Devenind independentă în 1991, Moldova a moștenit de la URSS un sistem de protecție socială neadaptat la realitatea de criză și la trecerea de la economie planificată la economia de piață. În consecință, sistemul a suferit modificări ample pentru a se ajusta. Cazul Moldovei este un caz deosebit de interesant din punctul de vedere al sistemului de protecție socială pentru că aceasta cunoaște o separare de facto față de Transnistria, este considerată încă o țară în tranziție, iar politica sa externă oscilează între Est și Vest. Astfel, această lucrare urmărește să facă o evaluare a sistemului de protecție socială din Moldova, cu accentul pus pe schimbările înregistrate în ultimii ani în cadrul sistemelor de pensii, de educație și de sănătate, al indemnizațiilor de șomaj, pentru incapacitate temporară de muncă, dar și al indemnizațiilor adresate familiilor cu copii. Pe lângă literatura consultată, rapoarte și legislație, pentru studiul original au fost realizate interviuri cu părți interesate și cu specialiști din diferite domenii. Lucrarea confirmă că Moldova, conform tipologiei lui Esping-Andersen, este caracterizată de un regim de bunăstare (welfare regime) conservator-corporatistă cu anumite particularități pronunțate ale regimului liberal, în timp ce statul bunăstării (welfare state) este încă într-o fază de tranziție. În afară de aceasta, lucrarea propune trei proiecte și politici alternative în domeniul educației și al indemnizațiilor adresate familiilor cu copii.

 

I.   Sistemul de pensii

Sistemul de pensii al Moldovei este probabil unul care se confruntă cu provocările cele mai critice și în care discrepanța dintre  genuri este vizibilă.

Nesustenabilitatea sistemul de pensii este cauzată de trei fenomene importante. În primul rând, populația îmbătrânește, iar nivelul de înlocuire a populației nu este îndeplinit, inclusiv din motivul unei rate a fertilității joasă. În al doilea rând, numărul contribuabililor la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat[1]  este în scădere, iar pentru ca un sistem de pensii pay-as-you-go[2] să funcționeze eficient, raportul dintre contribuabili și pensionari ar trebui să fie de 4:1 – 5:1 (Fondul Monetar Internațional, 2013). În 2013, acest raport în Moldova a fost de 2:1, adică de două ori mai mic. Pe parcursul unui singur an, din 2008 până în 2009, numărul de contribuabili a scăzut cu 40% și nu se observă nicio creștere semnificativă. Și în final, o altă cauză a nesustenabilității sistemului actual de pensii este amploarea economiei informale. Moldova se confruntă cu cea mai mare rată a dependenței populației inactive de cele active în regiune. Din totalul forței de muncă ocupate în 2015, 34% din angajați făceau parte din sectorul informal. În plus, rata de ocupare este foarte scăzută – doar 40.3% în 2015, comparativ cu 64% în UE. Deoarece sistemul de pensii nu este credibil și atractiv datorat ratei scăzute de înlocuire – 23% în 2016[3] (aproape de două ori mai puțin decât cea solicitată de Codul European de Securitate Socială), beneficiile pe termen scurt sunt preferate față de cele pe termen lung.

După cum a raportat Banca Mondială în acest an (2017), vârstnicii din Moldova sunt mai săraci decât populația medie, iar gospodăriile care au în compoziție copii și vârstnici sunt mai vulnerabile. Datele privind pensiile pentru limită de vârstă confirmă cu ușurință acest lucru. Începând cu anul 2008, numărul de pensionari care primesc pensia minimă a crescut de la 6.8% la 20.9% în 2015. Mai mult decât atât, pensia medie pentru limită de vârstă (1301.14 lei) a constituit doar 87% din nivelul de subzistență pentru pensionari în 2016 (1494.8 lei).

Cea de-a doua particularitate a sistemului de pensii este discrepanța de gen pronunțată. Totuși, este de remarcat că aceasta rezultă din structura sistemului de pensii însuși (Ciobanu & Văileanu, 2016) și anume datorită diferenței vârstei de pensionare și a anilor de contribuții necesari care au fost în vigoare conform legii până la 1 iulie 2017. Astfel, femeile au o pensie cu 17% mai mică decât bârbații, conform aceleiași tendințe în salariul mediu. În afara de aceasta, în timp ce femeile reprezintă ¾ din totalul de beneficiari, ele reprezintă doar ½ din numărul total de contribuabili.

În încercarea de a contracara unele probleme ale sistemului de pensii, reforma din decembrie 2016 a instituit trei schimbări principale. În primul rând, a fost adoptată valorizarea pensiilor primite de către persoanele care au ieșit la pensie după introducerea formulei de calcul din 1999. În al doilea rând, a fost instituită egalarea de gen și creșterea treptată a vârstei de pensionare la 63 de ani și a perioadei de contribuție la 34 de ani. Speranța de viață a femeilor s-a îmbunătățit mai mult decât cea a bărbaților din 1980 până în 2015, deci schimbarea are un motiv în plus de aprobare. În cele din urmă, reforma a eliminat inegalitățile din sistem și anume condițiile avantajoase de pensionare pentru funcționarii publici, deputați, aleșii locali, judecători și procurori[4]. Doar angajații din domeniul culturii și ofițerii vamali mai beneficiază de pensii speciale. Diferența în rata de înlocuire era imensă. De exemplu, în 2015, pensia medie pentru limita de vârstă a fost de numai 15% din pensia medie pentru membrii guvernului și 40% din pensia medie pentru funcționarii publici. În 2016, din totalul cheltuielilor Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat 2.6% au acoperit acest tip de pensii privilegiate. Este de amintit că jumătate din cuantumul lor era plătit din Bugetul Asigurărilor Sociale, în timp ce restul din Bugetul de Stat. Astfel, în ceea ce privește cheltuielile luate în mod separat, în bază de buget, pentru aceste pensii speciale au fost cheltuite 1.4% din Bugetul Asigurărilor Sociale și 6.4% din Bugetul de Stat. De remarcat este faptul că, în timp ce executarea plăților ajutoarelor sociale (ajutor social, indemnizație de deces, ajutor pentru perioada rece a anului) a fost de numai 90.2%, executarea pensiilor din Bugetul de Stat a fost de 99.1%. Strict vorbind, în timp ce raportul de acoperire al celor săraci a fost mai mic, raportul de acoperire a plăților pentru cei mai avuți a fost mai mare.

