Cultura independentă se referă la acel sector cultural format din asociații și organizații, precum și din inițiative neformale, care nu sunt subordonate statului și ale căror bunuri  artistice/culturale sunt realizate autonom, fără imixtiunea statului. 

Inițiativele artistice independente își creează și prezintă singure programul de activități culturale. Ele decid singure asupra temelor cu care lucrează, comunitățile cărora li se adresează etc. (Independența se referă aici în mod principial la independența editorială). 

Cultura independentă este descentralizată, de cele mai multe ori necomercială (profitul nu este un scop în sine) și deseori alternativă (în sensul în care abordează teme mai puțin explorate sau marginalizate) și este organizată în diverse forme – asociații, inițiative, grupuri informale etc. Cultura independentă este spațiul experimentului cultural dar și spațiul unor noi forme artistice: artă comunitară, artă participativă, instalații efemere etc.

Aceasta nu înseamnă nicidecum că scena independentă nu trebuie și nu poate să beneficieze de susținerea statului și să conteze pe o colaborare sănătoasă cu acesta. Pentru a-și pregăti și realiza activitățile, inițiativele culturale independente au nevoie de resurse, spații, infrastructură de producție și prezentare a activităților, la fel ca și instituțiile culturale de stat.

Este de datoria instituțiilor de stat direct responsabile de dezvoltarea culturii să contribuie la menținerea și dezvoltarea inclusiv a sferelor de cultură alternativă, independentă și astfel, să promoveze diversitatea și inovația culturală. 

Statul poate și trebuie să ofere această infrastructură culturală: ea deopotrivă consolidează inițiativele deja existente dar și favorizează apariția unor noi inițiative. 

Contextul de moment.  Fosta clădire a Zemstvei (str. Șciusev, 103) a devenit în ultimii ani un important centru al culturii independente din Moldova.

În acest Centru Cultural, în prezent, își desfășoară activități peste 20 de organizații și inițiative, printre care se numără: Art-Labyrinth (muzică, artă), Oberliht (artă și spațiu public), Rhythms of Resistance Chișinău (activism civic), Centrul de Urbanism (arhitectură și urbanism), Teatru-Spălătorie (teatru politic), Azart – Centru de Proiecte Culturale (arte performative), Rețeaua Civică Urbană (activism civic), Moldox (film), Art Platforma (fotografie), Bastion (reconstituiri istorice) etc.

Anual aceste inițiative organizează aproximativ 150 de evenimente cu participarea a peste 8000 de oameni, oferind un program divers, de la festivaluri medievale, de film, expoziții de artă, lecturi, concerte ale muzicienilor locali și străini și performance-uri, până la dezbateri, ateliere și școli de vară. De asemenea, în jur de 10 colective de artiști, ecologiști și sportivi își desfășoară regulat activitatea în aceste spații. 

Acest centru al culturii independente este pe cale de a fi evacuat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Muzeul Național de Istorie și Etnografie sub pretextul că „spațiile nu ar corespunde standardelor de securitate”. Un aviz de evacuare a fost înmînat asociațiilor Art Labyrinth și Bastion – organizațiile erau somate să părăsească spațiile de la Zemstvei pînă pe 3 februarie. 

Confruntate cu posibilitatea de a fi evacuate dintr-un spațiu în care și-au desfășurat ani de zile activitățile, asociațiile de la Zemstvei au organizat ample acțiuni de protest – un miting în fața Guvernului pe 31 ianuarie și o paradă prin centrul orașului a inițiativelor de la Zemstvei pe 1 februarie. În paralel a fost lansată o petiție on-line care a adunat peste 1600 de semnături. 

Ieșit „la dialog” cu protestatarii pe 31 ianuarie, ministrul Corneliu Popovici a confirmat că temeiul evacuării ține de… securitate și de starea precară a spațiului de la Zemstvei. 

Totodată ministrul culturii a evitat să își asume orice responsabilitate față de situație, pasînd decizia către Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Adică, în opinia ministrului, problema culturii independente din Moldova ține de responsabilitatea Muzeului Național de Etnografie, nu de competența ministerului. 

În cadrul „dialogului” s-a ajuns totuși la înțelegerea că inițiativele vor fi invitate la muzeu pentru a discuta și renegocia un termen de contract pentru anul 2020. O întîlnire în acest sens a fost organizată pe 3 februarie, ora 14.00 la Muzeu la care au participat reprezentanți ai organizațiilor de la Zemstvei și administrația Muzeului dar nu a participat nimeni de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
La întâlnire administrația Muzeului Etnografic a informat că va apela către instituțiile responsabile de a efectua inspecțiile stării tehnice a clădirii și a securității pentru a cerceta starea clădirii și încăperilor. Prelungirea contractelor pe anul 2020 urmează a fi discutată și eventual realizată abia după încheierea acestor inspecții.
În aceste condiții păstrarea activității organizațiilor și îmbunătățirea necesară a condițiilor în care acestea își desfășoară activitatea nu este posibilă fără implicarea Ministerului.  

