ANALIZE DEZBATERI RECENTE

Orașul aparține tuturor: revendicarea spaţiului public în Chișinău

[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]  
 

[Foto: Serghei Bobr]  

Intro.
La ședința Consiliului Municipal Chișinău din 5 septembrie 2013, o alianță informală constituită ad-hoc din consilierii Partidului Liberal (PL, partidul actualului primar Dorin Chirtoacă) și cei ai Partidului Comuniștilor (formațiune de opoziție) a decis să aloce, într-un mod scandalos, loturi de pământ, zone verzi și alte proprietăți municipale pentru consilierii acestor formațiuni și unele interese afiliate lor. Un alt partid ce face parte din Consiliu, Partidul Liberal Democrat (PLDM) a boicotat această ședință, acuzând colegii din PL și PCRM că fac înțelegeri dubioase sub masă și împart între ei terenuri și spații în oraș. În replică primarul de Chișinău a reproșat consilierilor PLDM că nu ar avea prea multe motive s-o facă pe moraliștii deoarece partidul acestora s-ar face vinovat de furturi de proprietate publică, management ineficient și administrare dubioasă la Aeroportul din Chișinău și Banca de Economii.
O anumită parte a societății civile a luat atitudine față de deciziile suspecte ale Consiliului Municipal în presă și pe rețelele de socializare, dar aceste atitudini nu au fost în stare să anuleze hotărârile deja adoptate de aleșii locali.
Această situație anecdotică, departe de a fi atipică pentru contextul politic moldovean post-sovietic, ilustrează o stare de fapt: arbitrarietatea platformelor ideologice și importanța primordială a interesului economic față de slogane și retorică de partid, slăbiciunea societății civile și a grupurilor de activiști, excluși constant din procesul de luare a deciziilor și condamnați să aibă o atitudine reactivă, adică să comenteze/critice deciziile autorităților locale fără a avea posibilitatea de a participa la procesul de adoptare a lor.
Dacă am încerca să surprindem pe scurt configurația de forțe în privința politicilor urbane în orașul Chișinău pe moment, atunci aceasta ar arăta astfel: administrație ce acționează mai ales în favoarea marelui business, grupuri răzlețe de activiști și cetățeni în mare parte pasivi.

Paradigma a rămas oarecum neschimbată în ultimii 20 ani: Chișinăul, dar și alte orașe ale țării, nu au cunoscut proteste urbane masive ce s-ar fi preocupat, ca problemă centrală, de oraș și problemele sale. Momentele cele mai tensionate ale istoriei recente a Moldovei țin de teme politice mai generale – identitate națională (1989), politici sociale (2000), alegeri și democrație la nivel național (aprilie 2009).

Orașul, spațiul public urban, politicile de discriminare și excluziune în spațiul urban, cetățenia urbană, dreptul la oraș, transparența decizională în administrația publică locală – aceste problematici, importante fără îndoială (în Chișinău trăiește aproape ¼ din populația țării), au fost ignorate, împinse la periferia discursului public sau în cel mai bun caz integrate în alte dezbateri politice mai largi precum comunism vs democrație (în campania electorală pentru alegerile locale din 2003).
Rezultatul combinat al acestor procese (dar și al altora, asupra cărora nu vom stărui aici) poate fi văzut în situația proastă a spațiului public din Chișinău.

În ultimii 20 ani, acesta a suferit o serie de transformări ce l-au afectat în temei negativ:

  • degradarea spațiilor publice existente (parcuri, infrastructură sportivă și culturală, arii de recreare, curțile dintre blocuri și terenurile de joc etc.) ca rezultat al retragerii autorității publice din procesul de administrare a spațiilor publice;
  • privatizarea/îngrădirea proprietății publice, ce a rezultat în transformarea spațiilor publice (parcuri, spații verzi etc.) în spații private  în care au fost construite hoteluri, restaurante și alte obiecte comerciale;
  • automobilizarea orașului (numărul automobilelor ce traversează zilnic străzile orașului Chișinău a crescut de câteva ori în ultimii 20 ani). Efectele negative pentru spațiul public ale acestui proces sunt multiple – absența unor spații de parcare ce ar putea să găzduiască acest număr mare de automobile a transformat majoritatea trotuarelor, spațiilor dintre blocuri și drumuri în parcări imense, limitarea spațiului pietonal și celui destinat altor tipuri de transport precum bicicletele, supraîncărcarea centrului orașului;
  •   migrația internă dinspre sat spre oraș și explozia industriei construcției de locuințe (între 2005 și 2010 au fost construite peste 10 mii de apartamente noi în municipiul Chișinău), ce a rezultat în defrișarea spațiilor verzi, reducerea spațiilor dintre blocuri, distrugerea terenurilor de joacă și/sau sportive și alocarea acestora pentru construcția de locuințe;
  • comercializarea și utilizarea în scopuri comerciale a spațiului public ce a rezultat în explozia publicității stradale vizuale, a comerțului stradal, apariția punctelor mobile de vânzare a bunurilor (ziare, articole de panificație, țigări, alcool, articole de vestimentație, fast-food, cvas și băuturi răcoritoare etc.);
  • substituirea funcției publice (agrement, socializare, odihnă, activități artistice) a spațiilor publice cu activități de profit (parcuri, toalete publice, surse de apă etc.). Drept rezultat, centrul orașului a rămas fără toalete publice gratuite și fără surse de alimentare gratuită cu apă potabilă;
  • excluderea cetățenilor orașului din procesul decizional în privința politicilor urbane, dezvoltării orașului, stabilirii priorităților de finanțare a unor proiecte la nivel local etc;
  • comercializarea centrului orașului și apariția, în cadrul acestuia, a unor grandioase proiecte comerciale – Sun City (mall), Skytower (oficii), Hotelul Nobil (servicii hoteliere), complexele locative Grand Plaza.
  • distrugerea centrului istoric al orașului și a țesutului social al acestuia – în ultimii 17 ani, din 977 de clădiri arhitecturale care formau centrul istoric al capitalei au fost demolate integral 78 (aproape 10 %), iar altele 155 au suferit intervenții și reconstrucții ce au alterat unicitatea și autenticitatea  acestora;
  • aproprierea și dominația simbolică a spațiului public de către unele grupuri politice și religioase, ce a avut drept efect excluderea altor grupuri sociale, religioase sau politice din procesul de utilizare a spațiului public (minorități religioase, grupuri dezavantajate economic, comunitatea minorităților sexuale etc.);
  • menținerea unui control polițienesc, politic și moral asupra spațiului public (politicile de vizibilitate) ce a contribuit la marginalizarea și excluderea din spațiul public a unor grupuri ce nu se încadrează în imaginea “normală/decentă” a orașului – persoane fără domiciliu stabil, cerșetori, prostituate, persoane cu comportament de adicție alcoolică sau droguri etc.

Bineînțeles, aceste transformări nu țin doar de Chișinău și nu sunt proprii doar acestui oraș – o serie de procese similare s-au produs în majoritatea orașelor post-socialisteși țin de contextul general politico-economic al regiunii – reforme accelerate pentru introducerea unei economii de piață, dezindustrializare a economiei orașelor și creșterea ponderii serviciilor, creșterea consumului, demontarea treptată a statului social, creșterea inegalităților sociale, populismul politic și religios, consolidarea unor oligarhii politico-economice la nivel naționale și local etc.

