”Aproape în fiecare țară din lume se poartă lupte interne despre rolul femeilor, lupte care angajează, pe de o parte, oameni care fac revendicări despre universalismul drepturilor umane ale femeilor, iar pe de altă parte relativiști culturali care argumentează pentru păstrarea rolurilor de gen tradiționale. Într-un sens, drepturile femeilor sînt semnul cel mai vizibil al modernității și din acest motiv ele devin ținta privilegiată a mișcărilor fundamentaliste” (Michelle Goldberg).

Societatea civilă neliberală și paradoxurile ei.

…Congresul Mondial al Familiilor (CMF) care urmează să se întrunească în luna septembrie la Chișinău este, așa cum scriam în articolul precedent, o rețea internațională și interconfesională de organizații și mișcări religioase conservatoare ce promovează homofobia, sexismul și anti-avortul sub umbrela discursului ”familiei naturale”.

Cercetătorii consideră acest tip de rețele și mișcări ca făcînd parte din așa-zisa societate civilă neliberală (eng. Illiberal civil society) care s-a dezvoltat recent în așa-zisele democrații neliberale din Europa Centrală și de Est, iar anumite trăsături ale ei – descreșterea participării cetățenilor în procesul decizional, creșterea importanței instituțiilor neelective – pot fi găsite chiar și în democrațiile dezvoltate precum SUA sau țările din Vestul Europei[1]. Această societate civilă neliberală ar deraia de la modelul standard al societății civile, inspirat din idealul Tocqueville-an al asociațiilor voluntare care lucrează pentru progresul societății, respectarea egalității și protecția împotriva caracterului arbitrar al puterii de stat, fiind orientată mai degrabă spre conservatism, spre limitarea, nu lărgirea unor drepturi, spre consolidarea unor idei intolerante, pre limitarea pluralismului politic etc.

Această taxonomie nu este neapărat cea mai reușită, chiar dacă are anumite merite. Ca avantaj evident, ea capturează foarte bine o ”revelație” recentă a cercetătorilor care au ignorat aproape în totalitate emergența, dezvoltarea și consolidarea unor mișcări și organizații non-guvernamentale, atît naționale cît și internaționale, ale căror acțiuni și idei sînt foarte departe de modelul democrației liberale promovat, de exemplu, în țările post-socialiste. Astfel, mișcări care au promovat limitarea avorturilor, s-au opus introducerii educației sexuale în școli, au încercat să cenzureze spațiul cultural au fost ignorate ca parte a societății civile din motivul că nu se încadrau în definiția benevolentă a acesteia (ca să dau un exemplu local, Asociația Obștească creştin-ortodoxă „Maica Matrona”  a militat foarte activ împotriva proiecției filmului ”Codul lui da Vinci”, împotriva spectacolului ”Monoloagele Vaginului” însă prea puțini observatori au analizat-o din perspectiva unei organizații a societății civile).

Includerea organizațiilor și mișcărilor conservatoare în taxonomia societății civile, fie și cu specificația ”neliberală” în față, repară cumva această nedreptate metodologică. În acest fel, termenul ”societate civilă” ajunge să cuprindă atît cîmpul organizațiilor civice progresiste cît și cel al organizațiilor și mișcărilor conservatoare, atît pe democrați (care militează pentru extinderea democrației) cît și pe anti-democrați (pe cei care militează împotriva ei)[2].

Pe de altă parte, această taxonomie nu prea ține cont de rolul ambiguu al organizațiilor obștești religioase conservatoare care, deși de multe ori au formal același statut ca și celelalte organizații obștești, se bucură, suplimentar, și de prestigiul și avantajele unor organizații religioase. Adică, un ONG religios poate deopotrivă să se poziționeze atît ca asociație obștească cît și ca și cult religios (cu toate avantajele politice, culturale și financiare ce decurg din acest statut). Cel mai cunoscut exemplu de acest fel este Vaticanul (Biserica Catolică), care se bucură de statutul de observator permanent la ONU (din 1964). Statutul e unul destul de ambiguu: pe de o parte, Vaticanul nu are aceleași drepturi ca orice stat-membru, însă pe de altă parte acest statut îi acordă Vaticanului mai multe drepturi decît unui simplu ONG (de exemplu îi oferă acces la toate ședințele, documentele și comisiile ONU, inclusiv cele pe teme sensibile pentru Vatican și mișcările religioase în general precum: sănătatea reproductivă, populație, drepturi sociale etc.

După cum vom vedea organizațiile dreptei religioase conservatoare utilizează din plin această ambiguitate și posibilitate de acțiune politică dublă (ca cult religios și ca asociație obștească).

Analizele emergenței și dezvoltării societății civile globale împărtășesc, în mare parte, aceleași erori metodologice cu analizele societăților civile domestice.

Mulți cercetători entuziaști ai societății civile globale (Ulrich Beck fiind probabil exemplul cel mai cunoscut[3]) au descris-o ca fiind o realitate monocoloră și relativ pașnică, compusă exclusiv din ONG-uri și actori ce avansează cauze progresive și care, prin forța morală ce o au pot balansa abuzul statelor, corporațiilor multinaționale și instituțiilor internaționale precum FMI sau Banca Mondială.

Din contra, întocmai precum societățile civile domestice, societatea civilă globală este un cîmp de luptă în care, concomitent cu fronturile deschise de progresivi există și fronturi paralele deschise de conservatori religioși de toate confesiunile care se străduie să submineze agenda progresivă și să o substituie cu a lor, conservatoare, sexistă și homofobă (rețeaua baptist-burqa”[4]).

Chiar dacă scriu mii și mii de pagini ori se plîng pe toate canalele media despre rețele internaționale de organizații ce colaborează pe teme precum combaterea excluziunii, justiția socială, consolidarea drepturilor și împuternicirea grupurilor marginale, și care ar fi, în opinia lor, ”conspirații”, ”comploturi” și ”lobby-uri” liberale (sau marxiste, sau progresiste), ONG-urile religioase conservatoare fac exact același lucru, copiind și imitînd acțiunile mișcărilor feministe, ecologice sau cele care luptă pentru drepturile LGBT.

Adică ONG-urile religioase conservatoare fac alianțe, organizează lobby și presiuni la instituțiile naționale și internaționale (ONU și UE), construiesc coaliții, curtează guverne și politicieni, colectează resurse (inclusiv de la stat) și mobilizează cetățeni pentru cauzele lor.

Paradoxul major al mișcărilor conservatoare religioase globale de genul CMF este că, pe de o parte ele se mobilizează (și se repolitizează) împotriva unor fenomene pe care aceste mișcări le consideră dăunătoare (avansarea egalității de gen, consolidarea mecanismelor de combatere a discriminării, liberalizarea moravurilor) și pe care aceste mișcări le percep ca fiind amenințări generate de modernitate și globalizare.

În același timp, prin activismul lor transnațional, prin colaborările pe care le stabilesc cu alte mișcări religioase din diverse țări, prin inovațiile tehnologice pe care le utilizează sau le creează (instrumente on-line și off-line, traduceri între diverse limbi, conferințe și evenimente de socializare inter-confesională), prin activitatea intensă de lobby și campanii pe lîngă organizații globale precum ONU sau regionale precum Uniunea Europeană, aceste mișcări înseși devin globale și moderne, intensificînd procesele de globalizare și modernizare[5]

Structura Congresului Mondial al Familiilor (CMF).

CMF funcționează, în mare parte, ca o rețea internațională relativ decentralizată și relativ orizontală (în sensul absenței unor structuri formale ierarhice care ar controla și gestiona activitatea pe verticală) de organizații conservatoare religioase[6]. Ea nu are un birou central, un sediu principal ci funcționează ca o platformă de interacțiune între varii organizații de diverse confesiuni care sînt situate pe diverse continente.

În interiorul acestei rețele putem distinge totuși cel puțin cîteva centre de putere care coagulează în jurul lor o serie de actori mai mici: organizațiile nord-americane (C-Fam, Organizația Internațională pentru Familie, Howard Center, Alliance Defending Freedom, Family First Foundation, Family Watch International, National Organization for Marriage, Real Women of Canada), organizațiile rusești (programul federal ”Sacralitatea Maternității”, ”Centrul pentru Politici Familiale”, Comisia pentru Familie, Apărarea Maternității și Copiilor a Patriarhiei Ruse, Fundația Vasilie Cel mare), precum și o serie de organizații mai mici din alte țări (Franța, Venezuela, Serbia, Marea Britanie, Italia etc).

