[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]

Cînd Andrei Năstase, liderul Platformei Civice ”Demnitate și Adevăr” (DA) declara, în cadrul unei emisiuni televizate[i] că i se pare că soluția cea mai bună pentru Republica Moldova pentru moment ar fi să se pună batista pe țambal cu privire la vectorul geopolitic pe o perioadă iar toate eforturile ”opoziției unite” să meargă spre decriminalizarea instituțiilor de drept și de reglementare, la curățarea Consiliului Coordonator al Audiovizualului și Comisiei Electorale Centrale (pe scurt, în cuvintele lui Năstase, la ”repunerea țării pe un făgaș al unei dezvoltări normale”), majoritatea comentariilor (venite atît din presa neprietenă cît și din cea pretins ”neutră” faţă de această platformă) se refereau la faptul că, prin această declarație Năstase ar fi trădat ”destinul european al țării” (faptul că o spunea într-un studiou de televiziune, alături de Igor Dodon și Renato Usatîi, ambii percepuți ca fiind politicieni ”pro-ruși”, adăuga, în viziunea comentatorilor, plauzibilitate suspiciunilor).

E vorba, desigur, de un incident politic minor – din care se întîmplă cu duiumul pe scena politică moldovenească, dar acesta este exemplar din motivul că scoate în evidență o trăsătură structurală a proceselor politice din societatea moldovenească: necesitatea de poziționare obligatorie a agendelor politice și civice autohtone față de axa geopolitică Est-Vest. Poziționarea funcționează atît pentru inițiativele ”progresiste” – mișcările feministe și pro-LGBT, grupurile ecologiste și cele de apărare a drepturilor omului sau libertății presei (care se identifică, într-o proporție covîrșitoare, cu Vestul), cît și pentru mișcările ”conservatoare” – grupurile tradiționaliste care militează împotriva drepturilor pentru LGBT, mișcările religios-conservatoare (care se identifică în temei cu Estul).

Această obligativitate a referințelor geopolitice se face responsabilă de faptul că cel mai important capitol din programul politic al partidelor moldovenești nu este cel economic, nici cel social, ci cel care ține de politica externă (partidele se auto-definesc întîi ca pro-europene sau pro-ruse și abia după aia, pro-politici sociale sau pro-libertatea businessului!). În același mod ”alegerea geopolitică” condiționează și conținutul celorlalte capitole din programul partidelor: atitudinea față de familie și morală etc.

O consecință caricaturală a predominanței geopolitice ține de faptul că, pînă și procesele politice la nivelul administrației publice locale – de la orașele mari Chișinău și Bălți la orășele mai mici și sate – fac uz curent de referințe geopolitice și/sau utilizează argumente geopolitice (de unde și Mîna Moscovei care ar acționa în primăria Chișinău ori ”pietrele sub forma României Mari pe care le vede Dorin Chirtoacă la tot pasul[ii]).

În fapt, întreg procesul politic – alegerile[iii], dezbaterile politice – se fac sub semnul agendelor geopolitice.

I-am zis ghilotină geopolitică acestei poziționări obligatorii pentru a-i sublinia cîteva efecte.

În primul rînd, ghilotina geopolitică subordonează toate discuțiile politice locale beneficiind de un fel de prioritate absolută. În această înșiruire, procesele interne – dezbaterile cu privire la natura sistemului economic, discuțiile despre inegalitățile crescînde dintre diferite categorii de cetățeni, procesele de construcție a unor politici sociale ce ar promova echitatea, exploatarea instituțiilor de stat de către grupuri de interese economice  – apar ca fiind secundare față de diverse ”bătălii geopolitice” la care țara trebuie să participe în mod prioritar.

