[label shape=”” type=””] Vlada Ciobanu [/label]

 

Dezbaterile despre mass-media în Moldova sunt rare şi superficiale. Este o idee general acceptată că a deține o instituție media e o „afacere” costisitoare, mai ales din motivul că e aproape imposibil ca aceasta să fie autosuficientă din punct de vedere financiar. Prin urmare, rolul rezervat presei este de a reflecta agenda proprietarilor, iar proprietarii, de cele mai multe ori, nu sunt cunoscuți. Televiziunile își schimbă proprietarii peste noapte, dar numai un grup restrâns de oameni sesizează schimbările de politică editorială și agendă politică intervenită după fiecare schimbare de patron.

Republica Moldova a avut un scurt moment de triumf în ceea ce priveşte libertatea mass-media după schimbarea de guvernare din 2009. Dacă în 2009 R. Moldova se situa pe locul 114 în Indexul Libertății, în doar doi ani a ajuns pe locul 53. De mulți ani, mass-media este a doua instituție în care oamenii au cea mai mare încredere, după Biserică. În același timp, partidele politice sunt instituțiile cu cea mai mică încredere din partea oamenilor, iar majoritatea instituțiile media aparțin politicienilor sau persoanelor apropiate cercurilor guvernamentale.

În acest articol[1], voi încerca să explic și să definesc situația actuală a pluralismului mass-media din Moldova, mai ales în prag de alegeri parlamentare. Voi formula de asemenea o evaluare a situaţiei mass media din Moldova din perspectiva conceptelor de pluralism by default și pluralism fără libertate, concepte care, în viziunea mea, explică destul de bine situaţia presei în cadrul unui sistem economic și politic instabil și a unui sistem legal deficient, mai ales în ceea ce privește proprietarii instituțiilor media.

  1. Să ne amintim puțină teorie despre rolul mass-media în societate

Moldovenii privesc idealizat presa din Occident, crezând că aceasta chiar este a patra putere în stat și nu este controlată politic. Din acest motiv, este important să vedem direcțiile în teoriile legate de influența mass-media, cel puţin pentru a defini termenii în care am putea desfăşura o dezbatere despre independența presei.

În ciuda multor critici expuse cu privire la presă, despre mass-media se vorbește cel mai des prin clișee de felul „este o fereastră asupra lumii” sau „prima ciornă a istoriei”. Mass-media ajută totuşi oamenii să facă alegeri informate, fie când trebuie să voteze, fie când exprimă anumite opinii în discuții. Harold Laswell, teoreticianul în comunicare, identifică trei funcții ale mass-media: de „supraveghere a lumii pentru a raporta evenimente în curs de desfășurare, de interpretare a sensului evenimentelor și de socializare a persoanelor în mediul lor cultural.” (Graber 2006, p.5)

Pentru ca mass-media să își îndeplinească corect rolurile, sunt necesare câteva condiții:

  • Statul trebuie să definească cadrul constituţional și legal;
  • Piața trebuie să reglementeze structurile și procesele economice; prin urmare să asigure transparența proprietarilor mijloacelor mass-media;
  • Organizațiile care se ocupă cu formarea și acreditarea jurnaliștilor trebuie să monitorizeze activitatea jurnaliștilor. (Norris 2010, p. 19)

Dilemele legate de impactul unei știri este determinat de rolul dublu al acesteia: în primul rând, ca paznic al democrației și emițător de informații și, în al doila rând, ca marfă. Ca orice produs, știrile sunt costisitoare la producere și distribuire; ele trebuie să aibă un public și să fie vândute agențiilor de publicitate.

În teoriile despre mass-media, mult timp au dominat două perspective: prima zice că mass media este un stimulent al democrației, este instrumentul de control exercitat de către cetăţeni asupra statului, iar comunicarea este bidirecțională – presa ascultă publicul și în același timp este un câine de pază al societății; a doua perspectivă vede mass-media ca fiind concentrată în mâinile celor puțini, reprezintând doar interesele lor și ignorând aşteptările publicului.

Din a doua abordare face parte și teoria lui Chomsky și Herman, expusă în Manufacturing Consent (1988). Autorii vorbesc despre imposibilitatea de a avea o mass-media liberă, presa fiind un instrument ideologic. Ei prezintă cinci modalități prin care puterea filtrează știrile:

(1) Mărimea proprietății, proprietatea concentrată, bunăstarea proprietarului și orientarea profitului companiilor media dominante; (2) publicitatea ca o sursă primară de venit pentru mass-media; (3) întrebuințarea informației oferită de guvern, business și experții finanțați și aprobați de către aceste prime surse sau agenți ai puterii (4) răspunsurile negative către mass-media, ca mijloc de a disciplina presa. (5) anticomunismul ca religie națională și mecanism de control (punctul 5 este valabil mai ales pentru America din epoca Războiului Rece – n.a.) (Herman & Chomsky 1988, p. 2).

