RECENTE REVISTA PZF

Revista de duminică. (Nr. 20)

ARTICOLE.
Un interviu, în Ziarul de Gardă, cu Iurie Ciocan, președinte al Comisiei Electorale Centrale pe tema neadoptării legii partidelor. ”Rămâne să se prăfuiască în Parlament. Cu regret spun acest lucru. Credem că e absolut obligatoriu să fie adoptată până la demararea campaniei electorale din acest an. (…) În primul rând, această lege ar aduce multă claritate pentru cetăţeni cu privire la finanţarea partidelor: oamenii ar cunoaşte cine finanţează, la ce condiţii, ar afla exact ce face partidul cu aceşti bani — face concerte sau achită salarii, sau editează materiale informative. Analizând rapoartele financiare ale partidelor din ultimele campanii care au avut loc din 2009 până în 2011, s-a constatat că multe partide politice nu achită salarii, chiar nici nu au persoane angajate, nu achită bani pentru concerte, deşi cunoaştem cu toţii că în campanii suntem invadaţi de concerte, cu vedete locale şi internaţionale. La fel, nu sunt declarate cheltuieli de transport, benzină, telefonie, comunicare, chirie. Se indică că aceste activităţi nu s-au făcut. Dar ştim că toate aceste activităţi au loc şi că multe persoane sunt remunerate de către partide fie ca observatori în alegeri, fie pentru alte munci. Noua lege va ajuta ca aceste informaţii să fie declarate în mod adecvat. Acum, în baza acestei noi legi, partidele ar urma să se conformeze şi să prezinte rapoarte mult mai bune. Am făcut deja şi traininguri cu contabilii partidelor politice pentru completarea acestor rapoarte, pentru că este important ca fiecare să cunoască exact ce are de făcut. Încă un an în urmă am făcut aceste traininguri, atunci când am prezentat acest proiect de lege în Parlament. Încurajez parlamentarii să o adopte cât mai curând până la campania electorală. Chiar dacă, aparent, se văd nişte incomodităţi, beneficiul societăţii va fi mult mai mare.”

Un text polemic despre realizările primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, pe blogul lui Victor Chironda.

Ministerul Educației și Expert Grup au realizat un site ce prezintă bugetul alocat pentru fiecarea școală din țară în 2014.

Un top al demnitarilor moldoveni cu cele mai scumpe automobile, la Ziarul Național.

Obrad Savic despre necesitatea unei europenizări a memoriei istorice. ”We cannot accept the irrevocable truth that conflicted national memories still have a great capacity to destroy the normative foundations of any possible unified European memory. What is needed today is the urgent Europeanization of national memories, the categorical formation of a European Memory, so that Europeans can assume their share of the endless, universal responsibility over the brutal past. Only within a unified European memory can we discover that the Holocaust belongs to a common „European dark legacy” and not exclusively to German guilt. If the shameful truths of horrifying pasts are not only national property, then we might recognize that, in a certain way, Europe today, Europe here and now, comes as much from Auschwitz as from the Greek, Roman, and Christian traditions. This means that the self-critical rejection of national memory constitutes a precondition and may result in an opening for mutually deliberative engagements over the painful past.” 

Peter Marcuse despre re-imaginarea critică a orașului: ”So one route to re-imagining the city from scratch is to imagine a city where as many of the things that are now done for profit, motivated by exchange, competed over for personal gain in money or power or status, or driven by necessity alone – as many of these as possible are done out of solidarity, out of love, out of happiness at the happiness of others. And then imagine all the things we would change…To put the challenge of re-imagining a city most simply: if a city could be fashioned for the purposes of the enjoyment of life, rather than for the purposes of the unwelcome but necessary activities involved in earning a living, what would that city be like? At a minimum, wouldn’t it shift the priorities in the uses of the city from those geared to „business” activities, those pursued purely for profit in „business” districts, to those activities done for pleasure and their innate satisfaction, in districts designed around the enhancement of residential and community activities?”  

