Interviu cu Marco Povero, coordonator de proiect la Misiunea Socială „Diaconia” şi Tatiana Colesnic, asistentă de proiect la „Diaconia” (partea a doua).

 Prima parte a interviului poate fi citită aici.

Petru Negură: Acum m-ar interesa să discutăm despre proiectul de cantină socială pentru persoane sărace. Cînd a apărut şi cum a evoluat acest proiect?

Marco Povero: Ca idee a apărut la sfîrşitul anului 2012, dar a început să fie implementat în aprilie 2013. Ideea proiectului nu este doar ce se vede, ci se vrea un proces – un proces de creare a unui mecanism de solidaritate socială în Chişinău. Punctul final este cantina socială mobilă pentru bătrîni şi persoane fără adăpost. Mai există şi o garderobă mobilă, un ajutor acordat beneficiarilor Diaconiei cu mobilă, cu haine, cu electrocasnice şi alte lucruri pentru casă. Acestea sînt rezultatele finale pe care le avem. Dar ideea proiectului este, într-adevăr, de a crea un mecanism de solidaritate socială. Acest mecanism se bazează pe activitate de voluntariat. Şi colectările produselor, şi distribuirea produselor este făcută de voluntari de obicei. La fel, la cantina mobilă, voluntarii îşi asumă tot mai multă responsabilitate şi devin tot mai responsabili de tot ce se întîmplă acolo. Dar încă mai avem de lucrat în acest sens. Totodată produsele pe care le redistribuim sînt şi ele la rîndul lor donate de la altcineva: haine second hand, mobilă tot aşa, alimente colectate prin campanie sau de donatori corporativi. Încercăm să facem acest proiect sustenabil la nivel local. Încă nu am ajuns la un asemenea rezultat, dar ne apropiem foarte mult. Prin colectările de alimente, ajungem să completăm necesităţile în mare măsură. Hainele, mobila şi alimentele le colectăm doar aici în Moldova. Mai greu este să acoperim costudile de proiect, dar încercăm să le acoperim şi pe acestea prin donaţii private din Moldova. La Chişinău există deja un potenţial de a crea proiecte sustenabile la nivel local. Dar este mai greu în sate şi în teritoriu. Avem nevoie de mai multă implicare, atît din punct de vedere cantitativ, prin numărul de voluntari, cît şi calitativ, prin gradul de responsabilitate pe care voluntarii implicaţi în proiecte ar fi gata să şi-l asume.

Petru: La modul practic, cum lucrează această cantină?

Tatiana Colesnic: De fapt, cantina este un microbuz. Mergem la cantină, la Botanica, lîngă Grădina Botanică, le ducem produse alimentare şi ei ne fac mîncare acolo.

Marco: Cu timpul, o să deschidem şi o bucătărie a noastră, cînd o să avem suficiente fonduri.

Tatiana: Şi apoi mergem la punctele de distribuţie. Avem două puncte de distribuţie. Unul în centru, în faţa hotelului Naţional, sau ce a mai rămas din el, şi altul la Botanica, în parcul Serghei Lazo. Acolo voluntarii au rolurile lor. Sînt vreo 3-4 voluntari: unul taie pîine, altul toarnă mîncarea (felul întîi sau felul doi). La hotelul Naţional, oamenii mănîncă pe loc şi atunci le dăm şi linguri. După care noi le dezinfectăm, le sterilizăm. Dar la Botanica le dăm doar caserola acoperită, o bucată de pîine şi ei merg acasă şi mănîncă. De obicei, voluntarul care acoperă caserolele, dă şi mîncarea. Persoanele vin lîngă microbuz şi îşi aşteaptă rîndul ca să-şi primească porţia de mîncare.

Marco: Noi încercăm să lucrăm cu voluntarii ca ei să relaţioneze cu beneficiarii. Eu le spun că noi nu sîntem un fel de Andy’s Pizza care distribuie mîncare gratuit, ci avem şi o misiune socială: este nevoie să-i ascultăm, să le ascultăm nevoile, grijile. Partea aceasta relaţională este foarte importantă în acest proiect. La hotelul Naţional şi la Botanica am făcut mai întîi o cercetare de teren. Am identificat locurile din apropiere care sînt frecventate de persoane fără adăpost, de cerşetori, persoane nevoiaşe şi i-am întrebat dacă ar fi interesaţi de un asemenea serviciu. Şi la Naţional, şi la Botanica, informaţia despre serviciul nostru a fost răspîndit între aceste peroane, din gură în gură. La început, am lucrat cu un grup de aproximativ 15 persoane, iar acum lucrăm cu vreo 70 persoane în centru şi cu vreo 100 de persoane la Botanica.

