Ce zice lumea
Analize

Democrația de fațadă: țara mea, Republica Moldova (studiu de caz).

Vitalie Sprînceană

Săptămîna trecută deputații din parlamentul moldovean au votat în a doua lectură schimbarea sistemului electoral, de la cel proporțional pe liste la unul mixt. Votul a avut loc pe fundalul unor proteste ale opoziției parlamentare și extraparlamentare. Din afară (de la așa-zișii parteneri de dezvoltare) tot au răsunat îngrijorări și amenințări voalate. Deputații au votat oricum. Faptul s-a consumat.

 

Despre democrație ca ambalaj nedemocratic.

Un cunoscut care lucrează într-o instituție de stat într-un raion mi-a povestit că a fost chemat la directorul instituției care l-a rugat (înțelege recomandat adică aproape impus) să meargă la mitingul de susținere a votului mixt, organizat joi de către guvernare. Omul făcea parte dintre cei doi ”delegați” pe care instituția trebuia să-i aibă în mod obligatoriu la protest. Așa venise ordinul de la Chișinău, de la ministerul cu pricina.

Așa guvernarea și-a asigurat popor în stradă care să-i susțină proiectul de lege. Popor adus cu microbuzul de nevoie. (Resursa administrativă e o veche stratagemă de a obține imagini televizabile cu popor în stradă, folosită de toate guvernările de pînă acum.) A mai fost un ”popor” care a susținut măsura – poporul invizibil al celor peste 800 mii de semnături pentru uninominal, care a tot fost invocat ca o mantră (deși nimeni nu a văzut acele semnături).

Alt ”popor”, care ar fi avut o altă părere a fost ținut acasă – transportul dinspre multe orașe spre Chișinău a fost fie redus parțial ori sistat cu totul.

Alt ”popor”, care pînă ieri era parte a unor scheme extinse cu oligarhul zilei (ruinele PLDM, fragmentele de PL, PCRM și alte partide și partiduțe) se găsea joi în stradă. Mult mai puțin numeros decît ”poporul organizat” dar oricum, necesar și el, ca să se vadă pe de o parte că în Moldova există opoziție, deci și democrație, iar pe de altă parte să contribuie la creionarea dușmanului intern – ei se opun schimbării sistemului corupt!

Alt ”popor”, care ar fi putut interveni – biserică, sindicate – e ținut sub control. Preoții pot vorbi nestingherit în favoarea unui candidat la președinție – ei știu că el oricum nu decide nimic și mai au și voie de la guvernare să vorbească. Dar evită cu sfințenie să vorbească despre popor, inegalitate, sărăcie – astea-s teme pe care dacă se bagă iau dosare și nu-i scapă nici Dumnezeu de mînia oligarhului (sau de inspectoratul fiscal).

Un sondaj comandat indică în mod obiectiv și cu cifre, în afara oricăror îndoieli, dreptul suveran al poporului de a fi de acord cu oligarhii ce-l conduc. Iar graficele și acoladele din grafice, se știe, nu mint.

Niște televiziuni au transmis în direct unitatea dintre popor, deputați și partidul de guvernare.

Iar în parlament, niște deputați aleși de ”popor” (în urma unor alegeri fraudate), dar cumpărați între timp de un oligarh, au oferit votul necesar.

Scenariul perfect: popor în stradă (care susține)+popor în stradă (care se opune, dar pe care-l tolerăm că trebuie să fie și opoziție)+multă tăcere din partea altor părți de popor+sondaje științifico-politice+televiziuni care trîmbițează pe toate vocile despre marea bucurie+deputați care votează=democrație de fațadă.

Un algoritm utilizat de toate guvernările de pînă acum (de la începuturile ”independenței”), unul care exclude cetățenii de la guvernare în mod real, dar care le oferă diverse surogate ale participării în mod formal.

Cum? Despre care am scris mai pe larg înainte:

la nivelul concret al participării, cetățenii ordinari sînt excluși total din discuție și nici nu ar putea participa chiar dacă ar vrea. De ce? Pentru că nu au mecanisme – instituțiile de stat, atît cele din afara Chișinăului cît și cele din capitală nu au nici deprinderea, nici instrumentele necesare pentru a găzdui discuții principiale pe teme politice (de la lipsa spațiilor fizice la lipsa tradițiilor de a consulta populația pe teme de politici publice). În fapt, istoria procesului politic în Republica Moldova este o istorie a excluziunii cetățenilor de la procesul decizional. Pentru că instrumentele existente de participare – consultațiile publice, transparența procesului decizional – sînt aplicate selectiv și prost (ca să dau doar un exemplu actual – în municipiul Chișinău, decizia privind concesionarea procesului de colectare a taxelor pentru parcările cu plată unei firme private – o afacere ce ar aduce zeci de milioane de lei în bugetul public – a fost luată de Consiliul Municipal fără consultare publică). Iar altele noi – bugetarea participativă, instituțiile hibrid, parteneriatele civic-publice, consiliile naționale alese în mod aleatoriu ca în Islanda, platformele web de participare publică ca în Madrid – vor fi implementate cam la paștele cailor. (Asta dacă, între timp, nu vom avea interesul să cerem cu toții și insistent acest lucru.)Pentru că reglementările actuale ale sistemului politic – legea cu privire la partidele politice, pragul electoral pentru candidați independenți și partide politice, legile cu privire la descentralizare și autonomie locală, absența votului prin corespondență și a celui electronic – sînt configurate așa încît să controleze și să cenzureze inițiativa politică a cetățeanului ordinar.”

