ARTICOLE.

Lorin Ghiman pe CriticAtac despre anticorupție ca platformă ideologică: ”Stârpirea corupţiei partinice, a partidelor corupte, etc. este un proces necesar, fără îndoială, pe care l-am aşteptat prea mult timp, şi pe care toată lumea şi-l doreşte dus până la capăt. Dar anticorupţia nu poate să fie scop în sine. Pentru că nu spune nimic despre cum se produce binele comun. Căci sistemul acesta pe care ne tot facem că-l „implementăm” la noi, acest sistem de guvernanţă democratică, are în vedere binele comun. Nu răul unora ori binele altora. Iar clasa noastră de mijloc ar trebui să stea drept şi să judece, cum am mai spus-o, la un bine care nu îi aparţine. Abia atunci lupta anticorupţie ar avea într-adevăr un sens. Abia atunci am putea să avem „o ţară ca afară”, în care lucrurile tocmai că nu merg de la sine, ci sunt făcute să meargă bine prin efortul de fiecare zi al tuturor de a vedea dincolo de lungul nasului, pe care îl putem numi democraţie.”

ONG-urile ecologiste au lansat o declaraţie comună de susţinere a vice-ministrului Mediului, Dorin Duşciac, pe cale de a fi demis pentru motive obscure, în realitate pentru îndrăzneala sa de a scoate în vileag cîteva cazuri mari de corupţie săvîrşite sub auspiciile Ministerului: „„Numirea de către PLR a dlui Dorin Dușciac în funcţia de viceministru a contribuit la readucerea în spaţiul public a informației referitor la fărădelegile comise în domeniul gestionării resurselor naturale şi a extragerii nisipului din Nistru şi Prut. Dl. Dorin Dușciac, invitat din Franţa pentru a prelua una din funcțiile de conducere în cadrul Ministerului Mediului din Republica Moldova, a declarat război reţelelor mafiote, a stârnit nemulţumirea profitorilor ce îşi umpleau buzunarele personale din contul beneficiilor obţinute în urma jefuirii resurselor naturale. Demersurile sale curajoase către Procuratură şi alte instituţii ale statului au deranjat oligarhii din partide, din sistemul mafiot şi corupt, din instituţiile vizate. Aceștia fac presiuni cerând destituirea urgentă a viceministrului „neobedient”, chiar dacă până la expirarea mandatului actualei puteri a rămas doar o lună de zile”, se menționează într-o scrisoare deschisă expediată în adresa prim-ministrului Iurie Leancă. // Asociațiile obștești de mediu prin activitatea lor au atenţionat nu o singură dată despre corupţia, practicile nedemocratice, abuzurile şi fărădelegile care se comit în administrarea pădurilor şi a resurselor naturale, inclusiv prin blocarea continuă a inițiativelor de elaborare a legislației de mediu.”

Igor Boţan, pe Europa Liberă: „Atitudinea autorităţilor trebuie să fie uniformă fie că este vorba despre cetăţenii din Uniunea Europeană, fie de cei din spaţiul CSI, în special Federaţia Rusă.” (…) Europa Liberă: Există o soluţie care ar rezolva de la sine – votul de la distanţă, votul electronic. De ce nu este pus în aplicare? // Igor Boţan: „Problema este aici, în interior. Nu există încredere din partea opoziţiei. Fie că opoziţia este democrată, aşa cum era cazul când guverna Partidul Comuniştilor, fie că este vorba despre situaţia pe care o avem astăzi şi opoziţia comunistă nu are încredere în actuala guvernare.”

Un scurt, dar clar şi consistent interviu cu Oleg Brega pe tribuna.md despre raţiunile pentru care ar putea fi luat în seamă un asemenea candidat. Iată unul din aceste motive: „O.B.: Pentru că [oamenii] s-au săturat să fim cel mai sărac stat cu cele mai multe mașini/case de lux pentru că m-am manifestat pînă acum ca un incoruptibil, direct, incomod pentru că nu se schimbă nimic dacă stai în casă și aștepți ceva nou.”

