Versiunea în limba engleză a articolului poate fi citită aici

Pentru a putea înțelege ce reprezintă feminismul neoliberal, trebuie mai întâi să înțelegem principiile de bază ale neoliberalismului.

Neoliberalismul, în esență, pledează pentru limitarea intervenției statului și avansează politici de restructurare care restrâng sectorul public și dereglementează sectorul privat. Neoliberalismul susține ideea că piețele se pot reglementa singure prin concurență echitabilă. 

Anii 1970 marchează deceniul în care neoliberalismul a cucerit economia globală. O Europă recuperată după război și o Japonie cu o creștere economică miraculoasă au devenit o amenințare pentru poziția hegemonică a SUA. Pentru a resuscita boom-ul economic din anii ‘50, SUA a fost nevoită să implementeze strategii noi.

Una dintre ele a fost dezindustrializarea – transferul producției în sudul global pentru a profita de forța de muncă ieftină și de zonele de liber schimb. Aceasta a fost un dublu câștig, atât pentru corporațiile internaționale care și-au mărit profiturile, cât și pentru guvernele naționale care au acumulat valută străină. Alte domenii din producție care nu au putut fi externalizate au căutat să reducă costurile prin automatizare și exploatarea forței de muncă ieftină a imigranților.

Anii ‘70 de asemenea marchează prăbușirea sistemului Bretton Woods, care a dereglementat sistemul financiar global și i-a permis să infiltreze alte ramuri ale economiei. Dacă înainte de anii ‘70 investițiile se făceau în producția de bunuri, după Bretton Woods, sistemul financiar s-a transformat într-un cazinou de aventurisme și speculații cu instrumente financiare complexe.

Politicile de restructurare neoliberală au fost impuse în țările în curs de dezvoltare prin intermediul organizațiilor internaționale precum FMI și Banca Mondială. Acestea prevedeau privatizarea funcțiilor publice (cum ar fi apa, electricitatea, educația, transportul, asistența medicală), dereglementare, financiarizare și o invitație deschisă către corporațiile multinaționalele să-și maximizeze profiturile prin extragerea resurselor și exploatarea forței de muncă locale.

Dar tentaculele neoliberalismului se întind dincolo de domeniul economic și filosofia “laissez faire”. Principiile neoliberale au reușit să pătrundă în relațiile sociale și în modul nostru de gândire. Politologul Wendy Brown susține că neoliberalismul promovează comercializarea fiecărei sfere a vieții, de la cea politică (publică) la cea individuală (privată). Neoliberalismul susține că societatea este de fapt formată din indivizi care își urmăresc interesul propriu. În cuvintele lui Catherine Rottenberg, aceștia sunt “indivizi antreprenori și agenți de consolidare a capitalului”. Deci, totul este văzut printr-o perspectivă de piață, totul este evaluat pe baza principiilor de cost-beneficiu, astfel încât orice poate deveni o oportunitate pentru obținerea profitului.

Această rațiune neoliberală ne ajută să înțelegem cum a fost instituit feminismul neoliberal, și cel mai important, cum principiile acestuia au ajuns să domine discursul public. 

Evolutia neoliberalismului în anii ‘70 și globalizarea economiei au coincis cu apariția unui nou brand de feminism pe care Hester Eisenstein îl numește „feminismul pentru 1%”

Vezi aici un fragment din cartea ”Feminismul celor 99 %. Un manifest”

Feminismul pentru 1% pune individul în prim plan și propagă convingerea că prosperitatea economică poate fi atinsă prin dezvoltarea și „împuternicirea” femeilor individuale. 

Această variantă a feminismului abandonează termenii cheie precum „drepturi egale” și „eliberare” și pledează în schimb pentru o viață de „echilibru” și „fericire”. Încurajează femeile să lucreze mai mult, să devină mai disciplinate, să-și controleze emoțiile, să își organizeze mai bine ziua pentru a le reuși pe toate la lucru și acasă. Chipul acestui brand de feminism este femeia de afaceri care poate să-și mențină afacerea de succes și în același timp să aibă o viață de familie satisfăcătoare. O poți face la fel de bine, ți-ar spune ea, trebuie doar să fii mai disciplinată. Rareori vedem fețele celorlalte femei –  femeile muncitoare care îi îngrijesc casa, copiii, bătrânii – munca cărora îi permite să devină și să rămână de succes.

Ar fi foarte cinic să atribuim succesul, bogăția și puterea meritelor individuale. Deja cunoaștem că povestea „muncește din greu și poți realiza orice vrei” este pur și simplu un mit. Cum am putea să-i cerem unei mame singure care lucrează în două schimburi și ratează câte o masă pentru a-și hrăni copiii să fie mai disciplinată și să depună mai mult efort?!