Revendicarea spațiului public în Chișinău. Introducere metodologică.
Articolul de față își propune să descrie câteva mișcări de activism urban din Chișinău, diferite ca viziune, strategii, compoziție etnică și politică, mesaj și simboluri. Activitatea acestor mișcări e, în linii generale, de dată recentă (ultimii 2-3 ani), deși o parte a organizațiilor ce fac parte din aceste mișcări și-au început activitatea mult mai înainte (Asociația Oberliht, bunăoară, participantă la protestul din Scuarul Europei, e activă în spațiul public din Chișinău încă de la începutul anilor 2000).
Voi prezenta  trei cazuri de acțiuni de revendicare a spațiului public: protestul Anti-Sbarro din Scuarul Europei, mișcarea de revitalizare a axei bulevardului Cantemir și reconstrucția Rotondei din Parcul Valea Morilor.

Perspectiva mea e dublă: deopotrivă activist și sociolog. Din acest motiv s-ar putea ca textul de față să vorbească în două voci ce se vor suprapune uneori, dar vor vorbi distinct alteori. Ca sociolog mă voi strădui să ancorez impresiile personale, faptele și acțiunile în teoriile sociale contemporane. Ca activist, am luat parte în diferite moduri – organizare, participare, diseminare – la toate cele trei mișcări și narațiunea mea va fi puternic influențată de acest element personal. Din punct de vedere metodologic, încadrez contribuția mea în tradiția sociologiei publice, inaugurate de Michael Burawoy. Înțeleg demersul meu nu doar ca unul de reflecție teoretică asupra unor procese sociale, dar și ca prezentare a unui tip de activism local ce ar putea fi conectat la alte tipuri de activism, și ca elaborare a unor recomandări ce ar putea facilita activitatea altor mișcări de activiști urbani.

Cadrul teoretic în care încadrez studiul acestor trei acțiuni este cel al distincției proteste reactive vs proteste proactive/de la opunere spre propunere (eng. Reactive vs Proactive/ from opposition to proposition). Modelul conceptual a apărut în urma reflecției asupra experienței mișcărilor anti/alter-globalizare și a unor moduri de organizare și acțiune precum Forumul Social Mondial (World Social Forum, WSF) și protestele din Seattle din 1999.

Categoria proteste reactive, definită la modul general, include proteste ce pot fi incluse, în categoria proteste anti, adică acțiuni prin care mișcarea socială/grupul de activiști/societatea civilă se opune unei acțiuni a autorității de stat/locale sau a agentului economic sau acțiunilor altor grupuri de cetățeni. Protestele împotriva demolării monumentelor istorice, împotriva construcțiilor ilegale sau a unor construcții ce au ca efect distrugerea spațiului public/spațiile verzi fac parte din acest tip de protest.

Categoria proteste proactive, pe de altă parte, include acțiuni de protest în care mișcarea socială/grupul de activiști/societatea civilă nu doar că se opune unui tip de acțiune considerată a fi amenințătoare pentru spațiul public, ci avansează și implementează proiecte de reformă sau oferă modele de practici alternative.

Această distincție, apărută din reflecțiile contemporane în cheie gramsciană asupra dominațiilor discursive și posibilităților de combatere a hegemoniei neoliberale prin elaborarea unor contra-hegemonii (alter-hegemonii), nu este, desigur, absolută. Ea ar trebui percepută mai degrabă ca un continuum flexibil decât ca o dihotomie. Abordările ce așează aceste categorii într-o ierarhie evolutivă ar trebui să țină cont că protestul nu se desfășoară conform unei scheme liniare, ci mai degrabă conform unei logici dinamice în care, la fiecare pas, coexistă deopotrivă un aspect reactiv și un aspect proactiv.

Arbitrară cum e, distincția e totuși necesară pentru că ghidează mișcările de protest și le ajută să confrunte cu succes discursul dominant, nu doar prin faptul că îi opun rezistență (faza reactivă) ci mai ales pentru că îi contestă acestuia faptul de a fi ”natural” și unica soluție ”posibilă” (în faza proactivă).

Cazul 1. Protestul anti-Sbarro din Scuarul Europei.

  • Cronologie.

Gardul construcției din Scuarul Europei a fost montat la începutul lunii decembrie 2012. Primul care a semnalat acest nou șantier din centrul orașului (adresa exactă blvd. Ștefan cel Mare 101) a fost activistul Oleg Brega, pe platforma de televiziune web Curaj TV. Ulterior, au apărut însemnări despre șantier pe bloguri personale, pe unele platforme publice și pe rețelele sociale. Un aspect intens discutat a fost formularea cețoasă a destinației obiectului în construcție – obiectiv de alimentație publică.
Tema a fost dezbătută intens așa încât la ședința săptămânală a serviciilor primăriei Chișinău din 17 decembrie 2012 primarul de Chișinău a rugat Direcțiile de Arhitectură și Relații Publice a Primăriei să ofere publicului mai multă informație despre obiectivul ce urmează a fi construit în Scuarul Europei. Explicațiile autorităților la această primă etapă – că obiectul în construcție e unul perfect legal – nu a mulțumit comunitatea de activiști așa încât a apărut ideea organizării unei acțiuni publice de protest pentru ziua de miercuri, 26 decembrie, ora 11.00.

Între timp, grupurile de activiști – Asociația Obștească ”Orașul meu Drag”, Asociația ”Salvați Chișinăul Verde”, Asociația ”Salvgardare”, Asociația ”Oberliht”, Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, grupuri informale de cetățeni, bloggeri și cetățeni activi  – au creat un blog dedicat protestului (http://gradina-publica.blogspot.com/ ) și o pagină pe facebook.
Comunicarea pe rețelele sociale nu doar că a adunat împreună oameni ce nu se cunoșteau ci a și contribuit la facilitarea procesului de organizare – comunitatea de activiști a putut astfel să împartă eficient sarcinile: solicitarea documentelor oficiale de la primărie, lucrul cu cadrul legal și pregătirea comentariilor juridice, elaborarea și imprimarea lozincilor și sloganelor pentru acțiunea de protest etc.

Cu câteva zile înaintea protestului, tema construcției din Scuarul Europei a intrat și în atenția mass media mainstream. Discuția publică a fost astfel lărgită. Pe 25 decembrie, adică în ziua dinaintea protestului, antreprenorii au ieșit la rampă și au dezvăluit că intenționează să construiască în Scuarul Europei o pizzerie ce face parte din lanțul american Sbarro. În seara aceleiași zile activiștii au fost invitați să participe la un workshop de scriere a sloganelor, organizat de Asociația ”Oberliht”.
Astfel, în dimineața protestului toți actorii implicați în acest conflict – autoritățile locale, antreprenorii, grupurile de activiști, mass media – avuseseră deja ocazia de a-și exprima poziția și punctul de vedere.
Acțiunea de protest s-a desfășurat, așa cum a fost programat, în ziua de miercuri, 26 decembrie și a decurs aproximativ fără incidente. Presa, prezentă din abundență, a reflectat generos acțiunea și a mediatizat declarațiile participanților la protest. Întrucât construcția nu întrunea toate cerințele legale – lipsea avizul Ministerului Culturii și Consiliului Național al Monumentelor – protestatarii au cerut suspendarea construcției, demararea unor consultări publice și, cu titlul de măsură ce ar preveni repetarea unor situații similare pe viitor, creșterea transparenței și gradului de participare a cetățenilor la procesul decizional.