Cu un asemenea instrument guvernările de la Chișinău pot obține sprijin pentru orice: de la integrarea europeană (ce-o fi însemnînd asta?) la declararea faptului că pămîntul este plat și stă pe șase broaște țestoase care cîntă întruna ”Deșteaptă-te române!”.

Instrumentul funcționează din simplul motiv că nu depinde de context și poate fi desfășurat în orice condiții (dintr-un alt punct de vedere, faptul că încă funcționează sugerează și inventivitatea opoziției).

Și, cel mai important: simularea participării, pe care o presupune cu generozitate (poporul ca decor pentru tv și poze de știri) nu presupune în nici un fel participare reală (deci nu există pericolul ca mecanismul să deraieze).

Poporul” a venit, a susținut, a fost fotografiat că a susținut și a fost evacuat rapid ca să nu creadă că chiar are ceva putere și să nu strice vreun joc al celor care au sforile.

De ce este periculos acest sistem? Pentru că întreține vie iluzia participării, pe de o parte, și controlează participarea politică reală, pe de altă parte. Adică, pe de o parte ”poporul” are voie să vină să strige că susține guvernarea oligarhilor și a partenerilor lor interni și externi, iar pe de altă parte nu are nici un fel de instrument pentru a participa, influența sau schimba lucrurile în mod real.

Despre ”îngrijorările partenerilor externi”.

E de bine că există o Comisie de la Veneția care ”recomandă” guvernării de la Chișinău să organizeze discuții și dezbateri publice extinse, cu participarea tuturor părților interesate, în chestiunea schimbării sistemului de vot (trecem cu vederea faptul că această Comisie de la Veneția a tot dat de-a lungul timpului varii avize la legi și proiecte de legi, pe care recomandări autoritățile moldovenești le-au ignorat cu mult și mult succes și cu mult mai puțină vîlvă decît acum – doar recomandările Comisiei la Legea privind Partidele Politice, ignorate cu începere din 2007 cît fac!).

La fel de ”minunat” este faptul că mai multe instituții ale partenerilor de dezvoltare – ambasada SUA, Comisia Europeană, grupuri parlamentare din Parlamentul European – și-au exprimat părerile de rău și îngrijorările.

Nimic mai bun pentru democrația din Moldova decît aceste insistențe ale partenerilor de dezvoltare pe partea de discuții și dezbateri publice extinse pe subiecte de interes major…

Cu partenerii externi și insistențele lor este însă o mare problemă: aceștia insistă doar cînd, din diverse motive, le convine. Și nu insistă deloc atunci cînd aranjamentele le sînt favorabile. Ori sînt făcute cu girul lor.

A fost vreo instituție de genul Comisiei de la Veneția care ar fi recomandat, bunăoară, ca Acordul cu FMI din anul trecut să fie discutat public și extins cu toate părțile interesate (amintesc, acesta conține obligații ale Guvernului ce ating mai multe subiecte de interes major, de la ajustarea prețurilor la electricitate la reformarea sistemului de pensionare, de la sistemul bancar la cel de protecție socială? Nu. Mai ales că Parlamentul nici nu a aprobat acordul în sine, punct cu punct, ci o lege privind aprobarea acordului ca anexă.

Vreo instituție a vreunui partener de dezvoltare care să se arate îngrijorată de contractul de concesiune pentru explorarea gazelor de șist încheiat pe ascuns între Guvernul Moldovei și compania Frontera Resources? Nu.

Vreun grup din parlamentul european care să ceară guvernului mai multe discuții publice pe subiectul reformării sistemului de pensionare (care reformă a fost adoptată în două săptămîni de decembrie anul trecut)? Tot nu.

Poate vreo ambasadă occidentală să-și exprime nedumerirea că, în dosul spectacolului public numit ”modificarea sistemului de vot”, guvernarea de la Chișinău tocmai a redus (optimizat, tăiat) guvernul. Asta e un subiect de interes major, întregul pachet de măsuri fiind promovat în mai puțin de două luni, dar partenerilor de dezvoltare, cît și audienței interne, nu le-a păsat prea mult de participare și discuții publice.

În fine, ca să dau un ultim exemplu, a văzut cineva vreun partener de dezvoltare îngrijorat de faptul că legea privind transformarea miliardului furat de politicieni-businessmani în datorie publică a mers fără discuții publice, fără consultări publice majore și fără a afla opinia suveranului acestei țări, poporul? Din nou nu.