G.M. Tamas pe CriticAtac despre Ungaria: ”E o întrebare grea – și cea mai importantă. În primul rând, am asistat la încă niște alegeri în care o dreaptă autentică s-a opus unei pseudo-stângi. Coaliţia „de stânga” combina un liberalism al drepturilor omului cu un liberalism mercantil pro-european și un populism „de stânga” extrem de vulgar, care a făcut niște promisiuni evident nerealiste. Aceste elemente nu s-au potrivit deloc între ele. Viktor Orban și conservatorii săi naţionaliști au refuzat pur și simplu să prezinte orice fel de program sau manifest electoral. Unicul lor slogan a fost „Vom continua!”/”Mergem mai departe!” Politica lor constă într-o combinaţie de pomeni pentru clasa mijlocie și numai pentru aceasta, și un foarte strict program de „lege și ordine” pentru toţi ceilalţi. E o politică de represiune simplă și făţișă: cenzurarea presei, botezată „unitate naţională” (ceea ce vrea să spună că nu se-aude nicio voce disonantă), un învăţământ cu puternice accente șovine la toate nivelurile, un cult al „muncii grele” ce-i persecută pe șomeri, îndeosebi pe rromii săraci, un discurs macho, axat pe voinţă, putere, hotărâre, acţiune, „supunerea faţă de conducător”, virilitate. O nouă identitate naţională, cu puternice rădăcini în fotbal și care se bazează pe grupuri de ultrași de extremă dreapta, un dispreţ faţă de intelectuali și o ură generalizată faţă de toţi străinii (atât împotriva vecinilor noștri din „statele succesoare”, cât și împotriva perfidului și decadentului Occident, ca să nu mai amintim de confraţii noștri de culoare). Stânga a fost prezentată – urmând cea mai veche dintre reţete – ca o agentură a „străinilor”, le parti de l’étranger. În același timp, partidul de la guvernare a pierdut sute de mii de voturi, care s-au dus, în parte, spre fasciștii cei mai expliciţi. Nemulţumiţii părăsesc ţara în masă. Astăzi, Londra este cel de-al treilea oraș ca mărime al Ungariei. Dispoziţia generală e una sumbră, peste tot domnește o atmosferă de lehamite și suspiciune. Xenofobia și etnicismul nu sunt condimentate cu niciun strop de mândrie naţională.”

 Ucraina.

Dmitrii Bîkov despre reversul extazului patriotic. ”Но в том-то и главная беда нашего времени и нашего места, что страна, лишенная новых идей и обладающая бесконечной гордостью, мечтает только о мести, экспансии, репрессиях; что она не становится ни умней, ни добрей, ни честней, и даже присоединение Крыма вызывает в ней не столько радость, сколько патологическую злобу на весь свет и ненависть к любому милосердию либо просвещению.” 

În The Guardian, un editorial despre revenirea naționalismului pre-sovietic în Rusia și altul despre sancțiunile occidentale față de Rusia. O cronică curentă a evenimentelor. Un reportaj de la fața locului din Odesa.
Pe site-ul ministerului de interne al Ucrainei a apărut o informație că printre cei care au murit în Odesa în ciocnirile de pe 2 mai, s-ar găsi mai ales cetățeni ruși și transnistreni (moldoveni, cum ar veni).

CĂRȚI.
Citit sau răsfoit:
Stephen Graham, Cities under Siege: The new Military Urbanism” (2010). O carte de sociologie urbană ce analizează transformarea orașului dintr-un spațiu al  traiului comun ce are drept scop final armonia personală și interesul public într-un spațiu văzut ca o sursă de amenințare pentru indivizi. Graham urmărește etapele prin care acest proces a fost posibil: războiul contra terorismului după 2001, privatizarea orașului, gentrificarea, securitizarea spațiului public, apariția unei culturi de consum militariste (manifestate mai ales prin uzul SUV-urilor), construcția unor imagini ale orașului ca ”junglă” etc. Cei care nu au răbdare pentru  cartea întreag pot vedea o scurtă prezentare video a temelor și argumentelor principale de către autor însuși. (VS)

The Sacred in Twentieth-Century Politics ”,Ed. Roger Griffin, Robert Mallett și John Tortorice (2008). O carte ce investighează fenomenul religiei politice (termen inventat de Eric Voegelin și Raymond Aron în anii 30 pentru a explica persistența unui puternic nucleu sacru în cadrul ideologiilor pretins seculare ale fascismului și bolșevismului). Autorii extind aria de aplicare a conceptului argumentînd că, importante elemente de sacralizare a politicii pot fi găsite nu doar în regimurile totalitare ci și în regimuri politice autoritare sau semiautoritare precum Cuba, Turcia sau India (cazul ideologiei Hindutva).
Am o oarecare nedumerire că autorii n-au abordat și alte religii politice – individualismul, cultul pieței libere. E loc. (VS).

