[label shape=”” type=””] Petru Negură [/label] şi [label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]

 

Nu sînt puține femeile care își declară aversiunea faţă de ”sărbătoarea” lor. Ziua care celebrează valurile de mișcări ale femeilor pentru drepturi și demnitate egale, a fost transformată treptat, printr-o răsturnare de sens conservatoare, într-o zi a mamelor, a bunicelor şi a iubitelor.  S-a produs astfel o „inversiune malignă” care nu face decît să-i consolideze femeii un statut dominat, definit în exclusivitate prin referinţă la bărbat, şi un rol ataşat unei instituţii familiale, care continuă să fie o citadelă a opresiunii de gen.

A sărbători deci pe 8 martie „ziua mamelor” înseamnă pînă la urmă a celebra o „dominaţie masculină” instaurată insidios, dar pe termen lung, şi acceptată oarecum resemnat şi cu devotament de către femeile însele!

În societatea noastră, femeile continuă totuşi să fie în mod sistematic dezavantajate în raport cu bărbații. Femeile sînt mai prost plătite (cu 23% mai puţin) decît bărbaţii[1], cel mai slab reprezentate pe piaţa muncii, cele mai vulnerabile în faţa sărăciei endemice[2], cele mai expuse violenţei domestice şi de tot soiul şi în acelaşi timp cel mai ineficient protejate de sistemul nostru de justiţie[3], femeile sînt subreprezentate în politică, în administraţie şi în antreprenoriat, şi asta deşi au un nivel de studii superior bărbaţilor şi manifestă deseori niveluri de competenţă ridicate în domenii considerate „masculine”[4]. Discriminarea se produce în baza unor judecăţi stereotipate, dar pe larg încetăţenite, în funcţie de care se reproduce o distribuţie deseori arbitrară a forţei de muncă între profesii considerate drept „masculine” şi altele drept „feminine”. Paradoxurile abundă: femeile cu doctorat sînt majoritare, dare ele sînt absolut minoritare în Academie (doar 3 femei, din cei 98 de membri ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei) şi în rectoratele universităţilor (7 femei din 26 rectori de universităţi)[5].

Femeile din Moldova (şi din regiune) continuă să îşi definească imaginea şi rolul lor social şi de gen în mod exclusiv printr-o aparenţă „feminină”, punînd accentul pe atractivitate sexuală, într-o piaţă a relaţiilor dintre genuri în care bărbatului îi revin calităţi mai sobre, apeciate drept „virile” prin definiţie, ca forţa fizică, curajul („bărbăţia”) şi eventual superioritatea intelectuală.

Această stare de fapt este condiţionată, în mare măsură de slăbiciunea, dacă nu inexistenţa unei mişcări feministe în Moldova. A fi feminist/-ă în Moldova e perceput ca o poziţie excentrică şi uneori un adevărat oprobriu, iar -ismul său este învecinat în mentalul oamenilor de cel al extremismelor şi perversiunilor. De ce feminismul are o răspîndire atît de slabă şi o imagine atît de proastă la noi?

În Moldova şi în regiune, egalitatea de gen a fost promovată de sus, în mod voluntarist, în perioada sovietică (după o „revoluţie” feministă care atinge paroxismul în URSS în anii 1920[6]). Femeile au fost promovate, în mod organizat şi centralizat, în administraţie, în politică, în întreprinderi. În cadrul Comitetului Central al partidului, funcţiona aşa-numita „secţie feminină” (jenotdel), reponsabilă de „lucrul” cu femeile şi de promovarea lor. E adevărat că implicarea şi promovarea femeilor a avut un scop de „îmblînzire” a unui grup considerat cu deosebire conservator şi reticent faţă de valorile revoluţiei. La fel de adevărat e că femeia sovietică era de fapt un bărbat în fustă: tipul ideal al femeii sovietice nu era o femeie care și-ar fi explorat în vreun fel feminitatea, ci o ființă care ar fi fost gata să înlocuiască bărbatul în orice condiții: pe tractor, în mine, pe corabie, în cosmos. Lucru care devine evident mai ales în perioadele de industrializări masive şi pe timp de război [7].

Putem spune aşadar că puterea sovietică a instrumentalizat discursul feminist în interese politice şi economice, care nu vizau neapărat egalitatea de gen în sine. Cu atît mai mult cu cît rolurile de gen au rămas în general neschimbate în familii, dominate de relaţii tradiţionale dintre genuri. Iar acest dezechilibru în raporturile dintre genuri în spaţiul public şi cel privat a căzut pe spetele femeilor ca o povară dublă, de natură să pună piedici în ascensiunea lor pe scară socială şi profesională.

Spre deosebire de URSS şi multe ţări din Europa de est, în ţările occidentale reformele egalitariste s-au impus mai tîrziu (în Franţa, dreptul de vot pentru femei a fost adoptat abia în 1944), sub presiunea tot mai mare a unei mişcări feministe energice, care nu a încetat să revendice drepturile femeilor la muncă şi la participare politică.

În R. Moldova, după 1990, discursul egalităţii de gen vine mai ales din afară, dinspre organizaţiile internaţionale, de genul ONU, şi mai recent pe cale administrativă, pe filiera instituţiilor europene.

