Observ, la aceste alegeri parlamentare, un fenomen inedit – participarea directă și explicită, în competiția politică, a corporațiilor private.

Ele erau, evident, prezente și la celelalte scrutine, doar că atunci erau cumva în umbra partidelor, pe care le deserveau. Acum vedem corporații private care utilizează partidele drept paravan pentru a-și cumpăra influență politică.

Spre deosebire de SUA, unde Curtea Constituțională a permis încă în 2010, prin decizia Citizens United vs FEC, implicarea corporațiilor în campanii electorale (o decizie foarte proastă dar una care totuși, pe lîngă răul mult care l-a creat, are și efectul de a încadra activitatea electorală a corporațiilor într-un cîmp legal), în Moldova nu a existat (și nici nu avea cum să existe) o asemenea decizie a Curții Constituționale (sau a oricărei alte instanțe).

Și totuși asta nu împiedică varii corporații private – Klassika (Shor), Finpar Invest (Plahotniuc), ”Exclusiv Media” (Partidul Socialiștilor), gruparea din Frankfurt (Partidul Demnitate și Adevăr) și multe altele mai mici, afiliate acestor actori politici sau altora – să participe în campania electorală pozînd ca partide politice.

Participarea corporațiilor private în exercițiul electoral se întîmplă în mai multe feluri:

  • distribuții de cadouri (aici întregul repertoriu de încălcări și practici vicioase),
  • obligativitatea pentru angajații unor companii private de a fi membri de partid (la aeroport și în magazinele Dufremol, am auzit, toți lucrătorii sînt obligați să fie membri ai Partidului Politic Șor, aflat în proprietatea lui Ilan Șor),
  • facilități și reduceri la unele servicii comerciale operate de corporație (compania ”Gările Auto Moderne” SRL, a lui Ilan Șor, cea care a primit în concesiune autogările a coborît în ajun de alegeri cu aproape 25 % prețul biletelor pe ruta Orhei-Chișinău, adăugînd astfel cîte 5 lei mită electorală în buzunarul fiecărui călător care utilizează această rută),
  • utilizarea resurselor administrative (autocarul Partidului Democrat călătorește prin țară însoțit de poliție)…

Asta însă e departe de a fi întreaga poveste a participării electorale a corporațiilor.

Un alt fenomen extrem de interesant (dar și îngrijorător) ține de faptul că unii actori privați corporativi  – figuri precum Ilan Șor și Vlad Plahotniuc fiind exemplele cele mai grăitoare – prestează diverse servicii populației prin intermediul instituțiilor publice pe care le controlează – drumuri, iluminație, medicamente gratuite, salarii – ca să se promoveze în calitate de buni administratori. (La asta se adaugă într-o mare măsură și președintele Igor Dodon, care prestează și el diverse servicii – repară și cumpără case, donează ajutoare familiilor nevoiașe – iar donațiile și serviciile nu vin din resursele președinției, ci provin din surse obscure și sînt gestionate de fundația-corporație ”Din Suflet”). 

Vedem lucrurile astea zilnic în mass-media afiliată lor: Vlad Plahotniuc inaugurează programul guvernamental Drumuri Bune sau face reforma fiscală, Ilan Șor inaugurează drumuri sau magazine sociale în care oamenii pot cumpăra lucruri la preț redus, Igor Dodon oferă nu știu ce cadou nu știu cui.

Logica acestor acțiuni corporative nu este îmbunătățirea lucrului instituțiilor publice (care sînt subminate exact de asemenea intervenții externe) ci transferul de imagine asupra oligarhului/filantropului-manager eficient, care, ca și cum, e în stare să rezolve problema eternă a blocajelor birocratice prin intermediul unor acțiuni excepționale.

(Uităm că, ”eterna încetineală birocratică” are de fapt un rol destul de periferic în această criză a instituțiilor publice și că principala cauză a ineficienței acestora se datorează diverselor interese private care subminează sau cooptează cît pot instituțiile).

Rezultatul e că, în loc să fie ameliorat lucrul instituției publice, are loc promovarea actorului care o subminează.

… Nu avem prea multă experiență cu această corporativizare a politicii și nu putem decît să speculăm asupra efectelor ei.

Din perspectiva de observator angajat pot vorbi despre cîteva:
– substituirea logicii politice a separării sferelor vieții (privată/publică) cu logica corporativă a fidelității față de brand. În logica politică tradițională, poți lucra la o instituție/companie și să ai afilieri politice din cele mai diverse (ce mai, nici în URSS nu toți erau obligați să fie membri de partid). În logica corporativă nu poți fi muncitor la aeroport sau la duty free fără să fii membru al Partidului Politic Șor (sau altui partid). Loialitatea față de brand se extinde și asupra unor sfere ale vieții private precum timpul liber în week-end (care uneori trebuie jertfit pentru adunări de partid), profiluri pe rețele sociale (care trebuie să nu intre în contradicție cu orientarea corporației etc).

– minimizarea politicului în politic. Politicul – loc al dezbaterilor și discuțiilor – este redus la o simplă procedură de legitimare a deciziilor adoptate de oligarhi. Vine aici în minte faimosul citat din Marx despre stat ca fiind un fel de ”comitet care administrează treburile obşteşti ale întregii clase burgheze”. Vin aici o sumedenie de exemple – reforma fiscală, modificările la Codul Muncii – care au fost adoptate peste noapte, sărind peste procedura politică necesară a discuției și confruntării, dar în conformitate deplină cu logica corporativă a eficienței și rapidității procesului decizional (am zis-o de mai multe ori că Plahotniuc și sistemul oligarhic construit de el e încununarea logicii ”pieței libere” extinse în toate domeniile, mai ales cel politic). În logica politică lucrurile sînt discutate și dezbătute, în cea economică dezbaterea este un cost ce trebuie evitat.

– substituirea logicii interesului public (care e un fel de ultimă justificare a sferei politice) cu logica eficienței corporative. În această logică statul nu gestionează bunuri comune ce asigură realizarea interesului public ci este un simplu holding ce are mai multe componente (sectoare, întreprinderi, sfere) ce pot fi vîndute oricînd. În logica de stat păstrezi educația, în cea corporativă închizi școli din motivul că nu-s rentabile. În logica de stat păstrezi prezența în unele sectoare cruciale – telecomunicații, comunicații aeriene. În cea corporativă le vinzi la bucată ca să realizezi profit…

Avansam, în prefața cărții ”Moldova la 25 ani”, ideea potrivit căreia în unele privințe situația din Moldova ar trebui privită nu ca o înapoiere (discursul public clasic la noi care postulează că am rămîne în urmă față de alte părți ale lumii), ci ca un fel de avangardă. ”Adică nu neapărat mai dezvoltați, ci mai degrabă un fel de poligon experimental pe care se testează anumite strategii de guvernare. Care ulterior vor putea fi aplicate în altă parte.”

Dacă gîndim corporatizarea politicului ca un proces recent și complex (care se întîmplă și în alte părți) atunci, ținînd cont de scara și amploarea procesului – Moldova fiind aproape în totalitate controlată de cîteva corporații – sîntem în fruntea planetei. (Obișnuiam să cred că asta se referă doar la Transnistria, controlată de mai mulți ani de corporația Sheriff, dar Moldova e totuși stat oarecum oficial, deci are prioritate).

Acest nou regim politic pe principii și logică corporativă e abia la început, deci avem timp să îi resimțim efectele.

Și, la fel, avem timp să luptăm împotriva lui.