În ce condiții sunt făcute hainele H&M (dar și Old Navy, United Colors of Benetton and Russell Athletics) în Cambodgia: ”Tinerele cambodgiene lucrează de dimineața până noaptea, niciodată mai puțin de 16 sau 18 ore, până la epuizare, pe un salariu de 80 de dolari pe lună, in cazul cel mai bun. Pentru că există și situații in care nu sunt plătite cu lunile. Când îndrăznesc să protesteze, pentru a cere 4 dolari în plus, protestele lor sunt înăbușite în sânge. Anniken povestește că multe dintre fetele de 18 ani pe care le-a întâlnit in Cambodgia începuseră să muncească de la vârsta de 9 ani. ”

Julian Assange, omul din spatele Wikileaks, povestește despre o întîlnire pe care a avut-o cu Eric Schmidt, directorul executiv de la Google: ” Nobody wants to acknowledge that Google has grown big and bad. But it has. Schmidt’s tenure as CEO saw Google integrate with the shadiest of U.S. power structures as it expanded into a geographically invasive megacorporation. But Google has always been comfortable with this proximity. Long before company founders Larry Page and Sergey Brin hired Schmidt in 2001, their initial research upon which Google was based had been partly funded by the Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA). And even as Schmidt’s Google developed an image as the overly friendly giant of global tech, it was building a close relationship with the intelligence community. (…)  Whether it is being just a company or “more than just a company,” Google’s geopolitical aspirations are firmly enmeshed within the foreign-policy agenda of the world’s largest superpower. As Google’s search and Internet service monopoly grows, and as it enlarges its industrial surveillance cone to cover the majority of the world’s population, rapidly dominating the mobile phone market and racing to extend Internet access in the global south, Google is steadily becoming the Internet for many people. Its influence on the choices and behavior of the totality of individual human beings translates to real power to influence the course of history. If the future of the Internet is to be Google, that should be of serious concern to people all over the world—in Latin America, East and Southeast Asia, the Indian subcontinent, the Middle East, sub-Saharan Africa, the former Soviet Union and even in Europe—for whom the Internet embodies the promise of an alternative to U.S. cultural, economic, and strategic hegemony. A “don’t be evil” empire is still an empire.”

 Florin Poenaru explică mizele reale ale alegerilor din România: ”It is customary for people to complain that they have no real choice to vote for in electoral contests. No candidate is really much different from the other. They are so similar that it makes no sense to choose since there is no real choice involved. This is exactly the case of the Romanian Presidential Elections due to be held this year on November 2nd. This is so not only because all candidates are neoliberals under various guises, but also because none of them is really offering an alternative to the politics of the incumbent president Traian Basescu, whose 10-year stay in power is now coming to a close. What the main contenders are promising is in fact “more of the same”: a continuation of Basescu’s politics but without his personal antics and idiosyncrasies.”

În Ungaria, peste 100 mii oameni au ieșit în stradă, pe 26 și 28 octombrie, pentru a protesta împotriva așa-zisei Taxe pentru Internet, o taxă instituită de guvernul Orban pentru utilizatorii de internet. O cronică a evenimentelor pe PoliticalCritique.org. New York Times anunță că guvernul ungar a cedat și a renunțat la introducerea acestei taxe controversate.
Agnes Gagyi, pe LeftEast cu un comentariu despre proteste: ”To conclude, the Hungarian demonstrations feed into geopolitical struggles and the local political binaries formed in power fields shaped by those struggles. As demonstrators refuse to ally with the opposition side of the old political divide, there seems to be an opening towards a formulation of claims critical of the previous bridging techniques. So far, powerful framing by international and local opposition media, as well as protestors’ own use of the EU flag and of the democracy-autocracy framework, make that unlikely. In either case, the contradiction between the new promises of existing accumulation projects and the actual effect of those projects is not likely to be solved in the near future, and portends future tensions. Looking forwards, critical attention to the vicious circle of internalizing competing accumulation projects would be much needed.”

Un articol în Wahington Post despre diferenţele persistente în plan social şi economic dintre cele două Germanii, de est şi de vest. Articolul nu intră totuşi în detalii asupra crizei generate şi aprofundate în urma căderii zidului berlinez: „Next week, Germany will celebrate the 25th anniversary of the fall of the Berlin Wall and at first glance, it seems as if the country is more united than some nations that were never split.// But numbers and images illustrating differences in lifestyles and problems between East and West Germans tell a different story. While 75 percent of Germans who live in the east said they considered their country’s reunification a success in a recent survey only half of western Germans agreed. And that’s not the only distinction indicating that the separation of the past prevails today. (…) // Until today, income levels are much lower in the east than in the west. (…)former West German states still have far better employment levels than their eastern neighbors. That’s in part because more young people have moved from rural eastern areas to the west, which has also decreased the amount of job-seeking eastern Germans.(…) The right-wing National Democratic Party, whose members have often been accused of glorifying Adolf Hitler, enjoys particular support in the east, though they’ve been relatively unsuccessful at the polls.”

