Pandemia coronavirusului și izolarea scoate la iveală traumele imigrației și munca ilegală în care sunt prinși captivi sute de cetățeni cubanezi la Moscova.
Perdelele rustice, croite dintr-un cearșaf albastru, îi oferă ceva intimitate lui Josué Pérez. În spatele acestei bucăți de pânză se risipesc visele tânărului cubanez cu corpul noduros: să-și găsească un loc de muncă la Moscova, să trăiască într-un mic apartament împreună cu câțiva colegi, să trimită bani familiei de pe insulă.
Când a părăsit Havana în ianuarie, lăsându-se ademenit de promisiunea unui compatriot care, contra unei sume de bani, urma să îl ajute să se stabilească în capitala rusă, nu credea că viitorul său era acel pat într-un apartament comun cu alți nouă cubanezi, într-o aglomerație de oameni din suburbiile Moscovei.
Speranțele pentru care a plătit 2000 de dolari s-au evaporat, la fel ca și acel conațional. Locul de muncă unde începuse să lucreze informal și unde a primit câteva ruble de Paști a fost suspendat din cauza coronavirusului. Fără muncă nu există cazare gratuită iar ziua în care se plătește patul se apropie. „Am venit în Rusia pentru a căuta o viață mai bună și în cele din urmă va trebui să îmi rog familia să-mi trimită bani din Cuba,” accentuează: „din Cuba!”.
În fiecare an, aproximativ 25.000 de cubanezi intră în Rusia în calitate de turiști, potrivit datelor de la poliția de frontieră rusă. Datorită acordului dintre Moscova și Havana, aliați istorici, cubanezii nu au nevoie de viză și pot rămâne în țara euroasiatică până la 90 zile pentru vizită, însă fără dreptul de a lucra. Asemeni lui Josué Pérez, mulți au venit ca să rămână. Alții au plătit între 5000 și 7000 de dolari per persoană traficanților de ființe umane pentru biletul către Moscova și documentele care teoretic le-ar permite să ajungă în Spania sau Italia – documente pe care nu le primesc niciodată, pentru că Rusia nu se află în spațiul Schengen și cubanezii nu pot intra în mod legal pe teritoriul UE. Acum, în orașul aflat în hibernare economică, pandemia de coronavirus a descoperit fisurile din aceste scheme de migrare și exploatare ilegală a forței de muncă, scheme prin intermediul cărora mulți cubanezi ajung în mâinile mafiilor, ale căror tentacule ajung de la Moscova la Havana și înapoi.
Yunior Castro și Antonio au plătit 1500 de dolari unui intermediar pe care îl cunoșteau deja de la alți cubanezi. Acești bani le-ar da dreptul la un bilet Havana-Moscova, cazare pentru prima lună și loc de muncă în domeniul construcțiilor. „Ei spun că locurile de muncă întâi se cumpără și deja apoi primești salariu în fiecare lună”, explică Castro, din Isla de la Juventud, care a aterizat în capitala rusă în decembrie.
Acolo lucra într-o spălătorie dintr-o stațiune turistică.
Ulterior, Castro a lucrat împreună cu Antonio și cu alți cinci colegi de apartament. Munceau 12 ore pe zi la construcția unei clădiri de birouri.
…Una din cele două camere ale apartamentului în care stau cu toții, cea mai spațioasă, în ciuda paturilor, este folosită și în calitate de cameră de zi. „Am ales Rusia pentru ușurința de a ajunge, neștiind la ce ne expunem venind aici, neștiind cît de greu e să nu cunoști limba, obiceiurile, exploatarea. Acum unicul lucru pe care-l căutăm e măcar să ne câștigăm existența”, regretă, cu mâinile în buzunare Antonio, până de curând informatician la o fabrică de ceramică albă din Holguin.
