Starea de fapt (de Vitalie Sprînceană)

Andrei Năstase, candidatul Partidului Politic Platforma ”Demnitate și Adevăr” este noul primar general de Chișinău. Incontestabil și oarecum inevitabil. Pentru el și-au dat voturile 52.57 % dintre cei prezenți la urne, iar pentru oponentul său, candidatul Partidului Socialiștilor Ion Ceban, doar 47.43 %.

Victoria lui Andrei Năstase la alegerile de duminică este, într-un sens, mai puțin surprinzătoare (și din acest motiv mai ”inevitabilă” și mai ”așteptată”) decît accederea sa în turul doi acum două săptămîni, la primul tur (20 mai). Amintesc, înainte de primul tur Năstase era fixat de majoritatea sondajelor pe locul 3, în urma lui Ceban (care a luat numărul cel mai mare de voturi în primul tur) și a Silviei Radu. Programul lui Andrei Năstase nu era radical diferit de cel al oponenților săi (cuprinzînd un melanj de anti-corupție+transparență+soluții electronice+ceva șantiere). Năstase nu avea experiență în implicare sau participare în probleme urbane sau în probleme locale (despre distanța ce îl separa de protestele și cauzele urbane am scris un text anul trecut, după o conversație pe care a avut-o Năstase cu un activist civic, la unul din protestele anti-mixt).

Totuși, contrar așteptărilor, Andrei Năstase a ieșit în turul doi, acumulînd 32.12 %, față de cele doar 17 % ale candidatei pretins antipolitice Silvia Radu. Evident, Năstase a fost ajutat în primul tur și de rata scăzută de participare și de mobilizarea bună a electoratului său.

Odată ajuns în turul doi, rezultatul său părea mai previzibil. Nu pentru că, în vreun fel, candidatura sa ar fi devenit mai atractivă (programul său electoral a rămas același), nici pentru că ar fi avut o prestație mai bună în dezbaterile cu oponentul său (de fapt, dezbaterile au fost atît de dezastruoase încît ar fi putut să nu fie deloc: puținele întîlniri față în față între Ion Ceban și Andrei Năstase au fost centrate strict pe discuții despre calitățile personale ale fiecăruia – o melodie tristă și falsă despre cît de onest este unul și cît de mincinos este celălalt).

Năstase își datorează în mare parte rezultatul unui principiu oarecum axiomatic în Moldova: în Chișinău la alegeri cîștigă întotdeauna candidatul pro-vestic, anti-rus, pro-român. Capitala se percepe ca fiind progresistă și pentru o mare parte a locuitorilor săi ”progresismul” include un amestec de unionism+integrare europeană+anti-rusism+pro-vest (să ne amintim că Urechean ”apăra”, în 2003, democrația în Chișinău care era ”amenințată” de candidatul partidului comuniștilor). E adevărat că acest amestec poate fi naționalist uneori (multe din acțiunile lui Chirtoacă pot fi calificate astfel), dar acesta este, pentru moment, înțelegerea termenului ”progresist” în societatea noastră. (Putem, cu această ocazie să remarcăm că în alte părți – Franța, Spania, Marea Britanie – capitalele sînt pe mîna unor forțe de stînga, autentice – dar asta ține de o altă înțelegere a ideii ”progresiste” pe care o au alte societăți).

A fost deci important pentru Andrei Năstase (și pentru Silvia Radu sau oricare alt candidat) să ajungă în turul doi (unde locul lui Ion Ceban era oarecum garantat). După, a fost mult mai ușor. Acest mecanism a funcționat pentru Serafim Urechean în 2003, pentru Dorin Chirtoacă în 2010 și 2015. Acum a lucrat și pentru Andrei Năstase (oricît s-ar oftica oponenții săi politici și apolitici de pe ”dreapta”, asta era și strategia lor).

De ce a pierdut Ion Ceban?

Ion Ceban avea cam toate avantajele ce i-ar fi permis să cîștige lejer o campanie electorală în Chișinău: un profil puternic și vizibil, cu o istorie bogată de acțiuni la nivel local, o semnificativă experiență în gestionarea orașului, cea mai numeroasă fracțiune din CMC. La asta se adaugă susținerea președintelui țării și a fracțiunii parlamentare a PSRM. Apoi, deși era cunoscut publicului pentru ieșirile sale deocheate precum gestul său de a-l trage de urechi pe fostul primar Chirtoacă la ședința serviciilor municipale, în această campanie Ion Ceban a făcut figura tehnocratului, a expertului, a omului care a învățat și știe cum se administrează un oraș.

Totuși…, nu a mers.

Partidul puternic ce i-a stat în spate i-a fost deopotrivă un avantaj și un dezavantaj.

Dinspre avantaje, partidul i-a adus un electorat fidel și disciplinat (e greu de crezut că toți cei care l-au votat pe Ion Ceban în ambele tururi puneau mare preț pe educația sau expertiza sa urbanistică și e ușor de crezut că mulți l-au votat din cauza gazetei de partid și a susținerii din partea președintelui și a partidului).