Petru: Şi în centru şi la Botanica distribuiţi zilnic?

Marco: Da, numai în week-end nu distribuim.

Petru: Care este contingentul de persoane care beneficiază de această cantină socială?

Tatiana: În centru sînt mai mult persoane fără adăpost: şi tineri, uneori copii, şi persoane adulte. La Botanica, avem doar bătrîni, singuri, nu le ajunge pensia nici pentru „comunale” şi vin la noi şi mănîncă.

Marco: Diferenţele dintre aceste două contingente sînt destul de mari. Cei care vin la cantina de la Botanica sînt bătrîni singuratici care se află într-o sărăcie extremă. Pentru unii dintre ei, acest ajutor pare foarte urgent. Acolo lucrăm deci cu un grup destul de omogen. La hotelul Naţional contingentul este mult mai amestecat. Cam jumătate sînt persoane fără adăpost, cîţiva dintre ei cerşesc, unii caută prin tomberoane, unii au un loc de trai destul de precar. Sînt şi bătrîni. Pentru noi, persoanele fără adăpost e categorie mai nouă şi, din acest motiv, ne e poate mai greu să lucrăm cu ei. Dar ei sînt foarte diverşi.

Petru: De ce se lucrează mai greu cu persoanele fără adăpost?

Marco: Din două motive: unii sînt alcoolici şi cîteodată mai agresivi, mai ales între ei sau, mai rar, chiar şi faţă de noi. Pot cere mai multă mîncare sau mai multe lucruri. Aceasta apare mult mai rar cu bătrînii. Totodată, faptul că grupul este mai divers face mai greu de identificat nevoile comune pentru toţi pentru a putea organiza mai bine serviciile pe care le oferim. Cu bătrînii într-un fel e mai uşor pentru că şi noi şi voluntarii noştri au avut mai multă experienţă, şi în viaţa personală şi în viaţa profesională. În general, cu persoanele fără adăpost încercăm să adoptăm anumite strategii: să evităm conflictele sau le rezolvăm pe loc, cu ei. Oricum, apar diverse probleme şi uneori e mai greu de lucrat.

Petru: Mă interesează şi ideea asta cu partea relaţională despre care vorbeai, faptul că trebuie să fie mai mult decît un fast food pentru nevoiaşi, cum a apărut ea şi ce înseamnă ea de fapt pentru voi?

Marco: A apărut deja odată cu denumirea proiectului, „Aproape de aproapele”. Această idee se regăseşte în toate serviciile Diaconiei. Noi încercăm nu doar să oferim serviciul concret, ci să oferim, să spunem aşa, căldură sufletească. Acesta e un lucru pozitiv atît din punct de vedere profesional, pentru că putem să aflăm mai multe despre nevoile şi problemele lor şi îi putem ajuta, dar pentru noi e foarte importantă şi creşterea relaţiei, şi pentru persoana pe care o ajutăm, pentru că persoanele cu care lucrăm – bătrînii singuratici şi persoanele fără adăpost – sînt persoane care arată în diferite feluri, uneori chiar şi prin agresivitate, o nevoie de comunicare. Şi faptul că noi încercăm să comunicăm cu ei, e un plus foarte mare în ceea ce facem. În acelaşi timp, pentru noi e foarte important şi creşterea voluntarilor noştri. Să creăm un sistem bazat pe solidaritate. Şi să educăm totodată voluntarii în spiritul acestui ideal.

Petru: Din contingentul acestor persoane care vin la cantinele sociale organizate de voi, există un nucleu permanent de beneficiari?

Tatiana: Da, există un nucleu permanent de oameni care vin în fiecare zi. Aş spune că este un grup de vreo 40-50 de persoane care vin zilnic. Sînt persoane care ne-au spus că lucrează undeva, dar ne-au spus că mănîncă. Sînt persoane care chiar au nevoie de această mîncare, dar au nevoie şi de comunicare. Aş spune că sînt un soi de persoane marginalizate, respinse de societatea noastră, şi atunci ei găsesc în noi oameni cărora pot să le spună ce-i doare, cu ce probleme se confruntă, de exemplu: „Nu am cu ce să mă încalţ, ai putea să mă ajuţi cu încălţăminte de la depozit?” sau „Ai putea să-mi mai dai o porţie de mîncare, pentru că mîine n-o să vin?” Nu vorbim urît cu ei, nu-i criticăm. Şi cred că mai mult pentru asta vin. Acest nucleu rămîne neschimbat mult timp, iar oamenii de acolo mai aduc şi pe alţii din afară.