Schema e aceeași de fiecare dată. Costul unui bilet spre Moscova este mai mare pe insulă așa că mulți recurg la un intermediar care le trimite biletul din afară și, pentru o plată suplimentară le mai promite cazare, muncă și rezolvarea formalităților birocratice. Acest intermediar, de obicei un cubanez, oferă forță de muncă ieftină contractanților informali ruși, armeni, azeri sau sârbi, care ”asigură” cu mână ieftină și ilegală de muncă diverse sectoare ale economiei din capitala rusă. Întotdeauna fără contract, fără asigurare socială și nici o garanție de salarizare. Dacă totul merge așa cum au convenit, lucrătorul primește salariul său de aproximativ 300 euro pe lună ‒ de la intermediarul, care își păstrează și sieși un comision.
„Această schemă a fost folosită mult timp în din Asia Centrală, și astfel erau aduși la Moscova muncitori ilegali din țări cum ar fi Kirgizstan, Tadjikistan sau Uzbekistan. Acum schema este aplicată față de imigranții cubanezi deoarece aceștia sunt mai vulnerabili, nu cunosc limba rusă, nu cunosc sistemul și au mai puține rețele de sprijin. Mulți speră în zadar că mai devreme sau mai târziu vor putea fi legalizați. Alții încearcă să strângă banii de care au nevoie pentru a plăti pentru presupusele documente pentru a călători în Europa; unii reușesc să plece în Serbia și să rămână acolo, așteptând”, explică Williams Herrera, un avocat pensionar care oferă asistență juridică gratuită unor compatrioți.
Autorităţile cubaneze cunosc această problemă. Consulul cubanez de la Moscova, Eduardo Escandell, spune că ocazional i-a asistat pe unii concetățeni care au decis să denunțe exploatarea în domeniul muncii, încercând să găsească ajutor juridic. Nu este frecvent, recunoaște Mario Carrazana, consultant juridic cubanez stabilit în Rusia. Cei mai mulți se tem de represalii sau de deportare. Aşa că tac şi își caută altceva de făcut. Și o iau de la început.
Madelaine de la Caridad a găsit un loc de muncă la curățenie într-o rețea de magazine mari. În Cuba ea a fost asistentă medicală și a decis să vândă puținul pe care îl avea și să părăsească insula cu fiica ei de 15 ani, Shabely. A cumpărat biletul din cont propriu, dar apartamentul unde avea de gând să trăiască l-a găsit printr-un intermediar care, la fel ca mulți alții, câștigă din sublocațiune pentru cubanezi în Moscova. Când au ajuns acolo ceea ce trebuia să fie un apartament pentru ele, era de fapt un pat comun într-un apartament cu 10 bărbați. „Am ieșit repede de acolo”, spune Madelaine. Au ajuns să locuiască într-un apartament cu trei odăi și bucătărie, împreună cu prietena ei Yuris Lady și alte opt persoane. Toate lucrează la curățenie, explică Marco Antonio Herrera, unul dintre veterani. Locuri de muncă de 12 ore pe zi, în fiecare zi a săptămânii, pentru aproximativ 25000 ruble (300 euro); un pic mai mult decât salariul minim legal în capitală (20000 ruble), dar pentru mai multe ore decât prevede legea. “Și pe aceștea …atunci când îi primim…”, spune colega ei Clara Elsi Felipe în holul cu pereții de culoare galbenă unde iese în evidență un poster aprins cu imaginea unui lac.
Accesul la aceste locuri de muncă nu este gratuit. Pentru a putea lucra muncitorii cubanezi trebuie să achite unui intermediar 3000 ruble adică 37 euro (potrivit diferitelor conversații online pe care ziarul nostru le-a putut accesa). Și încă 3000 pentru „amendă” de fiecare dată când lipsesc o zi. Uneori se înțeleg că prima lună este „termen de încercare” și nu este remunerată. Mecanismul de înşelătorie este foarte similar cu cel al mafiilor din construcţii iar abuzurile sunt constante, explică avocatul Carrazana.
