Ce zice lumea
Analize

Revista de duminică (nr. 81)

ARTICOLE.
Franța e în doliu după carnagiul din noaptea de vineri spre sîmbătă care a lăsat peste 120 morți (ultima estimare – 129 victime și numărul lor ar putea să crească).
Pentru știri și sinteze de moment ale situației existente noi urmărim cîteva site-uri: Liberation, Le Monde (ambele în franceză), precum și The Guardian (în engleză).
Editorialele și comentariile curg gîrlă. Am selectat unul care a fost mai aproape de noi, scris de sindicalistul francez Franck Mintz (traducere de Nicolas Trifon):
Terorism anti-imperialist în Franţa sau terorism de război psihologic ?
Acest al doilea atac, după acela din ianuarie, contra redacţiei săptămânalului satiric Charlie Hebdo şi a unui magazin evreiesc, nu are nici măcar obiective determinate. Nu avem de a face cu centre culturale, economice sau militare şi represive ci cu locuri de destindere : săli de concert, baruri, un stadion unde se juca un match de futbol. Dupa anumite informaţii, au existat declaraţii ale teroriştilor contra acţiunii Franţei în Siria. Cea ce pare a fi o explicatie banală însă sigură.
Din punct de vedere militar, aceste acţiuni în Franţa sunt pur şi simplu sinucigaşe, fără baze sociale, etnice sau de clasă. Un bluf sinistru, un caraghioslâc armat, o vărsare se sânge inutilă care justifică din nou ori nebunia atentatelor fără motiv ori voinţa partizanilor unei ideologii fanatice.
Chiar si invocarea repetată a unei acţiuni contra intervenţiei militare imperialiste este inutilă. Pe de o parte, aceasta demonstrează faptul că teroriştii sunt incapabili să realizeze un atac contra Franţei care să ajute câtuşi de puţin pe coreligionarii lor care luptă pentru drepturile lor ; pe de altă parte, este evident ca duşmanii teroriştilor vor fi principalii beneficiari al acestui val de teroare.
Presedintele populaţiei victime (F. Hollande) a chemat deja la uniune în jurul lui, influenţa dreaptei extreme creşte, critica formulată de ea privind insuficienţa politicii represive guvernamentale devenind tot mai populară. In mare, forţele obscurantiste precum imperialismul nord-american (ajutat de Rusia, Iran şi indirect de Arabia Saudită, adică musulmanii « buni ») câştigă cu această ocazie contra obscurantismului celor de la ISIS-DAESH (adică musulmanii « răi »).
Dintr-un punct de vedere de clasă şi socialist libertar, mă simt solidar cu victimile de această noapte de la Paris, dar şi cu toti aceia, emigranti politici sau economici, doborâţi de cartuşele si bombele, pe cât de precise pe atât de eficace produse de fabricile de armament care, ele, sunt capitaliste.
14.11.2015
Frank Mintz (CNT, Franța)”

”Două studii lansate astăzi relevă faptul că Republica Moldova se confruntă cu cele mai mari provocări legate de fenomenul îmbătrânirii populaţiei din regiune, autorităţile prezentând acţiunile pe care le vor întreprinde pentru a soluţiona aceste probleme. Banca Mondială, Fondul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Populaţie şi HelpAge International a lansat două studii în cadul conferinţei cu genericul „Abordarea îmbătrânirii în Republica Moldova”. Unul din studii, elaborat de HelpAge International, se referă la fenomenul abuzului şi violenţei printre bătrâni şi care relevă faptul că 28,6% din persoanele în etate se confruntă cu astfel de probleme. Din totalul celor care au fost supuşi maltratărilor, circa 10% au fost deposedaţi de pensii sau de case, iar circa 4% s-au confruntat cu violenţa fizică şi cu abuzuri. Experţii suţin că circa 38% din victime nu se adresează organelor abilitate pentru a sesiza problema din cazua stereotipurilor. Agresorii sunt, de obicei, rude apropiate, fără un loc de muncă şi care consumă alcool. Un alt studiu, realizat de Banca Mondială arată că Republica Moldova este statul care se confruntă cu cele mai mari provocări legate de fenomenul îmbătrânirii populaţiei printre ţările din Europa Centrală şi de Est şi cu cel mai mic nivel al pensiilor. În acelaşi timp, Republica Moldova rămâne printre ţările care din 2008 se menţine în zona gri privind aplicarea politicilor în vederea asigurării unei bătrâneţi liniştite cetăţenilor.” (sursa: Adevărul). Legăturile către studii: Golden Aging: Prospects for Healthy, Active and Prosperous Aging in Europe and Central Asia (1) și “Breaking the Silence: Elder abuse in the Republic of Moldova” (2).

