Oxfam, organizația internațională non-guvernamentală care militează pentru lichidarea sărăciei, a publicat un raport al inegalităților. Compilat de Diego Alejo Vázquez Pimentel, Iñigo Macías Aymar, Max Lawson, acest raport face un sumar al inegalității economice în lume, atît pe dimensiunea de clasă cît și pe dimensiunea de gen. Deopotrivă, raportul conține și recomandări de acțiuni pentru guverne și mișcările sociale pentru micșorarea inegalităților.

Lilia Nenescu a tradus și adaptat pentru Platzforma cele mai importante prevederi ale Raportului. Întregul document poate fi citit aici.

Pentru a eradica criza inegalității, trebuie să construim o economie pentru muncitorii ordinari, nu pentru indivizii bogați și puternici

În 2016, dividentele pe acțiuni ale celui de al patrulea cel mai bogat om, Amancio Ortega, obținute de la compania care deține lanțul de modă Zara, au fost de aproximativ 1.3 miliarde de euro.1 Stefan Persson, tatăl căruia a fondat compania H&M, ocupă locul 43 în lista Forbes a celor mai bogați oameni din lume și a obținut anul trecut 658 milioane de euro din dividentele pe acțiuni.

Anju lucrează în Bangladesh, coase haine pentru export. De multe ori lucrează cîte 12 ore pe zi pînă seara tîrziu. De regulă trece peste mese pentru că nu are suficienți bani cîștigați. Ea cîștigă în jur de 900$ pe an.

Salariile decente (eng. living wage) precum și locurile decente de muncă sunt fundamentale pentru ameliorarea crizei actuale a inegalității. Pretutindeni în lume economia celor 1% cei mai bogați este construită pe spatele persoanelor care lucrează cu salarii mizere, de regulă pe spatele femeilor care sunt plătite cu salarii minime de existență, iar drepturile lor de bază sunt neglijate. Această economie e construită pe spatele lucrătoarelor, precum Fatima din Bangladesh care coase haine pentru export. Ea este constant abuzată dacă nu reușește să îndeplinească normele zilnice și adesea se îmbolnăvește pentru că îi este refuzat dreptul de a merge la veceu.2 Această economie este construită pe spatele femeilor precum Myint care lucrează ca menajeră într-un hotel din Thailanda, unde este agresată sexual de către clienții bărbați, și căreia adesea i se spune să tacă dacă vrea să-și păstreze locul de muncă.3

Acest studiu analizează pe de o parte tendința de creștere extremă a bogățiilor și pe de altă parte condițiile de viață ale celor care lucrează, dar totuși trăiesc în sărăcie. Studiul explorează cauzele acestui fenomen și oferă recomandări pentru ameliorarea situației.

LĂSAȚI DISCURSURILE ȘI DA-ȚI-LE OAMENILOR CEEA DE CE AU NEVOIE: O LUME MAI JUSTĂ

În zilele noastre e tot mai dificil să găsești vreun lider politic sau businessman care să nu încerce să-și exprime îngrijorările în legătură cu inegalitatea. Cu toate acestea contează acțiunile și mai puțin vorbele. Exact aici majoritatea liderilor dau greș. Cînd Trump a fost ales președinte, acesta a promis să-i ajute pe muncitorii de rînd, însă în realitate a desemnat un cabinet de miliardari și pune presiune pentru a obține micșorarea impozitelor pentru acel 1% al celor mai bogați oameni.4

Buhari, președintele Nigeriei, crede că inegalitatea cauzează nemulțumire și furie între cetățeni. Totuși, chiar în Nigeria, miliarde de dolari din veniturile industiei petroliere au fost furate. Drept rezultat inegalitatea continuă să crească, iar 10 milioane de copii rămîn neșcolarizați.5

Oxfam și Dezvoltarea Financiară Internațională a compilat un index detaliat cu acțiunile întreprinse de 152 de guverne pentru a eradica inegalitatea, iar rezultatele arată că majoritatea țărilor eșuează în modul cel mai rușinos posibil să întreprindă orice pentru a lichida diferențele de venituri.6

Cutia 1: Dorim o lume mai egală

Pentru această cercetare, Oxfam a chestionat peste 70 000 de oameni din 10 țări.

  • Peste ¾ de respondenți sunt de acord sau foarte de acord cu faptul că inegalitatea dintre oamenii bogați și cei săraci din țara lor este prea mare – aceasta variază între 58% în Olanda și 92% în Nigeria.