CMF are legături foarte bune cu partidele de extremă dreaptă europeană, inclusiv cu deputați europeni din aceste partide (de exemplu, Aymeric Chauprade, deputat în Parlamentul European din partea Frontului Național din Franța, este vorbitor frecvent la evenimentele CMF). De asemenea, lideri de stat precum Victor Orban (Ungaria) au acordat tot sprijinul, inclusiv prin prezență personală, evenimentelor organizate de CMF. Prin intermediul unor instituții precum Comisia pentru Familie a Patriarhiei Ruse CMF are acces indirect la autoritățile rusești.

Finanțarea CMF.

Nu am găsit, pe nici unul din site-urile gestionate de CMF pentru congresele sale anuale raporturi financiare sau de cheltuieli. Finanțarea CMF rămîne, din acest motiv, o temă de speculație. Majoritatea site-urilor organizațiilor americane și rusești au un modul pentru donații (care însă nu oferă informații despre fondurile care s-au acumulat).

Dintre organizațiile americane, Alliance for Defending Freedom (ADF) pare să aibă cel mai mare buget – 40 milioane de dolari pe an. ADF reunește peste 40 avocați care se implică în cauze ce țin de ”libertatea religioasă, sacralitatea vieții, căsătoria și familia”[7] Grupul a fost inclus de către Southern Poverty Law Center în lista grupurilor care practică discursul de ură față de comunitatea LGBT[8].

Organizația președintelui actual al CMF, Brian Brown, National Organization for Marriage depinde de donații mici de la membrii săi și este foarte opacă. Abia în 2013 a publicat pentru prima oară lista de donatori. Suma totală a donațiilor se ridica la 5 milioane de dolari.

Organizațiile rusești sînt și mai puțin transparente, inclusiv din cauza suspiciunilor privind legătura directă a finanțărilor pentru CMF cu banii publici ruși (Vladimir Iacunin, unul dintre cei mai mari finanțatori al organizațiilor conservatoare rusești a fost președinte al Căilor Ferate Rusești pînă în 2015).

CMF de la Chișinău urmează a fi finanțat, conform unor surse, de Constantin Malofeev. În anul 2017 Igor Dodon s-ar fi întîlnit cu acesta pe Muntele Atos (Grecia) și l-ar fi rugat să finanțeze evenimentul[9].

Pe site-ul oficial al CMF Chișinău (www.worldcongress.md) la rubrica Finanțatori lipsesc orice referințe la vreo organizație a lui Malofeev. Sînt menționați Congresul Mondial al Familiilor, International Organization for the Family, CitizenGO (o platformă on-line înregistrată în Spania) și Fundația ”Din Suflet” a Galinei Dodon.

Fundația de binefacere a primei doamne a fost creată în 2017 și într-un timp record a reușit să implementeze mai multe proiecte sociale. Proveniența banilor fundației este neclară, pe site-ul Ministerului Justiției nu e încărcat nici un raport de activitate al acesteia, dar presa din Moldova a dezvăluit anterior conexiunile rusești prin intermediul zonelor off-shore ale președintelui Moldovei[10]

CMF între religie și ong-ism.

În interiorul CMF există cîteva persoane foarte vizibile – Brian Brown, James Dobson, Austin Ruse, Don Feder, Alexei Komov, Natalia Iacunina, Maxim Obuhov și alții – care coordonează activitățile CMF între congrese și conferințe regionale și care, de asemenea, reprezintă un fel de carte de vizită a CMF.

Misionarii conservatori americani colindă întreaga lume pentru a-și impune agenda anti-LGBT. Astfel, Paul Cameron a vizitat Moldova. Scott Lively a organizat evenimente homofobe în  Rusia (Moscova, Novosimbirsk), Uganda.  Don Schmierer, vorbitor frecvent la CMF precedente, a făcut evenimente în Coreea de Sud, Uganda, Ucraina.

Acești activiști profesionali în ”apărarea familiei naturale” fac vizite regulate în multe părți ale lumii, scriu cărți, discursuri, apar în mass-media, participă la conferințe și congrese etc. Profesionalizarea activiștilor pro-familie naturală are toate trăsăturile celorlalte tipuri de profesionalizare: dobîndirea expertizei, stăpînirea discursului, accentul pe tehnologii de PR și campanii, utilizarea mass-media (ziare, bloguri, site-uri de campanii și petiții, televiziuni on-line și canale de youtube), a tehnologiilor de campanie și organizare comunitară.

Un lucru important de menționat este că, dintre aceștia doar Maxim Obuhov are o funcție religioasă – protoiereu, iar restul sînt președinți de asociații obștești, coaliții, organizații. Adică ong-iști de profesie. Și seculari.

Are loc ceea ce unii cercetători numesc ong-izarea mișcărilor conservatoare religioase[11]. Ca rezultat al ong-izării mișcărilor religioase, un rol tot mai mare îl au organizațiile neguvernamentale și liderii civici ai acestor organizații (în detrimentul liderilor și figurilor religioase).

De asemenea, ong-urile sînt mai flexibile din punctul de vedere al discursurilor practicate.

Discursul CMF nu este întotdeauna agresiv, intolerant, deviant sau agresiv. În fapt, datorită profesionalizării crescînde a staff-ului CMF și datorită faptului că rețeaua activează și funcționează într-un context multicultural și multi-confesional, discursul CMF este flexibil și adaptabil în funcție de audiență.

Pentru audiențele conservatoare CMF utilizează sperietori și discursuri ce combină deopotrivă conspirații, discursuri ale fricii și teme apocaliptice (invazia gayilor, iarna demografică, conspirația mondială a homosexualilor, complotul marxisto-feminist, ideologia de gen etc).

Pentru audiențe moderate sau nehotărîte sau în țări în care discursurile de ură sînt persecutate CMF vorbește aceleași lucruri doar că deghizate în discursuri neutre despre ”grija față de familie”, ”demnitatea umană” , ”interesul superior al copilului” etc.

Un alt rezultat al ong-izării faptului religios este un fel de secularizare a discursurilor și acțiunilor actorilor din dreapta religioasă conservatoare: un fenomen numit secularism strategic[12]. El ține de faptul că,mișcările și activiștii dreptei conservatoare religioase tind să recurgă tot mai des și mai mult la date științifice, la evidență empirică și expertiză în politici (selectînd, în mod evident, datele ce le convin), în detrimentul perceptelor biblice (sau coranice sau talmudice) ci la. Astfel, familia naturală, așa cum am văzut în primul articol al acestei serii, nu este apărată doar pe teren religios (unde, după cum am văzut, nu prea este mult loc), ci mai ales pe tărîmul ”evidenței” culturale și antropologice.

 

Istorie și geografie a organizațiilor membre ale CMF.

O parte din organizațiile americane membre ale CMF – Eagle Forum, Family Research Council, Institute on Religion and Democracy – au fost create în anii administrației Reagan în contextul Războiului Rece și aveau, la origini, agende explicite anti-comuniste[13].

E un fundal istoric oarecum paradoxal: în timpul Războiului Rece, de exempu, exista un consens larg în societatea și politica americană cu privire la avort și sănătatea reproductivă: atît democrații cît și republicanii au inclus avortul în strategia lor de luptă contra sistemului socialist. Cum în multe țări din sistemul socialist avortul era în linii general interzis (cazul extrem fiind cel al României), administrațiile americane succesive l-au promovat ca parte a agendei de export a democrației și a drepturilor individuale. La aceasta se adăuga și credința ca politicile de planificare a populației, inclusiv prin stimularea utilizării diverselor metode de contracepție, ar putea slăbi influența sovietică în țările sărace din Asia de Sud Est și Africa (prin diminuarea numărului de adulți săraci care, în condițiile unor economii cu perspective sumbre s-ar fi putut lăsa atrași de ”propaganda sovietică”). Viitorul președinte republican al SUA, G. H. Bush scria în 1973: ”Succesul în sfera controlului populației, sub conducerea Națiunilor Unite ar putea avea consecințe importante pentru rezolvarea altor mari probleme cu care se confruntă omenirea și care țin de pace, prosperitate și de promovarea drepturilor omului[14]”.

Mai ironic decît atît: în 1969 SUA au stat la originile înființării Fondului ONU pentru Populație în 1969, instituția pe care acum conservatorii americani încearcă să o submineze.

Statul american joacă în genere un rol ambiguu: cînd sînt democrații la putere, acesta promovează avortul sigur în toată lumea. Cînd vin republicanii, ei promovează cu același zel opusul, adică interzicerea avortului…

CMF are o distribuție globală (membri și organizații de pe toate continentele), dar ar fi greșit să tragem de aici concluzia că rețeaua ar avea o acoperire globală uniformă.

