De aproape zece ani, sistemul penal din Republica Moldova, inclusiv în componenta sa punitivă, întruchipată în principal de sistemul penitenciar, trece printr-o reformă ambițioasă (în special Probațiunea, despre care vom vorbi mai jos). Cu toate acestea, astăzi constatăm că acest sistem este departe de a se fi „umanizat”. Dimpotrivă, numărul deținuților din penitenciare și izolatoare de urmărire penală continuă să crească (față de anii precedenți și cu mult peste media europeană), rata de recidivă a deținuților este și ea în creștere, iar sistemul de justiție în ansamblu este creditat cu o cotă de încredere tot mai joasă, în ciuda reformelor anunțate. Pe lîngă aceasta, putem semnala agravarea unei probleme care trece neobservată în discuția despre reforma sistemului penal, și anume: absoluta majoritate a deținuților (și a preveniților) provin din grupuri sărăcite și dezavantajate din punct de vedere social: muncitori manuali, țărani și mai ales șomeri. Este oare sistemul nostru penal doar pentru cetățeni săraci? Nu cumva acest sistem de justiție acționează, alături de alte sisteme sociale și instituționale, ca un mecanism de excluziune și totodată de disciplinare pentru masele pauperizate?

În acest articol, vom încerca să oferim, pe cale inductivă (explorînd datele dinspre efecte spre cauze), dar și deductiv (dinspre presupuse cauze spre efecte), mai ales în baza rezultatelor altor studii, niște posibile piste de înțelegere a relației dintre deprivare socio-economică și detenție. Articolul este realizat în baza coroborării datelor produse de diverse instituții: Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP), Biroul Național de Statistică (BNS), Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Inspectoratul Național de Probațiune (Probațiune), Institutul de Reforme Penale și de un anumit număr de studii și rapoarte elaborate de instituții publice și independente. De asemenea, am analizat în jur de 20 de articole de presă, interviuri cu 16 foști deținuți, cu 3 profesioniști (din DIP și Probațiune) și cu doi experți independenți.

Penitenciarele: un sistem de penalizare a săracilor?

În 2017, în penitenciarele din Republica Moldova (dar fără izolatoarele de urmărire penală[1]) marea majoritate a deținuților (persoane condamnate) care își ispășeau pedeapsa provin din categorii socio-profesionale cu venituri reduse: muncitori (836 persoane sau 13,28%), țărani (1244 sau 19,76%) și șomeri (3821 sau 60,71%). Celelalte categorii prezintă o pondere mai puțin semnificativă: funcționari (0,49%), pensionari (1,67%), militari (0,78%) și elevi (0,92%). Ținînd cont de faptul că „funcționarii” reprezintă în acest tabel (după o evidență dusă de Departamentul Instituțiilor Penitenciare) singura categorie de lucrători non-manuali, admitem că aceasta reprezintă de fapt o categorie generică, care include și alte ocupații non-manuale din Clasificatorul Ocupațiilor din R. Moldova, cum ar fi specialiștii cu calificare înaltă și medie, lucrătorii în servicii și comerț și lucrătorii calificați în agricultură. Trebuie să admitem, totodată, că și categoria de „muncitori” și „țărani” reprezintă niște categorii destul de neomogene, în care se pot regăsi persoane de statute și condiții sociale destul de diverse.     

Statutul social al deținuților (persoane condamnate) în 2018

Categorii socio-profesionale

Se află la evidenţă

+ – pers.

la 01.01.2018

la 01.01.2017

Muncitori

836

1012

-176

Funcţionari

31

59

-28

Ţărani

1244

1226

+18

Militari

49

62

-13

Elevi

58

49

+9

Şomeri

3821

3692

+129

Pensionari

105

91

+14

Alte categorii

150

186

-36

Total

6294

6377

-83

Sursa: Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP)