  • 2/3 din respondenți cred că problema inegalității trebuie să fie rezolvată în mod urgent sau foarte urgent.

  • 60% din totalul de respondenți sunt de acord sau foarte de acord că guvernul este responsabil pentru reducerea inegalității dintre bogați și săraci.

 

LUPTAȚI CU INEGALITATEA, NU CU DEMOCRAȚIA

În țările în care activează Oxfam spațiile în care cetățenii pot vorbi liber și deschis sunt închise, iar libertatea de exprimare este suprimată. CIVICUS, o alianță creată pentru împuternicirea cetățenilor, a concluzionat că libertățile civice sunt grav amenințate în peste 100 de țări.7

Louis Brandeis, fost judecător al Curții Supreme de Justiție al SUA, a afirmat cîndva: ”În această țară putem avea fie democrație, fie bogății imense concentrate în mâinile a cîtorva oameni, dar nu le putem avea pe ambele concomitent.”8 Liderii politici cunosc aceste lucruri foarte bine, dar în loc să acționeze pentru a reduce concentrarea de bogății și a reduce inegalitatea, ei aleg să suprime democrația și libertatea de a cere o societate mai justă.

O PRIVIRE DE SUS

Cutia 2: Privilegiile miliardarilor9

În fața acestei lipse de acțiuni și în timp ce beneficiile economice continuă să fie concentrate în posesia unui număr foarte mic de oameni, criza inegalității continuă să se agraveze.

• Anul trecut a fost înregistrat cel mai mare număr de miliardari din istorie, cu cîte un nou miliardar la fiecare două zile. În prezent sunt 2043 de miliardari în întreaga lume. Nouă din 10 sunt bărbați.10

• Timp de 12 luni, averea acestui grup elitar s-a mărit cu 762 miliarde de dolari. Această sumă ar fi fost suficientă pentru a eradica sărăcia extremă de 7 ori.

• Între 2006 și 2015, veniturile muncitorilor de rînd s-au mărit cu 2% pe an11, în timp ce veniturile miliardarilor a crescut cu 13% pe an – de 6 ori mai repede.

• 82% din averea creată anul trecut a trecut în buzunarele a 1% din cei mai bogați oameni de pe planetă, pe cînd jumătate din cea mai săracă a populației lumii n-a înregistrat creșteri economice.12

• În timp ce averile miliardarilor au crescut cu 762 de miliarde de dolari timp de un an, muncile domestice neremunerate realizate de femei contribuie cu 10 trilioane de dolari la economia globală.13

• Noi date oferite de Credit Suisse relevă că 42 de persoane dețin o cantitate egală de bogății ca și 3,7 miliarde de oameni care trăiesc în sărăcie extremă.

• 1% al celor mai bogați oameni din lume dețin mai multe bogății decît toată populația planetei luată împreună.

• În Nigeria, cea mai bogată persoană din țară are un venit anual care i-ar permite să scoată în fiecare an cîte 2 milioane de persoane din sărăcie extremă.14

• În Indonezia 4 dintre cei mai bogați oameni dețin mai multă avere decît 100 de milioane de oameni săraci din țara sa.15

• 3 dintre cei mai bogați oameni din SUA dețin mai multă avere decît jumătate din populația țării (aproape 160 milioane de persoane).16

• În Brazilia, o persoană care are un salariu minim, ar trebui să muncească 19 ani ca să obțină veniturile pe care 0.1% ale țării le cîștigă în doar o lună.17

 

BOGĂȚIE EXTREMĂ CARE ÎNSĂ NU E MUNCITĂ

Justificarea economică de tip mainstream a inegalității ne spune că aceasta oferă stimulente pentru inovație și investiție. Ni se mai spune că miliardarii sunt demonstrația decisivă a beneficiilor aduse de talent, sîrguință și inovație, și că în urma acestui fapt avem de cîștigat cu toții.18

Inegalitatea crește pe zi ce trece. Muncitorii sînt frustrați, salariile lor nu coincid cu costul de trai. Iar aste e consecința directă a inegalității dintre bogați și săraci care împiedică orice posibilitate de prosperitate. – Tariq Mobeen Chaudray, Centrul de Finanțare pentru Dezvoltare, Pakistan.

