„Sunt acuzaţi martorii” este titlul documentarului realizat la Nistru de cineaştii Anatol Codru, Dumitru Olărescu, Iulian Florea în 1988. Filmul s-a învrednicit de „Marele Premiu” la Festivalul internaţional de Film Ecologic de la Ostrove din Cehoslovacia în anul 1990 şi de Premiul de Stat al Republicii Moldova. După ce au adus în faţa spectatorilor cele mai acute probleme ale Nistrului, care în mod aparte şi toate împreună influenţează sănătatea fizică şi spirituală a oamenilor, autorii au ajuns la concluzia, că vinovaţi de situaţia creată sunt martorii, oamenii, care asistau şi vedeau cum râul lor suferă. Deseori martorii înșiși, prin ignoranţă, pasivitate, teamă de autorităţi, tăcere şi laşitate au contribuit la apariţia şi evoluţia bolilor ecologice ce distrugeau sistemul vital al râului. Era perioada de trezire a simţămintelor cetăţeneşti. Documentarisţii mobilizau publicul la transformări democratice. Filmul fixează în imagini dinamice realitatea istorică, devenind astfel un document elocvent de referinţă. După trei decenii, în 2018 revenim la Nistru.

A curs timpul, însă problemele au rămas, învăluite de metafizica postsovietică a schimbărilor politice şi sociale. Convocăm un proces de judecată de conştiinţă cu probe, unde se vor prezenta martorii de azi. Ca şi în zilele de ieri, ei vin la fântâna lor, situată pe orizontală, moştenită din străbuni. De aici beau apă şi se hrănesc, aici se bucură şi se odihnesc, se reculeg ca într-un templu, dar tot aici asistă şi adesea contribuie la crime ecologice.

Copilul cu trei moaşe

Când a fost realizat filmul ce ne-a servit drept punct de pornire, toate activităţile de exploatare a resurselor naturale în bazinul Nistrului erau aprobate şi monitorizate de Comitetul de Stat pentru Planificare din URSS. Odată cu prăbuşirea imperiului sovietic, Nistrul este împărţit şi revendicat de trei stăpâni: Ucraina, Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistreană. Ultimul, deşi nu e recunoscut juridic ca stat, foloseşte bunurile râului  după propriile legi, deseori fără a ţine cont de nevoile vitale ale mediului acvatic pe o lungime de 411 km de la Hruşca (r-nul Camenca) şi până la Nezavertailovka (r-nul Slobozia). Legile R. Moldova nu acţionează pe teritoriul Republicii Moldoveneşti Nistrene. Acolo sunt alte norme ecologice. De exemplu: în R. Moldova este interzisă extragerea nisipului şi prundişului din abia râului Nistru. În Republica Moldovenească Nistreană legea admite dobândirea nisipului direct din apele râului. Instalaţiile extractive funcţionează chiar şi atunci când peştii depun icre. Nisipul şi prundişul dobândit este utilizat în mod legal de agenţii economici din R. Moldova. La prima vedere nu este nimic criminal. Dacă nu vom ţine cont că nisipul şi prundişul constituie un filtru pentru apele râului şi formează partea fizică a mediului acvatic,  prielnică ihtiofaunei. Intervenţiile cuceritorilor naturii au provocat schimbări iremediabile în lumea râului. După construirea barajului şi a lacului de acumulare Dubăsari a fost oprită calea de migrare ca să depună icre a unor specii de peşti. Astfel, în ultimii 70 de ani din apele Nistrului au dispărut: nisetrul, morunul, păstrăvul, cega. În anii grei de foamete 1946-1947, Nistrul a salvat mii de vieţi omeneşti, oferindu-le darurile lui: peşti, raci, scoici de râu. Oamenii beneficiază şi azi de generozitatea râului şi o consideră nemărginită, însă râul, ca orişicare fiinţă vie nu poate fi exploatat fără  răgaz, fără a-l lăsa să-şi recupereze puterile. Încălcarea de către oameni a echilibrului natural conduce la urmări  grave  şi pentru acei ce comit asemenea încălcări.

