Ce zice lumea
Analize

Un „conflict înghețat” pe fundalul rivalităților est-vest. De la Transnistria la Donbas, istoria care se repetă

 Jens Malling

 

În timp ce guvernele din Ucraina și Moldova aspiră spre vest, o mică republică separatistă, prinsă între aceste două țări, nu le împarte aspirațiile. Chiar și în lipsa recunoașterii internaționale, de douăzeci și doi de ani Transnistria împiedică proiectele occidentale, cerând aprobarea Rusiei pentru orice soluționare. Acest „conflict înghețat” clarifică mizele luptelor din Donbas.

 

„Spre viitor împreună cu Rusia.” La Tiraspol, capitala Transnistriei, sau Republica moldovească nistreană, un afiş pestriț în culorile Uniunii Economice Eurasiatice ocupă întreaga lungime a unui troleibuz. Sloganul, scris în limba rusă, principala limba oficială a acestui teritoriu, reprezintă imaginea unei familii locale: tatăl, mama și un copil își îndreaptă o privire plină de speranță spre silueta unui Kremlin cu înfăţişare de fortăreață protectoare. Călătorii par să intre și să iasă din afiş. Vehiculul dispare îndată la sfârșitul arterei principale a oraşului, pe strada 25 Octombrie. Aceasta e data revoluției ruse din 1917.

Anexarea Crimeii de către Federația Rusă în martie anul trecut a reanimat interesul pentru „conflictele înghețate”, apărute în urma creării mai multor state disidente și nerecunoscute ca atare după destrămarea Uniunii Sovietice. Unii comentatori au invocat posibilitatea ca Rusia să anexeze într-un mod similar Abhazia, Osetia de sud și Transnistria, ca reacție la acordurile de asociere semnate cu Uniunea Europeană în luna iunie a anului trecut de către Georgia, Moldova și Ucraina. Rusia a avut grijă să nu mai extindă anexiunile, chiar dacă populațiile vizate n-ar fi probabil ostile unui asemenea proiect. Deja în 2006, 98% din electoratul Transnistriei s-a pronunțat prin referendum pentru o „eventuală integrare cu Rusia”. Chiar dacă acest vot a fost organizat fără o dezbatere reală de către Igor Smirnov, „președintele” de atunci al acestui teritoriu ce adună o jumătate de milion de locuitori, această opinie pare împărtășită pe larg.

În timp ce trecem Nistrul pentru a păși pe malul de est, se pot deseori remarca posturi de control păzite de bărbați purtând panglicile tricolorului rusesc. Acești soldați participă, alături de militarii Transnistriei și Moldovei, la starea de menținere a păcii de la războiul ce a opus în 1992 trupele guvernamentale moldovenești celor insurgente slavofone[1] ale acestei fâșii înguste de pământ dintre râul Nistru și Ucraina. Victorioși, insurgenții din Transnistria și-au proclamat independența, au adoptat o Constituție, un drapel, un imn național și o stemă. „Republica” are un guvern, un parlament, o armată, o poliție, un serviciu poștal, însă pe care niciun stat al Organizației Națiunilor Unite (ONU) nu le recunoaște.

Transnistria a făcut parte din spaţiul rusesc vreme îndelungată, mai exact începînd cu tratatul de la Iași semnat în 1792, timp în care Moldova mai era sub suzeranitatea otomană. Din 1944 și până în 1991, acest mal al Nistrului făcea parte din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, una dintre cele cincisprezece republici componente ale URSS[2]. În iunie 1990, când URSS se afla în proces de destrămare, populația slavofonă se îngrijorase de adoptarea de către Parlament a unei legi ce declarase limba moldovenească (română) unica limbă oficială a Republicii moldovenești. La 23 februarie 2014, îndată după formărea unui nou guvern în urma revoltelor din Maidan la Kiev, deputații ucrainieni vor repeta aceeași greșeală, abolind rusa în calitate de limbă regională oficială, ceea ce va fi văzut drept o provocare în estul țării. Anterior în Moldova și recent în Ucraina, aceste legi au jucat un rol cheie în escaladarea politică dintre regiuni etnic heterogene, fapt ce a dus la război civil.

