[label shape=”” type=””] Victoria Apostol [/label]

 

Am citit recent articolul Feminism-by-Design: Emerging Capitalisms, Cultural Feminism, and Women’s Nongovernmental Organizations in Postsocialist Eastern Europe (Feminismul-după-plan: emergența capitalismelor, feminismul cultural și ONG-urile pentru femei în Europa de est post-socialistă) și am înțeles că am găsit o bază teoretică solidă pentru a explica ceea ce observ în domeniul egalității de gen din Moldova deja de 2 ani. Autoarea articolului, Kristen Ghodsee, explica în 2004 felul în care donatorii internaționali din vest și-au impus agenda în Europa de est, în țările ieșite din comunism, prin acordarea priorității luptei pentru egalitate de gen în defavoarea celei de clasă, fără a ține cont de istoria recentă a acestor țări și de contextul social și cultural dezvoltat în comunism și care a fost perpetuat și după căderea comunismului. Articolul este destul de amplu și atinge câteva subiecte interconectate care sunt valabile și pentru perioada actuală, după 12 ani de la apariția articolului în cauză. Ce mi-a atras atenția în mod special este noțiunea de feminism-după-plan (feminism-by-design), pe care îl observ și în mediul ONG-ist dedicat drepturilor femeilor din Republica Moldova.

Feminismul-după-plan se referă la existența unei machete, a unui model de feminism care este importat în anumite țări, fără a se ține cont de situația locală, de cerințele locale, de necesitățile locale. Mai mult, feminismul-după-plan este atașat unui tip de societate și sistem economic, anume celui neoliberal, după cum explică Kristen Ghodsee. Feminismul-după-plan a fost creat și este menținut de donatorii internaționali care decid prioritățile în lupta pentru drepturile femeilor. ONG-urile locale sunt complice și agenți ai feminismului-după-plan. Dependența financiară totală de donatorii externi transformă ONG-urile locale în niște mici SRL-uri care învață rapid să producă proiecte în orice limbaj și axate pe orice cauză, pe care donatorii internaționali le finanțează. Și asta nu e doar teorie, ci e realitatea ONG-urilor din Republica Moldova, inclusiv a celor care lucrează în domeniul drepturilor femeilor.

Iar cel mai elocvent caz pentru a vedea cum funcționează feminismul-după-plan este proiectul de țară „Femeile în politică”. „Femeile în politică” este un proiect administrat de UN Women Moldova și UNDP Moldova, finanțat cu bani de la guvernul Suediei. UN Women Moldova a administrat în 2014 $395.437,22, iar în 2015 – $871.668,88 (sumele administrate de UNDP pot fi văzute aici, precum și suma alocată pentru anul 2016).

Pentru a înțelege cum funcționează finanțarea în domeniul egalității de gen în Moldova, voi face referință la UN Women și la proiectul „Femeile în politică” drept exemplu. Așadar, pe de o parte UN Women Moldova acționează ca un intermediar dintre guvernul Suediei și ONG-urile locale pentru că se presupune că UN Women are capacitatea și credibilitatea să administreze un grant atât de mare, în timp ce ONG-urile locale sunt slabe și nu au capacitatea de a gestiona acești bani, cel puțin așa mi s-a justificat atunci când am întrebat de ce ONG-urile locale nu primesc direct banii de la guvernul Suediei. Pe de altă parte, UN Women acționează ca un finanțator direct, deoarece UN Women organizează concursurile de grant-uri pentru ONG-urile locale și apoi decide cine primește banii, asta dacă mai organizează concurs sau decide direct, prin cumetrism și favoritism (posed această informație de la persoane care au lucrat în cadrul UN Women Moldova, de la care știu cum această agenție distribuie banii).

Rezultatele acestui proiect pot fi verificate aici. Sunt rezultate bune și probabil atinse în realitate. Problema nu constă în aceste rezultate în sine. Problema constă în cine are controlul asupra producerii adevărului despre situația femeilor din Republica Moldova? Practic, prin implementarea proiectului „Femeile în politică” ni s-a spus că una dintre problemele cele mai stringente ale femeilor din Moldova este neimplicarea lor în politică și acest lucru nu a fost spus de către femeile locale, dar de către UN Women, UNDP și guvernul Suediei. Să fie oare neimplicarea femeilor în politică una dintre cele mai stringente probleme ale femeilor din Moldova? Cum s-a schimbat viața femeilor sărace și a celor muncitoare din Moldova prin faptul că s-a mărit numărul femeilor ajunse în parlament, consiliere locale sau primare? Să fie oare UN Women și UNDP cei și cele care să ne spună care sunt problemele femeilor din Moldova?

Răspunsul meu este NU. Eu nu consider neimplicarea femeilor în politică o problemă stringentă în Republica Moldova, cel puțin nu în măsura în care să se cheltuie suma de 1 267 106 dolari timp de 2 ani și să se mai insiste pe acest proiect și în 2016-2017. Mai mult, atât timp cât neimplicarea femeilor în politică este abordată superficial și nu se ating cauzele acestei probleme, atunci totul se realizează „для галочки” (de dragul raportului). Și ca să ne dăm seama de acest lucru e de ajuns să ne amintim campania electorală pentru prezidențiale care abia a trecut, atunci când numărul mărit de femei implicate în politică nu a putut ascunde o societate sexistă și politicieni care folosesc sexismul pentru a obține voturi.

