Zilele trecute cineva a făcut publică, pe facebook, identitatea presupusei victime a presupusului viol comis de Gheorghe Petic, cunoscut luptător cu schemele de corupție și contrabandă în sistemul vamal…

A urmat, cum era de așteptat, o avalanșă de comentarii extrem de urîte și dușmănoase din partea susținătorilor lui Gheorghe Petic din care publicăm doar o parte și în care urarea ”să fii violată”, adresată victimei a părut lucrul cel mai ”blînd și mai pașnic” dorit femeii de către comentatori…
Public o ”selecție” mai jos: 

Ura aceasta care izvorăște dintr-o lectură alb-negru a situației lui Gheorghe Petic (în care există o victimă clară, certă și curată – Gheorghe, iar ce i se întîmplă lui este cu necesitate o calomnie urîtă și un scenariu ticălos de compromitere a unui om onest și bun) poate fi înțeleasă pînă la un punct.

Totuși dacă rămînem la această lectură alb-negru a situației, riscăm să ajungem în situația ca, apărînd un luptător cu oligarhia să trecem cu vederea și să scuzăm un (posibil) viol și, de asemenea, și mai grav, să atenuăm gravitatea violului ca și crimă.

Pentru că asta se poate înțelege discursul din jurul cazului, motivat atît de ura (îndreptățită din multe motive) față de sistemul justiției (care a dovedit de multe ori că poate crea sentințe aproape pe loc gol) cît și de insistența cu care se promovează ideea că Gheorghe Petic e cu totul și în mod absolut nevinovat (de unde și valurile de ură spre femeia care l-ar fi ”vîndut”).

Iar una dintre discuțiile subterane care s-a purtat de la reținerea lui Gheorghe Petic încoace în jurul acestui caz se poate încadra exact în această tendință: de a atenua pe cît e posibil gravitatea violului și de a arunca, univoc, întreaga povară a crimei, pe umerii femeii care (se presupune a suferit-o).

Ba că femeia aia ar fi atît de urîtă încît nu merită nici atinsă, darămite considerată demnă de a fi partener în pat (eufemism pentru ”demnă de a fi violată”), ba că intervalul crimei ar fi fost atît de scurt încît nu poate fi calificat ca și viol (cînd, se întreabă unii ”experți” presupusa victimă ar fi opus rezistență?), ba că victima era acasă iar, violul, ”se știe”, nu se poate întîmpla acasă (ca și cum acasă și pereții ar ajuta, nu?), ba că femeia ar fi primit nu știu ce recompensă pentru a-l ”atrage” și a-l ”murdări” pe Gheorghe (sună cunoscut – bărbatul onest care e atras în capcana păcatului de o femeie stricată) și din astea…

(Adică exact lucrurile cu care se confruntă fiecare femeie din Moldova atunci cînd raportează un viol la poliție și își adună curajul să meargă în instanță).

Iar asta e scandalos. Și sper că, nici cei mai aprigi apărători publici ai lui Gheorghe Petic nu-și doresc ca o consecință a acestui caz să fie ridiculizarea violului ca și crimă…Pentru că, dacă lui Petic i s-ar permite să treacă nepedepsit pentru un viol, de ce ”alți” bărbați ar trebui pedepsiți?

….Faptul că nu există justiție în Republica Moldova – e trist dar e clar.

(Justiția e capturată.)

Faptul că Petic a fost condamnat la închisoare imediat după ce a dezvăluit schema de contrabandă cu țigări –  e suspicios dar e clar.

(A se lua ca și semn de avertizare pentru toate și toți cei care au de gînd să facă whistleblowing în Moldova.)

Faptul că justiția a fost aproape imediată în cazul lui Petic, e controversat dar e clar. (Deciziile judecătorești nu se mai iau în curțile de judecată, ci în altă parte, adică justiția e capturată.)

Faptul că justiția e capturată, faptul că cei care vorbesc public despre lucruri care încurcă afacerile oligarhilor sunt pedepsiți, faptul că judecătorii nu mai decid nimic – toate astea sunt evidente, sunt clare. Cu toții știm că lucrurile stau așa.

Asta însă nu ar trebui în vreun fel să legitimeze și ideea că orice sentință, mai ales pe cazuri de viol și violență împotriva femeilor, e neapărat motivată politic și e indicatoare a unei justiții captive.

(Pentru că, dacă e adevărat că justiția din Moldova e captivă politic e la fel de adevărat că aceasta e și captiva unui mod de acțiune care de cele mai multe ori face femeile vinovate de violența și agresiunea pe care o suferă.)