Avem tot temeiul să credem că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării nu a renunțat la ideea de a evacua inițiativele culturale de la Zemstvei și că apelarea la ”instituții neutre” precum serviciul de pompieri sau cel de sănătate public ar fi parte din această strategie (și ne pare rău că Ministerul se comportă ca un pompier, nu ca un prieten și ca avocat al sectorului cultural).  

Următorul pas va fi întâlnirea cu Ministrul Culturii după 10 februarie…

Organizațiile și inițiativele participante la protest au elaborat prezentul Manifest. Acest text își propune să clarifice situația și poziția inițiativelor de la Zemstvei, să clarifice revendicările lor, să explice publicului larg despre mizele acestei situații și să facă vizibilă scena culturală independentă, mai ales în partea ei necomercială. 

Cultura independentă din Moldova. Situația la zi

Cultura independentă din Moldova este un domeniu dinamic, viu și activ în pofida unor probleme majore cu care se confruntă: subfinanțare cronică, lipsă de spații și infrastructură, precaritate, absența unor strategii și politici culturale ce ar face sectorul vizibil, l-ar ajuta și l-ar consolida. 

Totuși, chiar și în aceste condiții dificile, inițiative culturale independente desfășoară activități, construiesc comunități și realizează bunuri și acțiuni culturale: educație, instruiri, ateliere, festivaluri, expoziții, discuții publice, reviste, școli de vară, spectacole, filme, concerte etc.

Din punct de vedere organizațional scena culturală independentă din Moldova e un amestec eclectic. Pe de o parte aceasta cuprinde organizații mici, inițiative informale și grupuri efemere, ce adună în jurul unor interese și viziuni comune, temporar, grupuri diverse de oameni. Pe de altă parte, scena culturală independentă din Moldova include și diverși actori ”grei” – uniunii de creație și asociații cu istorie care merge uneori înaintea independenței Republicii, și care dispun, datorită acestei conjuncturi de importante active materiale, inclusiv imobiliare (Uniunile de Creație care dispun de sedii, spații de producție etc). O altă linie de diviziune este cea între asociații culturale care realizează activități de profit (concerte, evenimente precum festivaluri) și asociațiile culturale care desfășoară activități non-profit, deseori din resurse proprii sau colectate de la comunitate (instruiri, instalații, lecții și discuții publice, educație comunitară etc). 

Sprijinul de stat pentru sectorul culturii independente este la moment aproape absent. 

Acesta se realizează, deocamdată, sub două forme: programul de granturi pentru asociațiile culturale și programul de granturi pentru programe de tineret. 

Primul program alocă aproximativ 5 milioane de lei anual organizațiilor culturale. E o sumă extrem de mică, evident, dar aceasta nu este unica problemă a programului. 

Această sumă mică e distribuită între mai multe genuri culturale – arte vizuale, teatru, literatură, festivaluri. De asemenea ea pune în concurență asociațiile culturale nou create, fără resurse și animate doar de entuziasmul membrilor lor (de multe ori tineri sau alte categorii cu acces redus la resurse financiare) cu uniuni de creație ce au moștenit, din trecut, nu doar prestigiu și proximitate față de politicieni, ci și importante resurse de spațiu și finanțare. Această inegalitate devine o barieră adevărată pentru mai multe inițiative mici pentru că programul de granturi presupune cofinanțare obligatorie (lucru inaccesibil pentru multe asociații mici). Practica ministerului din ultimii ani a fost să transfere banii inițiativelor cîștigătoare din cadrul acestui program de granturi abia după încheierea activităților (adică, ca asociație, trebuie să aduni de undeva echivalentul sumei pentru toate activitățile prevăzute în proiect, să cheltui acești bani și ulterior să aștepți ca ministerul să îți returneze banii). Ca să dăm un exemplu: la moment, în luna februarie 2020, Ministerul nu a returnat încă banii pentru asociațiile ce au realizat activități în cadrul programului de granturi din 2019! Organizarea concursului de granturi pentru anul 2020 e la același nivel catastrofal: deși competiția s-a încheiat încă în luna noiembrie, Ministerul nu a prezentat lista finală a organizațiilor selectate și nici sumele alocate (amintim, sîntem în februarie și pentru unele organizații activitățile încep deja în martie!).
Mai mult, programul de granturi nu face distincții între festivaluri/alte evenimente culturale cu potențial comercial și activități non-profit: lecții, ateliere, instruiri, artă participativă, artă comunitară, teatru politic etc. Astfel, inițiativele care desfășoară programe gratuite de instruire și educație sînt puse să concureze cu inițiative ce desfășoară festivaluri cu sponsori și bilete de intrare.
Programul de granturi pentru tineret este și el insuficient și ineficient ca instrument de sprijin pentru cultura independentă. În primul rînd, acesta se adresează doar organizațiilor de tineret sau orientate spre tineret (ceea ce exclude organizații culturale care au alte priorități). În al doilea rînd, programul are o linie politică clară – de a-i face pe tineri competitivi pe piața muncii – ceea ce nu e neapărat și scopul activităților inițiativelor culturale care se pot orienta spre alte ”finalități” – dezvoltarea simțului critic la tineri, crearea unor abilități (artistice, de comunicare) ce nu țin de piața muncii etc. Altfel spus, miza ideologică a programului de granturi pentru tineret ține de încadrarea acestora pe piața muncii, nu crearea unor actori culturali noi sau consolidarea actorilor culturali existenți. 

