Salarii și salariați în Republica Moldova: crize structurale

Marți la Chișinău a fost lansat studiul „Situația salariaților din Republica Moldova: o criză structurală”, realizat de Fundația Friedrich Ebert în parteneriat cu Syndex România. Cercetarea oferă o evaluare de ansamblu a situației salariaților din Republica Moldova, contextualizată macroeconomic și privită din mai multe puncte de vedere: situația pe piața muncii, situația remunerării și a nivelului de trai, situația reprezentării colective și a intereselor salariale.
Potrivit studiului, Republica Moldova se confruntă cu o criză a muncii salariale, care rezultă dintr-un cumul de factori: emigrare masivă pentru muncă, salarii foarte mici, remunerare nedeclarată, slaba putere de negociere a salariaților în întreprinderi, sentimentul de nedreptățire în rândul angajaților. 
PLATZFORMA a selectat cele mai relevante momente din studiu. 

Informalitate.

•  Potrivit BNS, în 2018 ocuparea informală reprezenta nu mai puțin de 38,5% din totalul ocupării; mai mult, ponderea ocupării informale pare să fi cunoscut o creștere importantă în ultimii ani, de la 30-31% în perioada 2008-2013 și ajungând la niveluri similare începutului anilor 2000. 
• Comparația ratelor de activitate arată foarte clar că șomajul în Republica Moldova este foarte puțin relevant pentru a înțelege dimensiunea lipsei ocupării. Decalajele în acest caz sunt uriașe: nicio altă țară inclusă în comparație nu înregistrează o rată de activitate de sub 65% pentru populația cu vârsta între 15 și 64 ani, în timp ce în Republica Moldova doar 47% din populația în vârstă de muncă participă pe piața muncii.

Fluctuația de personal. 

• Rata fluctuației de personal a fost în 2018 de 26,7%. În sectorul construcții și în industria prelucrătoare, rata fluctuației de personal era de peste 40%, în timp ce în comerț și transport depășea 30% — altfel spus, angajatorii din industrie au fost nevoiți să facă angajări pentru 4 din 10 locuri de muncă, în timp ce în construcții companiile au angajat pentru 3 din 10 locuri de muncă…
• Fluctuația este mai mare în sectoarele cu salarii mai mici.
• Fluctuația de personal este relativ scăzută în sectorul public (învățământ, administrație publică, sănătate), precum și în sectorul producției și furnizării de energie și cel al activităților financiare și de asigurări.
• Deși cauzele acestor probleme cu care se confruntă angajatorii sunt cât se poate de transparente pentru principalele persoane implicate (și anume, pentru lucrători), situația este mult mai ambiguă când subiectele sunt abordate în spațiul public și când vine vorba de identificarea eventualelor soluții. Ca și în alte țări care se confruntă cu probleme similare, angajatorii sunt reticenți în a accepta că soluția principală ar trebui să fie creșterea veniturilor salariaților și îmbunătățirea condițiilor de muncă. În schimb, sunt vehiculate soluții care presupun facilitarea imigrării. (…) O altă cale de a evita sursa problemei constă în îndreptarea atenției înspre presupusa incongruență dintre calificările cerute și cele oferite pe piața forței de muncă, soluția sugerată în acest caz fiind nu de a crește salariile și a îmbunătăți condițiile de muncă, ci de a facilita învățământul profesional și terțiar în concordanță cu nevoile mediului de afaceri.

Dinamica structurală a ocupării. 

• În 2018, salariații reprezentau de fapt doar 62,1% din populația ocupată, în timp ce lucrătorii pe cont propriu reprezentau nu mai puțin de 33,6%.
• Ponderea lucrătorilor pe cont propriu în total populație ocupată a crescut în mod semnificativ în ultimii ani, de la 28,3% în 2013 la 33,6% în 2018; corelativ, ponderea salariaților a scăzut de la 68,8% la 62,1% în aceeași perioadă.
• Creșterea numărului și ponderii lucrătorilor pe cont propriu a venit la pachet cu o creștere importantă a ocupării în agricultură, de la 338 mii persoane în 2013 la 452 mii persoane (+34%) în 2018.
• Datele despre populația ocupată indică un număr total de aproximativ 777 mii de salariați în 2018, în scădere de la 850 mii în 2008.

Evoluția numărului de salariați pe sectoare de activitate: 

Salarii, venituri și nivel de trai. 