Pentru a înțelege mai bine proporția acestor categorii socio-profesionale în sînul populației deținuților, este util să vedem care este ponderea acestor categorii în populația generală (ocupată și totală) a R. Moldova. În 2017, șomerii reprezentau 3,44% față de populația generală ocupată și 1,34% din populația generală din RM. În aceeași perioadă, funcționarii (în definiția extinsă folosită de DIP în tabelul de mai sus) reprezentau 17,37% din populația generală ocupată și 6,78% din populația totală a RM. Acest calcul sumar arată că segmentul șomerilor (60%) în populația deținuților este puternic disproporționat (de 45 ori mai mare) în raport cu proporția acestui segment în sînul populației generale. Dimportivă, segmentul „funcționarilor” în populația deținuților este mult subreprezentat (de 14 ori mai mic) în raport cu proporția acestui grup socio-profesional față de populația generală a RM.

Dacă urmărim evoluția componenței sociale a deținuților din RM din 2002 pînă acum, observăm o dinamică remarcabilă a diferitor grupuri sociale în interiorul populației deținuților.

Evoluția componenței sociale a deținuților din penitenciarele din RM (2002-2012)

Sursa: DIP

Astfel, proporția, măsurată procentual, a muncitorilor (simbolizată în grafic prin dunga albastră) este în continuă scădere, de la 33% în 2002 la 13% în 2018 (cu unele variații – notabile – în anumiți ani). La fel, și segmentul țăranilor (dunga verde) scade de la 39% în 2002, la 20% în 2018. Chiar și subgrupul și așa destul de îngust al „funcționarilor” (dunga violetă, situată în partea de jos a graficului) se subțiază de la 2,3% în 2002 (și 4,7% în 2005) la 0,5% în 2018. În contrast cu această descreștere a tuturor subgrupurilor, proporția șomerilor (dunga cafenie îngroșată)  este în continuă creștere (cu variații) de la 23,20% în 2002 la 60% în 2018.

Cum se poate explica această creștere continuă a numărului și proporției șomerilor printre deținuții din RM, pe fundalul descreșterii ponderii celorlalte categorii? Poate pentru că și numărul șomerilor și rata șomajului este în creștere în această perioadă? Dacă vom compara dinamica numărului persoanelor deținute cu evoluția numărului șomerilor din 2003 pînă în 2016, vom observa o posibilă congruență dintre acestea în perioada 2004-2008, cînd numărul deținuților și al șomerilor este în descreștere aproape analoagă.

Numărul deținuților (la 100.000 locuitori) și numărul șomerilor (mii) în R. Moldova (2000-2016) 

Sursa: Biroul Național de Statistică (BNS)

Totuși, din 2008 în 2010 și apoi de la 2010 la 2016, curbele se despart și merg pe direcții aproape simetric opuse. Acest grafic arată că relația dintre amploarea și rata șomajului în societatea noastră poate avea o anumită legătură cu numărul și proporția acestora printre deținuți, dar și că relația aceasta nu este nici sigură, nici directă. În cele ce urmează, vom vedea, pe cazul deținuților în penitenciarele din RM, dacă există și alți factori care influențează numărul și componența socială a deținuților.