În martie 1992, forțele naționaliste moldovenești încearcă să preia controlul Transnistriei, unde 60% din locuitori sunt ruși sau ucrainieni. Combatanții moldoveni au fost respinși în iulie același an, în parte de unitățile fostei armate sovietice a 14-a, al căror sediu se află la Tiraspol, pe malul de est. Semnătura unui acord de încetare a focului pe 21 iulie 1992 pune capăt luptelor, dar nu și conflictului, care devine din acel moment „înghețat”. Actualmente, prezența militară rusă este estimată la aproximativ 2000 de oameni, dintre care 400 sau 500 sunt pacificatori în cadrul acordului din 1992. Restul efectivului contribuie la Grupul Operațional al Forțelor Ruse în Republica Moldova (GOFR), moștenitoare a forțelor sovietice devenite ruse. Prezența lor este ilegală în viziunea Chișinăului, capitala moldovenească, precum și în viziunea celor mai multe state occidentale. Moscova, în schimb, o justifică sub pretextul că GOFR ar fi necesar pentru protecția mai multor rezerve de armament, vestigiu al războiului rece, care rămîn în teritoriu, cu precădere la Cobasna, în nordul țării. Forțele militare ruse din acest teritoriu oficial moldovenesc reprezintă un obstacol considerabil în viziunea unor lideri occidentali, cum este senatorul american John McCain, care vrea „accelerarea integrării Georgiei și Moldovei în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord”[3]. Nicio regulă oficială nu împiedică adeziunea la Organizația Nord-Atlantică a unui stat ce găzduiește un conflict înghețat (sau a fortiori „deschis”). Dar, în practică, candidaturile Georgiei, Ucrainei sau a Moldovei nu au nicio șansă de a obține unanimitatea țărilor membre până când nu va fi găsită o soluție pentru entitățile secesioniste pe care le găzduiesc. Mai multe voci s-ar pronunța pentru a menționa riscul de implicare într-un conflict în temeiul articolului 5 al tratatului Nord-Atlantic, care prevede o asistență mutuală între state în caz de agresiune a unora dintre ele.

 

„Trăim mai bine aici decât în Moldova”

Tiraspolul și-a reînnoit atașamentul față de Rusia odată cu anexarea Crimeii. Pe 18 martie 2014, Mihail Burla, președintele „parlamentului” din Transnistria, a profitat de moment pentru a trimite o cerere lui Serghei Narâșchin, președintele Dumei (parlamentul rus), în care își exprima dorința ca țara sa să se alăture oficial Federației ruse. Kremlinul oferă deja micii republici cantități generoase de gaze și finanțează pensiile mai multor pensionari de naționalitate rusă ce trăiesc acolo. Se estimează că aproximativ între 180 și 200 de mii de transnistrieni dețin un pașaport rus, ceea ce reprezintă 35% din populație. Cererea lui Burla a fost însă respinsă.

Nadejda Ghinj, în vârstă de 60 de ani, face parte din beneficiarii unei pensii plătite de Moscova. Îmbracată într-un haină groasă, ea se apucă în grabă să măture o curte de la Balka, un cartier din Tiraspol. Ea își întrerupe activitatea și declară : „Aici, noi suntem pentru Rusia.” Când este rugată să descrie viața în Transnistria, doamna Ghinj răspunde : „Normală. Noi ducem o viață cât se poate de obişnuită.” Ea se consideră rusoaică deși s-a născut în orașul ucrainean Odesa, situat la o sută de kilometri la sud-est, unde continuă să trăiască câțiva membri ai familiei sale. Doamna Ghinj lucrează într-o uzină textilă de la Tiraspol. Fiica ei s-a instalat la Smolensk, în Rusia.

„Trăim mai bine aici decât în Moldova”, afirmă doamna Valentina Boico, de 53 de ani, care a venit din satul său să vândă lapte la sticlă între câteva blocuri de locuit de arhitectură sovietică. Părerea ei este pe larg împărtășită pe acest mal, cu precădere din cauza creșterii exorbitante a costului serviciilor urbane în restul Moldovei. Astăzi, 62% dintre moldoveni (din vest) cred că Acordul de asociere cu Europa ar putea avea consecințe similare asupra costului vieții[4]. De unde rezultatele bune obţinute de partidele pro-ruse la alegerile parlamentare de pe 30 noiembrie anul trecut în Moldova, cu 39% de voturi şi 44% pentru blocul pro-occidental, înfrângerea lor fiind de scurtă durată.

