ARTICOLUL ZILEI cmf2018 Congresul Mondial al Familiilor 2018 (CMF) RECENTE

Congresul Mondial al Familiilor XIII și cotitura (mai) la dreapta: din Verona – spre Evul Mediu

Despre CMF Verona

Cel de-al 13-lea Congres Mondial al Familiilor (CMF) din 2019 s-a desfășurat, între 29 și 31 martie, pentru prima dată într-o țară fondatoare a Uniunii Europene, în orașul Verona, Italia. În centrul Europei vechi (și un fel de centru simbolic – Verona fiind locul de naștere a unuia dintre miturile principale ale Europei – povestea lui Romeo și a Julietei) s-au adunat diverse personalități din extrema dreaptă conservatoare (populiști, conservatori religioși, aristocrați nostalgici, nativiști etc)  pentru a discuta implementarea agendei ”familiei naturale”, adică, într-un limbaj mai simplu strategii și măsuri prin care ar lipsi femeile de drepturi  (de exemplu să interzică femeilor să folosească contraceptive) să le limiteze dreptul la muncă pentru a le aservi bărbaților, să limiteze posibilitățile femeilor de a recurge la avort și chiar la divorț, să interzică metodele contemporane din medicină cum ar fi fertilizarea in vitro, și, tot în acest pachet reacționar,  să excludă persoanele LGBTQI+ din societate.

Organizația Southern Poverty Law Center a inclus Congresul Mondial al Familiei pe lista grupurilor care promovează ura față de persoanele LGBT[1]. Congresul a fost fondat în anul 1997 în SUA și de atunci desfășoară adunări (conferințe, prezentări, întâlniri oficiale și semi-oficiale) cu participarea politicienilor, personalități publice și reprezentanți ai bisericilor. Nu este vorba doar despre câțiva oameni needucați care sunt împotriva avorturilor sau care consideră că femeile nu trebuie să aibă drepturi egale cu bărbații și doar obligațiunea de a naște copii. Din contra, la aceste întâlniri participă inși care pretind că participă la o discuție intelectuală, că oferă argumente, că aduc evidențe empirice etc.

Un alt moment problematic este că la cel de-al 13-lea CMF au participat politicieni din guvernul Italiei, cum ar fi: ministrul politicilor pentru familie – Lorenzo Fontana, ministrul educației – Marco Bussetti, viceprim-ministrul și ministrul de interne Matteo Salvini, adică oameni ce au puterea și pîrghiile de a transforma angoasele populiștilor conservatori în politici concrete.

Sursa foto: https://www.buzzfeednews.com/article/lesterfeder/italy-war-on-women-verona-world-congress-of-families

Brian Brown (left), Matteo Salvini, and Alexey Komov. Sursa foto: https://www.buzzfeednews.com/article/lesterfeder/italy-war-on-women-verona-world-congress-of-families

La eveniment au participat și figuri scandaloase precum ideologul acțiunii Ziua Familiei (în Republica Moldova – eveniment organizat Fundația Primei Doamne Galina Dodon ”Din Suflet”, în parteneriat cu Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldova, în colaborare cu președintele Igor Dodon) și senatorul Simone Pillon, care a propus scandaloasele modificări în legislația cu privire la divorț, ce presupune un atac la drepturile mamelor și copiilor din Italia.[2]

La congres au mai participat și Arhiepiscopul San Francisco, principalului patriarh al Siriei, prințul de Anjou și vicepremierul din Uganda. Evenimentul a avut loc sub patronajul autorităților publice locale din Verona.

Toate aceste personalități  adunate la un loc au transmis un mesaj amenințător și clar la adresa Uniunii Europene despre intențiile de a contesta și răsturna unele din realizările cele mai importante din domeniul drepturilor și libertăților omului.[3]

Ministrul italian de interne Matteo Salvini (al treilea din dreapta) la Congresul Mondial al Familiilor din Verona, Italia, 29-30 martie. Photo credit: https://cruxnow.com/church-in-europe/2019/04/02/family-congress-in-verona-shows-tensions-between-vatican-and-populist-catholics/

