DEZBATERI RECENTE SOCIAL

De ce nu trag clopotele, Vladimire?

[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]

 

Intro sau despre tăcerile comode.

Vă mai amintiți de acel protest din ultima zi de joi a lunii februarie din fața clădirii Guvernului, cînd Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove Vladimir, în fruntea unei mulțimi de vreo 30 mii de oameni a cerut răspicat autorităților statului să investigheze de urgență situația fluctuației valorii monedei naționale, să ia toate măsurile ca prețurile să nu crească brusc și să investigheze ”furtul” miliardului de euro din sistemul bancar  – act ce a generat șocuri în economia națională și a aruncat în sărăcie sute de mii de moldoveni deja săraci?

Ați reușit să citiţi declarația apărută în seara zilei de duminică pe site-ul oficial al Mitropoliei (după ce fusese citită în toate bisericile țării!) în care Sinodul se pronunța răspicat că furtul, oricît de sofisticat ar fi, tot furt rămîne și că abuzul pe care îl face guvernarea de la Chișinău față de propriul popor e un mare păcat și intră în contradicție cu valorile creștine (împărtășite și de alte religii și confesiuni ce conviețuiesc în Moldova) care postulează dragostea față de aproape?

Cum vi s-a părut momentul în care Marchel, episcop de Bălți și Fălești, a intrat în clădirea Băncii Naționale și s-a dus direct în biroul guvernatorului Dorin Drăguțanu căruia i-a zis următoarele: ”Am venit aici în numele a peste 100 mii de credincioși pe care-i păstoresc să vă spun că una din cele 10 porunci spune să nu furi, că furtul e condamnat  cel puțin de vreo 50 de ori în Biblie, că nu e creștinește să-ți furi aproapele, că în rezultatul jocurilor pe care le face BNM și guvernarea au de suferit mai ales cei mai săraci, cei mai neputincioși și cei mai vulnerabili locuitori ai țării – bătrînii care nu mai au bani de medicamente și alimente după valul de scumpiri provocat de prăbușirea leului, învățătorii, medicii și alți funcționari, copiii lor, bolnavii.”?

Nu vi le amintiți?

E firesc să fie așa, pentru că ele nu s-au întîmplat și reprezintă doar o creație a autorului acestui text. Nu a fost nici un fel de miting condus de vreun mitropolit în care acesta să ia atitudine pe problema mega-scandalului economico-politic legat de furtul unui miliard de euro (estimare aproximativă) din sistemul bancar. Presa a vorbit, au luat atitudine sindicatele, patronatele, grupurile de ”experți”. Parlamentul însuși a fost obligat să formeze o comisie de anchetă. Mitropolitul însă nu a scos nici un sunet la această temă. Nici pe tema sărăcirii momentane a populației în urma acestei afaceri (în fapt, dacă căutați cuvîntul ”săraci” pe site-ul mitropoliei, obțineți doar rezultate ce țin de știri externe, adică de caritatea și grija altor biserici).

Nici Marchel nu s-a dus la Banca Națională, cu atît mai mult să-i vorbească guvernatorului Drăguțanu.

Dar ar fi putut s-o facă…

 Despre vorbirea ca act de tăcere.

…Dacă a tăcut pe cea mai urgentă, arzătoare și importantă temă a țării, mitropolia și slujitorii ei au compensat prin exces de zel în luările lor de cuvînt pe alte teme.

Întîi a fost vocea mitropolitului Vladimir care, într-un interviu  acordat unui portal de știri a găsit “curajul” de a vorbi tranșant și dur despre “adevăratele” amenințări la adresa comunității creștine din Moldova: gay-ii, sectele, cînd celebrăm Crăciunul etc. Adică exact ”la timp” și ”la temă”…

A urmat apoi ”vorba” episcopului Marchel, care nici el nu a găsit nici un cuvînt împotriva ”furtului” anului. A dedicat însă întregul interviu problemei homosexualității, păcatului homosexualității, amenințării homosexualității etc…

Despre dreptul de participare politică.

De ce m-aș fi așteptat ca Mitropolia Moldovei să ia atitudine? La urma urmei ca instituție Mitropolia are libertatea deplină de a-și alege cauzele pentru care se implică. La fel, nu pun în nici un fel la îndoială dreptul Bisericii Ortodoxe (și al celorlalte culte) de a se implica în viața politică a țării.

Avem însă și noi dreptul deplin de a lua în serios pretențiile Mitropoliei Moldovei de a fi un fel de ghid ”spiritual” al țării și de a evalua în ce măsură aceasta se ridică la înălțimea propriilor pretenții.

