platforma paneuropeană Moving Cities (Orașe mobile), care cartografiază sute de orașe solidare, în care se încearcă implementarea, adesea contrar directivelor naționale, a unor programe progresiste de integrare.[34] Nu doar orașele mari sunt predispuse să ofere azil. Tot mai des și localitățile mai mici se alipesc inițiativei respective. (Sătenii din satul Mihauov[35], în apropierea hotarului cu Belarus, au reușit să înființeze un centru de ajutor pentru imigranți, de exemplu, cu forțe proprii.) Mapa este un document viu și municipalitățile sau primăriile se pot alia ușor inițiativei, dar și învăța din strategiile de succes prezentate acolo. Aceste municipalități insistă că o politică primitoare de migrație nu numai că este posibilă, ci se și desfășoară deja. În timp ce reformele politice naționale și UE se află în impas de ani de zile, peste 600 de municipalități din Polonia până în Portugalia susțin o politică de migrație bazată pe solidaritate și soluții locale inovatoare. Scopul inițiatorilor este de a îmbunătăți capacitatea municipalităților de a acționa la nivel local, precum și de a amplifica vocile orașelor și rețelelor de orașe ca actori politici în dezbaterea europeană privind migrația. Au fost efectuate deja 28 de studii aprofundate de caz ale unor municipalități, care acoperă circa 50 de abordări locale inovatoare în diferite domenii de politică: drepturi sociale și incluziune, securitatea sosirii și a reședinței, participarea politică, incluziunea interculturală și antirasismul, colaborarea cu inițiativele societății civile, crearea de rețele și munca de susținere și apărare. Acestea pot fi accesate în șapte limbi. Limba română nu e încă printre acestea. Inițiativa a pornit de la Palermo Charter Platform și a fost implementată de către mișcarea civilă germană Seebrücke și de platforma, de cercetare social-urbană Tesserae.

Seebruke (prin Liza Pflaum) afirma la deschiderea Moving Cities că mesajul organizației e binevinitor și diferit cu cel trimis în mod deliberat de către politicienii EU imigranților. Societatea civilă oferă soluții alternative iar municipalitățile își depășesc scopul lor local – asumându-și conștient statutul de protectori ai drepturilor omului. Faptul că unii sunt născuți în străinătate, nu îi poate împiedică să contribuie la bunăstarea orașelor, iar orașelor să le poată oferi locuințe, grădinițe, sprijin, etc.

Încheiere

E necesar să înțelegem și să admitem că migrația este o condiție umană universală, nu o excepție.

Imigranții adesea șoptesc – Nu am trecut granița, ci granița ne-a trecut viețile. [36] Iar acest adevăr nu s-a schimbat în pandemie. Alunecarea imigranților și refugiaților în „situații iregulare”, orice ar fi vrând să însemne această expresie în limbajul birocraților europeni, ar putea realmente fi minimalizată. Trebuie doar ca noi, cetățene și cetățeni, cu acte în regulă și cu acte în devenire, să nu încetăm să depunem efort, să ne autoorganizăm, să ne autoeducăm, să educăm pe alții, să chestionăm legile antiumane, să dezbatem și să protestăm practicile xenofobe și neetice, să oferim ajutor celora cine are nevoie de ajutor, să presăm politicieni, și chiar să devenim noi formatorii de politici și viitorii politicieni. Doar astfel vom putea trăi într-o lume mai bună și mai sustenabilă.  

 

Surse utile:

https://www.bbc.com/news/world-latin-america-57070813

Europewelcomes.org

https://fb.watch/8_7cIyFDc5/ – conferință referitoare la situația de la hotarul Estic al UE.

unhcr.org/news/stories/2020/4/5e79e2410/live-blog-refugees-covid-19-crisis.html?query=report%20covid%20migrant

https://europewelcomes.org/

https://seebruecke.org/

https://citiesofrefuge.eu/

https://fromseatocity.eu/

https://www.youtube.com/channel/UCNDqXZXGxOkd9FIgotnojkw/videos

https://www.welcomingspaces.eu/

https://www.governance-platform.org/en/msi/midi/eu_fond/?cn-reloaded=1

https://staedte-sicherer-haefen.de/wp-content/uploads/2021/06/IASH-Statement_International-Alliance-of-Safe-Harbours_ENG.pdf

https://www.oecd.org/migration/mig/00-eu-emn-covid19-umbrella-inf

REFERINȚE:

[1] minorityrights.org/trends2021/?fbclid=IwAR0PNquDoOeCrLKUr7dgcfh7zBwNzV8HJ54u1Yo8iFgWjSpKMRJkVUPsLes

