După puciul televizat eșuat din 6 ianuarie Donald Trump a fost blocat pe Facebook, WhastApp, Twitter, Instagram, Google, Amazon, Reddit și alte platforme on-line fapt ce a dus, între altele, la o migrație masivă a susținătorilor și susținătoarelor lui Trump pe alte platforme. Să blochezi un ditamai președinte al SUA pe o rețea socială nu e puțin lucru și chiar dacă aceste platforme au venit ulterior cu justificări elaborate, semnificația gestului e că, în domeniul gestionării accesului la platforme de comunicare digitală, companiile ce le dețin – Google, Facebook și altele își pot exercita nelimitat dreptul de a izgoni pe oricine cred ele că încalcă regulile platformei sau modul în care compania înțelege ”democrația”.
Simpatizanții și simpatizantele lui Trump care fug de la o platformă la alta (de exemplu de la Twitter la Gab) ar trebui să se întrebe unde fug și, mai ales dacă nu cumva, fugind de la o platformă corporativă nu fug spre o altă platformă corporativă (ca să folosim un vechi proverb local: crezînd că scapă de dracul să nu dea peste taică-său). Pentru că, s-ar putea, ca încercînd să scape dintr-o ”închisoare digitală”, să nimerească în alta, fugind de o corporație din Sillicon Valley să nimerească în brațele altei corporații din Sillicon Valley, una de peste uliță, sau chiar vecine. Și peste un timp, să trebuiască să fugă iar. Și apoi din nou…
Blocarea lui Trump pe rețelele sociale nu rezolvă însă problema dificilă a moștenirii acestuia – amestecul de nativism, narcisism și neofascism combinat cu elaborarea unor ”realități alternative” și negarea evidenței incomode  cunoscut sub numele de trumpism. De asemenea, aceasta nu rezolvă în nici un fel problemele structurale ale societății americane – inegalitățile, puterea enormă a corporațiilor, rasismul, privatizarea politicii de către corporații – pe care Trump le-a lăsat nerezolvate și pentru care urmașul său Joe Biden pare să nu aibă o soluție. 

Imediat după blocarea lui Donald Trump, în acest început de an, de către Facebook, WhastApp, Twitter, Instagram, Google, Amazon, Reddit și alte platforme on-line, susținătorii săi au început să migreze în masă spre alte platforme, considerate a fi mai sigure – Telegram, Signal – sau mai apropiate de viziunile lor politice – Gab, Parler, MeWe etc. 

Să blochezi un ditamai președinte al SUA pe o rețea socială nu e puțin lucru și chiar dacă aceste platforme au venit ulterior cu justificări elaborate, semnificația gestului e că, în domeniul gestionării accesului la platforme de comunicare digitală, companiile ce le dețin – Google, Facebook și altele (cunoscute generic ca Big Tech, rom. Giganții Digitali) își pot exercita nelimitat dreptul de a izgoni pe oricine cred ele că încalcă regulile platformei sau modul în care compania înțelege ”democrația”. 

(În aceleași zile în care Twitter bloca contul lui Trump din motivul că ar prezenta un pericol pentru democrație, compania mai bloca și multe alte conturi considerate a fi periculoase, de exemplu contul serviciului pentru acces gratuit la articole științifice Sci Hub, gestionat de Alexandra Albakyan. Blocarea lui Trump a trezit multe reacții, blocarea contului Sci Hub a trecut neobservată, dar ambele fac parte din aceeași logică în cadrul căreia companii precum Twitter decid în mod unilateral să blocheze accesul unor utilizatori la serviciile platformei. Avem toate motivele să credem că privatizarea cercetării științifice constituie un pericol la fel de mare pentru democrație precum instigarea la violență și e păcat că vorbim cel mai mult doar despre ultima.)

Revenind la Trump, el e și victimă dar și responsabilul direct al acestei stări de lucruri. 