Șomaj, infracționalitate și încarcerare, în R. Moldova și în lume

Mai multe studii realizate în diverse țări scot în evidență o posibilă legătură dintre șomaj și infracționalitate și, respectiv, numărul deținuților. Alte studii, deși observă la nivel geografic existența unei legături dintre rata șomajului și infracționalitate (de exemplu, orașele americane cu nivelul șomajului cel mai ridicat prezintă și o rată a criminalității cea mai înaltă), nu pot dovedi statistic vreo corelație dintre cele două fenomene (șomaj și criminalitate). Cîteva cercetări au arătat că persoanele ce aparțin unor categorii sociale deprivate, dintre care și persoanele aflate în șomaj prelungit, formează bazinul principal de recrutare a persoanelor cu profil infracțional. Totuși, este remarcabil că în cazurile în care asemenea date există pe diverse țări occidentale, proporția șomerilor, deși remarcată de autori, nu este atît de mare printre deținuți ca în penitenciarele din R. Moldova. În SUA, unde situația este poate cea mai gravă la toate capitolele în ceea ce privește rata criminalității și numărul deținuților, în mare parte din motivul unei politici punitive dure și a unui sistem social ineficient, potrivit unor estimări, în 2008, 70% dintre deținuți au exercitat înainte de încarcerare o ocupație, iar în jur de 30% nu lucrau oficial (fiind șomeri, inactivi sau lucrători în sectorul informal). De altfel, în SUA, rata cea mai înaltă de șomaj înainte de încarcerare o au deținuții de culoare, persoanele de origine afro-americană fiind încarcerate la o rată de 5.1 ori mai mare decît persoanele de rasă europeană.[2] Un studiu realizat în Norvegia în 2008 (unde rata de încarcerare este cea mai joasă din Europa), pe un eșantion de 225 deținuți, arată că 24% dintre deținuți au exercitat munci „nespecificate” (informale sau șomaj) și totodată 17% s-au autoclasat pe primele două ranguri de jos ale unei ipotetice ierarhii sociale (din zece ranguri). Studiul ajunge la concluzia că „deținuții sunt un grup de populație puternic marginalizat potrivit indicatorilor socio-economici”.[3] Compoziția socială a deținuților din penitenciarele din RM se apropie de situația în această privință din unele țări africane, cum sînt Nigeria și Kenia. Potrivit unui studiu realizat cu 665 de deținuți pentru crime violente în Nigeria, 39% dintre subiecți au fost în situație de șomaj înainte de încarcerare.[4] La fel, o cercetare făcută într-o închisoare din Kenia în 2014 pe un eșantion de 335 deținuți, arată că 51,7% dintre respondenți erau în situație de șomaj sau de angajare volatilă.[5] Situația deținuților din Republica Moldova se aseamănă, din motive structurale (instituționale, socio-istorice și culturale), cu situația populației carcerale din Rusia, unde, potrivit unor estimări, mai mult de 50% dintre deținuți erau șomeri înainte de detenție.[6] În sfîrșit, putem menționa cazul aparent paradoxal al unei închisori din India, unde 95% dintre deținuții anchetați erau angajați într-o ocupație, doar că 36,33% dintre aceștia erau angajați în munci informale, în principal cu ziua, iar 52,67% erau auto-angajați în agricultură (23%) sau în alte munci (30%).[7]

Aceste date din mai multe țări arată că, deseori,  populația deținuților este formată într-o anumită proporție din șomeri, dar în cele mai dese cazuri aceasta provine din pături de muncitori pauperizați, cu venituri mici, angajați cel mai des în condiții informale. Prin urmare, segmentele sociale aflate în risc ridicat de ajunge în sistemul penal, în RM și în alte țări, sînt șomerii și muncitorii necalificați cu venituri reduse și instabile.

Sărăcie, excluziune socială și încarcerare

Cum spuneam mai sus, mai mulți cercetători, deși au remarcat o anumită legătură dintre șomaj și infracționalitate și, pe cale de consecință, cu încarcerarea, aceștia demonstrează că această legătură nu este una directă, ci mediată de alte probleme asociate șomajului.[8] Unii cercetători au chestionat dacă și în ce fel este asociată sărăcia cu infracționalitatea și, astfel, cu rata și numărul deținuților în diverse societăți. Aceste cercetări nu au identificat un raport direct de cauzalitate dintre sărăcie (deprivare economică) și rata detenției – astfel variația nivelului sărăciei în anumite societăți nu a influențat semnificativ evoluția ratei de încarcerare. În unele cazuri, această relație este inversă: astfel, în SUA anilor 1960, atunci cînd nivelul de sărăcie și inegalitățile rasiale diminuau, criminalitatea creștea.[9] Este important totodată felul în care definim sărăcia, căci o dezvoltare generală a bunăstării ascunde de regulă inegalități de venituri importante. Acest fapt este valabil atît în lumea occidentală, odată cu epoca numită neoliberală, începînd cu anii 1980, cît și mai ales în disparitățile bunăsătării între țările dezvoltate și țările lumea a treia, dar și ale Europei de est, după căderea regimurilor comuniste.[20] Dincolo de aceste argumente statistice, numeroase studii și rapoarte arată clar că majoritatea deținuților, în diverse țări, chiar și în cele bogate, au avut venituri semnificativ mai joase înainte de încarcerare față de mediana veniturilor acelorași categorii în populația generală a țării respective.[10]

