[label shape=”” type=””] Lilian Negură [/label]

 

Am investit foarte multă speranță în cei care formează guvernarea proeuropeană de astăzi. Am încercat să contribui cu ce pot pentru ca ei să reușească. Ei însă m-au dezamăgit. Și nu doar pe mine.

I-am văzut îmbogățindu-se, făcând intrigi, încălcând grav principiile pe care declarau că le adoptă, am citit în presă lucruri urâte pe care le-au făcut. Imi repugnă comportamentul intolerant și nedemocratic al unora, cinismul altora, lipsa de viziune și competență a celorlalți. Chiar și atunci când mi-am oferit serviciile, când am sacrificat confortul pentru a mă implica și participa la schimbările din țara mea, am întâlnit o rezistență imensă a sistemului. Să nu creadă cineva însă că acest sistem este abstract, el are nume concrete (am să le dau publicității la timpul potrivit). Cum să nu vrei să te răzbuni și să-i arunci pe toți la lada de gunoi?

Mă gândesc însă la următoarele. Democrația este imperfectă. Prin exigența de a respecta niște reguli transparente și de a pune în dialog toate părțile interesate, ea face ca scopurile propuse să fie atinse într-un timp mult mai mare decât în cazul unui context autoritar. De asemenea, libertatea presei crează prin definiție o imagine negativă societății democratice, căci scoate la suprafață tocmai ceea ce este negativ, atunci când presa într-o societate totalitară pune în vizor doar ce este pozitiv. Diversitatea informației necesită ca cetățenii să fie dotați cu spirit critic și responsabilitate. În același timp, democrația are drept axiomă principiul că nu există persoane perfecte. Tocmai din acest considerent în democrație nu se mizează niciodată pe un singur om, ci pe un sistem anonim care are menirea să controleze prestația tuturor celor care sunt la putere.

Ce înseamnă aceasta în contextul scrutinului de duminică și a dezamăgirii mele?

În primul rând că nu am dreptul să fiu dezamăgit de democrație, mai ales atunci când ea este la început și încă nu este pe deplin funcțională. În Moldova democrația are probleme din cauza noastră a tuturor. De jos până sus, oamenilor le este greu să înțeleagă că scopul NU scuză mijloacele, că nu doar Filat sau Plahotniuc nu trebuie să fure, ci și fiecare cetățean oricât de mic ar fi, că trebuie să facem diferență între interesul personal și cel public etc. etc.. Că atunci când rezolvăm ”întrebările” prin apeluri nănașilor și amicilor care ne ajută cu un mic trafic de influență sau o ”urgentare”, nu mai putem să pretindem că suntem curați și putem cere celorlalţi să nu o facă.

Plahotniuc nu este omul în cauză, ci este mitul pe care l-am făcut din el. Am auzit o întîmplare despre un aventurier, cum sunt mulți în vremuri tulburi, care se prezenta ca făcând parte din „mafia” lui Plahotniuc (puteți pune în locul lui Plahotniuc pe Filat sau Ghimpu). Cică nici nu avea nevoie să facă parte din mafia acestuia, căci problemele se rezolvau pentru că mitul funcționa de la sine. Plahotniuc este un fenomen creat de noi, noi suntem Plahotniuc. Noi vrem să credem în el pentru că ne ajută să relativizăm propria mizerie. Te simți mai legitimat să furi când știi că toți cei de la vârf fură.

În al doilea rând, atâta timp cât nu există un stat de drept funcțional, nu putem afirma cu certitudine că într-adevăr cineva este corupt și cineva nu este. Ceea ce vedem în presă, oricât de credibil ar fi, trebuie să fie probat. Altfel noi putem învinui pe oricine de orice. Iar pentru ca să se ajungă să fie funcțional acest stat de drept, e nevoie de politicieni care să continue reformele care au început. Uitați-vă în România cum sistemul, atunci când este funcțional, epurează chiar și pe cei care se considerau atotputernici. Paradoxal, dar răzbunându-ne pe acești oameni care ne-au dezamăgit, votând cu populiștii care promit să-i pună la închisoare, vom ajunge să contribuim de fapt la menținerea sistemului care i-a creat. Noi trebuie să schimbăm sistemul, nu oamenii! Iar sistemul singur se va auto-curăța de aceștea, dacă se va demonstra că au comis ceea ce li se incriminează.

În al treilea rând trebuie să înțelegem bine că nu există politician ideal. Doar Putin poate fi ideal, sau Fidel Castro sau Hitler. Nu însă un politician dintr-un sistem democratic. Din acest considerent trebuie să stăm cu ochii pe ei. Dar și atunci când alegem, trebuie să înțelegem că vom alege răul mai mic. Așa cum democrația este un sistem anonim, noi trebuie să votăm ideea care se angajează să promoveze un politician și nu persoana acestuia. Dacă ești pentru un sistem democratic de tip conservator, votează partidul care promovează națiunea, familia și valorile tradiționale, dar nu pe Ghimpu. Dacă ești pentru un sistem democratic de tip liberal, votează cu partidul care promovează economia de piață, excelența prin competiție și libertatea, dar nu pe Filat. Dacă însă ești mai mult pentru un sistem social-democrat, votează partidul care își propune mai multă echitate și egalitate, protejarea minorităților și a intereselor celor săraci, dar nu pe Lupu. Știu că sună idealist și că aceste partide nu înțeleg nici ele ce înseamnă cu adevărat ceea ce declară. Dar oricum, dacă discutăm în termeni de probabilitate, și luând în considerație că oamenii oricum sunt imperfecți, faptul că declară cevale măreşte șansa să facă gesturi spre acest ceva. Oricum, e mai mare probabilitatea să ne apropiem de idealul democratic votând partide care se declară democratice, decât votând pe cei care declară deschis că vor revenirea la dictatura sovietică, la instalarea modelului autoritar putinist sau a regulilor din lumea criminală (cică hoțul a furat în Rusia, deci în Moldova nu mai are interesul să fure! E naivitate să crezi asta? Eu nu cred în naivitate. Îl admiră pentru că a furat!).

Eu voi merge la vot! Voi vota cu unul dintre partidele democratice cu șansă! Pentru că vreau ca Moldova să fie mai puțin săracă, totalitară, coruptă și ineficientă. Dar tu?

 

Sursă imagine de fundal.