Concluzii după niște alegeri terne, cu unele rezultate ușor de anticipat și cu surprize care nu sunt deloc surprize. Ochii se mută din nou spre președinte: ce faci cu o „majoritate mea” foarte mică? Ce tip de premier pui ca să obții majoritatea?

Ce-o face Iohannis? Votul a fost împotriva lui. Frica mea principală ține în continuare de deciziile președintelui. Dacă va încerca să obțină majoritate printr-o figură nouă de premier, fără să încerce o moderare reală între forțele parlamentare de acum, am putea avea un eșec reprezentabil în două scenarii: fie un guvern și mai opac, fie o încercare de hrănire a populismului de dreapta cu noi războaie, antibugetari, anticomunism, anti ce s-o mai găsi.

Eșecul supereroului Iohannis

Cel mai clar răspuns a fost dat: proiectul de „modernizare” al președintelui nu e dorit de nimeni. Oamenii au votat mai ales contra unor forțe politice care nu au înțeles nimic din suferințele sociale provocate de COVID. Eșecul major PNL-USR se trage de aici și mai ales din figura tutelară a supereroului Iohannis.

Pierzătorii. Prezența foarte mică la vot a însemnat o importanță crescută a mobilizării nucleului dur. Exact cu nucleul dur au eșuat și USR, și PNL. Nu au fost capabili să obțină niciun pic de mobilizare, ba chiar au destabilizat și ce aveau.

Două au fost cauzele: la PNL, Iohannis a făcut rău cu ieșiri repetitive, fără substanță, ridicole chiar înainte de alegeri (vezi măreața serbare de unul singur sub Arcul de Triumf); la USR au intrat cu tancul în figuri destul de populare de partid și au tras niște liste numai cu băieți și fete de bani gata și executanții lor.

Populismul lui Iohannis – să ne mai amintim și de Jo napot kívanok, PSD!, dar și de toată manipularea testării de COVID prin reducerea artificială a infectărilor – a produs mai mult AUR decât voturi pentru PNL.

Ciolacu a menținut PSD pe linia de plutire

Câștigătorii serii. PSD a menținut o mobilizare a nucleului tradițional, dar, mai ales, după aproape un deceniu, a fost beneficiar al unui vot negativ, antidreapta.

Primele concluzii după parlamentare: Populismul lui Iohannis a produs mai mult AUR decât voturi pentru PNL
Marcel Ciolacu, alături de membrii PSD. Foto: Agerpres

Ce ar trebui să rețină Ciolacu? Că acele câteva gesturi de timidă reformă, mai o tragere pe linie moartă a lui Oprișan, ba exilarea vocilor stridente din partid au contat și ele. Lumea aștepta o apărare ceva mai clară a unor drepturi de bază și o alternativă la privatizările în forță cu care au tot amenințat PNL și USR.

Chiar și așa, Ciolacu, molcom și deloc agil retoric cum e el, a menținut PSD pe linia de plutire. PSD e adevăratul câștigător, nu doar în cifre, a reușit să treacă de un moment de maximă decredibilizare.

AUR, un conglomerat de nemulțumiți

De unde vine AUR? Știți mulțimile alea cu luminițe din Victoriei, orăcăielile lui Rareș Bogdan pentru țară și popor, rugăciunile să scăpăm de „ciuma roșie” și toate celelalte strategii de mobilizare? Au fost vândute toate ca „europene”, civilizație, popor înviat etc.

Primele concluzii după parlamentare: Populismul lui Iohannis a produs mai mult AUR decât voturi pentru PNL
O parte din partidul AUR

Ei bine, imediat lângă corporatiști și oameni frumoși era și lumea asta, moștenitori culturali legionari, anticomuniști de ziua a 7-a și mulți alții. Dintre ei a strâns o parte, sub umbrela AUR, George Simion.

Cea mai interesantă explicație pentru existența AUR am citit-o la Alexandru Racu, autorul unei cărți critice la adresa intelectualilor conservatori români, de citit mai ales în aceste vremuri: „Apostolatul antisocial” (Tact, 2017).

AUR e un conglomerat de nemulțumiți. Unele zone ultraconservatoare sunt și cele care îi beștelesc zdravăn pe George Simion și ai lui, cea mai nouă fiind că se pozează cu moștenitori de securiști vechi, plini de bani și de energie dacogetă (Bobby Păunescu).

Claudiu Târziu, și el șef pe la AUR, pe lângă Simion, era din falanga Papahagi, Neamțu, degrabă strângători de voturi și dragoste pentru Băsescu și PDL. Mai spune Racu: „AUR este echivalentul românesc al Svoboda, din Ucraina. Extrema dreaptă rusofobă și pro-NATO”.

Exemplul cu Svoboda mi se pare foarte bun, nu pentru că acele două grupuri ar semăna (deocamdată), totuși ăia de la Svoboda erau naționaliști cu arma la brâu în Ucraina, ci pentru că arată cât de duplicitar a fost establishmentul românesc.

Mulți geopoliticieni și think-tankiști de pripas explicau acum câțiva ani ce frumos e europenismul ucrainean, refuzând să vadă buboiul naționalist alimentat în același timp. Mergeau ziariștii cu bursa la Kiev și nu vedeau Svoboda, nu vedeau fascism ucrainean, nici dacă îi puneai în mijlocul unor trupe para-militare.