În cazul nostru, ca și în alte contexte, rata de încarcerare și componența socială a deținuților ar putea fi influențată de o serie de factori și indicatori pe care i-am putea grupa sub umbrela conceptului de excluziune socială.[11] Avînd un caracter polimorf și multidimensional, excluziunea socială poate fi măsurată statistic doar pe indicatori separați. Termenul de excluziune socială este definit în general prin accesul limitat al anumitor persoane și grupuri la servicii, resurse și pîrghii de putere. Astfel, se vorbește despre excluziune economică atunci cînd anumite persoane și grupuri nu au capacitatea, resursele și competențele necesare pentru a se dezvolta din punct de vedere economic. În același mod, se poate vorbi despre excluziune socială, politică și culturală, atunci cînd anumite persoane și grupuri nu au un acces echitabil la servicii sociale, de sănătate, educaționale, la bunuri și servicii culturale și nu în ultimul rînd, la procese politice (de exemplu, în alegeri, la crearea unui partid și în alte forme de participare politică). Cercetătorii definesc în general excluziunea dintr-o perspectivă „tare” sau holistă, scoțînd în vileag mecanismele sistemice de inegalitate, marginalizare și excluziune (de exemplu, un sistem economic generator de inegalități) și o perspectivă „slabă”, sau individualistă, definind fenomenul prin calitățile individuale ale celor excluși (lipsa unei educații suficiente, viciile sociale etc.).[12]

În acest articol, am îmbrățișat o definiție mixtă dintre aceste două perspective teoretice antagonice. Astfel, în baza operelor unor savanți precum Pierre Bourdieu și Amartya Sen, prin conceptele de habitus și de capacități (sau capabilități), se poate spune că există mecanisme sistemice obiective care produc un acces inegal la resurse și servicii și astfel la o dezvoltare personală și de grup adecvată și valorizantă. Totodată, accesul inegal la servicii și resurse condiționează anumite calități individuale (educație joasă, pregătire profesională inadecvată, anumite tactici de supraviețuire etc.) de natură să perpetueze procesul de excluziune socială. Astfel, termenul de habitus este definit de Bourdieu prin formula lapidară de „interiorizare a exteriorității”, adică de interiorizare și naturalizare a structurilor sociale, inclusiv în componenta inegalităților sociale.[13] Astfel, reusita școlară, consumul cultural și opțiunile politice și ideologice ale unor persoane sînt mediate de habitusul individal al fiecărui individ, format în urma unei educații și socializări durabile, din fragedă copilărie, prin care slaba performanță școlară, neînțelegerea artei abstracte sau adeziunea la anumite ideologii populiste sînt înțelese și prezentate drept slăbiciuni sau opțiuni personale. Conceptul de capabilitate, elaborat de Sen, dezvoltă și el într-o manieră dinamică, complexă și totodată suficient de clară pentru a fi aplicată în politici, dimensiunea individuală și totodată sistemică a capacității cuiva de a beneficia, de exemplu, de o educație de calitate (învățămintele lui A. Sen, laureat al premiului Nobel, constituie de altfel cheia de boltă a concepției despre dezvoltare umană, îmbrățișată de Organizația Națiunilor Unite).[14]

Unul din indicatorii excluziunii/ incluziunii sociale este determinat de accesul la educație.[21] Situația deținuților din diverse societăți, și cea a deținuților moldoveni cu prisosință (alături de cei din alte țări „periferice”), este marcată de un nivel foarte scăzut de educație.

