Ce este UBI?

Venitul de bază necondiționat (VBN) – Universal basic income (UBI) reprezintă un sistem de plăți periodice (cel mai frecvent lunare) în bani către toți cetățenii.

Aceste plăți nu sunt condiționate în vreun fel. În baza acestui sistem, orice cetățean primește această alocație, independent de venit sau starea activității economice. Acest venit ar trebui să asigure un trai de bază decent.

Practic, o dată la o anumită perioadă de timp, statul îți dă bani, indiferent dacă ești șomer, angajat, liber profesionist, antreprenor, pensionar, sărac sau milionar.

Sistemul de plăți UBI poate funcționa atât ca substituent al altor programe sociale, fie poate coexista alături de ele prin oferirea unor plăți adăugătoare.
Traducerea în română a termenului este venit de bază necondiționat[1] (VBN). Totuși acronimul englez este utilizat mai des și din acest motiv voi folosi în continuare UBI.

Scurtă istorie a UBI.

Istoria UBI este destul de veche,[2] fiind ancorată în primul rând în tradiția social-democrată, socialistă și anarhistă.

Antecedente ale UBI pot fi găsite în ”Utopia” lui Thomas Moore, unde autorul vorbește despre necesitatea oferirii, de către stat, a unor mijloace de existență de bază. Astfel, cetățenii flămânzi și săraci să nu fie nevoiți să fure pentru a-și asigura necesitățile de bază.

Printre primii care formulează ideea unor plăți în bani către toți cetățenii este scriitorul și juristul belgian Joseph Charlier, în sec. XIX[3]. Deja în sec. XX, Martin Luther King Jr. considera UBI ca o măsură ce ar contribui la eliminarea sărăciei sistemice la care este supusă populația afro-americană în SUA. Silvia Federici și activistele din mișcarea Salarii pentru Muncile Casnice[4] se propunțau pentru UBI ca un instrument ce ar scoate femeia din capcana familiei tradiționale în care munca salariată constituie unicul venit și în care acesta este obținut, de regulă, de bărbat.

Dreapta a cochetat și ea cu ideea UBI. Milton Friedman propunea în anii 60 un mecanism similar: impozitul negativ pe venit[5] (statul stabilea un prag de impozitare: persoanele a căror venit depășește acest prag plătesc impozite statului, persoanele a căror venit nu ajunge la acest prag, primesc plăți din partea statului).

Marea deosebire dintre discursul dreptei și a stîngii în privința UBI este că, în timp ce stînga vede UBI ca o plată necondiționată ce vine suplimentar la măsurile sociale de protecție – educație și sănătate publică accesibilă, salarii și pensii decente, dreapta promovează UBI ca înlocuitor al statului social și ca un fel de ”credit” cu ajutorul căruia cetățenii și-ar putea procura serviciile de sănătate și educație.

Între timp, discuția despre UBI nu este doar teoretică. Mai multe țări, orașe și regiuni au demarat implementarea unor scheme UBI – Kenia, Finlanda, Namibia, India, Canada, Oakland (SUA).

De ce am avea nevoie de UBI?

Argumentele ce justifică introducerea UBI sunt atât de natură morală (normativă), cât și de natură pragmatică.

1. UBI oferă și garantează o mai bună protecție a drepturilor omului. Chiar dacă Declarația Universală a Drepturilor Omului proclamă dreptul la viață al oamenilor, totuși, doar de foame și din cauza bolilor asociate cu foametea, anual mor 9 milioane de oameni[6]. Evident, problema subnutriției e mai complexă decât doar lipsa banilor. Cu toate acestea, UBI poate să faciliteze satisfacerea necesităților primare, astfel întărind protecția dreptului la viață.

2. Reducerea sărăciei. Când statul oferă plăți regulate tuturor, acesta instaurează un prag de bunăstare sub care nu poate cădea nimeni. În anul 2008, guvernul Ugandei a decis să ofere unui grup de 12 mii tineri, cu vârste cuprinse între 16-35 ani, alocații unice în valoare de 400 dolari. Banii veneau fără nici o condiție – unicul lucru pe care tinerii/tinerele trebuiau să îl facă era să prezinte un plan de afaceri. Cinci ani mai târziu, rezultatele erau spectaculoase: veniturile persoanelor care beneficiaseră de această alocație crescuseră cu 50 %[7].

3. Asigurarea cu bani a persoanelor ce vor rămâne fără venit din cauza automatizării. Sensul automatizării este ca mașinile și instalațiile să lucreze automat, fără intervenția omului. La moment trecem prin a patra revoluție industrială. Îmbinarea inteligenței artificiale și a tehnologiilor de orice fel împinge limita automatizării. Conform unor măsurători, în SUA pot fi automatizate 47% din numărul total de locuri de muncă[8] pe parcursul următoarelor 2 decenii. În UE procentul ar fi și mai mare – 54%. Siguranța locului de muncă e și mai mică în România, unde 61.93% din locurile de muncă existente pot fi automatizate[9]
La rândul său, automatizarea va genera un anumit număr de locuri noi de muncă. Totuși, există îngrijorarea că numărul noilor locuri de muncă va fi mult prea mic pentru a ocupa întreaga forță de muncă. Chiar dacă vor fi generate mai multe locuri de muncă, o parte substanțială a lucrătorilor va fi expusă riscului de șomaj indus de tehnologie – o tranziție către meseriile nou generate nu este ușoară[10]. În acest context,  multe milioane de oameni vor rămâne fără venit și vor fi sortite sărăciei și mizeriei. În acest context, UBI poate să înlocuiască în oarecare măsură venitul pierdut în urma automatizării.

4. UBI este un element important pentru a crea o societate mai justă. Economistul belgian Philippe Van Parijs a formulat cel mai clar argumentele morale pentru introducerea UBI: contra părerii unor libertarieni precum Robert Nozick, care afirmă că orice formă de impozitare/redistribuție reprezintă o violare a libertății individuale, Van Parijs crede că niciun om nu își poate realiza libertatea deplină dacă nu are acces la resursele care-i sunt necesare pentru a supraviețui. Dacă sunt implementate instrumente UBI care i-ar face independenți de munca salariată, oamenii nu ar fi forțați să facă munci pe care nu le vor sau care nu satisfac aspirațiile lor privind ”viața bună”[11].