În acest moment primarul Dorin Chirtoacă a dispus încetarea lucrărilor de construcție pe șantier până la elucidarea circumstanțelor conflictului. Primul scop al protestului – oprirea construcției – fusese atins. În aceeași seară, însă, sub pretext că dispoziția primarului nu le-a fost încă adusă la cunoștință, antreprenorii au continuat lucrările – au turnat fundamentul de beton al viitoarei pizzerii. Faptul a fost observat întâmplător de unul dintre activiști ce a difuzat imediat știrea pe rețelele de socializare – câțiva activiști au mers, însoțiți de televiziune, la șantier, unde au filmat procesul. La fața locului a apărut și primarul Dorin Chirtoacă care a promis că va pedepsi antreprenorii pentru încălcarea deciziei primăriei. A doua zi cadrele cu muncitorii ce toarnă beton pe furiș au fost difuzate la televiziune și au fost comentate pe larg. Ulterior, la ședința săptămânală a serviciilor primăriei Chișinău din 28 decembrie, autoritățile și-au reconfirmat intenția de a anula autorizația de construcție, de a face ordine în centrul istoric al orașului și de a reîntoarce terenul înapoi în spațiul grădinii publice. În aceeași zi gardul a fost demontat, iar fundamentul a fost demolat în primele zile ale lui martie 2013.

  • Reflecții și practici.

Într-un sens, protestul împotriva construcției din Scuarul Europei reprezintă o poveste exemplară de succes: mobilizare socială importantă, efect mediatic, presiune asupra autorităților și stoparea, ulterior demontarea, construcției. Un efect direct al protestului a fost că, pentru evitarea unor scandaluri viitoare, autoritățile au dispus ca toate autorizațiile de construcție eliberate de primărie, proiectele de monumente, cererile de autorizare pentru construcții în zona istorică să fie publicate pe site-ul oficial al primăriei. Tot ca și consecință directă a acestui protest a fost inițiată practica afișării pe site pentru discuții publice ale proiectelor sensibile.

Totuși, dintr-un alt punct de vedere, protestul a înregistrat câteva nereușite. Prima din ele ar fi, conform spuselor unui participant activ, faptul că ”chiar dacă construcția însăși a fost stopată mașinăria birocrată a direcțiilor ce dau autorizații ilegale a rămas în funcțiune neatinsă”. Nici un funcționar din lungul lanț birocratic ce a eliberat această autorizație ilegală nu a fost deferit justiției iar primarul Dorin Chirtoacă s-a mulțumit să promită că îşi va retrage încrederea sa personală faţă de vinovați. O altă nereușită ține de faptul că acest caz, deși a problematizat și scos la iveală fenomenul lipsei de posibilități pentru cetățeni și activiști de a participa în procesul de adoptare a deciziilor în domeniul politicilor urbane, totuși nu a reușit să genereze o discuție mai largă, cel puțin la nivel de oraș, despre cetățenie urbană, democrație participativă, excluziune și dreptul la oraș.
Dacă însă ținem cont de scena activistă a orașului Chișinău care este fragmentată pe criterii etnice și lingvistice, de slăbiciunea societății civile și de tinerețea sistemului democratic – bilanțul general al acțiunilor de protest înclină spre un rezultat favorabil.
Ce lecții putem învăța din acest protest?

Nu mă voi opri la toate circumstanțele și factorii ce au influențat logica desfășurării evenimentelor (oricum nu cunoaștem prea multe despre negocierile de după culise sau despre înțelegerile între antreprenori și primărie), ci doar la câteva momente pe care eu le consider primordiale.