În fapt, avem tot dreptul să punem următoarele întrebări:

– Cum se face că Mitropolia adună mii de oameni în piață pentru a zădărnici un marș al cîtorva zeci de gay, lesbiene și susținătorii lor, dar nu face nici un efort pentru a protesta pe alte teme relevante și importante pentru credincioșii ei?

– Cum se face că mobilizarea mediatică a Bisericii pe anumite teme (homosexualitate, avort, educație sexuală) are drept revers o tăcere la fel de răsunătoare pe alte teme (corupție, abuzuri de putere, politici economice defectuoase)?

– Cum se întîmplă că episcopul Marchel găsește ”îndrăzneala” de a intra pe ușa Guvernului și a merge la biroul Ministrului Educației ca s-o certe pentru niște imagini presupus indecente din manualele școlare, ori ”curajul” de a face agitație electorală pentru niște partide politice anume, însă nu suflă nici o silabă pe o temă atît de pertinentă precum furtul unui popor de către guvernarea pe care acesta a ales-o?

– Cum se face că, agenda ”publică” a Mitropoliei și ierarhiile de griji și probleme ale populației (pe care Mitropolia pretinde că o reprezintă) nu se întîlnesc? Tema homosexualității și a așa-zisului pericol homosexual nu apare nici în top 3, nici în top 10 și nici în top 20 probleme considerate de către cetățeni a fi importante și cruciale (a se vedea toate Barometrele Opiniei Publice). Temele care îi preocupă pe moldoveni cel mai mult sunt, invariabil: viitorul copiilor, șomajul, prețurile, sărăcia, corupția, criza financiară, criminalitatea, foamea, boala, un eventual război în zonă.

Despre o voce care lipsește.

Agnosticului militant din mine (cu puternice porniri anti-clericale pe alocuri!) îi vine greu să rostească următoarea frază și totuși o va face: în unele momente, precum cel de acum, absența vocii Mitropoliei Moldovei se resimte mult.

De ce momentul acesta e special? Pentru că între guvernanți și guvernați nu stă acum nimic ce ar opri abuzurile celor dintîi și ar da pîrghii celorlați. Sindicatele sunt neputincioase, justiția e sub partide controlate de oligarhi, universitățile au fost pacificate, societatea civilă e slabă, dezorganizată, lipsită de coerență și perspective. Și finațată din afară – ceea ce o face extrem de vulnerabilă la agendele donatorilor. Și lipsită de un contact real cu societatea. Mass-media independentă? Nu există nici ea. Așa-zisa clasă intelectuală moldovenească trăiește în McCarthyism-ul anilor 50: se luptă cu comunismul (retrospectiv) și participă la Războiul Rece…

Ceva curaj din partea Mitropoliei (și a altor instituții religioase) ar ajuta enorm.

Avem nevoie de niște creștini în Moldova…

Reiau un fragment al unui text mai vechi publicat cîndva pe blogul personal, în a cărui actualitate cred.

Nu ne prea ajung creștini în Moldova și chiar ar mai fi nevoie de câțiva…De mulți creștini, de fapt.

Din cei moderați și îngăduitori care ar ști să împace iubirea față de aproape postulată în Biblie cu iubirea față de semeni ce se conține în bunul simț.

Din cei care, în caz că întâlnesc o opinie diferită, un mod de viață ce se deosebește de-al lor, o linie de gândire ce nu se regăsește în mintea lor, vor folosi cuvântul ”frate” ori ”prietene”, nu ”pederast”, ”trepăduș”, ”lichea”, ”lepădătură satanică” (lista completă se găsește aici).

Din cei ce știu și înțeleg că respectul față de concetățenii lor cu care trăiesc cot la cot dar care-s grupați în minorități de diferite constituente și esențe – lingvistice, sexuale, etnice, religioase – nu trebuie să vină la insistențele și sancțiunile Fratelui mai Mare (acum UE și ONU), ci din lucrurile alea bune precum iubirea, îngăduința și înțelegerea pe care Biblia le conține din abundență.

Din ăia modești care ar pricepe că și inșii de religie diferită au fost făcuți tot după chipul lui Dumnezeu, și probabil avea El ceva în Mintea-I Supremă când i-a lăsat să trăiască. Poate n-ar fi chiar cuminte și creștinește ca inși muritori și limitați ce suntem noi să îndrăznim a-l corecta și suplini pe Dumnezeu. Doctrinele teodiceii sunt pe loc și nu trebuie reinventate.