O mare parte dintre organizațiile cele mai active ale dreptei conservatoare care se opun avortului, acordării drepturilor pentru comunicatea LGBT, divorțului și planificării familiilor sînt organizații ”locale” care au fost create la un moment dat de către organizații conservatoare internaționale.  Altfel spus, au fost ”plantate” sau reprezintă filiale, ramuri, organizații-fiică a unor organizații din Vest.

Să luăm ca studiu de caz cîteva organizații conservatoare foarte vocale din America Latină. Una dintre cele mai cunoscute din ele, Centro de Promoción Familiar y Reconocimiento Natural de la Fertilidad (CEPROFARENA) din Peru a fost creată în 1981 de Human Life International[15] (HLI), o organizație internațională creată de Paul Marx, cunoscut activist anti-avort american. CEPROFARENA a dat, între altele, un ministru al sănătății al Peru (Fernando Carbone, fost director al organizației), cunoscut pentru cîteva inițiative controversate: cea de a acorda protecție legală ovulelor fertilizate, sau cea de a extinde ”obiecția de conștiință” asupra medicilor catolici pe chestiuni precum avortul și contracepția.

O altă organizație, Population Research Institute, fondată tot de Paul Marx, are oficii în peste 30 țări, iar sediul principal pentru activitățile din America Latină este în Peru. PRI practică activități de lobby cu autoritățile guvernelor corespunzătoare, ”denunță” cercetările care nu îi confirmă viziunile etc.

În lumea musulmană, în Qatar, activistul mormon Richard Wilkins a contribuit la crearea, împreună cu conservatori musulmani locali și a familiei regale, a unei structuri – Doha International Institute for Family Studies and Development.

Altfel spus, de foarte multe ori organizațiile religioase conservatoare din Vest își creează sateliți în Africa, America Latină, Asia sau Europa de Est pe care îi include apoi ca parteneri globali în activitățile și acțiunile sale.

Contextul local nu este însă, în mod cert, un simplu recipient pasiv al acestor agende și organizații.

Din contra, agendele conservatoare globale se pliază de cele mai multe ori pe anumite contexte locale, pe realități complexe, și se adaptează acestora.

De exemplu în Malaezia, Focus on the Family, una din organizațiile fondatoare ale CMF, beneficiază de relații speciale cu guvernarea conservatoare a acestei țări musulmane. Pe de o parte, fostul prim-ministru malaiezian, Mahathir Mohamad a fost unul dintre vorbitorii principali la Conferința Internațională pentru Familie de la Doha din 2004. Autoritățile malaieziene văd retorica despre familia naturală practicată de conservatorii americani ca fiind un bun instrument în politicile lor de islamizare. 

Pe de altă parte, predicile video de 90 sec ale lui James Dobson, președinte al organizației Focus on the Family, au fost difuzate zilnic în cele peste 200 de localuri KFC în Malaezia. Cel mai important ziar malaiezian de limbă engleză, The Star, publică de asemenea în mod regulat articole semnate de Dobson[16].

Ultimul exemplu arată că, departe de a fi pasivi, actorii locali au propriile interese în colaborarea cu organizațiile conservatoare religioase.

Politicieni atît de diferiți precum cei din Malaezia (interesați să utilizeze retorica și influența organizațiilor religioase americane pentru a-și consolida relațiile cu SUA pe extern și pentru a-și avansa politicile de islamizare a societății malaieziene pe intern), Igor Dodon (preocupat să-și crească electoratul în ajunul alegerilor parlamentare din februarie 2019), Vladimir Putin (angajat deopotrivă în reabilitarea propriei imagini după anexiunea Crimeii dar și în procesul de construire a Rusiei ca alternativă morală și politică la vestul decadent) își conectează agendele lor locale la agendele globale (pe alocuri milenariste și escatologice) ale dreptei religioase conservatoare….

Lucru paradoxal, organizațiile din CMF nu au nevoie neapărat, pentru a-și desfășura activitățile, de un context democratic. Altfel spus ”familia naturală” nu are neapărat nevoie, pentru a înflori, de un context democratic.

Din contra, organizațiile din CMF au exportat cel mai bine ”familia naturală” (și consecințele atașate acesteia: homofobie în primul rînd) în țări autoritare precum Uganda și Kenia.

În Africa, ideea ”familiei naturale” este exportată mai ales ca homofobie: conservatorii religioși americani predică ideea potrivit căreia prin intermediul unor acțiuni de consiliere sau altfel de ”tratament”, homosexualii pot fi aduși pe ”calea normalității”.

Tema anti-LGBT, mascată sub una din multele fațete ale discursului privind grija față de familie, este una dintre cele mai proeminente în eforturile de export cultural al conservatorilor religioși americani. Indivizi precum Scott Lively (negaționist al Holocaustului – într-o carte ce nu are nimic cu istoria, Lively scrie că partidul nazist german ar fi fost condus întotdeauna de bărbați homosexuali – o încercare de a lega homosexualitatea de nazism) organizează simpozioane în Uganda pe tema ”Dezvăluirea agendei homosexuale”[17].

Evident, acest activism homofob nu e posibil fără sprijin politic local. În Kenia, bunăoară, CMF beneficiază de ajutorul președintelui țării, Uhuru Kenyatta, cunoscut atît pentru atitudinile sale homofobe dar și pentru faptul că a fost cercetat de către Curtea Penală Internațională pentru implicarea în violențele ce au urmat criza politică keniană din 2007-2008 (estimările numărului victimelor acelor violențe variază între 800 și 1500 morți). Conform unor surse, Kenyatta urmează să fie prezent la CMF din Chișinău[18].

Perspectiva globală: exportul agendei conservatoare.

Deși critică ONU, dar și alte ONG-uri (mai ales cele de stînga) pentru că ar exporta agende ”progresiste” în diverse părți ale lumii și deci ar coloniza ideologic familia (expresia apare în Declarația de la Cape Town), dreapta conservatoare face cel puțin lucrurile pe care le impută ”progresiștilor” prin implicarea sa în diverse polemici interne în diverse părți ale lumii (sînt documentate implicările unor misionari și activiști conservatori în Uganda, Kenia, Barbados)[19].

Ilustrația cea mai bună a luptelor globale ce se duc în contexte locale ține de cazul implicării CMF și a organizațiilor sale în Barbados: deși acțiunile vizau guvernul acestei țări, lupta se ducea… împotriva altei organizații americane, Human Rights Watch, acuzată că ar fi elitistă și că ”ar promova îndoctrinarea și spălarea pe creier” (se avea în vedere inițiativa de a introduce în școli educația sexuală)[20].

Acțiunile dreptei conservatoare în diverse regiuni trădează, însă, același expansionism cultural pe care ei îl impută progresiștilor.

Exportul de războaie culturale în diferite părți ale lumii, practicat de conservatorii americani are scopul  dublu: dintr-o parte de a-i ajuta pe aceștia să încline balanța în polemicile interne, acolo unde, de foarte multe ori conservatorii reprezintă minoritatea. Sprijinul extern al fraților africani sau est-europeni este definit ca o dovadă suplimentară că, în fond, conservatorii au dreptate. De cealaltă parte, exportul de războaie culturale este văzut ca un instrument ce dinamitează (ori cel puțin îngreunează) avansarea agendelor progresiste.

Exportul de războaie culturale nu este o practică lipsită de contradicții. Din contra, așa cum arată numeroasele mărturii de pe teren[21], pentru a se putea implanta într-un context local, conservatorii religioși din vest (mai ales cei americani) își distorsionează mesajul și iau poziții contradictorii față de cele pe care le au acasă.

De exemplu, dacă în SUA curentele conservatoare radicale se opun sistemului de protecție socială (pe care îl văd ca o tentativă de a instaura socialismul, lagărele Gulag și lenea generalizată), în Africa, prin școlile pe care le deschid, bursele și finanțările pe care le acordă, serviciile de sănătate și asistență pe care le prestează, aceste organizații au practici opuse.

Dreapta conservatoare religioasă nu exportă doar războaie culturale (adică confruntări pe teme morale), ci și ideologiile asociate acestora care sînt ulterior reciclate, refolosite și cooptate în bătăliile politice locale.

Unul dintre marii ”inamici” ai dreptei religioase conservatoare și cel mai recent export cultural al ei este așa-zisa ”teorie/ideologie a genului”[22] (o erată necesară: ”teoria genului” nu se referă la studiile de gen și nici la corpul solid de cercetare făcut în acest domeniu, ci este un termen creat de Biserica Catolică pentru a se opune mișcărilor care militează pentru drepturile femeilor și persoanelor LGBT).