Tot despre Moldova: fostul comisar european pentru extindere Stefan Fulle a vizitat Moldova pentru un soi de conferință. În cadrul acesteia Fulle a exprimat o nedumerire (spusă și aici de multe ori): că nu pricepe ce e aia guvernare pro-europeană în Moldova și că ar avea bănuieli că politicienii moldoveni abuzează de eticheta ”proeuropean” pentru a face jocuri ascunse. Ceea ce se știa dar nu se vorbea cu voce tare.

Ion Dron a vorbit, la Deutsche Welle, despre blocajul sistemului electoral din Moldova: ”Sistemul electoral din Republica Moldova a creat condiții ca la putere să acceadă partidele pe care le avem astăzi – partide care nici pe departe nu sunt instituții, ci niște SRL-uri. Acest sistem electoral a dat posibilitatea să vină în fruntea acestor partide persoane care au mulți bani, iar cei care nu au bani să nu poată accede pe scena politică. A veni în politică, în Moldova, înseamnă să faci bani – exact ca într-un SRL. Ministerele nu sunt instituții care elaborează politici, ci mici elemente în marea afacere a șefilor de partide-SRL. Sistemul trebuie spart prin modificarea Codului electoral, astfel încât concurenților să le fie asigurate „arme egale” în procesul electoral. Niciodată, de la proclamarea independenței, gestionarea și punerea în valoare a potențialului uman al acestei țări nu a fost o prioritate pentru stat. Ori nu pământul este bogăția acestui stat, ci oamenii. În țara aceasta nu funcționează „liftul social” – nu ai nici o șansă să urci dacă nu ești membru de partid. Promovarea se face în funcție de loialitate, nu în funcție de performanțe. Și atunci, cum să rămână cetățeanul să muncească în beneficiul acestei țări?”

Un reportaj de Adrian Ianovici, în cadrul emisiunii „Pur şi simplu” (Europa Liberă / TV Moldova 1) despre nenumăratele gunoişti neautorizate din R. Moldova, care poluează aerul, solul şi apele subterane şi pregătesc în viitorul apropiat o catastrofă ecologică: „În fiecare oraș, în fiecare sat din Republica Moldova există câte 2-3 gunoişti, cel puțin. Doar parte dintre ele „cu acte în regulă”, cum s-ar spune, adică autorizate. Cele mai multe apar de la sine, iar norma legală este ultima de care să-şi bată capul cineva. Oamenii s-au obișnuit să își ducă gunoiul „la râpă”, îl dosesc pe la vreo margine de sat ori pe vreun mal de pârâu. Departe de ochii lumii sau revărsându-se aproape până în poartă sau prag uneori, aceste deșeuri nu dispar pur și simplu…”.

RISE a realizat o investigație despre proprietarii localurilor din centrul vechi al Bucureștiului.

Autoritățile ruse au blocat, pe teritoriul Federației Ruse, site-ul rutracker.org, cel mai popular site de torente din spațiul fostei Uniuni Sovietice. Filosoful Aleksandr Liusîi își exprimă indignarea: ”Для меня как философа и культуролога известие о предстоящей блокировке «Рутрекера» стало неприятным сюрпризом. Я пользовался «Рутрекером» 2–3 раза в неделю, на этом торрент-портале был собран чрезвычайно важный контент: не только видеофайлы, но и книги, которые трудно найти где-либо еще. Ничего не могу сказать о том, как оно будет дальше, но одно совершенно точно. Блокировка торрент-портала существенно усложнит работу нашим гуманитариям. Особенную пикантность ситуации придает то, что торрент с огромным количеством важнейшей для научного мира информации закрыли из-за какого-то детектива. Этот абсурд случился из-за непомерной жадности издательского монополиста. Хотело этого издательство «Эксмо» или нет, но оно, убивая свободное чтение, вошло в историю как Сальери, убивший Моцарта.”