Există dovezi19 clare că nivelul actual al inegalității extreme depășește orice justificare a talentului, efortului sau capacității de a asuma riscuri. În schimb, acestea sînt produsul moștenirii, monopolului sau a relațiilor de nepotism cu guvernul.

Aproximativ 1/3 din averea miliardarilor e derivată din moștenire. În următorii 20 de ani, 500 dintre cei mai bogați oameni ai lumii vor lăsa moștenitorilor lor o avere de 2.4 trilioane de dolari – o sumă mai mare decît PIB-ul Indiei, o țară cu peste 1.3 miliarde de locuitori.20

Capacitatea monopolului de a genera bogății extreme este demonstrată de averea lui Carlos Slim, al 6 cel mai bogat om din lume. Averea lui provine de la monopolul aproape complet stabilit asupra liniei fixe și mobile de servicii telefonice din Mexic. OECD a descoperit că monopolul lui Slim are efecte negative asupra consumatorilor și economiei în general.21

Puterea pe care o deține monopolul e consolidată de nepotism, și abilitatea puterii private de a influența politicile publice care să fortifice monopolurile existente dar și să creeze monopoluri noi.

Afacerile de privatizare, resursele naturale cedate pentru un preț mult sub valoarea lor reală, achizițiile publice corupte, scutirile de taxe și evaziunile: toate astea sunt modalități prin care interesele private bine conectate se pot îmbogăți din bani publici.

În total Oxfam a calculat că aproximativ 2/3 din averile miliardarilor sunt obținute din moșteniri, monopol, și nepotism.22 Aceeași cercetare mai arată că, mai mult de jumătate din respondenți cred că indiferent de cantitatea de muncă și efortul depus, le este fie dificil fie absolut imposibil să-și mărească veniturile. Recompensele economice sunt concentrate în vîrful piramidei.

Un director executiv din SUA cîștigă într-o zi cam cît cîștigă un lucrător de rînd timp de un an de lucru.23 Majoritatea celor mai bine plătiți lucrători sunt bărbați.24 În mediu, directorul executiv al unei din cele 5 companii de top din industria textilă, cîștigă în 4 zile cam cît ar cîștiga o femeie care coase haine în Bangladesh de-a lungul întregii ei vieți.25

Pentru a majora salariul, de la salariu mediu la salariu de trai (eng. living wage) a 2.5 milioane de lucrători din industria textilă din Vietnam, este necesară o sumă de 2.2 miliarde de dolari pe an. Această sumă reprezintă doar 1/3 din suma pe care cele 5 cele mai mari companii din industria textilă o achită acționarilor acestora.

Averile bogaților sunt de regulă sporite și de evaziunile fiscale. Folosind o rețea internațională de paradise fiscale, oamenii ultra-bogați reușesc să ascundă 7.6 trilioane de dolari de la autoritățile fiscale.26 Economistul Gabriel Zucman, afirmă că acel 1% al celor mai bogați oameni se eschivează să achite aproximativ 200 de miliarde de dolari de impozite.27 Țările în curs de dezvoltare pierd anual cel puțin 170 de miliarde de dolari anual din veniturile fiscale care ar trebui să fie achitate de corporații și miliardari. Chiar și miliardarii care și-au cîștigat averile din afaceri competitive, de regulă neglijează salariile și condițiile de muncă ale muncitorilor, impunînd țările să se angajeze într-o cursă suicidară prin impunerea unor salarii la pragul sărăciei, prin neglijarea drepturilor muncitorești, și încurajarea scutirilor fiscale.

O PRIVIRE DE JOS

Inegalitate și sărăcie

Din 1990 pînă în 2010 numărul oamenilor care trăiesc în sărăcie extremă (cu mai puțin de 1.90$ pe zi) s-a micșorat de două ori și e în continuă scădere.28 Omenirea ar trebui să fie mîndră de această realizare extraordinară. Cu toate acestea dacă în acea perioadă n-ar fi crescut inegalitățile din interiorul țărilor, 200 de milioane de oameni în plus ar fi scăpat de sărăcie. Acest număr ar fi crescut pînă la 700 de milioane dacă oamenii săraci ar fi beneficiat mai mult din creșterea economică de care beneficiază semenii lor mai bogați. Făcînd pronosticuri despre viitor, Banca Mondială a arătat foarte clar că scopul de a elimina sărăcia extremă nu poate fi realizat pînă cînd nu se anihilează inegalitatea dintre cei săraci și cei bogați.