Piețele din Liublino sau Sadovod, la sud-est de Moscova, acum închise din cauza pandemiei, altă dată erau foarte frecventate de comunitatea cubaneză, fiind și un loc în care mișună intermediari și agenți care încearcă să atragă forță de muncă ieftină. Aproape toată lumea știe că dacă ești în căutarea unui loc de muncă, e suficient să treci pe acolo. Deși majoritatea sunt, de asemenea, conștienți de faptul că salariul nu se achită întotdeauna. „Ce ni se întâmplă este o înșelătorie. Cunoști despre asta, știi că oamenii sunt înșelați, dar totuși crezi că nu ți se va întâmpla ție”, povestește Joshua Perez.
„În Cuba activam în gastronomia turistică, lucrurile stăteau deja foarte prost, iar acum din cauza virusului va fi și mai rău, dar dacă totul continuă așa, va trebui să caut o cale de întoarcere. Acolo nu îți umpli stomacul, dar nici nu mori de foame, există întotdeauna un vecin care îți dă o pâine, o ceașcă de orez; asta e diferit”, spune el.
Pentru Madelaine Castillo și soțul ei Leodón întoarcerea pe insulă nu este o opțiune. Ei au vândut căsuța pe care o aveau lângă Havana pentru a călători în Rusia, iar acum stoparea muncii și izolarea au devorat puținele economii pe care le aveau după ce au plătit unui intermediar pentru biletele tuturor și presupusele formalități. În noiembrie au sosit Nilda Paula cu mama și cu cei doi copii ai săi, Paula, în vârstă de 12 ani, și Pedro, în vârstă de trei ani. De atunci, fetița nu a fost școlarizată. “Fără documente și neștiind limba rusă cum s-o fac?”, se întreabă Castillo.
Până la pandemie copiii rămâneau cu bunica, iar Leodón și Madelaine lucrau împreună. El la construcții iar ea la curățenie, până când sarcina nu-i mai permitea; avea șapte luni și timp de multe săptămâni nu a fost examinată prenatal. “De salariu nici nu vorbim”, zice Leodón. Acum, lipsiți de venit, nu au nici de chirie și trăiesc din coșul de produse de bază pe care îl asigură o fundație musulmană — Dom Dobroty — distribuit printre oamenii, care ca și ei, trăiesc în sărăcie extremă. „Este o durere să știi că mâine copiii ar putea să nu aibă de mâncare”, spune Castillo.
Blocați la Moscova, fără bani și fără medicamente
În mintea lui Yenifer Leon, planul nu avea fisuri: călătorește la Moscova, lucrează câteva săptămâni, cumpără mărfuri ieftine și le vinde cu profit la întoarcerea în Cuba. Dar a venit pandemia și odată cu ea închiderea granițelor. Şi toate planurile s-au dus naibii. Acum este blocată în capitala rusă, fără resurse și fără o dată concretă de întoarcere. „Şi contorul meu ruleaza contracronometru”. León, de 30 de ani, este HIV-pozitiv, și retroviralele care le ia de 11 ani și l-au adus la Moscova deja i s-au terminat. „Aceasta este o problemă gravă” se plânge „turbanul alb”. Așezate alături, într-un pat din apartamentul comun, trăiesc Yoandra Agüero și Natalie Fonseca, care se confruntă cu dubla discriminare de a fi trans și de a avea HIV.
