RECENTE REVISTA PZF

Revista de duminică (nr. 56)

ARTICOLE.

Alexandru Golfa, în Ziarul de Gardă despre raportul comisiei de anchetă privind criza la cele trei bănci: „Potrivit raportului, cele trei bănci sunt salvate de la faliment doar prin linia de creditare de urgenţă, dar şi prin moratoriul impus de BNM, care îi protejează de creditori. Altfel spus, agenţii economici care deţin bani în cele 3 bănci nu-i pot retrage, iar cei cărora banca le este datoare, nu-şi pot primi banii. Dacă moratoriul va fi scos, băncile vor fi obligate să se răsplătească şi atunci „vor intra în incapacitate de plată”. Se pare totuşi că acest final este amânat. Potrivit unui proiect de lege votat marţi, 24 martie, de Parlament în şedinţa secretă, s-a decis să se prelungească moratoriul instituit de BNM la cele trei bănci cu încă nouă luni. Totodată, BNM a instituit în decembrie 2014 o linie de creditare de miliarde de lei pentru băncile falimentare. În urma acestui ajutor, BEM beneficiază de un credit de 5,2 miliarde de lei, Banca Socială de 2,8 miliarde de lei, iar Unibank de 1,3 miliarde de lei. Aceşti bani sunt acordaţi sub garanţia statului, cu o rată a dobânzii de 0,1% anual, cu termenul de scadenţă la 27 martie 2015. Astfel, furtul de miliarde este acoperit, practic, cu banii statului.”

Un reportaj la Europa Liberă despre satul Băhrinești, Florești, care are tocmai 12 primari pe an! ”Este vorba de o practică inedită prin care orice sătean poate fi primar-voluntar timp de o lună, în sectorul lui. Inițiativa a venit de la primarul Feodosia Bunescu, profesoară de meserie, care conduce localitatea din anul 2007.”

Alina Mungiu-Pippidi pe România curată despre cauzele ascunse ale cazului de omor sinucigaş, săvîrşit de un pilot de la Lufthansa: „De ce nimeni din presa internațională nu spune o vorbă despre faptul că în zilele precedente accidentului din Alpi, ca și de mai multe ori anul trecut, piloții au avut sarcini în plus, au trebuit practic să lucreze ca să spargă greva colegilor lor, cu care probabil erau cu toții de acord în privat? Cine crede că e așa ușor să fii pilot, să fii chirurg, să faci lucruri de risc, că e ceva cu același stres ca orice altă ocupație nu e în toate mințile.  De ce oare în seara accidentului mai mult de zece piloți din Dusseldorf nu au mai plecat, acuzînd șocul? Ancheta pe care o aștept eu nu e în Franța, ci în Germania, despre cît au zburat acești oameni în ultimul an. În avionul Germanwings cu care am revenit la Berlin, pe 23, stafful era mult mai palid ca pasagerii. Dar nimeni nu deschide gura, chiar în presa germană comentariile sînt stereotipe, cînd punctul pe i este clar – în condiții de stres crescut unii oameni cu antecedente decompensează, și compania Lufthansa săptămâna trecută radia stres – ce să mai spun de stresul cronic pe piloți când ai mereu discuții despre salarii și vîrsta retragerii.// Înțeleg perfect că avem nevoie să zburăm la prețuri joase, ca lumea să își poată permite, economiile să crească, companiile aeriene să nu dea faliment și așa mai departe. Dar securitatea e un bun public, și statele trebuie să mai vină în ajutor companiilor aeriene înainte să se producă accidente. Straniu, dar nu nesemnificativ, această tragedie germană s-ar putea să fie despre austeritate, în țara unde nu se plânge mai nimeni de ea, ba toată lumea îi blamează pe greci că nu se țin la fel de tari ca noi.”