  • Momentul legal. Acțiunile de protest au generat ecou mediatic și discuții favorabile protestului și din motivul că antreprenorul nu avea toate actele în regulă. Un factor decisiv în clarificarea aspectelor legale a fost prezența și participarea activă a domnului Ion Ștefăniță, Directorul Agenției pentru Inspectarea și Restaurarea Monumentelor de pe lângă Ministerul Culturii (AIRM), instituție ce se ocupă cu protejarea patrimoniului istoric al Republicii Moldova. Ca membru al Consiliului Național al Monumentelor, instituția ce ar fi trebuit să acorde autorizație antreprenorilor, dl Ștefăniță știa că aceștia nu au solicitat avizul Consiliului, deci activau în ilegalitate. În plan tactic, acest fapt a permis activiștilor să se situeze în mod clar în câmpul legal, cu toate avantajele practice și morale de rigoare – invocarea legii, practicile de numire (naming/calling practices). Antreprenorii nu au avut altă alegere decât să ”populeze” câmpul ilegal și să sufere consecințele morale și simbolice negative ale acestei poziționări.
  • Momentul simbolic. Așa cum argumentează studiul mișcărilor sociale, un instrument foarte important și eficient al acestora sunt politicile simbolice, adică abilitatea de a construi și manipula interpretări simbolice care, la rândul lor, pot servi drept catalizatori de creștere a rețelelor de activiști sau pot genera presiune suplimentară pe actorii politici. În cazul protestului din Scuarul Europei strategiile simbolice s-au mulat pe o infrastructură simbolică pre-existentă: Aleea Clasicilor. Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt” ca cel mai important monument al Chișinăului ce a existat în centrul orașului vreme de 200 ani, monumentul poetului național Mihai Eminescu, Scuarul Europei și atașamentul declarat al primarului actual de Chișinău pentru proiectul de integrare europeană, imaginea proprie de tânăr reformator promovată cu insistență de primar etc. Mesajele publice ale activiștilor au exploatat din plin această abundență de simboluri reușind să arunce jocul pe terenul primăriei, adică să utilizeze retorica autorităților chiar împotriva acestora! Astfel, sloganul ”Grădina Publică a rezistat 200 ani sub regimuri autoritare dar riscă să dispară în 20 ani de democrație” a combinat deopotrivă referințe la retorica democratică a primarului și la ruptura cu practicile autoritare pe care acesta a proclamat-o. Un alt mesaj, prezentat sub formă de colaj, îl prezenta pe Mihai Eminescu, poetul național și figura tutelară a dreptei moldovenești, cu o pizza Sbarro alături: poetul zicea că și-ar dori o pizza de ziua sa de naștere (deloc întâmplător, ziua de naștere a acestuia e celebrată pe 15 ianuarie). Această strategie a avut drept țintă scoaterea în evidență a unei inconsecvențe – pe de o parte autoritățile îl celebrează cu fast pe Eminescu în fiecare an, iar pe de altă parte construiesc pizzerii chiar alături de monument!
  • Momentul tehnologic. Despre rolul tehnologiilor informaționale – rețele sociale, platforme blogging, twitter – în mișcările de protest s-a scris mult, atât în cheie pozitivă, cât și în cheie negativă. Mai mult, evenimentele din 7 aprilie 2009 au înscris Moldova pe noua hartă a activismului online – sintagma ”revoluția twitter din Moldova” reprezintă o ”destinație obligatorie” pentru studiul impactului tehnologiei asupra procesului politic. Protestul din Scuarul Europei a beneficiat din plin de efectele pozitive ale internetului – chiar am putea spune că această acțiune nu ar fi avut un efect atât de  mare dacă organizatorii și participanții nu ar fi făcut uz de posibilitățile mediului online. Câteva exemple: grupul de discuții pe facebook, blogul dedicat protestului în care erau adăugate zilnic mesaje de informare, clarificare, copii scanate ale documentelor/actelor oficiale obținute de la autorități, proiecte de acțiune și proteste de rezoluții etc. De asemenea, blogul aduna în mod centralizat toate ecourile din presă – link-uri spre site-uri de știri, ziare, televiziuni și alte apariții media. Grupul de pe facebook a contribuit la coagularea nucleului de activiști și i-a pus în legătură – de pe facebook, activiștii au trecut pe telefoane mobile și au fost în legătură permanentă. O altă platformă ce a creat vizibilitate publică protestului a fost reprezentată de bloguri și forumuri de discuție. Un fapt ce a contribuit enorm la sporirea vizibilității acțiunilor de protest a fost posibilitatea de a publica pe blogul colectiv voxreport.unimedia.md, fapt ce a sporit audiența protestului. Din păcate, protestul a avut de suferit și din partea negativă a tehnologiilor – câțiva activiști au fost sunați de pe numere anonime și s-a încercat intimidarea lor. Apelurile veneau de pe skype – activiștii erau șantajați de către necunoscuți cu divulgarea unor presupuse informații confidențiale cu privire la faptul că unii activiști ar fi plătiți pentru a organiza protestele. Chiar dacă aceste apeluri anonime nu și-au atins scopul – cel de a semăna zâzanie între protestatari, ele indică totuși o potențială vulnerabilitate a comunicării online în cadrul acțiunilor de protest – anonimitatea rău intenționată poate eroda încrederea destul de fragilă a unei comunități eclectice care se cunoaște doar din mediul online!
  • Momentul comunicativ. Pe toată durata acțiunilor de protest, participanții au menținut o voce proprie distinctă și s-au străduit s-o facă auzită în pofida vacarmului mediatic și a interpretărilor tendențioase. Deosebit de important a fost să răspundem, la fiecare pas, la trei întrebări fundamentale: Cine suntem? De ce protestăm? Care sunt revendicările protestului? Cum e și firesc, anumite segmente ale mass-media locale s-a străduit să citească în logica protestului alte intenții politice sau ideologice. De exemplu, faptul că primăria se făcea vinovată de administrarea proastă a proprietății publice, a rezultat în identificarea primarului general drept actorul principal responsabil de crearea situației de conflict. Aceasta a permis unei părți a presei să ”citească” o logică anti-primar, deci anti-partidul din care face parte acesta. Altă logică a căutat să ghicească anumite trăsături violente ale acțiunilor de protest. Din acest motiv, menținerea unei voci proprii precum și intervențiile zilnice pe bloguri și în mass-media pentru clarificarea mesajului, eliminarea neînțelegerilor și neclarităților, precizările de natură politică și partiinică – a fost un fapt crucial pentru succesul protestului.
  • Momentul politic. În multe privințe, acțiunile de protest din Scuarul Europei au constituit inovații în contextul politic moldovenesc. În primul rând, grupurile de activiști au reușit să construiască un câmp politic discursiv și de acțiune situat în afara spațiului politic tradițional, cel al partidelor. Acest câmp politic nou s-a condensat în jurul problemei ”spațiului public” și a servit drept platformă pentru discuția unor teme politice mai largi, ce depășesc cadrul îngust al logicii de partid – cetățenie urbană, politici simbolice, dreptul la oraș. Problema și procesul de problematizare a ”spațiului public” a lărgit repertoriul politic, de practici și discursiv al mișcărilor sociale din Moldova. În al doilea rând, tema spațiului politic s-a dovedit a fi una ce a putut trece peste barierele ideologice, etnice și lingvistice ce fisurează mediul activist din Moldova. Astfel, protestul a adunat organizații de artiști, activiști de limbă rusă, activiști de limbă română, activiști de stânga și activiști de dreapta.

Cazul 2. Bulevardul Cantemir.

Proiectul bulevardului Cantemir a apărut pentru prima oară în planul de dezvoltare al orașului Chișinău imediat după război, între 1945-1947, fiind elaborat sub îndrumarea arhitectului Alexei Șciusev. Conform proiectului, partea de jos a orașului urma să fie demolată pentru a lăsa loc unui bulevard spațios ce ar fi permis ”sincronizarea” părții de sus a orașului cu cea de jos. Distrugerile masive provocate de Războiul al Doilea Mondial (conform unor estimări, aproximativ 70 % din clădirile orașului au fost distruse în totalitate sau parțial) și respectul imens pentru autoritatea lui Șciusev (autor, printre altele, al Mauzoleului ”V. I. Lenin ” de la Moscova) au permis autorităților să croiască orașul după bunul său plac.
Primul plan prevedea ca bulevardul Cantemir să se termine la strada Cosmonauților, dar în 1972 a mai fost adăugată o porțiune până la strada Calea Ieșilor. Doar câteva porțiuni din acest bulevard proiectat au fost realizate – strada Cosmonauților, porțiunea de bulevard Cantemir cuprinsă între străzile Negruzzi și Ismail, precum și sensul giratoriu de la Calea Ieșilor.
Oarecum surprinzător, ideea construcției bulevardului Cantemir a supraviețuit cu bine prăbușirii Uniunii Sovietice și a fost trecută, de noua conducere democrată a orașului în Planul Urbanistic General (PUG) adoptat în 2007. Drept argument a fost folosită ideea fluidizării traficului prin sectorul Centru precum și conectarea printr-o magistrală rapidă a Aeroportului Chișinău cu cartierul Buiucani. Inițiativa autorităților a fost criticată dur de către o mare parte a comunității de arhitecți ce a argumentat că construcția bulevardului Cantemir ar afecta trama centrului istoric al orașului, lucru interzis de legile naționale și convențiile internaționale cu privire la protejarea patrimoniului cultural istoric semnate de Republica Moldova. Arhitecții au acuzat consiliul municipal că adoptă decizii fără a se consulta cu specialiștii din domeniu. Ulterior, PUG a primit aviz negativ atât de la Academia de Științe a Moldovei cât și de la Ministerul Culturii.

În acest moment, bulevardul Cantemir continuă să se afle în faza de proiect, iar discuțiile aprinse în jurul PUG au fost transferate pe problema Planului Urbanistic Zonal (PUZ) care prevede amenajarea zonei centrale a orașului, și în care, din nou s-a găsit loc pentru bulevardul Cantemir.

