Acest text face parte din studiul ”PRAGUL DE REFERINȚĂ PENTRU SALARIUL DE BAZĂ EUROPEAN. Pentru un Salariu de Trai în Europa Centrală, de Est și Sud-Est”, elaborat de Campania ”Haine Curate” (Clean Clothes Campaign – CCC). 

PLATZFORMA a tradus acest studiu în limba română. 

De ce să ne concentrăm pe salariul de trai?

Salariile care mențin sărăcia constituie o realitate rușinoasă dacă ne gândim la profiturile pe care le fac brandurile și vânzătorii cu amănuntul în lanțul global de producție al îmbrăcămintei. 
Ei au avantajul de a exercita un control dublu asupra pieței globale de consum dar și asupra zonelor cu costuri de producție joase din Sudul și Estul Global. În piața de producție, brandurile și vânzătorii cu amănuntul au creat presiune competitivă pentru contracte printre furnizorii lor, fapt care a dus la o întrecere pentru oferirea celor mai joase costuri de producție.

Cumpărătorii trebuie să plătească prețul întreg al hainei. Acesta include un salariu ce i-ar permite muncitoarei să trăiască. 

Chiar dacă aceste lucruri ni se par evidente, ele constituie, de fapt, subiectul unor discuții și dezbateri importante printre diverșii actori și părți interesate în industria globală de îmbrăcăminte și articole sportive. Chiar  dacă dreptul la un salariu de trai este un drept uman fundamental, salariile muncitoarelor sunt mult sub salariul de trai, iar în Europa Centrală, de Est și Sud-Est – acestea sunt semnificativ sub pragul de sărăcie al UE.

Salariul de trai este un drept uman central, activ și vital pentru orice dezvoltare reală. În ultimii anii, când discursul despre salariul de trai în industria modei a fost facilitat de Campania ”Haine Curate”, componentele principale ale definiției salariului de trai au fost convenite în mod larg printre experți și părțile interesate. În momentul de față discursul despre salariul de trai se referă mai puțin la diversele definiții și mai mult la modalitățile prin care acesta poate fi implementat.

O trăsătură fundamentală a metodologiei Pragul pentru Salariul Minim în Asia (eng. Asia Floor Wage, AFW), dar și a Pragului pentru Salariul Minim în Europa (eng. Europe Floor Wage, EFW), este sensibilitatea la dimensiunea de gen. Noi punem accent pe dimensiunea familială a salariului de trai. În cele mai multe țări producătoare din Europa, muncitoarele din industria îmbrăcămintei – de obicei femei – sunt cele care întrețin familiile sau sunt mame singure. Bărbații soți sunt de multe ori șomeri, angajați în activități informale – sau migrează spre țările din Europa de Vest în căutarea unui loc de muncă. Această sărăcie a veniturilor le forțează pe femei să muncească mai mult peste program, să lucreze la un al doilea loc de muncă ori să caute cele mai ieftine produse alimentare – toate acestea rezultând într-o penurie absolută de timp.

Cele mai multe muncitoare din industria îmbrăcămintei din Europa Centrală, de Est și Sud-Est sunt remunerate doar cu salariul minim legal – de foarte multe ori plătit și el după ore de muncă peste program.

Dacă comparăm acest salarii minime cu pragul de sărăcie al UE (60 % din salariul mediu sau median pe țară), vom vedea că în mediu, salariile minime reprezintă doar două treimi din acest prag

Salariile minime stabilite în aceste țări nu doar că nu ajută muncitoarele să nu cadă în sărăcie dar, din contra, constituie o garanție că muncitoarele vor fi sărace.