Termenul ”ideologia genului” a apărut în prim plan la începutul anilor 2010, inițial în Franța, în legătură cu introducerea unor modificări în curricula școlară, iar apoi și în alte țări catolice (Polonia, Spania, Argentina, Croația etc.)[23], de unde s-a răspîndit ulterior în alte contexte regionale și religioase.

Rădăcinile termenului (și ale ideilor ce le conține) sînt însă mai vechi și vin, parțial, din activitatea lui Ioan Paul al II-lea. Conservator convins, cunoscut oponent al mișcărilor de emancipare a femeilor (pe care le vedea ca fiind parte a agendei politice sovietice), Ioan Paul al II-lea este autorul concepției despre ”cultura morții” care ar motiva acțiuni precum avortul, contracepția și eutanasia și căreia i s-ar opune o ”cultură a vieții” promovate de biserica catolică.

De asemenea, Ioan Paul al II-lea a fost un promotor activ al conceptului privind complementaritatea genurilor (și a ireductibilității diferențelor între ele), femeii revenindu-i, în această concepție, rolul de mamă și de îngrijitoare a căminului familial (mai ales în documente precum Mulieris Dignitatem (1988) și Evangelium Vitae (1995)[24].

Urmașii lui Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI și Francisc au contribuit la consolidarea mișcărilor anti-ideologia genului în cadrul Bisericii Catolice și globalizarea acesteia.

Francisc, între altele, în pofida imaginii media pe care și-o creează ca fiind un papă liberal, oarecum deschis dialogului inter-confesional și pe temele sensibile ale credinței catolice, a denunțat de mai multe ori ideologia genului, pe care o suspectează că ar fi capabilă să producă o revoluție antropologică întrucît neagă diferențele sexuale și ar putea elimina bazele antropologice ale familiei. Mai mult, pentru Francisc ideologia genului ar acționa ca un proiect de colonizare culturală occidentală, un proiect prin care Vestul impune altor regiuni, prin instituțiile internaționale pe care le controlează, anumite valori decadente și seculariste.

Conform conservatorilor religioși această ideologie a genului ar motiva mișcări diverse precum cele pentru emanciparea femeilor, liberalizarea contracepției, legalizarea eutanasiei, acordarea drepturilor persoanelor LGBT. În concepția lor, această ideologie amenință omenirea cu distrugerea (pentru unii dintre ei, această ideologie este fie derivată direct din marxism, fie reprezintă un pericol chiar și mai mare decît acesta).

”Ideologia genului este destructivă, obscurantistă, anti-socială, anti-populară și anti-naturală”, scrie o broșură[25] distribuită de La Manif pour tous, platforma franceză care a mobilizat cîteva sute de mii de oameni împotriva căsătoriei pentru persoanele de același sex și care a popularizat termenul în Europa (conform presei franceze, Brian Brown și alți activiști religioși americani au participat activ în activitățile de organizare a protestelor).

Un corolar al ideologiei genului este că aceasta ar fi foarte răspîndită, la modă chiar, în organizațiile internaționale – ONU, UE și altele – care o implementează la nivel global.

Ideologia  genului este, de asemenea, în concepția conservatorilor religioși o strategie politică insidioasă prin intermediul căreia diverse grupuri de oameni luptă pentru a cuceri puterea și pentru a impune ulterior societății valori minoritare și ”deviante”. Una din vocile cele mai active ale acestei concepții este activista și cercetătoarea germană Gabriele Kuby, care crede că ideologia gender ar fi nici mai mult nici mai puțin decît un nou ”proiect politic totalitar deghizat în mantia libertății, justiției sociale, diversității și nediscriminării, prin intermediul căruia elitele politice vor să altereze sexualitatea bărbaților și femeilor și în acest fel să transforme radical societatea[26]”.

În ultimii ani, lupta împotriva ”ideologiei genului” a cîștigat tot mai multă influență în mediile religioase conservatoare (între timp, aceasta a depășit granițele sale catolice, mai ales în America Latină, unde a fost luată la înarmare de către mișcările protestante, și în Europa de Est, unde a fost cooptată de intelectualii conservatori religioși de tipul lui Alexei Komov în luptele lor locale).

De asemenea, aceasta nu mai este doar o ficțiune retorică a dreptei conservatoare catolice: este o cauză ce mobilizează zeci de milioane de oameni pe tot globul. Mai mulți observatori suspectează că eșecul referendumului cu privire la acordul de pace între guvernul columbian și mișcarea de partizani FARC din Columbia se datorează în mare parte mobilizării grupurilor conservatoare împotriva clauzelor de egalitate de gen pe care le conținea acordul[27].

Cu începere din 2013, lupta împotriva ideologiei genului devine una din activitățile principale ale Bisericii Catolice poloneze. Unul dintre episcopii polonezi, Tadeusz Pieronek, a declarat că ”ideologia genului ar prezenta un pericol mai mare decît nazismul și comunismul luate împreună”. Ulterior, parlamentul polonez a creat un grup parlamentar ce are misiunea de a opri ideologia gender (compus din 15 bărbați și o femeie[28]). Tot o consecință a luptei împotriva ”ideologiei genului”  sînt și recentele inițiative de interzicere a avorturilor…

Nu întotdeauna organizațiile religioase conservatoare se află în ”defensivă” în fața asaltului progresiștilor, așa cum pretind ele. De multe ori ele se află în ofensivă căutînd fie să impună legislație nouă ce ar face cît mai dificilă liberalizarea reglementărilor cu privire la căsătorie, fie să acopere ”breșe” și ”lacune” ce ar putea permite relaxarea reglementărilor cu privire la căsătorie sau ar acorda mai multe drepturi comunității LGBT.

Cazul inițiativei de modificare a articolului 48 din Constituția României este unul exemplar în acest sens (iar el vine după alte cîteva tentative similare în Slovacia și Croația).

În redacția actuală, alineatul 1 al acestui articol are următoarea formă: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțita între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.[29]

Mai multe organizații religioase conservatoare de diverse confesiuni, adunate sub umbrela Coaliției pentru Familie, au considerat că formularea din Constituție este ambiguă și ar putea, în anumite condiții, să fie interpretată ca permițînd legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex (deși Codul Civil definea în mod expres căsătoria ca fiind „uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie” (art. 259, alineatul 1)[30].

Coaliția pentru Familie (CpF)[31] reprezintă o rețea interconfesională de inițiative și organizații ce are misiunea ”de a proteja și sprijini familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie” și de a ”consolida statutul căsătoriei prin nerecunoașterea formelor alternative de conviețuire, precum concubinajul[32]”. Ea e compusă din organizații protestante, catolice, ortodoxe precum și un număr de organizații seculare. Organizația cea mai active din CpF este Asociația „Alianța Familiilor din România” (condusă de Petre/Peter Costea, cetățean român emigrat în SUA și reîntors în România în anii 90, cu legături în Partidul Republican și în mediile protestante conservatoare din SUA).

CpF a considerat că formulările art. 48 sînt prea vagi și deschise interpretărilor și din acest motiv a demarat o inițiativă de modificare a Constituției care ar reformula art. 48, alineatul 1 al Constituției României în felul următor: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între între un bărbat și o femeie,  pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor[33].”

Inițiativa CpF a fost susținută în mod entuziast de Congresul Mondial al Familiilor. În aprilie 2016, mai mult de 100 de lideri de organizații și inițiative din CMF și-au declarat susținerea pentru CpF și procesul demarat de aceasta[34]. Printre semnatari regăsim nume importante din CMF: Christine Vollmer (Alianța Latino-Americană pentru Familie), Allan C. Carlson, Larry Jacobs, Don Feder, Austin Ruse (C-Fam), Farooq Hassan (Pakistan Family Forum), Sharon Slater (Family Watch International), Don Schmierer, Maxim Obuhov, Scott Lively și alții[35].

În octombrie 2015 CpF a demarat o colectare de semnături în sprijinul inițiativei. Pînă în aprilie 2016 au fost colectate peste 2 milioane 700 mii semnături, iar pe 23 mai propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei a fost depusă la Senat. Înainte de alegerile parlamentare din decembrie 2016 CpF a semnat un memorandum cu cîteva partide politice – PSD, ALDE, PNL – care conținea prevederi că aceste partide vor sprijini referendumul dorit de CpF în caz că ajung la putere. Data agreată era primăvara anului 2017[36].

Pe 20 iulie 2016 Curtea Constituțională a României a examinat cererea CpF și a dat aviz pozitiv, în sensul în care aceasta respectă limitele revizuirii, judecătorii refuzînd însă să se expună pe fondul problemei[37]. Inițiativa a intrat astfel în plenul Parlamentului unde trebuie să întrunească voturile unei majorități calificate pentru a fi adoptate. Pe 27 martie 2017 proiectul a fost avizat pozitiv și de Camera Deputaților. Între timp însă Legea Referendumului însăși a fost atacată la Curtea Constituțională și deputații nu au reușit să organizeze referendumul așa cum au promis CpF.