Câteva lucruri ar mai fi de remarcat cu privire la pensiile pentru limita de vârstă. Sistemul ar putea fi mai consolidat dacă persoanele în vârstă ar alege să mai rămână în câmpul muncii, deoarece ar mai continua să plătească contribuții; sistemul actual nu încurajează acest lucru, dat fiind faptul că după atingerea vârstei de pensionare, contribuțiile plătite nu intră în calculul pensiei, ci sunt utilizate doar la finanțarea altor tipuri di prestații. Din grupul de vârstă 55-64 ani, doar 16.4% din populație a fost angajată în Moldova în 2016 (majoritatea în agricultură), comparativ cu 55.26% în UE. În Norvegia, una din țările care excelează ca model al statului bunăstării, rata de ocupare a populației de 55-64 ani a fost de 72.6% în 2016, în timp ce rata de ocupare a populației de peste 65 de ani a fost de 10.8% (3.5% în Moldova), aceasta în condițiile în care vârsta de pensionare este 67 de ani, iar speranța de viață – 82 de ani. Chiar și în România, rata de ocupare a primului grup anul trecut a fost de 42.75%, iar a celui de-al doilea – 8.2%. Evident, rata de ocupare a persoanelor de peste 55 de ani este mult mai mică decât media în Europa, chiar dacă luăm în considerare vârsta de pensionare și speranța de viață.

Înainte de reforma din 2016, cuantumul standard al pensiei a fost 1.4% din venitul mediu lunar asigurat, iar sistemul oferea și stimulente ca oamenii să rămână pe piața muncii prin creșterea cuantumului pensiilor cu 2% din venitul mediu lunar asigurat  pentru fiecare an de contribuție peste limita minimă și pentru fiecare an muncit după atingerea vârstei de pensionare, dar cu instituirea noii formule, aceste stimulente au fost eliminate. În cele din urmă, este de remarcat că, în timp ce contribuțiile solicitate de la lucrătorii din sectorul agricol sunt mici, cheltuielile pentru beneficiile pe care le primesc sunt destul de mari. De exemplu, în 2008, contribuțiile acestora la Bugetul Asigurărilor Sociale au reprezentat 4.8% din total, iar cheltuielile pentru pensiile și compensațiile destinate acestora au fost 40% din cheltuielile totale (Cruc et al., 2009). Astfel, reintroducerea obligativității a cel puțin a unei contribuții sociale minime (eliminată în 2009) ar putea ajuta sistemul să se redreseze cât de cât.

Din lista celorlalte tipuri de pensii, cele pentru persoanele cu dizabilități necesită o atenție deosebită, deoarece este una din categoriile de persoane cele mai discriminate în Moldova (Malcoci, 2011). În ansamblu, numărul beneficiarilor pensiei de asigurări sociale pentru invaliditate (19% din totalul beneficiarilor de pensii) și ponderea acestor pensii în totalul de cheltuieli pentru pensiile de asigurări sociale (16%) sunt aproape constante în ultimii 15 ani. Pe de altă parte, serviciile sociale s-au îmbunătățit ușor, dar progresează destul de încet. De aproape un deceniu, în mod special, statul depune eforturi pentru dezinstituționalizarea persoanelor internate în sisteme de plasament și tratament specializat. Conform celui mai recent Raport Social al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în anul 2015 au fost dezinstituționalizați din instituțiile subordonate ministerului 13 adulți. 11 persoane au revenit în familia lor biologică, iar 2 dintre ele au fost plasate în serviciul social „Locuința protejată”. În ceea ce privește copiii, din cele două instituții sociale rezidențiale subordonate ministerului, Casele-internat pentru copii cu deficiențe mintale din Orhei (pentru băieți) și Hâncești (pentru fete), unde la sfârșitul lui 2015 se aflau în total 510 copii, pe parcursul anului au fost dezinsituționalizați 20 de copii, aceștia fiind ulterior plasați în servicii sociale inclusive sau în familia biologică.

În concluzie, sistemul de pensii publice din Moldova a evoluat pozitiv cu reforma din 2016, dar eforturi mai mari sunt necesare pentru a spori sustenabilitatea sistemului. Schimbările efectuate sunt importante, dar acestea nu rezolvă problema sustenabilității pe termen lung. O revizuire a pensiilor speciale rămase în vigoare ar fi necesară pentru asigurarea echității. De asemenea, mai multe stimulente ar putea fi introduse pentru următoarele categorii de persoane:

  • pentru persoanele care aleg să rămână în câmpul muncii chiar dacă îndeplinesc cerințele minime pentru pensia pentru limită de vârstă,
  • pentru tinerii care intră pentru prima dată pe piața forței de muncă, cu scopul de a-i motiva, de la bun început, să declare corect salariul pe care îl percep, în speranța că ulterior sistemul de pensii va deveni atractiv pentru noile generații,
  • pentru angajatori, pentru ca aceștia să păstreze la locul de muncă mai multe persoane care au atins vârsta de pensionare și perioada de contribuție necesară, dar și pentru a-i ajuta să ofere cursuri de formare continuă acestor persoane.

În cele din urmă, ar putea să fie elaborată o strategie eficientă de stimulare a ocupării formale, prin încurajarea salariilor declarate.

 

II.    Sistemul de educație

Una din cele mai mari realizări ale Republicii Moldova în domeniul educației în ultimele două decenii este creșterea ratei de școlarizare preșcolară. De la 44.1% în anul academic 1999/2000, aceasta a crescut până la 85.1% în 2015/2016. Cu toate acestea, discrepanța dintre rata de școlarizare în bază de mediu urban/rural este încă ridicată – 82% și 54.3%, respectiv, în anul academic 2015/2016. Contrar acestei tendințe, numărul de studenți și absolvenți ai școlilor secundare superioare, colegiilor și universităților a crescut până în 2008, dar este în continuă scădere din 2008, datorită fluxului mare de persoane din țară și a ratei de fertilitate scăzute.

Cel mai important fenomen din ultimii ani este procesul de raționalizare a sistemului școlar lansat în 2011. Până în 2015, 10% din instituțiile de învățământ au fost închise pentru a se evita risipa financiară în ceea ce privește costurile de întreținere (Fala, 2015) și a se concentra în schimb asupra dezvoltării calitative a școlilor rămase. În plus, începând cu 2012, finanțarea școlilor primare și secundare publice a fost trecută de la un model de finanțare în funcție de școală la un unul în funcție de elev. Această reformă contribuie la creșterea sustenabilității școlilor și are drept scop îmbunătățirea eficacității cheltuielilor, în ciuda anumitor critici.

Împreună cu instituțiile menționate mai sus, ¼ din școlile profesionale secundare au fost închise începând cu 2014, iar personalul pedagogic a fost redus cu 12%. Din 1990 până în 2015, numărul de studenți înscriși în învățământul profesional a scăzut cu 44% (Educația-2020, 2014 și calcule proprii), dar cheltuielile pentru acest tip de învățământ sunt încă înalte și fară vreo îmbunătățire efectivă. În afară de aceasta, la fel ca și în alte țări învecinate cu UE, există o discordanță între ceea ce se învață și ceea de ce are nevoie piața forței de muncă (Bartlett, 2013). În consecință, absolvenții acestor instituții se confruntă cu o rată mai mare a șomajului. În 2016, aceștia reprezentau ½ din șomeri. În mod cert, este evident că educația profesională ar trebui să fie o prioritate în agenda educației din Moldova, deoarece, în momentul de față, este foarte nedezvoltată și neatractivă în comparație cu situația acesteia din UE.