În acest context, un grup de artiști și arhitecți locali au înțeles să meargă pe ideea că cel mai bun mod de a preveni construcția acestui bulevard și distrugerile masive de patrimoniu arhitectural și viața socială pe care le-ar provoca aceasta ar fi revitalizarea centrului istoric prin angajarea utilizatorilor lui (locuitori, muncitori în zonă, trecători, rezidenți temporari) în diverse activități ce ar consolida identitatea locală, ar repune în uz anumite spații publice abandonate, subutilizate sau monofuncționale și care ar atrage și inspira orășeni din alte părți ale urbei. De asemenea, proiectul vizează și elaborarea unui plan ambițios pe termen lung ce ar permite identificarea, recuperarea și repunerea în uz a spațiului public din Chișinău.

O primă etapă a acestui proces de revitalizare a fost organizarea unui atelier de cartografiere a spațiului public din Chișinău între 2-6 iulie 2012, desfășurat de Asociația Tinerilor Artiști Oberliht, Chișinău în colaborare cu Planwerk, Cluj (România). Atelierul a inclus elaborarea unui set de criterii de catalogare a spațiilor publice din oraș, tururi ale zonelor cartografiate, elaborarea unei grile de apreciere a spațiilor publice selectate. Pe porțiunea proiectată a bulevardului Cantemir au fost identificate 10 locații cu potențial de revitalizare.

O a doua etapă a fost realizarea unui grup de lectură numit „Spații Publice în post-Socialism” sub conducerea sociologului Vitalie Sprînceană, care s-a desfășurat în vara-toamna anului 2012 și a adunat studenți, artiști și activiști. Acest grup de lectură, cu prezență și pe rețelele sociale, a avut drept scop familiarizarea membrilor cu conceptele teoretice fundamentale necesare înțelegerii politicilor urbane, democrației urbane, dreptului la oraș și transformărilor ce au avut loc în spațiul post-socialist în ultimii 20 ani, atât la nivel regional, cât și la nivel local. Un rezultat direct al grupului de lectură a fost organizarea unei biblioteci electronice înnoită permanent, ce conține textele relevante, atât clasice cât și recente în limbile română, rusă, engleză și franceză.
O a treia etapă a fost realizarea unui sondaj-chestionar cu utilizatorii spațiului public din cele zece locații alese. Chestionarul a fost elaborat de Vitalie Sprînceană în colaborare cu câțiva studenți de la Facultatea de Istorie și Filozofie, Departamentul Filozofie și Antropologie a Universității de Stat din Moldova și a fost realizat în perioada martie-aprilie 2013. Chestionarul cuprindea întrebări ce țin de profilul de activități al locului, participarea civică, doleanțele și viziunile de schimbare ale localnicilor și utilizatorilor spațiului public, mecanismele de incluziune/excluziune socială, legătura emoțională cu locul etc. Rezultatele acestei cercetări calitative au fost prezentate public în luna mai 2013.

Rezultatul cel mai interesant (și cel mai fertil din punct de vedere al inițiativei de revitalizare) al acestui sondaj a fost identificarea, între utilizatorii spațiului public din zona bulevardului Cantemir, a unei atitudini de neîncredere față de posibilitatea de implicare în procesul decizional. Majoritatea absolută a celor chestionați au exprimat opinia că ar participa cu multă tragere de inimă la renovarea spațiului public din zonă, că au idei de amenajare a acestor spații dar că sunt siguri că autoritățile nu-i vor asculta și nu vor ține cont de părerea lor.

Ținând cont de această realitate descurajantă, comunitatea de artiști-activiști a decis că proiectul de revitalizare trebuie făcut nu doar pentru cetățeni ci și cu participarea nemijlocită a acestora. Dialogul constant artiști-cetățeni își propune drept scop re-crearea și re-vitalizarea în colectiv a spațiului public, conform logicii utilizatorilor săi cei mai defavorizați – cetățenii, și în afara logicilor corporative, politice sau administrative. Astfel, linia bulevardului Cantemir a fost integrată într-un eveniment artistic cu participare internațională – în cadrul proiectul SPACES: Centrul Civic al Chișinăului – dincolo de liniile roșii. În cadrul acestui proiect au fost desfășurate o serie de evenimente ce și-au propus revitalizarea unora din cele 10 locații identificate. Astfel, arhitecții Alex Axinte şi Cristi Borcan de la studioBASAR (România) au organizat un atelier public de intervenții urbane între 7-11 septembrie 2013, urmat de lucru pe teren, participarea locuitorilor la procesul de restabilire a spațiului situat la intersecția str. Ivan Zaikin / Sf. Andrei, dar și un picnic și o proiecție de film la încheierea atelierului. În cadrul aceluiași proiect, artiștii slovaci Jana Kapelova și Michal Moravčík au realizat o intervenție în altă locație – de pe str. Bălănescu 21 – ce a cuprins reutilizarea mobilierului vechi adunat de la locuitorii din zonă, iar artistul suedez Karl Hallberg a făcut o intervenție în locația numită convențional Triunghiul 2, situată la intersecția străzilor Pruncul, Sf. Andrei și I. Doncev.

Una dintre marile dificultăți în a evalua succesul mișcărilor proactive este faptul că acestea reprezintă aproape întotdeauna proiecte deschise nefinisate, adică încă în lucru. Inițiativa de revitalizare a bulevardului Cantemir se găsește în această situație. E devreme încă să evaluăm șansele ei de izbândă: acțiunile artistice au avut un oarecare succes și trebuie continuate. Din fericire, planul bulevardului Cantemir e încă în discuție și există o puternică opoziție față de construcția lui în mediul artistic și cel al arhitecților.

Pe de altă parte, discuțiile asupra bulevardului Cantemir au lăsat în umbră un alt aspect – haosul creat de neadoptarea PUG și PUZ permit unor antreprenori și agenți economici să demoleze, să reconstruiască mari părți ale zonei cu sprijinul tacit al autorităților.

Există riscul, formulat foarte bine de unul dintre activiști, ca până să se adopte decizia finală cu privire la construcția bulevardului Cantemir, zona de pe linia acestuia să fie distrusă parțial sau în totalitate.
Două momente ar fi de menționat în legătură cu această inițiativă.

Primul ține de participarea comunităților de artiști în cadrul mișcărilor de activism urban. Aceștia contribuie decisiv la îmbogățirea repertoriului simbolic, la sporirea atractivității mișcărilor dar și la noi reflecții și practici de artă în spațiul public. Implicarea artiștilor în activismul urban e cu atât mai oportună cu cât mediul artistic local practică o distanțare aproape obsesivă față de politic, consecință a unei politizări excesive a artei în perioada sovietică, dar și a cooptării potențialului politic al artei locale în teme ”cuminți”  cu puternică încărcătură simbolică și pedagogică precum anticomunismul, identitatea națională sau ortodoxia. Posibilitățile de intervenție artistică sunt cu adevărat nelimitate, atât în spațiul real cât și în cel virtual.

Al doilea moment ține de participarea comunităților de artiști străini și realizarea unor conexiuni transnaționale. Pe lângă efectul de creare a prestigiului pentru asemenea acțiuni sau cel de creștere a vizibilității acțiunilor ca urmare a implicării străine, acest proces are, în contextul moldovenesc, și o consecință negativă: cel de a-i deresponsabiliza pe artiștii locali. Intervenția artistică în spațiul public devine astfel apanajul artiștilor străini în timp ce localnicii populează alte nișe. E o provocare complexă atât pentru comunitatea de artiști locali implicați cât și pentru grupurile de activiști.

