După cum mulți dintre cititorii mei știu, eu sunt ateu. Majoritatea credincioșilor se simt mai bine atunci când eu formulez chestiunea un pic altfel, așa că atunci când nu vreau să alienez pe cineva, le spun că sunt secularist sau umanist, și asta este, în principiu, adevărat. Le mai spun, dacă se insistă, că nu am fost educată în spirit religios, ba chiar dimpotrivă, și asta tot îi face să se simtă mai confortabil, percepându-mă ca pe o victimă, nu o amenințare. Pot chiar să merg mai departe în cazul oamenilor simpatici, pentru că este adevărat și faptul că filozofia creștină, și Isus în particular, nu mă deranjează deloc, ba chiar dimpotrivă, mi se potrivesc.

Ceea ce eu resping este religia organizată. Pentru că atunci când o filozofie se pliază pe ierarhiile și inegalitățile existente, ea devine un instrument de manipulare și constrângere. Eminescu avea dreptate: Religia – o frază, de dânșii inventată, ca cu a ea putere, să vă aplece-n jug.

Anti-capitalism_color

Deși, învățătura lui Isus nu presupunea deloc o asemenea ierarhie. Ideile sale erau, în esență, egalitare, de stânga.

Isus trebuie să fi fost un foarte bun cunoscător al naturii umane, pentru că fraza despre bogatul, care nu va trece în împărăția cerurilor la fel cum cămila n-ar putea trece prin urechea acului are un sens foarte profund.

Mecanismele prin care banii te desensibilizează sunt simple, și funcționează la fel în toate timpurile.

Vă amintiți cum Scarlett O’Hara, în prima sa vizită a rămas șocată de condițiile în care lucrau oamenii la fabrica sa de cherestea? Cum a ordonat imediat să li se dea mâncare, cum s-a revoltat de acțiunile administratorului pus să supravegheze lucrările? Dar a lăsat până la urmă lucrurile așa cum erau. Pentru că administratorul i-a explicat cum se fac banii.  Fiind pusă în situația să aleagă, Scarlett a ales banii. Sunt niște alegeri pe care oamenii le fac în fiecare zi. Companii ca Apple sau Nike știu foarte bine cum se sinucid oamenii la fabricile lor din China. Dar aleg banii. Și se leapădă de empatie.

Un om empatic nu poate fi bogat. El are mereu dorința de a da și altora, așa cum îi îndemna Isus pe bogați s-o facă (și a făcut-o Tolstoi la bătrânețe). Un om normal are un disconfort psihic atunci când vede suferința unui animal rănit, sau cea a unei mame a cărui copil are cancer. El vrea să ajute. Ca să poți ține banii pentru tine trebuie să faci ceva cu această chemare. Să alungi orice urmă de empatie. La fel cum un medic și-o alungă pentru a putea lucra. Spre deosebire de el îmbogățiții o fac, totuși, din motive egoiste. Bogatul, ca să nu-l mai doară, privește la cei din jur ca la niște vite. Îi dezumanizează, efectiv. Ca să poată păstra și averea, și psihicul intact, el însuși trebuie să se deformeze sufletește. Să devină neom, să se transforme în animal de pradă ca să-i mănânce pe ceilalți.

Bineînțeles că nu este posibil, fiind într-un asemenea hal, să intri în ”împărăția cerurilor”, care dacă s-o luăm ca pe o metaforă, semnifică echilibrul perfect, altruismul, împlinirea, umanismul, triumful spiritului de sacrificiu.

Acest echilibru le lipsește și consumatorilor, cei care cumpără, cumpără, cumpără, și nu se mai pot opri. Oamenii sunt înregimentați azi într-o adevărată psihoză a achizițiilor. Merg la un all inclusive turcesc, și nu-și scot brațara de plastic timp de câteva săptămâni după ce revin. Toata lumea a privit cu o invidie răutăcioasă pozele procuroarei de la Strășeni, și să nu-mi spuneți că problema este, de fapt, injustiția socială. Adevărul este că fiecare îşi doreste o asemenea casă, pe care și-o ridică negreșit când ajunge în vârful piramidei, şi o o face ostentativ şi în mod excesiv, să moară toți de ciudă. Și da, devin și ei mai puțin umani atunci când o fac. Despre procuroră s-a scris că o fi tergiversat urmărirea penală a unei crime. Animalul de pradă care a devenit ea între timp probabil doarme bine noaptea.

Doar omul de rând, care stă la baza piramidei, rămâne sensibil. Sensibilitatea lui, însă, nu este nici ea una sănătoasă, și religia o încurajează, pentru că la animalele de pradă nu mai poate ajunge. Este o sensibilitate specifică celui exploatat, care este mereu nevoit să se raporteze la superiorii săi, să prindă orice urmă de nemulțumire, ca să-și poată corecta la timp purtarea, evitând, astfel, pedeapsa iminentă. Omul învață să fie tolerant și înțelegător cu cei mari și tari, dar extrem de crud și nemilos cu sine însuși.