 

Plățile informale

În ciuda răspândirii profunde a corupției la toate nivelurile în Moldova, plățile informale în domeniul educației reprezintă o amenințare mult mai critică pentru sistemul de securitate socială decât cele în alte domenii, pentru că școala are ca scop educarea noilor generații care vor intra pe piața forței de muncă. În timp ce corupția din învățămînt este bine cunoscută, există foarte puține contribuții recente la cercetarea acestui fenomenul în literatura de specialitate. Totuși, un sondaj al Institulului Open Society desfășurat în Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Lituania, Slovacia, Tadjikistan și Moldova ne poate ajuta să înțelegem amploarea și forța motrice a plăților informale. În ansamblu, rezultatele cu privire la Moldova arată că aproximativ jumătate dintre părinți sunt de acord că: în schimbul unor note mai mari, cadrele didactice se așteaptă la contribuții din partea părinților; profesorii solicită de la părinți bani pentru activități legate de școală; unii părinți fac presiuni asupra altor părinți pentru a efectua plăți informale; directorii de școală solicită cadrelor didactice să colecteze bani; profesorii petrec mai mult timp cu elevii ale căror familii efectuează plăți informale mai mari; și că studenții din familiile care nu își permit să efectueze plăți informale sunt dezavantajați. În esență, corupția și alte plăți informale (precum cele pentru întreținerea școlii) continuă să fie o realitate a sistemului de educație din două motive: 1) părinții consideră că pot îmbunătăți cunoștințele copiilor lor și 2) sistemul este subfinanțat. Deși cheltuielile pentru educație raportate la PIB pe țară sunt mai mari decât în UE (5.3% în 2012), rezultatele și eficiența sistemului de învățămînt din Moldova sunt joase în raport cu cele din statele UE (Olefir et al., 2015).

Mai mult decât atât, salariile joase ale cadrelor didactice, creșterea lipsei de atractivitate a profesiei de pedagog, emigrarea care a afectat toate domeniile de activitate și diminuarea importanței educației în societate afectează calitatea cadrelor didactice (Educația-2020, 2014; Nicholson, 2016). În plus, odată cu îmbătrânirea populației, sectorul educațional înregistrează o îmbătrânire constantă a cadrelor didactice. În anul academic 2016/17, numai la nivelul învățământului primar și gimnazial, profesorii de vârstă de pensionare reprezentau 16%, comparativ cu doar 7% în anul 2002/03. În același timp, salariile mici împiedică atragerea unei noi generații de pedagogi.

Deoarece plățile informale asigură note mai înalte și obținerea unei diplome de studii universitare cu eforturi mici, inegalitatea socială riscă să fie transferată la finalizarea studiilor pe piața muncii. De asemenea, acest lucru ar putea fi un factor de descurajare pentru unii elevi din familii dezavantajate, întrucât le este afectată satisfacția generală față de școală. Conform raportului cu privire la evaluarea internațională PISA 2015, există o diferență în rezultatele testului la științe între primele 20% de elevi conform statutului economic, social și cultural și ultimele 20%, diferență ce echivalează cu 2.8 ani de școlarizare Prin urmare, știind că din start există o diferență social-economică și una datorată „moștenirii culturale” (Bourdieu), este important ca suficiente eforturi să fie depuse pentru a asigura egalitatea în educație, întrucât este unul dintre factorii determinanți ai sărăciei.

 

III.    Sistemul de sănătate

Sistemul de sănătate de tip Semashko, moștenit de la URSS, era prea larg pentru o țară mică ca Moldova și chiar dacă 60% din spitalele funcționale în 1995 au fost închise către 2000, capacitatea actuală (76 paturi de spital la 10 000 persoane) este totuși mai mare decât media în Europa – 52/10 000, dar mai ales în comparație cu țările nordice – 32/10 000.În același timp, numărul medicilor din Moldova nu s-a schimbat prea mult față de 1995 și, de fapt, instituțiile de sănătate se confruntă în continuare cu un deficit de personal. În 2014, existau 29 de medici la 10 000 de persoane, față de 35/10 000 în Europa și 31/10 000 în țările CSI. Astfel, avertizarea Organizației Mondiale a Sănătății ar putea fi îngrijorătoare pentru Moldova – deficitul de medici, asistenți medicali, stomatologi și farmaciști în Europa va ajunge la 1 milion până în 2020 și astfel, dacă personalul medical din Moldova nu va avea nicio motivație sau stimulente pentru a rămâne acasă, instituțiile de sănătate din țările UE ar putea oferi locuri de muncă loc atractive pentru medicii din Moldova și alte țări sărace. De altfel, în 2014, salariul mediu al unui medic în spitalele raionale reprezenta numai 1.4 față de salariul mediu național, în timp ce salariul mediu pentru asistenți medicali nu era nici măcar jumătate din salariul național mediu. Astfel, guvernul a pus în aplicare în 2016 un nou mecanism de retribuire a personalului medical pe baza performanței. Rămâne de văzut dacă acesta va da rezultate pozitive pe termen lung.

 

Plățile formale și informale

Chiar dacă cheltuielile pentru sănătate, raportate la PIB pe țară, sunt similare nivelului celor mai dezvoltate țări europene, în termeni reali există o altă parte a adevărului. Cheltuielile pentru sănătate pe cap de locuitor în 2014 au fost de numai 229 USD (în valoarea monedei pentru anul respectiv), adică de 16 ori mai puțin decât în UE sau de 4 ori mai puțin decât în Europa Centrală și țările baltice. Având în vedere acest nivel mic de finanțare per persoană, este de așteptat, la fel ca în alte țări în tranziție, că cheltuielile private pentru asistența medicală să fie foarte mari. Într-adevăr, din 1999, cheltuielile private au depășit sau au fost, în medie, egale cu cheltuielile publice pentru sănătate, plățile personale (out-of-pocket)[5] reprezentând aproximativ 70-80% din ele. Această tendință constantă este o dovadă că Republica Moldova nu reușește să contracareze fenomenul plăților informale în sistemul medical, dar este în mod rezonabil explicată de finanțarea insuficientă.

Potrivit ultimului barometru de opinie al Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate privind accesul la și calitatea serviciilor spitalicești în Moldova (2013), 66% din pacienții intervievați care au cumpărat medicamente pe cont propriu au făcut acest lucru deoarece spitalele nu aveau toate medicamentele necesare pentru tratamentul lor. De altfel, 70% din plățile personale (out-of-pocket) sunt pentru medicamente, un număr ce este influențat și de costurile înalte, prescrierea intenționată a medicamentelor în afara Listei medicamentelor compensate, administrarea concomitentă a mai multor produse farmaceutice (nu neapărat corecte) pentru tratarea unei singuri afecțiuni. În ciuda legii adoptate în 2015 care impune utilizarea denumirilor comune internaționale, un studiu din 2015 a constatat că mai este actuală cooperarea neetică între medici și farmaciști. Medicii continuă să insiste asupra achiziționării anumitor medicamente de marcă și să recomande anumite farmacii, în timp ce farmaciștii sugerează pacienților să cumpere produse suplimentare sau diferite de medicamentele prescrise de medicul specialist (Cibotaru, Cupcea & Balan, 2015). Ținând cont de faptul că prețurile pentru produsele farmaceutice în Moldova sunt mult mai mari decât în regiune și că prețurile produselor de marcă sunt cel puțin de două ori mai mari decât cele ale produselor generice (Țurcanu et al., 2012), aceste practici au implicații financiare puternice.