Cazul 3. Rotonda din parcul ”Valea Morilor”.

  • Cronologie.

Parcul Valea Morilor (în epoca sovietică Parcul Central de Cultură și Odihnă în numele Comsomolului Leninist) a fost construit cu începere din anul 1950 de către secretarul de pe atunci al Partidului Comunist al Moldovei, Leonid Brejnev. Proiectul parcului a fost elaborat de arhitectul Robert Kurtz. Lucrările de construcție a parcului, a lacului și a obiectelor de cultură din parc au fost efectuate de tineretul din orașul Chișinău și de organizația locală a tineretului comunist (comsomolul), de unde și numele lacului și a parcului în genere. Intrarea centrală dinspre strada Serghei Lazo, unde se află Rotonda și Scara cu Cascade, a devenit, în anii 70 un important centru de viață culturală și odihnă a orășenilor.

După destrămarea Uniunii Sovietice atât lacul cât și parcul din jurul acestuia, a degradat semnificativ: Scara cu Cascade s-a măcinat, lacul s-a umplut de nămol, iluminația stradală a fost închisă iar drumurile s-au deteriorat. Din 2006 până în 2011 autoritățile au organizat un amplu proces de curățare și refacere a lacului și acum acesta este din nou deschis publicului. iluminația stradală a fost închisă iar drumurile s-au deteriorat.

Rotonda nu a reușit să se sustragă acestui proces de ruinare – treptat aceasta a fost acoperită de inscripții iar subsolul acesteia a devenit gunoiște publică.

Șirul de acțiuni ce a pus bazele mișcării de reactivare a Rotondei a început în ianuarie 2013 cu un apel discret pe facebook al unei imigrante moldovene ce trăiește în Grecia, Antonina Svalbonene. Aceasta îndemna orășenii să organizeze o muncă colectivă de curățare a zonei din jurul Rotondei – mai ales scările și foișorul. Apelul a stârnit ecouri pozitive – în primul rând o mică dar stabilă comunitate ce s-a consolidat pe facebook (grupul „Восстановим Кишинев” – „Să restabilim orașul Chișinău”), care, în urma unor deliberări a decis ca această curățenie generală să se desfășoare în ziua de duminică, 3 februarie 2013.

În pofida timpului rece și a zăpezii, câteva zeci de oameni au venit în Parc unde au efectuat lucrări de curățenie – au strâns frunzele și crengile uscate, deșeurile din plastic și metal, gunoiul menajer. Evenimentul s-a bucurat și de atenția câtorva politicieni, inclusiv a unui fost candidat la funcția de primar al orașului (despre componenta politică voi vorbi mai jos), câteva vedete TV, jurnaliști, bloggeri și activiști. Această participare activă și curajoasă (ținând cont de vremea de afară) a fost ulterior mediatizată intens, atât prin intermediul mass media tradițională prezentă la curățenie, cât și prin rețelele sociale și bloguri a contribuit mult la sporirea interesului față de această zonă a orașului.

Conducerea orașului a luat și ea atitudine față de inițiativa orășenilor – în cadrul unei ședințe a primăriei, primarul Dorin Chirtoacă a promis că va acorda ajutorul de care este nevoie pentru restabilirea Rotondei și a dispus ca direcțiile primăriei să calculeze devizul de cheltuieli al proiectului. Suma prezentată de autorități – aproximativ 600 milioane de lei (50 milioane USD) – a ieșit exagerat de mare. Unii activiști au suspectat că astfel primăria orașului încearcă să-și justifice inacțiunile și să se sustragă de la efortul de restabilire a Rotondei.

Pentru câteva luni, inițiativa de restabilire a Rotondei a existat doar în grupurile de pe rețelele sociale onlain, interval în care comunitatea a decis să ia procesul de restabilire și revitalizare a Rotondei în mâinile proprii și să nu conteze pe sprijinul autorităților. Între timp, s-a convenit că restabilirea Rotondei ar trebui completată cu restabilirea vieții culturale din jurul ei – aceasta ar oferi continuitate și durabilitate inițiativei.

Un alt doilea eveniment colectiv de curățenie a avut loc pe 10 august – de data această activiștii nu doar au făcut curățenie ci au și vopsit Rotonda însăși precum și gardul din spatele ei. Evenimentul a avut și o încărcătură de divertisment – a fost urmat de un master-class de dansuri argentiniene organizat de școala de dansuri Tango Argentino Chișinău  sub conducerea Tatianei Gordînskaia.

Ulterior, pe 22 august, Rotonda a găzduit primul concert live, cu susținerea orchestrei Președinției Republicii Moldova, eveniment la care au participat peste 2000 oameni. În septembrie au fost instalate câteva bănci și urne de gunoi.

  • Reflecții și practici.

Mișcarea de revitalizare a Rotondei din parcul Valea Morilor e un caz interesant de efort activist cu o importantă componentă transnațională și multietnică. Ca și în cazul altei mișcări proactive – revitalizarea zonei de pe linia bulevardului Cantemir despre care am vorbit mai sus – această mișcare e una încă în desfășurare, de aceea scenariile de dezvoltare pot fi multiple.
Cu atât mai mult cu cât mișcarea are încă de înfruntat câteva mari provocări în viitorul imediat – ieșirea comunității din enclava rusă în care este ancorată acum și construcția unor poduri spre comunitatea românolingvă, acceptarea grupurilor culturale de alternativă, capcana afilierilor politice și păstrarea dimensiunii civice a inițiativei etc.
Despre factorii importanți ai inițiativei voi vorbi mai jos.

  • Momentul proactiv. Acesta reprezintă, probabil, cea mai semnificativă contribuție a mișcării: acțiunile nu doar au ajutat la restabilirea unui spațiu cultural abandonat de mai mulți ani, ci au țintit revitalizarea acestuia prin reintegrarea lui în viața culturală a orașului. De asemenea, comunitatea de activiști a trecut, prin această inițiativă, de la etapa de reacție la cea de creativitate socială și politică. Fără îndoială, mișcarea de restabilire a Rotondei a lărgit considerabil repertoriul protestatar și activist al orașului.
  • Momentul politic. Chiar dacă organizatorii și grupurile de activiști au avut grijă să elimine orice afiliere a cauzei cu partidele politice, influența factorului politic a fost simțită la fiecare pas. La o primă fază, Igor Dodon, fost candidat la primăria orașului și președinte al Partidului Socialiștilor, deci un rival politic al actualului primar, a participat activ la curățenia generală din 3 februarie, atât personal, cât și prin intermediul organizației de tineret a formațiunii pe care o conduce. Prezența acestui politician, precum și declarațiile acestuia, au condiționat, în mare măsură reacția grabnică a primarului general ce s-a grăbit să califice drept populistă inițiativa civică de restabilire a Rotondei. Interesul  politic pentru Rotondă s-a răcit pentru o vreme, ceea ce a permis mișcării să se dezvolte conform unei logici proprii și să-și planifice, departe de ochii presei, viitoarele acțiuni. Treptat, însă, s-au afiliat mișcării jurnaliști, activiști și politicieni din jurul altui partid de opoziție – cel al Partidului Comuniștilor (PCRM) – Dimitrii Kavruk, redactor-șef al publicației comuniste PULS, Constantin Starîș – deputat în parlamentul Moldovei din partea PCRM. Chiar dacă aceștia au revendicat o participare exclusiv civică, adică non-partinică, în mod clar, afilierea lor reprezintă o provocare pentru mișcare care ar trebui să demonstreze constant că se situează în afara simpatiilor de partid.

