Articool de Zulma Ramirez și Geoffroy Valadon
Aproape cu certitudine, acea grămadă de trandafiri cumpărată de la supermarket pentru soție sau pentru mamă a fost cultivată într-o seră din Africa sau America de Sud. Ea a băut mii de litri de apă și a contaminat multe alte tone de apă.
Ce este un trandafir? O fi un dispozitiv pentru răspândirea polenului de către insecte? O fi un parfum, o plăcere vizuală sau o mică piesă a naturii în cadrul unui oraș? Cel mai des, este un cadou și un simbol al iubirii și respectului. Acest simbol este promovat intens înainte de Ziua Mamei sau Ziua Îndrăgostiților. Este un cadou gata de utilizare, care nu necesită aproape niciun efort din partea receptorului. Când trandafirii se ofilesc, ei sunt aruncați la coșul de gunoi. Având în vedere cantitatea de substanțe chimice din ei și apa în care s-au aflat, acolo le este locul, nu în compost.
Ciclul de viață al unui trandafir începe cu opt ani înainte de a ajunge la coș. În Germania, Olanda sau Franța, hibridizatorii încrucișează diferite plante pentru a combina cele mai bune caracteristici ale acestora: rezistență la boli, formă și productivitate (măsurată în număr de tulpini pe metru pătrat – până la 240 pentru florile de supermarket cultivate la altitudine mică). Forma ideală și culoarea sunt legate de moda îmbrăcămintei. Astfel, în mod regulat, cultivatorii trec la soiuri noi. La fel ca și aroma unei roșii industriale (1), parfumul unui trandafir este cea mai puțin importantă măsură a calității sale. Hibridizatorul francez Matthias Meilland a spus că „emoțiile au o importanță secundară în cadrul procesului de selecție”. Procesul se încheie cu înregistrarea, brevetarea și comercializarea unui soi nou.
Cultivatorii plătesc un dolar american per fir de răsad de trandafiri și redevențe de $0.5 pe an. O seră întreagă poate fi umplută rapid cu o singură plantă-mamă. Butașii din tulpina mamă sunt tăiați și transformați în plante complete. Procesul este repetat pentru a crea mii de clone. Fiecare butaș este altoit pe rădăcini care îl adaptează la climatul ecuatorial din seră și care îl face mai puțin vulnerabil la boli.
Pesticide, fongicide și bactericide.
Cu toate că cultivarea trandafirilor este o artă antică, hibridizarea care a creat trandafirul modern cu flori mari și tulpini drepte a apărut abia în secolul al XIX-lea. După cel de-al doilea război mondial, creșterea trandafirului, ca și agricultura, a fost industrializată prin utilizarea extinsă a substanțelor chimice fitosanitare (pesticide, fungicide, bactericide). În anii 1970, criza petrolului a făcut acest lucru mai puțin profitabil, mai ales în contextul apariției de noi cultivatori și a concurenței de pe alte continente. Astfel, cultivatorii și-au transferat operațiunile în climatele ecuatoriale ale Anzilor din Columbia și Ecuador, unde pământul și forța de muncă erau ieftine (aproximativ $15 pe zi în 2018). Un deceniu mai târziu, cultivatorii europeni au început să se mute în munții Kenya (3-4 USD pe zi) și Etiopia (aproximativ $1 pe zi), mai aproape de piețele lor de consum.
Aceste țări dispun de trei resurse cheie: climă, apă și forță de muncă. Aproape de ecuator și la mare altitudine, florile beneficiază de multă lumină solară și un climat constant pe tot parcursul anului, fără înghețuri sau valuri de căldură. Acestea sunt cultivate în sere în care temperatura din timpul zilei ajunge până la 35° C. Inițial, fermele au fost poziționate pe terenuri fertile, dar trandafirii sunt susceptibili la boli transmisibile, în special, prin intermediul rădăcinilor. Astfel, începând cu anii 2000, trandafirii sunt cultivați nu în sol, ci fie pe substraturi vegetale inerte, fie pe substraturi hidroponice sintetice.
Trandafirii sunt setoși: fiecare mugur are nevoie de 7-13 litri pe zi, în funcție de metoda de cultivare. Astfel, milioanele de plante absorb resursele de apă locale și chiar naționale. Adesea, cultivatorii folosesc apă de lac sau apă subterană fără a o plăti. În jurul Bogotei (Columbia centrală) și a lacurilor din Kenya și Etiopia (2), localnicii se confruntă cu penurie de apă și cu contaminarea surselor de apă. Mișcările locale de protest și susținătorii lor internaționali i-au obligat pe cultivatori să își schimbe practicile. Cea mai mare revendicare a fost de a reduce la jumătate consumul apei prin captarea apei de ploaie și reciclarea apelor uzate. Acum, florile sunt irigate prin picurare cu apă care transportă îngrășăminte și produse fitosanitare la substraturi hidroponice.