UBI: ARGUMENTE PRO și CONTRA

Prezint cele mai des întâlnite argumente în polemicile despre UBI – atât în favoarea UBI, cât și împotriva programului.

PRO

  • UBI permite șomerilor să dedice mai mult timp pentru căutarea locului de muncă optim. Programele de ajutor de șomaj sunt condiționate în așa fel încât să reîncadreze în muncă omul într-un timp cât mai scurt. Această grabă, la pachet cu constrângerile economice, forțează omul să se mulțumească cu oferte suboptime. Conform unor măsurători Gallup, doar 15% din angajați sunt „implicați și motivați” la locul lor de muncă[12]. Un program UBI le va permite șomerilor să dedice mai mult timp pentru identificarea unui loc de muncă potrivit, pe care să nu-l urască. Odată cu satisfacția la locul de muncă, crește și productivitatea. Astfel, UBI crește puterea de negociere a lucrătorilor, dar și productivitatea acestora.
  • UBI permite continuarea studiilor și scade rata de abandon. Dacă constrângerile economice îi forțează pe cei mai puțin privilegiați să plece la muncă după gimnaziu și liceu, un program UBI le-ar permite să-și continue studiile și să-și îmbunătățească calificarea. Cel mai des, cu cât omul e mai calificat, cu atât productivitatea lui este mai înaltă și cu atât contribuția lui la bunăstarea comunității din care face parte este mai mare. În Malawi, rata încadrării fetelor în școală a crescut cu 40 % în urma introducerii unui mecanism UBI[13].
  • UBI stimulează creșterea economică. Conform unor măsurători, doar 6% din salariații din Moldova reușesc să pună bani deoparte după ce își acoperă cheltuielile obligatorii[14]. De obicei, doar cei cu venituri înalte reușesc să facă economii. Un venit mai mare, datorat UBI, ar presupune atât cheltuieli mai mari cât și economii mai mari. La rândul lor, cheltuielile reprezintă o reinvestiție a banilor în economie. Adițional, banii disponibili pot fi utilizați pentru investiții în afaceri, astfel dezvoltând spiritul antreprenorial. Având un venit de bază garantat, mai mulți oameni își vor putea asuma mai multe riscuri antreprenoriale.
  • UBI poate eradica sărăcia. În dependență de mărimea plăților UBI, programul poate fie să reducă sărăcia, fie chiar să lichideze fenomenul. Conform lui Scott Santens, membru fondator al Economic Security Project, plăți lunare de $1000 de dolari per adult și $300 de dolari per copil ar eradica în totalitate sărăcia în Statele Unite[15]. Pe lângă aspectul umanitar, este important de subliniat că sărăcia, în special în rândul copiilor, are costuri foarte mari. În SUA, costurile asociate cu sărăcia în rândul copiilor ajung la pragul de $1 trilion anual, echivalentul a 4.7% din PIB-ul SUA[16]. Un dolar investit în primii ani de viață a copilului pot economisi cel puțin șapte dolari pe parcursul vieții. Cu alte cuvinte, s-ar putea ca sărăcia să coste cam cât costă un întreg program UBI. Spre deosebire de UBI, sărăcia n-are efecte pozitive!
  • UBI împuternicește cele mai dezavantajate grupuri din societate. Muncile neplătite, precum treburile casnice, creșterea copiilor și îngrijirea persoanelor vârstnice, sunt preponderent efectuate de femei. Dacă includem muncile neplătite, femeile lucrează mult mai multe ore pe săptămână decât bărbații. Cu toate acestea, decalajul între salariul mediu al femeilor și bărbaților crește constant, în defavoarea femeilor, actualmente constituind 14.1%[17]. Femeile lucrează mai mult, dar primesc mai puțin.
    UBI ar contribui la reducerea discriminării femeilor prin faptul că le-ar oferi o sursă de venit ce nu ar depinde de munca salariată (în cadrul căreia femeile sunt discriminate și ocupă poziții mai prost plătite) și ar reduce astfel din dependența pe care acestea o au față de soțul care câștigă banii.
  • UBI îmbunătățește sănătatea mintală. Proiecte interdisciplinare de cercetare pe scară largă au arătat că sărăcia, inegalitatea, izolarea socială și dezintegrarea comunităților contribuie la o sănătate mintală precară. UBI adresează aceste condiții socio-economice. Cu alte cuvinte, dacă vrem să prevenim bolile mintale, putem lua în considerare implementarea UBI. 
    În cadrul unui program UBI pilot finlandez, desfășurat pe parcursul a doi ani, cu participarea a 2000 de oameni selectați aleatoriu, beneficiarii de plăți au fost mai puțin depresivi, au avut mai puține simptome legate de stres, mai puține dificultăți de concentrare și mai puține probleme de sănătate decât grupul de control[18]. Rezultate similare au fost înregistrate și în experimentele UBI în Canada, India, Spania[19].
  • Programul este ușor de implementat. Nefiind condiționat, nu necesită birocrație sau infrastructură adițională. Plata este legată de IDNP-ul personal și este transmisă fie pe card, fie în formă de bani lichizi la un oficiu poștal, fie la bancă – similar cu plata pensiilor.

