Mă invită un amic să vorbesc tineretului social-democrat despre valorile stîngii. Curios de felul meu zic: merg să văd cum e. Poate, poate: noua generaţie, le mai deschidem ochii asupra valorilor şi principiilor.

Vorbesc. Şeful lor se uită la mine, se uită la ceasul lui scump cît două maşini de-ale mele şi-mi zice:

– Vasea, tu eşti idiot? Lasa-le naibii de valori şi principii. Tu spune-ne cum să luăm puterea, ce şmecherii de comunicare să folosim ca să ajungem sus, că nu e timp de prostii…

Zic: gata, nu se mai poate cu ăştea din politică corupţi şi lipsiţi de pricipii şi valori. Merg la „lumea bună”.

Mă bag în ceva ONG pe „proiecte europene”. Auuu ce lume: îngeri fîlfîind în zbor, nu alta. Democraţie, transparenţă, integrare, implicare socială, urbanism, integrarea rromilor, recalificarea săracilor. În timpul liber citeau doar DoR înlăcrimaţi. Aproape că am crezut că am ajuns în raiul social-politic. Ce mai: ziua în rai şi seara la Control… şi rezist.

Şi dracu` m-a pus să mă uit peste buget? 80% la experţi & consumabile & papa, iar pentru „grupul ţintă” mai rămînea ceva firimituri. Başca diferența imensă de salarii dintre „experţi” şi „negri”.

Îi spun coordonatorului de proiect:
– Ştii, nu mi se pare chiar corect aşa! Povestea asta nu prea corespunde cu principiile mele.

Coordonatorul, ditamai expert de talie europeană, persoană publică importantă şi respectată, se uită la mine şi zice:
– Vasea, tu chiar eşti idiot? Ia banu’ şi las-o moartă. Ne vedem diseară la un concert cool că am bilete sau mîine la proteste. Hai că nu schimbăm noi lumea, ci să dăm doar „ciuma asta roşie” odatată jos. Aşa e viaţa ce să-i faci: nu ne naştem egali! Tu nu fi idiot, clar?

Merg pe stradă şi mă întîlnesc cu un cunoscut critic, şef la USR (Uniunea Scriitorilor din România):

– Vasea tu de ce nu intri în USR? Ai toate premiile posibile, ai traduceri o grămadă. E o formalitate! Nici nu ai nevoie de recomandări, la ce CV ai. Nu fi idiot: la pensie se mai adaugă încă 50% cînd vine şi imediat pui mîna şi pe o indemnizaţie de merit. Ce-ţi strică o indemnizaţie de 600 de Euro aşa pe lună? Uite cîţi avem pe listă cu indemnizaţii de merit!!!

Mă uit. Văd o listă frumoasă: toată lumea bună care înjură statul, pensiile politicienilor şi corupţia. Pînă şi cei cu papion care predică statul minimal stau frumos pe indemnizaţii speciale. Să mă crucesc, nu alta! Se pare că ce e rau pentru alţii e bun pentru „elitele bune”.

– Ştiţi, povestea asta nu prea intră în acord cu principiile mele care spun că toţi, indiferent de ce provenienţă avem şi ce munci prestăm, trebuie să fim trataţi după aceleaşi legi politice, sociale şi fiscale. De ce un scriitor ar fi remunerat după criterii diferitie faţă de un ţăran, muncitor, inginer sau medic?

– Vasea, tu chiar eşti idiot! îmi zice criticul respectabil şi mă lasă în nedumerirea mea…

Merg pe drum abătut. Zic: poate chiar sînt idiot şi nu mă pot adapta vremurilor acestea mai speciale: cu ceasuri scumpe la politicieni, cu legi speciale, cu impozite speciale, cu salarii speciale, cu plată babană la experţi, cu pensii mărite la „elite”, cu indemnizaţii speciale. Poate ei chiar sînt speciali şi eu sînt idiot şi nu pricep?

Între timp mă sună mama, ca de obicei, în momente de derută:
– Mamii, pîine ai? Zicea ea îngrijorată. La 85 de ani e o femeie care a prins un mare război şi o mare foamete.
– Am mamă pîine, cum să nu am pîine! Tot ok.
– Ei, dacă ai pîine atununci totul e bine!

Am închis. Parcă m-am mai liniştit. Hai că nu-s chiar idiot! Am pîine.

Textul face parte din volumul ”Jurnal la sfârșitul lumii” care tocmai a apărut la editura Cartier și urmează să fie lansată în curînd.