În Italia, discuțiile și polemicile din jurul congresului au început cu mult înainte de la deschidere. Din motiv că acest congres al apărătorilor ”valorilor tradiționale” urma să fie găzduit de țara fondatoare a UE, dezbaterile au fost vocalizate și în cadrul coaliției de guvernare, în special din motivul că evenimentul a fost prezentat ca eveniment organizat de autoritățile publice: sub patronajul municipiului Verona și a al guvernului italian. Unul din partidele de la de la guvernare ”Mișcarea Cinci Stele” (M5S) a declarat că nu susține congresul, însă reprezentanții celuilalt partid al coaliției, ”Lega Nord”, de extremă-dreaptă a participat la eveniment, mai exact a participat vicepremierul Salvini.

Prim-ministrul Italiei, Giuseppe Conte i-a cerut oficial ministrului pentru problemele familiei din ”Lega Nord” să înlăture sigla guvernului, însă cu toate acestea sigla municipiului Verona a rămas, precum și discursurile a trei miniștri.[4]

De ce Verona?

Recent, în 2018, administrația locală din Verona a declarat orașul ”pro-viață” și a redirecționat fonduri din bugetul de stat spre susținerea grupurilor anti-avort. Este un prim (și periculos) exemplu când administrațiile locale încearcă să construiască focare reacționare după principiul teritorial.) Fostul viceprimar al Veronei, care acum este ministrul în problemele legate de familie, intenționează să propună spre anulare sintagma din constituția Italiei care garantează dreptul la avort și totodată caută noi măsuri pentru a împiedica cuplurile gay să devină părinți. În acest sens un alt parlamentar local a propus simplificarea adoptării copiilor, această modalitate servind pentru împiedicarea femeilor să avorteze.[5]

Brian Brown, conducătorul Congresului Mondial al Familiilor, a ales Verona după ce a fost votată legea anti-avort în 2018, promovată în consiliul orășenesc de membrul din partidul ”Lega Nord” Alberto Zelger. Această lege presupune ca femeile însărcinate să fie convinse să renunțe la avort și chiar să le propună lunar câte 160 euro timp de 18 luni, iar copiii născuți să fie adoptați anonim.[6] Această lege promovează ceva asemănător cu ceea ce fac centrele de sarcină în criză din SUA fondate și finanțate de grupurile conservatoare americane – să convingă  femeile  să renunțe la avorturi.

Alberto Zegler Photo credit: https://www.buzzfeednews.com/article/lesterfeder/italy-war-on-women-verona-world-congress-of-families

Toate aceste inițiative au fost posibile datorită influenței crescânde a partidului extremist ”Lega Nord” din Italia. Salvini, unul dintre liderii partidului, este susținut de asemenea și de personalități dubioase de la Moscova, care cultivă idei religioase de dreapta în occident dar și de fundamentaliștii catolici pe care i-a adunat în partidul său. Italia este cel mai vizibil exemplu care demonstrează că și în Europa de Vest poate exista dreapta religioasă construită după aceeași formulă ca la Casa Albă.[7]

Reducerea din drepturile femeilor, interzicerea persoanelor LGBTQI+, cât și lipsirea de dreptul la avort în Italia sunt prioritățile cel mai des vocalizate și promovate de partidul ”Lega Nord”. Deși de 40 de ani în Italia avortul este legal, odată cu creșterea influenței mișcărilor politice de extremă dreapta, cât și conservatorismul unei părți a bisericii catolice, își face sesizabil rezultatul, unii medici ezitând tot mai des să facă avorturi de frica represaliilor. Deși apărătorii și apărătoarele drepturilor femeilor organizează proteste ample cu zeci de mii de participanți, forțele conservatoare își adaptează retorica și încearcă să introducă limitele pe ușa din spate spunând că de fapt prin avorturi sunt încălcate drepturile copilului.

Principalele riscuri ale politicilor lobate de către partidele de extremă dreaptă sunt încălcarea drepturilor reproductive ale femeilor, și în general diminuarea egalității de gen, totodată excluderea persoanelor LGBTQI+ din societate. Discriminarea pe criteriu de gen și orientare sexuală semnalează o deviere semnificativă de la ceea ce se numește drepturile omului, iar faptul că aceste încălcări se reîntorc într-o asemenea țară precum Italia, nu poate să nu stârnească îngrijorări la nivel european.