Luminița Țîcu a vorbit Marinei Șupac despre spectacolul Shakespeare pentru Ana: ”Идея родилась давно. Впервые я вошла в тюрьму, когда работала над международным проектом «Клоуны без границ». Мы делали небольшие спектакли, с которыми ездили по детдомам и вспомогательным школам. Тогда же мы поехали в детскую колонию в Липканах, которую потом перевели в Гояны. После этого я работала над спектаклем о домашнем насилии, который называется «Casa M». В спектакле есть монолог, написанный со слов женщины, которая убила мужа и отбывает за это наказание в тюрьме села Руска. У женщины 11 детей. Я много думала о таких женщинах, о том, как они живут в тюрьме, как проживают чувство любви. Так появилась идея сделать спектакль «Шекспир для Анны», основанный на реальных историях и рассказах заключенных. Этот спектакль, на мой взгляд, очень важный, потому что поднимаемые в нем вопросы помогают устранить границы между заключенными и теми, кто на свободе. Мы — разобщенное общество, и нужно предпринимать усилия, чтобы быть вместе. Нужно понять, что все мы люди и каждый платит за то, что совершил. Но каждый из нас должен развивать в себе чувство любви, уважение и человеческое отношение ко всем, кто нас окружает. Любовь важна для сохранения баланса в жизни.”

Vladimir Socor, sintetizat pe jurnal.md, despre statul capturat în R. Moldova şi despre reţinerile diplomaţilor occidentali de a spune lucrurilor şi făptaşilor pe nume: „Numele acelei gorile de 500 de livre nu trebuie ţinut în tăcere. Acesta este miezul problemei şi trebuie abordat, nu însă cum au făcut unii diplomaţi europeni în trecut, încercând să tacă din frică faţă de domnul Plahotniuc. Această problemă trebuie abordată serios, la nivelul instituţiilor de drept internaţionale”, a mai spus Socor. // Totodată, analistul Fundaţiei Jamestown a menţionat că noţiunile „integrare europeană”, „proeuropean” şi „Europa” au fost discreditate în Moldova prin utilizare excesivă şi inflaţionistă de către grupuri politice care au avut o agendă diferită decât cea europeană sau, în unele cazuri, au avut o agendă dublă: integrare europeană şi avantaje personale. „În alte cazuri, au avut doar agenda intereselor de grup şi avantaje de clan. Apropo, la fel a fost discreditat şi cuvântul democraţie”, a punctat Vladimir Socor. // Vladimir Socor a mai declarat că cea mai proastă perioadă pentru Republica Moldova a fost guvernarea Leancă. „A existat o guvernare proastă din partea politicienilor moldoveni, iar cea mai rea perioadă în acest sens a fost cea din 2013-2014, în timpul Guvernului „proeuropean” condus de Iurie Leancă. Atunci au avut loc cele mai urâte afaceri de corupţie: jaful din bănci, concesionarea netransparentă a Aeroportului Internaţional Chişinău către companii dubioase şi obscure ruseşti. După demisia Guvernului, el a declarat în cadrul unui interviu că a fost un simplu-premier. El nu a tras alarma în acele cazuri”, a mai declarat Socor.”

Ivan Krîstev încearcă să explice de ce diversele ”revoluții twitter” nu au avut succes: ”Three factors may explain why most political commentators ended up, like Marx and Hugo in 1851, utterly failing to recognize an obvious reality. For one, there’s the West’s political narcissism, nourished in the post-Cold War period in which it really did seem that pluralist democracy was on the march. Such narcissism stripped us of the capacity to look critically at any actor whom we see inspired by our political model (bonus points if he or she writes political slogans in English). We assume that the imitation of Western practices and principles is a foolproof road to democratic success. There has also been a dangerous so-called normative turn in American political science. It reduced our understanding of complex social and global problems to a series of correlations that reassure us that, among other things, democracies do not fight one another, that democracy makes countries richer and less corrupt, and that every country is on its way to becoming, well, a democracy. Liberal teleology came to replace the Marxist one. Finally, we were seduced by the “Silicon Valley effect,” the fact that our ideas and strategies for social change were shaped less by historical experience and more by the utopian possibilities of the world of technology. Trapped in that belief, we failed to recognize the frailties of the new protest movements and misjudged their impact on society. You can tweet a revolution, but you cannot tweet a government, and many of the new protest movements are paying a high price for their anti-institutional ethos.”