Ca ”victimă”, blocarea lui Trump a venit abia după ce o gloată a atacat clădirea Capitoliului, a spart cîteva geamuri și a făcut cîteva poze în birourile senatorilor. Această gloată l-a crezut pe Trump că i-au ”fost furate alegerile” (discurs susținut și de multe alte figuri importante din Partidul Republican) și care, în loc să creadă numărătoarea voturilor (monitorizată inclusiv de observatori republicani sau simpatizanți ai lui Trump) a preferat să creadă istoria ”alternativă” (în sprijinul căreia susținătorii și juriștii lui Trump nu au putut aduce niciodată vreo probă concludentă) că votul a fost falsificat și furat și că Trump ar fi președintele legitim.

Decizia Twitter de a-l bloca merită chestionată inclusiv în partea motivației oficiale. Trump este un pericol pentru democrație? Evident, dar de ce abia acum? Ca pericol pentru democrație Trump merita blocat demult (mai ales că nu folosea contul oficial al președinției, ci contul său personal) – în lungii ani în care a produs discurs de ură, misogin, rasist, nativist (care, se poate argumenta, a condus la explozii de violență față de anumite grupuri), anti-Musulman, de instigare la ură, de discriminare Twitter a avut ocazia să îl blocheze de zeci de ori. Și nu a făcut-o. 

Deci nu despre democrație e vorba, ci de un act politic. Big Tech, care se alimentează din furia stimulată de rețelele socială, se erijează, peste noapte, în mari prieteni și aliați ai democrației. Nici usturoi nu au mîncat, nici gura nu le pute,

Ca responsabil principal și direct al acestei stări de lucruri Trump se ciocnește de consecințele unor probleme fundamentale pe care nu le-a rezolvat în mandatul său – rolul Big Tech, reglementarea lor, chestiunea tot mai discutată a necesității naționalizării lor, pericolul constituirii unor monopoluri în sectorul IT și necesitatea unor intervenții anti-monopol, reglementarea dreptului la liberă exprimare pe platformele on-line, gestiunea datelor personale de către companiile IT, relația dintre politicile private ale companiilor și reglementările generale naționale cu privire la confidențialitate, acces, păstrarea și ștergerea informației. În loc să rezolve chestiile astea, Trump a preferat să se auto-aduleze pe Twitter și să se certe cu oricine nu era de acord cu el (făcînd din cînd în cînd poze de protocol cu Zukerberg și ceilalți moguli IT)…Mai mult, giganții IT au profitat enorm în urma reducerilor de taxe și impozite implementate de administrația Trump.

Așa că, viitorul fost președinte al SUA nu are decît să se supere pe sine însuși pentru situația proastă în care se găsește. 

Blocarea lui Trump (mass-media a născut rapid și un neologism pentru a descrie procesul – deplatformizare, eng. deplatforming) e un moment bun de a purta o discuție mai largă despre internet și societate.

Această discuție are două fațete.
Prima este despre internet, despre centralizarea și corporatizarea acestuia și despre modul cum putem ocoli corporațiile (și controlul exercitat de ele) și să construim un alt internet, descentralizat, unul în cadrul căruia noi sîntem cei care deținem controlul asupra informației și în cadrul căruia comunitatea, nu corporație, impune regulile. Vom avea în vedere aici exclusiv aspectul tehnologic și corporativ. 

A doua fațetă, și care este cel puțin la fel de importantă, se referă la mizele politice ale trumpismului: neofascismul în varianta nativistă și rasistă susținut și promovat de Trump pe perioada președinției sale nu vor dispărea odată cu blocarea lui Trump pe Twitter și Facebook. Din contra – figura ”Sfîntului Donald”, proaspătului martir al luptei contra establishmentului ar putea să le amplifice. Aceste adevărate pericole pentru democrație – care încă prosperă pe facebook, twitter și alte platforme, și în discursul mediatic și public rămîn vii și puternice. La ele se adaugă și alte pericole pentru democrație, la fel de periculoase – restrîngerea spațiului de dezbateri în zona economiei, retorica anti-migranți în țările bogate, puterea disproprorționată a capitalului în fața muncitorilor și chiar a statelor naționale…În această secțiune argumentul principal este că, dincolo de gesturile de falsă frondă a corporațiilor IT, democrația americană (și cea din Moldova, de exemplu) se confruntă cu alte probleme fundamentale pentru care Twitter și Facebook nu doar că nu sînt o soluție ci uneori chiar sînt parte a problemei.

