[label shape=”” type=””] Nick Dearden [/label]
Africa este săracă, dar putem încerca să ajutăm oamenii ei.
E o afirmație simplă, distribuită în fiecare an în mii de imagini, istorii de ziar și apeluri filantropice, așa încît a ajuns să fie percepută ca un adevăr incontestabil. Cînd o citim, ne confirmăm prezumții și stereotipuri despre Africa pe care le-am auzit de-a lungul vieților noastre. Ne reconformăm imaginea noastră despre Africa.
Să încercăm să reformulăm altfel această expresie. Africa este bogată doar că bogățiile îi sînt furate.
Aceasta este, în linii generale, concluzia unui raport (link pdf), elaborat de cîteva organizații care au făcut campanii pentru Africa și care a fost publicat zilele acestea.
În baza unor seturi de date noi, acest raport găsește că Africa sub-sahariană este un creditor net față de restul lumii, cu o sumă ce se ridică la peste 41 miliarde de dolari. Desigur, mulți bani intră în Africa – cam 161 miliarde în fiecare an, sub forma unor împrumuturi, remiteri (cei care lucrează în afara Africii și trimit banii acasă) și ajutoare. Dar, anual, 203 miliarde de dolari părăsesc continentul. O parte din această sumă iese direct, cum ar fi cele 68 miliarde de dolari ce reprezintă evaziunea fiscală. La modul concret, corporațiile multinaționale ”fură” o mare parte din acești bani – în mod legal – prin a pretinde că ele chiar îți generează veniturile în paradisuri fiscale. Așa-zisele ”fluxuri financiare ilegale” se ridică la aproximativ 6.1 procente din întregul produs intern brut (PIB) al continentului – sau de trei ori mai mult decît primește Africa în calitate de ajutor.
Mai sînt apoi cele 30 miliarde de dolari pe care corporațiile le ”repatriază” – profituri făcute în Africa, dar care sînt trimise înapoi în patria de origine a multinaționalei sau în altă parte. Orașul Londra este inundat de profituri extrase din pămîntul și munca Africii.
Există și alte moduri prin care bogăția este extrasă din Africa. Raportul estimează că aproximativ 29 miliarde de dolari pe an sînt furați anual din Africa ca rezultat al defrișărilor ilegale, pescuit și comerț cu animale sălbatice. Încă 36 miliarde de dolari ar fi costul suplimentar plătit de Africa pentru daunele provocate societăților și economiilor ei de către schimbările climatice – și din motivul că acestea nu mai pot folosi energiile convenționale pentru a se dezvolta, așa cum europenii au putut să o facă. Criza noastră climaterică nu a fost cauzată de Africa, dar africanii îi vor simți efectul mai mult decît alții. Nu mai e nevoie să adăugăm că fondurile pentru remedierea acestor efecte nu vor veni prea degrabă.
Chiar așa, și această evaluare este mult prea generoasă pentru că ea presupune că toată bogăția ce vine în Africa contribuie la bunăstarea locuitorilor continentului. Dar împrumuturile către guverne și sectorul privat (mai mult de 50 miliarde în total) se pot transforma în datorii odioase și de neplătit.
Ghana pierde 30 % din venitul public pentru a plăti datoriile, plătind împrumuturi ce au fost făcute de multe ori în mod speculativ, cu rate de dobîndă imense. Un alt exemplu este cel al unei topitorii de aluminium din Mozambic, construită cu bani din ajutoare și împrumuturi și care costă țara aproximativ 21 lire sterline din fiecare 1 liră sterlină pe care guvernul o primește. Ajutorul britanic, utilizat pentru crearea unor școli și centre de sănătate private, poate submina efortul de a crea servicii publice decente, iar acesta este motivul din care aceste școli private sînt închise în Uganda și Kenya. În mod cert, unii africani au avut de beneficiat din urma acestei economii. De exemplu, există acum aproximativ 165 mii africani a căror bogăție combinată ajunge la 860 miliarde de dolari.
Cum credeți, ținînd cont de modul în care economia lucrează, unde își țin acești oameni bogățiile?
În paradisuri fiscale.
O estimare datată din 2014 sugerează că africanii bogați ascund peste 500 miliarde dolari în paradisuri fiscale. Bogăția popoarelor Africii este efectiv furată de un sistem economic ce permite unei minorități subțiri de africani să devină bogați în timp ce bogățiile Africii părăsesc continentul.
Deci, care ar fi răspunsul? Guvernele occidentale ar vrea să fie privite drept contribuitori generoși ce fac ce pot pentru a le veni în ajutor ”celor care nu se pot ajuta pe ei înșiși”. Dar un prim scop pentru ele ar fi să oprească procesul de perpetuare a răului pe care tot ele îl fac. Guvernele occidentale ar trebui să înceteze să mai impună guvernele africane să își deschidă economiile privatizării, iar piețele lor – competiției injuste.
Pentru ca țările africane să beneficieze de investițiile străine, ele trebuie să aibă posibilitatea – și aici e bine chiar să fie ajutate – să reglementeze legal investițiile și corporațiile care aduc aceste investiții. Și ele ar trebui să se gîndească bine dacă merită să își pună toată speranța în sectorul extractiv.
Cu cîteva excepții, țările cu multe bogății minerale au de obicei democrații fragile, creștere economică redusă și o dezvoltare mai proastă. Evaziunea fiscală poate fi contracarată dacă guvernele ar înceta să mai ocolească subiectul paradisurilor fiscale. Nici o țară nu ar trebui să tolereze pe teritoriul său companii ce au filiale cu rezidența în paradisuri fiscale.
Suportul financiar pe care-l primește Africa este mic și ar putea măcar să întoarcă o parte din bogățiile furate ale Africii. Ar trebui să îl vedem deopotrivă ca o formă de reparație și retribuție, în același fel în care sistemul de impozite ne ajută să redistribuim bogățiile dinspre cele mai bogate spre cele mai sărace grupuri ale unei societăți. Același lucru ar trebui să îl așteptăm și de la ”societatea” globală.
Pentru a începe în vreun fel acest program ambițios, ar trebui să schimbăm modul în care vorbim și gîndim despre Africa. Nu e vorba să îi facem pe oameni să se simtă vinovați, ci să diagnosticăm corect problema pentru a oferi o soluție. Acum, noi nu ”ajutăm” Africa. Africa este bogată. Să încetăm să o facem mai săracă.
Nick Dearden este director al organizației britanice Global Justice Now. În trecut acesta a fost director al Jubilee Debt Campaign.
Acest articol a apărut inițiat pe Al Jazeera.
Traducere din limba engleză: Vitalie Sprînceană