Dreptul la un salariu de trai este important pentru împuternicirea femeilor nu doar la locul de muncă dar și ca membre active din punct de vedere economic ale societăților lor. Angajarea în funcție de gen este un factor important în nivelul salarizării din motivul că femeile domină în fabricile de îmbrăcăminte, mai puțin în funcții de conducere. Femeile au de obicei salarii mai mici decât bărbații și au acces la mai puține oportunități de a fi promovate la locuri mai bine plătite. Aranjamentele precare de muncă perpetuează insecuritatea
constantă a câștigului. Când femeile nu au un loc de muncă ele se confruntă, foarte des, cu un sistem de protecție socială sub-funcțional sau descoperă că contribuțiile financiare către sistemul de protecție socială nu au fost plătite. Salariile curente achitate muncitoarelor din industria îmbrăcămintei sunt insuficiente și inadecvate. În loc să ofere prosperitate, ele integrează muncitoarele în sărăcie, datorii și într-un statut social inferior în societate și în forța de muncă. Schimbarea acestor condiții nu mai poate fi amânată.

Unii vânzători cu amănuntul și branduri recunosc în principiu dreptul la un salariu de trai în codurile lor voluntare de conduită; totuși în realitate cel mai des ei au grijă doar ca furnizorii să se conformeze cu salariul minim legal în țările lor. Aproape nici un brand/retailer nu asigură un salariu de trai în practică. Între timp, guvernele din țările în care are loc producția, de exemplu în Europa Centrală, de Est și Sud-Est, mențin salariile minime la un nivel cât de jos posibil, în mediu la un sfert din nivelul estimat al salariului de trai (vezi tabelul pe la pagina 11), comparând în mod constant ratele salariilor cu alte țări ”producătoare” și având în minte riscul ca brandurile să își  transfere producția în alte țări. Această amenințare a transferării producției constituie un impediment major în negocierea salariilor și de asemenea un obstacol de nedepășit în calea organizării colective a forței de muncă. În teorie, ar trebui să fie posibil pentru sindicate să negocieze salarii mai mari pornind de la salariul legal minim, care reprezintă un fel de prag minim stabilit prin lege. În practică acest prag minim este absent în majoritatea locațiilor.

Care sunt principalele trăsături convenite ale salariului de trai?

Bogăția fundamentelor normative ale dreptului la un salariu de trai impune un efort de a elabora cele mai importante trăsături ale sale. Următoarele aspecte sunt agreate pe larg de către părțile interesate și comunitatea de experți:
a. În calitate de drept uman universal aplicabil, dreptul la salariul de trai se referă la toți muncitorii/muncitoarele, indiferent de poziția lor la locul de muncă, productivitatea lor sau situația personală (de exemplu starea civilă). Salariul de trai este cel mai mic salariu plătit și nici un muncitor/muncitoare nu trebuie să câștige mai puțin decât valoarea stabilită a salariului de trai.
b. Salariul de trai trebuie să fie întotdeauna suficient pentru a acoperi necesitățile de bază ale muncitorilor – inclusiv apă potabilă, condiții sanitare, transport public, sănătate și educație.
c. și nevoile de bază ale familiilor lor.
d. Și să asigure un venit discreționar (de obicei un supliment echivalent cu 10 % din costul necesităților de bază).
e. Salariul de trai trebuie să fie obținut în intervalul regulat de muncă, adică fără muncă peste program.

Salariul de trai este o categorie ce include doar costurile de trai. Productivitatea sau capacitatea economică a unui angajator nu sunt luate în calcul.

Definim nevoile de bază ale muncitoarelor din industria îmbrăcămintei din Europa ca fiind necesități de hrană (3000 calorii pe zi), îmbrăcăminte, transport (abonamente sau bilete la transportul public), locuință (plată pentru chirie sau rata la credit imobiliar, întreținerea gospodăriei), servicii comunale și comunicare (electricitate, încălzire, apă, colecția deșeurilor, telefon, internet), educație, divertisment și cultură, costuri de sănătate și igienă, concedii și sărbători (o vacanță cu durata de o săptămână în interiorul țării pentru toți membrii familiei).

Salariul de trai ca și concept familial – o abordare sensibilă la dimensiunea de gen.

Standardele publice internaționale menționate mai sus definesc în mod clar salariul de trai ca un salariu familial.