În cele din urmă, trebuie menționat că ¾ dintre medicamentele achiziționate de către instituțiile publice din Moldova sunt de aproximativ 3.5 ori mai scumpe decât prețul de referință internațional (Țurcanu et al., 2012).

 

Îmbunătățiri ale stării de sănătate a populației și amenințări iminente

Chiar dacă în Moldova, după 2000, s-au îmbunătățit unii indicatori de sănătate, cum ar fi mortalitatea infantilă și speranța de viață, alții s-au înrăutățit foarte mult în comparație cu situația din regiune. Incidența HIV / SIDA a crescut de cinci ori între 2000 și 2015 (de la 4% la 20%), un nivel mai ridicat atât comparativ cu UE, cât și cu alte țări CSI. Odată cu aceasta, și incidența tuberculozei a cunoscut o creștere copleșitoare, depășind aproape de patru ori nivelul din UE.

În timp ce rata mortalității cauzată de bolile care pot fi prevenite prin vaccinare a scăzut, bolile netransmisibile generează în prezent mai multe decese decât înainte. De fapt, principalele cauze ale decesului în Moldova sunt legate de cancer și boli ale sistemului circulator, respirator și digestiv, care sunt induse de cei patru factori principali de risc pentru sănătate în Moldova: fumatul, consumul excesiv de alcool, dieta nesănătoasă și lipsa activității fizice (Riley, Rakovac & Stein, 2016). Spre deosebire de nivelul scăzut al creșterii economice europene, din 2000 până în 2015, rata de cancer drept cauză de deces în Moldova a crescut cu 1/3.

Deși procentul de fumători în rândul bărbaților variază între 40-50% și Moldova a ratificat Convenția Cadru a Organizației Mondiale a Sănătății de control al tutunului în 2009, interzicerea fumatului în spațiile publice închise și semiînchise a fost introdusă abia în 2016.  Odată cu aceasta, a fost adoptată și o interdicție privind publicitatea tutunului și sponsorizarea de către industria tutunului, iar începând cu 2018, 65% din pachetele de țigări vor trebui să fie acoperite de o avertizarea de sănătate picturală. Deocamdată, este prea devreme să evaluăm rezultatele acestei politici.

Un alt risc serios pentru sănătate care afectează Moldova este nivelul ridicat al consumului de alcool. Consumul de alcool înregistrat și neînregistrat pe cap de locuitor a fost estimat în 2012 la 16.1 litri, Moldova fiind printre primele țări consumatoare de alcool din lume. Pentru a contracara acest fenomen, în 2012 a fost elaborat un Program național privind controlul alcoolului, axat pe impozite și reglementări în domeniul publicității, dar din moment ce nivelul consumului de alcool neînregistrat în Moldova este mult mai mare decât cel înregistrat, este important ca informarea și campaniile educaționale să meargă mână în mână cu politicile fiscale și de vânzare. O taxă mai mare la cumpărarea alcoolului nu poate împiedica consumul nesănătos de alcool pregătit în condiții casnice, pentru uz personal.

Finanțatori vitali ai programelor destinate să lupte împotriva riscurilor și bolilor menționate mai sus sunt organizațiile internaționale. În 2015, 8.5% din cheltuielile totale pentru sănătate au provenit din surse externe. Prin urmare, este important ca Moldova să progreseze și să-și îmbunătățească nivelul democrației pentru a menține sprijinul donatorilor internaționali până când aceasta va reuși să se pună pe picioare.

Categoric, sistemul de sănătate necesită reforme ample. Una din principalele priorități ale sistemului de sănătate în Moldova ar trebui să fie reducerea plăților personale totale sau/și formalizarea celor informale. În primul rând, ar putea fi introduse mai multe reglementări pentru industria farmaceutică, în special interzicerea intereselor informale ale medicilor în farmacii, astfel încât amploarea plăților personale pentru medicamente să fie redusă. În prezent, sistemul funcționează pe principiul rezumat de un medic de familie prin afirmația: „ce nu este interzis – este permis” (Cibotaru et al., 2015). În al doilea rând, considerând că sistemul de sănătate este unul în care se efectuează cele mai multe plăți informale, guvernul ar putea să formalizeze aceste plăți în favoarea asigurării private preplătite, cel puțin temporar. Cumularea acestor plăți în mod transparent într-un anumit buget ar putea ajuta oficialii să planifice mai corect resursele (Kuwaiska, 2017).

Procesul de reformare în sine este adesea împiedicat în Moldova de rezistență la schimbare. În mod special, există o rezistență pronunțată față de transparență, atât din cauza temerii de a fi criticat și din lipsa dorinței de prezentare a datelor privind performanța, cât și din cauza faptului că, în majoritatea cazurilor, inspecțiile și auditurile au ca scop identificarea inadvertențelor, a defectelor, a gestionării incorecte și nu identificarea reușitelor sau a factorilor potențiali de creștere (Shaw, 2015). Dar tocmai transparența necesită a fi promovată în sistemul de sănătate și nu numai.

 

IV.    Protecția șomerilor

Destrămarea Uniunii Sovietice și preluarea controlului de către Rusia asupra Transnistriei, cea mai industrializată parte a Moldovei, a indus țara într-una dintre cele mai dificile tranziții dintre țările Fostei Uniuni Sovietice  (Fortuny, Tomei & Sertcan, 2007). La răscruce de secole, economia a început să se redreseze încet și totuși a fost o „creștere fără locuri de muncă” (Astrov, 2010). În același timp, sporirea emigrației în urma crizei financiare din Rusia (1998) și, respectiv, a afluxului de remitențe, a favorizat creșterea consumului, în dezavantajul producerii. Astăzi, lipsa locurilor de muncă continuă să fie o problemă majoră în țară.

În comparație cu rata medie a șomajului de 8.6% în UE, în 2016, rata șomajului în Moldova a fost de numai 4.2%. Totuși, acest lucru poate fi explicat printr-o rată de inactivitate crescândă și prin fenomenul mare al emigrației (cel puțin ¼ din populație trăiește în afara țării). Considerând că principalii factori care motivează plecarea peste hotare sunt lipsa locurilor de muncă și salariile mici, într-o întoarcere ipotetică a celor plecați, rata șomajului ar înregistra o creștere copleșitoare (Prisăcaru & Sevciuc, 2014). În afară de aceasta, migrația are un impact important asupra pieței muncii din Republica Moldova. Persoanele apartenente gospodăriilor cu migranți sunt mai predispuse să fie inactive, deoarece remitențele le permit să trăiască decent fără să muncească (Borodak & Piracha, 2010). De asemenea, tinerii care fac parte din astfel de familii sunt mai predispuși să devină la rândul lor emigranți, astfel că, în cazul studiilor finanțate de stat, Moldova investește în educația lor, dar pierde ulterior potențialul capital uman (Ganta, 2012).