Chiar în luna februarie 2019, a fost propusă Rezoluția Parlamentului European referitoare la regresul drepturilor femeii și al egalității de gen în UE, iar Italia figurează în acel document, și anume Parlamentul ”se declară preocupat de știrile privind o reducere a resurselor disponibile pentru organizațiile de promovare a drepturilor femeilor și pentru centrele pentru femei în multe state membre, astfel cum se întâmplă în prezent în Italia și Austria;”, în acest sens, statele membre sunt invitate să asigure resurse financiare suficiente pentru punerea în aplicare a instrumentelor de combatere a tuturor formelor de violență, în special a violenței împotriva femeilor, totodată subliniind importanța unui context critic și divers al ONG-urilor pentru egalitatea de gen și drepturile femeilor.[8]

The Italian feminist movement Non Una di Meno in Verona.

Mișcarea feministă ”Non Una di Meno” (Nici măcar cu una mai puțin) Photo credit: https://www.opendemocracy.net/en/5050/women-cross-borders-confront-far-right-italy/

Aceste recomandări au fost anticipate de mai multe proteste masive desfășurate în Italia, în special în toamna anului 2018, când administrația publică locală din Verona a dat startul regresului în domeniul drepturilor reproductive al femeilor. După aprobarea moțiunii anti-avort din octombrie 2018, inițiativa feministă ”Non Una di Meno” (Nici măcar cu una mai puțin) a declarat stare de agitație permanentă, urmată de mai multe proteste în Italia, iar pe 8 martie 2019 greva femeilor.[9]

Purtătoarea de cuvânt a inițiativei ”Non Una di Meno” Giulia Siviero spune că prin intermediul acestor politici conservatoare implementate de autorități se încearcă ca femeile ”să fie puse la locul lor”.

Activiștii la nivel de țară sunt alarmați din cauza acestor amenințări la drepturile femeilor, mai ales revizuirea legilor privind divorțul propuse de senatorul din Verona. Reprezentanții Organizației Națiunilor Unite la fel avertizează că acești pași ar putea inversa dramatic politicile privind protecția femeilor și victimelor ale abuzurilor domestice.

Italia este un exemplu clar care demonstrează ce se poate întâmpla cu drepturile femeilor atunci când nativismul agresiv în combinație cu viziuni conservatoare de extremă dreaptă vine la putere în țară.

Deși la moment partidul lui Salvini este susținut de doar o treime din cetățeni, acesta este în căutare permanentă de parteneri politici pentru a consolida cât mai multe fracțiuni de dreapta.

Despre Salvini

Matteo Salvini, alături de Marine le Pen și Victor Orban, este unul din principalii lideri de extremă dreaptă din Uniunea Europeană. Creșterea sa ca influență s-a făcut inclusiv cu susținere financiară din partea Federației Ruse prin intermediul unor scheme despre care s-a scris în anchete efectuate de presa de investigație, dar negate de către Salvini. Acesta nu ascunde că formațiunea Lega Nord cooperează încă din 2013 cu partidul de la guvernare Rusia Unită.[10]

Matteo Salvini; Photo credit: https://www.romatimes.news/index.php/en/categories/antigypsyism/3899-mateo-salvini-seeks-to-sterilize-the-roma-woman

Vestit prin politicile dure cu privire la imigranți, Salvini a încercat să ducă o strategie similară cu cea a lui Trump în SUA și Orban în Ungaria. Acesta consideră că cea mai mare problemă în Italia este faptul că italienii nu pot concura cu muncitorii ilegali din motiv că aceștia ar dăuna semnificativ pieței muncii, deci politicile sale cu privire la imigranți sunt radicale și antieuropene. Soluția acestor probleme, în viziunea lui Salvini, ar fi protejarea frontierelor.[11]