O „regină”, o „splendoare” sau „de elită”
În aceste latitudini, trandafirii vor înflori pe tot parcursul anului. Totuși, pentru a face față creșterii de cerere pentru ocazii precum Ziua Îndrăgostiților este nevoie de o planificare atentă. Prin tăiere, cultivatorii controlează ziua în care mugurii se deschid. Acest moment este identificat în funcție de altitudine și de orele de soare.
În Columbia, asta se întâmplă cu aproximativ 95 de zile înainte ca florile să fie expediate. Munca este migăloasă. Cel mai des este realizată de femei, care sunt considerate mai disciplinate și mai atente la detalii. Din anii 1990, ritmul muncii a crescut, la fel ca și numărul lucrătorilor care suferă de tendinită. Unul a spus: „Jumătate dintre colegii mei suferă de sindromul de canal carpian. Nu ne plângem, pentru că nu vrem ca oamenii să creadă că facem parte dintr-un sindicat”.
Potrivit Inés Marroquín, reprezentantă a sindicatului național al lucrătorilor din domeniul florilor, cultivatorii îi reduc la tăcere pe muncitori, spunându-le: „Compania o duce prost, sindicatele permanent duc spre faliment”.
Trandafirii au nevoie de multă îngrijire. Un trandafir tăiat nu poate avea pete pe frunze sau petale: trebuie să fie o floare „regină”, o „splendoare” sau o floare „de elită”, așa cum sugerează numele marilor cultivatori columbieni (3). Pentru a minimiza astfel de defecte, plantele sunt pulverizate cu substanțe chimice. Producătorii nu publică toate cifrele.
Khaoula Toumi, agronom de la Universitatea din Liège, a constatat că trandafirii conțin „niveluri de 100 până la 1 000 de ori mai mari decât cele permise în alimente” (4).
În satele savanei din Bogota, lucrătorii sunt îngrijorați de avorturile spontane, de bebelușii deformați și de cancer. Sindicatul Untrafloresar dorește să vadă mai multe cercetări cu privire la impactul creșterii trandafirilor asupra sănătății, deși studiile deja existente au stabilit legături îngrijorătoare (5). „Este dificil să obții o evaluare independentă a stării de sănătate a lucrătorilor de la ferme, care sunt conduse ca niște domenii feudale”, a declarat Tomás León-Sicard, agrolog la Universitatea Națională a Institutului de Studii de Mediu din Columbia.
Unii cultivatori susțin că și-au îmbunătățit practicile. Femeile sunt scutite de sarcinile care implică substanțe chimice fitosanitare, sarcini care implică un salariu mai mare. O muncitoare columbiană care își iubește slujba a spus: „Raționamentul este că gătim și alăptăm bebelușii și asta ne-ar putea împiedica să avem copii”. Soțul ei și-a schimbat locul de muncă și o roagă să nu-și mai vândă sănătatea pentru bani. Florile sunt pulverizate pe tot parcursul perioadei de creștere. După fiecare pulverizare, intrarea în sere este interzisă pentru câteva zile sau câteva ore, în funcție de substanțele chimice folosite și în funcție de fermă.
Muncitorii sunt transportați cu autobuzul la recoltare
Cu două săptămâni înainte de Ziua Îndrăgostiților, muncitorii din cele mai sărace părți ale țării și migranții venezueleni sunt transportați cu autobuzul la recoltare. Ziua medie de lucru trece brusc de la 10 la 16 ore. Este o muncă grea. Fiecare lucrător taie și încarcă 350 de flori pe oră. Florile sunt duse imediat la magazii răcite până la 4° C, pentru a întârzia deschiderea mugurilor și ofilirea. Aici, mai multe echipe de femei îndepărtează frunze și spini, sortează și decupează florile, aplică fungicid și alcătuiesc mănunchi de flori de vânzare. Orice flori cu densitate mai mică a petalelor, cu tulpini îndoite, cu pete sau cu variații de culoare, sunt distruse sau vândute ieftin pe piața locală.
Pe măsură ce recolta progresează, convoaiele de camioane frigorifice încep să ruleze spre aeroport. Proximitatea față de aeroport este unul din factorii principali pentru alegerea locurilor de creștere. Convoaiele sunt păzite pentru a descuraja hoții și contrabandiștii care speră să ascundă narcotice printre încărcături. Investigatorii urmăresc camioanele care ar putea transporta flori pentru cultivatorii care nu și-au plătit cotizațiile către hibridizatori. Menținerea lanțului de frig până la depozitul clientului mărește considerabil costurile de transport. Majoritatea trandafirilor crescuți în Columbia și Ecuador sunt expediați către SUA (la $0.85 pe kilogram), în timp ce cei crescuți în Kenya și Etiopia merg în Europa. Transportul reprezintă 90% din impactul CO2 al florilor din Kenya. Cu toate acestea, emisiile sunt de 6 ori mai mici decât emisiile generate de florile cultivate în sere olandeze, care necesită luminare și încălzire (6).