• Veniturile salariaților din Republica Moldova sunt atât de mici, încât subiectul a devenit practic un tabu în dezbaterile publice. Orice discuție despre creșteri salariale trezește reacții inevitabile despre insuficiența acestor creșteri, despre cheltuielile care cresc mai mult decât veniturile, despre sărăcia care nu poate fi eradicată prin creșteri salariale mici sau aliniate inflației. În acest context, o discuție serioasă despre mecanismele de impulsionare a creșterilor salariale este dificilă dar extrem de necesară.
• Datele Biroului Național de Statistică arată că în al treilea trimestru al anului 2019 câștigul salarial mediu lunar pe țară a atins 7385 lei , ceea ce este aproape dublu față de nivelul anului 2013. O astfel de creștere ar putea să pară foarte semnificativă în țările dezvoltate, dar nu este suficient de mare pentru a spori cu adevărat nivelul de bunăstare din Republica Moldova. În plus, o parte deloc neglijabilă a creșterii salariilor din ultimii ani a fost erodată de impactul inflației – astfel, dacă creșterea nominală a veniturilor salariale din 2015 până în 2018 a fost de 40%, în termeni reali aceasta nu a constituit decât 20%. 
• În termeni nominali, salariul mediu la nivel de țară a crescut în fiecare an cu peste 10% începând cu 2014. Inflația ridicată însă a făcut ca în termeni reali salariile să crească foarte puțin până în 2016 și doar temperarea creșterii prețurilor a făcut ca salariile să atingă un ritm de creștere reală de 9% în 2018 și 2019.
• Câștigul salarial mediu din sectorul bugetar este cu 16% mai mic decât în sectorul real în 2018-2019, iar diferența atingea 19% în 2016. Salariile în sectorul bugetar sunt extrem de mici, ceea ce explică numeroasele probleme cu care se confruntă serviciile publice din Republica Moldova.
• Creșterea nominală și reală a salariului mediu brut: 
  
• În pofida creșterilor din ultimii ani, salariile din Republica Moldova rămân printre cele mai mici la scară regională. Dificultățile majore de ordin geopolitic și economic prin care a trecut Ucraina în ultimii ani a făcut ca salariile medii brute din țara noastră să le întreacă pe cele ale vecinei din est începând cu anul 2015, dar diferențele s-au estompat deja în 2019. 
• Deși salariile exprimate în euro au crescut cu 66% din 2011 până în 2018, iar creșterea anuală medie din ultimii patru ani a fost de 10%, a doua cea mai rapidă creștere printre țările Europei Centrale și de Est – doar în România salariile au crescut mai repede –, salariile brute din Republica Moldova rămân cu 44% mai mici decât în țara din Uniunea Europeană cu cele mai mici salarii – Bulgaria. Diferențele față de Serbia sau Macedonia de Nord sunt de aceeași mărime. Salariul mediu din Republica Moldova este în continuare sub jumătatea salariului mediu din România, de trei ori mai mic decât în Polonia, de patru ori mai mic decât în Slovenia sau Estonia, de nouă ori mai mic decât în Franța. În medie, un salariat din Germania câștigă într-o lună cât câștigă un salariat din Moldova într-un an. 
• ritmul actual de creștere nu face decât să adâncească diferențele salariale dintre Republica Moldova și țările din vest. Vom ilustra acest fapt pe exemplul Germaniei, o țară care în ultima perioadă a investit destul de mult în industria din Republica Moldova, mai ales în domeniul auto. Din 2014 până în 2018, salariul mediu din Germania a crescut de la 3527 euro până la 3880 euro, ceea ce exprimat reprezintă o creștere cumulată de 10%. În același timp, salariile din Republica Moldova au crescut cu 45%, de la 225 euro până la 325 euro. Exprimată în bani însă, creșterea din Republica Moldova – de doar 100 de euro – este mult mai mică decât cea de peste 350 euro din Germania. Cu alte cuvinte, chiar dacă salariile au crescut procentual mai pronunțat în Republica Moldova, un salariat din țara noastră a devenit cu 250 euro mai ieftin din 2014 până în 2018 decât un salariat din Germania.

Reforma fiscală din 2018. 