Angela Davis a menționat bine că „a fi o femeie bogată și puternică NU înseamnă a fi o feministă”. De fapt, este puțin probabil ca femeile bogate și puternice să lupte alături de femeile din clasa muncitoare. Asta ar însemna demontarea sistemului care le-a făcut de succes în primul rând. Feminismul radical a recunoscut că opresiunea este înrădăcinată în sistemele noastre politice și economice și, prin urmare, vizează abordarea structurilor de putere care continuă ciclurile de nedreptate și inegalitate.

Problema feminismului neoliberal este că nu contestă status quo-ul (starea curentă a lucrurilor), este exclusiv și justifică exploatarea femeilor muncitoare a căror lucru ne permite nouă tuturor sa ne urmăm visele și să urcăm în vârful ierarhiei.

Nu este suficient să schimbăm fețele de la conducere. Mai multă reprezentare feminină este incontestabil un pas înainte, dar în esență, nu schimba structurile de putere inerent nedrepte și inegale.

Dar chiar și în cadrul feminismului neoliberal există un spectru. Pe de o parte, avem susținătorii feminismului de tip #leanin care încurajează femeile să se facă auzite și să lucreze mai mult pentru a ocupa poziții înalte. Pe de altă parte, avem personalități publice, cum ar fi Melinda Gates, care se identifică ca fiind feministe și pledează pentru egalitatea de gen, sănătatea reproductivă și împuternicirea femeii. Acest segment al spectrului este destul de interesant și este cu siguranță prea complex pentru a-l eticheta drept doar corect sau doar greșit. La prima vedere, nu putem să nu admirăm astfel de femei care depun efort și resurse în cele mai uitate colțuri ale lumii. Contribuțiile lor au, fără îndoială, un impact pozitiv. Dar în același timp oricum se află sub aceeași umbrelă neoliberală.

Feminismul neoliberal în acest caz individualizează problema. Prin ochii neoliberali, problema este scoasă dintr-un context politic holistic, rezumându-se la salvarea femeilor individuale, de exemplu oferirea oportunității de a studia unei fete care nu a avut acces la educație până acum. Acest brand de feminism nu se întreabă de ce nu există acces la educație în primul rând. Problema este văzută ca o nefericire, lipsă de noroc sau un eșec al unui guvern corupt. Nu recunoaște faptul că o economie capitalistă globală prosperă prin extracție și exploatare, menține comunitățile locale sărace și, în exemplul nostru, limitează accesul la educație. Feminismul neoliberal nu abordează structurile care permit femeilor precum Melinda Gates să devină bogate și influente, în timp ce atât de mulți oameni nu au acces la cele mai elementare facilități. 

Ajutorul umanitar abordează simptomele, nu cauzele problemei. După cum menționează Lola Olufemi în strălucita sa lucrare „Feminismul, întrerupt”: „Modelul neoliberal al feminismului susține că„ inegalitatea ”este o stare care poate fi depășită fără revizuirea sistemului, centralizează individul și alegerile personale, își imaginează eronat că statul poate acorda eliberare, caută mai presus de toate să protejeze piața liberă și nu pune la îndoială legătura dintre capitalism, rasă și opresiunea de gen.”

Feminismul neoliberal simplifică problemele și le reformulează în termeni favorabili pieței. Și, totodată, legitimează o viziune a lumii care este ostilă față de majoritatea femeilor. Feminismul care nu adresează întrebări critice și caută doar puterea nu are nici un interes față de justiție.

Feminismul radical, spre deosebire de cel neoliberal, adresează problemele la rădăcină. Acesta își pune ca scop să identifice structurile sociale, politice și economice care sunt opresive și să lupte împotriva lor. Susținătorii feminismului radical lucrează la îmbunătățirea colectivă, nu la ego-ul propriu. Ei recunosc că adresarea problemelor la rădăcină transcende națiunile, deoarece structurile de opresiune sunt interconectate. COVID-19 și recesiunea economică sunt o dovadă contemporană a interconectării problemelor și sistemelor care ne afectează pe toți. Pandemia de fapt a expus numeroase probleme din agenda feministă – violența domestică, reproducerea socială, austeritatea economică, lucrul social neremunerat, inegalitatea – într-o lumină mai critică. Atunci când discutăm despre întoarcerea la „normal”, trebuie să redefinim și să punem sub scrutin ce vrem să acceptăm ca fiind „normalitate”.

Avem nevoie de spiritul și principiile feminismului radical pentru a înțelege problemele complexe, pentru a contesta structurile de putere și pentru a ne imagina o lume diferită. Feminismul este un proiect politic despre ce ar putea fi, așa cum a spus Lola Olufemi. Este un proiect de solidaritate de a aprecia diferențele dintre noi, de a rezista asuprirea comuna și chiar de a fi alături de cei care au o experiență complet diferită a lumii.

Imagine de fundal: Mélodie Descoubes