Tendințele exprimate la sfârșitul secolului al XX-lea sunt de concentrare a instituțiilor mass-media și de activitate intersectorială a marilor corporații care dețin instituții de presă. Proprietarii sunt axați pe profit și vor să-şi protejeze interesele care nu sunt legate de media, în special urmăresc să obţină relații privilegiate cu marile corporații și cu guvernul. Agențiile de publicitate, aflate în relaţii cu guvernul și cu marile corporații, vor refuza orice colaborare care va fi în contradicție cu interesele partenerilor. Istoria arată că publicitatea a reglementat piața ziarelor mai bine decât cenzura de stat. Dincolo de interesele corporatiste, jurnaliștii nu pot evita colaborarea cu autorităţile publice și respectiv acomodarea la orice guvernare: presa are nevoie de informație din surse primare, guvernarea are nevoie de a distribui mesajul său prin canale care pretind la obiectivitate.

Perspectiva sumbră despre cum se fabrică și se filtrează știrile este contrabalansată de studiile despre recepție/audiență și semiotică, potrivit cărora prin ceea ce scriem sau spunem putem transmite semnificații care nu sunt neapărat cele pe care dorim să le transmitem. (Harvey 1989, p. 57)

Studiile recente ţin cont atât de elementele pozitive, cât și de cele negative ale mass-media, arătând interdependența și flexibilitatea ce apar în diferite sisteme politice, piețe și valori culturale. Într-o abordare negociată, mass-media și societatea interacționează și se influențează reciproc și există destule limitări la accesul privilegiat din partea puterii politice și a business-ului la politica editorială a presei.

Există diferite modele ale presei, create sub influența celor trei condiții primare: lege, piață și organizații media. Trei din aceste modele sunt cel mai relevante: modelul liberal (Marea Britanie, Irlanda și America de Nord), în care mecanismele de piață și presa comercială domină; modelul democratic corporatist (Europa Nordică continentală), care permite o conviețuire istorică între mass-media comercială și cea legată de grupurile politice și sociale; și modelul polarizat pluralist (țările mediteraneene, din Sudul Europei), care presupune o absorbire a competenţelor mass-media de către politica partidului la guvernare, se observă o dezvoltare slabă a presei comerciale și un rol puternic al statului (Hallin, Mancini 2004, pp. 10-11).

 

  1. Dezvoltarea presei în Moldova

După căderea Uniunii Sovietice, presa moldovenească a trecut prin câteva etape de transformare, dar așa și nu a ajuns să îndeplinească un rol esențial în dezvoltarea democrației. Multe din greșeli se fac din lipsa unei tradiţii istorice de presă, a unei sfere publice viguroase și a unor instituții media comerciale. Ca parte a Imperiului Rus, Basarabia primea dinspre est ziare precum Vedomosty și alte publicații cu un conţinut specializat: medicină, grădinărit și alte ediții cu un anumit profil. Marea majoritate a edițiilor locale erau în rusă, iar ziarele românești și străine erau interzise. După 1905, au fost făcute tentative de a se edita ziare în română, însă acestea fie erau efemere, fie erau create de biserică (Danilov 2012, pp. 27 – 40)

În perioada sovietică presa trebuia să se ajusteze la guvernare, adică să fie un instrument de propagandă, mobilizare și organizare. În toate consiliile editoriale activau cenzori, în conformitate cu îndrumări exacte despre informația care trebuia să ajungă la audiență. Desigur, de cele mai dese ori controlul asupra informației depindea de calitatea şi de competenţa editorului sau a cenzorului.

Căderea URSS a produs transformări în toate sferele statelor nou formate: schimbări ale sistemului politic și crearea unor noi instituții, a unei piețe libere și a unei noi culturi politice. În dezvoltarea mass-mediei, autorii identifică două faze: (1) liberalizarea pieței, eliberarea de sub controlul dominant al statului, dar înlocuirea acestuia cu autocenzura și controlul parțial și (2) reglementarea și combinația dintre elementele spontane și cele planificate (Mungiu-Pippidi 2008 p. 91)

După decenii de cenzură și propagandă, Moldova a avut posibilitatea de a stabili un sistem mass-media liber și independent. Primii ani de independență au fost dominați de liberalizare și de reforme economice și politice. Un aspect inedit al acestei perioade a fost exprimarea unor opinii divizate ale populației în ceea ce privește viitorul țării: stat independent sau reunificarea cu România; în același timp, Transnistria și Găgăuzia, susținute de Rusia, cereau independență.

În aceste condiții, mass-media a fost considerată în general liberă, din cauza (1) conflictelor intestine și a fragmentării elitelor politice care au împiedicat monopolizarea mass-media: de exemplu, mass-media publică a susținut adversarul președintelui în alegerile din 1996; (2) prezența intelectualilor pro-români în mass-media de stat, care s-au exprimat deseori împotriva președintelui și a statalității Republicii Moldova; (3) Guvernul nu a fost în măsură de a limita accesul mai multor publicații străine (Way 2003, p. 466-467).