Liviu Rebreanu, Răscoala (1932). Cu o mare doză de rușine trebuie să recunosc că am citit romanul abia acum. În școală am lecturat și comentat Ciuleandra, Pădurea Spînzuraților și Ion. Pe urmă, cînd mă îndrăgostisem, am frunzărit Adam și Eva. Răscoala s-a aflat cumva la periferia intereselor mele literare (pentru teme sociale, Ion îmi era mai mult decît suficient). Uitasem de el însă el nu a uitat de mine. Cu ocazia unor cercetări de istorie economică românească am ajuns la problema țărănească – marea problemă a sfîrșitului sec. XIX-începutul sec. XX , apoi la răscoala țărănească din 1907, după am mers spre scrierile savante despre răscoală și am ajuns la ”zugrăvirea” literară a ultimei răzvrătiri țărănești din Europa ori, vorba lui Philip Gabriel Eidelberg, o Jacquerie modernă).
Romanul mi s-a părut cumva asimetric, întîi compozițional – un volum și jumătate în care tensiunile se acumulează iar liniile de conflict devin clare. Tensiunea imensă e ulterior degajată foarte rapid: țăranii răzvrătiți o ucid pe Nadina și pe socrul ei Miron Iuga, dupa care…urmează un fel de liniște: vechea ordine e restraurată, vechile practici ale abuzului se repetă (desigur, cu un grad diferit de gravitate – inițial jandarmii își permit doar să bată țăranii pînă la sînge, după răscoală îi împușcă nemilos). Să faci o revoluție doar pentru a o viola pe cucoana Nadina și pentru a fura trei godaci din curtea preceptorului fiscal?
Mai e și o altă asimetria – una între caractere. Există, pe de o parte, caractere complexe, bine dezvoltate (Titu Herdelea, tînărul Iuga), iar pe de altă parte, caractere foarte schematice – liniare și chiar plictisitoare pe alocuri. Nadina, de exemplu, e arhetipul excelent al boierului-parazit ce trăiește din munca țăranului (moartea ei e, deci, logică și așteptată), Miron Iuga e o fosilă a ordinii vechi (moartea lui e la fe lde previzibilă), arendașii sunt atît de lacomi și necinstiți încît e de mirare că scapă atăt de ușor.
Altfel, o excelentă lectură. (VS).

Romanul tînărului dar deja celebrului scriitor rus Roman Sencin, Eltîşevî, este o „sagă” a unei familii ruseşti aproape obişnuite în tranziţia post-sovietică. În perioada sovietică, Nikolai Mihailovici lucra în miliţie, Valentina Viktorovna la bibliotecă. În tranziţia post-sovietică au continuat o vreme să lucreze în aceleaşi instituţii (doar că el s-a mutat la dispensarul de dezalcoolizare, celebrul „vîtrezvitel’”), întrucît, ne spune naratorul, nici unul din ei nu avea capacităţi antreprenoriale, şi poate mai bine că nu, pentru că prietenii şi colegii care le-au avut fie au murit, fie nu s-a mai auzit de ei din anii 1990. Fiul lor Artiom a făcut armata, dar nu a reuşit să-şi găsească un serviciu stabil. Celalălat fiu, Denis, deşi mai abil în a se adapta la condiţiile de viaţă ale tranziţiei, nimereşte la închisoare. Un accident la serviciul lui Nikolai Mihailovici (este prins că fura bani de la „clienţii” instituţiei, o practică curentă în această instituţie) îi face pe ei să se mute din oraş în satul de baştină al soţiei. Din acest moment începe o aventură antibucolică a luptei personajelor pentru supravieţuire în condiţii cu totul improprii unei vieţi decente. Penuria şi violenţa sînt noile standarde de trai, iar şiretenia şi alcoolismul – nişte măsuri de supravieţuire acceptabile. Numai că aceste strategii de supravieţuire se adeveresc păguboase. Familia Eltîşevî, deşi se sforţează să-şi păstreze optimismul şi integratitatea morală, degradează treptat pe fundalul alcoolismului şi al relaţiilor tot mai otrăvite dintre oameni. Acest roman ne aduce aminte soarta asemănătoare ale multor sate din Moldova profundă în această epocă de nesfărşită tranziţie. (P.N.)