În plus, dacă luăm în considerare datele persoanelor descurajate, definite ca persoane inactive care sunt disponibile să lucreze în următoarele 15 zile, sunt în căutarea unui loc de muncă, dar nu au făcut nimic pentru atingerea scopului în ultima lună sau care nu caută un loc de muncă din diferite motive (cum ar fi credința că nu există locuri de muncă disponibile), numărul de șomeri pentru anul 2010, de exemplu, ar crește cu 25%.

În ansamblu, piața muncii din Moldova nu este încă una matură (Bîrca, 2015), iar protecția șomerilor arată mai bine pe hârtie decât în realitate, chiar dacă generozitatea primelor reglementări (1992) a trebuit să fie redusă și către 2003 criteriile de eligibilitate au devenit mai stricte. Cu toate acestea, a doua lege stimulează oamenii să caute mai activ un loc nou de muncă, pentru că durata eligibilității pentru indemnizațiile de șomaj este determinată corect de perioada angajării în câmpul muncii, în timp ce valoarea prestațiilor este determinată de cauza șomajului. Politicile active, pe de altă parte, se dezvoltă foarte încet.

În termeni cantitativi, doar 12% dintre șomerii înregistrați au beneficiat de indemnizații de șomaj anul trecut și doar 6% au beneficiat de indemnizația pentru (re)integrare profesională. Cheltuielile pentru indemnițații de șomaj și alte politici sociale din această categorie sunt, în general, foarte mici – de-abia 0.03% din PIB-ul anului trecut. Un alt punct de menționat este transparența. Chiar dacă cheltuielile pentru pensii sunt raportate foarte detaliat de către Casa Națională de Asigurări Sociale în rapoartele de execuție ale Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat, cheltuielile Fondului de șomaj care face parte din acesta din urmă sunt prezentate în mod foarte general. Chiar și raportul anual al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă menționează doar valoarea medie a indemnizațiilor, dar nu declară modul în care cheltuielile sunt împărțite între diferite politici.

 

V.    Prestații de asigurări sociale legate de statutul de angajat în câmpul muncii

Regulamentele privind prestațiile de asigurări sociale legate de statutul de angajat în câmpul muncii, prin care înțelegem concediul de maternitate și indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, au fost de la bun început modificate aproape în fiecare an, dar, către 2005 programele au fost mai mult sau mai puțin definite. Modificările, de obicei, nu erau foarte semnificative. Programele fie au devenit mai generoase în timp, fie li s-au adăugat politici noi. În mod deosebit, cele mai semnificative schimbări au avut loc în 2014, anul în care Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Întrucât Agenda de Asociere include sporirea egalității de gen în viața economică și socială, armonizarea cu standardele europene, Moldova este obligată să angajeze reforme în acest sens.

Una din principalele schimbări privind aceste tipuri de beneficii privește indemnizația de maternitate. Începând cu anul 2014, toate femeile au dreptul la această prestație, indiferent de durata de ocupare asigurată, iar soțiile dependente beneficiază de indemnizație în condiții egale. În afară de aceasta, în 2015 a fost introdus un concediu de paternitate la nașterea copilului. La început, tatăl avea dreptul la doar 3 zile de concediu în primele 56 zile de la nașterea copilului, dar în 2016 durata a fost extinsă la 14 zile calendaristice, toate fiind plătite integral. De remarcat că bugetul alocat acestor indemnizații pentru maternitate/paternitate nu este pe deplin executat, deoarece rata fertilității este încă scăzută, iar rata de ocupare a forței de muncă a scăzut față de perioada ante-2010. Cu toate acestea, din punctul de vedere al cadrului legal, acest program ar putea fi definit drept unul generos, deoarece îndeplinește recomandările Organizației Internaționale a Muncii privind durata concediului de maternitate – cel puțin 14 săptămâni și un standard de 18 săptămâni, dar și cu privire la valoarea beneficiilor – cel puțin 2/3 din venituri (Organizația Internațională a Muncii, 2010).

Celelalte două tipuri de prestații în numerar – generală (pentru boală) și indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav – au cunoscut, de asemenea, o schimbare legislativă pozitivă. Până în 2014, angajatorii plăteau primele 5 zile calendaristice de incapacitate de muncă, indiferent de totalul lor pe parcursul unui an, în timp ce acum doar 15 zile calendaristice dintr-un an sunt plătite de angajator, restul plăților fiind furnizate din contul Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat. Această schimbare este benefică pentru întreprinderi, pentru că statul preia o povară de la angajatori.

La nivelul indemnizației pentru îngrijirea copilului bolnav, schimbarea din 2014 privește vârsta eligibilă a copilului. Acum, la această prestație au dreptul părinții cu un copil bolnav de până la 10 ani (anterior de până la 7 ani), cu un copil ce suferă de o boală oncologică sau cu un copil cu handicap și cu o boală intercurentă[6] de până la 18 ani (anterior de până la 16 ani). Până în 2014, condițiile erau nu doar mai stricte, ci și discriminatorii. Procedura birocratică împiedica alocarea acestei indemnizații de îngrijire a copilului bolnav altor persoane decât mama, pentru că trebuia furnizată o justificare oficială bine fondată.

Cel puțin la nivelul actelor normative, Moldova oferă beneficii generoase în ceea ce privește concediul de maternitate și incapacitatea temporară de muncă, dar este imperativ să se asigure implementarea corectă și extinsă a reformelor. De exemplu, ar putea fi depuse mai multe eforturi pentru popularizarea concediului de paternitate, astfel încât acesta să nu rămână o practică pe hârtie, ci să devină realitate și tatăl să profite din plin de oportunitatea oferită. De asemenea, popularizarea este necesară pentru a educa angajatorii să nu descurajeze cererea concediului de paternitate. În plus, s-ar putea face mai multe îmbunătățiri în ceea ce privește incapacitatea temporară de muncă cauzată de un accident de muncă sau de o boală profesională. Întrucât profesii diferite implică riscuri diferite, ar fi recomandabil să se stabilească o scară de contribuții pe baza unui set de categorii de profesii (Organizația Internațională a Muncii, 2013).

 

VI.    Indemnizațiile adresate familiilor cu copii

Având în vedere rata scăzută a fertilității în Moldova, politica familială este un subiect deosebit de important. Potrivit datelor Băncii Mondiale, rata fertilității în Moldova în anul 2015 a fost de 1.2 (la fiecare femeie). Doar alte trei țări din lume au avut un indicator atât de scăzut: Coreea, Portugalia și Singapore. Cu toate acestea, pentru a asigura înlocuirea generațiilor, rata fertilității ar trebui să fie de cel puțin 2.1.

