[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]

 

Mitropolia Basarabiei (MB) a intrat iar în gura lumii. Cu un nou scandal. Sau mai degrabă cu o serie de scandaluri, dintre care unele noi, iar altele mai vechi. Cu barbă adică.

Scandalul mai nou este decizia unui grup de credincioși și clerici care țin de mitropolie (organizați în jurul lui Ioan Ciuntu și a Catedralei „Sf. Teodora de la Sihla“) de a fonda o structură religioasă nouă – Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei de Răsărit. Organizația a fost deja înregistrată la Ministerul Justiției la 17 ianuarie 2014 ca și cult religios, iar fondatorii au anunțat imediat că au cerut ca Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei de Răsărit să fie luată sub oblăduirea Patriarhiei Române..

Motivele formale pentru ruptură, zic organizatorii, ar fi pasivitatea MB și lipsa ei de vizibilitate în spațiul public: „Am făcut acest pas pentru că Mitropolia Basarabiei nu activează. Fug biserici, pleacă preoţi, lumea este derutată. Aţi văzut ca mitropolia să organizeze vreo manifestaţie? Aţi auzit ca mitropolitul să dea interviuri? Patriarhia Română ne oferă ajutoare, dar acestea nu ajung la bisericile de la ţară. Asta m-a făcut să-l susţin pe părintele Ioan“.

Ulterior, fondatorii au organizat o conferință de presă în care au vorbit mai pe larg despre motivele mai puțin formale. Despre problemele cu barbă pe care MB n-a știut să le rezolve la vremea lor și s-a priceput doar să le acopere sub preș. S-a pomenit despre faptul că MB atrage preoți dubioși, alungați din alte mitropolii din motive ce țin de furt, comportament inadecvat. S-a pomenit despre faptul că MB încă stă mult prea sub papucul politic al PPCD. Apoi, acuzația supremă că Mitropolitul Petru protejează preoți cu orientare sexuală necanonică și că însuși mitropolititul ar fi homosexual, fapt incompatibil cu funcția și rolul ce le deține.

Răspunsul MB față de această situație de conflict a fost bizar și neînțelept. Pe de o parte, unul dintre fondatori, Ilie Popa a susținut în cadrul emisiunii Țara lui Dogaru de la Publika TV din 6 februarie că mitropolitul Petru s-ar fi ascuns și n-ar fi dorit să discute cu preotul Ioan Ciuntu care fusese chemat la Mitropolie să dea lămuriri. Pe de altă parte, biroul de presă al MB a pus pe site-ul oficial un fel de răspuns în care, în loc să răspundă criticilor, autorii au ales să povestească despre cît de imorali, corupți și vînduți ar fi autorii inițiativei. Cum ar veni: nici voi nu sunteți mai breji (între altele, o strategie retorică proastă pentru că, sugerând că toți au păcate, justifici indirect și păcatul tău, adică oferi probă acuzațiilor)!

Mult zgomot pentru nimic?

În temei, scandalul MB ar fi fost o treabă internă a unei structuri ecleziastice minuscule (doar vreo 3 % din parohiile, mănăstirile şi credincioşii din Republica Moldova) dacă nu ar fi relația ei specială cu intelectualitatea românofonă de la Chișinău (pentru care MB înseamnă Dumnezeu cu grafie latină de la Nistru pîn-la Tisa) și cu o parte a elitei politice (se zvonește că chiar președintele Timofti ar fi enoriaș al MB și că ar frecventa regulat lăcașul preotului Ioan Ciuntu).

Astfel subiectul a ajuns unul intens discutat în presa locală, mai ales cea de limbă română. Vitalie Dogaru a dedicat temei două emisiuni, ziarul Adevărul a publicat o serie de articole, au apărut zeci de reacții și la alte ziare și televiziuni.

(Mitropolia Moldovei s-a mulțumit să emită un comunicat de presă în care condamnă actul de înființare a noii structuri și cere modificarea Legii Cultelor ”pentru a preveni abundența înregistrărilor cultelor religioase.”)

Cîte mitropolii încap în Moldova?

Scandalul din jurul celor două mitropolii din MB a readus în discuție și o temă mai veche: oportunitatea/necesitatea unei mitropolii moldovenești unice, adică o structură ecleziastică ce ar aduna sub o umbrelă toți creștinii ortodocși din Moldova în pofida diferențelor etnice, lingvistice și geopolitice dintre ei.

E și aceasta o discuție veche, una care se desfășoară undeva în fundal dar nu reușește încă să devină subiect major de discuție publică.