CONTRA

  •  UBI crește inflația. Datorită UBI, vor crește atât veniturile, cât și cheltuielile. Astfel va crește inflația. UBI poate avea efect inflaționist, dar asta depinde de felul în care este finanțat programul. Dacă banii pentru program sunt tipăriți în mod curent, atunci într-adevăr există riscul creșterii inflației. În Iran, inflația este corelată cu proiectul UBI, care era finanțat prin tipărirea banilor. Totuși, nu e clar în ce măsură UBI a influențat inflația în Iran. Țara este nevoită să tipărească bani din cauza că este lipsită de venituri din comerțul internațional (în special petrol), fiind supusă sancțiunilor internaționale. În același timp, programul UBI a înlocuit vechiul sistem de subvenționare a mărfurilor energetice. Astfel, după înlocuire, prețurile la produse energetice au crescut datorită stopării subsidierii, lucru care a influențat masiv inflația[20].
  • Dacă programul este finanțat din bani deja existenți, care sunt circulați prin sistemul economic, în acest caz nu este mărită masa monetară. Astfel, dacă plătești programul din impozite pe venit, din TVA sau din impozit pe robotizare, atunci riscul creșterii inflației este legat doar de influențe generate de viteza de rotație a banilor.  Pe lângă asta, cererea produselor de primă necesitate este inelastică. Astfel, chiar dacă vor avea loc scumpiri, acestea vor fi la produsele cu elasticitate mare, în special produsele de lux. 
    Totuși, practica multiplelor programe pilot arată că UBI fie nu are efect asupra inflației, fie efectul său este neglijabil[21]. Programe de diferite dimensiuni, în diferite țări, nu au contribuit la creșterea inflației. În Kuwait, după acordarea a $4000 fiecărui cetățean, rata inflației a scăzut constant pe parcursul următoarelor 15 luni. În Kenya, familiile sărace din 653 de sate au primit îndemnizații care reprezentau echivalentul a 17% din PIB-ul regiunii. Rata inflației a crescut cu mai puțin de un punct procentual[22]. În Alaska, comparativ cu rata națională, inflația a scăzut după oferirea plăților de dividende[23]. Alte exemple de plăți indică același lucru – efectul asupra inflației este neînsemnat.
  • UBI generează lene. Dacă nu vor mai fi constrânși economic, oamenii nu vor mai avea stimuli să lucreze. De ce să lucrezi, dacă ai bani pentru necesitățile de bază? 
    Unul din cele mai recente programe UBI, derulat pe parcursul a doi ani în Finlanda, a arătat că beneficiarii UBI au lucrat cu 6 zile mai mult decât cei din grupul de control[24]. Cu toate că diferența este modestă, ea arată invaliditatea argumentului contra.
    Programul din Alaska, care rulează deja 40 de ani, nu a influențat negativ rata șomajului. Din contra – a crescut cu 1.8% ocuparea forței de muncă în cadrul joburilor cu jumătate de normă[25].
    Banca Mondială concluzionează: Dovezile disponibile nu indică efect negativ a programelor de tip UBI asupra ocupării forței de muncă[26] (pagina 114).
  • UBI este foarte scump. În SUA, pentru a oferi lunar $1000 fiecărui adult și $300 fiecărui minor, ar fi nevoie de aproximativ $3.8 trilioane de dolari[27]. În alte țări prețul programului ar fi diferit, datorită diferenței costului necesităților de bază și a numărului populației. Totuși, indiferent de țară, nu e clar cum se poate plăti pentru un asemenea program. 
    Într-adevăr, UBI presupune majorarea cheltuielilor publice, indiferent dacă UBI completează programele sociale deja existente sau le înlocuiește (sau un mix din aceste două variante). Totuși, pentru a înțelege dacă programul e scump sau nu, trebuie să avem o grilă de referință.
    Anterior am indicat costurile totale asociate cu sărăcia în rândul copiilor (SRC) în SUA – aproximativ un trilion de dolari americani. Pe termen lung, un dolar investit în prevenirea SRC economisește cel puțin șapte dolari. Cu alte cuvinte, prevenirea este de cel puțin șapte ori mai ieftină decât consecințele SRC. Conform măsurătorilor „The Children’s Defense Fund”, este nevoie de $52.3 miliarde dolari pentru a diminua SRC în SUA cu 57.1%. Asta ar scoate din sărăcie în jur de 5.5 milioane de copii[28]
    Există programe cu randament mai mare decât UBI la capitolul combaterea SRC. Totuși, același principiu rămâne valid în cazul tuturor problemelor pe care le combate UBI. Prevenirea este mai ieftină decât costurile consecințelor acestor probleme. Ar trebui, deci, să ne întrebăm: De ce ne permitem sărăcie, criminalitate generată de sărăcie, productivitate ratată, probleme de sănătate, atât fizice, cât și mentale, dar nu ne permitem să le prevenim?
    Adițional, dacă se adeveresc cele mai pesimiste prognoze, ar dispărea global cam 50% din toate joburile existente[29]. Asta înseamnă că miliarde de oameni vor rămâne fără sursă de venit și fără speranță la un viitor mai bun (Presupunând că revoluția automatizării se va desfășura tot în cadrul sistemului capitalist în care salariile reprezintă sursa de venit majoră și aceasta este legată de prestarea unei munci plătite). În acest context, nu sunt improbabile conflicte pentru redefinirea proprietăților.
    Un asemenea scenariu ar avea costuri mult mai mari, lucru înțeles de marii capitaliști. Elon Musk, Bill Gates și Mark Zuckerberg se numără printre miliardarii care susțin conceptul UBI[30]. Ei nu vor ca gloatele de oameni deznădăjduiți, săraci și furioși să vină la porțile lor cu furci și cocktailuri Molotov. UBI poate reprezenta o soluție mai ieftină pentru problema șomajului masiv și ar preveni reintroducerea ghilotinei. 
  • UBI le dă bani bogaților. În unele cercuri, această critică este cunoscută sub denumirea „argumentul Maiei Sandu[31]” sau „Sandu’s fallacy”. Dacă UBI oferă plăți necondiționate, atunci și bogații vor beneficia de aceste indemnizații, iar ei n-au nevoie de acești bani. Astfel, programul risipește bani aiurea.
    Această critică are două finalități – sau nu se face nimic (cel mai des) sau se propune o alternativă mai țintită, care lucrează în baza anumitor condiții.
    În primul caz, întreaga populație este lipsită de un program de sprijin. Doar 6% din salariați își permit să facă economii[32] (pag. 63). Aceștia ar reprezenta în jur de 1.6% din populația totală. În baza criticii Maiei Sandu, colocvialii 99% din populație sunt pedepsiți pentru faptul că în societate există oameni mai înstăriți. Argumentul Maiei Sandu nu-i pedepsește pe cei înstăriți. Ei și așa au economii. Îi pedepsește în primul rând pe cei ce au cea mai mare nevoie de susținere.
    În al doilea caz, poate fi propus un program care condiționează plata indemnizațiilor, pentru a exclude acel 1% din vârf care și așa are economii. Un exemplu ar fi ca familia beneficiară să nu depășească un anumit prag de venit. Intuitiv sună bine, dar poate avea consecințe negative. În primul rând, birocratizează procesul, ceea ce-l face mai ineficient și mai scump. Dacă condiționezi indemnizațiile, trebuie să ai și organe abilitate care să verifice dacă aceste condiții sunt respectate. Asta presupune salarii pentru inspectori, echipament adițional de muncă, cheltuieli pe spații de oficii, etc. În al doilea rând, ne putem ciocni de fenomenul divorțurilor și separărilor fictive de dragul eligibilității la programe de susținere sau de alte consecințe neprevăzute. În SUA deja au fost cazuri în care agenți guvernamentali făceau inspecții spontane pe la casele mamelor singure, pentru a se asigura ca nu cumva există un partener care aduce o sursă de venit adițională[33].
    Într-un final, toate costurile asociate s-ar putea să ne coste mai mult decât am economisi, în timp ce ar produce bătăi de cap adiționale.
    De ce să înlocuiești un sistem mai ieftin și mai eficient pe unul posibil mai scump, mai birocratic și mai puțin eficient? Anume de asta, „argumentul Maiei Sandu” se mai numește și „Sandu’s fallacy”.