Un articol în The Guardian despre cum serviciile secrete britanice au urmărit îndeaproape vreme de zeci de ani, de la începutul anilor 1950 (în perioada McCarthysmului în SUA, dar, iată, şi în UK), doi mari istorici englezi Eric Hobsbawm şi Christopher Hill, pentru adeziunea lor la Partidul Comunist britanic: „The files show that Hobsbawm, who became one of Britain’s most respected historians and was made a Companion of Honour while Tony Blair was prime minister, first came to the notice of MI5 in 1942 when he and 38 colleagues were described as being “obvious members of the CPGB [the Communist party of Great Britain] on Merseyside”. He became number 211,764 on MI5’s index of personal files. Although he was cleared of “suspicion of engaging in subversive activities or propaganda in the army”, MI5 noted it was doubtful that he would be suitable for the Intelligence Corps. Roger Hollis, later head of MI5, and Valentine Vivian, the deputy chief of MI6, prevented him from joining the Foreign Office’s political intelligence department. (…) Unlike the very public manifestation of McCarthyism in the US, the discreet British version had its victims. Although political activities did not affect Hill’s academic career, Hobsbawm was prevented from getting the Cambridge lectureship he wanted. He was later appointed professor at Birkbeck College, London.”

 CĂRȚI.
Christophe Guilluy, La France  peripherique. 
Comment on a sacrifié les classes populaires. Champs-Flammarion, 2014. Geograful Christophe Guilluy, revine cu o a doua carte despre clivajele din societatea franceză, după Fractures françaises. De această dată acesta investighează Franța periferică – zona rurală și cea a orașelor mici, care e trecută cu vederea sau ignorată atunci cînd opinia publică franceză discută doar problemele din metropole și din zonele banlieu. E lumea cea mai afectată de procesele de dezindustrializare, cea mai puțin mobilă parte a societății franceze și e, pe de altă parte, segmentul care migrează tot mai pronunțat spre Frontul Național. Abandonată de partidele majore, ignorată de politicile de protecție socială – această Franță periferică – a micilor producători, a foștilor muncitori de la uzine –  votează cu FN-ul Mariei le Pen. (V.S.)

Giorgio Agamben, Pilato e Gesu. Nottetempo, Roma, 2013. ”În tradiţia deja încetăţenită de mici eseuri care însoţesc şi dezvoltă marginal proiectulHomo sacer, ultimul volum al lui Giorgio Agamben se opreşte asupra întâlnirii dintre Isus şi Pilat, pe care o citeşte ca pe o confruntare – în cele din urmă ratată – dintre ordinea lumii, supusă ideii de justiţie, şi ordinea divină, întemeiată pe principiul salvării. Judecarea lui Isus de către Pilat şi caracterul său paradoxal – un proces care nu se soldează cu o judecată, ci doar cu o condamnare – devin astfel punctul în care cele două lumi se întâlnesc pentru o clipă, doar pentru a se separa pentru totdeauna. Ceea ce devine astfel imposibil e, în acelaşi timp, o teologie politică creştină şi o justificare teologică a puterii profane. Dar, într-o mişcare tipică pentru abordarea lui Agamben, ceea ce pare a fi o condiţie originară, anistorică sau chiar pur etimologică, este identificat cu însuşi specificul istoriei şi al modernităţii: aici, neîntâlnirea dintre ordinea profană a justiţiei şi ordinea divină a salvării traduce însăşi natura modernităţii, înţeleasă ca proces nesfârşit şi fără posibilitate de judecată finală, altfel spus, criză permanentă.” (sursa: Alex Cistelecan, revista Vatra)