FILME.

germinal-movie-poster-1993-1020483284

Germinal (1993, regizor Claude Berri). L-am revăzut de 1 mai, cînd în toată lumea se celebra Ziua Solidarității Oamenilor Muncii. De departe cea mai bună ecranizare a celui mai bun roman al lui Zola. Pasiuni. muncitori, luptă de clasă, compromis. O istorie a unei înfrîngeri (cîștigă cel care poate apela la jandarmi).
L-am revăzut cu plăcere pe Renaud și cu mai puțină plăcere pe Gerard Depardieu care…mă rog…s-a dus în Rusia doar pentru a nu plăti impozite.

cosmos-a-spacetime-odyssey-fox-s1-2014-poster-2
Cosmos: A Spacetime Odyssey (2014).
Neil deGrasse Tyson, poate cel mai popular astrofizician al lumii de azi (cu excepția probabil a lui Stephen Hawking), a demarat o continuare a faimosului serial de popularizare a științei, realizat în anul 1980 de Carl Sagan, Cosmos: A Personal Voyage. Noul film, Cosmos: A Spacetime Odyssey actualizează cunoștințele despre cosmos, originea vieții, istoria descoperirilor științifice. În contrast cu Sagan, care era concentrat aproape exclusiv pe cosmos și știință, deGrasse Tyson (probabil cel mai energic, creativ, interesant și glumeț cosmologist) abordează și teme mai generale și mai angajate precum știința și religia (în chiar primul epizod), relațiile dintre interesul corporativ și cel științific pe exemplul prezenței plumbului în atmosferă ca urmare a utilizării sale în carburanți (epizodul 7), sexismul și inegalitățile gender în astronomie, pe exemplul unor cercetptoare de la Harvard care au adus o contribuție decisivă la dezvoltarea analizei spectrale a stelelor (epizodul 8).
Filmul poate fi privit pe site-ul oficial, l-am zărit în rusă pe torentele rusești, se mai găsește pe alte site-uri cu subtitrare în multe limbi iar google a găsit și subtitrare în română.
E un film excelent pentru toată familia.

Real_history_of_science_fiction_thumbnail
The Real History of Science Fiction (2014)Alt serial, găsit la BBC America, povestește istoria science-fiction. Primul epizod a fost despre roboți – cum au fost ei imaginați de-a lungul istoriei genului sci-fi. Al doilea epizod, pe care încă nu l-am văzut, e despre spațiu.

Cum vine 9 mai, probabil ar fi cazul să mai revedem un film-două din multele care s-au făcut pe tema ultimului război mondial. Din cele pe care le-am privit de-a lungul anilor aș recomanda:
– sovietice/rusești: Проверка на дорогах (1971), В тумане (2012), 4 дня в мае (2011), Двадцать дней без войны (1976), Восхождение (1976), Иди и смотри (1985), Летят журавли (1958).
– occidentale (americane, germane, franțuzești, italiene): 
Lacombe, Lucien (1974)Au Revoir Les Enfants (1987), The Pianist (2002), Schindler’s List (1993), Shoah (1985), La vita  e bella (1997), Unsere Mütter, unsere Väter (2013)Hitler, ein Film aus Deutschland (1977).
O listă de vreo 50 filme relevante, cu scurte descrieri, poate fi accesată aici.

 

CARICATURI.
Din L’EXPRESS.

kAPpress3277

Din Marianne.
[MAG] Marianne N.887 - 18 au 24 Avril 2014

Despre autor

Platzforma Redacția

Lasa un comentariu