Duminică 7 iunie, m-am dus, cu tot cu copii şi familie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) să protestez împotriva miliardului furat. Ştiam din ajun, de pe unele site-uri, că neprietenii Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr” (PCDA) ar pregăti o „surpriză”. Ajuns la faţa locului, am înţeles. PMAN era ocupată cu veo 20 de maşini cu steaguri PL, cu 10 autobuze, fiecare din ele purtînd simbolurile unui „miliard de lei” (al zecilea reprezentînd „20 de miliarde” – calcul greşit, dar să trecem peste asta…) şi vreo două sutare de oameni grămădiţi în faţa tribunei, din care la moment se cînta asurzitor un hit folcloric.
Apoi la tribună au apărut cîţiva fruntaşi PL şi au prins a clama „Pro-vo-ca-re!”, avînd în vedere că cei de la PCDA ar fi organizat o provocare, urmărind să destabilizeze acţiunea peliştilor. Din cîte ştiam, cei de la PCDA declaraseră încă la 3 mai că vor organiza un nou miting în PMAN la 7 iunie. Hoţul strigă „prindeţi hoţul!”, cum ar veni.
La un moment, ca din pămînt apare o coloană cu vreo cîteva zeci de inşi cu tricoloruri, steaguri cu „PNL” şi cu nelipsitul slogan „U-NI-RE!”, căutînd să-şi facă drum în mulţimea mitingului PCDA şi huiduindu-i solidar pe cei de la tribuna PL, şi asta deşi protestul DA s-a autodeclarat a-partinic şi neafiliat unei platforme politice sau geopolitice, în afară de cea a indignării în faţa miliardului furat de cei astăzi la guvernare. O cacofonie veselă de lozinci şi discursuri îmi răsună în urechi în regim stereo. Undeva din dreapta, militanţii PNL, au prins a striga cît îi ţinea glanda: „U-N-I-R-E!!!”.
Apoi se vede şi se aude cum Dorin Chirtoacă îşi enumeră meritele şi monumentele acumulate pe durata aflării sale la primărie (şi a lui Mihai Ghimpu la preşedinţie). E drept că la al treilea merit se cam poticneşte şi este tentat să-şi expedieze discursul cu un „etc. etc.”. În sfîrşit, se vede şi se aude cîte ceva de la mitingul organizat de PCDA, strîmtorat într-un colţ al PMAN. Indignarea participanţilor de aici se îndreaptă la un moment dat către cei de la mitingul liberalilor: „RU-ŞI-NE!, RU-ŞI-NE!”. În replică, apare Mihai Ghimpu şi îi ocărăşte cît îl ţine gura pe cei de vizavi că cei care nu-s cu PL, cu Ghimpu şi Chirtoacă, îs cu Moscova! Mai încolo şi ceilalţi lideri PL preiau mesajul: cei care nu sînt la mitingul PL, sînt împotriva PL, ergo sînt „cu Putin”.
Pînă a veni la acest miting, aveam o atitudine mai degrabă neutru-pozitivă faţă de Ghimpu, Chirtoacă şi ceilalţi. Cel puţin au avut un fel de bun simţ de a nu se murdări cu „furtul seclolului”. Şi mai eram conştient că, orice ai face, în turul doi, va trebui să votez cu Chirtoacă. Acum, recunosc că mă simt în încurcătură. Păi, cum se face că PL-ul reuşeşte cu 3 zile înainte de eveniment să primească permisiune de a organiza un eveniment, cu maşini, camioane, autobuze şi tot tacîmul, în locul în care, de cîteva săptămîni, era programat un alt miting de protest, organizat de o formaţiune civică, împotriva miliardului furat? Adică vor să-şi facă capital politic pe seama nemulţumirii populare? Numai că socoteala de acasă nu prea merge cu cea de la tîrg, căci în piaţă au stîrnit huiduieli şi fluierături în loc să-i atragă pe cei veniţi în piaţă de partea lor.
De cei de la PNL ce să mai spui? Li s-a dat de înţeles de cîteva ori de la microfonul mitingului PCDA că e un miting al cetăţenilor de toate poziţiile politice şi geopolitice şi să nu încerce să „marcheze” evenimentul cu steagurile şi simbolurile lor. Ei s-au făcut că plouă.
Ici-colo se mai vedeau corturi şi simboluri ale altor partide: PPEM „Iurie Leancă”, PLDM… Cortul PLDM, e drept, părea părăsit, lăsînd să treacă prin el, melancolic, vîntul.
De altfel, m-am întîlnit puţin mai la deal, pe str. 31 august, cu un militant PLDM şi l-am întrebat la care miting a venit. „Oho, nu, la nici unul!! Cei vrei să mă linşeze? Şi unii, şi alţii… Eu mai bine, pe aici, pe la umbră…” Mă gîndesc: cum e oare să trăieşti cu gîndul că cineva ar avea plăcerea să te linşeze, în mod colectiv, şi încă s-ar certa în legătură cu cine să-ţi dea primul peste şale.