Avem nevoie de un alt fel de internet. Trebuia demult să vorbim despre cum ar putea arăta acesta

Simpatizanții și simpatizantele lui Trump care fug de la o platformă la alta (de exemplu de la Twitter la Gab) ar trebui să se întrebe unde fug și, mai ales dacă nu cumva, fugind de la o platformă corporativă nu fug spre o altă platformă corporativă (ca să folosim un vechi proverb local: crezînd că scapă de dracul să nu dea peste taică-său). 

Pentru că, s-ar putea, ca încercînd să scape dintr-o ”închisoare digitală” (nume pe care mulți susținători ai lui Trump l-au folosit pentru a descrie Twitter și Facebook), să nimerească în alta, fugind de o corporație din Sillicon Valley să nimerească în brațele altei corporații din Sillicon Valley, una de peste uliță, sau chiar vecine. Și peste un timp, să trebuiască să fugă iar. Și apoi din nou. Nu pentru că nu ar ”fugi” pre repede. Ci pentru că ”fug” în aceleași brațe.

Riscul ca acest scenariu să devină real este considerabil. Lumea platformelor digitale este, aproape în proporție absolută, o lume a platformelor corporative (cu excepția poate notabilă a Signal, compania care administrează tehnologia de mesagerie cu același nume și care a fost înființată de o fundație și Viber, deținută de o companie ce are un portofoliu divers), organizate sub forma unor SRL-uri (eng. LLC) și deținute de un grup restrîns de oameni (sau chiar una-două persoane). 

Astfel, la modul real, datorită existenței a cîtorva clase de acțiuni (shares) cu pondere diferită, compania SRL Alphabet (Google) este deținută de cei doi fondatori Serghei Brin și Larry Page. În același mod, tot prin intermediul unei structuri cu acționariat cu pondere diferită, Facebook SRL este deținută de Mark Zukerberg

Din perspectiva structurii organizaționale a instituției ce îl gestionează, Telegramul, care aparține lui Pavel și Nikolai Durov, și spre care fug mulțimile de simpatizanți și simpatizante ale lui Trump, nu este atît de diferit. El la fel reprezintă o proprietate privată a unui grup restrîns de indivizi (doi frați). 

Evident, am citit cu toții că Pavel Durov a promis că Telegram va rămîne întotdeauna gratuit, și întotdeauna va respecta confidențialitatea utilizatorilor săi și că nu îi va cenzura, dar exact același lucru l-au spus, de-a lungul timpului Zukerberg și Brin/Page și uite că nu s-au ținut de cuvînt. De ce am crede că frații Durov se vor ține de promisiunea lor (mai ales dacă se vor intensifica diversele presiuni politice și comerciale)? Și, la limită, de ce disponibilitatea unor tehnologii și platforme de comunicare ar trebui să depindă de cuvîntul de onoare și promisiunea unor persoane, fie ele și Durov? 

(Mai ales că auditul de securitate făcut cu diverse ocazii mesageriei Telegram a scos la iveală destule vulnerabilități ale acesteia). 

O posibilă soluție, despre care se discută de mai multă vreme, este naționalizarea unor giganți precum Google, Amazon și Facebook și crearea, în baza lor, a unor companii controlate public. 

Argumentele acestei opțiuni sînt cîteva: 

  • giganții IT și-au construit puterea tehnologică și financiară pe infrastructură publică iar multe dintre tehnologiile care le-au adus venituri imense fie fac parte din infrastructura publică (rețeaua de comunicații ce fac posibil internetul), fie reprezintă tehnologii dezvoltate din finanțări publice (www etc); 
  • Acești giganți IT practică evaziune fiscală la scară globală. 
  • Ei colectează (extrag) informație personală pe care o transformă apoi în bunuri comerciale. 
  • Ei exercită, prin intermediul algoritmilor lor, a numărului mare de utilizatori și a influenței imense o influență extraordinară asupra tuturor sferelor vieții sociale la nivel local, național și global: jurnalism, comerț, politică etc. 