La două zile după recoltare, paleții de trandafiri ajung fie în Aalsmeer (Olanda), care găzduiește cele mai mari licitații de flori din lume, fie în Miami (SUA), centrul pieței nord-americane. De aici, florile sunt cumpărate de angrosiști și supermarketuri, apoi transportate pe cale terestră către centrele de distribuție din marile orașe. Trandafirii ajung la florărie la cinci zile după ce au fost tăiați.
Trandafirii destinați exportului se vând în dolari, de la 0.20-0.30 dolari pe tulpină la poarta fermei, $0.80 cu ridicata și cu $1.50 în mâinile consumatorului. Prețurile se dublează sau se triplează înainte de Ziua Îndrăgostiților. Cele mai mari ferme de cultivare sunt deținute de grupuri americane sau europene. Aceste grupuri sunt responsabile pentru acordurile de liber schimb care i-au eliminat de pe piață pe cultivatorii din SUA. În schimb, lobby-ul agricol din SUA a reușit să elimine tarifele la exporturile de soia, grâu, porumb și ulei din Columbia (7).
„Este o tragedie”, a spus Ricardo Zamudio de la organizația columbiană de mediu „Cactus”. „Florile au înlocuit mâncarea pe terenul nostru cel mai fertil. Aceste acorduri comerciale ne distrug suveranitatea alimentară”.
Cu câteva zile înainte de Ziua Îndrăgostiților, trandafirii ajung la florărie și suferă mai multe prelucrări. Un florar francez ne-a spus că „Trebuie să porți cizme, iar mâinile tale sunt permanent ude – este într-adevăr o muncă murdară”. Spre deosebire de fructe și legume, etichetarea originii nu este obligatorie pentru flori, așa că puțini clienți știu că aproape toți trandafirii provin din țări ecuatoriale (8). Floriștii știu că sunt folosite multe substanțe chimice pentru cultivarea trandafirilor, însă nu cred că sunt expuși la vreun risc.
Studiul lui Khaoula Toumi a găsit reziduuri de peste 100 de substanțe toxice (unele dintre ele interzise în Europa) pe mâinile floriștilor belgieni și 70 în urină. Din cauză că oamenii nu mănâncă flori, industria horticulturii a scăpat parțial de dezbaterea privind standardele sanitare și nu a fost afectată de boom-ul organic. Există etichete „verzi”, dar ele se bazează pe auto-certificare sau certificare de către organizații private deținute de cultivatori industriali. Zamudio a spus: „Muncitorii sunt excluși din procesul de evaluare a practicilor”.
Câțiva mici cultivatori din țările consumatoare produc soiuri sezoniere locale sau antice, minimizând aporturile chimice și furnizând o clientelă locală. Unii oferă propriile aranjamente florale. Acest model, care nu este încă răspândit, necesită mai puțin capital, dar mai multă forță de muncă și expertiză. Modelul se potrivește cu practicile asociațiilor din Franța pentru întreținerea agriculturii mici (Amap). Unii își vând florile tăiate împreună cu legume cultivate de grădinarii locali și vând trandafiri doar în sezon. Aceștia pot fi mai mici, dar sunt mai parfumați și îi puteți pune în compost.
REFERINȚE:
(1) See Jean-Baptiste Malet, ‘The global tomato civilisation’, Le Monde diplomatique, English edition, June 2017.
(2) See Christelle Gérand, ‘High cost of a bunch of roses’, Le Monde diplomatique, English edition, April 2019.
(3) The Queen’s Flowers, Splendor Flowers, The Elite Flower.
(4) Khaoula Toumi, ‘Exposition des travailleurs aux résidus de pesticides sur les fleurs coupées et sur les produits horticoles’ (Worker exposure to pesticide residues on cut flowers and horticultural produce), University of Liège, 2018.
(5) M Restrepo et al, ‘Prevalence of adverse reproductive outcomes in a population occupationally exposed to pesticides in Colombia’, Scandinavian Journal of Work, Environment and Health, Helsinki, vol 16, no 4, August 1990.
(6) Adrian Williams, ‘Comparative study of cut roses for the British market produced in Kenya and the Netherlands’, Cranfield University, 2007.
(7) Damian Paletta, ‘In rose beds, money blooms’, The Washington Post, 10 February 2018.
(8) 99% of cut roses in France are imported.
Articolul a fost publicat inițial în numărul din martie, 2020, al revistei ”LE MONDE DIPLOMATIQUE” (ediția franceză), cu titlul: ”Allons voir si la rose…Un mode de production moyennement romantique”.
Imagine de fundal: Fanny Papay. — « Is it contemporary art ? » (Est-ce de l’art contemporain ?), 2018, © Fanny Papay.
Traducere în limba română: Cristian Velixar.