Totodată, pe lângă grija liderului conservator italian vis a vis de imigranți, un accent pronunțat este cel ce ține de drepturile femeilor și a persoanelor LGBTQI+. Sub masca creștină și a unor organizații non-guvernamentale, dar cu susținere financiară de proveniență vagă, Salvini a dus o retorică anti-avort. Conform unei anchete realizate de organizația OpenDemocracy, a fost constatat că dreapta creștină din SUA, începând cu anul 2016 a cheltuit circa 50 milioane de dolari pentru susținerea mișcărilor și campaniilor de extremă dreapta din Europa, printre care și modalitatea prin care Viktor Orban a venit la putere în Ungaria sau Brexit-ul.[12] Radicalul de dreapta, Matteo Salvini este perceput de Bruxelles drept un politician ale cărui idei cu privire la repartizarea refugiaților la nivel European sunt deconstructiviste și preluate de la fostul consilier al președintelui american Donald Trump, Steve Bannon.[13]

Dacă în lupta contra drepturilor femeilor au fost pornite tactici la nivel regional prin interzicerea avorturilor (inclusiv prin propagandă în sistemul medical), atunci contra adoptării copiilor de către cuplurile LGBT Salvini a restabilit termeni de ”mamă” și ”tată” în cărțile de identitate ale copiilor, în care din 2015 era scris ”părinte 1” și ”părinte 2”. În calitate de ministru de Interne, Salvini a semnat decretul de intrare în vigoare a acestor prevederi în primăvara 2019, chiar dacă colegii de aliați din Mișcarea 5 Stele nu au denunțat aceste măsuri.[14]

Matteo Salvini im Urlaub (picture-alliance/dpa/Zumapress/Lapresse/S. Cavicchi)

Matteo Salvini; Photo credit: https://www.dw.com/ro/italia-ar-putea-aluneca-%C5%9Fi-mai-mult-spre-dreapta/a-49975426

Într-un final discursurile și mișcările populiste ale extremei drepte europene din Italia condusă de Matteo Salvini au avut scopul de a aduna un număr câte mai mare de alegători, însă rigiditatea și a radicalismul l-au lăsat fără aliatul principal datorită cărui formau o majoritate în conducerea țării.

Mișcarea 5 Stele, pe 29 august 2019 a depus jurământul alături de Partidul Democrat (de centru – stânga) și LeU (Liberi și Egali, de stânga) pentru formarea noului guvern și a renunțat (tot datorită lui)[15] la alianța sub umbrela cărei pornise în 2018.[16] În acest fel, cel puțin pentru o vreme, Salvini a fost îndepărtat de la guvernare.

Scurtă istorie a atacurilor drepturilor femeilor din Italia

Legendele care circulă despre romantismul italienilor, Romeo și Julieta, scânteile amoroase și așa mai departe sunt destul de departe de atitudinea reală față de femeile din Italia.

Deși egalitatea de gen în Italia a început să fie sesizabilă abia în anii 60 ai secolului XX, primul pas simțitor la capitolul egalitate de gen fiind cel din 1969, atunci când parlamentul a adoptat o lege cu privire la dreptul la divorț, peste jumătate de secol acest drept a fost amenințat de către politicienii de extremă dreapta din anturajul lui Salvini. Tot dumnealor au lansat o campanie amplă contra drepturilor reproductive ale femeilor, adică anti-avort, care era permis prin lege încă acum 41 ani în urmă.[17] 

Totodată, potrivit Institutului Național de Statistică (Istat) în 2012, în Italia există un decalaj mare în respectarea egalității între bărbați și femei. Circa 70% din femeile de la nordul țării sunt angajate în câmpul muncii, pe când mai la sud de Roma cifra scade la 35%, iar în medie circa 50% din țară sunt angajate. Conform datelor pentru anul 2015, Italia are una dintre cele mai mici rate de angajare a femeilor din țările membre UE. Circa 47,8% din femeile italiene cu vârsta între 15 și 64 ani sunt angajate în câmpul muncii, comparativ cu 66,5% pentru bărbați (datele pentru anul 2018 sunt aproximativ aceleași).[18]

Imagine de la protestul din Roma, pe banner este scris sloganul „Nu violenței împotriva femeilor”. Photo credit: Filippo Monteforte (https://www.thelocal.it/20181119/salvini-code-red-needed-for-reports-of-violence-against-women)