Argumentul naționalizării este susținut și de cîteva exemple pozitive la nivel local și internațional. 

La nivel global, ICANN (Corporația Internet pentru Nume și Numere Alocate), o fundație internațională non-profit cu sediul în SUA, care gestionează atribuirea de nume de domenii Internet și de adrese IP oferă un exemplu alternativ de guvernanță a internetului, diferit de modelul predominant al SRL-urilor și entităților private orientate spre profit. 

La nivel local, orașe precum Barcelona au înțeles că datele cetățenilor sînt ale cetățenilor și deci sînt proprietatea cetățenilor (suveranitate tehnologică). Deci Barcelona a mers pe calea utilizării soluțiilor de software cu cod deschis și în mod participativ, practicînd, în locul orientării spre profit, o strategie informațională etică unde confidențialitatea, transparența, drepturile colective la informație și alte drepturi fundamentale ale cetățenilor reprezintă valori de bază. 

Discuția despre naționalizarea giganților IT e încă în desfășurare și rezultatele ei sînt incerte… Noul președinte Joe Biden nu pare să aibă o viziune clară pentru acest domeniu așa că, deocamdată, nu ne putem aștepta la pași decisivi în această direcție, mai ales că acum, prin expulzarea lui Trump, giganții digitali își spală imaginea pentru multiplele păcate și pozează în mari prieteni ai democrației…(Bernie Sanders avea o viziune și un program cu referire la reforma Big Tech dar…nu a mai ajus să îl poată implementa). 

O altă soluție, care vine din cu totul altă parte, este internetul descentralizat (ID). 

Ce este ID? 

ID (eng. DWeb) este…același internet pe care îl cunoaștem, doar că unul care funcționează fără a depinde de operatori care centralizează informația. În internetul descentralizat (care era modul în care funcționa internetul în genere, înainte de 1989) comunici cu prietenii și prietenele tale prin intermediul unor mașini care se conectează și vorbesc direct una cu alta. După ascensiunea Web 2.0, la începutul anilor 2000, am început să comunicăm și să distribuim informația prin intermediul unor servicii centralizate oferite de marile companii precum Google, Apple, Facebook, Microsoft și Amazon. Aceste companii, așa cum arăta Shoshana Zuboff într-o cercetare, nu doar că au acumulat, de-a lungul timpului o imensă cantitate de informație despre utilizatorii lor, dar și au învățat cum să facă bani din asta, transformînd ”nevoia oamenilor pentru comunicare într-un model de afaceri” ce a sacrificat de dragul profitului chestiuni de confidențialitate, control de către utilizatori a datelor personale etc…Colateral, aceste companii au concentrat în mîinile lor aceste servicii cumpărînd diverșii concurenți – Skype, WhatsApp, Instagram (alții precum MySpace, Blackberry, Symbian OS au murit neștiind cum să se adapteze la noua realitate) și reducînd alternativele posibile.

ID se străduie să reîntoarcă utilizatorilor controlul asupra informației și a datelor personale și să îi ajute să comunice direct, fără servicii de intermediere ale unor corporații digitale. 

Principiul de lucru al aplicațiilor ID este simplu: utilizatorul instalează serviciul de care are nevoie pe calculatorul sau pe serverul său și se conectează ulterior direct la alte calculatoare. În fiecare moment utilizatorul deține controlul asupra datelor partajate iar acestea se păstrează permanent pe calculatorul/serverul său, nu pe serverele centralizate ale unor companii. 

Altfel spus, ID stă în opoziție atât față de internetul corporativ al Giganților Digitali dar și față de internetul companiilor naționalizate prin faptul că vrea să se dispenseze de instrumente și platforme centralizate și țintește să pună în loc soluții descentralizate, în care utilizatorul este unic deținător al informației și co-deținător al platformei. 