• Reforma fiscală din 2018 a stimulat o creștere a salariului mediu net într-un ritm un pic mai accelerat decât a celui brut și a redus într-o oarecare măsură impactul creșterii asupra costurilor totale ale angajatorului, care s-au mărit cu doar 9% în condițiile în care salariul brut a crescut cu 12%. Totuși, reforma fiscală nu a afectat în același fel salariații cu venituri mici și pe cei cu venituri mari, impactul pozitiv asupra salariilor nete fiind mult mai pronunțat pentru cei cu veniturile mari.
• Reforma fiscală nu a făcut decât să adâncească inegalitățile salariale. Impactul asupra salariului net a fost destul de diferit în funcție de nivelul salarial – astfel, un salariat cu salariul minim pe economie câștiga în net cu 2,6% mai mult în urma reformei, iar pentru un salariat cu salariul de 4000 lei brut impactul era chiar ușor negativ, acesta pierzând 5 lei din salariul net. Salariații cu până la 6000 lei brut câștigau în urma reformei mai puțin de 100 de lei suplimentar în salariul net, veniturile lor nete crescând cu mai puțin de 2%.
• Pe de altă parte, pentru salariații cu salariul brut de peste 10000 lei valoarea salariului net a crescut în urma reformei cu mai mult de 4%, iar pentru cei cu salariile brute mai mari de 26000 lei cu peste 6%. Cu alte cuvinte, veniturile nete ale lucrătorilor cu salarii mari au crescut nu doar în lei, dar și procentual mai mult decât veniturile celor cu salarii mici, ceea ce are un efect cât se poate de clar – adâncirea inegalităților de venit.

Decalajele geografice și sectoriale. 

• Salariile din municipiul Chișinău sunt cu 81% mai mari decât cele din raionul Dondușeni, care are cele mai mici salarii. Salariile din Chișinău sunt cu 20% mai mari decât cele din Bălți, a doua regiune din țară după nivelul salariilor. Printre raioane, cele mai mari salarii sunt în Criuleni, cu 37% mai mari decât cele din Dondușeni. Decalajul dintre raioanele cu cele mai mari și respectiv cele mai mici salarii s-a mărit în ultimii ani, crescând de la 32% în 2016 la 37% în 2019.
• Evoluția salariilor și a decalajelor la nivel regional:
  
• În Republica Moldova, cele mai defavorizate raioane din punctul de vedere al nivelului salarial sunt cele din nord, din cauza distanțelor destul de mari față de centrele economice importante. Astfel, raioanele Briceni, Ocnița, Dondușeni, Glodeni și Fălești au înregistrat în primele 9 luni ale anului 2019 salarii medii de sub 5000 lei. Pe de altă parte, în raioanele din centru-est, Rezina, Orhei și Criuleni salariile medii au depășit 6000 lei, beneficiind de prezența unor industrii precum cele de textile, extragerea nisipului și a calcarului (Criuleni), producerea cimentului (Rezina), agro-alimentare sau mai noi auto (Orhei).
• La nivel sectorial, salariații din Informații și Comunicații au cele mai mari salarii medii și au înregistrat în perioada 2016-2019 cea mai mare creștere în valoare, de peste 4 800 lei, ajungând la o valoare medie de 15 895 lei în primele 9 luni ale anului 2019. Doar salariații din Activități Financiare și Asigurări și cei din Producția și Furnizarea de Energie au salarii medii mai mari de 10 mii lei în 2019. Alături de Informații și Comunicații, creșteri procentuale semnificative în ultimii ani s-au înregistrat în sectoarele Activități Profesionale, Științifice și Tehnice, Construcții, Transport și Depozitare.
• În industria prelucrătoare salariații cele mai mari salarii sunt în sectorul produselor farmaceutice – peste 12 mii de lei în 2019 și în creștere de peste 4300 lei (+57%) din 2016 până în 2019 – dar aceasta angajează încă un număr redus de salariați. 
• Printre industriile mari un rol deosebit a căpătat în ultimii ani industria de componente auto, care angajează peste 10,7 mii de salariați cu un salariu mediu de 7773 lei în primele 9 luni ale anului 2019, în creștere cu peste 3 mii lei sau +68% din 2016 – cea mai mare creștere procentuală printre toate ramurile industriei prelucrătoare. La polul opus, salariații din industria lemnului sunt începând cu anul 2018 cei mai prost plătiți printre toate ramurile industriei prelucrătoare.

Corelarea salariilor cu productivitatea. 