Discriminarea pe criteriu de gen în Italia vine și în domeniul sportului. În 2018 fanii clubului italian de fotbal ”Lazio” au declarat că femeile nu ar trebui să apară în ”locul lor sacru” adică pe stadionul olimpic din Roma. În acest sens au distribuit pliante cu mesaje care descurajau și le cereau femeilor să nu vină la meci, pentru primele rânduri de pe stadion ar trebui să aparțină bărbaților, motivând că ei nu-și aduc soțiile sau prietenele la meciurile de fotbal. În viziunea lor femeile ar fi trebuit să urmărească meciul dintr-un loc situat mai sus de al zecelea rând.[19] Conform organizației care optează pentru drepturile omului ”Human Constanta”, tot mai des sunt întâlnite organizații de extremă dreapta care distribuie mesaje criptate cu simboluri și texte discriminatorii și instigatoare la ură.[20]

Aproximativ 77% din omorurile femeilor din Italia (date din 2017) au fost comise de către foștii sau actualii parteneri, 112 femei din 145. Una din trei femei cu vârste cuprinse între 16 și 70 ani a suferit abuzuri fizice sau sexuale. Datele poliției italiene arată că în perioada 2006 – 2016 la fiecare două zile a fost omorâtă câte o femeie, în total 1740 și în medie câte 174 de femei sunt ucise anual.[21]

Pentru a reduce acest număr de crime și acte de discriminare împotriva femeilor la nivel de țară sunt adoptate legi care prevăd înăsprirea pedepselor, dar acest lucru nu este suficient atât timp cât cu o mână se ”oferă” egalitate de gen, iar cu alta se încalcă dreptul femeilor lansând legi împotriva drepturilor reproductive sau ținând discursuri batjocoritoare de la tribune, așa cum a făcut-o vice-prim ministrul Matteo Salvini.

Despre congres și proteste

Să ne întoarcem la Congresul Mondial al Familiilor din Verona, pentru a arăta prin ce metode au avut loc actele de discriminare publică și limitare a drepturilor universale ale omului.

Matteo Salvini, pe scena Congresului Mondial al Familiilor de la Verona, striga isteric în fața conservatorilor extremei drepte adunați la eveniment, că femeile care devin mame-surogat ar fi niște cuptoare cu microunde și bancomate. El s-a declarat împotriva lor, promițând că va lupta pentru familia naturală și drepturile copiilor.[22]

Matteo Salvini, la Congresul Mondial al Familiei; Photo credit: https://www.thenational.ae/world/europe/salvini-invites-far-right-parties-to-italy-to-forge-alliance-ahead-of-eu-vote-1.844976

Desfășurarea unui astfel de eveniment la care înalți oficiali de stat fac astfel de declarații, nu este altceva decât un pas înapoi, un pas mai aproape spre evul mediu. Drepturile și libertățile câștigate de femei pe parcursul istoriei, care au devenit înrădăcinate în societate, sunt amenințate de către un grup de conservatori reacționari care promovează politici de înlăturare a dreptului la avort, la divorț și în general al femeii.

Indignările au venit nu doar din partea inițiativelor și organizațiilor non-guvernamentale care optează pentru apărarea drepturilor omului. Din motiv că la evenimentul medieval a participat și luat cuvântare ministrul educației Marco Mussetti, funcționar public care reprezintă școlile și universitățile, iar vocea lui ar fi trebuit să reprezinte vocea cunoașterii și cercetărilor științifice, care de fapt sunt laice, fără propagandă religioasă sau politică, 672 de cercetători și profesori ai universității din Verona au semnat o scrisoare deschisă prin care declarau următoarele:

”Ideea precum că natura le-a oferit bărbaților și femeilor roluri sociale și funcții mentale diferite, care atribuie automat unei femei rolul de reproducător și gospodină; ideea că munca în afara casei nu este pentru femei, iar permisiunea divorțurilor și a avorturilor sunt cauzele declinului demografic, afirmația că toate celelalte forme ale familiilor, cu excepția unui cuplu heterosexual căsătorit, nu sunt potrivite pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor; promovarea ”terapiei” pentru persoanele homosexuale cu scopul de ale ”întoarce” la armonia heterosexualității… Încearcă să prezinte toate aceste poziții ca fiind solide științific, dar de fapt studiile internaționale nu au demonstrat niciodată astfel de rezultate, dimpotrivă le-au negat… nu sunt altceva decât niște credințe fără nici o bază științifică și demonstrabilă.”[23]