Lumea ID este foarte bogată în soluții care oferă alternative la serviciile corporațiilor: Mastodon (o platformă descentralizată alternativă pentru Facebook), PeerTube (alternativă descentralizată la Youtube), Twtxt (alternativă descentralizată la Twitter), Graphite Docs (alternativă la Google Docs). 

Pagina de start a Mastodon.social

Puterea și creativitatea ID nu stă însă doar în a oferi alternative la servicii existente ci și în a prezenta soluții inedite. 

ZeroNet, de exemplu, oferă servicii descentralizate, gratuite de găzduire a paginilor web (hosting) în baza tehnologiei p2p (bittorrent). Altfel spus, pagina web este găzduită și accesată ca un fișier .torrent (calculatoarele descarcă singure pagina, fără mijlocirea unor servere)… 

Cei care cred că aceste soluții sînt accesibile doar pentru utilizatorii sofisticați (programatori, ingineri și alți specialiști) se înșeală. 

Utilizatorul ordinar folosește zilnic soluții ID: clienții bittorrent, care pentru mulți dintre noi înseamnă acces la muzică, filme, cărți și ziare, folosesc tehnologii ID care conectează direct între ele calculatoarele și fac schimb de fișiere sau părți de fișiere. La fel și emule sau DC++.

Un alt exemplu de ID este browserul anonim Tor (și o întreagă galaixie a internetului anonim Onion), care, pentru a funcționa depinde și el de o întreagă rețea de noduri care anonimizează traficul și oferă utilizatorilor siguranță și confidențialitate. 

ID a dezvoltat constant soluții cu cod deschis (open source), descentralizate și anonimizate așteptînd vremuri mai bune. 

Care s-ar putea să fi venit. 

 

Trumpism și societate

Așa cum observa Costi Rogozanu este foarte probabil ca Trump să plece la groapa de gunoi a istoriei (mai ales dacă democrații și republicanii reușesc să îi aplice un impeachment ca să îl împiedice să candideze în 2024). Dar cei pe care i-a încurajat (neonaziștii și neofasciștii) ”abia au prins ochi: „au experiență de teren acum”, au fost încurajați să iasă de prin vizuini, de prin chaturi indigeste și să-și facă selfie-uri în biroul lui Pelosi. Au afișat steagul sclaviei prin birourile politicienilor.”

Lista discursurilor, măsurilor și politicilor administrației Trump prin care discursurile neofasciste și neonaziste au fost nu doar trecute cu vederea ci chiar susținute și încurajate este extrem de lungă. Ani de-a rîndul Trump a minimizat caracterul rasist și fascist al viziunilor acestor grupuri, a încurajat diversele forme de manifestare ale rasismului ”patrioților”, a încurajat un identitarism alb, nativist (paradoxal, într-o țară în care albii nu au o istorie de mai mult de cîteva sute de ani), anti-musulman, anti-Hispanic, a discreditat mișcările legitime care luptau contra unor manifestări ale fascismului și intoleranței (afirmînd că fasciștii și antifasciștii ar fi aceleași lucruri). Și multe-multe altele. 

O altă consecință a Trumpismului este jocul de-a ”realitatea alternativă” în care președintele crea fapte, informații și realități ce-i conveneau, negînd orice evidență ce îl contraziceau. Acesta va trebui și el re-evaluat pentru că nu a fost unul deloc nevinovat. Dacă unele afirmații false nu pot să trezească rîsul (de exemplu cînd se lăuda despre mărimea mulțimii care a venit la inaugurarea sa în ianuarie 2017), altele au avut consecințe tragice. Credința lui Trump că virusul Covid-19 nu e decît o simplă răceală iar la limită poate fi eliminat prin consumul de înălbitor s-a tradus și prin inacțiune decisivă la stoparea răspîndirii virusului și la numărul mare de morți în prima fază a pandemiei. 