(Sau cu cei pe care îi percepe inferiori. Fiecare bărbat nedreptățit simte că are în schimb dreptul de a-și abuza soția, este cumva, o situație normală. Ea la rândul său, bate copiii, care, de îndată ce cresc mai mărișori, spânzură vreun pisoi.)

Omul dă Cezarului ce-i a Cezarului oricum, că vrea ori că nu vrea, dar cu ajutorul religiei o face fără resentimente. Are iluzia că este propria lui alegere. Muncește 12 ore pe zi, dar se simte responsabil pentru toate nedreptățile de pe lume, convins de natura păcătoasă a omului. Femeia necăjită, care mănâncă întotdeauna ce rămâne la urmă, ține post și își mărturisește păcatele.

Și de parcă n-ar fi suficient, omul simplu empatizează cu cei care îl prostesc și îl fură. Se identifică cu modul lor de viață, pune la inimă problemele lor, simte emoțiile și dorințele lor. Trăind la baza piramidei, și fiind veriga cea mai slabă a lanțului trofic, privește spre etajul de sus cu simpatie și interes. Citește tabloide. Pupă mâna popii, care poate să îi fure noaptea cartofii de la deal. Privește cu recunoștință spre cel care îi aduce focul haric cu avionul personal. În fiecare an în sondaje poporul spune că are încredere în țar*, biserică și armată. Femeile se prăpădesc după o fostă soție, pe care ele, care câștigă cât o rochie de a ei pe an, o ridică în slăvi și o jelesc într-un mod absolut necritic.

Eu văd cum azi religia organizată, cu religarhii ei, este o parte a piramidei puterii. Religia s-a integrat nu doar în politică, dar și în sistemul de consum, alături de ziua Sfântului Valentin și cea de 8 martie. Cele două mari sărbători creștine – Crăciunul și Paștele – au devenit prilejul ospățurilor, fiind marcate printr-un dezmăț gastronomic și consumeristic. Un dezmăț specific omului sărac, care ”se scapă”. Care astupă cu mâncare și cumpărături un gol, oblojește o rană, uită de o frustrare, îngroapă o durere. Se taie porcii și mieii, se golesc rafturile magazinelor, și se achiziționează toate lighenele și farfuriile de la piața centrală din Chișinău. Preoții așeaptă aceste zile cu buzunarele larg deschise. Nu în zadar mitropolitul și-a făcut și o teză de doctor în economie cu ilustrativul titlu: “Managementul activităţilor economice din sistemul eparhial al Bisericii creştin-ortodoxe – exemplul Republicii Moldova”.

Și când te gândești că Isus a dărâmat tarabele negustorilor din templu!

Puterea economică și politică existentă a pus laba pe învățămintele propăvăduite de Isus și le-a făcut să lucreze pentru sine. Aceste învățăminte au fost atât de bine integrate în ierarhie prin intermediul simbolurilor și ritualurilor, încât să separi credința de religie este extrem de dificil. Eu chiar nu stiu cum reușesc s-o facă cei care spun că cred, dar la biserică nu se duc.

Este ca și cum ai cere, ca în banc, un kil de stafide, iar vânzătorul n-ar avea decât chifle cu stafide, și tu le-ai lua, gândindu-te că vei putea scoate stafidele din chifle, adunând astfel un kilogram.

 

Eu nu văd cum aș putea ajunge la credință, fără să trec prin acest coridor. Poate, papa Francisc care a spălat picioarele cerșetorilor și a luat apărarea mieluților va schimba lucrurile. Dar deocamdată eu aleg să stau deoparte. Chiar dacă spre surprinderea mea, uneori observ că unele aspecte ale creștinismului nu mi-s străine.

În acest an, ca și înainte, de Paște voi consuma puțin. Nu voi merge la slujbă, cum niciodată n-am făcut-o. Biserica, după spitale și școli, a devenit încă o instituție care îți bagă mâna în buzunar. În România, din câte știu, preoții vin după bani și la oameni acasă. Nu voi mânca miel, nu voi cumpăra cadouri scumpe altora, și nici nu voi accepta să mi se dăruiască, de exemplu, un iPhone. Știu cum se produce și știu că mă pot lipsi și de el.

Este modul în care eu, un ateu, voi sărbători Învierea.

 

_________________

*În Moldova imaginea de țar o are VVP.

 

Acest text este preluat de pe blogul Lupul sur, cu acordul autorului.

 

Fotografie de Pablo Chignard.