Indemnizațiile adresate familiilor cu copii au înregistrat progrese semnificative în ultimii ani, dar există încă mult loc pentru îmbunătățire. În comparație cu Europa, unde alocațiile pentru copii necondiționate și garantate indiferent de venitului părinților sunt cele mai importante politici legate de copii, în Moldova nu există alocații universale, iar legea privind indemnizația lunară pentru creșterea copilului împarte părinții în două categorii – neasigurați și asigurați. Până în 2009, diferența dintre aceștia a fost foarte pronunțată: 15 lei/lună pentru neasigurați și 20% din venitul mediu lunar asigurat în ultimele 12 luni înainte de nașterea copilului/lună pentru asigurați. Către 2011, odată cu prima schimbare a guvernării după îndepărtarea Partidului Comunist de la putere în 2009, valoarea indemnizației pentru asigurați a fost majorată la 30% din venitul mediu lunar asigurat (constant până în prezent), în timp ce minimul pentru asigurați și indemnizația pentru neasigurați au fost egalate (stabilite anual). Aceste reforme sunt, fără îndoială, pozitive, dar există o altă diferență răsunătoare: indemnizația pentru copiii părinților neasigurați este plătită doar până la vârsta de 1.5/2 ani a copilului[7], în timp ce pentru asigurați este oferită până la vârsta de 3 ani. Ținând cont de faptul că majoritatea instituțiilor preșcolare înmatriculează copii de la vârsta de 3 ani (Cheianu-Andrei, 2015) și, conform Codului Educației, statul acordă ajutor financiar părinților pentru a-și educa copiii până la acea vârstă, cadrul legal pentru oferirea indemnizațiilor lunare pentru creșterea copilului este discriminatoriu. După ce copiii celor neasigurați împlinesc 2 ani, părinții nu mai primesc niciun ajutor financiar și, cel mai probabil, copilul nu va fi acceptat încă la grădiniță.

Mai mult decât atât, există discriminare chiar și în cadrul grupului de părinți asigurați, datorită corelării venitului mediu lunar asigurat cu cuantumul indemnizației lunare pentru creșterea copilului. Părinții cu venituri mai mici beneficiază de indemnizații mai mici, iar în acest mod se perpetuează sărăcia de la o generație la alta, fără să se țină cont de faptul că mai târziu, în cursul vieții, acești copii deveniți adulți ar putea avea nevoie de un sprijin mai mare din partea statului din cauza unei situații induse de statul însuși.

În mod cert, ar trebui introdusă o alocație universală pentru copii, dar din moment ce Moldova nu dispune de resurse suficiente pentru a realiza acest lucru în prezent, o atenție sporită ar trebui îndreptată mai întâi către familiile nevoiașe cu copii. Introducerea mecanismului de income-testing, adică evaluarea veniturilor familiei față de o limită anumită, ar putea ajuta la atingerea acestui obiectiv[8]. Prin intermediul acestei proceduri, ar putea fi identificate familiile care într-adevăr au nevoie de un suport financiar.

Contrar acestei prestații, până la alegerile din 2009, indemnizația unică la nașterea copilului a fost egală pentru toată lumea, dar au fost diferențiate apoi în funcție de numărul de copii din familie. Cu toate acestea, diferența nu a fost semnificativă și s-a revenit la un cuantum egal în 2017, când acesta a fost majorat la minimul de bunuri necesare la nașterea unui copil. În comparație cu anul 2016, acest benefiu acordat la nașterea primului copil a crescut cu 71%, în timp ce pentru următorii copii născuți – cu 56%. Evident, este o ajustare pozitivă.

În afară de indemnizațiile sus-menționate, este de remarcat și introducerea recentă (2017) a indemnizației lunare de suport pentru creșterea până la împlinirea vârstei de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină. Indemnizația este oferită pentru fiecare copil născut viu, indiferent dacă persoana care o solicită desfășoară activitate de muncă sau nu, și cuantumul acesteia este jumătate din mărimea indemnizației lunare minime de creștere a copilului. Această măsură este, cu siguranță, una reușită, pentru că vine să susțină unul din tipurile de familie cel mai predispus la probleme de ordin financiar.

La capitolul cheltuieli, e de remarcat că în perioada guvernării comuniste (PCRM, 2001-2009), cheltuielile pentru indemnizațiile menționate au fost, în medie, de 5% din PIB. Începând cu 2010, acestea au crescut constant până la 9.6% din PIB în 2014. Chiar și așa, valoarea acestor beneficii este redusă comparativ cu nivelul european. Indemnizația lunară pentru creșterea copilului nu atinge nivelul de subzistență pentru copii (0-17 ani). Aceasta este de doar 70% pentru asigurați și 27% pentru neasigurați.

Componența veniturilor gospodăriilor este o confirmare a nivelului scăzut al indemnizațiilor alocate familiilor cu copii. În mediul rural, acestea reprezintă doar 1.6% din veniturile gospodăriilor, în timp ce în mediul urban acestea reprezintă 3% din venitul total (Biroul Național de Statistică, 2016). În plus, în mediul rural, unde locuiesc majoritatea copiilor, aproape 30% din veniturile gospodăriilor populației sunt formate din remitențe, iar familiile cu copii au o cotă de remitențe cu 10% mai mare decât familiile fără copii. Aceasta confirmă faptul că familiile cu copii încearcă din greu să supraviețuiască și că statul ar trebui să le ofere mai mult sprijin. În plus, se estimează că la a doua naștere venitul familiei este redus cu 50% pentru o perioadă de 1-3 ani (Sainsus, 2015). Prin urmare, sunt necesare politici mai eficiente pentru a ajuta familiile care își doresc să aibă un al doilea copil și pentru a crește, respectiv, rata extrem de joasă a fertilității.

Pe final, trebuie subliniate încă două aspecte. În primul rând, o problemă de gen care ar putea fi rezolvată prin regulile ce definesc perioada de contribuție și care au impact asupra cuantumului anumitor prestații de asigurare socială. Perioada de creștere a copilului este considerată asigurată, dar la calcularea pensiei, de exemplu, salariul care va fi atribuit acestei perioade de contribuție este  doar minimul pe economie, indiferent de mărimea salariului părintelui anterior nașterii copilului (Ciobanu & Văileanu, 2016). Ținând cont de faptul  că majoritatea persoanelor implicate în creșterea copiilor sunt femei, situație bine cunoscută, regulamentul ar trebui să fie mai sensibil la egalitatea de gen. În al doilea rând, o distribuire obligatorie egală a concediului parental între tați și mame ar putea avea un efect pozitiv (Cheianu-Andrei, 2015) fie prin implicarea mai activă a tatălui în educația copiilor, fie prin revenirea la muncă a mamelor mai devreme.

 

VII.    Concluzie și programe alternative

În ansamblu, există mai multe cauze și probleme comune în domeniile și programele de securitate socială. În primul rând, deși cheltuielile par mari ca pondere din PIB pentru unele beneficii sau servicii, Moldova este încă o țară în tranziție cu o economie tânără, care nu permite o cumulare suficientă a veniturilor. Suferind o constrângere bugetară continuă, statul bunăstării în Moldova se dezvoltă foarte lent. În al doilea rând, o problemă comună în cadrul statului bunăstării este corupția, atât la nivelul guvernării, cât și al societății. În sfârșit, al treilea aspect este discrepanța dintre zona rurală și cea urbană. În special zona rurală se caracterizează printr-un nivel ridicat al agriculturii de subzistență, un grad insuficient de asigurare cu personal sau lipsa totală a angajaților în școli și instituții medicale, emigrare pronunțată și îmbătrânirea populației.