Mai încolo mă întîlnesc cu un vechi coleg. Se bucură că mă vede şi îmi spune: „Aici ai mult de lucru… Ai sociologie cu sacul…” De acord. Numai că lucrurile par prea limpezi pentru o analiză sociologică.
De fapt, aceste mitinguri, organizate într-un singur perimetru, marcat simbolic (PMAN), cristalizează simbolic „societatea (ne)civilă” moldovenească în aceste vremuri de restrişte. În loc să se mobilizeze contra celor ascunşi în spatele pietrei lui Ghimbu, cîteva formaţiuni de opoziţie se ceartă… pentru ce? Pentru cine reprezintă mai tare nemulţumirea „poporului”…
De la o tribună, nu mai ştiu de la care, s-a auzit că atunci cînd doi se bat, al treilea cîştigă. Fabula cu racul, broasca şi ştiuca se potriveşte şi ea, ca o mănuşă, pentru a defini situaţia mitingurilor din PMAN. Ironia face că toate grupurile de manifestanţi au strigat, pe rînd, „U-NI-RE!”, deşi probabil avînd în minte entităţi diferite cu care să se unească. Îi şi văd pe alde Plahotniuc, Filat şi Ilan Şor cum îşi rîd, cu un whiskey cu gheaţă în mîini, de corul mitingurilor din PMAN.
Partidele care au venit în această duminică în piaţă, mă refer mai ales la PL, au ratat o şansă ideală de a se solidariza într-un protest organizat în urma unei iniţiative civice împotriva abuzurilor celor de la guvernare. În schimb, au reuşit să-i antagonizeze pe protestatari împotriva lor, într-un context preelectoral fragil şi tensionat, deloc favorabil partidelor zise democratice.
Plimbîndu-mă prin parc, am descoperit că, de parcă neafectaţi de hărmălaia de la cele cîteva difuzoare din piaţă, oamenii îşi petreceau mai departe, ca în toate duminicile, odihna. Unii pozau pentru un portret făcut în creion de un pictor ambulant. Alţii vindeau şi cumpărau miere de casă. Tinerii părinţii îşi petreceau duminica la terenul de joacă, amenajat de parcă pentru o zi specială. În sfîrşit, în piaţa din faţa catedralei, nişte oameni jucau şah cu figurile mari sculptate în lemn (una din realizările primarului), sub privirea pricepută a unor spectatori. Pe scurt, viaţa îşi ducea mai departe cursul în parcul Catedralei. Mă întrebam, cu un fel de dojană, de ce oare aceşti oameni nu simt nevoia de a protesta, de a-şi exprima indignarea faţă de ce se petrece în ţară. Oare cît mai pot răbda? Sau poate nu ştiu? Mi-am dat seama că ei nu au cîtuşi de puţină încredere nici în cei de la guvernare, nici în cei ce protestează duminicile în piaţă. Dar protestează şi ei, în felul lor: neplătind impozitele, ocolind, pe unde se poate, legea şi, emigrînd periodic sau definitiv în ţări străine, pentru a supravieţui sau a le asigura, măcar nepoţilor, un trai decent într-o „ţară normală”.
Cazul din PMAN mă face să înţeleg, cu scîrbă, trenarea RM în no man’s land-ul tranziţiei. Partidele se perindă la „treuca guvernării”, continuînd să se înfrupte, fiecare cum apucă, care mai mult, care mai puţin, după cum îl duce capul, dintr-un sistem ajustat la toate abuzurile, mimînd democraţia şi statul de drept. „Societatea civilă”, întreţinută din fonduri străine, îşi face treaba pasabil, dar este anemică în spaţiul public. Iar oamenii de rînd reacţionează la toate acestea în felul în care au fost obişnuiţi de secole, cu „arma celor slabi”, supravieţind pe cont propriu şi boscorodind la bucătărie.
Pentru a ieşi la liman, una din entităţile de mai sus ar trebui să spargă acest cerc vicios al tranziţiei fără capăt, printr-un angajament activ şi onest: elitele politice, societatea civilă (organizaţiile obşteşti) sau oamenii de rînd (cetăţenii). Atunci cînd clasa politică este slabă sau incapabilă, oamenii de rînd pot avea această capacitate de a forţa elitele să-şi ia în serios şi onest sarcinile, delegate de alegători. Totodată, „societatea civilă” trebuie reinventată, printr-o întoarcere la strategii de acţiune la firul ierbii. Pentru asta este nevoie de metodă, solidaritate şi multă determinare.