În ultimii ani Ministerul Educației, Culturii și Cercetării favorizează mai ales organizațiile și inițiativele ce desfășoară activități comerciale sau cu potențial comercial (exact în acest context se înscrie și sprijinul Ministerului pentru ”spații culturale” precum Artcor, care sînt construite pe principii comerciale și percep taxe de la utilizatorii lor) în detrimentul inițiativelor care desfășoară activități necomerciale, dar cel puțin la fel de utile, la fel de culturale. 

La modul principal, Ministerul Culturii a adoptat, în ultimii 10-15 ani, o politică culturală care își declară sprijinul necondiționat pentru paradigma ”industriilor creative” (o paradigmă de care lumea se leapădă pentru că nu a adus decît comercializarea culturii, degradarea infrastructurii culturale și a lăsat cultura la cheremul pieței) în detrimentul unei abordări complexe a sectorului cultural ce ar sublinia nu doar potențialul de profit comercial pe care îl au activitățile culturale ci și alte efecte ale acestora: cel de a produce comunități, de a educa, de a crea, de a oferi vizibilitate vocilor excluse, de a crea coeziune, de a stimula critica culturală, politică și socială etc. 

Această turnură spre „industriile creative” a ministerului (forma ambalată frumos a lui: ”în sectorul cultural se descurcă cine găsește bani și cine poate vinde ceva”) a făcut ca infrastructura culturală publică să ajungă în ruine în timp ce ministerul sprijină mai ales diverse evenimente comerciale și cu potențial de vizibilitate politică sporită (festivaluri comerciale și evenimente la care se pot face poze bune și astfel este simulată activitatea de gestionare a sectorului cultural).  Ministerul Culturii nu are o problemă cu asta – pentru el e mai important ca organizatorii să vîndă bilete…

Revendicări pentru spațiul cultural Casa Zemstvei și inițiativele ce activează în acest spațiu. 

  1. De-a lungul anilor, inițiativele culturale care au închiriat spații la Zemstvei au plătit, pentru chirie, sute de mii de lei Muzeului Național de Etnografie (bani colectați de la comunitate, bani atrași din fonduri externe). În tot acest timp Muzeul nu a făcut acțiuni de reparație a spațiilor, nu a montat vreun sistem de încălzire ce ar fi putut să înlocuiască instrumentele improvizate de genul sobelor (de prezența cărora Ministerul se leagă acum pentru a evacua inițiativele). 
  2. Spațiul de la Zemstvei a fost utilizat de mai multe inițiative culturale nu pentru că ar fi fost cel mai comod, util sau dotat, ci pentru că era cel mai accesibil din punctul de vedere al chiriei. Ministerul Culturii nu are dreptul, după ce nu a creat nici un spațiu cultural alternativ ce ar oferi spații sau infrastructură la preț accesibil, să vină să pretindă că e o situație ce nu-l privește. 
  3. Spațiul de la Zemstvei a fost o soluție temporară. Da, el nu e cel mai adecvat pentru diverse activități, dar ministerul sau primăria mun. Chișinău nu au facilitat altul. Pe de altă parte, grupurile și inițiativele ce au activat în acest spațiu l-au transformat într-un centru cultural viu și dinamic. O soluție de bun simț ar fi ca Ministerul Culturii să prevadă, în orice plan de renovare a clădirilor de la Zemstvei, posibilitatea ca acest centru cultural să existe în continuare. Ideea unui centru cultural la Casa Zemstvei ar trebui să fie prioritară în planurile de renovare în raport cu oricare alta. 
  4. Ministerul să accepte coeficient minim la calcularea chiriei în contracte cu organizațiile culturale din cadrul Muzeului Zemstvei. 
  5. Ministerul să se implice activ la îmbunătățirea condițiilor în care activează inițiativele culturale din clădirea Muzeului Zemstvei – instalarea sistemului de încălzire, reparația toaletei și acoperișului. 
  6. Ministerul poate prelua o parte din costuri – de energie electrică bunăoară – pentru a scoate de pe organizații costul cel mai însemnat. 