Creștini ce s-ar dumeri că cea mai redutabilă armă împotriva intoleranței și nerăbdării față de problemele noastre cele mari, multe și diverse nu e tăcerea. Ci vocea și verbalizarea. Scrisul, atitudinea. Care i-ar scrie răvașe și scrisori de protest lui Anatolie Cibric și mitropolitului Vladimir, ori chiar patriarhului Kiril în care i-ar ruga să-și tempereze puțin isteria că altfel riscă să rămână singuri ori le-ar explica că creștinismul ortodox nu-i un brand privatizat, ori o ceată de gură-spartă, ci adunarea creștinilor, că limbajul Bibliei oferă suficiente căi de aplanare a conflictelor așa încât nevoia de a recurge la limbajul de birjar nu e chiar necesară. Ori apare chiar de-a dreptul inutilă.

Creștini ce n-ar fi prinși într-atât de geopolitică, spiritism conspiraționist sau pur și simplu prostie obișnuită încât să se desolidareze, sper că Hristosul lor îi aude, de sărăcimea mondială sub pretext că asta ar fi conspirație a evreilor sau semn al Antihristului.

Am avea nevoie de o clasă mijlocie a creștinismului ortodox, una ce ar sta între intoleranții de talia lui Cibric și funcționarii cinici din coridoarele și birourile  Mitropoliei.

Lipsesc multe voci.

Întîi glasurile și poveștile personale ale unor mame ai căror copii au ajuns de cealaltă parte a baricadelor sexuale – gay, lesbiene, transsexuali.

Apoi vocile unor mame și tați ai unor copii ce s-au decis, din dragoste, să-și lege viețile de bărbați/femei de consfesiune diferită – musulmani, evrei, catolici, protestanți, induși, atei, în Moldova ori prin Italii, Spanii, Israeluri. Părinți care, bănuiesc și știu, nu și-au lepădat copiii de teama de a nu-l trăda pe preotul din sat.

În fine, lipsesc vocile celor 93 % de cetățeni care s-au declarat creștini la un referendum de făcătură. Prea mult se aud glasurile celor care vorbesc în numele lor.

Pe fundalul acestei tăceri a creștinității normale și morale, vocile creștinității imorale, aia care aruncă pietre și înjură, sunt mult prea stridente…

Nerăbdarea soră cu extremismul a falșilor creștini ce se luptă contra unor islamizări sau pederastizări inventate (ca și cum unii preoți ar mai avea nevoie de propagandă homosexuală pentru a se deda patimii) au făcut ca cuvântul ”creștin ortodox” să sune pe plaiurile astea ca o vorbă de ocară.

Și mai  tragedie că fața publică a Bisericii Ortodoxe din Moldova a nimerit pe mâna unor indivizi inepți alde Anatolie Cibric și Viorel Cibotaru, ambii plini de stupidități – unul se crede moștenitor al lui Ștefan cel Luptător Inventat cu Jidovii, altul cu apariții insipide la TV în care zice, vezi omul învățat, că musulmanii sunt un pericol pentru societatea europeană și a noastră pentru că nu se mai ocupă cu meseriile tradiționale – vitărit și agricultură…

De ce n-am reabilita/inventa conceptul de ”participare religioasă” alături de cel de ”participare politică” în jurul căruia se face mult haz și necaz și pentru promovarea căruia vin râuri de bani sub formă de granturi?

De ce n-am face ca birocrația creștină cu mitropolitul și patriarhul în frunte să fie cumva responsabilă în fața comunității, atât pentru administrarea celor duhovnicești – iubirea față de Aproape și slujirea lui Dumnezeu, cât și pentru gestionarea celor pământești – transparență în contabilitatea Bisericii și a fondurilor ei?

De ce n-am avea dreptul ca niște creștini ce contribuim în multe feluri la bunăstarea bisericii – impozite, taxe, plăți pentru servicii religioase, voluntariat și donații  – să avem un cuvânt ceva mai mare la desemnarea preoților ce vor deservi parohiile noastre?

De ce am lăsa ca grija față de nevoile spirituale ale noastre și ale copiilor noștri să fie lăsată pe mâinile unor funcționari de la Mitropolie ce vând parohiile la preț de câteva mii de euro ori episcopiile la preț de câteva sute de mii de euro?

Compătimesc pe alocuri Guvernul Moldovei. Pentru că e nevoit să adopte de unul singur legile bune, alea care egalează în drepturi și lichidează inegalități sau discriminări istorice. Din păcate Guvernul e singur. Pentru că nu are o societate să-l susțină. Care să facă marșuri ale normalității. Bunăoară.