Nivelul de studii al deținuților (persoane condamnate), 2018

Nivelul de studii

Număr absolut

%

Analfabeți

75

1,19%

Studii primare

222

3,53%

Studii medii incomplete

3300

52,43%

Studii medii

1851

29,4%

Studii medii speciale

590

9,37%

Studii superioare incomplete

62

0,99%

Studii superioare

194

3,08%

Total

6294

 100%

Sursa: DIP    

Majoritatea absolută a deținuților (91,2%) au studii medii incomplete (52,43%), studii medii (29,4%) sau studii medii speciale (9,37%). Nivelul lor de studii poate fi văzut ca o emanație a habitusului individual și a habitusului de grup al deținuților. Din discuțiile mele cu cîțiva foști deținuți, școala nu a însemnat o prioritate pentru ei, în condițiile în care aceștia urmau să intre cît mai timpuriu în piața muncii, pe palierele inferioare ale acesteia, pentru a-și cîștiga o bucată de pîine și a-și asigura o minimă autonomie. În același timp, aceste studii sumare formează o bază solidă pentru o capabilitate redusă – în sens individual și totodată sistemic – cu care sînt înzestrați acești oameni, majoritatea dintre ei bărbați tineri și apți de muncă (67% au între 18 și 40 ani, bărbații constituind 91,8% din toți deținuții în 2017). Nivelul scăzut de studii este, de altfel, direct legat aici cu statutul socio-profesional spre care aceste studii pot da acces: agricultură, munci manuale și șomaj.

Furtul: o crimă a celor săraci?

De altfel, cele mai multe infracțiuni înregistrate sunt cele „contra patrimoniului” (în primul rînd furtul – marcat în grafic, mai jos, cu dunga de culoare violet, ieșind vizibil în evidență). Observăm că variația frecvenței furturilor este simțitor mai mare față de evoluția altor infracțiuni. Furtul scade continuu de la aproape 600 de infracțiuni la 100.000 locuitori în anul 2000 la 263 de infracțiuni în 2006. După o perioadă de stabilizare a numărului furturilor la 250, această infracțiune crește brusc după 2009 pînă la 457 de furturi la 100.000 locuitori în 2016.

Evoluția tipurilor de infracțiune înregistrate în RM (2000-2016)

Sursa: BNS

Putem avansa diferite ipoteze și specula în legătură cu evoluția acestei infracțiuni și a ratei infracțiunilor în general. Mai multe studii arată existența unei corelații pozitive între șomaj și crimele împotriva patrimoniului.[15] Vom remarca în trecere, cu titlu de ipoteză de lucru, că scăderea ratei infracțiunilor, și în primul rînd a furturilor, și stabilizarea acestora la limita de jos, coincide cu perioada guvernării Partidului Comuniștilor din Moldova care, în ciuda criticilor care i s-au adus, multe din ele justificate (de exemplu cele referitoare la controlul politic al presei și intruziunea business-ului în politică), s-a afirmat printr-o dezvoltare economică ascendentă, un sistem social destul de echilibrat și o stabilitate politică care iese în evidență în contrast cu guvernările anterioare și cele care îi vor succeda.[16] De altfel, această perioadă este marcată și printr-o scădere a ratei șomajului, din 2008 (an de criză economică) șomajul urmînd o curbă ascendentă, pînă în 2010.

