La Chișinău multă vreme planurile ucrainene de a construi pe cursul de sus al rîului Nistru șase hidrocentrale în regiunile Ivano-Frankivsk, Ternopili și Cernăuți și alte câteva baraje nu au fost cunoscute. Planul ”îmblînzirii Nistrului” a fost desecretizat în anul 2015. În vara anului 2016 guvernul ucrainean a făcut public programul de dezvoltare a sectorului hidroelectric pînă în anul 2026, iar în decembrie anul trecut – proiectul strategiei de dezvoltare a sectorului energetic pînă în anul 2035. Ambele documente prevăd construcția celor șase hidrocentrale. E de groază să ne închipuim ce se va întîmpla cînd aceste hidrocentrale își vor începe lucrul. Prim-ministrul Pavel Filip a vizitat Kievul pe 13 februarie, cu intenția declarată de a discuta și această chestiune. 

Kievul e gata să lase Republica Moldova fără apă de dragul energiei electrice ieftine.

”Frica față de Rusia împinge UE să facă pași greșiți și nu exclud că UE va fi mai interesată de energia electrică ieftină pe care o produc vecinii noștri mai degrabă decît de stabilitate regională și de prosperitatea concetățenilor noștri”. Astfel comentează situația, una ce anunță o catastrofă pe viitor, conducătorul expediției ecologie ”Eco-Tiras”, deputatul primului parlament Ilia Trombițki.

Nicolae Meniuc de la Moldavskie Vedomosti a stat de vorbă cu dl. Trombițki pe această temă.

 

Care e pericolul principal pe care acest proiect îl comportă pentru Moldova și Ucraina? În ce măsură acest proiect ar afecta ecologia întregii Europe?

– Pentru Ucraina pericolele sînt cîteva. În primul rînd, va fi grav afectată diversitatea biologică a resurselor acvatice, vor dispărea mai multe specii de pești, inclusiv unele înscrise în Cartea Roșie a Ucrainei. Vor fi distruse peisaje naturale care sînst strîns legate de istoria poporului ucrainean, vor fi inundate monumente istorice. Teritoriile ocrotite de stat, parcurile naționale – vor avea și ele de suferit. Iar oamenii vor avea de suferit și mai mult – locuitorii mai multor sate urmează a fi evacuați, va fi distrus turismul tradițional. Și, de asemenea, va fi afectată imaginea externă a țării.

Cît despre Moldova – noi deja constatăm că nivelul apei în Nistru este scăzut. S-ar părea că e o situație improbabilă, căci în ultimele cîteva luni a căzut multă zăpadă. Și totuși nivelul de umplere în lacul de acumulare de la Dnestrovsk este oricum sub normă. Climatologii sînt cu toții de acord: rezervele de apă ale rîului Nistru se vor diminua, în următoarele decenii cu viteza medie de 1 % pe an. Iar creșterea nivelului apei în cele șase rezervoare planificate va intensifica evaporarea apei și va crește pierderile de apă rezultate ca urmare a scurgerii apei în fisurile din suprafețele carstice. Ultimele constituie deja aproximativ 1-1.5 kilometri cubi de apă pe an. Cele șase hidrocentrale vor încălca regimul hidrologic natural și vor îngreuna desfășurarea scurgerilor ecologice de primăvară. Va avea de suferit ecosistemul Nistrului pe sectoarele din Moldova și regiunea Odesa.

De ce autoritățile oficiale din Kiev și Chișinău au fost indiferente pînă acum la semnalele SOS pe această temă, trimise de mai multe ori de ecologiștii și activiștii civici ucraineni și moldoveni? A funcționat mecanismul ”să ascundem pînă nu află lumea”, ca și în cazul miliardului furat? Cine dintre specialiștii cu renume sau activiști a intrat în așa-zisa comisie pentru Nistru creată săptămîna trecută de către prim-ministrul Pavel Filip? Cineva din ei a fost inclus în delegația oficială care a vizitat Ucraina?