Petru: Dar acest număr de 70 şi respectiv 100 de persoane care beneficază de cantine sociale este limita cantinei, pentru că are această capacitate de a distribui mîncare sau pentru că atîţia oameni vin?

Marco: Acum am ajuns la limită cu capacitatea noastră. 150 sau 170 maxim ar fi limita maximă. Dar pînă acum nu am trimis nicio persoană acasă. Uneori se întîmplă să avem surpriza nu foarte plăcută că nu ne ajunge mîncare şi în acest caz dăm conserve sau aşa ceva. Acum, dacă numărul beneficiarilor ar creşte, şi tendinţa este de creştere, ne-ar fi greu să facem faţă, şi din punct de vedere financiar, pentru a cumpăra produse alimentare, şi din punct de vedere logisitic: de exemplu, nu avem vase termice şi trebuie să mai cumpărăm.

Petru: Dinamica este în creştere şi asta este de înţeles pentru că oameni foarte săraci sînt mult mai mulţi în Chişinău decît 150. Bănuiesc că mult mai multe persoane au nevoie de acest serviciu decît cei care vin efectiv. Nu ştiu, vă pregătiţi pentru a vă creşte capacitatea sau care este strategia voastră pe viitor în acest sens?

Marco: După campania de Paşte vom evalua cîtă mîncare putem colecta şi eventual cît ajutor putem primi şi din străinătate. Şi atunci am putea încerca să ne mărim capacitatea de distribuire a mîncării. Încercăm să ne multiplicăm strategiile. De exemplu, vrem să ne mutăm punctele de distribuţie odată la 4 luni, pentru ca să putem răspunde cererilor unui grup de oameni care nu au avut acces la punctele de distribuţie prezente, mai ales bătrînii care nu au ieşire din situaţie, dar şi persoanele fără adăpost. Ne este foarte greu cînd trebuie să ne limităm serviciile sau cînd trebuie să le modificăm în aşa fel încît să ajungem şi la alţii, pentru că ştim că nu-i lăsăm independenţi, capabili să se descurce singuri. Sigur că ne-ar plăcea să ne mărim capacitatea, dar nu ştim cum şi dacă vom reuşi.

Petru: Dar vă aşteptaţi la fonduri din afară sau din Moldova?

Marco: Şi din afară şi din Moldova.

Petru: Dar vă aşteptaţi să vină mai multe fonduri din afară sau din Moldova?

Marco: Aşteptăm mai multe din Moldova. Proiectul a început acum doi ani. S-a încheiat proiectul pilot pe care l-am avut cu un sponsor din Italia şi am rămas doar cu Caritas Viena care ne oferă mult mai puţin din punct de vedere economic. Proiectul de acum s-a dezvoltat. Marele cheltuieli de început au fost făcute. Creşte susţinerea din Moldova. De fapt ne propunem să micşorăm finanţarea din afară şi să o creştem pe cea din Moldova. Prin campania de colectare de produse alimentare încercăm să atragem totodată donatori privaţi sau corporativi, cu contribuţii în bani, dar şi în natură – cu mărfuri, alimente, o benzinărie care ne poate oferi benzină pentru autobuz. Avem o discuţie cu donatori corporativi, dar încă nu am ajuns la un rezultat. În orice caz, încercăm să creştem colectarea de fonduri din Moldova.

Petru: Şi cine crează conceptul logistic al acestui proiect, inclusiv pe fundraising etc.?

Marco: Pe fundraising avem un departament la Diaconia. Directorul nostru se ocupă de fundraising, inclusiv şi cu finanţatorii externi. Conceptul acestui proiect, „Aproape de aproapele” l-am elaborat eu, dar la Diaconia avem şi un departament care se ocupă cu scrierea proiectelor. Fiecare proiect are echipă de proiect. În acest proiect sînt eu, este Tania, este Victor care este şofer şi responsabil de depozit. Şi coordonăm cumva cu secretarul general care este responabil de proiecte şi se ocupă cu sinergizarea diferitelor departamente la Diaconia.

Petru: Această campanie de Paşte de colectare a alimentelor este primul vostru proiect în aşa format sau aţi mai făcut aşa ceva?

