Zicea Marx undeva că evenimentele se întîmplă de două ori, prima oară ca tragedie, a doua oară ca farsă…Ele se mai pot întîmpla și împreună, concomitent.
De exemplu, zilele trecute, la Chișinău, Igor Dodon și Vladimir Voronin au decis să creeze un bloc electoral pentru alegerile parlamentare din 11 iulie.
Tragedia și farsa tocmai au semnat un acord de colaborare
.

E clar oricui: lui Voronin, personal, i-a mers. Omul, a cărui horoscop indica pînă săptămînile trecute cel mult un loc de odihnă la Mauzoleu casa luxoasă din strada Ciocîrliei, ajunge sută la sută deputat după 11 iulie, adică prinde nesperat un loc călduț în parlament, cu toate chilipirurile ce îl însoțesc: salariu, mașină de serviciu, acces la tribuna parlamentului, invitații pe la studiourile TV, imunitate parlamentară, atenție publică. În linii generale, o bătrînețe frumoasă.
(Ea ar fi trebuit să fie însoțită de niște ani de altfel de odihnă, la răcoare, pentru diversele chestii triste din perioada președinției sale: bătăile și violurile din comisariate în aprilie 2009, de exemplu, ar fi fost în oricare altă țară teafără prilej de a vizita, cu ședere, o instituție de detenție.)
Conturile în paradisuri fiscale, parcul de mașini luxoase retro și casa de milioane din cartierul ultra-bogaților (pe un modest salariu de bugetar) ar atrage și ele, în alte țări, niște ochi vigilenți de anchetator, dar în Moldova ele sînt cel mult prilej de a apărea pe coperta VIP Magazin…
Așa-s, vorba clasicilor, vremurile… 
Re-unirea celor doi pune laolaltă fragmentele diferite ale moștenirii guvernării PCRM între 2001-2009 (mai ales cea din ultimii 2-3 ani ale acestei perioade, cînd PCRM, după ce a scos statul de la bandiții de drumul mare, s-a apucat să îl dea bandiților în cravate – Filat, Plahotniuc și ceilalți).
Ca partid, PCRM a fost distrus rapid de foștii săi copii adoptivi sau fii rătăcitori (lucru paradoxal, Voronin nu a avut nicicum de suferit personal din asta. Din contra, gurile rele zic că nu a dus-o rău.).
Ca moștenire de practici politice, PCRM a fost mai viu ca oricînd în toți acești ani.
Toată așa-zisa stîngă moldovenească din epoca de după 2009 a ieșit, putem zice așa, din mantaua PCRM și din buzunarul personal al lui Vladimir Voronin.
Partidul fostului general de miliție sovietic ajuns președinte de țară, care a venit în funcție cu o pereche de pantofi rupți dar a plecat multimilionar, a creat construcția asta toxică numită ”stîngă moldovenească”  cu ingredientele ei otrăvitoare – opțiune geopolitică înainte de toate (Putin e totul pentru noi), habotnicie prefăcută, mai ales la TV, gargară despre limbă, identitate și istorie, nu ne vindem țara (o păstrăm pentru noi ca s-o furăm cît putem), politici sociale sub formă de pomană (care-s mai generoase oricum decît cele ale oponenților de dreapta care visează să trezească spirit antreprenorial și abilități blockchain în pensionari), promisiunea ”stabilității” (așa vor rămîne lucrurile, chiar dacă e rău).
Toate astea cu muzică ”populară” și cîrlani prăjiți în Piața Marii Adunări Naționale.
Construcția asta toxică, aducătoare de sărăcie pentru unii, dar și aducătoare de profit și locuri în parlament pentru alții împiedică acum dezvoltarea unei mișcări autentice de stînga ce ar transforma în forță politică năzuințele și aspirațiile celor sărăci și mulți, fricile și nevoile celor sărace și multe.
Dacă această ”stîngă” a reușit să ucidă protestul social transformîndu-l în conflict etnic (”războaiele televizate” ale lui Voronin contra imperialismului românesc în anii 2001-2004 se regăsesc, ca ecou, în ”războaiele pentru valorile noastre creștine” purtate pe facebook de Igor Dodon în 2016-2021) sau religios-identitar cu accente fasciste într-o perioadă a unui capitalism neoliberal agresiv în expansiune asta s-a întîmplat nu din vreun accident.
Ci pentru că acesta a fost rolul ei principal, decis de nașul de botez Vladimir Voronin la mijlocul anilor 2000.
Rol cu care această așa-zisă stîngă se isprăvește de minune.
Ce am în vedere?