• În ultimii ani salariile din Republica Moldova au crescut întrun ritm mai ridicat decât productivitatea, dar raportul dintre valoarea adăugată și remunerarea muncii a rămas în continuare mult sub nivelul țărilor vecine din vest.
• Cumulat, productivitatea (calculată ca PIB real pe persoană ocupată) a crescut cu 19% din 2012 până în 2018, în timp ce remunerarea muncii a crescut cu 33%.
• În Republica Moldova, raportul dintre produsul intern brut și remunerarea muncii a fost de 333% în 2018, cu mult mai ridicat decât media europeană de 208%. Altfel spus, chiar dacă salariații nu sunt mai productivi în termeni absoluți – din cauza nivelului slab de dezvoltare, a tehnologiilor disponibile și a orientării economiei spre produse și servicii cu valoare adăugată mică – salariile din Republica Moldova sunt cu mai mult de 50% mai productive decât cele din UE. Acest lucru ar trebui să stimuleze investițiile europene în Republica Moldova dacă condițiile de infrastructură, de fiscalitate și de siguranță a investițiilor ar fi suficient de bune.
• Republica Moldova trebuie să găsească soluții pentru a ieși din situația în care unicul avantaj competitiv serios față de alte țări este costul redus al muncii și raportul foarte ridicat dintre valoarea adăugată și salarii. Ideea de creștere economică bazată pe creșterea salariilor (wage-led growth) – care a devenit populară în ultimii ani în unele țări din Europa Centrală și de Est – este complet absentă în discursul public din Republica Moldova. Atunci când vine vorba despre creșteri salariale în Republica Moldova argumentele sunt mai degrabă legate de nevoile oamenilor, depășirea unei condiții de sărăcie extremă (ceea ce este în sine un lucru natural într-o țară săracă), dar foarte puțin se avansează argumentul creșterilor salariale ca un catalizator al consumului, al producției de bunuri și servicii și în consecință ca un motor pentru creșterea economică.
• Așa cum am menționat mai sus, o eventuală strategie de impulsionare a creșterilor salariale prin intervenția statului ar putea fi făcută prin două mecanisme principale, dar să țină cont și de efectele adverse pe care le pot genera aceste mecanisme:
  a) Creșterea susținută a salariului minim, care însă trebuie să fie însoțită de mecanisme care să permită o creștere a salariilor mai mari decât cele minime în raport cu creșterile salariale de la bază; cele mai utile instrumente în acest sens sunt convențiile colective naționale, ramurale și la nivel de companie, iar sindicatele trebuie să joace un rol central în acest sens; 
  b) Creșterile salariale în sectorul public pentru a stimula atractivitatea acestuia pentru salariați și a opri exodul de forță de muncă mai ales în sectoare precum medicina și învățământul și a crește în consecință calitatea serviciilor publice; creșteri cu adevărat atractive și eficiente în sensul atragerii forței de muncă pot duce la dezechilibrarea bugetelor publice, de aceea ele trebuie făcute prin identificarea unor resurse suplimentare la buget: impozitarea progresivă a veniturilor din sectorul real, lupta mai eficientă împotriva remunerării nedeclarate, impulsionarea creșterilor salariale prin creșterea salariului minim etc.

Salarizarea în sistemul bugetar. 

• Salariile din sistemul bugetar din Republica Moldova sunt în medie cu 12% mai mici decât cele din sectorul real.
• În ultimii ani, creșterile salariale în sectorul bugetar din Republica Moldova au favorizat mai mult salariații din administrație publică și apărare, ale căror salarii s-au mărit cel mai mult în valoare, cu peste 2,8 mii lei din 2016 până în 2019 (+48%). În învățământ, cel mai mare sector bugetar ca număr de angajați, salariile au crescut cu 2,2 mii lei în aceeași perioadă (+59%). Salariile din sistemul de sănătate și asistență socială au crescut mai puțin, cu doar 1,8 mii lei pentru personalul medical (+34%) și cu 1,2 mii lei pentru serviciile combinate de îngrijire medicală și asistență socială (+32%). Salariile din domeniul artistic s-au dublat între 2016 și 2019, dar rămân în continuare cu 30% sub media din sectorul bugetar. O situație similară este și în rândul bibliotecarilor și a personalului din arhive și muzee, ale căror salarii rămân cu 33% sub media pe sectorul bugetar deși au crescut 64% în ultimii trei ani.
• Ponderea salariaților cu salariul apropiat de salariul minim:
  

Putere sindicală, sindicate, dialog social.

Caracteristici ale sindicalismului din Republica Moldova pentru a înțelege felul în care este organizată reprezentarea intereselor salariaților:
– existența unei singure confederații sindicale, ceea ce pentru o țară mică pare să fie o soluție bună pentru a avea o reprezentare mai puternică a sindicatelor în dialogul social tripartit, între sindicate, patronate și guvern;
– centralizarea resurselor și a puterii de negociere în federațiile ramurale, de unde emană importanța crescută a activității acestora, a convențiilor colective sectoriale, a rolului jucat de liderii sindicali federali în negocierile la nivel de întreprindere;
– rolul relativ limitat al unităților sindicale primare, putere de negociere restrânsă la nivel de întreprindere și, în consecință, contracte colective la nivel de întreprindere care cu puține excepții transpun prevederile contractelor colective superioare fără a oferi drepturi suplimentare salariaților.