Revendicări pentru scena culturală independentă din Moldova în general. 

  1. Protestul inițiativelor culturale de la Zemstvei nu este doar despre un spațiu concret (deși este vorba și despre asta), el este mai ales despre un sector cultural important care e lăsat să supraviețuiască și care nu e susținut în nici un fel. 
  2. Sectorul cultural nu trebuie abordat ca și sectorul bancar sau cel gastronomic. Experiența teatrului Spălătorie a arătat că inițiativele culturale independente nu pot supraviețui în condiții de piață și ele nici nu trebuie să fie forțate să facă asta. Statul trebuie să susțină cultura independentă la fel cum face cu celelalte sectoare ale culturii. 
  3. Inițiativele culturale independente așteaptă solidaritate din partea muzeului național de etnografie ca de la un ”coleg” de breaslă culturală, fie și unul mai mare, nu ca de la un inamic al scenei culturale. Administrația muzeului nu ar trebui să uite că tăvălugul comercial sau politic care decide azi că un sector cultural nu e rentabil (fiind vorba de un centru cultural viabil) poate decide mîine că și un muzeu de etnografie e inutil. Nu trebuie să lăsăm logica ”profitului” să fie criteriu unic și principal de evaluare a inițiativelor culturale. 
  4. Ministerul Culturii are obligația de a lăsa rolul de pompier și sanitar și de a se apuca de rolul său – cel de a sprijini cultura. Or, în momentul cînd insistă că problema ține doar de Muzeu și de condițiile tehnice, Ministerul Culturii se comportă doar ca un administrator de spații, nu ca un responsabil de sectorul cultural. 
  5. Ministerul să demareze un grup de lucru pentru identificarea unor soluții de lungă durată. Scena culturală independentă a încercat de mai multe ori de-a lungul anilor să inițieze un dialog. Am tot bătut la urechi astupate. E timpul să re-deschidem aceste discuții. 
  6. Unele soluții deja există, inclusiv în cadrul legal și de practici ale Republicii Moldova. Astfel, pentru sprijinirea sectorului cultural independent, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării poate lua modelul ”incubatoarelor de afaceri” implementat de Ministerul Economiei. În cadrul ”incubatoarelor de afaceri”, statul, la nivel central și local, oferă în mod gratuit spații și diverse alte facilități pentru crearea unor afaceri noi sau dezvoltarea unor afaceri existente. Acest model poate fi extins și la sectorul cultural – statul să ofere spații și infrastructură gratuită pentru crearea unor inițiative culturale noi sau dezvoltarea unor inițiative culturale existente. Incubatoarele culturale trebuie să existe atît în Chișinău cît și în alte localități ale țării. 
  7. De asemenea scena independentă culturală mai poate propune și alte idei: instituții mixte (parteneriat civic-public) în sectorul cultural, infrastructură publică (gratuită sau la preț modic) de producție și activități pentru inițiativele independente, programe de finanțare publică în domeniul cultural la toate nivelurile, inclusiv cel local (raional, la nivel de primărie a comunei etc.) 
  8. Ca societate avem doar de cîștigat dacă, prin investiții minime în infrastructură culturală, obținem inițiative culturale vii, dinamice, critice, incisive. 

În acest moment, poate mai mult ca oricînd, e nevoie ca Ministerul Educației, Culturii și Cercetării să-și schimbe abordarea. Avem nevoie de un minister al culturii ce nu ar acționa ca un agent al pieței comerciale, nici ca un inspector anti-incendiar, ci de un minister al culturii care și-ar asuma rolul de avocat, apărător și agent-dezvoltator al sectorului cultural, inclusiv cel al culturii independente necomerciale. 

Sîntem gata să oferim ministerului orice sprijin de expertiză și viziune pentru a elabora politici ce ar favoriza dezvoltarea sectorului cultural independent.