La sfîrșitul lunii iulie președintele PSD Liviu  Dragnea a anunțat că referendumul ar urma să se desfășoare, tentativ, pe 30 septembrie sau prima săptămînă din octombrie[38].

Inițiativa CpF nu a fost, pe nici un moment, o chestiune pur românească (cum am menționat mai sus, ea vine în contextul unor precedente: referendumuri similare s-au desfășurat în Croația și Slovacia).

Dinspre partea progresistă, numeroase organizații internaționale – Amnesty International, ECSOL și International Commission of Jurists au cerut Curții Constituționale să respingă demersul CpF. Mai mult ele au acordat sprijin și asistență legală organizațiilor din România care se opuneau inițiativei CpF. 

De partea cealaltă, internaționala conservatoare a desfășurat și ea sprijin și resurse pentru a susține Coaliția pentru Familie și aliații săi. În prima linie este ADF International, o organizație de avocați religioși care asistă cazuri similare în toată lumea și care susțin eforturile CpF încă de la mijlocul anilor 2000. ADF nu doar că a asistat juridic clienții săi din România ci au trimis Curții Constituționale din România, amicus curiae (opinie juridică / memoriu juridic) în sprijinul cauzei susținute de CpF[39]. Memorii juridice au fost prezentate și de alte organizații religioase conservatoare internaționale – Liberty Counsel (SUA), European Center for Law and Justice (Franța), Ordo Iuris (Polonia)[40].

Perspectiva locală: aripa rusă a CMF.

În mod evident, conservatorismul religios din Europa de Est nu este un fenomen exclusiv de import: regiunea are o bogată istorie de mișcări reacționare, multe din ele cu rădăcini religioase. În unul din materialele viitoare vom dezvolta subiectul agendei conservatoare a Bisericii Ortodoxe Ruse (BOR) și principalii săi actori. Acum însă vom face doar o descriere sumară a figurilor, organizațiilor și tendințelor acesteia.

Orice discuție despre mișcările conservatoare religioase rusești trebuie să țină cont de o situație paradoxală: în Federația Rusă platforma conservatoare religioasă (credință, familie heterosexuală, stat puternic) e împărtășită în mod curent de aproape toată lumea: stat (care a demarat mai multe inițiative patriotice: de la rescrierea istoriei la pedepsirea celor care lezează sentimentele religioase ale credincioșilor – atît fetele de la Pussy Riot cît și internautul care căuta pokemoni într-o biserică), Patriarhia Moscovei (Biserica Ortodoxă Rusă), dar și o mare parte a societății. Mai mult, comunitățile LGBT sînt permanent demonizate și persecutate. S-ar părea că nu există nici un motiv care ar explica zelul BOR de a promova ”familia tradițională”, homofobia și celelalte concepte ideologice reciclate de la colegii catolici sau protestanți.

Explicația ține de politică:  activiștii conservatori religioși din Rusia nu luptă contra unei părți din societatea internă (așa cum o fac colegii catolici și protestanți din SUA și Europa), ci construiesc o nouă luptă, una a civilizațiilor, una în care Rusia, ca protectoare a valorilor tradiționale, se opune vestului decadent[41].

Observatorii numesc acest fenomen occidentalism. E un procedeu de imaginar și discurs politic prin care autoritățile rusești (politicieni, intelectuali, figuri media, clerici etc.) inventează un fel de Occident (asupra căruia proiectează ulterior fantasmele sale negative), apoi, într-un proces dialectic, inventează o Rusie ”morală” care se opune ferm acestui occident negativ inventat[42].

Actorii cei mai importanți ai agendei religioase conservatoare a BOR sînt: structurile religioase, o serie de politicieni-oligarhi, mediul academic, activiști din mișcările pro-Kremlin.

Comisia Patriarhală pentru Familie, Apărarea Maternității și Copiilor (rus. Патриаршая комиссия по вопросам семьи, защиты материнства и детства) a fost creată în 2011 cu scopul de a contribui la elaborarea și implementarea unor măsuri pentru ”depășirea crizei valorilor familiei în societate”.

Președinte al Comisiei este protoiereul Dimitrii Smirnov[43], participant regulat al Congreselor Mondiale ale Familiei (este documentată participarea lui la CMF Varșovia și CMF Budapesta).

În componența comisiei intră de asemenea Constantin Malofeev (despre el ceva mai jos), protoiereul Maxim Obuhov, președintele centrului educațional ”Viața” (participant la CMF Salt Lake City și CMF Varșovia), Natalia Iacunina (soția lui Vladimir Iacunin, fostul șef al Căilor Ferate Ruse), președinta comitetului de supraveghere a programului federal ”Sfințenia maternității” etc.

Această Comisie Patriarhală este canalul oficial prin care BOR comunică cu alte confesiuni și organizații (inclusiv cu CMF) pe teme ce țin de gen și familie.

Protoiereul Maxim Obuhov, membru al acestei comisii, a fost la întîlnirea cu președintele Igor Dodon în Grecia în luna martie 2018, pentru a crea organizația ”Prietenii Ortodoxiei” (și pentru a pregăti CMF din Chișinău[44]).

Dmitrii Smirnov, președintele Comisiei, este una din persoanele cele mai influente din Biserica Ortodoxă Rusă și unul dintre exponenții cei mai vocali ai aripii radicale conservatoare a BOR. De-a lungul vremii Smirnov a făcut numeroase declarații ce au șocat societatea rusă (și au creionat profilul conservatorilor religioși ruși): a afirmat că școala e dăunătoare copiilor și că aceștia nu ar trebui să o frecventeze (copiii ar trebui să învețe acasă în cadrul familiei în care tatăl face carieră și cîștigă bani iar mama stă acasă să crească copiii[45]), a numit orice contracepție drept crimă de omucidere, afirmînd că scopul sexului este doar procrearea iar dacă un cuplu nu vrea să procreeze, atunci trebuie să se abțină de la sex și de la orice manifestare erotică (inclusiv sărutul)[46], despre membrele Pussy Riot a spus că le-ar alunga din Rusia (le-ar fi luat pașapoartele rusești și le-ar fi declarat persoane non-grata[47]), a propus ca orice femeie care face avort să fie băgată în pușcărie pentru 8 ani[48], a enunțat ideea privind necesitatea unei liste negre a dușmanilor ortodoxiei[49], s-a exprimat că persoanele cu vîrsta de pînă la 21 ani nu ar trebui să aibă dreptul să acceseze rețeaua Internet[50] și altele de acest fel.

Protoiereul Maxim Obuhov, alt membru al Comisiei Patriarhale este și el o persoană interesantă. Obuhov este unul dintre cei mai vechi activiști pro-familie ruși (centrul educațional ”Viața” al acestuia a fost creat încă în 1993). Obuhov crede că de vină pentru scăderea natalității în Federația Rusă sînt granturile și fondurile străine care impun avorturile dar și educația sexuală în școli[51], cere ca embrionii umani să se bucure de anumite drepturi, întocmai ca și oamenii care s-au născut[52], consideră avortul ca fiind un ”drept al femeilor de a-și ucide propriul copil” ce trebuie anulat[53], și îndeamnă medicii ar trebui să ignore jurămîntul lui Hipocrate, care ar fi învechit, și să asculte mai degrabă de conștiința lor religioasă[54] etc. 

Pe de altă parte, presa rusă a scris despre un scandal cu implicarea lui Obuhov în care acesta a încercat să obțină, prin înșelăciune, un apartament de la una din fostele soții ale poetului Serghei Mihalkov, autorul imnului URSS[55].

În eforturile sale de promovare a valorilor conservatoare, BOR e ajutată de mai mulți oligarhi pro-ortodocși, unii dintre ei cu importante legături cu statul rus.

Vladimir Iacunin și soția sa, Natalia, sînt printre cei mai cunoscuți. Vladimir Iacunin a fost, între 2005-2015 președinte al Căilor Ferate Ruse. În 2002 înființează, împreună cu magnatul american de origine grecească Nicholas Papanicolaou și antreprenorul indian Jagdish Chandra Kapur Asociația Forumul Public ”Dialogul Civilizațiilor”.

Cea mai cunoscută inițiativă a asociației este așa-numitul Forum de la Rhodos, care se organizează cu începere din 2003. Forumul adună mai mulți lideri religioși, politicieni, experți, antreprenori, cercetători din diverse țări ce discută probleme de actualitate internațională curentă din perspectiva unei lumi multipolare[56].