Sexismul a fost o strategie de succes în campania electorală pentru prezidențiale pentru că toate proiectele implementate până acum în Moldova în domeniul egalității de gen, inclusiv proiectul „Femeile în politică”, au avut scopul de a găsi soluții în limitele patriarhatului, fără a deranja rolurile de gen. Ca să parafrazez o bună amică din sectorul ONG-ist din Moldova, au fost proiecte implementate de „feministele adecvate”, adică cele și cei care au respectat normele patriarhatului. Voi aduce aminte că femeile implicate în politică în Moldova corespund normelor de gen într-o societate patriarhală – sunt femei măritate, cu copii, unele au chiar și nepoți. Sunt câteva femei tinere în parlament, dar acestea nu au fost puse niciodată în situația de a face campanie electorală. Au ajuns în parlament pe liste de partid, iar statutul marital și maternal le-a fost scuzat prin faptul că încă sunt tinere. Or, aceasta nu e deloc situația femeilor cu vârsta de peste 35 de ani. Câte femei consiliere, parlamentare și primărițe nemăritate și fără copii, trecute de 35 de ani, cunoașteți? Probabil, zero. Maia Sandu a fost singura politiciană care a candidat într-o cursă electorală, sfidând normele patriarhale de gen, fiind necăsătorită și fără copii. În acest fel, ea a fost diferită și față de alte femei care au candidat până acum și care au corespuns normelor patriarhale.

Și acum imaginați-vă: dacă proiectele din domeniul egalității de gen s-ar fi axat pe educația formală, pe introducerea egalității de gen ca materie obligatorie în școlile din Moldova, pe promovarea unei retorici publice de diminuare a rolurilor de gen tradiționale, atunci sexismul ar fi avut oare succes în această campanie electorală? Ar fi contat oare dacă Maia Sandu e măritată sau, dacă are copii sau nu?

Așadar, pe lângă faptul că implicarea femeilor în politică e un subiect impus de donatori, abordarea problemei e făcută superficial, iar cauzele ei nu sunt deloc chestionate; accentul e pus pe cantitativ – să mărim numărul femeilor în politică – și nu pe calitativ – care sunt cauzele neimplicării femeilor în politică și cum le rezolvăm.

Kristen Ghodsee explică acest fenomen prin prisma feminismului cultural, care este folosit la greu de donatorii internaționali ca o perspectivă de a interpreta și a propune soluții pentru îmbunătățirea vieții femeilor. Feminismul cultural are scopul de a îmbunătăți viața femeilor în limitele status-quo-ului existent, spre deosebire de feminismul radical și socialist care chestionează acest status quo. Feminismul cultural nu chestionează relațiile socio-economice care contribuie la opresiunea femeilor și menținerea patriarhatului. Or, UN Women Moldova are anume această abordare față de situația femeilor din Moldova, iar acest lucru se poate constata prin proiectele pe care le inițiază și le susține, cum ar fi proiectul „Femeile în politică”, care în esență nu schimbă cu nimic viața femeilor din Moldova, sau mai bine zis nu schimbă cu nimic viața femeilor sărace și a celor din clasele muncitoare din Moldova.

Femeile care beneficiază de pe urma proiectului „Femeile în politică” sunt femeile privilegiate, cele educate formal, cele cu bani și cele de etnie majoritară (nu fac parte dintr-o minoritate etnică marginalizată). Proiectul „Femeile în politică” nu produce niciun beneficiu pentru femeile de la fabrică, cele din agricultură, cele care muncesc la drumuri și veceuri, cele care muncesc în restaurante la curățat cartofi sau la gătit mâncare în grădinițe și în școli, și lista poate continua.

Spre final, eu nu neg faptul că lipsa femeilor în politică ar fi o problemă. Este o problemă, însă contează foarte mult cum abordăm această problemă și pentru ce categorie de femei este aceasta o problemă. Mai mult, contează să înțelegem că creșterea numărului femeilor în politică nu asigură egalitatea de gen. Nici instrumentele folosite pentru a ușura accesul femeilor în politică, cum ar fi cota de gen în politică, nu asigură direct egalitatea de gen și nici nu conduce la îmbunătățirea vieții tuturor femeilor. Este important ca egalitatea de gen în Moldova să fie abordată la intersecția dintre noțiunea gen și cea de clasă, iar agenda egalității de gen să fie determinată de localnici, de femeile locale, de grupurile și de ONG-urile locale. Unul dintre sloganurile proiectului „Femeile în politică” a fost „Eu susțin femeile în politică”; dar despre ce femei e vorba? – întrebare pe care cred că inițiatorii/oarele proiectului nu și-au adresat-o vreodată.

 

Sursă imagine.