În principiu, un salariu de trai ar trebui să fie plătit unei muncitoare indiferent de situația sa personală și conjugală. Dacă salariile de trai ar fi plătite în funcție de starea civilă a muncitoarei (căsătorită sau necăsătorită), competiția și presiunile de cost vor crea situația în care muncitoarele cu familie vor fi discriminate la angajare iar muncitoarele fără familie vor fi lipsite de șansa de a crea o familie. Cercetările de pe teren arată că femeile sunt discriminate dacă rămân însărcinate ori li se recomandă să nu procreeze în perioada cât sunt angajate la fabrică.

Estimăm salariul de trai ca un salariu familial. Pornim de la înțelegerea că familia este o rețea domestică de grijă ce nu se limitează la familia imediată. Ea include așteptările și obligațiile societale ale femeilor și ia în calcul realități precum nevoia de a sprijini familia extinsă sau angajarea în muncă de îngrijire neplătită pentru copii și bătrâni. Dacă adăugăm și fenomenul migrației celor mai tineri – și mai bine educație – deficitul de muncă de îngrijire va crește negreșit și va pune aceste societăți la mari încercări.

Salariul de trai este un drept uman activ. El reprezintă un instrument puternic nu doar pentru a îmbunătăți situația femeilor muncitoare dar și pentru a contribui la crearea unui context în care acestea vor putea să își realizeze toate capabilitățile. Dacă salariul de trai nu include o abordare sensibilă la dimensiunea de gen, este foarte probabil ca insuficiența veniturilor să continue să reproducă o inegalitate a distribuției de resurse în interiorul gospodăriei care discriminează femeile și fetele, de exemplu prin faptul că acestea beneficiază de mai puțină hrană nutritivă sau nu au posibilitatea de a beneficia de servicii medicale și de educație. Cercetările realizate în Ucraina și România au confirmat realitatea că în familiile muncitoarelor din industria îmbrăcămintei și în alte familii cu venituri mici femeile și fetele mănâncă de foarte multe ori mai prost iar băieții sunt preferați surorilor lor pentru servicii educaționale sau medicale costisitoare.

Un alt motiv pentru a evidenția dimensiunea familială a salariului de trai ține de faptul că în majoritatea țărilor producătoare din Europa, muncitoarele cel mai des întrețin întreaga familie ori în genere sunt mame singure. Soții de multe ori sunt șomeri sau angajați în activități informale – ori migrează în țările Europei de Vest în căutarea unui loc de muncă. Această sărăcie a veniturilor le forțează pe femei să muncească mai mult peste program, să lucreze la un al doilea loc de muncă ori să caute cele mai ieftine produse alimentare – toate acestea rezultând într-o penurie absolută de timp.

De asemenea, femeile, mult mai des decât bărbații, tind să muncească în cadrul unor aranjamente informale de muncă. Alături de femeile angajate regulamentar, întâlnim cazuri ale unor femei care muncesc fără contract legal, care primesc o anumită plată fixă fără a avea un regim regulamentar de muncă, care câștigă foarte puțin (nu doar că sub salariul minim de trai dar uneori chiar și sub nivelul salariului minim), nu sunt plătite la timp, nu sunt acoperite de beneficiile sociale și nu reprezintă o prioritate pentru cele mai multe organizații guvernamentale, politice sau de protecție a drepturilor muncii.

Recomandări.

 În conformitate cu Principiile directoare ale ONU privind Afacerile şi Drepturile Omului, statele în care brandurile și vânzătorii din industriile îmbrăcămintei și încălțămintei își au sediile, Uniunea Europeană, dar și brandurile și vânzătorii înșiși au datoria și obligația de a respecta și proteja drepturile omului oriunde își desfășoară producția.

Aceasta înseamnă că ele trebuie să acționeze cu grija cuvenită pentru a asigura muncitoarele cu salarii de trai și să ia măsurile necesare pentru rezolvarea problemei atunci când muncitoarele nu primesc salarii de trai.