În ceea ce privește tipologia regimurilor bunăstării (welfare regimes) identificate de sociologul danez Esping-Andersen (1996), am putea clasifica Moldova ca un exemplu de regim conservator-corporatist cu elemente liberale. Statul bunăstării al Moldovei este bazat pe principiul asigurării sociale, ceea ce înseamnă că beneficiile sociale variază în funcție de venitul și locul de muncă anterior. În același timp, statul oferă prestații de asistență socială specifice regimului liberal. În plus, oamenii din Moldova sunt puternic comodificați, adică dependenți de piața forței de muncă, pentru că beneficiile sociale sunt în general mici, iar asta îi impune să-și caute de lucru fie în țară, fie în afară. În cele din urmă, trebuie remarcat faptul că există un principiu de subsidiaritate[9] pronunțat și o societate civilă foarte slabă, la fel ca în alte țări din Europa de Est (Ferge, 2001, precum în Fenger, 2007). Prin urmare puterea populară în Moldova nu este suficient utilizată ca mijloc de schimbare.

În urma analizei statului bunăstării în R. Moldova, în ceea ce urmează vom discuta pe scurt trei programe alternative în domeniul educației și al politicilor familiale. Primul domeniu a fost ales pentru că este responsabil pentru potențialul de dezvoltare a capitalului uman, iar cel de-al doilea datorită impactului asupra ratei fertilității și, în consecință, asupra veniturilor familiei, statutului de angajat al membrilor și, în cele din urmă, asupra pieței forței de muncă.

  1. Deși educația în instituțiile preșcolare și în școli este de jure gratuită, plățile informale sunt încă destul de comune. Iar din moment ce cheltuielile rezultate din aceste plăți nu sunt raportate oficial, ar putea fi creat un fond special pentru educația preșcolară. Programul ar putea aduna contribuții în baza venitului mediu al familiei. Copiii din familiile care au un venit mediu lunar pentru anul trecut sub nivelul de subzistență ar putea beneficia de educație gratuită, în timp ce pentru restul ar putea fi stabilită o contribuție variabilă, între 200 și 400 lei. În mod cert, educația gratuită ar trebui să fie scopul principal, dar luând în considerație contextul real, acest fond ar putea aduna, cel puțin temporar, resurse potențiale pentru deschiderea unor noi instituții preșcolare, dezvoltarea materială a instituțiilor actuale și îmbunătățirea calității serviciilor. Pe termen lung, acest program ar putea aduce rezultate pozitive, iar mai târziu fondul ar putea fi închis sau contribuțiile ar putea fi micșorate.
  2. a) Indemnizația unică la nașterea primului copil ar putea fi eliminată și acordată numai în cazul în care venitul mediu lunar al părinților pentru anul trecut este sub 80% din salariul mediu pe economie în ultimul an. Pentru fiecare copil ulterior s-ar putea acorda suma unică de 5400 de lei.
  3. b) Cuantumul indemnizației lunare pentru creșterea copilului ar putea fi stabilit în mod egal pentru toți – 1100 lei, până la vârsta de 2 ani ai copilului (ulterior ar trebui să fie majorată conform creșterii economice). În 2015, 42% din cheltuielile pentru indemnizațiile unice la naștere au fost acordate pentru nașterea primului copil. Potrivit propriilor calcule, aceste 42% (53 mil lei) ar putea acoperi diferența financiară pe care acest program alternativ ar trebui să o plătească (63 mil lei) față de programul actual. Cu toate acestea, pentru ca programul să devină realitate, educația preșcolară ar trebui să înceapă la doi ani. Cel mai mare avantaj al acestui program alternativ ar fi că toți copiii vor fi tratați în mod egal, indiferent de statutul socio-economic al familiei.
  4. Conform celor mai recente date din Raportul privind competitivitatea globală (2016-2017), calitatea educației în Moldova este una dintre cele mai scăzute din regiune (102/139) în ceea ce privește calitatea învățământului superior și a formării profesionale. Astfel, întrucât studiile superioare modelează societatea și oferă o diplomă pentru a intra pe piața muncii, o educație calitativă, eficientă și necoruptă este iminentă pentru o societate viitoare competentă și corectă. Pentru a realiza acest lucru, Moldova ar putea lua exemplu de la sistemul italian și ar putea introduce o platformă obligatorie similară cu Esse3. Această platformă este accesată de studenți cu datele personale proprii și conține toate informațiile legate de cariera lor academică, dar detaliul pe care aș vrea să pun accentul aici sunt chestionarele de evaluare anonimă pe care studenții le completează înainte de a li se permite înscrierea la fiecare examen. Introduse în Moldova, acestea ar putea dezvălui informații importante cu privire la problemele fiecărei universități și ar ajuta la identificarea politicilor de dezvoltare adecvate și a oportunităților de schimbare. Ministerul Educației ar putea colecta datele și ar putea prezenta rapoarte bianuale detaliate pentru fiecare universitate. Rezultatele ar trebui să fie prezentate două semestre mai târziu de la completarea chestionarelor, iar rapoartele ar trebui să conțină o secțiune separată cu rezultatele chestionarelor completate înainte de înscrierea la un examen eșuat anterior, pentru că ar putea exista diferențe semnificative în răspunsurile la întrebări legate de mită. Dat fiind că universitățile sunt autonome, Ministerul ar putea lăsa la dispoziția acestora stabilirea măsurilor de luat și sancțiunilor de aplicat. Cu toate acestea, rapoarte bianuale din partea universităților către Ministerul Educației ar trebuie să fie obligatorii.

 

(Studiul integral este disponil la cerere. E-mail autor: dianafrumosu4[at]gmail.com)

 

Referințe

Astrov, V., Holzner, M., Leitner, S. & Vidovic, H. (2010). Social protection and social
inclusion in Belarus, Moldova and Ukraine
. Preluat de pe:
http://ec.europa.eu/social/BlobServlet?docId=5758&langId=en

Bartlett, W. (2013). Skill mismatch, education systems, and labour markets in EU
Neighbourhood Policy countries
. WP5/20 Search Working Paper. Preluat de pe:
http://www.ub.edu/searchproject/wp-content/uploads/2013/09/WP05.20.pdf

Bîrca, A. (2015). A comparative analysis of the labour market behaviour in the European
Union and the Republic of Moldova. Economy Series, University of Târgu Jiu, no. 6, 46-55.