– De la bun început ar trebui să înțelegem că atît în Moldova cît și în Ucraina, deciziile cele mai importante sînt adoptate, de facto, de un grup restrîns de oligarhi, iar guvernele există doar nominal, pentru a implementa aceste decizii. Ca să dau un exemplu: însuși Petro Poroșenco, președintele ucrainean (și oligarh) a blocat acum cîteva luni cîteva legi deja adoptate de parlamentul ucrainean, legi care ar fi împiedicat marile ferme de porci din Ucraina să continue să murdărească rîurile. Iar aceste legi făceau parte din obligațiile pe care Ucraina și le-a asumat față de UE! Adică au fost lezate interesele oligarhilor și aceștia au solicitat (și au obținut) încetinirea procesului de integrare europeană. O situație similară e și în cazul dezvoltării sectorului energetic în Ucraina. De vină e și influența scăzută a ministerelor protecției mediului în ambele țări. Încercați să solicitați, în Republica Moldova, companiilor producătoare de alcool să curățe cum se cuvine deșeurile de producție, vă vor sări imediat în cap miniștri, deputați și chiar membri ai Comisiei Electorale Centrale!

Nu putem afirma că autoritățile moldovenești ar fi fost cu totul indiferente față de problema Nistrului. A existat și o speranță că Ucraina va începe să se comporte cumva europenește: că va ratifica în sfîrșit, de exemplu, acordul privind bazinul Nistrului semnat cu Republica Moldova la Roma încă în 2012 și că vom începe să lucrăm în baza acestuia. Dar timpul trece, acordul nu e ratificat, iar amenințările la adresa Nistrului cresc. În cadrul discuțiilor pe o temă similară – despre funcționarea nodului hidroenergetic de la Dnestrovsk – guvernul moldovean, datorită implicării ecologiștilor, a adoptat o poziție clară: interesele ecosistemului de pe sectorul moldovean trebuie luate în calcul. Partea ucraineană ar vrea să omită această componentă ”ecologică” a acordului.

De mai mulți ani Moldova are un comportament destul de corect în problema Nistrului. Rămîne nesoluționată, cu părere de rău, problema stației de epurare din Soroca, iar autoritățile ucrainene nu scapă nicio ocazie de a ne aminti asta în cadrul discuțiilor, chiar dacă gravitatea chestiunilor e incomparabilă. Pe de altă parte, orașul Moghiliov-Podolsk aruncă la fel de multe deșeuri, poate chiar mai multe decît Soroca, dar autorităților ucrainene nu le place să-și amintească de acest lucru.

Cred totuși că presiunea ONG-urilor din ambele țări a ajuns totuși la destinatari. Nu în zadar prim-ministrul Filip a avertizat că ”deocamdată doar ONG-urile sînt îngrijorate serios față de problema Nistrului”. Totuși, aceasta nu a înmuiat cumva alergia lui față de ONG-uri: nici un reprezentant al lor nu a fost inclus în comisie. Știu că de la Academia de Științe a fost inclusă doamna profesor Elena Zubkova, ceea ce e bine. Despre alți membri nu cunosc nimic. Pe mine nu m-au deranjat. Eu nu știu cine merge la Kiev.

 – Cum au reacționat regiunile ucrainene la planurile de construcție ale celor șase centrale hidroelectrice? Au fost organizate, acolo, audieri publice? Există vreo colaborare între ecologiștii ucraineni și moldoveni pe această temă?

– Construcția afectează în mod direct regiunile Ternopili, Ivano-Frankivsk și Cernăuți. Parlamentele regionale ale primelor două regiuni au luat decizia de a nu admite construcția hidrocentralelor pe teritoriul lor. Dar lobby-ul hidroenergetic a scuipat pe aceste decizii și continuă muncă după vechea metodă a cooptării consiliilor sătești și raionale. Iar munca la studiul de fezabilitate pentru această cascadă de centrale hidroelectrice abia a început!

Apropo, pentru elaborarea acestui studiu de fezabilitate au fost alocați mulți bani – vreo 5 milioane de dolari și e clar că cei care-l elaborează vor primi niște fărîme din acești bani. Societatea civilă din ambele țări se organizează pentru proteste, o parte dintre care a avut loc deja în Kiev și în alte cîteva locuri. Nu de mult, peste 50 de organizații ecologiste din Moldova și Ucraina au trimis la vreo 17 adrese, inclusiv UE, OSCE, instituțiile financiare internaționale, o scrisoare în care argumentau că realizarea acestui proiect va avea drept efect sărăcirea populației din ambele țări și escaladarea tensiunilor regionale.

