Klaus Iohannis a cîștigat detașat cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România. Cifrele preliminare arată că acesta a obținut aproximativ 66 % din voturi, iar contracandidata sa, Viorica Dăncilă a obținut doar 34 % din voturi. 
Redacția PZF a selectat cîteva din primele reacții la rezultatele votului. 

Florin Poenaru: ”E simptomatic faptul că singura dezbatere din aceste alegeri a fost cea despre ”dezbaterea” pe care și-a înscenat-o președintele în funcție. Nu s-au discutat idei, nu s-au dezbătut programe, nici măcar nu a existat un bilanț serios al mandatului lui Iohannis. Schimbarea guvernului a pus complet în umbră acest scrutin, astfel încât primul tur a trecut aproape neobservat. Istoric, alegerile prezidențiale generau cea mai mare emoție publică și cele mai puternice polarizări. În acest an însă au luat forma birocratică a reconfirmării lui Iohannis, cu tot entuziasmul care poate rezulta de aici. (…) 
Pe durata mandatului său Iohannis a mai rupt un văl, dar acest fapt a trecut neobservat pentru că lumea era ocupată cu lupta împotriva ”ciumei roșii”. Iohannis a încălcat în mod sistematic Constituția, fapt confirmat, nu o dată, de Curtea Constituțională. A continuat să controleze sistemul de justiție, cel mai recent exemplu fiind demisia șefului DIICOT la comanda lui Iohannis, dar astfel de instanțe au fost numeroase în ultimii cinci ani. În același timp, serviciile secrete au scăpat basma curată după ce s-a dovedit că s-au implicat ilegal în ascultări și dosare penale. Militarizarea și secretizarea au continuat mai ceva ca pe vremea lui Traian Băsescu. Totodată, Iohannis a renunțat până și la pretenția de mediator pe care i-o cere Constituția și s-a angajat fățiș în lupta împotriva unui partid politic parlamentar, cu care de altfel a colaborat foarte bine în trecut. E probabil fără precedent ca un președinte să dorească fățiș desființarea unui partid și arestarea liderilor acestuia fără ca acel președinte să nu fie considerat imediat dictator. Încarcerarea lui Dragnea imediat după aflarea rezultatelor alegerilor europarlamentare și, mai larg, continuarea folosirii luptei împotriva corupției drept armă politică redutabilă, au făcut ca comparațiile dintre Iohannis și Bolsonaro să nu mai fie simple metafore. Astfel, precum în cazul dezbaterii prezidențiale, Iohannis n-a mai avut nevoie în mandatul său nici măcar să mimeze democrația. A putut impune nestingherit liniile sale de forță și de putere.   
Iar societatea fie a tăcut, fie nu a fost interesată. Iohannis a fost criticat pentru că și-a înscenat o dezbatere. Dar cum ar fi putut să facă asta dacă nu ar fi dispus de o armată de oameni obedienți, gata să-i facă pe plac. Și nu mă refer aici la ”jurnaliștii” aflați pe scenă. În cazul lor e de înțeles că vor să fie în proximitatea puterii, jurnalismul tranziției a fost despre acumularea de putere, nu despre critica acesteia. Mă refer mai ales la cei aflați în sală, la masa aia de profesori și studenți care a asistat tăcută, cu excepția lui Adrian Tircă, la ritualul de preamărire a președintelui. Așa arată pentru ei normalitatea: ordonat, cuminte, obedient și pseudo-intelectual, de unde organizarea evenimentului la BCU, așa cum îți pui colecția de cărți în bibliotecă fără să o deschizi vreodată. Complicitatea lor e mai relevantă și mai plină de efecte sociale și politice decât aroganța președintelui. Prin urmare nu Iohannis a anulat democrația. În fapt, n-am fost niciodată democrați. Desigur, autoritarismul se va adânci. Dar nici până acum nu a fost mai bine. Mărturie stau pierzătorii tranziției, cei 50% care nici măcar nu votează.  
Dacă există o tensiune reală în societate care va marca următoarele decenii, ea a fost revelată tot în timpul mandatului lui Iohannis și de această dată societatea a fost mai atentă. Ceea ce a marcat de fapt mandatul lui Iohannis a fost o prăbușire sistematică a statului. Colectiv, Munții Apuseni, Caracal, Timișioara sunt doar cazurile care au mobilizat opinia publică prin amploarea lor sau prin caracterul emoțional, dar în fiecare zi există exemple că statul român este în colaps în foarte multe sectoare ale sale. Sigur, în mod evident, nu este vina lui Iohannis, deși el a încercat să-i impute constant PSD-ului starea de fapt. Este rezultatul firesc a 30 de ani de retorică anti-stat, atât a clasei politice, cât și a unei bune părți a societății, în general a acelei părți cel mai bine conectată la banii statului. Săracii doar au trăit pe pielea lor această retorică, atunci când statul social s-a mișcorat până la inexistență. Problema însă nu e doar retorica libertariană în raport cu statul, ci faptul că acesta a fost transformat în diferite feude din care cei mai descurcăreți extrag rente consistente. În definitiv nici Iohannis (și nici Barna bunăoară) nu a tratat statul altfel decât precum o rentă, așa cum făcea și cu cele șase case (pardon, cinci). 
După 30 de ani însă, prăbușirea cvasi-totală a statului începe să pună probleme reale și clasei câștigătoare a tranziției. Oricât s-ar clama virtuțile pieței private, viața fără stat e aproape imposibilă și împiedica procese de acumulare și de reproducere a vieții pentru clasele dominante. În plus, așa cum observa foarte bine Costi Rogozanu în ultima sa carte, clasa de mijloc locală e mai mult aspirație decât realitate, prin urmare nu ar putea susține financiar ceea ce predică, adică privatizarea generală cu costurile inerente. 
Controlul asupra statului este așadar esențial doar în măsura în care acesta este funcțional. Dacă nu-și mai poate îndeplini nici cele mai banale funcții, la ce bun atunci controlul asupra sa. În eventualitatea, foarte probabilă conform sondajelor, că va câștiga al doilea mandat, Iohannis nu va trebui să-și mai bată capul cu asta pentru că nu va mai avea vreun interes politic. Dar va rămâne o provocare pentru PNL care va trebui să armonizeze impulsurile libertariene cu consolidarea statului. E un spectacol ce nu poate fi ratat.” 