Cei care reușesc să iasă din sărăcie extremă, nu înseamnă neapărat că trăiesc bine, din contra, rămîn a fi foarte săraci, îndatorați și în dificultate de a-și hrăni familiile. Aceștia rămîn la distanță de doar un pas de a aluneca înapoi de unde au venit. Mai mult de jumătate din populația lumii trăiește între 2$ și 10$ pe zi.29

Raportul despre Inegalitatea Globală realizat de Laboratorul Inegalitatea Globală arată că 1% dintre cei mai bogați oameni au capturat 27% din creșterea veniturilor globale din perioada 1980 – 2016. În același timp, 50% ai populației sărace a obținut doar 12% din creșterea veniturilor totale.30 Veniturile anuale ale celor 10% din cei mai săraci oameni a crescut cu doar 3$ într-un sfert de veac.

Atunci cînd doar 13 cenți dintr-un euro merg spre 50% ai celor mai săraci oameni, iar 42 de cenți dintr-un euro merg spre 10% ai celor mai bogați oameni – această metodă de combatere a sărăciei este foarte ineficientă. Reieșind din capacitățile fizice limitate ale planetei, această metodă pe lîngă toate, e și foarte nesustenabilă: avînd ca prezumție acest nivel de inegalitate, economia globală ar trebui să fie de 175 de ori mai mare doar pentru a ridica toată populația deasupra nivelului de trai de 5$ pe zi. Asta ar fi rețeta sigură pentru o catastrofă de mediu.31

Inegalitatea economică și inegalitatea de gen

Inegalitatea de gen și inegalitatea economică sunt interconectate. Chiar dacă în majoritatea țărilor, diferența salarială de gen a intrat în atenția publică, diferența de avere de gen e de regulă mult mai mare. La nivel global, mai mulți bărbați decît femei sunt proprietari de pămînt, acțiuni și alte bunuri;32 bărbații sunt plătiți mai mult pentru munci egale, dețin joburi mai bine plătite, și ocupă poziții mai înalte.

Faptul că femeile sunt supra-reprezentate în cele mai prost plătite și cele mai vulnerabile joburi nu e o coincidență.33 Pretutindeni în lume normele sociale, atitudinile și credințele subminează statutul și abilitățile femeilor, justifică violența și discriminarea și dictează ”aspirațiile” profesionale ale femeilor. Inegalitatea de gen nu e nici un fenomen nou, nici rezultatul unei coincidențe: economia noastră a fost construită de bărbați bogați și puternici pentru a-și menține puterea și a-și consolida bogățiile. Modelul economiei de tip neoliberal n-a făcut nimic decît să înrăutățească situația – comprimarea serviciilor publice, micșorarea impozitelor pentru cei bogați, uniformizarea la un nivel inferior a salariilor și drepturilor muncitorești (eng. race to the bottom) – au lovit mai mult în femei decît în bărbați. Prosperitatea economiei noastre depinde și de cantitatea enormă de muncă domestică neremunerată efectuată de femei. Spre exemplu, s-a estimat că în Peru această muncă ar putea reprezenta 20% din PIB-ul țării. Femeile sărace trebuie să facă mai multe munci domestice neremunerate decît femeile bogate.34 Pentru a asigura egalitatea de gen trebuie să reducem radical inegalitatea economică. Pentru aceasta nu este suficient doar să integrăm femeile în structuri economice existente. Trebuie să definim o ideologie nouă pentru o nouă economie umană, o economie creată de femei și bărbați, pentru beneficiul tuturor, nu doar al celor puțini.

Deși muncesc, sunt săraci

Veniturile cîștigate la locul de muncă sunt cele mai importante surse pentru majoritatea gospodăriilor. Deci, facilitarea accesului către joburi decente poate contribui la combaterea inegalității.

Cutia 3: Muncitori care luptă pentru a supraviețui

În Myanmar, Oxfam lucrează cu tinere femei care lucrează în sectorul textil producînd haine pentru branduri globale. Ele cîștigă 4$ pe zi, adică de două ori sub nivelul sărăciei extreme.

Pentru a cîștiga acești bani ele lucrează 6 sau 7 zile pe săptămînă, cîte 11 ore pe zi. Chiar dacă lucrează atît de mult, acestea continuă să întîmpine dificultăți în asigurarea minimului necesar de produse alimentare sau medicamente și de cele mai multe ori ajungă să cadă în datorii.