Forumul este cunoscut ca fiind o platformă în general pro-rusească. Activiști și lideri de organizații din CMF participă în mod regulat la lucrările Forumului de la Rhodos: de-a lungul anilor au participat Larry Jacobs, Christine Vollmer, Brian Brown, Allan C. Carlson și alții. În 2017, CMF a fost co-sponsor al evenimentului[57].

Natalia Iacunina, soția lui Vladimir Iacunin, este președinta consilului de supraveghere a programei federale ”Sfințenia Maternității”, o inițiativă a Fondurilor ”Andrei Primul Chemat” și ”Centrul pentru Glorie Națională”, ambele create și conduse de soțul său[58].

De asemenea, Natalia Iakunina a fost membră a consiliului de administrare a băncii ”Millenium”, afiliată Căilor Ferate Rusești (condusă pe atunci de soțul său). Banca a falimentat ulterior.

Familia Iacunin este legată de mai mai multe scandaluri legate de corupție și trafic de influență (Vladimir Iacunin a fost inclus, în 2014, pe lista funcționarilor ruși sancționați de administrația Obama pentru implicare în ostilitățile din Estul Ucrainei și anexarea Crimeii[59]). Alexei Navalnîi, cunoscut jurnalist rus și autor al unor investigații despre corupție a scris în 2013 despre vila luxoasă a soților Iacunin în suburbia moscovită Domodedovo[60]. Deși Iacunin este un patriot declarat, autor al unor cărți despre ”lupta pe care o poartă Occidentul împotriva Rusiei”, întreaga sa familie – cei doi băieți și familiile lor trăiesc în Vest, cel mai mare la Londra și cel mai mic în Elveția[61]. De asemenea, Iacunin a mai fost implicat și într-un alt scandal legat de dispariția a peste 100 mln ruble (1.5 mln euro) dintr-un fond care urma să repare una din mănăstirile rusești de pe muntele Atos (Grecia[62]).

Mai puțin vizibil decît Vladimir Iacunin este Konstantin Malofeev, orligarh rus, apropiat de Putin, ultra-ortodox,  președinte al Fondului ”Vasile cel Mare”, unul dintre activiștii ortodocși cei mai cunoscuți în Rusia, dar și finanțator al mai multor inițiative conservatoare. 

Malofeev (născut în 1974), este președinte al fondului de investiții Marshall Capital Partners. Numele său apare în Offhore Leaks[63]

Konstantin Malofeev

Jurnaliștii francezi de la MediaPart și Canal + au documentat rolul lui Malofeev în stabilirea unor legături dintre administrația rusă și partidele de extremă dreapta din Europa[64], inclusiv în finanțarea partidului Frontul Național al Marinei Le Pen.

De-a lungul timpului Malofeev a creat și susținut mai multe inițiative ortodoxe și monarhiste. Astfel, în 2011 aceasta a creat ”Liga Internetului Sigur” (rus. Лига безопасного интернета), o asociație a cărei scop este cenzurarea internetului prin eliminarea conținutului care ar putea dăuna copiilor și psihicului acestora.

Tot Malofeev este cel care a creat și lansat în 2014 postul de televiziune on-line Царьград ТВ, un canal ortodox și monarhist. Postul a fost creat în analogie și după modelul Fox News (întrebat despre rostul acestei noi surse media, Malofeev a declarat: ”vrem să construim o rețea media pe principii ortodoxe, în mod analog celui în care a fost construit postul Fox News. Dorim să arătăm  realitatea în cheia în care o văd credincioșii ortodocși”[65]).

Malofeev este însă mult cunoscut în afara Federației Ruse pentru participarea sa în conflictul din Estul Ucrainei. Doi foști angajați ai săi, Igor Strelkov (Ghirkin) și Alexandr Borodai au devenit persoane importante în republicile separatiste ucrainene: Borodai a devenit prim-ministru al Republicii Populare Donețk, iar Strelkov (Ghirkin) – ministru al apărării al aceleași formațiuni statale separatiste. Malofeev a fost de asemenea suspectat că ar susține financiar republicile separatiste din Ucraina motiv pentru care Ucraina l-a dat în căutare internațională[66].

Conservatorismul ortodox rus contemporan nu se întemeiază, însă, doar pe Biserică și oligarhi. El este prezent și în mediul academic, și cel cultural (sînt cunoscute, de exemplu, simpatiile conservatoare ale regizorului Nikita Mihalkov).

Vom pomeni doar figurile care se intersectează, într-un fel sau altul, cu CMF sau agenda acestuia.

Alexei Komov este ambasador al CMF în Rusia și țările CSI, activist pro-life, ambasador al CMF la ONU, director al direcției proiecte externe din cadrul Comisiei Patriarhale  pentru Familie, Apărarea Maternității și Copiilor, coordonator al platformei conservatoare de mobilizare CitizenGO pentru Rusia Conform  biografiei publicate pe site-ul Politica Familiei, pe care-l conduce, cu începere din 2009, Komov, la îndemnul protoiereului Dmitrii Smirnov, stabilește legături cu mișcările anti-avort din toată lumea. În 2011 acesta a fost responsabil de secțiunea Discuții despre Familie din cadrul Forumului din Rhodos.

Comov e un apropiat al oligarhului Constantin Malofeev, fața respectabilă a acestuia. Komov este emisarul și persoana de legătură între Malofeev și liderii de extremă dreapta din Europa. În 2014, Komov a participat la Congresul Ligii Nord (Italia), eveniment la care au participat mai mulți politicieni de extremă dreaptă din Europa, inclusiv actualul prim-ministru al Italiei, Matteo Salvini[67] (deloc întîmplător, probabil, următorul CMF se va desfășura la Verona în 2019).

Alexei Komov a vizitat Republica Moldova în 2014, la invitația lui Iurie Roșca, la o prelegere în cadrul Universității Populare conduse de Roșca pe tema: ” „Cine și cum atacă valorile tradiționale la scară globală[68]?” în cadrul căreia a povestit publicului local despre ”lobby-ul anti-familie de la ONU, esența acestei mișcări ideologice, rolul homosexualității și ocultismului în cadrul acestei mișcări”. Ulterior, Komov a participat și la o emisiune moderată de Iurie Roșca[69] la postul de televiziune NTV.

Iurie Roșca și Alexei Komov la Chișinău (sursă: ava.md)

Spre deosebire de lumea occidentală unde universitățile reprezintă bastioane ale gîndirii contestatare radicale, majoritatea facultăților de științe umane din Federația Rusă împărtășesc ideologii social conservatoare.

Facultatea de Sociologie a Universității de Stat ”M. Lomonosov” este probabil cea mai fertilă pepinieră de lideri ai mișcării conservatoare.

Cei doi co-fondatori ai CMF, Victor Medkov și Anatol Antonov, sînt profesori la această facultate. Aici a predat, pînă în 2014 Alexandr Dughin, alt animator al dreptei conservatoare rusești. Aici își face la momentul actual doctoratul Alexei Komov.

De-a lungul timpului Facultatea de Sociologie a Universității ”M. Lomonosov” a fost o platformă vizibilă în mișcarea conservatoare. Astfel, în 2008, aceasta a găzduit o conferință la tema ”Normele sociale și perspectivele dezvoltării societății” (rus. Социальные нормы и перспективы развития общества) în cadrul căruia invitatul de onoare a fost activistul homofob Paul Cameron, președinte al Family Research Institute, pretins psiholog, exclus din Asociația Psihologilor Americani și de Asociația Sociologilor Americani[70].

Concluzie.
Acest articol a urmărit să spună patru istorii.

Prima istorie este a apariției și dezvoltării unei societăți civile globale neliberale, organizată în rețele transnaționale, compusă din ONG-uri, intelectuali, clerici și figuri mediatice. CMF este un caz exemplar în acest sens. Această societate civilă neliberală încearcă să propună propriul proiect de globalizare, unul reacționar și conservator, exclusiv și cu accente nativiste, rasiste, anti-musulmane, sexiste și homofobe. Rețelele și organizațiile societății civile neliberale deja blochează cu succes unele proiecte emancipatoare, convoacă referendumuri pe teme ”morale”, traduce chestiuni și probleme sociale și economice în dezbateri culturale și morale.

A doua istorie este cea a unor discursuri, retorici, practici și resurse care circulă la nivel global și care alimentează rețelele societății civile neliberale. În pofida discursului lor anti-globalizator, mișcările dreptei conservatoare religioase de pretutindeni sînt participanți activi, prin acțiunile lor, la procesele de globalizare.