Dezavantajele de a avea în spate un partid precum este PSRM sînt mai multe.

În primul rînd faptul că figura ”apolitică” și ”tehnocrată” a lui Ion Ceban a fost singulară pe fundalul partidului (chiar și în campania electorală, în timp ce candidatul vorbea despre trotuare și parcări, ziarul partidului flutura sperietoarea gayilor și unioniștilor). Lipsește (și a lipsit întotdeauna) în PSRM o aripă ”tehnocrată” – un grup ce și-ar fi asumat în mod conștient și constant un concept de management eficient și apolitic. Însuși candidatul părea divizat între retorica de partid (marșuri pentru familie, interdicția unionismului) și retorica sa personală (cu discuții despre parcuri și suburbii).

Din acest motiv, candidatura partidului a părut ambiguă. La aceasta a contribuit și faptul că Ion Ceban nu are un profil clar în interiorul partidului din care face parte. Electoratul îl percepe ca fiind aliat (și consilier, și prieten) al lui Igor Dodon. În contradicție clară cu ce ar fi făcut șeful unui grup de manageri ”tehnocrați” din interiorul partidului și cu felul de a fi al unui om ce ar pretinde că temperează discursul geopolitic și identitar al partidului. Altfel spus, Ceban s-a comportat ca un om din partid. Ceva mai vocal și vizibil, dar totuși nu diferit de restul membrilor.

Apoi a fost geopolitica. Pe care mulți sprijinitori ai lui Ion Ceban au învinuit-o că ar fi cauzat înfrîngerea candidatului lor. Tot ei au zis că orășenii s-au lăsat orbiți de geopolitică și au votat un Chirtoacă-2. Plauzibil. Posibil. Probabil. O fi chiar așa.

E adevărat că rivalii (din parlament și din afara lui) ai PSRM au folosit o retorică geopolitică pentru a-și mobiliza electoratele să voteze împotriva lui Ion Ceban. Se pot menționa destule cazuri aici: eu am reținut cum un sprijinitor al lui Năstase se temea că, dacă vine Ceban la putere, toate străzile din Chișinău vor purta nume de ”bolșevici” (adevărul este că în oraș au mai rămas 2-3 străzi cu nume de ”comuniști” – Lazo e unul dintre ei…).

În fond, cel care l-a învins pe Ceban e cel care a luat ”în freză” pentru că și-ar fi dorit să pună batista pe țambal pe chestiunea dezbaterilor geopolitice.

Dar retorica geopolitică – eu i-am zis, pentru comoditate, ghilotina geopolitică,  adică ”necesitatea de poziționare obligatorie a agendelor politice și civice autohtone față de axa geopolitică Est-Vest”,  nu este invenția adversarilor PSRM. Din contra, ea e unicul ingredient al agendei PSRM. Partidul trăiește din geopolitică, el nu are alte principii decît cele geopolitice. Și exemplele sînt puzderie – sperietorile cu Gayropa, cruciada pentru ”valorile tradiționale”, procesiunile și defilările cu preoți, retorica pro-rusă și anti-vest, atacurile anti-unioniste – acestea nu sînt teme impuse de rivali, ci constituie chiar platforma partidului.

Iar în acest context, cînd retorica zilnică a partidului este geopolitică și identitară, orientările spre ”pragmatism” (cum a fost turnura lui Ion Ceban) apar ca o deviere. Și par nesincere.

Ce urmează?

Andrei Năstase este în mod clar un candidat politic. Într-un alt comentariu ziceam că ”competiția electorală a lui Andrei Năstase este una oarecum paralelă cu campania locală, el fiind omul care vede orașul exclusiv ca un cap de pod în lupta împotriva oligarhiei”. Primele sale declarații după cîștigarea fotoliului de primar par să confirme acest lucru: primarul ales a declarat… că nu va face niciodată alianță cu Plahotniuc. Semn că orașul (și problemele lui) vor fi aservite campaniei electorale pentru parlamentare în toamnă (și luptei pe care o poartă Andrei Năstase contra PDM/Plahotniuc în genere).

Apoi, mandatul e unul redus – de doar un an. Nici prea mult (încît să fie posibile lucruri mari), nici prea puțin (încît să nu fie posibil chiar nimic). Dacă se adaugă campania pentru parlamentare din toamnă atunci… nu prea rămîne timp pentru oraș pînă la următoarele alegeri. Dar acesta este mandatul noului primar dar de alegători.

Ce-i de făcut?

Ca cetățean implicat, eu am trecut în opoziție chiar în momentul în care Andrei Năstase a cîștigat alegerile. La vot nu am mers pentru că nu m-a convins nici unul dintre candidați.

Pe de altă parte, am o problemă imensă cu fetișizarea votului ca unică formă de participare politică la nivel de oraș.

Nu e. Și cu votul nu se termină implicarea politică.