Tot mai des, simplul fapt de a avea un job nu înseamnă evadarea din sărăcie. Cercetările recente realizate de către Organizația Internațională a Muncii (ILO) arată că 1 din 3 muncitori din țările în curs de dezvoltare trăiesc în sărăcie, iar această tendință e în continuă creștere.35 Probabil cel mai șocant fenomen actual al pieței globale a muncii este sclavia modernă. Conform estimărilor efectuate de ILO, 40 de milioane de oameni au fost înrobiți în 2016, dintre aceștia, 25 de milioane au fost forțați să muncească. ”Muncitorii forțați au produs unele alimente pe care noi le consumăm sau hainele pe care le îmbrăcăm sau au curățat clădirile în care mulți dintre noi trăiesc sau muncesc.”36

Aproximativ 43% din forța globală de muncă a tinerilor este fie șomeră, fie lucrează dar trăiește în sărăcie.37 Peste 500 de milioane de tineri supraviețuiesc cu mai puțin de 2$ pe zi.38 Deși criza financiară a avut diverse consecințe, cel mai adesea cei afectați au fost tinerii. 4 milioane dintre muncitorii care muncesc în condiții de sclavie sunt copii. Cele mai recente cercetări arată că peste 150 de milioane de copii cu vîrstă cuprinsă între 5-17 sunt angajați într-o formă sau alta de muncă.39

Chiar dacă valoarea bunurilor produse de muncitori a crescut considerabil, salariile muncitorilor și condițiile lor de muncă au rămas neschimbate. Între 1995 și 2014, ILO a cercetat 133 de țări dezvoltate și în curs de dezvoltare, cercetarea a descoperit că în 91 dintre aceste țări salariile au eșuat să țină pasul cu dezvoltarea economică și sporirea productivității.40

Multe țări încă nu au adoptat legea cu privire la salariul minim sau cu privire la negocierile colective, iar în țările în care salariul minim a fost adoptat, acesta este de regulă mult mai mic decît necesarul pentru a supraviețui, și este foarte departe de un calcul adecvat al salariului decent. Oxfam a demonstrat acest lucru în cercetările din Maroc, Kenya, Indonezia și Vietnam. 41

Vulnerabili, în pericol și fără drepturi

Munca sezonieră, munca precară este considerată normală în țările în curs de dezvoltare și începe să fie privită astfel și în țările dezvoltate. Muncitorii sezonieri au salarii mai mici, drepturi mai puține și acces limitat la protecție socială. Femeile și tinerii sunt cel mai adesea angajați în astfel de munci. Pentru mulți dintre ei, locul de muncă e periculos și dăunător. Potrivit ILO, mai mult de 2.78 de milioane de muncitori mor în fiecare an din cauza accidentelor de muncă sau din cauza bolilor legate de serviciu – cîte un muncitor la fiecare 11 secunde.42

Pretutindeni în lume, femeile muncitoare își riscă adesea sănătatea la locul de muncă, suferă de vătămări corporale grave și sunt victime ale abuzurilor și violenței sexuale. Lucrătoarele hoteliere intervievate de Oxfam în Republica Dominicană, Canada și Tailanda, au raportat experiențe regulate de hărțuire sexuală la care au fost supuse de vizitatorii bărbați. De asemenea, lucrătoarele hoteliere au raportat probleme de sănătate cauzate de folosirea zilnică a preparatelor chimice în procesul de curățare a hotelurilor.43 În Bangladesh, multe femei tinere care lucrează în fabricile de textile suferă de infecții ale tractului urinar din cauza faptului că le este interzis să meargă la toaletă. În mod similar, Oxfam a descoperit că muncitorii din fermele de păsări domestice din SUA erau obligați să folosească scutece, pentru că nu li se permitea să meargă la veceu.44

Muncitorii sindicalizați reprezintă o modalitate de a contrabalansa puterea averilor și sunt importanți pentru crearea unei societăți mai echitabile și mai democratice. Sindicatele contribuie la creșterea salariilor, drepturilor și protecției nu doar pentru membrii de sindicat, dar pentru toți muncitorii.45 Cu părere de rău, Fondul Monetar Internațional (FMI) a semnalizat că, începînd cu anul 2000, s-a înregistrat o tendință de descreștere a densității sindicatelor, pretutindeni în lume.46 FMI consideră că această tendință se datorează creșterii inegalității. Aceasta a fost amplificată de practica de a recurge tot mai des relocalizarea producției și folosirea contractelor sezoniere pentru a submina drepturile muncitorești.