Eşecurile răsunătoare cum a fost cel de duminică 7 iunie ar trebui să ne înveţe că a venit timpul să ne luăm soarta în mîini.
Fotografii şi video de autor.
Platformele astea civice (DA insa si unionistii) reprezinta probabil cea mai mare miscare de protest post-aprilie 2009 (in general cu aprilie 2009 ar trebui sa fim atenti pentru ca nu prea e clar ce s-a intamplat si mai ales pentru ca nu a generat nici o miscare cat de cat durabila). alt lucru de mentionat este ca ele reprezinta o categorie noua- pro-europenii (unii nationalisti, altii populisti justitiari) dezamagiti care sustineau pana acum aliantele pro-europene. indiferent daca Topii sau Romania stau sau nu in spatele lor, miscarile astea au reusit sa creeze un fel de spatiu politic nou – un segment pro-european insa ostil aliantei…si o alta noutate este forma pe care au luat-o: miscari civice, nu partide politice. (din nou, indiferent daca sunt sprijinite din afara, inovatia asta cu miscarile civice nationale ramane).
e greu de presupus ce se va intampla mai departe. un prim test sunt alegerile – daca ambele platforme reusesc sa-si pastreze aderenta si dupa alegeri si sa inventeze structuri durabile – ceva prezenta la nivel local, mecanism clar de recrutare, transparenta financiara clara – s-ar putea sa contribuie la un fel de renovare a spatiului politc.
Fara indoiala miscarile civice pentru noi sunt o aparenta dorita si cu perspectiva, insa pe ele le pasc doua pericole:
1)” Unionismul” (in ghilimele fiind ca nu este o miscare ci o politica). Societatea civila este dusmanul „unionismului”. In cazul in care apare o societate civila puternica ea duce la aparitia unui stat de drept, iar impreuna formeaza o natiune care la rindul sau nici de cum nu poate tolera o politica ce duce la nimicirea statului si a natiunii. Nu intimplator atunci cind se incearca consolidarea sosietatii „unionistii” sunt primii care se opun cu inversunare. Asa a fost cu frontul popular, asa a fost in 2009, tot asa este si acuma cind „unionistii” incearca sa zadarniceasca crearea unei platforme civice. Deci, sa nu ne facem iluzii, „unionismul” si societatea civila nu pot exista pasnic.
2) Liderii societatii civile. Cu toate ca platforma civica nu este un partid politic liderii trebuie sa dea dovada de maiestrie, pricepere in manevrare si sustinere financiara pentru a face fata provocarilor. Sa le dorim succes.
Dupa declaratia lui Dolganiuc ca DA se transforma in partid, ii prevad o soarta ca a Antimafiei. Aici DA si-a ratat vocatia de miscare civila. E o chestie de imagine. S-au grabit cu intrarea in politic. Ar putea sa le fie fatal.
Cat ii priveste pe unionisti, cred ca au ales miscarea cea mai buna aceea de a se mentine in afara politicului imediat. Atat ca partid, cat si ca implicare puternica cu mai multe partide. Zona politicului le-ar aduce numai pierderi de imagine, solicitari de voturi si promisiuni nerealizate din partea partidelor.
In privinta unionismului, se cere un articol despre unionism ca discurs civic fondator al statului Republica Moldova. Factologic, multe lucruri sunt neclare sau ignorate in mod intentionat. Ca vrem sau nu vrem, unionistii s-au plasat intotdeauna de partea modernizarii in stil occidental, au ales tabara geopolitica occidentala si s-au opus prezentei armatei a IV-a in Transnistria. Forta unionistilor se exprima prin Declaratia de Independenta a R Moldova, in manualele de istorie, geografie, cele de limba romana, precum si in politici culturale ale statului moldovenesc. Acuma, incercati sa-l scoateti pe Mihai Eminescu, Ion Creanga, Paunescu, Vieru din ce inseamna cultura RM si identitatea culturala a RM!!! Nu o sa reusiti. Lucrurile sunt mai profunde decat se intelege de obicei. Exista si puncte slabe ale unionistilor. Politic se regasesc pana si in partidul lui Lupu, dar asta e o alta poveste. Cat priveste zona societatii civile, se ignora acel miez cultural, identitar care da o coloratura etnica pana si numelui de moldovean. Credeti ca daca ar fi existat o alternativa la cultura moldoveneasca de tip sovietoruseasca sau la cea romaneasca, aceasta nu ar fi fost promovata?! Ba da, ar fi fost promovata. Credeti ca nu exista o alternativa politica la modelele occidentale sau rusesti. Exista. Si e aplicata. Si nu ne place. Dar este produsul nostru autohton: Filat, Plahotniuc, Voronin, Formuzal si toti ceilalti. Sunt ai nostri. Asta e capitalul uman cu care vrem sa facem miscari civice? Ei reprezinta majoritatea. Ceilalti sunt plecati sau in minoritate.