Despre faptul că Stanislav Florea a violat 16 paciente se știa încă din 2013. Abia în 2019, adică 6 ani mai tîrziu acesta a fost condamnat la 15 ani de închisoare, și a fost efectiv închis (spre deosebire de sentința din 2016, care deși l-a condamnat la 13 ani de închisoare, acesta a rămas în libertate).

Deși justiția întîrzie apoape de fiecare dată să se pronunțe asupra cazurilor de violență sexuală, conform statisticilor în fiecare zi o femeie este violată în Moldova, totodată:

  • 63% din femeile din Republica Moldova s-au confruntat pe parcursul vieții cu un anumit tip de violență (psihologică, fizică sau sexuală) din partea soțului/partenerului. În același timp, doar 8,4% dintre femeile abuzate au raportat cazul la poliție (sursa: unfpa.org)
  • 1 din 5 femei este hărțuită sexual la locul de muncă
  • 1 din 5 femei este hărțuită sexual la locul de studii (sursa: progen.md)
  • Din totalul de violuri înregistrate în 2018, 63% din victime erau minore (sursa: lastrada.md).

De ce doar 8% din numărul total al victimelor raportează la poliție?

Pentru că justiția nu crede victimele, pentru că societatea nu crede victimele violenței sexuale. Pentru că stigma socială și blamarea victimei se întîmplă și acasă, și la școală, și în sat și în sectorul de poliție.

Ținînd cont de acest context foarte sensibil, cazul lui Petic nu poate fi judecat univoc.

Pe de o parte, avem istoria arhi-cunoscută a justiției capturate. Și într-adevăr condamnarea lui Petic are toate elementele unei răfuieli politice. Un om incomod sistemului a fost condamnat la închisoare – clasic.

Totuși, cazul pentru care a fost condamnat e unul foarte și foarte sensibil – violența sexuală. Sensibil exact pentru că femeile care sunt victime ale abuzurilor sexuale sunt stigmatizate și blamate, pentru că atunci cînd decid să raporteze un caz de abuz sunt luate în derîdere, pentru că sunt învinuite de faptul că singure au căutat-o, pentru că abuzul sexual raportat e deja perceput ca și răfuială personală, ca și metodă de răzbunare, ca și instrument de denigrare a bărbaților cinstiți și onești, a bărbaților care provin din familii bune, a bărbaților familiști, a bărbaților activi politic.

Iar istoriile în care eroii naționali, bărbații cumsecade, familiștii sunt condamnați la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru că au abuzat sexual o femeie ar putea avea ca efect creșterea pragului de toleranță față de violența sexuală. Și faptul că după cazul Petic femeile în Republica Moldova vor trebui să prezinte dovezi suplimentare că au fost abuzate sau violate: că precis au opus rezistență dîrză, că precis nu le-a plăcut actul sexual, că precis nu au motive pecuniare să îl raporteze pe violator, că precis nu sînt din tabăra politică opusă a agresorului, că precis nu au carnet de partid nu știu unde, că precis au fost fete cuminți și nu au dat nici un motiv agresorului să le abuzeze sexual, că…

Ce e de făcut?

Cum ziceam, pentru a nu arunca la gunoi atît copilul (violul ca și crimă) cu apa din lighean (ideea de răfuială politică față de Petic) e nevoie de mai multe culori decît alb-negru în această situație.

Pentru Gheorghe Petic unica modalitate de a proba că e nevinovat și că ceea ce i se întîmplă e un scenariu murdar al cuiva nu e să se ascundă după ”sînt victimă a unui regim criminal” ci să povestească deschis întreg cazul și toate circumstanțele acestuia. Nu doar că ar avea de cîștigat personal din acest act (întrucît și-ar dovedi propria nevinovăție) ci ar contribui și la creșterea coerenței discuției publice naționale despre viol și abuzul sexual.

Pentru cei care comentează de pe margine e necesar să nu cadă în capcana ca, apărîndu-l pe Gheorghe Petic să ridiculizeze gravitatea violurilor și abuzurilor sexuale (apropo, înainte de a fi arestat pentru viol, Gheorghe Petic fusese învinuit și de hărțuire sexuală) și să contribuie la trivializarea acestora. Pentru că, pentru multe dintre femeile din Moldova violența sexuală este o realitate cotidiană.

Pentru toată lumea – e nevoie de claritate deplină în acest caz (ca și în celelalte!): circumstanțele, contextul, persoanele implicate. Asta ar ajuta și sistemul justiției să-și cîștige ceva credibilitate, asta ne-ar ajuta și pe noi, ceilalți, să avem o opinie informată.