DE CE SE ÎNTÎMPLĂ ACESTE LUCRURI?

O concentrare perfectă de factori aferenți se combină pentru a crește simultan puterea de negociere a celor bogați și a reduce puterea de negociere a celor săraci.

Muncitorii văd că drepturile lor s-au erodat iar puterea sindicatelor a fost subminată, fiindu-le redusă capacitatea de a negocia. Corporațiile se consolidează din ce în ce mai mult, și sunt supuse unei presiuni enorme de a oferi randamente tot mai mari acționarilor bogați. Aceste randamente pun adesea presiune pe costul lucrătorilor și reprezintă stimulentul major pentru angajarea în practici de eschivare fiscală în proporții industriale. Corporațiile se folosesc de mobilitatea investițiilor lor pentru a impune uniformizarea la un nivel inferior (eng. race to the bottom) a taxelor și salariilor. Amenințarea automatizării pune mai multă putere în mâinile proprietarilor bogați și o mai mare presiune asupra muncitorilor.

Putem construi o economie umană pentru a remedia situația

Putem construi o economie mai umană care să nu se axeze pe interesele celor bine plătiți și a proprietarilor de averi, dar pe interesele muncitorilor simpli și a micilor producători locali.47 Acest tip de economie ar putea combate inegalitatea extremă și ar garanta un viitor pentru această planetă. Trebuie să respingem aderarea dogmatică la economia neoliberală și influența inacceptabilă a elitelor asupra guvernelor noastre. Există două modalități importante prin care putem realiza acest lucru: gîndirea mai egală a economiei de la bun început, și utilizarea impozitelor și a cheltuielilor publice pentru redistribuție și crearea unei justiții mai bune.

Reglementarea, restructurarea și regîndirea economiei și a modului în care funcționează afacerile

Reglementarea poate fi folosită pentru a se asigura că muncitorii au mai multă putere de negociere, combaterea paradisurilor fiscale și a monopolurilor, și asigurarea faptului că toți vor fi beneficiarii sectorului financiar și a progresului tehnologic. Atît guvernele cît și mediile de afaceri pot întreprinde acțiuni pentru a se asigura că salariile mizere, sclavia și condițiile precare și periculoase de muncă nu mai sunt percepute ca moral acceptabile.

Acest lucru va necesita o cooperare globală mult mai mare decît în prezent. Din fericire, guvernele încă se bucură de un spațiu considerabil de manevră la nivel național. Comerțul și investițiile pot crea pe larg oportunități, produse, servicii și prosperitate. Cu toate acestea, deciziile sunt influențate doar de imperativul maximizării veniturilor acționarilor bogați. Iar această cămașă de forță cauzează inegalitatea.

Totuși mediul de afaceri cu conștiință socială, mișcările sociale progresiste și antreprenorii au dezvoltat o gamă largă de practici prin care încearcă să se elibereze din cămașa de forță. Aceste practici includ: cooperativele, modele de autoguvernare a muncitorilor, antreprenoriat social, întreprinderi sociale și afaceri echitabile.

Cercetările arată că companiile deținute de muncitori generează o creștere a ocupării forței de muncă și salarii mai mari pentru angajații acestora. Spre exemplu, Mondragon este o cooperativă spaniolă multinațională care are o cifră de afaceri de 13 miliarde de dolari și un număr de 74 000 de angajați. Procesul de adoptare a deciziilor e democratic, condițiile de muncă sunt sigure, iar cei mai bine plătiți primesc nu mai mult de 9 ori decît cei mai prost plătiți. Dacă liderii politici ar acorda prioritate politicilor care finanțează, încurajează și sprijină asemenea modele, economiile noastre ar putea fi construite pe asemenea structuri progresiste.

Pentru ca acest lucru să devină real e nevoie să fie asigurată educația, asigurarea medicală și protecția socială pentru toți, iar acest lucru trebuie să fie achitat prin asigurarea faptului că cei bogați și corporațiile își plătesc cota echitabilă din impozit.