Iar asta îl face susceptibil la șantaj din partea intoleranților cu gură mare.

Au aparut deja câteva voci creștine tefere. Din interiorul Bisericii. Ele trebuie susținute.

 

Despre autor

Vitalie Sprînceană

Vitalie Sprînceană a studiat ştiințe politice în Bulgaria, filozofie în Moldova și acum face un doctorat la universitatea George Mason din SUA. Jurnalist, activist, fotograf amator și autor de blog.

5 Comentarii

  • Imi place acest articol in care un ateu exprima nevoia unei biserici care sa tina parte celor saraci si obiditi, asa cum a facut Isus cindva, potrivit evangheliilor, nu celor puternici si bogati, asa cum o faceau fariseii de atunci si cei de acum.

    Cred ca simbioza putere – biserică explică lipsa vreunei poziţii critice între aceste două instituţii (ale puterii spirituale si temporale), decît eventual atunci cînd puterea politică adoptă vreo decizie prin care nu ţine cont de autoritatea morală a bisericii (cazul Legii egalitatii de sanse). Pentru că asta a fost şi este funcţia bisericii în această simbioză: să spele şi să legitimeze puterea în schimbul legitimităţii spirituale şi confortului material pe care statul le-o asigură prin ritualuri mediatice şi cu resursele statului pentru a-i da posibilitatea să conducă mai departe turma de enoriaşi şi pentru a-i face nişte cetăţeni cooperanţi şi docili în mîinile puterii (deopotriva a celei laice şi a celei spirituale). Trocul este perfect şi reciproc convenabil.
    Oare pe cînd o Reformă a bisericii şi pe la noi?

  • Sunt de acord ca, intrucat biserica din Moldova are o putere atat de mare in societate, ar trebui sa ia atitudine fata de importantele evenimente din Moldova, in loc sa creeze false probleme.
    Din pacate, trebuie sa recunoastem ca biserica din Moldova este puternica tocmai pentru ca niciodata nu spune nimic rau de putere. Puterea si biserica sunt astfe prieteni buni care se sustin reciproc, din pacate, in defavoarea oamenilor.
    Trist…

  • Olga, de acord… Pe de altă parte, ar fi cazul şi biserica să scadă în popularitate odată cu partidele şi instituţiile statului, mai ales acum. Biserica rămăne în schimb stabil la 80% încredere pozitivă şi 18% – negativă (conform ultimului BOP), în timp ce partidele politice, de ex. au 22% – încredere pozitivă şi 74% – negativă (Parlamentul: +24%, -73%). Cred că a venit rîndul şi Bisericii să-şi mai piardă din credibilitate, care se ţine strict pe puterea obişnuinţei şi pe 0 responsabilitate în treburile cetăţii. Încă nu s-a făcut un audit ca la carte despre cum Mitropolia Moldovei (şi cealaltă, la o adică) îşi gestionează averile şi venitul.

  • Petru, nu cred ca e realist sa ne asteptam ca increderea in biserica sa scada in aceeasi masura ca cea in partide/guvern etc…
    Pentru ca, spre deosebire de partide ori guvern. a caror munca/rezultate se vad zilnic, cu Biserica e alta treaba. Ea propune bunuri (credinta, viata de apoi, Dumnezeu) care nu prea sunt afectate in mod direct de actiunile bisericii…In acest sens ar trebui sa intelegem ca increderea in biserica (asa cum e masurata ea in sondaje) nu inseamna increderea pe care o au oamenii in mitropolit si in actiunile preotilor, ci in institutia in genere, in Dumnezeu, in credinta etc… Probabil daca s-ar face niste sondaje mai aleborate care ar adresa intrebari mai specifice – sunteti multumit de activitatea bisericii in anumite domenii, credeti ca e bine ca preotul sa nu ia atitudine pe anumite probleme, increderea se refera la preot sau la biserica sau la religie in genere – tabloul ar fi complet altul. Cel putin ar fi mult mai nuantat.

  • Mi-a plăcut mult. Aș mai adăuga că, pe lângă dreptul bisericii la participare politică, pe care acesta și-l revendică, iar in esență, dreptul de a se amesteca in treburile unui stat laic, trebuie pusă și problema controlului public asupra felului în care biserica își exercită acest drept.

    Și dacă politicienii sunt persoane publice care pot fi oricând supuse scrutinului, ale căror averi trebuie să fie la vedere, la fel și acțiunile preoților de rang înalt să fie supuse unui control strict. Asta, desigur, daca ei vor să se implice in actul de guvernare.

Lasa un comentariu