Feminismul sovietic de fațadă, cu femei gata să ridice munții, dar totuși obedientă faţă de liderii partidului (evident bărbaţi), a fost înlocuit, cel puțin discursiv, cu un feminism mai sensibil la distribuția de putere (de unde și încercările de a forța norme obligatorii de egalitate în partide), mai atent la modul în care este construită imaginea femeii în spațiul public (de unde și grija pentru reprezentarea demnă a femeilor în spoturi de publicitate, la televiziune etc.).

În consecinţă, avem o serie de ONG-uri care promovează un anumit discurs al egalităţii de gen, lizibil în diverse rapoarte şi anchete de circulaţie restrînsă, dar care arareori transpare în spaţiul public prin luări de poziţie efective.

Nu avem o mişcare feministă cu adeziune reală şi aproape că nu există feministe publice (şi cu atît mai puţin feminişti) în societatea moldovenească, militante fervente şi dezinteresate ale egalităţii de gen.

În R. Moldova, o egalitate (de fapt o echitate) a genurilor va fi atinsă cu adevărat probabil abia atunci cînd femeile îşi vor revendica deschis şi cu hotărîre drepturile în toate sferele societăţii (nu doar în ramurile socio-profesionale considerate „feminine”), drepturi altminteri consfinţite prin constituţie şi alte acte legislative. O serie de măsuri se cer luate de către guvern pentru a echilibra reprezentarea femeilor în piaţa forţei de muncă, în administraţie şi în politică. Dar încă o dată, pentru a aboli inegalităţile persistente dintre genuri, este nevoie de o mişcare feministă, vizibilă şi capabilă să-şi facă recunoscută legitimitatea.

Pentru a stimula reflecţii şi atitudini în jurul chestiunii raporturilor dintre genuri în societatea noastră, http://www.platzforma.md lansează un nou dosar, consacrat „condiţiei feminine în R. Moldova”. Acest dosar tematic pornește din dorința de a explora şi discuta manifestările şi problemele „condiției feminine” dincolo de sărbătorile și discursurile stereotipate, în realitatea vieţii cotidiene. Ne propunem să publicăm o serie de materiale ce ar răspunde la întrebări, cum ar fi următoarele:

  1. 8 martie: mai este oare nevoie de o zi a femeilor? De ce este (sau nu) important să se celebreze această dată?
  2. Egalitate (formală) între genuri sau echitate în baza unor diferenţe de gen?
  3. Nu este oare dragostea şi sexualitatea o formă de dominaţie şi opresiune voluntară?
  4. Condiția feminină între discursuri concurente: tradiționalism, emancipare etc.
  5. Femeile ca subiect și obiect politic în Republica Moldova.
  6. Participarea politică a femeilor din Moldova: mit, formalitate, realitate.
  7. Imaginea femeii moldovenești în mass-media, publicitate.
  8. Pe cînd o revoltă a „eternului feminin” în teatrul şi literatura din R. Moldova?
  9. Egalitate de gen, inegalitate economică între genuri.
  10. Violenţa domestică: de ce avem atît de puţini bărbaţi judecaţi pentru violenţă în familie?
  11. Traficul de fiinţe umane sau cînd anume femeia devine sclavă?
  12. Orice alte teme/idei/expresii ce țin de condiția feminină în Moldova considerate relevante sau interesante.

Invităm cititorii şi mai ales cititoarele platzformei să se pronunţe asupra acestor subiecte şi asupra altor teme relevante în contextul unei discuţii despre raporturile dintre genuri şi condiţia femeii în societatea noastră.

 

Referințe:

[1] Biroul Naţional de Statistică, Statistica gender 2010, http://www. statistica.md/category.php?l=ro&idc=264&, apud V. Antonov, p. 17.

[2] Aproximativ 57% dintre femei activează în sectoare cu salarii sub media salariului mediu pe ţară, pentru bărbaţi această proporţie fiind de 47%. Pari Baumann, Ludmila Malcoci, Lisa Paglietti, Moldova Regi­onal Livelihoods Study (Studiul regional privind mijloacele de trai în Moldova), Oxford Policy Management, 2009, apud Viorica Antonov, Monitor social „Dimensiunea egalităţii de gen şi măsuri pentru avansarea femeilor pe piaţa forţei de muncă”, Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative „Viitorul”, Chişinău, 2011, p. 10.

[3] Biroul Naţional de Statistică din R. Moldova, Violenţa faţă de femei în familie în Republica Moldova, Chişinău, 2011.

[4] Cf. Viorica Antonov, 2011, p. 13.

[5] Tatiana Callo (şefă a Direcţiei de Atestare CNAA), interviu: http://www.moldova.org/statistica-gender-in-cercetare-cand-stiinta-nu-se-uzeaza-interviu-235706-rom/

[6] Wendy Z. Goldman, Women, the State and Revolution: Soviet Family Policy and Social Life, 1917-1936 (Cambridge Russian, Soviet and Post-Soviet Studies), Cambridge, 1993.

[7] Lapidus, Gail Warshofsky (1978). Women in Soviet society: Equality, Development, and Social Change. University of California Press.

 

Sursă imagine: all-images.org