În sens antropologic, furturile de proporții medii și mici ar fi expresia unei strategii de supraviețuire, o crimă a celor săraci și, uneori, o „armă a celor slabi”, în măsura în care crima este înțelească și raționalizată de către făptași ca o tactică de compensare a unui sistem nedrept (marcată simbolic, între altele, de impunitatea corupției mari).[17]     

Direcția analitică a Departamentului Instituțiilor Penitenciare definește statutul majorității deținuților ca aparținînd șomerilor, pentru că aceștia nu aveau un loc de muncă oficial și declarat. În realitate, după cum am arătat într-un studiu despre activitățile economice ale unui grup de persoane social vulnerabile, marea majoritate a persoanelor apte de muncă aflate în situație de șomaj prelungit muncesc într-o formă sau alta, de obicei în munci precare, instabile, prost plătite și cu efecte negative pentru sănătatea acestora.[18] Capacitatea de dezvoltare personală a acestor persoane, înainte de comiterea infracțiunii și de încarcerare, este deci mai puțin marcată de șomaj, ci mai degrabă de munca precară, pentru care studiile pe care le au acești oameni și mediul social din care provin par să-i facă predestinați. Infracțiunea și în mod special crimele „contra patrimoniului” apar, în acest context, ca o formă deviantă de „inovație”, o încercare de a rupe cercul vicios al precarității, prin atingerea unor beneficii materiale, dezirabile din punct de vedere cultural, pe căi informale.[19]      

(Va urma. În continuarea acestui articol vom vorbi despre evoluția numărului deținuților, despre suprapopularea închisorilor, creșterea ratei infracționalității și a ratei recidivei, reformele aplicate în sistemul penal și în poliție, riscurile acestor reforme și de ce aceste reforme nu dau rezultate clare).  

 

Referințe:

[1] În izolatoarele de urmărire penală (cum este penitenciarul nr. 13, din Chișinău) sunt deținute persoanele față de care este aplicată măsura arestului preventiv (pînă la pronunțarea sentinței). Nu am găsit date despre componența socială a deținuților preveniți și învinuiți plasați în izolatoarele de urmărire penală.

[2] Ashley Nellis, The Color of Justice. Racial and Ethnic Disparity in State Prisons (The Sentencing Project. Research and Advocacy for Reform, Washington DC, 2016), 4.

[3] Christine Friestad, „Socio-economic status and health in a marginalized group: the role of subjective social status among prison inmates,” European Journal of Public Health 20, no. 6 (Jan. 2010), 653–65, doi:10.1093/eurpub/ckp242

[4] A.Y. Armiya’u, F.J. Davou, M.T. Agbir, F.P. Tungchama, Y.T. Maigari, T.J. Obindo, “Association between the types of offence, demographic profile, and level of intoxication among substance abusing violent offenders in a Nigerian prison,” Journal of Forensic Science and Medicine 3, no. 3 (2017):132-8, doi: 10.4103/jfsm.jfsm_3_17; Vezi și: Oluyemi Kayode & Etannibi O. Alemika, “An Examination of Some Socio-Economic Characteristics of Inmates of a Nigerian Prison,” International Journal of Comparative and Applied Criminal Justice 8, no. 1-2 (2011): 85-91, DOI: 10.1080/01924036.1984.9688787

[5] Carlos Kipkurui Kitaria, “Influence of Socio-economic factors on Recidivism among Kenyan Priosners: the Case of Nakuru Main Prison” (MA diss., the University of Nairobi, 2014), 44.

[6] Serghei I. Bytko, “Bezrabotitsa – lokomotiv prestupnosti v Rossii,” Vestnik Kazanskogo Iuridicheskogo Instituta MVD Rossii 24, no. 2 (2017), 41-43.

[7] Kunwar Vijay Pratap Singh, “Human Rights of Prisoners: A Case Study of Central Jail Amritsar” (PhD diss., Guru Nanak Dev University, 2010), 38.