Cu siguranță, autoritățile au încercat să mențină controlul asupra instituțiilor mass-media. În majoritatea țărilor post-sovietice, noua elită a admis legitimitatea controlului asupra instituţiilor de presă, considerând că „în măsura în care noile guverne au fost alese în mod democratic, ele merită să fie sprijinite și au dreptul de a utiliza posturile radio și televiziune pentru a promova procesul de reformă” (Jakubowicz 2008, p. 170). De asemenea, mass-media a fost văzută ca un instrument de coeziune socială și de construire a unei comunităţi naționale; prin urmare, aceasta urma să susțină noua conducere.

Protestele anti-guvernamentale din anii 1990 au fost reflectate de reporterii la instituțiile media finanțate de stat, la fel războiul civil din 1992, iar mass-media a fost destul de critică față de Guvernul Republicii Moldova (Parmalee 2003, p. 7).

Ciocnirile dintre viziunile diferite cu privire la viitorul Republicii Moldova a generat un soi de pluralism care s-a reflectat şi în mass-media. Lupta continuă dintre intelectualii care doreau reunificarea cu România, fosta elită comunistă, care dorea un stat moldovenesc independent, ziarele tradiționale rusești și grupurile minoritare care au sprijinit regiunile separatiste au împiedicat monopolizarea presei de către stat.

În 2001, odată cu venirea la putere a Partidului Comuniștilor, pluralismul și libertatea mass-media a fost tot mai limitată. În câțiva ani, comuniștii au reușit să domine presa finanțată de stat și au intimidat presa independentă sau de opoziție. În opt ani, guvernul comunist au stabilit o politică de cenzură în organele de presă controlate de stat. Astfel, în 2004, mass-media din R. Moldova a fost deplasată de către Freedom House de la categoria parțial liberă la neliberă.

Tacticile guvernării față de mass-media pot fi rezumate în baza rapoartelor asociaţiei Reporteri fără Frontiere și a interviurilor cu jurnaliștii: indimidări, amenințări cu răfuiala fizică sau chiar cu moartea, politici discriminatorii (avantaje economice acordate ziarelor care susțineau guvernarea), pluralism limitat (de ex. interzicerea finanțării din exterior), anti-românismul, presiune economică și administrativă, acces limitat la informație, procese de judecată împotriva jurnaliștilor.

În 2009, Indexul Libertății presei, realizat de Asociaţia Reporteri fără Frontiere, atinge cea mai joasă poziție: în urma protestelor din aprilie, jurnaliștii străini au fost expulzați din țară, cei moldoveni au fost bătuți, răpiți și intimidați, iar televiziunile locale reflectau insuficient aceste cazuri.

După alegerile din iulie 2009, comuniștii au devenit un partid de opoziție. Din acel moment, majoritatea canalelor de televiziune și a ziarelor au fost preluate de către noua elită politică, unele au fost create, altele au fost închise. În prezent, implicarea membrilor Partidului comuniștilor în controlul asupra instituțiilor mass-media a dedenit aproape irelevantă.

 

(Va urma)

 

Bibliografie. Partea I

Danilov, M., 2012. Press and censorship in Bessarabia. Documentary 19th to beginning of the 20th century (Presa si cenzura in Basarabia documentar sec. XIX – inceputul sec XX) Pontos: Chisinau

Graber, D., 2006. Mass-media and American Politics. 7th edition CQ Press: Washington 7th Edition

Harvey, D. (1989)The condition of postmodernity Cambridge MA&Oxford UK: Blackwell

Hallin, D., Mancini, P., 2004. Comparing Media Systems. Three models of media and politics. University Press:Cambridge

Herman, E., Chomsky, N., 1988. Manufacturing Consent. The Political Economy of the Mass Media. Pantheon Books: New York

Jakubowicz, K., Sükösd, M., 2008. Finding the Right Place on the Map Central and Eastern European Media Change in a Global Perspective. IntellectBooks, TheMill, ParnallRoad, Fishponds: Bristol

Mungiu-Pippidi, A., 2008. How Media and Politics Shape Each Other in the New Europe. In Jakubowicz, K., Sükösd, M. Finding the Right Place on the Map Central and Eastern European Media Change in a Global Perspective. IntellectBooks, TheMill, ParnallRoad, Fishponds: Bristol

Norris, P., 2010 Public Sentinel. News media & governance reform. The International Bank for Reconstruction and Development: Washington

Parmelee, J., 2009 Media Pluralism by Default. Central European Journal of Communication 2. [online] ISSN 1899-5101, pp. 279 – 293. Available through: http://ptks.pl/cejc/wp-content/uploads/2012/07/CEJC_Vol2_No2_Parmelee.pdf [Accessed 25.08.2013]

Way, L., 2003. Weak States and Pluralism: The Case of Moldova. East European Politics and Societies. [online] Vol. 17 (No. 454) Available through: http://eep.sagepub.com/cgi/content/abstract/17/3/454 [Accessed 25.08.2013]

 

[1] Acest text este un fragment și o sinteză a tezei de masterat “Media and Politics: The Development of News Media in the Republic of Moldova”, scrisă în iunie – septembrie, 2013, în cadrul programului Global Media and Communication de la Universitatea Warwick, Marea Britanie.

 

Imagine de fundal: Pablo Chignard.