Raportorul special al Organizaţiei Naţiunilor Unite pe probleme de sărăcie extremă şi drepturile omului, Philip Alston, a spus, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul misiunii pe care a avut-o în România începând din 2 noiembrie, că a transmis deja un raport Guvernului, iar raportul final va fi prezentat în vara anului viitor. Philip Alston a arătat că pentru România este o perioadă foarte dificilă şi tragică în urma incendiului din 30 octombrie, din clubul Colectiv, dar această perioadă se poate dovedi a fi şi una de reînnoire.
“Răspunsul României la sărăcia cu care se confruntă mulţi dintre cetăţenii săi dă dovadă de aceleaşi patologii. Mulţi oficiali sunt într-o stare de negare în ce priveşte gradul de sărăcie în ţară şi discriminarea celor aflaţi în sărăcie extremă, în special romii”, a arătat raportorul ONU.
Acesta a mai spus că România a făcut progrese majore în ceea ce priveşte corupţia, însă doar în cazurile mari, existând încă probleme cu mica corupţie în ceea ce priveşte accesul la mai multe servicii sociale.
“Mi s-a spus de multe ori că sărăcia este o alegere. Este, într-adevăr, dar alegerea este făcută prea adesea la nivel de politici guvernamentale”, a mai spus Alston.
Potrivit acestuia, societatea românească este puternic divizată, nu doar în termeni de urban / rural, decalajul mai important fiind între cele 40 la sută dintre persoanele expuse riscului de sărăcie şi ceilalţi, a căror bunăstare este prioritară pentru multe politici oficiale.” (sursa: Mediafax).
Întreg raportul poate fi citit aici.

Silvia Dumitrache în Observator Cultural despre protestele de la București: ”Am ieşit în stradă pentru că am dorit să mă manifest astfel în semn de solidaritate pentru victimele tragediei din clubul Colectiv, dar, pe măsură ce au trecut zilele, am simţit tot mai mult că evenimentul iniţial rămăsese un pretext, se transformase într-o idee filozofică a binelui care luptă împotriva răului. În „piaţă“, din grupul oamenilor sincer afectaţi de tragedie, al oamenilor care chiar nu mai suportă sistemul şi vor cu adevărat să schimbe ceva nu au lipsit cei la care am observat aproape o bucurie că aşa ceva s-a întîmplat pentru ca, astfel, să existe un motiv pentru revoltă. O masă pestriţă de oameni care ar fi putut să formeze un tablou frumos şi sănătos al societăţii noastre care, nu-i aşa, în sfîrşit s-a trezit a devenit un mix de idiosincrasii personale. În a treia zi de proteste, abia dacă se mai striga „Colectiv!“.
Am crezut că se iese în piaţă pentru a se atrage atenţia asupra problemei la zi – siguranţa spaţiilor publice şi situaţia spitalelor, dar, din punctul meu de vedere, a fost o revoluţie confiscată. Ajunsese, la un moment dat, să se strige orice, trebuia doar ca cineva să dea ritmul. În acea vrie, şi „Jos, mama!“ ar fi funcţionat. Din păcate, noi, oamenii de 20-30 de ani, de la care se aşteaptă schimbarea, sîntem şi generaţia lucrului pe jumătate făcut – altfel, nu îmi explic cum am lăsat să treacă în legalitate, zilele acestea, Partidul Noua Dreaptă, şi doar rîdem pe jumătate trist, pe jumătate ironic cînd auzim că Oana Zăvoranu îşi va înfiinţa partid. În acelaşi timp, ne temem de comunism ca şi cum acesta ar fi singura formă de dictatură posibilă. Pînă şi stînga-centru este, în mintea noastră, o formă de dictatură. Iar dacă îndrăzneşti să spui altceva, eşti pus la zid imediat, catalogat drept criptocomunist.”

Iulia Popovici face pe facebook un „Rezumat de anchetă [în legătură cu cauzele tragediei de la Colectiv]: Niște funcționari publici au dat o autorizație de funcționare fără să verifice nimic, pe ochi frumoși; niște patroni de club au blocat toate geamurile, au legat cu lanțuri a doua ieșire, au lăsat să intre mai mulți oameni decît era capacitatea spațiului și au angajat lucrători la negru (bașca e posibil să fi mînărit prețurile la băuturi – a existat o plîngere la ANPC pentru asta); o firmă de construcții a antifonat interiorul cu niște materiale care, la combinația de gaze pe care au emis-o, n-aveau cum să fie autorizate; o firmă de efecte speciale s-a pus să facă efecte pirotehnice fără să aibă un contract și a încercat să falsifice documente pe urmă, împreună cu o angajată care a acceptat să facă o infracțiune de teama pierderii locului de muncă; niște pirotehnicieni autorizați și cu experiență au montat niște artificii fără să evalueze spațiul unde le montau și fără să știe măcar ce fel de artificii erau, căci indicațiile de utilizare erau doar în bulgară; șeful trupei rock a angajat firma de pirotehnie pe bază de telefon, fără să semneze un contract; niște oameni din clasa medie, educați și cu venituri nu și-au făcut/plătit asigurarea publică de sănătate. Îmi spuneți și mie cum desființarea Parlamentului rezolvă asta?”

