[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]

Pe Iurie Drăniceru l-am cunoscut la protestul din Scuarul Europei în decembrie 2012, cînd încercam împreună să oprim construcția pizzeriei Sbarro, pe care primarul Dorin Chirtoacă și vice-primarul arhitect-șef al orașului Nistor Grozavu o băgau la intrarea în Aleea Clasicilor.

Șantierul ilegal apăruse subit peste noapte, în plin centru al orașului istoric, fără a avea autorizație de construcție, fără a deține aprobare din partea Consiliului Național al Monumentelor Istorice de pe lîngă Ministerul Culturii. Erau încălcate vreo 3 decizii ale primarului, cîteva legi naționale, cîteva tratate internaționale și desigur bunul simț.

Iurie a venit la protestul din dimineața zilei de 26 decembrie fiind unul din cei vreo 10-15 activiști ce au ignorat gerul de afară, korporativșile de revelion și pregătirile pentru sărbători. Am scandat atunci împreună, am fluturat lozinci, am cerut să fie stopată construcția și să fie inițiate discuții publice cu o participare cît mai largă.

Am avut noroc de o bună mediatizare, așa încît protestul și-a atins scopul: am obținut de la primărie o decizie prin care se blocau lucrările de construcție, iar antreprenorul urma să re-amenajeze terenul așa cum era în stare inițială.

Seara, cînd tocmai ne bucuram naiv de mica victorie, un prieten ne-a semnalat că pe șantier se toarnă beton. Am dat rapid sfoară în țară, pe facebook și pe alte rețele, iar cîțiva activiști au mers la fața locului. Așa era: antreprenorul a decis să toarne beton noaptea, pe furiș, ilegal și bădărănește, motivînd că încă nu-i fusese adusă la cunoștință decizia primăriei.

Printre cei care s-au dus în puterea nopții (era trecut de orele 11 seara) a fost și Iurie Drăniceru, care a avut inspirația să răscolească betonul de pe șantier în fața camerelor de luat vederi ale Jurnalului pentru a arăta că acesta fusese turnat cîteva minute în urmă.

Povestea de mai departe a pizzeriei se știe: construcția a fost întîi oprită, apoi demontată și într-un final locul a fost întors în parc, cu verdeață cu tot…

Cu Iurie ne-am mai întîlnit pe urmă la alte ședințe de organizare pe care le făceam cu alți activiști urbani din Chișinău.

L-am văzut deja mai rar – eu eram cu ochii pe Consiliul Municipal și făceam studii  despre incluziune/excluziune și participare locală pe axa bulevardului Cantemir, iar Iurie era implicat în alte proteste.

A participat, împreună cu alți activiști și asociații obștești, la o serie de proteste pentru oprirea construcției unor mansarde pe bulevardul Grigore Vieru. În acel caz, o firmă a falsificat semnăturile locuitorilor blocului și a obținut autorizația de la primărie. Iurie a luat și bătaie la unul din aceste proteste, de la ”muncitorii” firmei cu pricina, asta în timp ce doi polițiști îl țineau ca să nu poată riposta. Din acest protest s-a ales și cu un dosar penal pentru huliganism.

Pe urmă Iurie a fost implicat în acțiunile de apărare a parcului pentru copii de pe strada Mihail Sadoveanu. Apoi în cazul cu construcția unei anexe la Botanica, pe strada Zelinski 12/4.

În toamnă, Iurie Drăniceru a fost foarte activ în cazul unui șantier de pe strada Nicolae Milescu-Spătaru de la Ciocana. Acolo urma să fie construit un centru comercial, dar locuitorii cartierului s-au opus, arătîndu-se nemulțumiți că o parte a șantierului taie din terenurile de joacă pentru copii. A fost bătaie și acolo. Într-un tîrziu primăria ”a luat act” de incident și a promis că va investiga autorizațiile și certificatele. Chiar dacă conflictul e mai vechi și chiar dacă se puteau găsi căi de a stabili un compromis care să mențină şi terenul de joacă (care-i și loc de socializare pentru adulți) și șantierul.

În fine, în toamnă Iurie Drăniceru s-a implicat în poate cel mai răsunător caz de abuz: cel al bătrînului Pavel Statco din sectorul Rîșcani. Acestuia i se confiscase locuința sub pretextul  unor datorii acumulate în urmă cu 15 ani de la fabrica de dulciuri Bucuria. Omul are 85 de ani și e imobilizat la pat și a fost trimis la centrul pentru persoane fără adăpost. Iurie l-a luat de acolo și l-a dus înapoi în casa lui.

Acestea-s cîteva cazuri despre care știu eu. Probabil sunt mult mai multe.

E o biografie impresionantă a unui om curajos.

Un om care merită respect. Și-l are, mai ales din partea celor pe care i-a ajutat.