În Transnistria, poporul beneficiază de sprijnul financiar ce i-l oferă generos Rusia. Economia îmbină elemente ale modelului socialist, moștenit de la URSS, cu inițiative private. Un sistem de protecție socială suportat de Rusia coexistă alături de structuri oligarhice similare celor care s-au dezvoltat în alte foste „țări surori”. Grupul Sheriff, de exemplu, a stabilit un cvasi-monopol asupra comerțului mare și mic. Directorul său, bogatul om de afaceri Victor Gușan, posedă în special stațiile de benzină și supermarketurile din teritoriu. Logo-ul companiei este prezent peste tot.

Economia Transnistriei este bazată pe industriile siderurgice, de ciment și textilă, precum și pe centralele electrice. Enclavă teritorială pe plan politic, teritoriul este conectat la restul lumii: 95% din producția celor 4 uzine principale este exportată[5]. Principalii săi parteneri sunt Moldova, Rusia, România, Ucraina și Italia. Însă Transnistria exportă, de asemenea, spre Germania, Austria și Grecia. Cu toate acestea, economia sa este departe de a fi autosuficientă. Fără beneficiile generate din revânzarea gazului rus consumatorilor, fără fluxul de bani provenit de la muncitorii emigrați și ajutorul financiar direct al Moscovei, statul ar fi falimentat. Sprijinul rus datează de la începutul separării, însă de atunci s-a accentuat. Între 2008 și 2012, Transnistria a primit circa 27 de milioane de dolari (mai mult de 20 de milioane de euro) pe an, care erau alocate plății pensiilor și alimentației pentru cei mai nevoiași[6].

Doamna Ghinj consideră, totuși, că pensia sa ar putea fi mai mare. Ea primește fiecare lună echivalentul a o sută de euro. Așa cum chiria sa ajunge la 80 de euro, ea trebuie să-și vândă serviciile sale de măturătoare cinci zile pe săptămână pentru a suplini veniturile lunare. Soțul său a luptat în războiul cu Moldova acum douăzeci și doi de ani. O experiență dureroasă, pe care situația din Ucraina doar o readuce în memorie. „Noi nu vrem război. Vrem pace. E greu să știi ce să crezi despre confruntarea cu vestul, însă Rusia ne ajută. Sper că pacea va reveni curând în Ucraina.”

Datorită situației sale geografice, Transnistria reprezintă o miză importantă pentru Rusia, care este determinată să oprească expansiunea Uniunii Europene și NATO în țările fostei URSS. Pentru Artem Filipenko, care conduce o filială locală a Institutului Național Ucrainean de Studii Strategice de la Odesa, „transnistrienii sunt incontestabil proruși. Liderii lor consideră că acordul de asociere ce leagă Moldova de Uniunea Europeană nu este favorabil interesului țării lor”.

Rusia ar continua o strategie identică cu cea din Transnistria și în estul Ucrainei, unde „Republicile populare” autoproclamate din Donețk (DNR) și Lugansk (LNR) s-au separat pe 7 și 27 aprilie 2014, subliniază Kamil Calus, cercetător la Centrul de Studii Estice din Varșovia: „Moscova nu intenționează să susțină independența Transnistriei, nici incorporarea sa în Federația Rusă. Din contra, Rusia vrea ca ea să rămână într-o Moldovă federală. Ideea este de a folosi Transnistria pentru a-și menține poziția în Moldova în intenția de a domina întreaga țară și de a o împiedica să se orienteze spre vest. La fel e și pentru noile republici din Donbas și Lugansk. Moscova vrea ca ele să facă parte dintr-o Ucraină federalizată. Rusia va putea astfel încerca să le folosească pentru a bloca integrarea Ucrainei în organizații precum Uniunea Europeană și NATO.”

 

Strategia federalizării

„Memorandumul Kozak”[7] din 2003 pune în lumină strategia rusească: această propunere de soluționare a conflictului ar fi autorizat Transnistria să opună dreptul său de veto tuturor deciziilor importante de la Chișinău. Blocarea era asigurată prin componența senatului unei viitoare republici federale moldovenești, în care Transnistria și Găgăuzia – altă regiune în curs de secesiune – ar fi desemnat treisprezece senatori din douăzeci și șase. Memorandumul era, de asemenea, presupus să legalizeze desfășurarea trupelor ruse pe teritoriul acestui ipotetic stat federal, de la crearea sa până în 2020. Conform lui Calus, Moldova n-ar fi avut nicio șansă cu un asemenea statut să integreze instituțiile europene sau atlantice.