[8] Pentru o sinteză a lucrărilor academice și teoriilor despre relația dintre șomaj și criminalitate, vezi: Cezary A. Kapuscinski, John Braithwaite, and Bruce Chapman, “Unemployment and Crime: Toward Resolving the Paradox,” Journal of Quantitative Criminology, Vol. 14, No. 3 (1998): 215-243; Kent Bausman and Richard W. Goe, “An Examination of the Link between Employment Volatility and the Spatial Distribution of Property Crime Rates,” American Journal of Economics and Sociology 63, no. 3 (July 2004), 665-696, https://doi.org/10.1111/j.1536-7150.2004.00309.x; Raphael, Steven and Rudolf Winter-Ebmer, “Identifying the Effect of Unemployment on Crime.” Journal of Law and Economics 44, no. 1 (2001):259–83; Marc Hooghe Bram Vanhoutte Wim Hardyns Tuba Bircan, “Unemployment, Inequality, Poverty and Crime: Spatial Distribution Patterns of Criminal Acts in Belgium, 2001–06,” The British Journal of Criminology 51, no. 1 (January 2011): 1–20, https://doi.org/10.1093/bjc/azq067

[9] Cohen, Lawrence E. and Marcus Felson, “Social Change and Crime Rate Trends: A Routine Activity Approach.” American Sociological Review 44, no. 4 (1979): 588–608, apud: Patrick Sharkey, Max Besbris, and Michael Friedson, “Poverty and Crime,” The Oxford Handbook of the Social Science of Poverty, edited by David Brady and Linda M. Burton, May 2016, DOI: 10.1093/oxfordhb/9780199914050.013.28

[10] Sharkey, Besbris, and Friedson, “Poverty and Crime”.

[11] Vezi o discuție critică a termenului de excluziune socială și a aplicării sale în politicile sociale și penale în Marea Britanie sub guvernările laburiste după 1990 (departamentul Social Exclusion Unit): Jock Young and Roger Matthews, “New Labour, crime control and social exclusion,”, The New Politics of Crime and Punishment, ed. Roger Matthews Jock Young (Willan Publ., Portland, Oregon, 2003), 1-32; vezi și: David Byrne, Social Exclusion (Buckingham: Open University Press, 1999).

[12] Young, “New Labour, crime control and social exclusion”,  18-19.

[13] Vezi, între alte lucrări, Pierre Bourdieu, Le Sens pratique (Paris: Minuit, 1980, 87-110. 

[14] Amartya Sen, Development as Freedom (Oxford New York: Oxford University Press, 1999), 87-110.

[15] Vezi Sharkey, Besbris, and Friedson, “Poverty and Crime”; Kapuscinski, John Braithwaite, and Bruce Chapman, “Unemployment and Crime”, 223; Bausman and Goe, “An Examination of the Link between Employment Volatility and the Spatial Distribution of Property Crime Rates”.

[16] Vezi: Petru Negură, “Republic of Moldova’s Transition: From a Failed Communism to an Un-commenced Capitalism,” Studia Politica. Romanian Political Science Review XVI, no. 4 (2016), 86-112.

[17] James C. Scott, Weapons of the Weak. Everyday Forms of Peasant Resistance (New Haven & London: Yale University Press, 1986), 34, 46.

[18] „Ei îs nişte paraziţi ai societăţii…”. Muncă şi subzistenţă printre persoanele fără adăpost din Chişinău”, PLATZFORMA. Revistă de critică socială, 26/02/2016. URL: http://www.platzforma.md/arhive/34997

[19] A se vedea teoria lui Robert K. Merton despre devianță și anomie: Robert K. Merton, “Social Structure and Anomie,” American Sociological Review 3, no. 5 (1938): 672-682.

[20] Vezi, de exemplu, Robert Hunter Wade, „Should We Worry about Income Inequality?”; „The Causes of Increasing World Poverty and Inequality; or, Why the Matthew Effect Prevails?”, In: Neoliberalism, Globalization, and Inequalities. Consequences for Health and Quality of Life, Vincente Navarro ed. (Amityville, New-York: Baywood Publishing Company Inc., 2007), 95-118, 119-142.   

[21] Melanie Walker, “Amartya Sen’s capability approach and education,” Educational Action Research 13, no. 1 (2005): 103-110, https://doi.org/10.1080/09650790500200279

 

Sursă imagine de fundal: sputnik.md

 

Acest articol face parte dintr-un proiect de dosare tematice, realizat în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.