Scrumbia de Dunăre de fapt este o specie specifică din Marea Neagră, care a supravieţuit  în decursul timpurilor geologice. De asta ar fi binevenit s-o numim scrumbie de Marea Neagră însă, îi spunem de Dunăre, căci primăvara ea pătrunde pe Dunăre, Nistru, Nipru şi Bug unde îşi depune icrele. Pe Nistru urca până la Soroca în cantităţi mari înainte de zidirea barajului de la Dubăsari. Acum se ridică pe Răut până dincolo de Orheiul-Vechi. Am văzut la Morovaia, Butuceni, Trebujeni diverse îngrădiri de-a latul Răutului, situate la distanţe de câţiva zeci de metri una de alta ca să grămădească peştele migrator la trecători să fie prins mai uşor. Fiecare îngrăditură are un stăpân pescar. Am văzut la Nistru oameni ridicând zilnic sute de kilograme de scrumbie de Dunăre plină de icre. Nu în vreme de foamete, ci în zilele noastre. O prindeau ca s-o vândă în piaţa liberă. Am văzut inspectori de mediu, ecologi, ihtiologi demolând gardurile ce barau apele, i-am văzut în primăvară străjuind  calea de milenii a vieţii peştelui. Am văzut negustori vânzând marfă furată din râu – peştele ce urma să se reproducă. Iar peste câţiva ani i-am întâlnit pe unii dintre ei întrebându-mă: „Unde a dispărut scrumbia, oare de ce nu-i?”

Nistrul a fost împărţit pe sectoare şi distribuit contra plată artelurilor de pescuit industrial. Mult şi nimic. Peşte rămâne tot mai puţin în apele tulburi. Este neprofitabil businessul cu peşte din Nistru, constată pescarii. Dar oare de ce? Apele râului sunt poluate de cantităţi mari de gunoaie depozitate stihiinic în albia lui de oamenii, care locuiesc în satele riverane. Tot ei merg mai apoi la Nistru să se odihnească, o fac zi de zi, zeci de ani, din generaţie în generaţie. Apele pluviale şi de la topirea zăpezelor spală toată murdăria oraşelor Otaci, Soroca, Râbniţa, Camenca, Rezina, Dubăsari, Criuleni, Tiraspol, Bender, Slobozia şi o duc direct în Nistru. Medicina preventivă avertizează tot mai des: scăldatul în Nistru prezintă pericol pentru sănătate. De ce, cine-i vinovat? – întreabă lumea. La Soroca în 2018 ca şi în 1988, 89, 95 apele uzate de către locuitorii oraşului se varsă în Nistru. Totuşi, este o schimbare. Până la sfârşitul mileniului, ele erau pompate la staţia de purificare din Ţechinovca, situată pe malul opus în Ucraina. De ochii lumii. Căci conductele ce treceau pe fundul râului nu mai rezistau, vechi  fiind și supuse coroziunii, se spărgeau de multe ori, iar conţinutul lor nu mai ajungea la destinaţie, ci era diversat în Nistru. Acum e altă situaţie. Ucraina nu mai primeşte apele menajere ale sorocenilor, iar aceştia n-au bătaie de cap cu conductele uzate. Ele au fost extrase din adâncul Nistrului şi vândute la metal feros. Apele reziduale sunt vărsate fără ocoloşuri, direct în Nistru. La Soroca am întâlnit pescari mai jos de cetate bucuroşi că le prieşte norocul. În ape amestecate cu dejecţii umane peştele trage la nadă.

Simţul civic la Nistru.

În anii 1987, 88, 89, 98, fiind şef al sectorului ştiinţă la Televiziunea Moldovenească, am organizat împreună cu Valeriu Ropat, Ion Dediu, Ion Popovici, Maria Sandu, Mihail Ciobanu, Raisa Lozan şi Alecu Renită de la ,,Literatura şi Arta” expediţii ecologice  de la izvoarele Nistrului până la Liman şi Marea Neagră. Am realizat şi am pus pe post mai multe emisiuni de dezbateri şi anchete televizate. Cu noi erau şi combatanţii ucraineni pentru cauza naturii nistrene, ei veneau de la  Lvov, Ternopol, Odesa, Kiev.

La Nistru se înfiripa un spirit civic la care aderau activişti neformali (cum erau numiţi viitorii fontadori de organizaţii nonguvernamentale şi lideri politici) scriitori şi publicişti. Entuziasmul şi focul romantic a început să se răcească odată cu lansarea paradelor de suveranitate şi independenţă. Atunci au apărut alte priorităţi: pentru unii de afirmare politică, pentru alţii de obţinere de graduri internaţionale. Mulţi dintre aceştea din urmă gândind global, uitară să acţioneze local. Numărul organizaţiilor neguvernamentale, preocupate în mod real și constructiv de problemele Nistrului în R. Moldova ca şi în Ucraina, poate fi socotit pe degetele unei mâini. Teoretic, aceste ONG-uri ar trebui să constituie centrele de conştientizare şi mobilizare la acţiuni ecologice a populaţiei să contribuie la transformările de percepere şi comportament în relaţiile ei cu mediul înconjurător. La Nistru azi ia loc pe banca acuzaţilor o nouă generaţie de martori. Ei sunt mai informați decât predecesorii lor, mai energici şi dau dovadă de multă libertate în vorbe şi porniri, dar de puţină responsabilitate civică.

 

Acest articol este elaborat în cadrul proiectului „Acțiune socială 2018” – secțiunea „atitudine”, realizat în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.