Ca să revenim la micul pseudo-puci din 6 ianuarie 2021 (pe care Trump între timp l-a condamnat): pînă în acel moment Trump și întreaga mașinărie a partidului republican a difuzat narativa că alegerile au fost furate (fără probe), au pus la cale o întreagă procedură ”alternativă” prin care niște electori numiți de Trump în statele cîștigate de Biden urmau să îl aleagă pe Trump drept președinte. 

Atît fascismul, cît și ”postularea realităților alternative” nu dispar împreună cu blocarea lui Trump pe rețelele sociale. Ele nu vor dispărea nici măcar dacă Trump renunță la politică (și se retrage, un exemplu extrem, la vreo mănăstire). 

Pentru că ele rămîn vii și sînt alimentate constant. 

Pe de o parte sub Trump s-a produs explozia mișcărilor nativiste de tip Proud Boys, dar și activismul unor organizații și rețele conservatoare care sînt foarte active la nivel național și global: participă la ONU la scrierea declarațiilor despre drepturi și libertăți, consultă și influențează diverse țări în materie de legislație familială, de gen și în privința LGBT (recomand dosarul PLATZFORMA despre Congresul Mondial al Familiilor la Chișinău în 2018 și mai ales articolele despre organizațiile și rețelele conservatoarea din cadrul CMF). 

Tot sub Trump, politica eminamente fascistă de a blama unele grupuri – migranții, hispanicii, musulmanii, progresiștii – pentru diverse probleme sociale și economice, a fost aproape normalizată. Altfel spus, mașinăria fascistă de a transforma chestiunile economice în chestiuni identitare de rasă, etnie și religie a fost pusă pe picioare, a fost unsă bine și i s-a turnat suficient combustibil încît să poată ”merge” o vreme. Mașinăria încă nu a fost oprită. 

Pe de altă parte, rămîn vii și foarte active diverse centre producătoare de realități ”alternative” și paralele (Liberty University, Breibart Media, Fox News și alte instituții) care fabrică, zi de zi, realități, informații și știri pentru un electorat ce vrea să trăiască într-o lume paralelă… (În tabăra democrată lucrurile tot nu sînt roz – după cum a arătat scandalul cu presupusa implicare rusească în alegerile din 2016, mass-media democrată – MSNBC, The Washington Post, The New York Times și altele – excelează și ele la fabricarea unor lumi politice paralele (fapte alternative), fără substrat și evidență).

Și acestea nu sînt unicele ”amenințări asupra democrației” (prezic expresiei un mare viitor). 

La fel de importante sînt și alte procese care se întîmplă în America (și în celelalte părți ale lumii) și care creează condiții propice pentru apariția și dezvoltarea unor mișcări și discursuri fasciste și nativiste dar și erodează procedurile democratice: 

– restrîngerea spațiului de dezbateri în zona economiei (atunci cînd economia este reificată și prezentată într-un mod teologic, ca un Dumnezeu atotputernic sau ca un fel de mecanism ce funcționează ca și legile fizicii – și față de care te conformezi dar nu le schimbi, oamenilor nu le rămîne decît să discute despre cultură și rasă și să le atribuie acestora puteri și influență extraordinare); 

– eliminarea politicilor economice și sociale din cadrul spațiului de intervenții democratice au avut drept consecință reducerea democrației doar la o procedură electorală, cîștigată aproape întotdeauna de exponenții unor interese restrînse (Walll Street, Big Tech) în detrimentul interesului general 

– retorica anti-migranți în țările bogate, 

– puterea economică și politică disproprorționată a capitalului în fața muncitorilor și chiar a statelor naționale (totalitarismul inversat de care vorbește Sheldon Wolin),

– socialismul pentru bogați (scutiri de taxe, facilități, paradisuri fiscale) și capitalism plus precaritate pentru săraci, 

– explozia statului securitar al supravegherii generale după 2001.

Pentru ele Trump nu a găsit decît soluții superficiale de a le transforma fie în conflicte culturale fie în scandaluri personale. 

Pentru ele Biden nu are deocamdată nimic mai mult decît retorica generalistă a împăcării și vindecării.