Un frumos reportaj de Damien DUBUC et Marie AUGUSTIN, pe blogul Le Passager moldave, despre ruta Paris-Corjeuţi: „Après l’enfilade de maisons de maître qui bordent les « Champs-Élysées », d’imposantes villas d’inspiration baroque ou des châtelets biscornus flanqués de tourelles, il faut prendre à gauche, déjouer les ornières dignes d’une piste forestière, esquiver une carriole tractée par un équidé crotté. La Tour Eiffel est là : un monstre de ferraille de 18 mètres à la symétrie hasardeuse. Pas de monument plus romantique pour se faire tirer le portrait le jour de son mariage quand on habite dans les environs de Corjeuti, non loin des frontières roumaine et ukrainienne. Devenue une attraction touristique, le symbole kitsch témoigne des liens entre le village moldave et la région parisienne, où travaillent près d’un tiers des habitants.// Au tournant des années 2000, le pari était simple : les hommes triment en France sur des chantiers, économisent avant de revenir une fois achevée la construction d’une maison au pays, le plus pauvre d’Europe. Sauf que les femmes sont parties à leur tour, laissant les enfants à la garde des grands-parents. Et qu’il y a toujours une dépense de plus, un tracteur à réparer, une mauvaise récolte qui vient plomber le budget quand il faut financer les études du petit dernier – et guère de boulot en Moldavie.// Désormais, les habitants de Corjeuti multiplient les aller-retours. Quand les parents rentrent au bercail, ce sont leurs enfants qui empruntent des routes aujourd’hui bien balisées. Au village ne restent que des écoliers, des retraités, des agriculteurs à la peine. Et quelques pionniers qui, très tôt, ont assimilé cet adage : « Pendant la ruée vers l’or, seuls les marchands de pelles et de pioches font fortune. »”

Blogul lui Dan Neumann despre clasele din România, pe care le împarte, în fel marxist, în clase productive şi neproductive, printre acestea din urmă numărîndu-se şi politicienii români recent îmbogăţiţi – o clasă avută fără să fie capitalişti. Observaţie perfect valabilă, inclusiv în consecinţele ei, şi pentru politicienii bogaţi din R. Moldova (şi din regiune). „Îmi pare rău să-i deziluzionez pe unii din cititorii mei, dar neoliberalismul spune așa: avem o categorie socială de venituri constând din milionari în euro care nu produc și nu comercializează nimic pe piața liberă. Ei sunt o clasă politică parazitară, inutilă și anticapitalistă prin activitate. (…) De cealaltă parte avem categoria celor aproape 8 milioane de locuitori (la o tarã de 18 milioane cu indulgenta, din care 5 milioane active pe piata muncii) care traiesc, in vasta majoritate, din sume marunte date de bugetul de stat. (…)Restul de angajati, cei care lucreaza pentru un patron, sunt cu adevarat exploatati. Amenintati de spectrul somajului, platiti adesea mizerabil si rareori decent, adesea angajati la capitalisti straini, ei sunt singura clasa productiva din Romania, dar si aceasta munca, socotita in ansamblul tarii, este cu mult sub nivelul productivitatii medii din tari dezvoltate. De ce nu se plang acestia? De ce nu se organizeaza in sindicate? De ce nu avem lupta lor pentru salarii mai mari, pentru conditii decente de munca, de ce nu au constiinta de clasa? (…) Cum de ce? Pentru ca ei ca sunt cu totii in minoritate fata de cele doua clase sociale predominante: clasa mafiotilor-politicieni, care nu se pot manifesta ideologic in vazul lumii fara a fi considerati direct personaje provenite din evul mediu, si clasa bugetarilor fomisti, care tac malc pentru a isi pastra posturile intregi pana la pensie. Despre pensionari numai de bine. Observati ca lupta se da exclusiv in Romania in jurul problemei: cine conduce statul si cum impartim resursele bugetare? E firesc, data fiind situatia. Si un ultim aspect: nici una din clasele sociale predominante nu are propriu-zis nimic de-a face cu piata libera, cu logica interna a sistemului capitalist.”

Un articol de Danilo Elia, în Osservatorio Balcani e Caucaso, tradus în franceză de Courrier des Balkans, despre o criză economică în Transnitria, determinată de contextul crizei ucrainene, deznodămîntul căreia s-ar putea solda cu o apropiere a Transnistriei de UE: „Dans la situation actuelle, il paraît clair que la perspective d’annexion de la Transnistrie par la Russie ne cesse de s’éloigner. Déjà, à la requête déposée par Tiraspol un an plus tôt, Moscou avait répondu par un « niet » catégorique. (…) La situation économique dramatique de la Transnistrie pourrait bien redistribuer les cartes géopolitiques. Le Président transnistrien Evgueni Chevtchuk a déclaré à l’agence de presse russe Tass que 30% des exportations du pays allaient vers l’UE, qui exigeait un réalignement politique sous peine de sanctions.// La Transnistrie n’a pas signé l’accord de libre-échange conclu entre l’UE et la Moldavie. Mais Bruxelles a unilatéralement levé les droits de douanes sur les produits transnistriens jusqu’à janvier 2016. C’est un membre du Soviet suprême, Dmitri Soïne, qui a le mieux traduit les pensées d’Evgueni Chevtchuk : « Si, d’ici la fin de l’année, la Transnistrie ne fait pas un pas vers l’Europe pour maintenir la levée des droits de douanes, nous nous exposerons à quelques difficultés ».