• Conform datelor Organizației Internaționale a Muncii, rata de sindicalizare în Republica Moldova în anul 2016 era de 23,9%, mai ridicată decât în state precum Bulgaria, Slovacia sau țările baltice, dar mai scăzută decât în România, Ucraina, Armenia și țările balcanice.
• acoperirea negocierilor colective în Republica Moldova era estimată la 43%.
• datele statistice publicate de OIM privind relațiile industriale din Republica Moldova arată o situație relativ stabilă, deși din interviurile cu sindicatele au rezultat mai multe semnale alarmante: sindicalizare foarte scăzută în mediul privat, scădere accelerată a sindicalizării în unele sectoare (ceea ce pune în dificultate unele federații sindicale, nevoite să fuzioneze cu altele pentru a supraviețui), o scădere a numărului de contracte colective de muncă, blocaje în fucționarea dialogului social. În această situație, este important să analizăm ce rol joacă în realitate sindicatele și contractele colective și care este rolul și potențialul acestora în îmbunătățirea situației salariaților.
• La nivel național, dialogul social tripartit se desfășoară în cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC). Conform legislației, CNCNC este constituită în raport paritar de reprezentanți ai guvernului, sindicatelor și patronatelor, dar un rol central este conferit părții guvernamentale, care deține președinția Comisiei și asigură secretariatul, creat în cadrul Cancelariei de Stat. În această situație, deși legislația prevede ca CNCNC să se întrunească cel puțin o dată pe lună, în ultimii ani Comisia s-a întrunit mult mai rar: o singură dată în 2015, de 8 ori în 2016, de 5 ori în 2017, de 6 ori în 2018 și o singură dată în 2019, după o pauză de aproape 12 luni. 
• Conform unui studiu realizat în 2016, în jur de 85% dintre prevederile contractelor colective din Republica Moldova „sunt nule, reiterând prevederile legislației muncii”.
• majoritatea convențiilor colective din sectorul real prevăd că sub incidența acestora cad toți salariații membrii de sindicat și angajatorii unităților care au organizații sindicale afiliate la federația sindicală semnatară. Această abordare se încadrează într-o strategie mai generală a sindicatelor din Republica Moldova de a promova strict drepturile membrilor de sindicat (și nu ale salariaților mai general vorbind). 
• în unele cazuri sindicatele nu s-au implicat în cazuri de încălcare a drepturilor salariaților care nu erau membri de sindicat.

Concluzii. 

• Creșterea economică nu contribuie la îmbunătățirea situației salariaților atâta timp cât cadrul legal și realitățile relațiilor de muncă sunt net favorabile capitalului. Acest lucru se reflectă cel mai bine în ponderea remunerării salariaților în PIB, care rămâne în Republica Moldova la un nivel foarte scăzut (30%).
• Dezvoltarea ramurilor economice orientate către export se face, cu puține excepții, pe baza unor activități cu valoare adăugată mică, care utilizează munca manuală slab calificată, ceea ce nu poate impulsiona un salt calitativ al economiei moldovenești pe termen mediu sau lung. În plus, tendințele ultimilor ani au alimentat creșterile decalajelor: între Chișinău și restul țării, între salariații cu venituri mari și cei cu venituri mici, între activitățile care beneficiază de facilități fiscale și restul economiei.
• Salariul minim a crescut modest în ultimii ani, rămânând mult sub nivelul salariului mediu, și de fapt nu contribuie cu adevărat la creșterea reală a veniturilor populației. Guvernul nu utilizează în deplină măsură acest instrument de altfel foarte eficient pentru combaterea fenomenului remunerării nedeclarate.
• Parteneriatul social dintre guvern, sindicate și patronate, care ar trebui să servească la orientarea politicilor sociale și să stimuleze creșterile salariale (în teorie, salariul minim pe economie se stabilește de guvern după consultarea partenerilor sociali), a arătat în ultima perioadă disfuncții importante, din două motive principale: pe de o parte, rolul central jucat de guvern în cadrul acestui parteneriat a făcut ca în perioadele de instabilitate politică întrunirile Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective să nu fie convocate timp de multe luni, blocând efectiv dialogul dintre cele trei părți, iar pe de altă parte, creșterea presiunii din partea mediului de afaceri asupra guvernului prin lobby-ul asociațiilor de business a izolat sindicatele și le-a scos de pe agenda multor guvernanți.

Studiul ”Situația salariaților din Republica Moldova: o criză structurală” , elaborat de Ștefan Guga și Marcel Spătari cu sprijinul Friedrich Ebert Stiftung (Moldova) poate fi citit integral pe pagina oficială a Fundației Friedrich Ebert Stiftung Moldova. 

Sursă imagine de fundal: AllMoldova.com