Dominarea crescândă a capitalului în fotbal a fost ignorată mult timp. A venit timpul schimbărilor radicale.

Pe 18 aprilie, 12 dintre cele mai puternice cluburi de fotbal din Marea Britanie, Spania și Italia au anunțat că vor lansa o Superligă Europeană (ESL), care ar reprezintă o competiție închisă. Membrii fondatori urmau să primească un loc permanent în ligă, indiferent de performanță.

Acest anunț a provocat revoltă în rândul suporterilor fotbalului, care au perceput gestul drept o trădare săvârșită de cele 12 cluburi, care ar fi abandonat valorile sportive în favoarea dorinței de a înregistra venituri mai mari. Atât oficialii guvernamentali, cât și autoritățile din domeniul fotbalului au promis să facă tot ce le stă în puteri pentru a opri noua ligă.

Două zile mai târziu, ESL-ul s-a năruit. Două dintre cele 12 cluburi, Chelsea și Manchester City, au anunțat că vor ieși din competiție. La scurt timp au fost urmate de celelalte patru cluburi din English Premier League. Cam în același timp au ieșit și Atletico Madrid și Inter Milano.

Deși proiectul a fost de scurtă durată, acesta a reprezentat o încercare nerușinată de a da o „lovitură de stat” la nivelul de vârf al fotbalului. De zeci de ani, vocile solitare care luptă împotriva curentului au avertizat despre pericolele tot mai mari a dominării capitalului asupra valorilor sportive ale „frumosului joc”.

Fiasco-ul ESL ar trebui să fie un semnal de alarmă că fotbalul are urgentă nevoie de reforme.

Autoritățile din domeniul fotbalului culeg ceea ce au semănat

De asemenea, UEFA, FIFA și ligile interne au reacționat la anunț cu furie. Totuși, aceste instituții sunt cele care au adus jocul la criza actuală. Acestea au prezidat pe parcursul unei perioade de 30 de ani în care s-au înregistrat creșteri uimitoare a salariilor jucătorilor și în care recompensele provenite din vânzarea biletelor la prețuri exagerate și vânzarea abonamentelor TV s-au concentrat din ce în ce mai mult la primii (n.r. cei mai bogați) 0.001% dintre fotbaliști, agenți și proprietari de cluburi.

Autoritățile din domeniu au urmărit cu bucurie cum unele dintre cele mai vechi cluburi din Europa au fost preluate de grupuri multinaționale nemiloase de investiții și chiar de state din Golful Persic. Opt din cele 12 cluburi din Super League au fost preluate pe parcursul ultimilor 20 de ani.

Ținând cont că domeniul este slab reglementat și că fanii nu au un rol în guvernarea cluburilor, cu excepția Germaniei, era inevitabil ca această speță nouă de proprietari miliardari să caute modalități de a maximiza valoarea „activele” lor.

Pandemia a dezvăluit modul în care acest sistem împinge cluburile să acumuleze datorii enorme în goana după succes instantaneu. Dintre cele 12 cluburi fondatoare ale noii Superligi, cel puțin jumătate au acumulat munți de datorii. După ce veniturile din vânzarea biletelor au dispărut din cauza lockdown-urilor din Europa, aceste datorii par a fi imposibil de rambursat.

În Italia, Inter Milano a căutat de urgență 200 de milioane de dolari în numerar în februarie. Juventus trebuie să strângă 120 de milioane de dolari până la sfârșitul lunii iunie. În Spania, atât Barcelona, cât și Real Madrid au datorii în valoare de peste 1 miliard de dolari. În Anglia, familia Glazer a transformat Manchester United dintr-un club fără datorii într-unul care a plătit dobândă și taxe în valoare de mai mult de 1.3 miliarde de dolari, începând cu 2005, de când aceștia au preluat clubul. Tottenham are o datorie de 840 milioane de dolari. Clubul a contractat o datorie cu rată redusă de la Banca Angliei, în mijlocul crizei coronavirusului. Pentru aceste cluburi, acapararea Super League a fost o alternativă la reducerea cheltuielilor până la limita posibilităților.