Să vii la cumpărături în Rusia nu este ciudat. Mulți cubanezi călătoresc la Moscova din Havana, profitând de faptul că nu au nevoie de viză și că se pot întoarce înapoi pe insulă cu 120 kilograme de produse per persoană pe an. Deci, în câteva piețe en-gros din capitala rusă a fost creată o întreagă infrastructură pentru această afacere. O mare parte din cei 25000 de cubanezi care sosesc ca turiști în Rusia cumpără mărfuri pentru comercializare. La tarabele acestor mari bazaruri multe prețuri sunt deja în limba spaniolă. Există hoteluri, pensiuni și apartamente pentru acele călătorii la cumpărături. Marfa e diversă – piese auto sovietice (cum ar fi Lada sau Moscovici, care încă se găsesc din abundență pe insulă și care sînt încă la căutare în Rusia), încălțăminte, electrocasnice, haine. Cumpără în Rusia și vând în Cuba. Sunt cei care pe insulă sunt numiți “pacotilleros” (trad: vânzători de mărunțișuri). La fel sunt și mulți “mulas” (trad: „catâri”), oamenii care, în schimbul biletului de întoarcere sau a unei sume de bani acceptă să transporte marfă.
Ideea lui León a fost să lucreze câteva luni la Moscova și să cumpere câteva lucruri cu acest venit. Este a doua oară când călătorește în Rusia. Prima oară, câțiva ani în urmă, s-a întors cu economii și s-a descurcat bine, spune ea. „Acum mi s-a promis un loc de muncă la cules mere, care s-a dovedit a fi înșelăciune, ce visătoare”, se plânge León, care a lucrat ani de zile ca profesoară până când s-a angajat în turism. Pentru Fonseca este prima experiență rusească. De fapt, e prima oară când iese în afara casei. Are 22 de ani şi a abandonat studiile demult. Ea spune că colegii ei o hărțuiau pentru că e trans. „Pe părinții mei i-a costat, dar au ajuns să accepte să vin la Moscova pentru câteva luni”.
Ambele sunt din Matanzas. S-au cunoscut și au ajuns să se întâlnească în acel mic apartament din Moscova, plin de gândaci care urcă pe pereți și uși, fără frică de oameni. „Nu credeți că toată lumea oferă loc în chirie pentru femei trans”, spune Viki Fonseca, altă tânără, care, spre deosebire de colegii săi, vrea să găsească cu orice preț o soluție pentru a nu fi nevoită să se întoarcă pe insulă. În apartament locuiesc încă șase persoane. Achitau 10000 de ruble (120 de euro) per persoană pentru a dormi într-un pat supraetajat sau pentru un loc pe unul din cele două paturi. Acum, fiind fără mijloace, plata le-a fost redus la 5000. „Și chiar și așa trăim sufocați de teama de a nu putea achita”, spune Natalie Almansa. Prietenii şi familia le-au trimis nişte bani. Fundația SPID (Centrul SIDA, în limba rusă) a reușit să furnizeze medicamente antiretrovirale timp de o săptămână fiecăruia, dar timpul trece și frica e permanentă.
Amet Miguel Calderín spune că a riscat mult ca să călătorească la Moscova. Acest inginer a înființat o afacere de catering în Cienfuegos și a plecat în capitala rusă cu toate economiile sale să cumpere lucruri pentru a se stabili și a face ”o istorie de succes”. Trebuia să se întoarcă în această duminică, dar zborurile sunt suspendate și banii pe care i-a adunat atât de mult timp, se termină. „Aceasta este o situație extraordinară și cineva ar trebui să ne dea un răspuns, dar nu este așa și noi suntem aici, lăsați sorții,” spune cu durere Calderín, care locuiește în prezent într-un apartament în sudul Moscovei cu alți compatrioți.
Consulul Escandell afirmă că oferă informații și consiliere cetățenilor care contactează instituția diplomatică. Acum, ei încearcă să estimeze câți cetățeni se află în situația lui León, Fonseca sau Calderín, dacă va fi posibil să se coordoneze cu autoritățile ruse un zbor de întoarcere, așa cum s-a făcut din alte țări.
Articolul a fost scris de MARÍA R. SAHUQUILLO și a apărut inițial, cu titlul ”La odisea de los cubanos explotados en la Rusia capitalista” în publicația El Pais.
Traducere din limba spaniolă: Ina Albin.