Din câte putem observa la Congresul Mondial al Familiilor din Verona, precum și la celelalte ediții, subiectele discutate nu au fost despre protecția familiei, ci mai degrabă un soi de dezbateri și contestări ale teoriei evoluționiste și ceea ce derivă din ea. Deviza congresului ”Wind of Change” nu a fost nimic altceva decât o tentativă de a reduce din valorile democratice din Uniunea Europeană. Toate aceste discursuri homofobe  cât și discriminatorii pe criteriu de gen, au răsunat și mai dur, din motiv că cuvintele jignitoare au venit din partea unor funcționari publici de rang înalt din Italia, iar aceștia la rândul lor există din impozitele plătite de toți cetățenii italieni, indiferent de orientare sexuală sau gen.

Imagine de la protestul împotriva CMF Verona; Photo credit: https://ru.euronews.com/2019/03/31/italy-family-congress-womens-rights

Protestele împotriva organizării Congresului Mondial al Familiilor din Verona, au avut loc atât până la, cât și în perioada desfășurării evenimentului. Zeci de mii de cetățeni din toată Italia au venit în Verona pentru a protesta în susținerea drepturilor femeilor, a persoanelor LGBTQI+ și a căsătoriilor între persoanele de același sex. Pancartele aveau așa mesaje precum ”Bine ați venit în Evul Mediu” și ”Eu decid”, în acest fel protestatarii au spus clar că pledează pentru respectarea drepturilor persoanelor LGBTQI+ și a femeilor, criticând dur politicile autorităților publice italiene prin care interzic avorturile, și asta sub pretextul apărării valorilor tradiționale ale familiei, care de fapt sunt împotriva acesteia.[24]

REUTERS/Yara Nardi

Text pe banner: ”Femeia nu este o gaură, avortul nu este o crimă”; Photo credit: https://ru.euronews.com/2019/03/31/italy-family-congress-womens-rights

Concluzie

Încercările mișcărilor de extremă dreapta de a face propagandă anti femeie, anti-avort, anti-LGBTQI+ și în general anti-drepturile universale ale omului vor eșua, cred eu, pentru că nivelului de respectare a valorilor democratice este în creștere odată cu sporirea nivelului de viață și informare a oamenilor.

Discursurile populiste și extremiste sunt apriori percepute drept împotriva oamenilor, susținătorii valorilor conservatoare rămân tot mai puțini, iar participarea oamenilor de rând la așa evenimente precum Congresul Mondial al Familiilor este una frustrantă, atât timp cât niște inși în costume scumpe vorbesc despre amenințarea la valorile familiei tradiționale venită din partea norului negru LGBTQI+ și ”prea multe” drepturi pentru femei.

Dacă în țările precum este Republica Moldova, astfel de discursuri homofobe, discriminatorii și instigatoare la ură, încă își mai au susținători în umbră, din cauza nivelului de sărăcie și lipsei de informare, atunci în țările dezvoltate precum este Italia, părerea cetățenilor este cu mult mai răsunătoare, pentru că odată ce valorile democrației și drepturile omului au fost respectate și simțite pe propria piele, scoate cetățenii în stradă și își cer drepturile înapoi.

Faptul că în Italia s-a ajuns la organizarea unui astfel de eveniment la care s-au adunat persoane influente din mai multe țări ale lumii, este rezultatul venirii la putere a unor politicieni cu viziuni reacționare precum este Matteo Salvini. Dar, din câte se vede, lozincile populiste împotriva unor grupuri majoritare de cetățeni din țară nu au adus rezultate de lungă durată, dezbinarea societății eșuând. Matteo Salvini, ca un ”bărbat adevărat și încrezut în sine” s-a auto-lichidat cu speranța că va crește și va obține mai multă putere, însă conform ultimelor evenimente dumnealui a rămas în opoziție, iar din această poziție cuvintele anti-avort, anti-femei și anti-LGBTQI+ nu răsună atât de masculin și amenințător.