In general, orice abordare care urmeaza dihotomia nationalism civic vs. nationalism etnic deocamdata contrapune in mod fals statul de drept culturii nationale constitutive unei natiuni. Informatii importante o sa ne ofere rezultatele mixurilor etnorasiale din SUA si vestul UE. Dar rezultatele acestor mixuri le vom afla peste vreo 30 de ani. Complicat!!!
La final DA nu este DNA (desi as vrea).
Mi-am recitit textul si, desi pentru mine e clar 🙂 , simt ca e nevoie de niste sublinieri. Sa-l rescriu e prea tarziu.
Dintai. Capitalul uman este definitoriu pentru edificarea statului de drept. Din varii motive acel capital uman necesar edificarii democratiei si statului de drept este in minoritate in RM. De aceea miscarile civice de la „firul ierbii” autentice si puternice sunt destul de improbabile in RM. Din pacate.
Doi. Exista o contrapunere falsa a ideii de stat de drept si a miscarii unioniste.
Statul de drept este un proposition nation care nu are o legatura fundamentala cu notiunea de nationalism etnic si nici cu cea de nationalism civic. Statul de drept insa are legatura cu un anumit tip de cultura, cu un anumit model civilizational. Intr-un sens destul de direct, in zona noastra acesta este un model de imprumut, fara traditie de durata. Tare mi-e frica ca ne mai trebuie un 30 de ani pe putin pentru a internaliza cultura care alimenteaza functionarea statului de drept.
In ce priveste unionismul avem de-a face cu ocultari pe fata. Natura acestuia nici macar nu este discutata. Fara o esenta identitara amplasata pe continuumul moldo-romano-unionist, orice incercare de intelegere a RM este iluzorie. Aceasta esenta explica in masura de unde unionismul a aparut, inclusiv si ca reactie la nationalismul moldovenesc de tip sovietic (in forma nationala, in esenta sovietorus). Ancorarea RM in zona geopoliticii rusesti explica si interminabila tranzitie a RM, dar si de ce unionismul nu a disparut. In lipsa influentei rusesti, clasa politica ar fi fost fortata sa faca treaba. Dar exista aceasta influenta ruseasca. Iar clasa politica are spatiul de manevra necesar pentru a crea o zona de manevra. Zona aceasta de manevra, aparata de obicei de autoproclamatii statalisti, este cea care ne tine prizonieri ai clanurilor politice moldovenesti.
Trei. Minoritatile nu au vocatie politica. Nu in democratie, unde stim ca numarul conteaza. Minoritatile nici nu au aceasta pretentie. Singurul lucru pe care il urmaresc este cat mai multa autonomie pentru zonele in care sunt concentrate si cat mai multa finantare de la centru. (Situatia UDMR-ului este la fel de irelevanta. Au doar capacitatea de a inclina balanta in lupte in care oricum sunt piese mici.) In plus, destul de firesc in RM nici minoritatile nu au o traditie a statului de drept. Discutia despre includerea semnificativa a minoritarilor in miscari civice nationale (in sens de toata lumea) este extrem de speculativa. Nu inseamna ca trebuie sa toleram manifestarile sovine sau sa le excludem din start. Dar asta este deja cu totul altceva.
Situatia este foarte complicata. Dar cum comentam si la un alt articol mai vechi: nu unionismul este punctul slab al al Platformei DA. Un pas important, cred eu, este refuzul statalismului romanofob. Cel putin un as al manipulatorilor politici si-ar pierde din valoarea de prostire a populatiei. Probabil si unionismul si-ar pierde din putere.
Ezista trei feluri de unionism:
1) al moldovenilor ca dorinta, aspiratie aparuta odata cu ocuparea de catre imperiul rus a unei parti a moldovei
2) unionismul roman ca miscare pentru formarea statului national (aici este si Eminescu dar si lipsa Basarabiei la Alba-Iulia in 1918)
3)unionismul politic aparut dupa 1989, parte componenta a panromanismului si instrument in politica ctatului roman
Astazi primele doua tipuri de unionism au o influienta minora asupra vietii publice, asa dar, in majoritatea cazurilor avem de a face cu un instrumentl politic al statului roman si nu pot fi de accord ca aceasta politica are si efecte pozitive pentru noi. Chiar de la inceput, inclusiv la adoptarea declaratiei de suveranitate (sa ne amintim cum si cine a scris textul) acest instrument a avut si are un rol negativ pentru noi. “Unionismul” traieste in simbioza cu imperialismul rusesc, se sustine reciproc in mentinerea R Moldova intr-o pozitie atirnata si fiecare din ei asteapta momentul potrivit.
Anume din aceasta cauza orce miscare care are drept scop consolidarea natiunii trebuie neaparat sa se debaraseze de “unionisti”