Provocarea afilierii politice va fi probabil mai acută decât de obicei în anul ce vine, 2014, care e un an electoral – vor avea loc alegerile pentru parlamentul republicii. În contextul politic actual, primarul de Chișinău Dorin Chirtoacă reprezintă locomotiva electorală a unuia din partidele politice naționale aflat în strânsă opoziție și concurență cu celelalte partide, mai ales cel al comuniștilor. Succesele și eșecurile din Chișinău vor conta mult în programul electoral al lui Chirtoacă de aceea o inițiativă de succes precum Rotonda, făcută fără sprijinul autorităților locale, va fi un moment destul de incomod pentru administrația orașului ce ar putea decide să se implice pentru a coopta mișcarea și a-și apropria succesul acesteia. Pe de altă parte, și alte forțe politice precum Partidul Socialiștilor, care are cea mai constantă platformă anti-Chirtoacă ar putea decide că dorește să fie parte a succesului mișcării și să se implice la o etapă mai târzie a proiectului. Dacă se va întâmpla, urmează să vedem.

  • Momentul etnico-cultural. Inițiativa de revitalizare a Rotondei e ancorată, în mod cert, în nostalgiile personale și colective ale unui grup social particular – o mare parte a populației rusofone din Chișinău (ce include ruși, ucraineni, evrei). Acest fapt constituie deopotrivă partea puternică dar și una din vulnerabilitățile cele mai însemnate. În mod clar, scopul explicit al comunității, declarat de nenumărate ori, este cel de a restaura Rotonda ca obiect de însemnătate culturală locală și națională, așa cum a fost aceasta până în anii 80. Această logică a restabilirii/reînvierii unui trecut ascunde însă mai multe capcane. Prima ar fi ancorarea mișcării într-o anumită concepție despre spațiul public, una ”controlată” și accesibilă doar unor categorii de utilizatori (așa-zișii oameni ”buni”, ”odihnă bună” și ”muzică bună”). Această ancorare exclude explicit atât grupurile sociale indezirabile – persoane fără adăpost, bunăoară, dar și grupurile culturale de alternativă – grafittiști, rockeri, punkeri, hipsteri. O altă capcană, la fel de complexă, este reprezentată de lecturile diferite ale arhitecturii și monumentelor sovietice atât la nivelul conducerii orașului, în rândurile cetățenilor urbei cât și în mediile de activiști românolingve. Nu puțini sunt activiștii românofoni ce consideră că Chișinăul e suprasaturat cu urme ale prezenței rusești și sovietice și că unele dintre acestea ar trebui să dispară cu totul. Orașul încă nu și-a stabilit o strategie identitară pe termen lung, una ce ar reuși să includă diversele moșteniri arhitecturale și istorice ale urbei. Din acest motiv, chiar dacă inițiativa Rotondei este una excelentă și de succes, prea puțini dintre activiștii românofoni se regăsesc într-un proiect de reconstituire a unui monument arhitectural sovietic. Din contra, mulți dintre aceștia și-ar dori un alt fel de restaurare ce ar cuprinde monumentele epocii pre-sovietice distruse după instaurarea regimului comunist în Moldova. Mediul activist confruntă, așadar, diverse discursuri restauratoare ce par incompatibile – rezonanțe ale unor confruntări și indecizii în privința politicilor trecutului la nivel național. E un deficit de comunicare și promovare a proiectului pe care comunitatea activiștilor din jurul Rotondei nu a reușit încă să-l acopere.

O altă provocare a inițiativei Rotonda rămâne a fi cea culturală. Acțiunile culturale de revitalizare a zonei s-au compus, până una-alta, din evenimente de cultură tradițională sau mainstream: muzică de fanfară, dansuri, recitaluri de poezii. În cadrul unei conferințe dedicate spațiilor publice din Chișinău, unul dintre organizatori a spus că deocamdată spațiul ”a fost cruțat” de intervențiile grupurilor non-formale și de alternativă precum rockerii, punk și ceilalți. Cum va reacționa comunitatea la o potențială intruziune culturală de genul acesta ori dacă va reuși/nu va reuși s-o integreze în imaginea ”sovieticului idilic” încă urmează să vedem.

Concluzii.
Mișcările sociale de activism urban din Moldova prezentate mai sus au, fără îndoială, trăsături comune cu cele ale altor mișcări similare din țările vecine. Dependența mișcărilor de internet și rețelele sociale online, utilizarea tehnologiilor informaționale pentru mobilizare și organizare, efortul de a lărgi discuția politică națională și locală prin includerea unor teme noi și relevante precum cetățenia urbană, dreptul la oraș, democrația locală și transparența procesului decizional, inegalitatea de putere și resurse între activiști, pe de o parte, și marele business și autoritățile locale și naționale pe de altă parte – acestea sunt elemente ce pot fi găsite și în alte capitale ale orașelor post-socialiste. Anumite trăsături, însă, precum separarea comunității de activiști în plan etnic și lingvistic, separarea culturală și ideologică în privința moștenirii orașului comunist, eforturile mișcărilor de a contracara dorința partidelor politice și a altor actori politici tradiționali de a captura și capitaliza în interese proprii mișcarea – fac parte, probabil, din contextul specific moldovean.

E destul de greu, așa cum indicam mai sus, să descriem adecvat un tablou în mișcare precum e cel al activismului urban în Chișinău. Îmi permit totuși două concluzii preliminare:

  • Chiar dacă dezvoltarea ulterioară al acestor mișcări sociale ar decurge după scenariul cel mai prost – ar fi dizolvate, cooptate sau dezactivate – acestea își vor fi atins scopul prin introducerea unei teme noi în dezbaterea politică – cea a spațiului public, a dominației și controlului asupra acestuia și a democrației urbane. E o temă care,  în diferite forme (protecția patrimoniului arhitectural, eliminarea excluziunii unor grupuri sociale precum minoritățile sexuale și religioase din spațiul public, acțiuni de revitalizare) a găsit deja loc pe agenda dezbaterilor politice curente și așteptăm să fie discutată mai intens la viitoarele alegeri locale.
  • Un efect oarecum indirect, dar foarte important, al activității acestor mișcări este de a recupera protestul ca instrument de presiune politică, de a propune noi forme de organizare și cooperare politică în afara câmpului politic tradițional al partidelor, de a utiliza instrumente variate – artă, performance, protest public – pentru exprimarea și comunicarea mesajului politic. Aceste elemente, cred, vor contribui la construcția și consolidarea unei cetățenii urbane active, vor oferi cetățenilor noi și noi moduri de implicare și participare.

Despre autor

Vitalie Sprînceană

Vitalie Sprînceană a studiat ştiințe politice în Bulgaria, filozofie în Moldova și acum face un doctorat la universitatea George Mason din SUA. Jurnalist, activist, fotograf amator și autor de blog.