  • Țările de origine ale acestor branduri/vânzători și UE au obligația de a asigura faptul că brandurile și vânzătorii respectă drepturile omului și drepturile de muncă peste tot în lume.
  • Țările de origine ale furnizorilor pentru aceste branduri/vînzători și UE au obligația de a proteja drepturile omului și drepturile muncitoarelor lor și să implementeze salarii minime ce ar ajuta muncitoarele să iasă din capcana sărăciei în loc să creeze o forță de muncă sărăcită și exclusă social.
  • Brandurile/vânzătorii au responsabilitatea de a plăti prețul deplin al produsului pe care îl comandă – un preț care să fie în acord cu drepturile omului. Acest preț prevede un salariu ce le-ar permite muncitoarelor și familiilor lor să trăiască.
  • Brandurile/vânzătorii au datoria de a nu abuza de puterea lor de cumpărare sau de reglementările slabe în materie de drepturile muncii sau drepturile omului ale unor state și să respecte drepturile internaționale ale omului și drepturile muncii, inclusiv dreptul la un salariu de trai, suplimentar la respectarea reglementărilor și legilor naționale în privința protejării drepturilor omului.

Mai concret:

  1. Companiile și brandurile de îmbrăcăminte trebuie să stabilească măsuri publice, concrete și măsurabile în întregul lanț de producție pentru a se asigura că muncitorii vor fi plătiți cu un salariu de trai într-un termen de timp rezonabil, conform traseului descris în Foaia de Parcurs pentru un Salariu de Trai. Aceste măsuri ar trebui să fie orientate spre atingerea pragului salariului de trai calculat pentru 2018: 2640 USD PPC pentru Slovacia, Ungaria, Polonia, Turcia, Croația, Cehia, Bulgaria și România și 1980 USD PPC pentru Serbia, Bosnia-Herțegovina, Georgia, Macedonia de Nord, Albania, Ucraina și Moldova.
  2. Companiile și brandurile de îmbrăcăminte trebuie să negocieze și să semneze acorduri oficiale, obligatorii din punct de vedere legal cu reprezentanți ai muncitoarelor care să prevadă plata unor prețuri semnificativ mai mari pentru furnizori, ceea ce le-ar permite acestora capacitatea de putea plăti salarii de trai ce acoperă necesități de bază ale muncitoarelor și familiilor lor. Companiile și brandurile de îmbrăcăminte ar trebui să asigure că estimările lor privind prețurile  includ și plata decalajului dintre Pragul pentru Salariul Minim în Europa (Europe Floor Wage) și salariul minim legal oficial peste tot în țările producătoare din Europa.

Raportul integral poate fi citit aici:

CCC_EuropeFloorWage_report_WEB_romanian

Campania ”Haine Curate” (Clean Clothes Campaign – CCC) este o rețea globală de organizații în domeniul muncii și drepturilor omului, care include și sindicate. Rețeaua face campanie și pledează pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă în industria de îmbrăcăminte și de echipament sportiv. Campania ”Haine Curate” (CHC) folosește metodologia cercetării orientate spre acțiune pentru a informa strategiile sale de campanii, advocacy și lobby pentru o industrie a confecțiilor care să se conformeze drepturilor omului. Dreptul la un salariu de trai ocupă un loc central în activitățile rețelei deoarece acesta reprezintă revendicarea principală a muncitoarelor și muncitorilor.

Acest Raport a fost adoptat de Grupul de Studiu al Țărilor Producătoare din Europa al CHC, care include organizații membre ale CHC, dar și alte organizații din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est: Albania, Bulgaria, Bosnia-Herțegovina, Croația, Cehia, Georgia, Ungaria, Macedonia de Nord, Moldova, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Turcia și Ucraina. Această alianță promovează metodologia salariului de trai transfrontalier în Europa – pragul salariului minim în Europa (eng. EUROPE FLOOR WAGE).