Ideea mitropoliei unice vine în două forme: biserică unică subordonată fie Moscovei, fie Bucureștiului și ideea unei biserici moldovenești autocefale.

Prima opțiune e evident imposibilă.

Despre a doua însă se vorbește de mai multă vreme. Ea pare a servi drept punct de compromis pentru o serie de poziții politico-religioase altfel ireconciliabile: unioniști moderați și moldoveniști stataliști de toate culorile (folosesc aici numele cu care se poreclesc aceste grupuri). Dan Dungaciu numește acest proiect ”echivalentul ecleziastic cel mai apt al „moldovenismului europenist”. Cred că e o caracterizare parțial corectă (sunt destui adepți ai ideii unei mitropolii autocefale ce nu se regăsesc neapărat în proiectul integrării europene a Moldovei). Eu aș numi această idee ca fiind o proiecție a unei comunități politice asupra unor comunități religioase ortodoxe. Definiția mea ține cont de singularitatea comunității politice (statul Republica Moldova) dar și de multitudinea comunităților religioase ce se revendică de la ortodoxie.

Această opțiune, oricît de atrăgătoare ar părea, este și ea imposibilă deocamdată. Ar fi cîteva motive principiale:

1. Proiectul bisericii autocefale consideră a priori o coincidență între spațiul politic și cel ecleziastic: granițele statului ar coincide, în această construcție, cu cele ale comunităților religioase. Fals de multe ori. Pentru că creștinismul ortodox e demult o religie transnațională ce include comunități atît în estul Europei, cît și în Vest și pe restul continentelor. Spațiile imaginare și istorice pe care le locuiesc cele cîteva mitropolii ortodoxe deja existente sunt și ele diferite. Credincioșii de rit vechi (așa-zișii lipoveni) locuiesc încă într-un imaginar local, puternic provincializat, legat cel mult de alte comunități similare din sudul Ucrainei și României. Credincioșii Mitropoliei Basarabiei trăiesc în creștinătatea românească. Cei ai Mitropoliei Moldovei locuiesc într-un imaginar creștin cu capitala la Moscova. Niciunul dintre aceste imaginare nu coincide, geografic, cu teritoriul actual al Republicii Moldova.

2. Biserica autocefală e un proiect politico-religios. Unul în care elementul politic contează la fel de mult ca elementul religios. Condițiile formale ce trebuie întrunite pentru ca o biserică să se poată proclama drept autocefală sunt destul de multe (aici o listă explicată pentru cititorii obișnuiți). Rezumat pe scurt: ar trebui ca Biserica locală să ceară autocefalie, Biserica mai mare să dorească să i-o ofere iar celelalte Biserici ecumenice s-o recunoască. Tradusă în situația politică actuală: mitropolitul Vladimir nu cere, patriarhul Kiril nu ar da-o iar celelalte biserici ecumenice nu ar risca să-și strice relațiile cu Patriarhia rusă de dragul Moldovei.

3. Proiectul Bisericii autocefale naționale mai are încă o încărcătură suspectă: ideea unei religii naționale adică a unei comunități religioase ce ar reprezenta în vreun fel ideea națională (civico-religioasă, nu etnică) a locuitorilor Republicii Moldova. Ca și cum, dincolo de opțiunile religioase personale pe care cetățenii și le pot alege după libera dorință, ar trebui să existe un fel de opțiune ortodoxă quasi-obligatorie pentru fiecare. De ce ar avea nevoie statul laic și de o clonă ecleziastică? Adițional, această Biserică autocefală națională ar crea o diviziune artificială și discriminatorie între biserica națională și celelalte biserici (cum ar veni, există biserici naționale și biserici…anti/ne/extra/naționale?)