7 Comentarii

  • Eu cred ca asa zisa ”miscare de activism urban” este un termen incorect. Sau, mai bine zis, e o un termen speculativ, or fiecare din participanti avea agenda sa distincta si pe nimeni nu-l interesa evenimentul propriu zis decit ca un prilej (pista, oportunitate) pentru altceva. Chiar si acei care aparent se declarau si se afrmau dezinteresati de oricare alt obiectiv, au participat la eveniment cu titlul de antrenament/testare, sau dupa principiul lui Portos.

  • Iurie, alegerea termenilor n-a fost o treabă uşoară. Nu sunt sigur că am făcut-o pe cea mai bună dar înclin să cred ca „mişcare” exprimă totuşi cel mai bine tipul de acţiuni şi organizare pe care l-am descris: grupuri eclectice, fluide,foarte instabile, fără o ideologie sau platformă ideologică comună, flexibile, ad-hoc.
    Mişcările pe care le descriu nici nu şi-au propus să devină ceva mai mult, prea sunt diferite. Şi abordările diferă pe alocuri enorm. Unii sunt strict împotriva construcţiilor ilegale şi a mansardelor. Eu cred că, în anumite limite, mansardarea ar reyolva o problemă locativă pentru familii cu venituri mici. Alte organizaţii doresc păstrarea centrului vechi al oraşului, intact, „aşa cum a fost”. Şi mai alte organizaţii cred că spaţiul public n-ar trebui muzeificat ci deschis pentru uzul tuturor. Şi tot aşa mai departe…
    Celelalte opţiuni terminologice – grup, asociaţie, partid, structură – ar fi descris incorect unul dintre aceste aspecte.
    „Mişcare”, cred eu, le-a capturat pe toate.

  • De fapt ideea mea e putin alta. Nimanui finalmente nu-i pasa decit de un interes propriu: unui ii pasa sa fie mansarde, altuia nu si tot asa. Acum, intrebarea este cum adunam din aceste ”pasari” ceva care ar fi in favoarea orasului. Plus, ce poate fi adus sub sub finalitatea acestui moto, avind in vedere ca nemeni nu poate sti nici din perspectiva teritoriala nici din cea temporala ce este, dar mai ales ce va fi mai bine.
    Adica, iarasi, fie lupta cu plictisul, fie promovarea propriei agende.
    De cadrul legal facem abstractie in acest context, presupunem ca legea se respecta.

  • Iurie, nu cred că pot aduce argumente ”obiective” pro sau contra afirmației că fiecare își urmărește un interes propriu în aceste mișcări de activism urban… E o afirmație metafizică pe care o putem lua ca un act de credință sau necredință…și cam atât. Există, fără îndoială destule interese ascunse, există agende paralele cu cele ale activismului urban, există moment când activismul urban servește ca un paravan pentru alte ”ocupații”. Parțial am vorbit în text despre asta – despre pericolul politizării, al promovării agendelor partiinice.
    Pe de altă parte, avem și destule criterii ce ne-ar putea să verificăm atașamentul unor grupuri pentru cauza ”spațiului public” (înțeleasă, repet, diferit de diversele grupuri). Un criteriu ar fi consistența. Mișcările ce vin să exploateze partiinic sau politic o mișcare de obicei manifestă interes de scurtă durată. Așa a venit Igor Dodon la Rotonda: a zis două slogane, s-a arătat la tv și dus a fost. Mișcarea a continuat fără el. La un alt moment, s-a alipit protestelor și Nicolae Pascaru, mare patriot și el, a stat un meeting și când a fost nevoie să mai vină… Nu a mai venit… Activismul și acțiunile au continuat și fără ei…
    La un nivel mai general, desigur că există riscul ca anumite grupuri să înțeleagă activismul urban ca mișcare anti-Chirtoacă (motivată partiinic sau politic sau altfel). Dar de asta și ziceam despre importanța comunicării și a purificării mesajelor. În cazul cu pizzzeria noi am avut grijă să-l distilăm zilnic, să păstrăm vocea noastră și să nu permitem ca cineva să vorbească în numele nostru. A fost o strategie câștigătoare…
    În concluzie, mișcarea de activism urban din Chișinău e foarte eclectică și nediferențiată. Pentru că abia se formează, și pentru că în mare parte încă populează spațiul protestelor ”reactive”. Se găsesc destui inși incompatibili, se găsesc destule confuzii. Mai sunt apoi niște ziduri de eliminat: cel lingvistic, etnic etc..
    Dar, și aici îmi pun speranța cea mare, ei au reușit în ultimii ani să impună/bage o nouă temă în dezbaterea publică – spațiul public, cetățeania urbană, democrația locală. Sunt nișe politice a căror explorare abia începe. Mișcările astea au pornit ”vorba”. Pe vitor vor apărea probabil mișcări mai specializate, cu mesaj, cu teorie închegată, cu viziune, cu program…

  • Pana când primăria este condusa de niște hoți si corupți o sa ne tot luptam cu „morile de vânt” pentru a ne apară spațiul nostru.
    Au fost probleme si mai devreme, dar asa haos nu a mai cunoscut acest oras.
    Concluzia e una: când unii, care se numesc patrioti at tarii is cumpăra vile pe la Brasov si Bucuresti, isi deschid conturi grase in banci off-shore si primesc ordine din manele monarhilor neexistenți, orașul degradează pana la nivelul unei gropi de gunoi.
    Mi-i rușine ca si votul meu a contribuit la distrugerea orașului in care m-am născut si am crescut.
    Sa fii blestemat draga primare!

  • Mulțumesc mult pentru link. Din păcate mi-a scăpat acest text atunci cînd l-ai pus. O să îl citesc mai atent. Merită. Poate că unele lucruri le scriam în comentarii altfel dacă îl citeam mai devreme.
    Mulțumesc. ps. eram atunci la Varșovia și mi-a scăpat această postare. Da…. multe de zis.
    Poate pentru tine e irelevant, dar 80% din intrările mele pe platzforma se datorează la acest gen de postări. cele neoliberale sau stîngiste nu le citesc. Sunt chestii grave. Și apropo de textul tău de un an vechime, arăta bine dezastrul din oraș. Și știi ce e ciudat, nu îi văd pe toți bătmanii mediatici și alții care chemau la boicot atunci. Pînă la urmă tot s-a ajuns la alegeri și în termeni complet nerezonabili. Atunci guvernarea încă nu o avea pe SR. Dar la noi nimeni nu vrea să își asume nimic. – Lăsați, că o să treacă. Mai așteptăm. – asta-i gîndirea intelectualului moldovean dar și a unei bune părți din chișinăuieni.

  • noi am oscilat intotdeauna intre doua mari dorinte: cea de a fi o platforma ”neutra” de dezbateri (revista de idei clasica) si cea de a fi o platforma de stinga (cum sint eu si Petru)…
    ne-ar fi fost mai usor sa fim al doilea lucru…daca se gaseau mai multe din prima categorie…dar ele nu-s…si de aia textele noastre sint diverse. dupa cum si eu si Petru si alti autori scriem diverse texte – unele mai angajate, de opinie, si altele de alt stil, mai riguroase si mai nuantate.

Lasa un comentariu