[2]unhcr.org/news/press/2020/9/5f4cc3064/unhcr-report-coronavirus-dire-threat-refugee-education-half-worlds-refugee.html?query=report%20covid%20migrant

[3]reuters.com/article/uk-health-coronavirus-spain-refugees/spanish-hotel-owner-turns-resort-over-to-refugees-during-coronavirus-crisis-idUKKBN21M0FG?edition-redirect=uk

[4] unhcr.org/flagship-reports/globaltrends/

[5] Vezi și unhcr.org/news/press/2020/11/5fbe0f394/unhcr-warns-second-wave-covid-pandemic-driving-further-violence-against.html?query=report%20covid%20migrant

[6]unhcr.org/news/press/2020/12/5fc62ead4/child-trafficking-mali-increasing-conflict-covid-19.html?query=report%20covid%20migrant

[7] data.unhcr.org/en/documents/details/83365

[8]unhcr.org/news/stories/2021/9/6130c4124/flooding-fires-covid-bring-fresh-challenges-rohingya-refugees-bangladesh.html

[9] voanews.com/a/covid-19-pandemic_millions-asia-refugees-missing-out-covid-19-vaccines-un-says/6206518.html

[10] https://oko.press/dajcie-mi-godzine-sam-na-sam-z-polskim-rzadem-a-przekonam-go-by-przyjal-uchodzcow/

[11] migrationdataportal.org/regional-data-overview/migration-data-northern-america

[12] https://www.voanews.com/a/covid-19-pandemic_covid-19-slashes-immigration-australia/6207270.html

[13] Vedeți discuia cu Behrouz Boochanim și cartea sa „Scrisoare din Insula Manus”.

[14] udsc.prowly.com/128865-najmniejsza-liczba-spraw-azylowych-w-ue-od-2013-r

[15] https://www.easo.europa.eu/news-events/eu-asylum-decisions-exceed-applications-first-time-2017-due-covid-19

[16] https://www.unhcr.org/europe.html?query=report%20covid%20migrant

[17] dw.com/en/lesbos-after-moria-fire-people-are-still-living-in-tents-by-the-sea/a-59115403

[18] theguardian.com/global-development/2021/apr/21/nearly-17-child-migrants-a-day-vanished-in-europe-since-2018

[19] reliefweb.int/sites/reliefweb.int/files/resources/Report%20Protection%20Beyond%20Reach.pdf

[20] knowledge4policy.ec.europa.eu/foresight/potential-migration-implications-covid-19-crisis_en

[21] unhcr.org/the-global-compact-on-refugees.html

[22] https://oko.press/dajcie-mi-godzine-sam-na-sam-z-polskim-rzadem-a-przekonam-go-by-przyjal-uchodzcow/

[23] se poate specula că pandemia a fost picătura care a umplut paharul, contribuind direct la protestele în desfășurare din Belarus: uikpanorama.com/blog/2020/08/22/belarus-starts-the-series-of-corona-crisis-revolutions/

[24] https://www.dw.com/en/the-route-from-iraq-to-belarus-how-are-migrants-getting-to-europe/a-59636629

[25] blogs.prio.org/2021/10/migrants-are-dying-in-the-forests-on-the-eus-eastern-borders/

[26] infomigrants.net/en/post/34262/latvia-begins-pushing-migrants-back-at-belarus-border

[27] schengenvisainfo.com/news/lithuania-declares-state-of-emergency-due-to-influx-of-migrants-from-belarus/

[28] dw.com/en/germany-sees-new-refugee-arrivals-via-poland-and-belarus/a-59596275

[29]unhcr.org/news/press/2020/9/5f69deff4/unhcr-iom-call-truly-common-principled-approach-european-migration-asylum.html?query=report%20covid%20migrant

[30] ec.europa.eu/info/strategy/priorities-2019-2024/promoting-our-european-way-life/new-pact-migration-and-asylum_ro

[31]Vedeți trecerea în revistă a pactului efectuat de către Marta Gurciânska (Asociația Inițiativelor Juridice) /fb.watch/8Zn8qVICdL/

[32]ec.europa.eu/home-affairs/policies/migration-and-asylum/common-european-asylum-system/country-responsible-asylum-application_en

[33] facebook.com/grupagranica

[34] www.moving-cities.eu

[35] samorzad.infor.pl/wiadomosci/5336650,Punkt-pomocy-uchodzcom-w-Michalowie.html

[36] transnationalactivism.eu/handbook/migration-and-the-shortcomings-of-the-nation-state-an-interview-with-seyla-benhabib/

Acest articol a fost elaborat în cadrul proiectului ”Dosarul Social”, realizat de PLATZFORMA în colaborare cu Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung Moldova.

 

Facebook Comments Box