AFIS

Lansare de carte: Sofia Nădejde. Despre creierul femeii și alţi demoni. Antologia textelor publicistice.

Cînd? 7 martie, ora 16.00
Unde? Biblioteca Publică de Drept (str. Armenească, 42, Chișinău). 
Maria Cernat, una din antologatoarele volumului, va participa la lansare

Sofia Nădejde este o figură emblematică a feminismului de secol XIX. Socialistă asumată, militantă, romancieră, traducătoare și jurnalistă cu condei fin, Sofia Nădejde a lăsat în urmă o operă prea puțin explorată. La aproape 140 de ani de la publicarea articolelor pe teme feministe din revista Contemporanul, Maria Cernat împreună cu Adina Mocanu au reeditat o parte dintre aceste numeroaase articole pentru a le aduce azi în fața publicului. Citind-o pe Sofia Nădejde îți dai seama și cât de vizionară și curajoasă era, dar și cât de lent am evoluat ca societate la nivelul mentalităților.
Sofia Nădejde este o feministă marxistă, o feministă care a luptat în primul rând pentru dreptul femeii la muncă și plată, pentru dreptul la o viață demnă și independentă, pentru dreptul la educație. Sofia Nădejde nu era preocupată de drepturile femeilor privilegiate. Pe ea o preocupa soarta celor dezavantajate, a țărăncilor silite să îndure bătăi și violențe de nedescris, a femeilor simple, lipsite de mijloace financiare. Aprigă critică a burgheziei și a burghezelor, Sofia Nădejde nu credea în ”suroritatea” cu bogătașele. Critică ”piața mariajului”, obiceiurile scandaloase ale femeilor avute – abandonarea copiilor în brațele slugilor, balurile, mariajul ca prostituție și creștinismul ca formă de oprimare a femeii. Unele idei pot părea revoluționare azi, altele mai degrabă conservatoare. Oricum ar fi, Sofia Nădejde trebuie repusă în galeria intelectualității române de unde doar prejudecățile și misoginismul au izgonit-o.


Lansarea de carte se desfășoară în cadrul Festivalului Feminist, ediția VI.
.

Despre autor

Platzforma Redacția

Lasa un comentariu