– Există o practică internațională de soluționare a unor asemenea probleme? La modul concret, ce ar putea să facă aici Uniunea Europeană?

– Există mai multe convenții internaționale care rezolvă astfel de situații. Astfel, Convenția Acvatică a comisiei economice europene de pe lîngă ONU, ale cărei părți semnatare sînt atît Moldova cît și Ucraina, prevede, în articolul 9, că părțile convenției ar trebui să încheie acorduri ce se referă la întregul bazin al rîului transfrontalier. Acest acord există, dar nu poate intra în vigoare din cauza poziției Ucrainei. Dacă acordul ar fi funcționat, ar fi fost inițiată o comisie riverană cu sarcina de a rezolva într-un mod corect și just, în baza acordului, toate situațiile de conflict.

Același lucru e scris și în Directiva cadru a UE privind apa, pe care ambele țări o implementează acum cu entuziasm prin faptul că scriu diverse acte legislative. Anume aici, atît activiștii cît și ecologiștii așteaptă un ajutor efectiv și concret din partea UE. Aceasta este datoare să ne ofere acest sprijin prevăzut de articolul 87 al Acordului de Asociere Moldova-UE și articolul analog (art. 361) din Acordul de Asociere Ucraina-UE. Pentru că, dacă nu va acționa corect și prompt, UE își va recunoaște neputința în ceea ce privește Parteneriatul Estic.

Dacă am traduce problema într-un limbaj mai economic, atunci situația cu cele șase hidrocentrale pe Nistru ar avea o explicație simplă și primitivă: lobby-ul hidroelectric fură de la populațiile Ucrainei și Moldovei valoarea serviciilor oferite de ecosistemele oferite de rîul Nistru, pe care le transformă în bani rezultați din vânzarea energiei electrice care, întrucît e considerată în Ucraina drept ”energie verde” e vîndută ulterior la un tarif mai mare. Ceea ce se fură sînt cantitatea și calitatea apei, pentru curățarea căreia trebuie cheltuite mai multe resurse, pierderea peisajelor naturale, solurile, bogăția piscicolă, posibilitățile de dezvoltare a turismului, irigația și multe altele. Adică, este încălcat principiul de bază al dreptului internațional privind utilizarea rațională și echitabilă a resurselor acvatice transfrontaliere.

Mai e și un alt aspect, la fel de problematic: de ce i-ar trebui Ucrainei încă șase hidrocentrale ale căror putere cumulată e mai mică decît hidrocentrala nr. 1 de la Dnestrovsk? Aici e vorba de un dublu cîștig: pe de o parte, se pot spăla o mulțime de bani. Pe de altă parte, va fi evitată înnămolirea rezervorului de apă de la Dnestrovsk, distribuind pierderile rezultate din poluarea ecosistemelor între locuitorii Ucrainei de Vest, Republicii Moldova și regiunii Odesa.

– Acordul privind bazinul rîului Nistru, semnat la 29 noiembrie la Roma, încă nu a fost ratificat de partea ucraineană. După construcția celor 6 hidrocentrale și ”însetarea” Moldovei el își va pierde actualitatea. Ce e de făcut?

– Vom lua exemplu de la Israel, care la momentul actual are mai puțină apă decît vom avea noi mîine. Adică ne vom adapta. Dar pentru asta elitele politice trebuie să înceapă să gîndească la poporul lor, ceea ce încă nu se întîmplă. Din acest motiv, în perspectivă eu văd desfășurîndu-se următoarele procese – continuarea emigrației, sărăcirea populației, distrugerea agriculturii și, în paralel, imitarea integrării europene, proces care le place atît de mult celor de la UE. Într-o societate onorabilă, însă, ar fi firesc ca elitele să aibă grijă de poporul în fruntea căruia se află.

 

Interviul a fost realizat de Nicolai Meniuc și a apărut inițial în ziarul Moldavskie Vedomosti.
Traducere din limba rusă de Vitalie Sprînceană.