4. Dinspre partea religioasă lucrurile nu-s mai ușoare. Cele vreo șase mitropolii ortodoxe deja existente au în comun doar două lucruri: Biblia ca și carte fundamentală și invocarea tradiției ortodoxe. În rest, între ele stau diferite linii de divizare ce nu pot fi depășite sau eliminate peste noapte. Unele chiar, probabil, nu pot fi eliminate în genere. Între lipoveni (creștini de rit vechi) și ceilalți ortodocși stă nu doar o interpretare diferită a canoanelor, ci și o istorie de peste 200 ani de persecuții. Între ortodocșii din Mitropolia Basarabiei și ceilalți ortodocși stă o lectură diferită a importanței componenței etnice: în emisiunea pomenită, Ilie Popa, unul dintre inițiatorii noii Mitropolii spunea că el este ortodox român spre deosebire de ceilalți ortodocși din Moldova care-s ruși. Ilie Popa aranja fundamentele credinței ortodoxe așa cum le vede el în ordinea următoare: Limba, Alfabetul, Credința. Mitropolia Basarabiei spune că Canoanele Apostolice îi permit să se definească ca o biserică a neamului și are partea ei de dreptate. Mitropolia Moldovei zice că organizarea bisericilor pe criterii naționale constituie o erezie (filetismul). Și are și ea partea ei de dreptate. Mai încolo, între ortodocșii ce țin de Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor și restul ortodocșilor stă diferența interpretării actului de coabitare a Patriarhiei Ruse cu statul sovietic (serghianismul).

Aceste diferențe nu pot fi acoperite cu degetul. Nici aranjate armonios în vreo construcție artificială.

În fapt, soluția de bun simț este exact inversă celor pe care le visează adepții bisericii naționale (autocefalie) sau cele pe care le vor MB și Mitropolia Moldovei (modificarea Legii Cultelor în sensul înăspririi controlului asupra procesului de înregistrare a altor culte). E soluția pluralismului religios. Adică mai multe mitropolii, asociații religioase sau culte. Oricît de multe. Ortodoxe, protestante, neoprotestante, catolice, islamice, budiste, agnostice.

(Menționez aici și elementul de negîndire în cererile celor două Mitropolii ca statul să fie un judecător mai asupra asupra adevărului unor credințe. Pentru că asta dă statului posibilitatea de a decide care cult este adevărat și care e fals. Astfel mitropoliile cheamă autoritatea laică să limiteze libertatea religioasă.  Adică bagă lupul în stîna de oi: statul ar putea decide mîine că nu-i place decît o comunitate rastafariană pentru că e pașnică! Libertatea de gîndire, conștiință și religie trebuie păzită dinspre stat, dar și dinspre biserici!)

Soluția e de bun simț și pentru că nu proiectează asupra vieții religioase modelul partidului unic.

Chiar să fie nevoie la fiecare bordei cîte o asociație religioasă?, ar putea întreba vreun adept al unității religioase.

Da, atîtea de cîte cred și consideră de cuviință că au nevoie cetățenii.

Pluralismul religios ar avea o consecință importantă pentru viața spirituală a cetățenilor Republicii Moldova: stimularea concurenței religioase.

Același Ilie Popa, întrebat fiind ce se va întîmpla în caz că Patriarhia de la București nu va recunoaște noua structură, a răspuns că ei au răbdare, că vor trăi și se vor ruga pînă atunci. Iar noua structură va exista în paralel cu cea veche. Și o va determina pe ultima să fie mai activă, să se implice mai mult.

E o formulare aproape în termeni direcți a unei teorii sociologice: alegerea rațională în religie. Teoria a apărut în SUA în anii 80 și este legată mai ales de numele lui Rodney Stark. Această teorie consideră organizarea religioasă a societății ca o economie religioasă în care bisericile sunt vînzătorii iar credincioșii cumpărătorii. Teoria mai spune că, întocmai ca în modelele economice, religiile susținute de stat (Mitropolia Moldovei ca partener strategic al statului) sau privilegiate (cum e cazul MB care reprezintă ideea românească în ortodoxia locală) tind să formeze monopoluri. Odată ajunse pe poziția de monopolist, organizațiile religioase tind să devină pasive și conservatoare. Preferă să-și consolideze pozițiile și să blocheze activitatea altor grupuri pe care le văd ca fiind concurente.

Pentru a preveni acest lucru, și pentru a menține o piață religioasă vie, zice această teorie, e nevoie ca monopolurile religioase să fie abolite și limitate. Asta ar stimula concurența între organizații pentru a oferi cea mai bună ofertă, iar rezultatul final înseamnă organizații religioase mai active și, paradoxal, un nivel mai înalt al religiozității. Acesta este cazul SUA. (Teoria are, între altele și o mulțime de probleme: tratează alegerea religiei ca fiind echivalentă cu alegerea unor ciorapi în piață, nu ține cont de faptul că practicile religioase fac parte din contexte sociale concrete și sunt încărcate cu valori, uneori pozitive – biserica neamului, alteori negative. )

Multiplicarea opțiunilor religioase ar aduce astfel, un nivel mai înalt al religiozității. Ceea ce … coincide cu scopurile ambelor biserici.