A treia istorie este despre exportul unor războaie culturale din țările hegemonice (Vestul, Rusia) spre țările periferice (restul lumii). Concepții, teorii și discursuri ideologice diverse precum ”familia naturală”, ”Iarna demografică”, ”ideologia genului”, elaborate în Occident, în cadrul luptelor interne de acolo, sînt ulterior exportate spre alte regiuni unde devin arme de luptă politică. Și în domeniul producției ideologice conservatoare restul lumii este importator net de discursuri, ideologicii și teorii din Vest.

Totuși, și aici este a patra istorie, contextul local nu este doar un simplu recipient: actorii locali se conectează la luptele și mișcările globale în funcție de interesele lor proprii. Astfel, departe de a fi un creștin model, Putin are totuși nevoie de ortodoxie atît pentru a-și asigura coeziunea socială pe intern cît și pentru a rezolva probleme de imagine și relații politice pe extern. La fel și cu alți lideri politici și civici locali care participă în cadrul CMF sau altor rețele conservatoare, aceștia au propriile calcule… La fel și Igor Dodon – ortodoxia sa e îndoielnică (cît face scandalul cu off-shorurile), însă interesul său primar în organizarea și sprijinul pentru și din partea CMF ține de consolidarea agendei sale electorale pentru alegerile parlamentare din 2019. Și pentru cele prezidențiale din 2020.

REFERINȚE:

[1]   Termenul se inspiră dintr-o lucrare a politologului american Fareed Zakaria care vorbește într-un articol din Foreign Affairs, despre democrația neliberală (ulterior articolul a dat naștere cărții The Future of Freedom: Illiberal Democracy at Home and Abroad, W. W. Norton & Company, 2007, tradusă la Polirom în 2009 cu titlul Viitorul libertății. Democrația neliberală în Statele Unite ale Americii și în lume). Pentru studiul societății civile neliberale în Europa de Est vezi „The Rise of Illiberal Civil Society in the Former Soviet Union?” The Foreign Policy Centre (blog). Data accesării 5 august 2018. https://fpc.org.uk/publications/the-rise-of-illiberal-civil-society-in-the-former-soviet-union/.

[2]    Pentru o discuție critică a conceptului de societate civilă și erorile sale metodologice vezi B. Parekh (2004) ‘Putting Civil Society in its Place’, in M. Glasius, D. Lewis and H. Seckinelgin (eds) Exploring Civil Society: Political and Cultural Contexts (London and New York: Routledge), pp. 15–25

[3]       Vezi mai ales Beck, Ulrich. Power in the global age : a new global political economy. Cambridge ;Malden  MA: Polity, 2005 și Beck, Ulrich. The cosmopolitan vision. Polity, 2006.

[4]      Bob, Clifford. The Global Right Wing and the Clash of World Politics. Cambridge University Press, 2012, p.37

[5]      Vaggione, Juan Marco. „Reactive Politicization and Religious Dissidence: The Political Mutations of the Religious”. Social Theory and Practice 31, nr. 2 (2005), p.238.

[6]     Lista partenerilor CMF în anul 2007 poate fi găsită aici: „World Congress of Families Partners 2017”. Data accesării 5 august 2018. http://profam.org/world-congress-of-families-partners-2017/

[7]         https://www.adflegal.org/about-us

[8]      https://www.splcenter.org/fighting-hate/extremist-files/group/alliance-defending-freedom

[9]      „Moldova to Host Global Christian Right-Wing Congress”. Data accesării 5 august 2018. http://www.balkaninsight.com/en/article/moldova-to-host-world-congress-of-families-before-elections-01-23-2018.

[10]   „Banii lui Dodon din Bahamas”. Rise Moldova (blog). Data accesării 5 august 2018. https://www.rise.md/articol/banii-lui-dodon-din-bahamas/ și „Filantroapa Galina Dodon”. Ziarul de Gardă (blog), 4 decembrie 2017. https://www.zdg.md/editia-print/social/filantroapa-galina-dodon.

[11]   Vaggione, Marco. „Reactive Politicization…p..234.

[12]   Idem, pp.242-245

[13]       Marsden, Doctor Lee. For God’s Sake: The Christian Right and US Foreign Policy. Zed Books Ltd., 2013. p.28

[14]    Phyllis Tilson Piotrow, World Population Crisis: The United States Response (New York: Praeger Publishers, 1973); foreword by George H. W. Bush, p. ix.

[15]  Los Grupos Conservadores En El Peru. Promsex, n.d., 2007, p.12 Legătură: http://promsex.org/publicaciones/los-grupos-conservadores-en-el-peru/

[16]     Stivens, Maila. „‘Family values’ and Islamic revival: Gender, rights and state moral projects in Malaysia”. Women’s Studies International Forum, Islam, Gender and Human Rights, 29, nr. 4 (1 iulie 2006): 354-67. https://doi.org/10.1016/j.wsif.2006.05.007, p.360.

[17]     „Box Turtle Bulletin » Exodus Board Member Joins Nazi Revisionist At Uganda Conference”. Data accesării 31 iulie 2018. http://www.boxturtlebulletin.com/2009/02/24/9098.

[18]     https://profam.org/international-family-life-conference-in-nairobi-kenya-may-11-15-17/

[19]   Vezi https://profam.org/petition-to-the-barbados-government-stand-up-against-sexual-radicals-and-elites-trying-to-force-same-sex-marriage-laws-and-public-schools-indoctrination/

[20]      https://citizengo.org/en/signit/160118/view

[21]     Kaoma, Kapya. „Globalizing the Culture Wars: U.S. Conservatives, African Churches, and Homophobia | Political Research Associates”. Data accesării 31 iulie 2018. https://www.politicalresearch.org/2009/12/01/globalizing-the-culture-wars-u-s-conservatives-african-churches-homophobia/.

[22]     În diverse contexte, ”teoria genului” poate lua nume diferite – gender ideology”, “gender theory” și/sau “anti-genderism”

[23]    Pentru o discuție despre invenția ”teoriei/ideologiei genului” de către Biserica Catolică și răspîndirea acestei invenții vezi: Fillod, Odile. „L’invention de La «Théorie Du Genre»: Le Mariage Blanc Du Vatican et de La Science”. Contemporary French Civilization 39, nr. 3 (ianuarie 2014): 321-33. https://doi.org/10.3828/cfc.2014.19; „Christian Trouble: The Catholic Church and the Subversion of Gender | CritCom”. http://critcom.councilforeuropeanstudies.org/christian-trouble-the-catholic-church-and-the-subversion-of-gender/; Kuhar, Roman, și David Paternotte. Anti-Gender Campaigns in Europe: Mobilizing Against Equality. Rowman & Littlefield International, 2017, pp.1-23.

[24]   Carnac, Romain. 2013b. “S’adapter pour mieux résister: La théologie de la sexualité de Jean-Paul II.” In Normes religieuses et genre: Mutations, resistances et reconfiguration XIXe-XXIe siècles, edited by Florence Rochefort and Maria Eleonora Sanna, 97–108. Paris: Armand Colin.

[25]    http://www.lamanifpourtous.fr/wp-content/uploads/2016/07/LMPT-L-ideologie-du-genre.pdf

[26]    Kuby, Gabriele, și Robert Spaemann. The Global Sexual Revolution: Destruction of Freedom in the Name of Freedom. Traducere de James Patrick Kirchner. Kettering, OH: LifeSite/Angelico Press, 2015.

[27]     „The ‘Gender Ideology’ Menace and the Rejection of the Peace Agreement in Colombia”. Discover Society, 6 decembrie 2017. https://discoversociety.org/2017/12/06/the-gender-ideology-menace-and-the-rejection-of-the-peace-agreement-in-colombia/.

[28]    Sierakowski, Slawomir. „Opinion | The Polish Church’s Gender Problem”. The New York Times, 20 decembrie 2017, sec. Opinion. https://www.nytimes.com/2014/01/27/opinion/sierakowski-the-polish-churchs-gender-problem.html.