Ion Dulămiţă, pe totb.ro, despre revendicările absente la protestele de la Bucureşti şi anume cele legate de situaţia săracilor, marginalilor, excluşilor în cîmpul muncii din România: „Unele dintre revendicările vehiculate de societatea civilă în ultimele zile, care, înainte de toate, ar fi trebuit să aibă ca prim punct bunăstarea răniţilor de la Colectiv, după cum atrage atenţia aici Răzvan Exarhu, par să-i excludă din start pe cetăţenii care trăiesc în precariat, în oraşe sau la sat, lăsându-i pe alţii să ia decizii în locul lor. O pătură de mijloc critică şi justiţiară, care se luptă pentru moralitate şi integritate, pentru felul liber de-a fi şi de-a gândi, dar nu şi pentru incluziune socială. Şi-a pus cineva problema, de exemplu, că sunt oameni care nu vor putea folosi votul electronic, care nu vor putea citi pe net cum se fac cheltuielile publice, care nu vor putea să dezbată public acte normative în format electronic şi care nu-şi vor putea vedea online dosarele din instanţă? S-a gândit cineva să ceară să li se faciliteze şi lor accesul la internet şi la informaţii în general, la educaţie, indiferent ce o mai însemna ea astăzi, să fie integraţi şi ei în masa critică şi să participe la societate?”

Adi Dohotaru, pe socialeast.ro, despre o discuţie provocată de #Colectiv în tabăra stîngii, desfăşurată la o emisiune de la TVR Cluj, elementele căreia trebuie duse mai departe: „Vreau să explorez aceste posibilități ale unui nou contract social și micro-utopii dinspre zona civică și universitară, nu doar analiza realităților civico-politice curente, în emisiunea SOS (Societate Organizată Sustenabil), de pe TVR Cluj, pe care am început-o recent. // La ultima ediție, am analizat manifestațiile cu Adela Fofiu, lector asociat la Facultatea de Științe Politice și Dan Sânpetrean, director de spital, dar și prin telefon cu publicistul Sorin Cucerau, coleg pe SocialEast, și cu scriitorul Vasile Ernu. Pentru Dan Sânpetrean, „corupția este o consecință” a sistemului în care trăim și nu sistemul în sine: „Contractul social cu votul la patru ani este o formă de a ne deroga de responsabilitatea care ne revine ca cetățeni în fiecare zi, în fiecare moment al existenței noastre ”. Adela Fofiu își imaginează o societate a descreșterii, cu o gândire post-ideologică, dincolo de stânga-dreapta, un contract care să măsoare altceva decât până acum. De pildă, sustenabilitatea: „măsurăm totul în bani, în profitabilitate, în creștere economică. Dar cum ar arăta o lume post-creștere? Ce stări de bine am măsura?”. Sorin Cucerai crede că prin protestele lanț din 2012 mergem spre un nou contract social: „o redescoperire a cetățeniei, nu mai suntem doar simpli contribuabili”. Vasile Ernu spune că „încercăm să construim o platformă de stânga mai largă, de jos în sus”, cu accent pe mari teme sociale legate de educație, sănătate ori mediu rural. Sunt crochiuri și întrezăriri care merită dezvoltate pe viitor în stradă, în publicistică, în media sau centrele artistice „de stânga”. Altfel, există riscul de a rămâne în remorca reacțiilor emoționale și diurne.”