Borodak, D. & Piracha, M. (2011). Occupational choice of return migrants in Moldova.
Eastern European Economics, 49:4, 24-46. Doi: http://dx.doi.org/10.2753/EEE0012-
8775490402

Cheianu-Andrei, D., Prevoznic, I., Zaporojan-Pîrgari, A. & Grosu, E. (2015). Men and
gender equality in the Republic of Moldova
. Preluat de pe:
http://promundoglobal.org/wp-content/uploads/2016/03/IMAGES-Moldova-Englishweb.pdf

Cibotaru, C., Cupcea, N. & Balan, I. (2015). Promovarea etică a medicamentelor. Abordări și reglementări actuale. Preluat de pe :

http://www.amcham.md/library_upld/edps_12_15.pdf

Ciobanu, C. & Văileanu, C. (2016). Reformarea sistemului de pensii prin prisma egalității de gen. Preluat de pe: http://egalitatedegen.md/mdocs-posts/reformarea-sistemului-depensii-prin-prisma-egalitatii-de-gen/

Cruc O., Banciu B., Brinişter, I., Vremiș, M., Craievschi-Toartă, V. & Sinchetru, A. (2009). Study on Social Protection and Social Inclusion in Moldova. Preluat de pe:
http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=89&langId=en&newsId=662

Dávalos, M. E., Brown, B., Holla, A., Nguyen, T. C., Seitz, W. & Smolyar, J. (2017). A
Human rights-based approach to the economic security of older people in Moldova
.
World Bank Group Report no. 112339-MD. Preluat de pe:
https://openknowledge.worldbank.org/handle/10986/26039

Fenger, H.J.M. (2007). Welfare regimes in Central and Eastern Europe: Incorporating postcommunist countries in a welfare regime typology. Contemporary Issues and Ideas in Social Sciences, volume 3, issue 2, 1-30. Preluat de pe:  http://hdl.handle.net/1765/34876

Fortuny, M., Tomei, M. & Sertcan, D. (2007). Employment Policy Review, Moldova. ILO. Preluat de pe: http://staging.ilo.org/public/libdoc/igo/2007/410624.pdf

Ganta, V. (2012). The impact of international labour migration on the Republic of Moldova. CARIM-East Research Report 2012/32. Preluat de pe:
http://cadmus.eui.eu/handle/1814/24875

Kujawska, J. (2017). Impact of the financing structure on efficiency of healthcare systems in the former Eastern bloc countries. Quantitative Methods in Economics, vol. 28, no.1, 78-87. Doi: 10.22630/MIBE.2017.18.1.08

Malcoci, L. (2011). Perceptions of the Population of the Republic of Moldova on
Discrimination: Sociological Study.
Soros Foundation. Preluat de pe:
https://soros.md/files/publications/documents/Studiu_sociologic_EN.pdf

Nicholson, L. (2016). Education in Eastern Europe and Eurasia. By Nadia Ivanenko. Slovo, vol.28, no.1, 68-69. Preluat de pe:  http://discovery.ucl.ac.uk/1474306/1/Review%20-%20Education%20-%2068%20to%2069.pdf

Olefir, A., Stohr, T., Coupe, T. & Gremalschi, A. (2015). Student performance and
attendance in Moldova from a socio-economic perspective.
Technical note. Preluat de pe: https://openknowledge.worldbank.org/handle/10986/24172

Open Society Institute (2010). Drawing the line: parental informal payments for education across Eurasia. Preluat de pe:
http://www.u4.no/recommended-reading/drawing-the-line-parental-informal-payments-for-education-across-eurasia/downloadasset/2307

Organizația Internațională a Muncii (2013). Employment Injury Insurance in the Republic of Moldova. Options for contribution rates. Preluat de pe: http://www.socialprotection.org/gimi/gess/RessourcePDF.action?ressource.ressourceId=48440

Prisăcaru, V. & Sevciuc, T. (2014). Employment difficulties experienced by young people in the rural areas of the Republic of Moldova. Scientific Papers Series Management,
Economic Engineering in Agriculture and Rural Development, vol. 14, no. 2. Preluat de pe: http://managementjournal.usamv.ro/pdf/vol4_2/art40.pdf

Riley, N., Rakovac, I. & Stein, C. (2016). Republic of Moldova. Highlights on health and
well-being.
Organizația Mondială a Sănătății. Preluat de pe:
http://www.euro.who.int/en/publications/abstracts/republic-of-moldova-highlights-onhealth-and-well-being-2016

Sainsus, V. (2015). Politica familiei în condiții de criză demografică: lacune, confuzii și
dileme. Seria Politici Publice, IDIS “Viitorul”. Preluat de pe:
http://www.viitorul.org/files/library/4913299_md_laborator_soci.pdf

Shaw D. C. (2015). Quality and safety of health care in the Republic of Moldova. World
Health Organization. Health Policy Paper Series no.19. Preluat de pe:
http://www.ms.gov.md/sites/default/files/quality_safety_of_health_care_in_mda.pdf

Schwab, K. (2016). The Global Competitiveness Report, 2016-2017. World Economic Forum. Preluat de pe: http://www3.weforum.org/docs/GCR2016-2017/05FullReport/TheGlobalCompetitivenessReport2016-2017_FINAL.pdf

Țurcanu, G., Domente, S., Buga, M. & Richardson, E. (2012). Republic of Moldova: health system review. Organizația Mondială a Sănătății. Health Systems in Transition, vol. 14, no. 7. Preluat de pe:  http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0006/178053/HiTMoldova.pdf

 

Note:

[1] Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat este format din 1) transferuri de la Bugetul de Stat, 2) veniturile Bugetului Asigurărilor Sociale care provin din contribuții de asigurări sociale și 3) alte venituri (conform legii nr. 489 din 08.07.1999).

[2] Sistemul de pensii de tip pay-as-you-go este bazat pe solidaritatea între generații, adică pensiile plătite acum sunt finanțate de contribuțiile percepute de la actualii contribuabili.

[3] Calculată în baza pensiei medii pentru limită de vârstă și salariul nominal mediu.

[4] Condițiile noi pentru procurori vor fi aplicate începând cu ianuarie 2018.

[5] Plățile personale (out-of-pocket), în domeniul sănătății, sunt plățile directe efectuate de persoane către furnizorii de servicii medicale sau produse farmaceutice. Aceste plăți pot fi formale (de exemplu pentru achiziționarea medicamentelor) și informale (în cazul mitei).

[6] Boala intercurentă este o afecțiune contractată de o persoană care suferă deja de altă boală, în acest caz – de un handicap.

[7] Indemnizațiile lunare pentru creșterea copiilor născuți începând cu 2017 sunt acordate până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului.

[8] Un exemplu ar fi I.S.E.E-ul (Indicatorul Situației Economice Echivalente) care se folosește în Italia pentru stabilirea eligibilității unui student pentru bursa universitară. Dacă indicatorul unei familii depășește o anumită limită (ce ar însemna că studentul provine dintr-o familie destul de avută), studentul din familia respectivă nu poate beneficia de bursă.

[9] Principiul de subsidiaritate presupune că problemele sociale sunt rezolvate de instituția cea mai apropiată de cetățeanul vizat, prima fiind familia.

Imagine de fundal: sputnik.md

 

Acest articol face parte dintr-un proiect de dosare tematice, realizat în baza unui parteneriat dintre http://www.platzforma.md și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.

PZF_social