Dorința de a aplica această strategie Ucrainei a apărut pe 30 martie anul trecut, când Serghei Lavrov, ministrul afacerilor externe ruse, a cerut ca „Statele Unite și partenerii săi europeni să accepte propunerea sa de a acorda regiunilor rusofone din estul și din sudul Ucrainei o largă autonomie față de Kiev”[8].

Or, potrivit unui raport stabilit în decembrie anul trecut de Institutul Finlandez al Afacerilor Internaționale, guvernul ucrainean era cu siguranță dispus să se descentralizeze, adică să extindă puterea comunităților locale, însă nicidecum să modifice structura constituțională însăși a țării[9].

Transnistria rămâne, cu toate acestea, foarte diferită de regiunea din Donbas, actualmente devastată de război. Aceasta din urmă, numără o populație de zece ori mai mare, dispune de o frontieră comună cu Rusia și nu adăpostește – cel puțin oficial – forțe ruseşti. Spre deosebire de Transnistria, principalele gazoducte ce deservesc Ucraina nu trec prin teritoriile separatiste, privând astfel prorușii din regiune de un atu considerabil în negocieri[10]. În Donbas, cerințele în materie de ajutor militar și financiar din partea Rusiei ar fi mult mai importante decât cele oferite Transnistriei. Toți acești factori fac Donbasul o regiune mai dificil de gestionat în cadrul unui conflict înghețat. Însă exemplul Transnistriei arată că Moscova se poate mulțumi cu situații precare pentru a-și vedea interesele sale strategice luate în serios de către occidentali.

 

[1] În conformitate cu ultimul recensământ (2004), slavii sunt o majoritate în Transnistria cu 30,4% ruși, 28,8% ucraineni, bulgari – 2% și 2% polonezi la un total de 63,2%. Moldovenii nu reprezintă decât 31,8% din populație, iar găgăuzii, o minoritate turcă creștină, 2%.

[2] Iar între 1924 şi 1940, Transnistria a constituit teritoriul Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti, cu capitala la Balta, apoi la Tiraspol, în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (nota editorilor).

[3] « Obama : “We will stand with Ukraine” », Voice of America, 12 mars 2014, www.voanews.com

[4] Mila Corlateanu, „The Republic of Moldova : Lost in geopolitical games”, New Eastern Europe, 19 février 2014, www.neweasterneurope.eu

[5] Kamil Calus, ”An aided economy. The characteristics of the Transnistrian economic model”, Osrodek Studiow Wschodnich, 16 mai 2013, www.osw.waw.pl

[6] Ibid.

[7] Proiect rus de memorandum, neratificat, asupra principiilor de organizare a unui stat unificat în Moldova, 17 noiembrie 2003, www.stefanwolff.com/files/ Kozak-Memorandum.pdf

[8] Simon Tisdall, « Russia sets tough conditions for diplomatic solution in Crimea », The Guardian, Londres, 30 mars 2014.

[9] András Rácz et Arkady Moshes, « Not another Transnistria : How sustainable is separatism in Eastern Ukraine ? », The Finnish Institute of International Affairs, Helsinki, décembre 2014.

[10] Idem.

 

Articol publicat în Le Monde diplomatique, martie 2015. Tradus şi republicat cu acordul autorului.

 

Tradus pentru PZF de Dorel Curtescu.

 

Imagine de fundal: sursa.

 

3 Comments

  1. Un „conflict înghețat” pe fundalul rivalităților est-vest. De la Transnistria la Donbas, istoria care se repetă Reply

    […] de la războiul ce a opus în 1992 trupele guvernamentale moldovenești celor insurgente slavofone[1] ale acestei fâșii înguste de pământ dintre râul Nistru și Ucraina. Victorioși, insurgenții […]

  2. Calin Reply

    Articol de necesara popularizare. Parca ar fi si cateva chestii curbate :) in favoarea transnistrenilor. Cum ar fi faza cu trupele nationaliste moldovenesti, de parca numai moldovenii erau nationalisti sau trupele slavofone (asta e si generala si inexacta pentru ca au fost multi moldoveni in trupele lor in faza activa a conflictului si ultima, Gagauzia – regiune in curs de secesiune. E mult spus.

  3. Un „conflict înghețat” pe fundalul rivalităților est-vest. De la Transnistria la Donbas, istoria care se repetă | CriticAtac Reply

    […] de la războiul ce a opus în 1992 trupele guvernamentale moldovenești celor insurgente slavofone[1] ale acestei fâșii înguste de pământ dintre râul Nistru și Ucraina. Victorioși, insurgenții […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>