Petre Guran, în Contributors.ro, despre criza morală în care a ajuns Biserica ortodoxă Română în contextul tragediei de la Colectiv: „Cu cât se adună informații despre victimele din clubul Colectiv, cu atât răsar noi înțelesuri din această catastrofă. Nu numai că nu avem de-a face cu suflete moarte din cauza Haloweenului sau a rockului – cum s-a spus în multe opinii pripit lansate în spațiul public  – , ci dimpotrivă chiar cu eroi ca din poveste – cum nu credeam să mai existe – și mă refer la cei care s-au întors de mai multe ori în club ca să-și salveze prietenii până ce ei înșiși nu au mai putut ieși, apoi la acei soți care au preferat să moară împreună, îmbrățișându-se, decât să se salveze unul fără celălalt, la acele figuri de oameni simpli, singuri și devotați aproapelui, cum era femeia de serviciu – mamă a cinci copiii (…) Lipsa sau în orice caz modestia cantitativă și calitativă a grădinițelor, școlilor, gimnaziilor, liceelor și universităților ortodoxe, a spațiilor pentru activități extrașcolare pentru copii și tineri, a spațiilor de meditație și acompaniere a adulților pierduți în tăvălugul tranziției, a unor spații care să nu fie exclusiv liturgice și păzite de niște cerberi ai bigotismului arată că nu există încă o suficientă conștientizare a provocărilor misionare, sociale și etice ale epocii secularizării și globalizării? Operele filantropice rămân și ele undeva mult în urma nevoilor reale. In schimb este un fapt că majoritatea resurselor financiare adunate de BOR  în ultimii 25 de ani s-au cheltuit pentru lăcașe de cult supradimensionate și inestetice în majoritatea cazurilor, destinate unor forme de cult în care accentul cade pe spectacol și nu pe comuniunea euharistică. Sloganul „vrem spitale, nu catedrale” poate fi interpretat ca un strigăt de ajutor, ca o cerere de purtare de grijă, ca o nevoie de îndrumare și vindecare spirituală într-o societate bolnavă. Catedralele nu răspund acestor nevoi.”

David Graeber despre experimentul democratic din Rojava, Siria acolo unde comunitățile curde s-au autoorganizat pentru autoguvernare și apărare împotriva ISIS: ”The autonomous region of Rojava, as it exists today, is one of few bright spots – albeit a very bright one – to emerge from the tragedy of the Syrian revolution. Having driven out agents of the Assad regime in 2011, and despite the hostility of almost all of its neighbours, Rojava has not only maintained its independence, but is a remarkable democratic experiment. Popular assemblies have been created as the ultimate decision-making bodies, councils selected with careful ethnic balance (in each municipality, for instance, the top three officers have to include one Kurd, one Arab and one Assyrian or Armenian Christian, and at least one of the three has to be a woman), there are women’s and youth councils, and, in a remarkable echo of the armed Mujeres Libres (Free Women) of Spain, a feminist army, the “YJA Star” militia (the “Union of Free Women”, the star here referring to the ancient Mesopotamian goddess Ishtar), that has carried out a large proportion of the combat operations against the forces of Islamic State.” (articolul este disponibil și în rusă)

Dragoş Dascălu vorbeşte în socialeast.ro
despre un proiect ambiţios, promovat de un grup de voluntari şi de asociaţii, de regenerare a unui sit industrial minier din Valea Jiului, Petrila: „Odată cu închiderea exploatărilor miniere Dâlja, Aninoasa, Iscroni, Lonea Pilier, disponibilizările masive din 1997, demararea procesului de închidere a minelor Petrila, Uricani, Paroșeni, orașele acestea își pierd caracterul lor de oraș mono-industrial minier fără a exista o direcție clară de viitor. În plus, chiar dacă exploatările în sine nu mai sunt viabile din punct de vedere economic, există o anumită memorie a mineritului, a statutului de miner și o legătură a locuitorilor cu aceste spații ale minei. Credem că orice renaștere economică a acestor orașe trebuie să țină cont de puternica identitate a acestora. De aceea, considerăm oportună menținerea, cel puțin parțială, a structurilor de suprafață a ansamblurilor miniere, considerând că o nouă direcție de dezvoltare nu trebuie să elimine complet urmele perioadei trecute, ci să se completeze cu acestea, ca un nou strat adăugat unei istorii și identități a acestor orașe și a locuitorilor. Menținerea și conversia acestor structuri poate ușura acceptarea și aproprierea noilor spații de către locuitori. // Patrimoniul industrial are  nu doar rolul de păstrare a memoriei și identității culturale locale, ci poate contribui la combaterea sentimentului de deznădejde legat de schimbarea bruscă a bazei economiei locale, pot ajuta la rezolvarea contradicțiilor legate de acestea și pot fi baza tranziției către un alt tip de dezvoltare. De aceea la Petrila și poate în întreaga Vale a Jiului patrimoniul industrial poate fi o sursă de regenerare urbană.”

