Unul dintre cele mai simple și totodată simpliste procedee de a interpreta anumite conflicte sociale și politice e de a le reduce sau a le silui în termenii unui conflict sau tensiuni interetnice.

Explicația prin reducționism etnicist o întîlnim mai cu seamă acolo unde clasa conducătoare însăși nu contribuie la formarea unor solidarități pe criteriu etnic. Din acest motiv e și un procedeu explicativ convenabil anume acestor clase conducătoare – le securizează, cu costuri minime, față de presiunea socială acumulată. Transpunerea conflictelor sociale și politice în termeni diferendului interetnic funcționează, de cele mai multe ori și aproape pretutindeni – iar în cazul nostru cu regularitate – ca un soi de paravan pentru elitele financiar-politice, la adăpostul căruia își pot realiza plenar interesele economice și perpetua cu relativă lejeritate dominația socială.

Formula a funcționat fără greș de la independență încoace și pare rîvnită în continuare. Îi regăsim prezența în cele mai dramatice momente din istoria noastră recentă, pretinzînd chiar să devină însemnul definitoriu al acestora. E suficient să amintim de utilizarea ei aproape impecabilă în cazul conflictului transnistrean. Anume interpretarea diferendului transnistrean ca unul exclusiv interetnic a constituit un imens deserviciu atît în vederea evitării producerii lui la acel moment, cît și pentru înțelegerea lui ulterioară. Tot în termenii unui conflict interetnic s-a încercat deturnarea adevăratelor mize ale revoltei antiguvernamentale din 7 aprilie 2009. Instrumentalizarea conflictului social-politic (inerent, pînă la urmă, oricărei societăți) în termenii unui antagonism etnic, mai ales prin unul din avatarurile sale – clivajul geopolitic, a devenit un element nelipsit al confruntărilor electorale. Or, așa cum o putem proba retrospectiv, de fiecare dată cînd s-a făcut uz de această explicație prin reducționism etnicist, aceasta a fost în interesul exclusiv al clasei conducătoare.

Iată că și în cazul celor iscate în consiliul municipal Bălți se încearcă, anume de către promotorii intereselor actualei clase conducătoare, aplicarea aceleiași matrice interpretative – un conflict politic (drept că degenerat într-un soi de răfuială banditească), ivit la nivelul unei administrații publice locale, e transpus (de vocile servile sau doar solidare actualei clase conducătoare) în termenii unui conflict interetnic ce s-ar produce (sau ar avea datele să se producă) la nivelul populației de rînd.

Dacă ar fi în joc doar această pervertire falacioasă a termenilor nu ar fi nimic grav în esență. Grav e că explicația conflictelor social-politice prin reducționism etnicist e cu adevărat în stare să genereze în consecință, printr-un soi de profeție autorealizatoare, tocmai ceea ce utilizatorii ei își închipuie că este cauza. Adică, adresîndu-se unui fond infrarațional – precum sensibilitatea etnică – explicația conflictelor prin reducționism etnicist e pe deplin capabilă chiar să suscite reale tensiuni interetnice (deci reale ca efect și nicidecum reale drept cauze ale conflictului așa cum și le închipuie promotorii acestui tip de explicație). Se uită, adesea în mod voit, că adevăratele conflicte interetnice nu apar decît pe fondul unei modelări pervertite a realității prin explicații de rea-credință, așa cum este și explicația prin reducționism etnicist.