UBI – unde s-a mai auzit despre așa ceva?

În multiple țări de pe diferite continente s-au încercat fie programe pilot UBI, fie programe similare cu UBI.

Alaska, Statele Unite. În SUA s-au testat mai multe programe pilot de UBI. Majoritatea din ele au fost de scurtă durată și pe scară mică. Programul Dividendelor din Fondul Permanent (Permanent Fund Dividend) din Alaska reprezintă o excepție. 
Fondul a fost constituit în 1976[34]. Acesta este alimentat cu 25%[35] din toate veniturile statului Alaska provenite din industria petrolieră și de gaz natural. La rândul său, banii din fond sunt reinvestiți în diverse proiecte investiționale. Arhitectul fondului, Jay Hammond, a spus că a vrut „să transforme puțurile de petrol care pompează petrol pe parcursul unei perioade finite în puțuri de bani care pompează bani la infinit[36]”. Astfel, și generațiile viitoare care ar trăi după ce ar seca resursele finite, ar avea de beneficiat de pe urma acestora. Pentru a proteja fondul de demontare, Jay Hammond – pe atunci guvernatorul statului Alaska – a instituit un sistem de plăți de dividente. Prin acest sistem de plăți, cetățenii au fost transformați în acționari care asigură păstrarea fondului. 
La 31 Martie 2021, valoarea fondului era estimată la aproximativ $76 miliarde[37]. Valoarea fondului crește constant – în 2020 era în jur de $65 miliarde[38]. Începând cu 1982, fondul oferea plăți anuale cetățenilor statului Alaska. Mărimea plăților este calculată în baza unei formule care e dependentă de prețurile de piață a produselor petroliere. Mărimea medie a plăților a fost de aproximativ $1600[39] pe an (ajustat la inflație 2019). 
Programul din Alaska nu este un program UBI veritabil. Programul nu oferă dividente suficiente pentru a asigura necesitățile de bază. Totuși, dividendele anuale de circa $1600 dolari fac diferența dintre un trai sărac și unul decent, mai ales pentru oamenii care trăiesc în mediul rural. 
Raportat la salariul mediu din Alaska, care constituie anual $88 700[40] total (înainte de impozitare), plata anuală UBI de $1600 reprezintă aproximativ 1.80%.
Un efect negativ al programului care trebuie menționat e faptul că în ziua plății dividendelor se înregistrează o creștere de 14% a incidentelor ce implică consumul de substanțe precum alcoolul și canabisul.

Finlanda. Pe parcursul anilor 2017 și 2018, în Finlanda s-a desfășurat un program UBI în care au participat 2000 de oameni. Aceștia au fost selectați aleatoriu din cadrul șomerilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 58 de ani. Participanții programului primeau necondiționat €560 lunar[41]. Scopul programului era de a testa fezabilitatea UBI în contextul necesității dezvoltării statului social în legătură cu automatizarea, șomajul pe termen lung și veniturile în scădere a populației. 
Programul nu a afectat negativ șomajul. Participanții s-au angajat în câmpul muncii și lucrat în mediu cu 6 zile pe an mai mult decât cei din grupul de control. Programul a influențat pozitiv sănătatea psihologică a participanților. 
Raportat la salariul mediu din Finlanda, care constituie anual €37 202 NET[42] (€3100 lunar), plata lunară UBI de €560 reprezintă aproximativ 18%.

Iran. Începând cu 2010, Iranul a început să acorde plăți de aproximativ $40 lunar tuturor cetățenilor. Anterior, din contul veniturilor provenite din industria petrolului, Iranul subsidia diverse mărfuri precum electricitatea, apa, gazele naturale, benzina și pâinea. Subsidierea mărfurilor a fost considerată ineficientă – costa între $100 – $120 miliarde lunar, iar beneficiarii principali erau majoritar populația urbană și reprezentau doar circa 30% din populația totală[43]. Din acest motiv, Iranul a trecut la programul UBI care este considerat mai eficient în a combate sărăcia și inegalitățile decât programul anterior. 
Programul a afectat ocuparea forței de muncă doar în cadrul tinerilor cu vârstele cuprinse între 20 și 29 de ani. Cercetători spun că asta se datorează faptului că tinerii și-au continuat studiile universitare datorită susținerii UBI. Ceilalți au început să lucreze cu 36 minute mai mult pe săptămână. Cercetătorii se dau cu opinia că această majorare a timpului lucrat se datorează extinderii afacerilor – facilitată de plățile UBI. 
Programul UBI din Iran este corelat cu inflația. Încetarea subsidierii mărfurilor petroliere și tipărirea banilor a dus la destabilizarea monedei Iranului. Conform lui Djavad Salehi-Isfahani, economist de origine Iraniană, asta s-a datorat în parte implementării defectuoase a programului de către administrația Iraniană[44]
Raportat la salariul mediu din Iran, care constituie anual $13 449 NET[45] ($1125 lunar), plata lunară UBI de $40 reprezintă 3.57%.
Programe pilot UBI au fost desfășurate și în țări care nu au zăcăminte bogate de petrol. Printre mențiuni putem enumera India, Namibia, Kenya, Uganda și Brazilia. 
Oare Moldova are nevoie de petrol pentru a iniția un program UBI?