Balihar Sanghera, pe OpenDemocracy-Russia, despre tranziţia prin care trece Kyrgyzstanul de 25 de ani, o tranziţie atît de asemănătoare cu a RM: „Despite being hailed as a success story for liberal market reforms, Kyrgyzstan actually provides an example of how the rentier class have become an integral part of the economy, and how democracy has given way to plutocracy. Sometimes with the assistance of the international donor and financial community, rentiers have shaped public policy in key industries, such as microfinance, real estate and utilities, allowing them to siphon off income from consumption and production. // A rentier lives off the income from investment, property, capital and other assets in the form of interests, rent and capital gains. Rentiers can write the rules of the game as to who gets what and when, as a result of owning and/or controlling assets and occupying positions of legal authority. In contrast, the rest of the population have to do other work, such as farming, cooking, nursing, building and teaching. Inequality is the inevitable result. // The effects have been damaging: sharpening social divisions, corrupting public service, impoverishing rural communities, indebting working families, forcing ordinary people to live in squalid conditions, contributing towards an intensely individualistic and competitive economic life, and causing leakages to the national income flows.”

Şi un alt articol, la fel de interesant, de Bakar Berekashvili pe OpenDemocracy-Russia, despre tranziţia în Georgia şi traumele pe care le-a lăsat poporului georgian: „It is popular among scholars and intellectuals to link our current problems with the Soviet past, but the tragic reality of Georgia – its poor economic life and an infinite crisis of democracy – is more a consequence of post-communist politics than Soviet. Indeed, linking the current situation with the Soviet past implies victimhood, above all. // Many of the problems facing Georgia emerged precisely in the post-communist period. The increasingly high levels of social and economic inequality emerging in Georgia during the 1990s were the consequences of chaotic capitalism, in which the state sacrificed its citizens to the cause of social Darwinism, avoiding any further accountability. (…) But what makes the future of Georgia dangerous is that there is no political class which can push back against the legacy of an authoritarian past, propose a fair agenda for development and, most importantly, understand that Georgia has to emancipate itself not only from the traumas of its Soviet past, but from the traumas of its recent past, too.”

Michel Foucault, într-un interviu din 1979 (publicat abia în 2001), republicat în Libération, despre criza refugiaţilor în sec. 20 (şi 21): „Au XXe siècle, il y a eu souvent des génocides et des persécutions ethniques. Je pense que, dans un avenir proche, ces problèmes et ces phénomènes se manifesteront de nouveau sous d’autres formes. Car, premièrement, ces dernières années, le nombre d’Etats dictatoriaux augmente plus qu’il ne baisse. Puisque l’expression politique est impossible dans leur pays et qu’ils n’ont pas la force nécessaire à la résistance, les hommes réprimés par la dictature choisiront d’échapper à l’enfer. Deuxièmement, dans les anciennes colonies, on a créé des Etats en respectant telles quelles les frontières de l’époque coloniale, si bien que des ethnies, des langues et des religions sont mêlées. Ce phénomène crée des tensions graves. Dans ces pays, des antagonismes au sein de la population risquent d’exploser et d’entraîner le déplacement massif de la population et l’effondrement de l’appareil d’Etat. Troisièmement, les puissances économiques développées, qui avaient besoin de la main-d’œuvre du tiers-monde et des pays en voie de développement, ont fait venir des immigrés du Portugal, d’Algérie ou d’Afrique. Mais, aujourd’hui, les pays qui n’ont plus besoin de main-d’œuvre en raison de l’évolution technologique cherchent à renvoyer ces émigrés. Tous ces problèmes entraînent celui des migrations de population, impliquant des centaines de milliers et des millions de personnes. Et les migrations de population deviennent nécessairement douloureuses et tragiques, et ne peuvent que s’accompagner de morts et de meurtres.”