O să citez un canal de telegram al unui om pe care îl respect mult:

”Mă amuză oamenii care se rup și îi rup și pe alții să meargă la vot. „Dacă nu votezi, nu ai dreptul să ceri trotuare, transport public etc.” Unii adaugă – votul e ca la magazin: plătești, iei produsul, nu plătești, nu iei nimic.
Ambele îs belituri de gîndire:
– votul nu e unica formă de participare politică. De fapt, votul nici nu e participare (întrucît e semi-obligatoriu și se întîmplă cînd vor autoritățile). Participare e cînd te implici în afara alegerilor, adică în afara timpului cînd e „voie de sus”.
– tîmpenia cu votul și marfa e aiureală pentru că votul nu e cumpărătură, ci drept fundamental și nu ți-l ia nimeni, indiferent dacă te duci la vot sau nu. Iar cei care acreditează ideea ca votul e comparabil cu o cumpărătură la magazin nu-s mai mari prieteni ai democrației decît cei cărora le vorbesc.”

Eu o sa fiu cetățean activ după alegeri (la fel cum am fost înainte de alegeri): o să scriu petiții, solicitări, o să particip la discuții și ședințe publice voi interpela autorități, după caz, iar atunci cînd o să văd ilegalități, le voi semnala și voi propune idei și proiecte etc.

Și pentru Năstase (la fel ca și pentru Ceban, dacă ar fi ieșit), asta mi se pare a fi șansa de schimbare reală: stimularea participării cetățenilor la procesul decizional, în toate formele (discuții publice, proces bugetar, buget participativ).

Noul primar poate contribui la crearea unor instituții (de exemplu Consiliul Municipal de Participare care e mort acum) sau practici de participare (cum e bugetul civil, implementat atît de aiurea încît procedura de vot de anul acesta va trebui repetată).

Consolidarea participării la nivel local ar fi cea mai mare contribuție pe care candidații ar aduce-o în lupta lor ”anti-oligarhică”.

Politica străzilor și a blocurilor de locuit (P.S. de Petru Negură)

Totodată, orășenii, deveniți cetățeni ai orașului, ar trebui să conștientizeze că adevărata politică a orașului nu e în sloganele de partid și în luptele de gherilă pentru alegerile din toamnă (și pentru oricare alegeri). Orașul are nevoie de o abordare politică a străzilor și trotuarelor, a mersului transportului public și a ambuteiajelor, a spitalelor și centrelor pentru persoane fără adăpost, a cinematografelor și teatrelor, a școlilor și grădinițelor, a blocurilor de locuit, a peluzelor și spațiilor verzi, a curățeniei din centrul orașului și din suburbii, a infrastructurii subterane, a apei și energiei electrice etc. etc. Pe scurt, administrarea orașului este o activitate profund ideologică și politică, în ciuda discursului pretins apolitic al candidaților care s-au vrut apolitici. Accesibilitatea trotuarelor pentru toți pietonii, inclusiv a celor cu dizabilități și a părinților cu copii mici,  este politică. Iar atunci cînd accesibilitatea trotuarelor și a intrărilor în clădiri este îngrădită de mașini, se pune tacit în aplicare o politică de discriminare a majorității pietonilor și se aplică politici de discriminare pozitivă pentru oamenii cu mașini. Circulația transportului public este politică. Pentru că atunci cînd 100 de indivizi cu mașini ocupă exact atîta spațiu de carosabil pe care îl ocupă 30 de autobuze (cu 1000 de călători), se încalcă drepturile majorității cetățenilor și contribuabililor, ale celor care circulă cu transportul public, în folosul celor cu mașini. Avantajarea unor agenți economici în fața drepturilor tuturor contribuabililor orașului de a dispune de spații de relaxare, socializare și consum cultural este o alegere politică, în care primul servit este cel cu bani, în detrimentul celorlalți. La fel e și cu drepturile tuturor la sănătate, la educație și la o viață decentă. Acestea sînt administrate în funcție de ideile și alegerile politice ale administratorilor. Dar, așa cum s-a spus și mai sus, ele ar trebui să fie și obiectul preocupării zilnice a cetățenilor urbei. Este extrem de important să păstrăm în vedere că nu doar legiuitorii și administratorii au monopolul asupra politicilor orașului, ci și cetățenii săi au un cuvînt de spus. Să ne pronunțăm așadar asupra unor politici urbane corecte și echitabile. Și să veghem la buna lor aplicare.

Iar primarul de acum și de altă dată trebuie să știe că succesul său de mai departe, ca politician și administrator, va sta nu în felul în care își va pregăti campania pentru alegerile parlamentare, ci prin efortul său de a administra corect și transparent treburile orașului, punînd în aplicare niște politici juste și echitabile pentru toți orășenii.    

Sursă imagine: agora.md.

 

Acest articol este elaborat în cadrul proiectului „Acțiune socială 2018” – secțiunea „atitudine”, realizat în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.