Să luăm un fragment din justificarea oficială a înțelegerii de azi între Igor Dodon și Vladimir Voronin. Vodă-Vlogerul a postat pe facebook următorul fragment:
”Factorii străini, cu ajutorul instrumentelor lor politice de la Chișinău, vor să impună cetățenilor un set de pseudo-valori, anti-familie, anti-creștine, improprii națiunii noastre. De asemenea, se urmărește lichidarea identității moldovenești, inclusiv prin interzicerea limbii moldovenești.”
Acest fragment ar trebui să vă zică cel puțin despre trei lucruri.
Că doi multimilionari au dat palma să facă o alianță pentru a se împinge reciproc în parlament.
Că acești doi multimilionari își acoperă ”înțelegerea” cu slogane patetice și patriotarde (într-o ironie crudă, care ar merita menționată aici, poate cel mai vizibil billboard ”Nu dăm țara pe mîinile străinilor” al PSRM stă…chiar în fața GBC, de unde oligarhul local Plahotniuc obișnuia să controleze parlamentul, președinția lui Dodon, sistemul judecătoresc și restul chestiilor cu ceva putere în țara asta) ca să nu se priceapă prostimea că ambii pun la cale o mînărie.
Că, și asta e poate sensul cel mai important, doi cei mai importanți lideri de partide de stînga, multimilionari, cu conturi în paradisuri fiscale, au decis să își unească eforturile pentru a ajunge în parlament pe o agendă asamblată din teme ce dezamorsează orice protest social și îl transformă în horă sau competiție de pupat icoane la TV…
Re-unirea dintre cei doi mai are și semnificația de a reabilita argumentul pînă acum ignorat că Igor Dodon și PSRM-ul său ar fi aceeași mîncare de pește ca PCRM-ul și Vladimir Voronin, că, mai mult decît aparentele lor certuri (mai multă lume a colectat diversele drăgălășenii cu care s-au dezmierdat cei doi de-a lungul anilor ar trebui să analizăm modul aproape perfect și fără tensiune prin care PSRM-ul a preluat rolul de locomotivă a stîngii care e instrumentalizată de dreapta locală și globală pentru calmarea și răcirea protestului social față de restructurarea neoliberală a statului care se întîmplă în regiune în ultimii 20 ani.
În cea mai săracă țară din Europa, caii de bătaie ai ”stîngii” oficiale nu sînt lupta contra sărăciei, ci ”fermecătoarea” luptă a voinicilor cu conturi în paradisuri fiscale pentru a ”nu da țara pe mîna străinilor” și ”feerica” luptă a ipocriților pentru ”morală” și ”valori”.  
Stînga cuminte care cumințește și discreditează protestul social – asta e jucărica pe care Voronin i-a lăsat-o moștenire lui Igor Dodon. Și e jucărica pe care Dodon a folosit-o de minune.
Acum că, clovnul serios și clovnul nătîng au bătut palma ar trebui să aruncăm la o parte și cealaltă iluzie (întreținută, între altele de Vladimir Voronin pentru a ascunde faptul că Igor Dodon nu doar că nu l-a ”trădat” ci pur și simpul îi continuă cu succes misiunea!) – iluzia că ar fi o diferență de esență între un fel de ”statalism” autentic și sincer (al său, evident) și un ”statalism” panglicar, cu iz de circ și panglicărie (al lui Dodon, din nou evident).
Oricît ar strîmba Voronin din nas, ”statalismul” de carnaval, pe din dos cu bani în conturi în paradisuri fiscale iar pe ”din față”, la TV, cu generoase sindrofii cu prostime, vin și mici (gen Ziua Vinului), habotnicie creștină prefăcută (fotografii cu mitropoliți, cruci și mănăstiri), parade și acțiuni publice patetice cu sărmani – pensionari, săraci, veterani acolo e unde apar TV-urile, apoi întîlniri nocturne și negocieri de scheme de făcut bani din contul săracilor cu oameni care în alte vremuri s-ar fi numit bandiți dar care în vremurile noi poartă titlul onorific de ”prieteni ai lui Oleg” sau pur și simplu oligarhi, jocurile de-a ”limba și identitatea” pe fundal de depopulare și sărăcire a țării asta e stilul său politic, preluat de Dodon.
Faptul că Voronin făcea toate chestiile astea cu o mină serioasă iar Dodon le face ca un clovn nu schimbă în vreun fel esența. Tot acolo sîntem. ”Statalismul” sincer și autentic al lui Voronin e totuna cu ”statalismul” panglicar-circăresc a lui Igor Dodon.