Cum ar putea arăta UBI în Moldova?

Programul UBI ar putea lua mai multe forme, inclusiv unele ce ar include, contrar definiției UBI, anumite condiționalități.
Ne vom opri la trei dintre ele: UBI ca substituient al plăților sociale, UBI ca și completare a unor plăți sociale, UBI pentru grupuri și/sau cheltuieli specifice.

1. Prin substituirea plăților sociale.
Prima formă înlocuiește plățile sociale, de educație și sănătate curente cu o plată unică. E o formă promovată de libertarieni, de adepții pieței libere și de dreapta în general.

Legea nr. 255 din 16-12-2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) pe anul 2021 prevede cheltuieli în sumă de 27 490 068 200 lei[46]. Dacă împărțim această sumă la mărimea populației estimate conform Recensămîntului General al Populației din 2014 – 2 998 235 persoane, obținem o cifră a plăților medii sociale anuale de 9168 lei pentru fiecare persoană. Lunar, valoarea medie a plăților sociale este de 764 lei per persoană.

Întrucît conform abordării UBI ca substituent acesta ar trebui să înlocuiască și cheltuielile statului în domeniul educației, să adăugăm la această sumă și 7 901 829 500 lei alocați din bugetul de stat pentru ocrotirea sănătății și alți 12 625 825 900 lei alocați pentru învățămînt. Valoarea totală plăților sociale, pentru sănătate și educație este de 48 017 723 600 lei, sau 16 015 lei anual, ori 1334 lei lunar.

Altfel spus, dacă UBI ar substitui aceste plăți atunci mărimea alocației lunare pentru fiecare persoană ar fi de 1334 lei, din care persoana ar trebui să își cumpere servicii de sănătate, educație, să mănînce, să se îmbrace.

Ca să punem lucrurile în perspectivă, acești 1334 lei reprezintă doar 63 % din minimul de existență.

Pentru a ridica UBI măcar la nivelul salariului mediu pe economie (8716 lei lunar), ar fi nevoie de o sumă de 313 miliarde de lei, ceea ce înseamnă de 7.5 ori mărimea totală a veniturilor prevăzute în bugetul de stat pentru 2021!

În această formă UBI este, evident, imposibil.

2. Prin completare.

Plățile UBI sunt oferite în paralel cu plățile sociale curente. Astfel, susținerea oferită de societate este proporțională cu necesitatea.

Dacă stabilim, de exemplu, mărimea transferului lunar necondiționat la 1000 lei per persoană, Republica Moldova ar avea nevoie de 35 miliarde de lei, adică de o sumă mai mare cu 30 % decît întreg bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2021.

La o mărime a transferului lunar necondiționat de 500 lei (ceea ce ar aduce, de exemplu, suplimentar unei familii de 3 membri un venit lunar de 1500 lei), suma necesară ar fi de 18 miliarde de lei, echivalentul a aproape 900 milioane euro anual.

3. UBI pentru grupuri specifice de cheltuieli/populație.

În acest caz plățile UBI merg la categorii specifice de persoane și/sau pentru anumite grupuri de cheltuieli.

De exemplu, tinerii care împlinesc 18 ani pot beneficia de un asemenea mecanism, timp de 4-5 ani. Beneficiul imediat ar fi că tinerii ar fi mai puțin presați să intre pe piața muncii, fiind forțați să aleagă locuri de muncă mai proaste și ar avea posibilitate să facă studii vocaționale sau de cercetare, intrînd pe piața muncii mai tîrziu, dar pe poziții mai bune.

De exemplu, numărul tinerilor de ambele sexe care ar fi împlinit 18 ani în 2021 era de aproximativ 36 000 (folosim cifrele Biroului Național de Statistică cu privire la distribuția populației pe vîrste. Întrucît ultimul an pentru care există aceste date este 2019, alegem grupul de vîrstă care ar împini 18 ani în 2021, adică tinerii care avea în 2019 vîrsta de 16 ani). Dacă am iniția un program UBI pentru acest grup, și am aloca cîte 1000 lei pe lună per persoană care împlinește 18 ani, costurile anuale ale unui asemenea program s-ar ridica la 432 milioane de lei în primul an, aproximativ de două ori mai mult în anul următor (pentru că se fac plăți atît pentru cei care au deja 19 ani cît și pentru cei care abia împlinesc 18 ani), de trei ori mai mult în al treilea an și de patru ori mai mult în anul patru, după care cifra se stabilizează.

O altfel de posibilitate ar fi acordarea UBI tuturor femeilor pentru a atenua din inegalitatea salarială de gen și a asigura o independență față de veniturile salariale mai mari ale bărbaților. Costurile unui program UBI în valoare de 1000 lei lunar pentru cele 1 840 277 femei din Moldova (conform estimărilor BNS din anul 2019[47]) ar fi de puțin peste 22 miliarde de lei (aproape ¾ din BASS pentru anul 2021).

Un al treilea model este cel prin care transferurile UBI pot fi cheltuite doar pe anumite lucruri și bunuri. Spania, de exemplu, intenționează să dea o ”bursă” unică în valoarea de 400 euro pentru bunuri culturale pentru tinerii care împlinesc 18 ani. Acești bani pot fi cheltuiți doar pentru bunuri și produse culturale – acces în muzee, filme, cărți etc.

Un asemenea model este util pentru că redirecționează banii suplimentari oferiți pentru unele grupuri unor sectoare specifice (ex. cultura) și funcționează ca subvenționări inderecte ale acestora.

Pentru implementarea unui asemenea model UBI în Moldova, am putea lua ca referință cifra de 2000 lei (1/4 din salariul mediu, o cifră comparabilă cu ”bursa culturală” unică de 400 euro din Spania, care la fel reprezintă aproximativ ¼ din salariul mediu lunar de 1734 euro al țării).