Atunci cînd discută politică sau cînd organizează polemici politicienii moldoveni avansează pretenția că ar vorbi de fapt la două capete deopotrivă: la un capăt, despre conflicte de viziuni partinice, iar la celălalt capăt fiecare pretinde că e agentul de influență (sau prin el ”vorbește”) un alt mare actor geopolitic: UE, SUA sau Rusia. Din această situație rezultă o auto-percepție specifică a țării: actorii politici locali discută despre Moldova nu ca despre o societate concretă, cu problemele ei locale specifice, ci ca un fel de cîmp de bătălie abstract în care se poartă confruntări apocaliptice între un Bine Absolut și un Rău Absolut și de soarta căruia depinde, nici mai mult nici mai puțin, viitorul unor entități geopolitice globale cum e Uniunea Europeană sau Rusia.

În al doilea rînd, ghilotina geopolitică a subminat (și subminează în continuare) eforturile unor mișcări politice locale de a construi agende ”progresiste”. Cazul lui Andrei Năstase și a Platformei DA care au ”luat-o în freză” pentru ignorarea ”dimensiunii geopolitice” nu e nici pe departe singular. Din contra, e realitatea curentă de care trebuie să țină cont majoritatea grupurilor de activiști, politicieni și mass-media. Axa geopolitică funcționează și în interiorul acestor mișcări de vreme ce, de multe ori, fisurile în cadrul unei formațiuni apar anume din cauza ”trădării” unui vector geopolitic (și niciodată pe diferențe de politici economice sau sociale).

În al treilea rînd, și poate cel mai important, ghilotina geopolitică a creat, de-a lungul timpului, cîteva feude politice mari și relativ constante – electoratul ”pro-european”, electoratul ”pro-rus”, votanții ”pro-unioniști” etc. – care sunt gestionate abil de grupuri de antreprenori politici care își asigură astfel trecerea pragului electoral sau cel puțin o anumită prezență constantă pe scena politică locală.

Ar fi însă nedrept să descriem ghilotina politică exclusiv în termenii unei auto-amăgiri locale. Din contra, aceasta este rezultatul unei interacțiuni dinamice între procese interne (predominanța unor partide clientelare, cu vaste ramificări în sfera economică și care folosesc retorici geopolitice pentru a masca agende economice, pentru a mobiliza susținere politică sau pentru a guverna) și procese externe (conflictele din zonă, disputele între marile puteri – UE, SUA și Rusia).

Nu ar trebui ignorat faptul că, atunci cînd scrie despre Moldova (și o face rar), mass-media occidentală (nu doar mainstream-ul –  Le Monde, Der Spiegel, the Guardian, Jamestown Foundation –, ci și unele publicații de nișă precum Le Monde Diplomatique) folosesc, în discursul despre această țară, tropii ordinari eurocentrismului cu accente imperiale: teritoriu la margine, cîmp de bătălie între Occident și Rusia, spațiu incert, criză identitară nesoluționată etc. În acest discurs spațiul Republicii Moldova este văzut ca fiind unul aproape ”gol”, lipsit de consistență și coeziune, iar locuitorii regiunii ar fi ”nehotărîți”, ”schimbători”, ”suferind de grave crize identitare”[iv] ce pot fi rezolvate doar prin intervenția unui actor extern puternic etc.

În acest sens, ghilotina geopolitică e un proces apărut la margine, la interacțiunea dintre un spațiu văzut ca fiind ”periferic” și unul văzut ca fiind ”central”…

Un aspect interesant al ghilotinei geopolitice este dinamica sa regională și procesele de gravitație a unor zone vecine spre acești poli ”centrali”. Relația cu România mi se pare exemplară în acest sens. După ce mulți ani la rînd  România a fost frate mai mare (adică prinsă într-o relație de istorie locală alimentată de un trecut comun, de afinități culturale și de limbă), acum România vorbește cu Moldova ca ”țară europeană”, adică cumva decuplată de istoria locală și vorbind dintr-o istorie ce se pretinde a fi universală.