SocialEast despre „Proiectul Supraviețuitorii romi ai deportărilor în Transnistria – servicii sociale, combaterea inegalităților, promovarea toleranței și a înțelegerii multiculturale [care] este finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Mai multe despre proiect puteți afla astăzi întrucât Centrul de Resurse pentru Comunitate organizează de la ora 12, la Facultatea de Științe Politice, Str. Spiru Haret nr. 8, Sala Negulescu, workshop-ul de închidere a proiectului. După prezentarea proiectului vor urma discuții (la care participă istorici, juriști, activiști si supraviețuitori ai Holocaustului) și proiecția filmului documentar “Valea Plângerii”. (Petre Matei și Irina Nastasă-Matei) // Declarația depusă de un supraviețuitor la dosarul de pensie:// „Provin dintr-o familie de romi argintari numiți, pe vremuri, și alamari. Eram bine integrati în societate, tata câștiga bine ca argintar, avea comenzi în diferite localități, mama avea grijă de copii. Înainte de a fi deportați, eram bine integrați, aveam o casă cu trei camere și antreu, precum și pământ intravilan (…). În plus, în momentul deportării, eu eram deja dat la școală, în clasa a IV-a. Un alt frate, Constantin, era și el la școală. Ceilalti frați erau încă de vârstă preșcolară.// Pe la mijlocul lui septembrie 1942, la șase dimineața, au venit mai mulți polițiști să ne aresteze. Părinții nu erau acasă, fiind plecați cu munca. Doar bunica era cu noi, copiii. Totul s-a petrecut foarte repede. Un plutonier major cu escortă ne-a ridicat imediat din casă și  ne-a dus la marginea orașului Alexandria, într-un fel de grajduri, unde am fost ținuți câteva zile. De acolo am fost urcați în niște autocamioane și duși la Turnu Măgurele, unde era atunci reședința de județ. Am primit mâncare pentru câteva zile (pâine uscată) și am fost îmbarcați într-un tren de marfă cu care am fost deportați în Transnistria. Nici acum nu înțelegem de ce am fost deportați. Se spunea că șeful poliției din Alexandria ar fi făcut demersuri pe lângă români să ceară deportarea țiganilor în Transnistria. (…)”

Marian Zulean, pe contributors.ro, despre un fenomen despre care se vorbeşte puţin şi mai ales cu puţină rigoare, cel al „interpuşilor” în economie, politică şi securitate naţională: „Ofensiva DNA scoate în evidență un fenomen grav, de mare amploare și care nu este pus în lumina reflectoarelor pe măsura impactului său social: fenomenul interpușilor. Am să argumentez că rețeaua de interpuși reprezintă un adevărat  ”cancer” al societății românești. Interpusul este definit de Dicționarul juridic drept ”…persoana care apare într-un act juridic în locul adevăratului interesat, de obicei pentru a ocoli dispozițiile legii ce opresc săvârșirea actului în favoarea acestuia din urmă”. (…) Dar scopul acestui articol nu este de a face o investigație comprehensivă, ci de a oferi exemple evidente pentru argumentul pericolului prezentat de rețeaua interpușilor. Cea mai gravă implicație este aceea că aceste trei domenii (economic, politic și securitate națională) se întrepătrund și creează un nexus exploziv, prin care se distorsionează piața și competitivitatea, se creează obstacole în calea inovației și este generată o falsă elită, prin selecție negativă. Modelul social de succes azi nu este studentul eminent care inovează, apoi deschide o afacere start-up cu potențial de creștere regională, ci absolventul unei facultăți-fantomă, care lipește afișe în campania electorală, apoi este nominalizat pentru o funcție în politică, absolvă un curs scurt la un ”colegiu de siguranță națională”, de unde este promovat în Liga Mare și devine un interpus, asigurându-și protecția ”sistemului”.”