Guvernele joacă un rol-cheie în reducerea în continuare a inegalităților prin utilizarea impozitării și a cheltuielilor publice pentru redistribuire. Dovezile din peste 150 de țări, bogate și sărace, culese între 1970- 2009, arată că investițiile în asistență medicală, educație și protecție socială reduc inegalitatea.

Mult mai mult poate fi realizat prin utilizarea impozitelor pentru a redistribui veniturile excesive de care se bucură acum cei bogați. Atît indivizii bogați, cît și corporațiile trebuie să plătească impozite mai mari și trebuie să nu mai poată fi capabili de a se eschiva.

Trebuie să vedem sfîrșitul paradisurilor fiscale și a rețelei globale secrete care le permite indivizilor bogați și corporațiilor să se eschiveze de la achitarea echitabilă a taxelor fiscale. Trebuie să fie reinversată uniformizarea globală la un nivel inferior al taxelor pentru corporații și indivizi bogați. Guvernele trebuie să urmeze exemplul celor din Chile și Africa de Sud care au mărit taxele pentru corporații și indivizi bogați.48

RECOMANDĂRI

PENTRU GUVERNE

În legătură cu inegalitatea:

Stabilirea unor obiective concrete și planificarea unor acțiuni pentru a reduce inegalitățile. Guvernele trebuie să-și propună ca veniturile colective ale celor 10% din vîrf să nu depășească veniturile ale celor mai săraci 40% . Guvernele trebuie să își dea acordul pentru a implementa măsurile prevăzute de indicatorul 10 din Scopul pentru Dezvoltare Sustenabilă (SDG) cu privire la inegalitate.49

Eradicarea bogăției extreme. Pentru combaterea sărăciei extreme, trebuie combătută bogăția extremă.

Să colaboreze pentru a realiza o revoluție a datelor despre inegalitate. Fiecare țară trebuie să contribuie la producerea și difuzarea datelor statistice anuale despre bogățiile și veniturile tuturor, în special al celor 10% din top și al celui 1% din vîrf.

Implementarea politicilor care să abordeze toate formele de discriminare de gen, să promoveze standarde și atitudini sociale pozitive față de femei și munca acestora, și să reechilibreze dinamica puterii la nivelul gospodăriilor, la nivel local, național și internațional.

Recunoașterea și protejarea drepturilor cetățenilor în legătură cu libertatea de exprimare și dreptul la asociere.

În legătură cu conceperea unei economii juste încă de la bun început:

Încurajarea modelelor de afaceri care acord prioritate distribuirii mai echitabile a veniturilor, cum ar fi cooperativele și participarea muncitorilor în conducerea companiilor și a lanțurilor de producție.

Obligarea tuturor corporațiilor multinaționale să efectueze monitorizări obligatorii de-a lungul lanțurilor de producție pentru a se asigura că toți muncitorii sunt plătiți cu un salariu de trai, în conformitate cu principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului.50

Limitarea veniturilor acționarilor și promovarea unui coeficient de calcul al salariului directorilor executivi care să nu depășească mai mult de 20 de ori salariul mediu al angajaților, preferabil chiar mai puțin.

Eliminarea diferențelor de remunerare salarială de gen și asigurarea faptului că drepturile femeilor să fie respectate în toate sectoarele economiei.

Eliminarea muncii în sclavie și a salariilor mizere. Realizarea tranziției de la salarii minime la ”salarii de trai”, bazat pe un calcul real al costului de viață, cu implicarea activă a sindicatelor și altor parteneri sociali.

Promovarea sindicalizării muncitorilor. Stabilirea unor standarde legale pentru protecția drepturilor muncitorilor de a forma sindicate și de a protesta, și abolirea legilor care contravin acestor principii. Susținerea acordurilor de negociere colectivă.

Eliminarea muncii precare și asigurarea faptului că toate formele noi de angajare respectă drepturile muncitorilor. Asigurarea drepturilor de muncă pentru muncitorii domestici, pentru migranți, și muncitorii ne-angajați oficial. Implicarea muncitorilor informali în procesele de luare a deciziilor.

În legătură cu redistribuția pentru o societate mai justă:

Cheltuielile publice:

Implementarea serviciilor publice universale gratuite și a protecției sociale universale.51 Dezvoltarea finanțărilor și proviziilor publice pentru asigurarea acestui obiectiv și asigurarea contribuțiilor la asigurările sociale de la angajatori.