Activitatea sa i-a făcut însă și destui neprieteni. La primărie. La poliție. La procuratură. Pentru că Iurie Drăniceru a încurcat cuiva niște socoteli.

Astfel că pe 1 februarie, printr-o decizie a Judecătoriei Rîşcani, Iurie Drăniceru a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru huliganism în cadrul dosarului mansardei de pe strada Grigore Vieru în care el a fost agresat  cu sprijinul angajaților MAI. Pe 27 februarie, arestul i-a fost prelungit cu încă 90 zile.

Arestul și hărțuiala la care e supus activistul Iurie Drăniceru ar trebui să ne forțeze să pornim o discuție mai largă pe cîteva teme.

Despre sistemul de justiție. De care oricum vorbim mult. Acesta funcționează într-un mod selectiv şi părtinitor nu doar în privința marii corupții (cu bănci și aeroport), ci și în privința corupției mai mici, cea care ține de construcții urbane, de primăria orașului și de preturile de sector.

În cazul lui Iurie, procuratura a lucrat într-un mod de-a dreptul idiot: Drăniceru s-a plîns că a fost agresat și inițial i s-a dat dreptate – polițiștii care au permis agresarea lui au fost amendați. Pe urmă procuratura se răzgîndește și pornește dosar pentru huliganism pe numele lui Iurie. Găsiți vreo logică? Eu nu.

Despre poliție, care în Chișinău ține întotdeauna cu cel care are ”fițuica” (autorizația/permisul) în mînă și și care nu se arată deloc interesată de modul în care unii inși dubioși ajung să posede aceste fițuici. Uneori oamenii de pe loc mărturisesc clar și cu dovezi că n-au semnat permisiuni, că sunt falsuri, că n-au fost consultați. Poliția însă alege să țină cu cel cu hîrtia. Căruia i se mai dă dreptul, cum a fost în cazul agresării lui Drăniceru, să dea la bot nepedesit.

Despre micile ilegalități, ce se întîmplă în spatele unor slogane goale precum ”integrarea europeană”, ”adevărul istoric”, ” limbă și demnitate” etc. Stăm cu ochii pe Bruxelles, dar ignorăm ce se întîmplă zi de zi sub nasul nostru. Ne indignăm de furtul aeroportului și al băncilor, dar ne arătăm nepăsători dacă un vecin parchează pe trotuar sau își îngrădește un spațiu de parcare din contul spațiului comun, de faptul că primăria dă autorizații de construcție pentru obiecte ce distrug spațiul verde dintre blocuri, parcurile, terenurile de joacă.

Despre valori: ce viitor are orașul care nimicește conștient spațiile de joc ale copiilor săi? Ori statul care își umilește bătrînii? Poate că datoria lui Pavel Statco era reală (deși juristul său zice că e un fals). Însă o decizie a unei judecăți de a scoate din casă  un bătrîn bolnav de 85 ani și de a-l trimite la azil e imorală, chiar dacă e perfect legală. Asta ne spune multe despre valorile noastre şi despre solidaritate. Iertăm datorii de zeci de milioane de lei unor firme ce repară mănăstiri, dar nu putem ierta unui bătrîn o datorie de o sută de mii de lei. Acordăm diferite facilități  fiscale sau adoptăm politici ce protejează întreprinderi de stat precum S.A. Bucuria, iar acestea nu găsesc de cuviință să ierte/reeșaloneze datoria unui bătrîn infirm?

Despre politică. Hărțuirea lui Iurie Drăniceru, delapidarea spațiilor verzi din oraș, proiectele megalomane de construcție a unor catedrale în parc sau mega-parcări subterane în centrul orașului, lichidarea terenurilor de joacă, falsificarea semnăturilor locatarilor, ignorarea părerii lor – acestea nu sunt ”scăpări tehnice” și nici erori de procedură. Numele lor corect e acte politice prin care orășenii sînt excluși de la procesul decizional, prin care cetățenii sunt ignorați cu bună știință de o primărie arogantă și coruptă, de o poliție părtinitoare și un sistem de justiție ce lucrează împotriva locuitorilor orașului.

Problema nu ține de incompetență sau de defecte ”personale”. E un stil de guvernare. Vizibil la primarul Dorin Chirtoacă, care vorbește frumos despre Ianukovicii şi corupții din guvern, dar e gata să dea trecerile subterane din oraș în grija unei firme condusă de fratele său. Vizibil și la consilierii municipali alde Victor Gurău care îi numește pe activiștii urbani  ”maidanezi”. Un stil politic care trebuie democratizat. Făcut deschis tuturor. Și responsabilizat. Dreptul la oraș e al cetățenilor, nu al primăriei.

Iar Iurie Drăniceru trebuie eliberat!