Dani Sandu publică, pe Social East, rezultatele unui studiu despre autoidentificarea ideologică a tineretului din România: ”Primul lucru pe care trebuie să-l reținem când studiem graficul de mai jos este că 33% dintre tineri nu au oferit un răspuns, astfel încât ei nu au fost luați în calcul la analiza datelor. Mai departe, putem vedea că distribuția ideologiei între tinerii din România pare destul de echilibrată stânga-dreapta. Majoritatea tinerilor se declară mai degrabă de centru și nu există o dominație semnificativă statistic a uneia dintre extreme. Pentru a simplifica, am grupat variantele de răspuns 1-4 în oameni care se identifică drept de stânga, 5-6 centru, iar 7-10 în oameni care se identifică drept de dreapta. Astfel, după cum putem vedea în tabelul de mai jos, la nivel național există un echilibru destul de consistent între stânga și dreapta, ambele fiind reprezentate de aproximativ 20% din respondenți.”

O investigație pe Salon.com despre condițiile în care muncitorii din Cambodia și alte țări fac haine pentru producătorii occidentali: ”Americans have reason to cringe over the sad conditions forced on Cambodian clothing makers. The United States is the top destination for “Made in Cambodia” clothes. Major brands such as Gap, Marks & Spencer and Adidas all rely on Cambodians to stitch their clothing. Outlets such as H&M can sell hoodies for as little as $25 because Cambodian women (almost all the workers are women) will sew for roughly 50 cents per hour. Cambodia’s clothing factories are notoriously unpleasant. They’re hot and loud. Workers routinely flop on the floor in mass fainting episodes. Last year, strikes for better pay were crushed by authorities who shot dozens dead. And yet half a million Cambodians work in this sector — namely because the main alternative, toiling in rice paddies, can be even worse.”

Un interviu cu Alberto Toscano pe tema fanatismului: ”So on one level I think it’s difficult to remove intransigence from political thought. However, the fact that it was at the core, for instance, of the radical anti-slavery abolitionist movement in the nineteenth century doesn’t necessarily mean that it characterizes contemporary movements. But you could definitely see that moment of the refusal to compromise at least as crucial to the onset, to the beginning of political movements, including a number of those we’ve witnessed since 2011. Like most of these somewhat universalizing or general concepts, the problem is that there’s nothing necessarily emancipatory, progressive or egalitarian about refusal. You can refuse to compromise for any number of reasons, some of which I might find repugnant and some of which I don’t. This is for instance why Joel Olson, when trying to trace the presence of a fanatical approach within American politics, rightly sees it as being present in the far Right as well as on the left, in all sorts of facets of the political field.”

 

FILME.

Paul Ţanicui, în Observator Cultural, despre filmul Leviatan: „Înainte de toate, Leviatan păcătuieşte prin a fi un film previzibil. Nikolai e un bărbat între două vîrste, cu nevastă şi copil dintr-o căsătorie anterioară (băiatul n-o place pe soţia tatălui lui şi nu-i poate spune „mamă“), tustrei stabiliţi într-o localitate obscură din nordul îndepărtat al Rusiei. Nikolai deţine o casă şi un atelier auto pe o bucată de pămînt aflată în litigiu cu primăria oraşului. Şi acesta este principalul conflict al filmului: lupta acestui cetăţean onest de a-şi apăra drepturile în faţa unor autorităţi abuzive, reprezentate de un primar corupt şi nemilos. În ajutorul lui Nikolai vine prietenul lui, Dmitri, avocat din Moscova, un tip elegant, manierat, încrezător doar în fapte, uns (aflăm destul de repede) cu toate alifiile. Încă de la apariţia acestuia, e destul de evident că vom asista la un adulter. De cum îi vezi mutra primarului (mic, îndesat, beţiv scîrbos), e destul de evident care vor fi şansele lui Nikolai. De altfel, toate personajele din film, fără nici o excepţie (dacă există, nu mi-a rămas în minte) sînt schematice. Şi prietenii lor de familie – poliţistul tîmp de la circulaţie şi zdrahoanca lui de nevastă şi cei din camarila primarului, şeful poliţiei, judecătoarea etc., etc. – sînt caractere primare. Pînă şi bătăuşii sînt în trening. (Poate că la capătul lumii lucrurile nu se schimbă niciodată. Dar cu tot respectul pentru imaginile frumoase şi frumoasa metaforă a balenei eşuate, a scheletului ei, filmul ţine, totuşi, 140 de minute.)”

Imagine de fundal: protest al agricultorilor pe traseul raseul Cahul – Vulcănești. 

Despre autor

Platzforma Redacția

Lasa un comentariu