În cadrul propunerilor UEFA de a reforma Liga Campionilor, anunțate pe aprilie 19, UEFA deja cedase principiul meritului sportiv marilor cluburi. Una dintre modificările propuse este introducerea unui sistem de „coeficiente” care ar permite ca două cluburi să-și păstreze locul în Liga Campionilor chiar dacă au avut parte de un sezon prost în liga lor internă.

Adevărul este că UEFA și FIFA au mers mână în mână cu oligarhia emergentă a fotbalului european de zeci de ani.

Acum, acea oligarhie a mușcat mâna care o hrănește.

O transformare condusă de suporteri?

Reacția împotriva Super League a dezvăluit puterea care se concentrează în firul de iarbă, atunci când acesta este unit împotriva elitei din fotbal. Totuși, încă nu este clar dacă va fi generat îndeajuns avânt pentru a face schimbări mai profunde.

Ideea ca suporterii să fie proprietarii cluburilor a câștigat popularitate în mod rapid. Exemplul Germaniei, unde cluburile sunt majoritar deținute de suporteri și unde niciun club nu a fost tentat să se alăture proiectului ESL, este văzut ca un exemplu demn de urmat. Guvernul Marii Britanii a anunțat că va avea loc o revizie înfăptuită de suporteri asupra acestui sport și a spus că modelul german va fi luat în considerare.

Modelul de proprietate al suporterilor ar putea reprezenta o soluție parțială la problema inegalităților structurale ale fotbalului. Totuși, dacă are loc o reechilibrare fundamentală a modului în care sunt distribuite veniturile – nu spre un grup mic de jucători de elită, agenți și cluburi – prăpastia imensă în avere și putere între vârful și baza fotbalului va continua să crească. La urma urmei, Barcelona și Real Madrid sunt deținute de suporteri, dar asta nu i-a împiedicat pe președinții cluburilor respective să îmbrățișeze fiasco-ul Super League.

Plafonarea salariilor jucătorilor, direcționarea unei cote din venituri către obiectele destinate firelor de iarbă și o distribuție mai echitabilă a banilor câștigați din difuzare în cadrul tuturor ligilor (inclusiv liga feminină) ar contribui mult la crearea unui sport mai echilibrat și o competiție mai corectă și imprevizibilă. În mod democratic, opinia suporterilor, cei ce asigură fluxurile de venit din propriile buzunare, ar trebui luată în considerare la setarea prețurilor pentru bilete și la setarea tarifele abonamentelor TV. Banii pentru sponsorizare proveniți de la firme de jocuri de noroc și alte interese capitaliste prădătoare ar trebui să fie refuzați.

Nu ar trebui să fie surprinzător faptul că aceste schimbări sunt strâns corelate cu redistribuirea bogăției și puterii care sunt necesare în economia și societatea europeană în general. La urma urmei, fotbalul nu este nici mai mult și nici mai puțin decât o oglindă a realității socioeconomice europene: cei din vârf seamănă din ce în ce mai mult cu o oligarhie, în timp ce cei din partea de jos luptă pentru supraviețuire.

Stoparea proiectului Super League ar trebui să fie doar începutul. Actualele autorități din domeniul fotbalului au fost parte a problemei, chiar dacă acum se prezintă în calitate de soluție pentru stoparea încercării marilor 12 de a pune mâna pe coroană. O revoluție a sportului condusă de suporteri ar necesita răsturnarea completă a ordinii stabilite în fotbal.

Articolul a fost scris de Ben Wray și a apărut inițial pe portalul Al Jazeera cu titlul ”After the Super League debacle, we need a football revolution” 
Traducere din limba engleză: Cristian Velixar

Facebook Comments Box