Marco: Campania există de şase ani, dar cu colectare de alimente din magazine – de patru ani. Campania a crescut în ultimii doi ani. Primi doi ani am făcut jocuri de rol şi lecţii de sensibilizare în licee. Tinerii erau îndemnaţi să colecteze alimente la ei în familie, la prieteni şi apoi să le aducă la Diaconia. Şi aşa colectam în jur de 500 kg de produse alimentare. Pe atunci încă nu aveam cantină mobilă, distribuiam prin cantinele sociale pe care le aveam în parohii, de exemplu cea din satul Roşu, în Chişinău, şi prin pachete alimentare distribuite la domiciliu. Apoi, acum patru ani, a început campania în magazine. Am făcut o campanie mai lungă cu trei săptămîni de colectare a alimentelor în magazine, fără prezenţă continuă a voluntarilor, dar cu boxe, şi cu mai puţine reţele de magazine. Atunci am colectat 1500 kg de alimente. În campania ulterioară, am extins reţelele de magazine şi supermarketuri în teritoriu, am redus campania la două zile de colectare, pentru că am observat că în aşa fel colectarea e mai eficientă, dar cu prezenţa continuă a voluntarilor. În teritoriu, parohiile au fost parteneri în proiect. Şi atunci am colectat 7 tone de alimente. În al cincilea an, adică anul trecut, a fost cea mai mare campanie de pînă acum. Am avut printre parteneri şi Caritas Moldova, care a lucrat în anumite zone în care noi nu ajungem cu Diaconia. Am beneficiat şi de acoperire mediatică pentru această campanie. Am stabilit acorduri de colaborare cu magazine. În aşa fel, am colectat 13 tone de produse. Am văzut că colectarea de alimente în două zile a fost mai eficientă decît în două zile, iar în campania precedentă alimentele colectate în a doua zi erau mult mai puţine decît în prima zi. Şi ne-am gîndit deci să organizăm campania doar într-o zi, în sîmbăta Floriilor. Iar în acest an ne-am schimbat mecanismul campaniei. Ne-am concentrat pe o mediatizare mai mare, pentru a atrage mai mulţi voluntari, pentru că am înţeles că e foarte importantă prezenţa voluntarilor, masivă şi calitativă în acelaşi timp. Am încercat să formăm cît mai mulţi voluntari şi lideri de echipe care sînt în magazine. Am mărit numărul de supermarketuri. Anul trecut, de exemplu, au fost 42 de superketuri, anul acesta – 59. În teritoriu au fost 11 magazine, acum sînt 20. Ne propunem să colectăm în acest an măcar 20 de tone de produse. Şi sînt optimist, pentru că am făcut un efort foarte mare de organizare.

Petru: Aţi făcut acorduri de colaborare cu mai multe supermarketuri, în oraş şi în Moldova?

Marco: Da, dar nu cu toate. Am propus mai multor magazine, dar nu toate au acceptat.

Petru: De ce?

Marco: Din diferite motive. Nu ştiu exact, pentru că nu am dus eu negocierile. Reţelele de supermarketuri cele mai mari (Fidesco, Nr. 1 şi Fourchette) nu au acceptat. Fidesco la început acceptase, iar apoi s-a răzgîndit şi a anulat acordul. Nr.1 nici nu a vrut să vorbească cu noi. Nu ştiu. Poate pentru că managerii erau etnici ruşi şi cînd au văzut că un proiect legat de Mitropolia Basarabiei s-au speriat într-un fel? Cu Nr. 1 niciodată nu am reuşit să lucrăm. Cu Fidesco anul trecut am făcut campanie. Cu Fourchette am făcut campanie în primii ani, iar acum ei vor numai în teritoriu şi nu în Chişinău, la fel nu prea înţelegem de ce. Metro a refuzat pentru că avem legături cu Mitropolia Basarabiei. Colaborăm foarte foarte bine cu Linella, la fel şi cu Unimarket. Greenhills au fost la început rezervaţi, dar acum au văzut probabil rezultatele campaniei şi s-au arătat mult mai deschişi. Anul acesta colaborăm şi cu supermarketurile IMC şi Riga. Sperăm să lucrăm cu reţelele pe care le avem, pentru că oricum cresc. Dar ne dorim să lucrăm şi cu mai multe reţele. Sper că au reuşit să-şi dea seama că nu facem niciun rău reţelei. Dimpotrivă, facem şi publicitate la anumite produse. În Italia, reţelele de magazine participă cu entuziasm la asemenea campanii, iar în zilele respective chiar fac reduceri, pentru că au înţelesc că în aşa fel se face doar publicitate pozitivă pentru magazine. Sper să ajungem la asemenea rezultate şi la noi. Dar nu e uşor să obţii rezultate cînd managerii magazinelor urmăresc numai profit economic.

Petru: Şi toate aceste 20 de tone pe care contaţi vor merge în aceste cantine mobile pe care le organizaţi?