Cît ne-ar costa acordarea unei asemenea burse unice culturale pentru tinerii din Moldova? Pentru cei 36 mii de tineri și tinere care împplinesc 18 ani în 2021 valoarea  totală a UBI ”cultural” s-ar ridica la 72 milioane de lei pe an, ceea ce reprezintă mai puțin de 20 % din suma alocată în acest an din bugetul de stat pentru servicii în domeniul culturii (372 milioane lei).

De unde luăm banii?

Întrebarea principială și piatra de poticnire a tuturor schemelor de implementare a UBI în Moldova este cea cu privire la sursa finanțării (obiecțiile ”teoretice” cu privire la moralitatea unor bani „aruncați din elicopter de către guvern” le considerăm a fi nesemnificative).
Altfel spus, de unde luăm banii? Pentru că, zice mantra guvernărilor ce s-au perindat în ultimii 30 ani la putere în Moldova, parale nu-s.
Părerea mea e că bani sunt. Suficienți.
De asemenea mai cred că efectul pozitiv al UBI – reducerea sărăciei, compensarea inegalităților de gen, ușurarea presiunii pe tineri pentru a intra pe piața muncii, creșterea cererii interne și deci creșterea producției – eclipsează eventualele frici cu privire la un potențial efect inflaționist al UBI.

Să vorbim întîi despre bani. Deci, de unde îi luăm?

  1. Stoparea evaziunii fiscale și a fluxurilor ilicite de bani. Conform unor estimări valoarea totală a evaziunii fiscale și a fluxurilor ilicite de bani în Moldova (neplata impozitelor, scheme de evacuare a banilor în paradisuri fiscale) s-ar ridica la 1 miliard de dolari[48]. Această sumă ar fi suficientă pentru plata unui UBI în valoarea de 500 lei lunar pentru fiecare persoană. 
  2. Implementarea un sistem progresiv de impozitare a venitului. Cu cât venitul contribuabilului este mai mare, cu atât plătește un procent mai mare. 
    Reamintesc că una din principalele metode de agonisire a averii este păstrarea de către angajator a valorii adăugate creată de angajat (în limbajul de specialitate asta se numește exploatare). Astfel bogații devin mai bogați, în timp ce angajații trăiesc de la salariu la salariu. În Moldova, valoarea adăugată se distribuie în felul următor: câteva zeci de mii de angajatori păstrează 70% din PIB, în timp ce puțin sub un milion de angajați (cu tot cu zilieri și liberi profesioniști) păstrează 30% din PIB. Pe scurt, sistemul de distribuție este inechitabil și crează inegalități majore. Împreună cu UBI, sistemul progresiv de impozitare a venitului încearcă să corecteze această injustiție și inegalitate economică și să redistribuie resursele. Sistemul colectează de la cei bogați, dar puțini, și distribuie la toți ceilalți.
  1. Impozitarea bisericii. Biserica e o afacere ca oricare alta. Ea prestează servicii și vinde produse. Mai mult, biserica e monopol în cazul unor servicii și produse, cum ar fi lumânările și ritualurile funerare. Nu există motiv să nu fie tratată ca orice altă afacere, adică să fie reglementată și impozitată. Nici măcar motivul istoric nu mai ține. Istoric, înțelegerea între stat și biserică consta în faptul că biserica nu se bagă în politică, iar statul nu o impozitează. Evident, biserica nu e aptă să se țină de cuvânt. 
  1. Impozitarea roboților[49]. Pentru fiecare angajat înlocuit de către un robot, compania plătește impozit. Aceasta ar putea diminua viteza automatizării și ar permite acumularea de fonduri necesare pentru a investi în educația forței de muncă sau pentru a finanța un program UBI. 
    O alternativă ar putea fi aplicarea unui impozit TVA mai mare la echipamente robotice. 

  2. Confiscarea averilor nedeclarate. În 2018, echivalentul a $644 000 a fost confiscat de către Marea Britanie de la Luca Filat. Acesta nu a putut demonstra proveniența banilor. Marea Britanie a transmis banii către autoritățile moldovenești. Ulterior, acești bani vor fi folosiți pentru proiectele în beneficiul cetățenilor. Similar, toate averile fie nedeclarate, fie provenite într-un mod misterios (de exemplu multiple apartamente donate de pensionarii), să fie confiscate. În lipsă de cifre, asta este doar o speculație, dar cred că doar în baza unei asemenea măsuri am putea întreține un program UBI o anumită perioadă de timp.
    Nici un bandit sau rudă de bandit n-o fost mai tupeistă decât Luca Filat[50]. 

  3. Reducerea cheltuielilor publice nejustificate și minimizarea veniturilor ratate. Mențiunea de onoare la acest capitol îi aparține Arenei Chișinău. Nota de plată a acestui proiect este de aproximativ $50 milioane. Chiar dacă data inițială de dare în exploatare a fost octombrie 2019, arena nu activează nici până în ziua de azi. Recent am aflat că arena n-are căi de acces și că construcția acestora ar mai costa încă $2.5 milioane. Presupunând în mod naiv că arena totuși va începe să activeze până la sfârșitul anului, n-avem nici o garanție că aceasta va fi rentabilă. 
  4. Legalizăm și impozităm canabisul. În prezent, industria canabisului există pe piața neagră. Legalizarea ar transfera această industrie pe piața albă și ar permite impozitarea și reglementarea acesteia. Pe lângă consumul intern, există potențial enorm pentru turism. Legalizarea canabisului ar accelera semnificativ dezvoltarea turismului și ar transforma Moldova într-o destinație turistică mult mai atractivă. Multiple țări și unele state americane deja au recurs la legalizare și impozitare. Veniturile obținute le-au folosit pentru maximizarea bunăstării comune. Noi putem băga banii în UBI.

Dincolo de UBI

UBI este un pansament pe o fractură. UBI nu încearcă să adreseze cauzele problemelor economice, ci doar să amelioreze simptomele. 
După cum spuneam anterior, 70% din valoarea adăugată creată anual de către noi toți pleacă în buzunarul antreprenorilor. Antreprenorii sunt o mică minoritate raportat la populația totală. Ceilalți oameni activi economic există de la salariu la salariu. Doar 6% din salariați își permit să facă economii.