Immanuel Wallerstein, Pentru a înţelege lumea. O introducere în analiza sistemelor-lume. Traducere de Ovidiu Ţichindelean, Idea Design & Print Editură, Cluj, 2013. ”Un epitaf al lumii moderne! Asta încearcă să scrie şcoala de gândire socială pornită de la lucrarea lui Immanuel Wallerstein Sistemul mondial modern (1974). Gândind „revoluţia” cultural-societală din 1968 ca sfârşitul imaginii unei lumi care s-a construit începând cu secolul al XVI-lea, această filosofie istorică nu-şi atinge oare limitele? Mai e loc azi pentru conceperea unui sistem acolo unde nicio lume nu mai reuşeşte să se încropească: un (ne)loc al crizei continue şi al războiului fluid interminabil? Avem aici un bilanţ al cercetării a sistemelor-lume din anii 70 până azi, redactat de capul acestui curent de istorie totală. Concepţia discutată s-a ivit din denunţarea specializării disciplinelor universitare care traduc o artificială divizare a umanului în economic, politic şi social, din expunerea iluziilor unei practici savante a istoriei moderne ce explica autonom evoluţia fiecărui stat, din critica etapizării timpului istoric în epoci (sclavagism, feudalism, capitalism) prin care toate popoarele ar trece mai devreme sau mai târziu. Explicaţiile globale produse de admiterea existenţei unui unic sistem-lume dau o viziune asupra umanităţii secolului XXI extrem de apropiată de doxa jurnalist-politică ce reduce prezentul la două fenomene: globalizarea şi terorismul. Apropierea celor două perspective înseamnă şi imposibilitatea suprapunerii lor, prima fiind o încercare de a da seama de complexitatea realităţii, cealaltă caricatura acestei descrieri. Pentru relecturi şi confruntări cu alte viziuni ale modernităţii, traducătorul a pregătit un util glosar al terminologiei wallersteiniene.” (sursa: Claudiu Gaiu, revista Vatra)

 AUDIO.

La Against the Grain, o emisiune despre Aime Cesar și poetica post-colonialismului. Tot acolo, o altă emisiune, despre comercializarea învățămîntului universitar.

 

FILME.
Un documentar de Vlad Andrei Gherghiceanu despre demantelarea şi delapidarea Combinatului Siderurgic din Hunedoara, cu un comentariu de către autor în Gazeta de Artă Politică : „Timp de doi ani am tot venit, val-vârtej, cât de des am putut, să văd cum construcțiile în ruină ale Combinatului Siderurgic dispar una câte una; cum spațiul imens se transformă; cum niște oameni cu mașini mari demolează de zor, și cum, ca să trăiscă, alți oameni culeg pe furiș fierul rămas. Câini, buruieni și copaci au crescut și au dispărut.”

O cronică la filmul Mephisto de Istvan Szabo pe PZF: „Rolul prin care Höfgen şi-a cucerit succesul este cel al lui Mephisto din Faust-ul lui Goethe. Ironia (istoriei şi a artei) e că artistul este sedus la rîndul său de un regim politic „mefistofelic”, prin figura lui Hermann Göring, în schimbul prestigiului (instituţional) şi al succesului (artistic). Machiajul teatral al lui Höfgen este aici o alegorie a artistului într-un regim totalitar, nevoit să-şi pună creaţia în slujba regimului. Dar Szabó merge dincolo de această interpretare unilaterală, îmbrăţişînd o dialectică complexă şi tragică a cuplului pervers artist / dictator. Faust-ul lui Szabó (Höfgen) este cel care se angajează într-un joc subtil şi cu consecinţe greu de prevăzut de dominaţie şi seducţie faţă de un Mephisto (Göring), pe care încearcă în cîteva rînduri să-l determine să facă anumite lucruri în propriul interes (nu doar pentru a-şi asigura succesul, dar şi pentru a-şi salva anumiţi oameni apropiaţi). Numai că, la un moment dat, Mephisto – alias Göring – spune NU şi îi ordonă lui Faust (Höfgen) să se ocupe de teatrul lui şi doar de teatru şi să nu se bage acolo unde nu se pricepe (în politică, de exemplu). Dar oare nu asta era vocaţia şi scuza lui Höfgen pentru că a acceptat să rămînă în al Treilea Reich, slujind regimului – „pentru a-l juca pe Shakespeare, ce mai contează cine e la guvernare?” – se întreabă el retoric, pentru a se autoconsola. Dar iată că „arta pentru artă” se adevereşte o himeră, într-o lume în care orice act, oricît de gratuit în aparenţă, devine un angajament politic.”

 

Fotografie de Vlad Andrei Gherghiceanu: Ccocsăria combinatului de la Hunedoara, februarie 2011 (Gazeta de Artă Politică).