Cristian Hostiuc, director editorial al ZF: 
”Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale 2019 având ca temă principală demonizarea PSD, fostul lui aliat din 2009, când trebuia să fie premier din partea PNL dacă Mircea Geoană de la PSD ajungea preşedinte. 
Demonizarea PSD cu care a coabitat în ultimii 5 ani, iar din punct de vedere macroeconomic această perioadă este considerată cea mai bună din istoria României, a continuat şi duminică seară după anunţarea rezultatelor spunând că acest partid (care a făcut atât de rău României) trebuie trimis de tot în opoziţie după alegerile locale şi parlamentare de la anul. 
„Războiul încă nu a fost câştigat”, a spus el. (…)  
Problema este că nici în programul electoral şi nici în celebra dezbatere nu am aflat cu cifre ce înseamnă România modernă, România europeană, România educată. 
Cum se traduc toate aceste sloganuri de campanie, care au fluturat pe toţi stâlpii de pe şosele şi pe panourile de pe blocuri, ca să nu mai vorbim de cum au împânzit internetul, în cifre de PIB, în cifre de creştere economică, în număr de angajaţi, în salarii şi pensii, în kilometri de autostradă şi de drumuri. (…) 
Nici un preşedinte al României nu şi-a asumat cifre concrete pentru că Iliescu, Constantinescu şi Băsescu aveau ca obiectiv principal intrarea României în NATO şi Uniunea Europeană. 
Iohannis ar trebui să pună câteva cifre lângă sloganurile lui, ca să ştim încotro ne duce şi poate să nu mai plece atât de mulţi români la muncă în afara ţării, unde salariile sunt mai mari.” 

Maria Cernat: ”Sunt cadru didactic și sunt foarte reținută în privința exprimării opțiunilor de vot. Nu mi se pare firesc să fac campanie. Ce pot sa observ însă este că de ani de zile a vota cu candidatul dreptei, anul acesta Klaus Iohannis, este criteriu de selecție socială: nu ai votat cu KI, ești prost, sărac, oportunist, bătrân, etc. 
Oamenii au ajuns să se ferească să spună că votează PSD. Alegătorii sunt îndemnați să alerge la urne, nu cumva să iasă PSD. 
Cine nu vede propaganda aici fie e naiv fie o face pe bani.
1. Cine garantează că dacă te duci la vot, votezi KI?
2. Înțeleg că e o campanie țintită către nehotarâti. Totuși demonizarea adversarului e o tehnica propagandistică periculoasă.
3. Votul imită comportamentul de consum. Să votezi KI e ca și cum ți-ai lua un ceas de aur de mare firmă. Votul spune cât de deștept ești tu, nu cât de deștept e candidatul.
4. In aceasta campanie nu s-a discutat deloc economic. Am ajuns să votăm branduri care spun ceva despre.noi. Ne îmbrăcăm în hainele brandului favorit, de fapt, nu votăm.
Eu pot spune atât: sunt un simplu salariat. În esență, trăim în lumea în care fără salariu ești nimeni. Abia atunci ești cetățean nul, nu când nu votezi sau când votezi PSD. Ești nul când nu ai un sfanț în buzunar. Așa că tot ce pot spune este că voi vota ca simplu salariat.”