Cumva, situația se repetă la altă scară cu AUR. Ne tot prefacem de ani buni că nu vedem hibridul ciudat ultraproamerican, dar cam eurosceptic care crește în tot estul Europei. Influența grupurilor ultrareligioase și ultraconservatoare americane a câștigat teren prin sponsorizare directă a unor facțiuni din Coaliția pentru Familie și a altor arătări de dreapta românești. Trump le-a dat avântul final.

Câți fani USR-PLUS de bine au ignorat facțiuni de ultradreapta precum cea a lui Bostan (om de încredere la un moment dat pentru Cioloș) sau au minimalizat extremismul de dreapta din partid. Toți ăștia au păpat bani publici și i-au cheltuit pe facțiunile lor.

Apoi, mitologia rezistenților din străinătate, fugiți de pe vremea comuniștilor, a ascuns mereu sub preș tradițiile legionare din unele rețele, mai ales americane, de români din diaspora.

Cam tot așa cum în țară se indignau patrioții că ce avem cu poeții legionari sau cu extremismul de dreapta interbelic.

Păi nu l-a minimalizat toată lumea bună? Iată-l explodându-le în față. Nu am ajuns să avem și eroi legionari omagiați continuu doar pentru că au fost anticomuniști? Ba da. Astea sunt vini istorice deja. AUR e doar o fărâmiță din ipocrizia unei drepte culturale care a dominat și domină în România.

Când vezi un comunicat de la Academia Română zici că e de la AUR

Aș putea coborî cu întrebări și mai la firul ierbii. Câți bani publici s-au cheltuit complet neatent și necritic pe reuniuni de centenar, câte acțiuni de dans în ii și ițari au primit sprijinul MAE prin afară, câte tâmpenii naționaliste au primit deconturi de la ICR?

Mai mult? Cum de s-au umplut pereții spitalelor și ai instituțiilor publice cu Arsenie Boca? Cu cât e mai subfinanțat sistemul de sănătate, cu atât îl umplem cu icoane. Cât de ușor au fost tolerate apucăturile homeopate ale cadrelor medicale puse pe făcut bani și izbăvit prin credință. Câtă educație le facem copiilor să înțeleagă măcar cum funcționează un populism religios fascistoid fabricat ca în interbelic?

Au apărut acum tot soiul de experți să explice cum s-a ridicat AUR de jos în sus, cum a cucerit poporul. Aiureli. Au intrat la mai toate televiziunile naționale, sunt personaje susținute de instituții publice din România.

Când mai vezi câte un comunicat de la Academia Română zici că vine de la AUR, toți ăștia colcăie undeva în zona ignoranței și îngâmfării de dreapta din România. Iar pe Facebook devii și acolo popular cu bani de publicitate, nu doar cu live-uri la Lazarus.

Anticomunismul isteric le-a dat 30 de ani pâine de mâncat. Uităm cum PNL i-a promovat pe Marian Munteanu și apoi clone de-ale sale? Toți ăștia au coabitat mereu cu resurse de la stat, așa apar din umbră și diverși generali din instituții strategice, pensionați prea tineri și prea odihniți, securiști care au dat lovitura în 90 și acum visează la tinereți protocronist-securiste.

„Damful securist”

Nu e nicio mirare. Până acum, energiile astea erau încapsulate de partidele mari, de sectorul România Mare din PSD, respectiv de Ben Oni Ardelean și Rareș Bogdan la PNL, de Mihai Bostan la Plus și mulți alții.

De aici și „damful securist” pomenit de mulți. „Securismul” ăsta e, de fapt, toată mlaștina reacționară și ultraconservatoare pe care statul o subvenționează curent de decenii. Dar mai ales e o excrescență aberantă a unor nemulțumiri reale. În mod tradițional, a existat dorința polițienească de a sprijini și ține sub control extremismele.

Nu cred că Simion putea să facă tot tămbălăul cu mormintele ostașilor români și unguri dacă serviciile n-ar fi infiltrat tot locul cum fac de la evenimentele tragice de la Târgu Mureș încoace.

Din aceste ipocrizii și complicități vor tot ieși diverse mucegaiuri, azi AUR, mâine cine mai știe ce. Dar AUR nu e știrea momentului, e doar un excitant care ne face să uităm ce responsabilități enorme pentru „normalizare” au și Iohannis, și partidele mai mari, PSD, PNL, USR.

Vreo 20%, din acei puțini care au venit la urne au votat pentru alte partide care nu au prins Parlamentul. Votul s-a pulverizat, oamenii au căutat destul de mult alternativă la pionii principali în care nu mai au încredere. Principala veste e că se dorește o schimbare, dar în niciun caz în sensul dorit de Iohannis.

Ce vor reține din lecția asta? Dacă vor folosi AUR doar ca să arate că poporul e prost sau dacă vor continua cu „pesedism coclit”, cum a făcut un Barna delirant aseară, atunci e clar: n-au înțeles nimic.

Articolul a apărut inițial în Libertatea.

 Costi Rogozanu (n. 1977) este un jurnalist și scriitor din România. Absolvent al Facultății de Litere, Universitatea București, a publicat volumele de critică Agresiuni, digresiuni (Polirom, 2006) și Carte de muncă (Tact, 2013), precum și culegerea de proză scurtă Fuck the cool. Spune‑mi o poveste (Polirom, 2007); de asemenea, a coordonat volumele colective Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu (împreună cu Vasile Ernu, Ciprian Șiulea și Ovidiu Ţichindeleanu; Cartier, 2008) și Epoca Traian Băsescu. România în 2004‑2014 (împreună cu Florin Poenaru; Tact, 2014). Este coordonator al platformei CriticAtac.