O mărturie interesantă şi instructivă de Gheorghi Derlughian pe lenta.ru despre Immanuel Wallerstein: „«Мир-систему модерна» я читаю всю свою сознательную жизнь, с 1980 года, когда она вызывала гораздо больше восторга, чем понимания. Я продолжил делать это в 90-х, будучи аспирантом у Валлерстайна. Сейчас перечитал книгу на русском и осознал, как мало в ней понимал раньше и до какой степени автор предвосхитил огромное количество областей науки. С другой стороны, его работа — даже не вчерашний день в науке, а позавчерашний, чем он и славен. Она написана на пике 60-х, и тогда последний раз в моде было то, что искусствоведы прозвали «большим стилем». // Валлерстайна не преподают на Западе. Меня все время спрашивают: «А что у вас там модно?» У нас модно подсчитать с десятой долей процента, до какой степени американские школы несправедливы к афроамериканцам или почему нью-йоркские бомжи не принимают таблетки, которые выписывают бесплатно. Популярны конкретные проблемы. Подавляющее большинство американских социологов последний раз читали Макса Вебера (немецкий социолог, философ, историк, политический экономист — прим. «Ленты.ру») на первом курсе аспирантуры, Маркса едва ли читали вообще, а Валлерстайн упоминается в обзорных курсах как «изменитель парадигмы». Кстати, многие удивляются, что он еще жив. // Передний край современной социологии уже давно не задается вопросами, которые ставит Валлерстайн. Сегодня популярны лабораторные эксперименты над студентами, компьютерные игры на деньги, когда испытуемым раздают доллары и абсолютно нереальные задания.”

Un excelent comentariu despre logica Capitalismului Supravegherii Generale (Surveillance Capitalism): ”You have probably noticed it already. There is a strange logic at the heart of the modern tech industry. The goal of many new tech startups is not to produce products or services for which consumers are willing to pay. Instead, the goal is create a digital platform or hub that will capture information from as many users as possible — to grab as many ‘eyeballs’ as you can. This information can then be analysed, repackaged and monetised in various ways. The appetite for this information-capture and analysis seems to be insatiable, with ever increasing volumes of information being extracted and analysed from an ever-expanding array of data-monitoring technologies. (…) The famous Harvard business theorist Shoshana Zuboff refers to this phenomenon assurveillance capitalism and she believes that it has its own internal ‘logic’ that we need to carefully and critically assess. The word ‘logic’ is somewhat obscure in this context. To me, logic is the study of the rules of inference and argumentation. To Zuboff, it means something more like the structural requirements and underlying principles of a particular social institution — in this instance the institutions of surveillance capitalism. But there’s no sense in getting hung up about the word. The important thing is to understand the phenomenon. And that’s what I want to do in this post. I want to analyse Zuboff’s characterisation and assessment of the logic of surveillance capitalism. That assessment is almost entirely negative in nature, occasionally hyperbolically so, but contains some genuinely provocative insights. This is marred by the fact that Zuboff’s writings are esoteric and not always enjoyable to read. This is largely due to her opaque use of language. I’m going to try to simplify and repackage what she has to say here.
Zuboff identifies four key features in the logic of surveillance capitalism. In doing so, she explicitly follows the four key features identified by Google’s chief economist, Hal Varian. These four features are: (i) the drive toward more and more data extraction and analysis; (ii) the development of new contractual forms using computer-monitoring and automation; (iii) the desire to personalise and customise the services offered to users of digital platforms; and (iv) the use of the technological infrastructure to carry out continual experiments on its users and consumers.”

 

AFIȘ.

În perioada 17 noiembrie – 22 noiembrie, la Odeon se desfășoară Zilele filmului german. Iată lista filmelor pe care le puteți urmări cu această ocazie.

Marți, 17 noiembrie

19.00 – Deschiderea festivalului/ Filmul „Victoria” de Sebastian Schipper

Miercuri, 18 noiembrie

19.00 – „Zeit der Kannibalen” (Era canibalilor) de Johannes Naber

Joi, 19 noiembrie

19.00 – „Absurdistan” de Veit Helmer

Vineri, 20 noiembrie

19.00 – „Als wir träumten” (În timp ce visam) de Andreas Dresen

Sâmbătă, 21 noiembrie

17.00 – „Die andere Heimat – Chronik einer Sehnsucht” (Cealaltă patrie – Cronica unei viziuni) de Edgar Reitz

Duminică, 22 noiembrie

17.00 – Im Winter ein Jahr (Cu un an în urmă iarna) de Caroline Link

Zilele filmului german se desfășoară pentru a șasea oară în Moldova și este un eveniment organizat de centrul Cultural German AKZENTE şi Institutul Goethe. Intrarea este liberă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>