Arthur Suciu: ” Noua putere a promovat, în ultimii trei ani, o descriere a lumii pe dos, adică un discurs ficțional, o propagandă dură.
A susținut că PSD e un partid comunist. În realitate, atât PSD, cât și PNL provin din fostul FSN și sunt creații postcomuniste.
A susținut o interpretare a istoriei recente, potrivit căreia PSD este responsabil pentru situația precară la care a ajuns România, după 30 de ani de la Revoluție. E o interpretare mai mult decât tendențioasă.
A susținut un discurs pro-european specific perioadei de pre-aderare, însă România trebuie să-și urmărească interesele în UE, nu să se supună orbește.
A vestit apocalipsa economică în condițiile unei creșteri economice susținute.
S-a opus, din considerente de responsabilitate economică, creșterii veniturilor populației, ceea ce este congruent cu pro-europenismul naiv promovat în paralel.
A promovat un discurs foarte îngust pe tema justiției chiar și când membrii CSM sau alți responsabili din justiție le-au atras atenția că lucrurile nu sunt în regulă.
Toate aceste interpretări, care au descris o lume dos, au funcționat în opoziție, însă la putere nu vor mai funcționa. Discursul puterii este legitim cât timp are o minimă corespondență cu stările de lucruri. Distanța față de realitate se va converti treptat în frustrarea populației.
Plecarea în străinătate a românilor a fost o supapă socială, la care s-a adăugat politica de spălare a creierilor. E totuși improbabil că aceste două soluții vor funcționa la nesfârșit și atunci fără îndoială că noua putere va trebui să-și revizuiască propaganda, adoptând note mai realiste.” 

Vasile Ernu: ”Pe termen lung în politică veştile cele mai bune s-au dovedit cele mai mari catastrofe. Nu ştiu de ce. De asta sînt reţinut. 
Votanţii PSD au o calitate bună: nu promit că pleacă din ţară chiar dacă cîştigă adversarul. Şi nu pleacă nu că sînt ei mari patrioţi ci pentru că nu prea au unde şi cu ce. 
Societatea se ţine în genere pe cei ce nu pot pleca. Ei sînt urzeala covorului social. 
Cei care pot pleca e ca firul de bătătură care trece dintr-o direcţie în alta prin urzeală: dau colorit dar sînt primii care la un „trafic greu” se „tocesc”. 
Cei plecaţi, care au votat 96% Johannis, nu vor mai veni niciodată în ţară. Nu se vor mai întoarce. Nu mai pot şi nu mai au pentru ce. Poate în vizite. Ei trăiesc fizic acolo şi votează disperat aici. Tragică ruptură: viaţa frîntă în două. 
Puterea? Victorioşii au de gestionat o victorie. Pierdanţii au de gestionat o pierdere dură. Cine v a gestiona mai bine această situaţie? Greu de spus. 
Ideal ar fi ca ambele părţi să-şi gestioneze bine condiţia: în interesul public. Dar istoria ne spune că „cetăţeanul achită” tot: mai ales pierderile. 
Ce avem pare cu 96: am înfrînt comunismul a 5-a oară. Dar nu e. În 96 a eixistat o legitimitate, acum e greu de găsit această legitimitate dacă privim realist la traiectroia partidelor şi situaţia economică.
Dar votul trebuie respectat.” 

Pagina Mâna de Lucru: ”55% este cel mai scăzut nivel al prezenței la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale de după 1989. Dintre cei 3,5-4 milioane de români plecați în străinătate, au votat sub 1 milion. Așadar, aproape jumătate dintre românii cu drept de vot nu s-au regăsit în niciunul dintre cei doi reprezentanți ai castei conducătoare. A lipsit candidatul salariilor decente, al slujbelor demne, al serviciilor publice eficiente, al unei economii în slujba oamenilor. Trebuie să luptăm pentru ele la locurile de muncă și pe străzi, construind totodată alternativa politică pentru care să putem vota la următoarele alegeri.”