Puse laolaltă, aceste efecte ale ghilotinei geopolitice au contribuit la instaurarea, reproducerea și perpetuarea, în toți cei 25 ani de independență, a unui regim clientelar (față de ”centre”) care însă, tocmai din motivul fidelității explicite față de ”centre” a beneficiat de o marjă relativ mare de libertate pe intern (de unde și autoritarismul pronunțat al epocii: antreprenorii politici locali au înțeles că își pot procura importante marje de acțiuni politică dacă își vor îmbrăca practicile în haine ”geopolitice”).

Așa a ajuns, bunăoară, Alianța pentru Integrare Europeană (din epoca ”democratică”) să închidă un post de televiziune al opoziției ”comuniste” (NIT) și să pună bariere altora (sub pretextul luptei împotriva propagandei rusești) și să beneficieze de sprijinul și aprobarea necondiționată a Bruxelles-ului (în condițiile în care, pentru aceleași gesturi – de a închide un post de televiziune și a marginaliza altele, partidul aflat la guvernare în epoca ”comunistă” a fost aspru criticat).

Un fel de concluzie.

Ghilotina geopolitică nu e un blestem sau un destin inevitabil, ci doar o mașinărie politică pusă în uz de către așa-zisele elite politice pentru a face electoratul (cetățenii) guvernabil. E un mecanism ce construiește alienare jos, la nivelul cetățenilor de rînd, pentru a susține afinități ”sus”, la nivelul grupurilor de interese economico-politice.

Mașinăria e susținută de un angrenaj complex de discursuri mediatice (Mîna Moscovei, presa cumpărată sau constrînsă, legiuni de bloggeri și postaci pe rețele de socializare, analiști și experți de serviciu), practici și aranjamente instituționale (modul de funcționare a legii partidelor, descentralizarea etc.), poziționări politice, construcții intelectuale etc…

Ghilotina geopolitică poate și trebuie demontată. Aceasta ar trebui să fie misiunea principală a discursului critic.

 

Referințe:

[i]  Emisiunea În profunzime cu Lorena Bogza din 25 ianuarie. Legătura: http://realitatealive.md/live-renato-usatii-igor-dodon-i-andrei-nastase-participa-la-emisiunea-in-profunzime_33461.html

[ii] Vezi aici: https://www.vice.com/ro/read/primarul-chisinaului-a-vazut-viitorul-lui-si-al-neamului-intr-un-bolovan-436

Grila geopolitică are și o dimensiune pseudo-istorică ce are funcția de a-i asigura ”profunzime” și ”legitimitate”. Astfel, ambele ”opțiuni geopolitice” se poziționează ca avînd ”caracter secular și tradițional” (exemple de ideologeme istorice: am fost cu rușii sute de ani și ne-a fost bine/rău, Moldova a tins întotdeauna să facă parte din marea civilizație europeană)…

[iii]    Despre ultimele alegeri parlamentare din 30 noiembrie 2014 și dominația geopolitică a agendei discuțiilor electorale am scris pe larg aici: http://www.platzforma.md/alegerile-din-30-noiembrie-starea-de-fapt/

[iv]    Într-un mod similar o parte însemnată a elitelor locale se auto-descrie folosind aceeași termeni. Petru Negură a scris un excelent text despre faptul că această ”criză identitară” nu este decît o creație a elitelor la care ”masele” refuză să adere: http://www.criticatac.ro/18605/criza-identitii-naionale-republica-moldova-problem-maselor-sau-problem-elitelor/

Anumite porțiuni ale textului fac parte dintr-ul articol mai mare ce va apărea în  volumul ”Sfârșitul istoriei se amână. O radiografie a postcomunismului românesc” (în curs de publicare la editura Adenium din Iași).

 Sursă imagine de fundal: http://jurnal.md/img/pages/2015/2/14/opinie-moldova-a-cazut-pro-occidentalii-au-oferit-tarului-rusiei-o-noua-tara-la-butoniera/big-opinie-moldova-a-cazut-pro-occidentalii-au-oferit-tarului-rusiei-o-noua-tara-la-butoniera.png