Se pare că deocamdată evul mediu în Italia va putea fi văzut doar în arhitectură, iar valorile fasciste în cercurile ”elitelor” care se visează a deține puterea din vârful piramidei.

Referințe:

[1]                  https://www.splcenter.org/fighting-hate/intelligence-report/2010/18-anti-gay-groups-and-their-propaganda

[2]                  https://womo.ua/nastup-na-prava-materiv-ta-ditey-v-italiyi-protesti-u-rimi-proti-zakonoproektu-pillona/

[3]                  https://womo.ua/nazad-v-srednevekove-italyantsyi-vyishli-na-marsh-protiv-vsemirnogo-kongressa-semey/

[4]                  https://hromadske.ua/ru/posts/rossijskie-skrepy-dlya-italii-kak-kongress-semej-v-verone-hochet-vernut-stranu-v-srednevekove

[5]                  https://www.thelocal.it/20181005/verona-pro-life-city-italy-abortion-law

[6]                  https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/medicii-din-italia-se-tem-sa-mai-faca-avorturi-de-frica-represaliilor-1100154

[7]                  https://www.buzzfeednews.com/article/lesterfeder/italy-war-on-women-verona-world-congress-of-families

[8]                  http://www.europarl.europa.eu/doceo/document/B-8-2019-0096_RO.html

[9]                  http://www.veronasera.it/attualita/manifestazione-non-una-di-meno-verona-13-ottobre-2018.html

[10]                https://www.rfi.ro/presa-internationala-112911-bani-intunecati-americani-extrema-dreapta-europeana

[11]                https://adevarul.ro/international/europa/imigratia-problema-gestiune-perceptie-nu-valori-1_5bdf1f56df52022f7528653c/index.html

[12]                https://www.rfi.ro/presa-internationala-112911-bani-intunecati-americani-extrema-dreapta-europeana

[13]                https://www.dw.com/ro/italia-ar-putea-aluneca-%C5%9Fi-mai-mult-spre-dreapta/a-49975426

[14]                https://www.hotnews.ro/stiri-international-23072249-italia-salvini-reintroduce-termenii-tata-mama-formularele-pentru-cartile-identitate-loc-parinte-1-parinte-2.htm

[15]                https://www.rotalianul.com/criza-de-guvern-in-italia-salvini-rupe-coalitia-si-cere-alegeri-anticipate/

[16]                https://moldova.europalibera.org/a/30148299.html

[17]                https://en.wikipedia.org/wiki/Abortion_in_Italy

[18]                https://stats.oecd.org/Index.aspx?DatasetCode=LFS_SEXAGE_I_R#

[19]                https://www.theguardian.com/football/2018/aug/20/lazio-fans-tell-women-to-stay-away-from-stadiums-sacred-space

[20]                https://farenet.org/wp-content/uploads/2018/02/Signs-and-Symbols-guide-for-European-football_2016-2-ru.pdf

[21]                https://www.thelocal.it/20181119/salvini-code-red-needed-for-reports-of-violence-against-women

[22]                https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/vicepremierul-italian-matteo-salvini-socheaza-din-nou-ce-a-spus-despre-mamele-surogat-1106418

[23]                http://www.dsu.univr.it/?ent=iniziativa&did=1&id=8428

[24]                https://ru.euronews.com/2019/03/31/italy-family-congress-womens-rights

 

Acest articol face parte din proiectul Congresului Mondial al Familiilor Verona 2019”. Proiectul este realizat cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova, prin intermediul Departamentului Justiție și Drepturile Omului.

Despre autor

Sergiu Bejenari

Mă numesc Sergiu Bejenari. Mi-am făcut studiile de licență și master la o facultate de filosofie din Chișinău. Am avut și am tangențe cu așa domenii cum ar fi educație, organizare comunitară, comunicare, administrare și implementare a proiectelor de participare a cetățenilor la procesul decizional.
Egalitatea de șanse indiferent de rasă și sex, apărarea drepturile omului, promovarea libertății de gândire și exprimare prin metode non-violente și non-discriminatorii, sunt doar câteva din principiile și valorile pe care le doresc prezente în societate.

Lasa un comentariu