Încetarea direcționării banilor publici către subvenționarea companiilor orientate spre profit din domeniul privat de educație și sănătate, și dezvoltarea sistemului public de prestare a serviciilor esențiale.

În legătură cu impozitarea:

Folosirea impozitelor pentru reducerea bogăției extreme. Acordarea priorității taxelor plătite în mod disproporționat de către cei bogați, cum ar fi cele pentru avere, proprietate, moștenire, și taxelor provenite din capital. Mărirea impozitelor pentru veniturile mari. Introducerea unei taxe internaționale pentru miliardari, pentru a contribui la finanțarea Scopurilor Dezvoltării Durabile.

Combaterea paradisurilor fiscale și sporirea transparenței, prin adoptarea obiectivă a unei liste negre a paradisurilor fiscale și sancționarea dură și imediată aplicată împotriva corporațiilor și indivizilor bogați care le folosesc.

CORPORAȚIILE TREBUIE SĂ CONTRIBUIE LA DEZVOLTAREA UNEI ECONOMII MAI UMANE

Niciun fel de dividente pînă cînd nu e asigurat salariul de trai: companiile multinaționale pot alege să acorde prioritate bunăstării celor mai prost plătiți angajați din contul dividentelor plătite acționarilor sau premiilor care merg în buzunarul directorului executiv sau al celor mai bine plătiți angajați ai companiei, pînă cînd nu se asigură că toți angajații primesc un salariu de trai (calculat prin folosirea unor standarde independente) și că au fost întreprinse măsuri concrete pentru ca muncitorii din lanțul de comoditate să poată primi și ei un salariu decent.

Reprezentarea în senate: companiile trebuie să asigure reprezentarea muncitorilor în senate și consilii pentru remunerare, și să identifice modalități prin care vocile celor din lanțul de comoditate și din comunitățile locale să fie luate în considerare în cadrul procesului de luare a deciziilor.

Încurajarea transformărilor structurale în lanțurile de producție: companiile pot alege să colaboreze cu întreprinderi structurate mai echitabil de-a lungul lanțurilor lor de furnizori – spre exemplu, acele întreprinderi care sunt parțial sau total deținute de muncitori sau producători; care au un model de conducere care dau prioritate unei cauze sociale; sau cele care aleg să-și împartă profitul sau o parte din profit cu muncitorii. Inițiativa celor de la Oxfam’s Fair Value Club52 ajută companiile să facă exact așa.

Distribuirea profiturilor către cei mai săraci muncitori: companiile pot decide să-și împartă un anumit procentaj din profit (spre exemplu 50%) cu cei mai prost plătiți muncitori din cadrul lanțului lor de suplinitori. Spre exemplu, Cafe Direct53 își împarte 50% din profit cu fermierii de cafea.

Promovarea egalității de gen la locul de muncă: aderarea la Principiile ONU pentru împuternicirea femeilor54, precum și la convențiile relevante ale Organizației Internaționale a Muncii (C100, C111, C156, C183)55; implementarea unei politici care să abordeze angajarea, instruirea, promovarea, și raportarea hărțuirii și plîngerilor; publicarea diferenței salariale de gen la toate nivelele companii, și angajarea publică pentru eliminarea acestor diferențe.

Reducerea diferenței salariale: publicarea diferenței dintre salariile directorilor executivi și a salariului mediu al companiei, și angajarea reducerii diferenței salariale în proporție de cel puțin 20:1.

REFERINȚE:

14 E. Mayah, C. Mariotti, C.E. Mere and C. Okwudili Odo. (2017). Inequality in Nigeria: Exploring the drivers

22 4 D. Jacobs. (2015). Extreme Wealth is Not Merited.

24 ILO. (2017). Global Wage Report 2016/17

31 D. Woodward. (2015). Incrementum ad Absurdum: Global Growth, Inequality and Poverty Eradication in a Carbon-Constrained World. World Social and Economic Review. No. 4, 2015.

34 R. Antonopoulos and R. Hirway (eds). (2009). Unpaid work and the economy: gender, time use and poverty Palgrave Macmillan.

40 ILO. (2017). World Employment and Social Outlook – Trends 2017.

44 Oxfam America. (2015). Lives on the line.

48 M. Lawson and M. Martin. (2017). Commitment to Reducing Inequality Index. Development

Finance International and Oxfam.

 


Traducere și adaptare din limba engleză – Lilia Nenescu.