Datorită automatizării, productivitatea va crește. Problema e că mai toate roadele acestei productivități vor nimeri în buzunarele antreprenorilor. Societatea nu doar că nu va avea de beneficiat de pe urma acestei creșteri de productivitate, ci va avea de suferit. Până la 50% din populația globală poate rămâne fără loc de muncă și fără venit. La prima impresie ar putea să-ți pară paradoxal că o mare parte a societății devine mai săracă și mai flămândă chiar dacă producem mai multă mâncare, mai multe bunuri și mai multe servicii. Totuși, asta-i rezultatul logic a felului în care este organizată munca și a felului în care sunt acordate drepturile de proprietate.

UBI este un mecanism de redistribuție. Mecanismul ia o parte din averile bogaților și a corporațiilor și o redistribuie celorlalți. Însă, problema fundamentală constă în faptul cum noi distribuim resursele de la bun început. Dacă drepturile la proprietate (strict vorbim despre mijloacele de producție) n-ar fi concentrate în mâinile celor puțini, mai mulți oameni ar avea de beneficiat.

Într-o societate mai justă, dacă munca este automatizată, de pe urma automatizării ar trebui să beneficieze toți. Dacă jumătate din volumul de muncă este preluat de roboți, nu este cazul ca 50% din forța de muncă să lucreze 8 ore pe zi, în timp ce cealaltă jumătate să se uită la soare. Trebuie să tindem ca volumul de muncă să fie distribuit mai uniform, adică toți să lucrăm câte 4 ore, păstrând salariul întreg.

Un pas în această direcție o reprezintă cooperativele de producție[51]. Cooperativele sunt afaceri administrate democratic în care lucrătorii sunt proprietarii și/sau administratorii acestei afaceri. În cooperativă, deciziile se iau în mod democratic – fiecărui membru îi revine un vot. Spre deosebire de acționarii din societățile pe acțiuni, membrii cooperativelor au drept egal de vot.

Membrii cooperativei decid ce se produce, cum se produce (aici includem automatizarea) și ce se face cu profitul.

Îți închipui oare o companie de 100 de oameni în care aceștia decid ce se întâmplă cu profitul și ei decid că 70% trebuie să-i revină unui singur om, în timp ce celorlalți 99 de oameni le revine 30%? Așa distribuție inegală a resurselor într-o cooperativă este practic imposibilă. Unele cooperative setează coeficienți prin care leagă plata celui mai bine plătit membru din cooperativă de plata celui mai prost plătit membru. De exemplu, la Mandragon, probabil cea mai mare familie de cooperative din lume, cel mai bine plătit membru nu poate încasa mai mult de 9 ori decât cel mai prost plătit membru.

Într-o cooperativă, membri ar decide cum să automatizeze munca, cum să distribuie restul volumului de muncă rămas și ce să facă cu roadele productivității. Un model economic în care cooperativa are un rol mult mai mare ar face față mult mai bine riscului disponibilizării în masă datorat automatizării.

Dacă m-aș întoarce în timp la anul absolvirii universității, mi-ar plăcea să pot alege unde să lucrez – fie la o companie ierarhică, unde nu decid nimic și unde boss-ul e dumnezeu, fie la la o cooperativă, unde eu sunt parte egală a procesului decizional și unde sunt înconjurat de egalii mei.

Poți afla mai mult despre cooperative aici.

Evident, nu putem (probabil nici nu trebuie) peste noapte să înlocuim toate SRL-urile și SA-urile cu cooperative. Totuși, trebuie să începem de undeva. În lume există atât inițiative publice, cât și inițiative private de convertire a companiilor în cooperative. Există fonduri care cumpără companii, dau afară top managementul și convertesc compania în cooperativă. Asemenea inițiative se desfășoară la o scară mică. Ele sunt alternativă la inacțiunea statului. Cealaltă variantă presupune că statul crează condiții propice pentru cooperative. Cu alte cuvinte, trebuie să fie mai ușor să înregistrezi o cooperativă decât un SRL, iar aceasta să beneficieze de mai multe înlesniri și scutiri decât SRL-ul. Cealaltă măsură necesară ar fi legislația care oferă dreptul la prim refuz. Dacă proprietarii unei companii vor s-o vândă, să migreze producția în altă țară sau să declare faliment, în baza dreptului la prim refuz, ei sunt obligați să facă o ofertă de vânzare lucrătorilor. Doar dacă aceștia decid să refuze, doar atunci proprietarii pot continua cu planul inițial. Această măsură are și efectul de a reduce din capacitatea capitalului de a părăsi țara.

Uite care-i treaba. La nivel de societate avem următoarea alegere:

  • Disponibilizare în masă
  • Existența în baza a 3 mii de lei pe lună plătiți de un program UBI
  • Reorganizarea muncii într-un așa fel, încât să putem munci și trăi decent

Ce alegi TU?

REFERINȚE:

[1] Inițiativa Cetățeanescă Europeană. Introducerea unor venituri de bază necondiționate (VBN) în întreaga UE. https://europa.eu/citizens-initiative/initiatives/details/2020/000003_ro

[2] Istorii mai detaliate a UBI pot fi găsite aici: Juliana Uhuru Bidadanure. The Political Theory of Universal Basic Income. Annual Review of Political Science 2019 22:1, 481-501

[3] Charlier, Joseph. Solution du problème social ou constitution humanitaire, basée sur la loi naturelle, et précédée de l’exposé de motifs (1848), p.94. Legătură: https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k5718047v/f94.item.texteImage

[4] Silvia Federici. Salarii pentru muncile casnice. PLATZFORMA. Legătură: https://www.platzforma.md/arhive/37870

[5] https://mitsloan.mit.edu/ideas-made-to-matter/negative-income-tax-explained

[6] https://www.mercycorps.org/blog/quick-facts-global-hunger

[7] Blattman, Christopher and Fiala, Nathan and Martinez, Sebastian, Generating Skilled Self-Employment in Developing Countries: Experimental Evidence from Uganda (November 14, 2013). Quarterly Journal of Economics, Forthcoming, Available at SSRN: https://ssrn.com/abstract=2268552 or http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.2268552

[8] https://www.oxfordmartin.ox.ac.uk/downloads/academic/The_Future_of_Employment.pdf

[9] https://www.bruegel.org/2014/07/chart-of-the-week-54-of-eu-jobs-at-risk-of-computerisation/

[10] https://openknowledge.worldbank.org/handle/10986/32677

[11] Real Freedom for All: What (if Anything) Can Justify Capitalism? Philippe Van Parijs, Oxford University Press, 1995. 330 + xii pages.