[29]       http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/constitutie/constitutia-romaniei-2003.php#048

[30]   http://www.cdep.ro/proiecte/2009/300/00/5/leg_pl305_09.pdf

[31]     http://coalitiapentrufamilie.ro/despre-proiectul-coalitia-pentru-familie/

[32]    http://coalitiapentrufamilie.ro/despre-proiectul-coalitia-pentru-familie/misiune/

[33]  http://coalitiapentrufamilie.ro/de-ce-este-necesara-revizuirea-constitutiei-romaniei/

[34]     http://christiannewswire.com/news/593046175.html

[35]   https://www.scribd.com/document/381783997/Petition-in-Support-of-Romania

[36]     http://coalitiapentrufamilie.ro/2017/03/22/textele-protocoalelor-de-sustinere-incheiate-de-coalitia-pentru-familie-cu-partidele-politice/

[37]     http://www.mediafax.ro/politic/curtea-constitutionala-a-dat-unda-verde-propunerii-de-revizuire-a-constitutiei-privind-casatoria-15534142

[38]      https://stirileprotv.ro/stiri/politic/liviu-dragnea-anunta-referendum-pentru-modificarea-constitutiei-in-septembrie-sau-octombrie.html

[39]     http://coalitiapentrufamilie.ro/docs/Interventie%20constitutionala%20ADF%20International.pdf

[40]     http://coalitiapentrufamilie.ro/documente/

[41]  Despre contradicțiile conservatorismului rus vezi „Contradicțiile politicii culturale rusești: conservatorismul ca instrument al neoliberalismului.” PLATZFORMA, 29 octombrie 2017. http://www.platzforma.md/arhive/37284.

[42]      Kevin Moss. Russia as the saviour of European civilization: Gender and the geopolitics of traditional values in Kuhar, Roman, și David Paternotte. Anti-Gender Campaigns in Europe: Mobilizing Against Equality. Rowman & Littlefield International, 2017, pp.195-214.

[43]     „Патриаршая комиссия по вопросам семьи, защиты материнства и детства / Организации / Патриархия.ru”. Патриархия.ru. Data accesării 4 august 2018. http://www.patriarchia.ru/db/text/1914492.html.

[44]      „Бывший коммунист и нынешний социалист Додон будет бороться с атеизмом”. nokta (blog), 4 месяца. http://nokta.md/%d0%b1%d1%8b%d0%b2%d1%88%d0%b8%d0%b9-%d0%ba%d0%be%d0%bc%d0%bc%d1%83%d0%bd%d0%b8%d1%81%d1%82-%d0%b8-%d0%bd%d1%8b%d0%bd%d0%b5%d1%88%d0%bd%d0%b8%d0%b9-%d1%81%d0%be%d1%86%d0%b8%d0%b0%d0%bb%d0%b8%d1%81/

[45]     „Глава Патриаршей комиссии против школьного обучения”. Data accesării 4 august 2018. https://deti.mail.ru/news/glava-patriarshej-komissii-protiv-shkolnogo-obuche/.

[46]      „Интерфакс-Религия: Глава патриаршей комиссии называет контрацепцию покушением на убийство”. Data accesării 4 august 2018. http://interfax-religion.ru/?act=news&div=64285.

[47]    Протоиерей Дм Смирнов  о Pussy Riot. Data accesării 4 august 2018. https://www.youtube.com/watch?v=324IZNLnlpI.

[48]   „[Видео] «Если на совок надеть колготы – он совком и останется»”. Data accesării 4 august 2018. http://ruskline.ru/news_rl/2011/06/20/video_esli_na_sovok_nadet_kolgoty_on_sovkom_i_ostanetsya/.

[49]   „Интерфакс-Религия: Известный священник предлагает составить черные списки врагов православия”. Data accesării 4 august 2018. http://www.interfax-religion.ru/?act=news&div=43058.

[50]      „Представитель РПЦ предложил запретить доступ в Интернет до 21 года”. Росбалт. Data accesării 4 august 2018. http://www.rosbalt.ru/main/2014/10/22/1329924.html.

[51]      „Священник Максим Обухов: «Абсолютно ненормально называть страну свою Святой Русью, и при этом занимать лидирующее положение в мире по числу абортов…» / Интервью / Патриархия.ru”. Патриархия.ru. Data accesării 4 august 2018. http://www.patriarchia.ru/db/text/118376.html.

[52]   „Интерфакс-Религия: Известный священник призвал законодательно прописать права нерожденных младенцев”. Data accesării 4 august 2018. http://www.interfax-religion.ru/?act=news&div=59285.

[53]         „О пролайфе настоящем и ложном | Россия Православная”. Data accesării 4 august 2018. http://orthodoxy.ru/node/1922.

[54]   „Руководитель православного медико-просветительского центра «Жизнь» протоиерей Максим Обухов: «Мы не можем апеллировать к традиционной медицинской этике, поскольку клятва Гиппократа уже давно не действует, мы можем апеллировать только к совести врача»”. Data accesării 4 august 2018. http://www.sclj.ru/news/detail.php?SECTION_ID=255&ELEMENT_ID=3331&sphrase_id=1006036.

[55]    „Татьяна Михалкова стала жертвой мошенника”. EG.RU. Data accesării 4 august 2018. https://www.eg.ru/culture/20916/.

[56]    „Rhodes Forum 2018 Will Look at Action to Ensure New Global Rules Work Better for All”. The Rhodes Forum 2018 (blog), 28 februarie 2018. https://doc-research.org/forum/rhodes-forum-2018-will-look-action-ensure-new-global-rules-work-better/.

[57]  „World Congress of Families Leadership Memo – Aug. 23: Hate Groups?, Caribbean, Malawi, Rhodes”. Data accesării 4 august 2018. https://profam.org/world-congress-of-families-leadership-memo-august-23-2017/.

[58]  „Форум”. Data accesării 4 august 2018. http://www.pravoslavie.ru/98966.html.

[59]  „Treasury Sanctions Russian Officials, Members Of The Russian Leadership’s Inner Circle, And An Entity For Involvement In The Situation In Ukraine”. Data accesării 4 august 2018. https://www.treasury.gov/press-center/press-releases/Pages/jl23331.aspx.

[60]      „Дача Якунина”. Data accesării 4 august 2018. https://navalny.livejournal.com/804492.html.

[61]      „Небольшая группа людей, безусловно, преданных своей стране”. Алексей Навальный. Data accesării 4 august 2018. https://navalny.com/p/3322/.

[62]   „«Распил на Афоне» — The Moscow Post”. Data accesării 4 august 2018. http://www.moscow-post.com/politics/raspil_na_afone21115/.

[63]    https://offshoreleaks.icij.org/nodes/211367

[64]   Filmul realizat de Canal +, Front National : L’oeil de Moscou – Spécial Investigation, poate fi  consultat aici: https://www.youtube.com/watch?v=vVyQg9Db6SY. O analiză generală a cazului poate fi găsită aici: „Журналисты Canal+ рассказали об «альянсе Москвы и Нацфронта»”. RFI, 3 noiembrie 2015. http://ru.rfi.fr/rossiya/20151103-zhurnalisty-canal-rasskazali-ob-alyanse-moskvy-i-natsfronta-0.

[65]     Vezi „Божий олигарх”. ИноСМИ.Ru, 22 octombrie 2014. https://inosmi.ru/russia/20141022/223843625.html și „Русский православный аналог Fox News”. ИноСМИ.Ru, 23 octombrie 2014. https://inosmi.ru/russia/20141023/223859876.html.

[66]       „Духовник Путина – связной сепаратистов и Кремля”. The Insider (blog), 25 iulie 2014. https://theins.ru/politika/1284 și „Миллиардер Малофеев рассказал, как подружился с лидерами сепаратистов и участвовал в событиях на Украине”. NEWSru.com, 13 noiembrie 2014. https://www.newsru.com/russia/13nov2014/malofeev.html.

[67]       „Блог Алексея Комова — Съезд консервативной политической партии «Лига севера»”. Data accesării 4 august 2018. http://alexeykomov.ru/v-mire/503.

[68]       „Prezentarea publică cu tema «Cine și cum atacă valorile tradiționale la scară globală?» susținută de Alexei Komov și Iurie Roșca”. Privesc.Eu. Data accesării 4 august 2018. https://www.privesc.eu/arhiva/34237.

[69]   NTV Moldova. Программа MegaFon с Алексеем Комовым, 2016. https://www.youtube.com/watch?v=SFQkNQb8s84.

[70]   „Русская линия / Новости: Социальные нормы или социальные аномалии?” Data accesării 5 august 2018. https://rusk.ru/newsdata.php?idar=727355.

 

Imagine de fundal: Alexei Comov și protoiereul Dimitrii Smirnov (sursă: pravmir.ru)

Acest articol face parte din proiectul Informarea opiniei publice despre desfășurarea Congresului Mondial al Familiilor din Chișinău” (World Congress Family Moldova September 2018). Proiectul este realizat cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova, prin intermediul Departamentului Justiție și Drepturile Omului.

Proiectul își propune să informeze publicul din Republica Moldova despre Congresul Mondial al Familiilor, istoria și structura acestuia, evenimentele CMF în Europa de Est. De asemenea textele vor investiga teme precum agenda conservatoare locală și regională, religiozitate și politică în Europa de Est, politizarea religiei etc.

Acest articol nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Fundației Soros-Moldova. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informaţiilor prezentate îi revine autorului articolului.