Tatiana: Da, o parte va merge în cantinele din Chişinău, o parte va merge pentru cantina de la Cahul şi o parte din produse va merge sub formă de pachete alimentare pentru bătrîni.

Marco: Anumite produse nu pot fi folosite pentru cantine, de exemplu conserve, dulciuri, anumite produse perisabile.

Petru: Mă întorc la subiectul persoanelor fără adăpost. Cum aţi perceput persoanele fără adăpost aici în Chişinău. Am înţeles că sînt problematici, din motivul alcoolului, din motivul că uneori sînt agresivi. Dar înţeleg că acest grup-ţintă nu a apărut imediat. La început preocupările voastre erau copiii, familiile, bătrînii. Înţeleg că acest grup a apărut odată cu cantina mobilă. Mă interesează şi din perspectiva celor care lucrează. Tatiana, tu ai fost voluntară în aceste cantine.

Marco: A fost voluntară, iar acum e angajată.

Petru: Şi mergi acolo în teren?

Tatiana: Da, în fiecare zi. Oamenii de acolo sînt oameni trişti care, dacă încerci să vorbeşti cu ei, au nişte poveşti senzaţionale în spate. Strigătele, înjurăturile, violenţa sînt pentru ei un mod de a se apăra, de a nu părea slabi… Am mai zis că aceşti oameni sînt marginalizaţi. Poate e dur ce zic, dar societatea a lovit cu piciorul în ei. Şi atunci ei şi-au făcut o mască pe care o poartă în fiecare zi. Îl vezi cum stă acolo şi miroase urît, dar cînd încerci să vorbeşti cu el… Este un domn care vine la noi şi vorbeşte. Vine la toate evenimentele culturale din Chişinău. Cînd a fost un eveniment de ziua lui Grigore Vieru, el a fost acolo şi a recitat poezii. Sînt oameni care au avut o cădere în viaţă şi acum nu reuşesc să iasă din condiţia asta de om al străzii. Iar alcoolul vine să-i amorţească anumite suferinţe, îi alină un pic problemele pe care le are. Cel mai dureros pentru ei este că sînt respinşi de oamenii din jur. Dar ei ajuns aici dintr-un motiv real, nu pentru că aşa vor.

Petru: am văzut un reportaj la Jurnal TV şi am văzut că se deservesc separat bătrînii şi persoanele fără adăpost.

Marco: Am făcut şi cercetare pe teren şi din observaţiile zilnice de la aceste cantine, am observat că e un pic dificil cînd se întîlnesc aceste două grupuri. Şi unii şi alţii consideră că au mai mare nevoie. Bătrînii nu înţeleg de ce le dăm unora, iar persoanele fără adăpost vor să li se dea întîi lor şi apoi altora. Şi e mai greu cînd, la Botanica în special, persoanele fără adăpost sînt respinşi de bătrîni sau cînd bătrînii vin la hotelul Naţional şi sînt împinşi de alţii în rînd. Şi atunci pentru noi e mai uşor să-i împărţim în două grupuri.

Tatiana: Şi în plus e mai bine pentru ei, să mănînce în linişte. Persoanele fără adăpost care au venit să manînce la Botanica n-au mai mîncat în linişte acolo pentru că au fost huiduiţi de bătrîni – „Ce stai aici? Du-te şi lucrează!” Aici, se simt mai liber în cercul lor. E important să le creăm un mediu în care să se simtă liber şi confortabil şi atunci putem afla multe lucruri de la ei.

Marco: Noi încercăm să creăm un mediu pozitiv pentru ei. În acelaşi timp, nu e uşor cu persoanele fără adăpost, noi în primul rînd încercăm să nu judecăm aceste persoane, să convingem sau să formăm voluntarii să nu judece aceste persoane la prima vedere, pentru că au o poveste de viaţă foarte diferită. Uneori, există şi persoane fără adăpost care se simt superiori. Există persoane care nu se consideră „persoane fără adăpost”, ci doar au venit să mănînce o supă. Încercăm să nu judecăm şi să oferim ceea ce putem oferi: un prînz cald şi să fim aproape de aceste persoane cît mai mult posibil.

 

PS: În cadrul campaniei „Masa Bucuriei” din 4 aprilie au fost colectate 22 de tone de alimente. Donațiile sînt distribuite zilnic beneficiarilor cantinelor sociale, iar peste 800 de bătrîni și familii social-vulnerabile au primit pachete sociale. Mai multe informaţii despre rezultatele acestei campanii: citiţi aici.

Sursă imagine: diaconia.md