[12] https://fundacionprolongar.org/wp-content/uploads/2019/07/State-of-the-Global-Workplace_Gallup-Report.pdf

[13] Rutger Bregman. Utopia For Realists, And How We Can Get There, Bloomsbury, 2017, p.30

[14] http://moldova.fes.de/fileadmin/user_upload/2020/Publications/Syndex_-_Situatia_Salariatilor_din_Republica_Moldova_O_Criza_Structurala__1_.pdf (p.63)

[15] https://medium.com/basic-income/universal-basic-income-as-the-social-vaccine-of-the-21st-century-d66dff39073

[16] Michael McLaughlin, Mark R Rank, Estimating the Economic Cost of Childhood Poverty in the United States, Social Work Research, Volume 42, Issue 2, June 2018, Pages 73–83, https://doi.org/10.1093/swr/svy007

[17] https://progen.md/inegalitatea-salariala-intre-femei-si-barbati-in-2020-e-timpul-sa-reducem-diferenta/

[18] https://www.kela.fi/web/en/basic-income-experiment

[19] Ф.О.Некрасов. Безусловный базовый доход: от утопии к реальности, p.110.  DOI: 10.47711/2076-318-2020-108-118. https://ecfor.ru/publication/bezuslovnyj-bazovyj-dohod/

[20] https://theforum.erf.org.eg/2017/11/19/energy-subsidies-universal-basic-income-lessons-iran/

[21] https://ubi.earth/basic-income-doesnt-cause-inflation

[22]https://www.povertyactionlab.org/evaluation/unconditional-cash-transfers-increase-general-welfare-and-local-public-finance-kenya

[23] http://www.iser.uaa.alaska.edu/Publications/bien_xiii_ak_pfd_lessons.pdf

[24] https://www.newscientist.com/article/2242937-universal-basic-income-seems-to-improve-employment-and-well-being/#:~:text=Universal%20basic%20income%20seems%20to%20improve%20employment%20and%20well%2Dbeing,-Humans%206%20May&text=The%20world%27s%20most%20robust%20study,well%20as%20modestly%20improving%20employment.

[25] https://www.nber.org/system/files/working_papers/w24312/w24312.pdf

[26] https://openknowledge.worldbank.org/handle/10986/32677, p.114.

[27] https://nypost.com/2018/07/12/universal-basic-income-would-cost-taxpayers-3-8t-per-year-study/

[28] https://www.childrensdefense.org/policy/resources/overview/

[29] https://bigthink.com/technology-innovation/47-of-jobs-in-the-next-25-years-will-disappear-according-to-oxford-university/

[30] https://www.industryleadersmagazine.com/billionaire-entrepreneurs-who-support-universal-basic-income/

[31] https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1584950268380253&id=119621191579842

[32] http://moldova.fes.de/fileadmin/user_upload/2020/Publications/Syndex_-_Situatia_Salariatilor_din_Republica_Moldova_O_Criza_Structurala__1_.pdf?fbclid=IwAR1pUhWigE7Ok7VPPld1f2WkRaNZXW9Fr3Uxd1fX7jXyZTFKHQRGeu59qlc

[33] https://www.youtube.com/watch?t=2600&v=xqJbE1bvdgo&feature=youtu.be

[34] https://pfd.alaska.gov/Division-Info/Historical-Timeline

[35] https://apfc.org/frequently-asked-questions/#why-did-alaskans-create-the-fund

[36] https://www.alaskapublic.org/2016/01/19/alaska-inc-the-roots-of-the-permanent-fund-dividend/

[37] https://apfc.org/

[38] https://web.archive.org/web/20200330004255/https://apfc.org/

[39] https://www.adn.com/alaska-news/2019/09/27/this-years-alaska-permanent-fund-dividend-1606/

[40] http://www.salaryexplorer.com/salary-survey.php?loc=68&loctype=2

[41] https://money.cnn.com/2017/01/02/news/economy/finland-universal-basic-income/index.html

[42] https://www.averagesalarysurvey.com/finland?SalaryType=2

[43] https://link.springer.com/chapter/10.1057%2F9781137045300_16

[44] https://theforum.erf.org.eg/2017/11/19/energy-subsidies-universal-basic-income-lessons-iran/

[45] https://www.averagesalarysurvey.com/iran?SalaryType=2

[46] Inclusiv cu modificările efectuate la 20 octombrie 2021, https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=128253&lang=ro

[47] https://statbank.statistica.md/PxWeb/pxweb/ro/20%20Populatia%20si%20procesele%20demografice/20%20Populatia%20si%20procesele%20demografice__POP__POP010/POP010100.px/table/tableViewLayout1/?rxid=b2ff27d7-0b96-43c9-934b-42e1a2a9a774

[48] Vitalie Sprînceană. Pandora Papers sau despre cum bogații lumii îi fură legal pe săracii lumii. (2021). http://www.platzforma.md/arhive/390248

[49] https://www.futureofworkhub.info/comment/2019/12/4/robot-tax-the-pros-and-cons-of-taxing-robotic-technology-in-the-workplace

[50] https://anticoruptie.md/ro/stiri/luca-filat-studiu-de-caz-in-justitia-britanica-londra-intoarce-cele-aproape-500000-de-lire-sterline-lui-luca-filat

[51] http://lex.justice.md/document_rom.php?id=394B2ED9:AB0C08D5

Acest articol a fost elaborat în cadrul proiectului ”Dosarul Social”, realizat de PLATZFORMA în colaborare cu Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung Moldova. 

Sursă imagine de fundal

Facebook Comments Box