(Știu partenerii de dezvoltare că Acordul de Asociere cu UE a fost văzut de opinia publică moldovenească abia cu o săptămînă înainte de a fi parafat? Știu desigur, dar le convine să bage în știoalnă discuția despre consultări și dezbateri publice pe această chestiune.)


Ce-i de făcut?

Partenerii externi, desigur, nu au nici o vină că au agende, priorități, interese și se comportă ca atare. Ei fac afaceri (politice și economice), iar restul e umplutură pentru presă.

Nu contează neapărat că Comisia Europeană și-a exprimat nu știu ce îngrijorare față de un presupus derapaj al democrației din Moldova (de data asta chiar nu a fost – sistemul de vot a fost schimbat abia după ce toate gardurile și ecranele țării au transmis mesajul că: E spre binele cetățenilor. Cetățenilor din cîteva partide și companii offshore).

Contează că Acordul cu FMI solicită statului moldovean să reducă cheltuielile publice, deci și subvențiile, inclusiv în agricultură, iar asta face piața Moldovei un rai pentru agricultura europeană subvenționată.

La fel, grupurile parlamentare din parlamentul european se pot rățoi mult la guvernul moldovean, dar o fac de formă pentru că, la sfîrșitul zilei tot vin bănci italiene și franțuzești în Moldova, companii energetice spaniole (pentru care unele instituții regionale fac lobby direct), rețele de magazine nemțești etc. Adică, piața economică oricum se aranjează în favoarea ”europenilor”, iar cea politică, mă rog, va fi cum este. Business as usual.

Mai tristă decît părtinirea și privirea selectivă a partenerilor externi este absența unor mecanisme interne prin care democrația de fațadă s-ar transforma în democrație participativă. Sau măcar democrație liberală (cum îi e pretenția).

Soluțiile cosmetice pentru limitarea democrației de fațadă sînt evidente – interzicerea utilizării resursei administrative, de exemplu, obligativitatea consultărilor publice la toate deciziile de interes public, respectarea prevederilor (generoase pe hîrtie, de altfel) privind transparența procesului decizional. Ele-s relativ ușor de implementat. Dar cu efect limitat oricum.

Soluțiile fundamentale trebuie să vizeze înlocuirea democrației de fațadă cu una substanțială – crearea unor mecanisme de participare la toate nivelurile (local, regional, național) – bugetare participativă, control civic, discuții publice, autoguvernare și autonomie locală, modificarea legii partidelor (democratizarea dreptului de asociere și participare politică).

Mai e o cale, neinstituțională: re-articularea unei opoziții de jos, care ar fi construită pe alte principii decît colhozurile politice: orizontalitate (în loc de ierarhii cu lideri și șefi), inclusivitate (fie în jurul unor teme ce ar depăși falsele clivajele existente – etnice, lingvistice, religioase, fie în jurul unor teme în care aceste clivaje sînt irelevante – inegalități, accesul la bunuri publice, protecție socială, combaterea sărăciei), solidaritate (partea cea mai deșteaptă a regimului politico-economic actual, și handicapul cel mai mare al opozițiilor de tot felul, deopotrivă, este faptul că împiedică coalizarea dintre grupuri ba aruncînd false agende, ba creînd falși agenți ce cooptează agenda de opoziție  – așa încît eventualele opoziții se bat fiecare pe cont propriu cu puterea. Și pierd.), inovație instituțională (nu doar partide ca formă de organizare, ci și rețele informale, coaliții largi pe teme concrete, sindicate de alternativă). Adică o nouă sferă politică, o nouă agendă politică, o nouă opoziție.

Și cel mai important: înțelegerea faptului că regimul politic din Moldova, oligarhic cum este, nu reprezintă o aberație pe scară regională sau globală, ci noua regulă a cărei esență e subordonarea intereselor politice ale unor comunități mici intereselor economice corporative regionale și transnaționale. Moldova e în situația Panamei, Salvadorului sau Nigeriei, acolo unde configurații de actori locali și internaționalei (oligarhii locali și interesele corporative transnaționale susținute de Vest) dictează legea. Oligarhul Vlad Plahotniuc (și anterior oligarhul Vlad Filat), care ”guvernează” Moldova, nu reprezintă decît ambalajul local al capitalismului speculativ global care împarte lumea în centre și periferii, care implementează diverse diviziuni ale muncii (în care țări alde Moldova furnizează forța ieftină de muncă – a se vedea și proiectul de modificare a Codului Muncii adoptat în chiar ultima zi a sesiunii parlamentare, iar țările din Vest vin cu ”know how”).

O viitoare opoziție, dacă vrea să aibă sorți de izbîndă, ar trebui să înțeleagă că numele complet al regimului politic moldovenesc este sistemul capitalist global și regional căruia îi convine ca anumite interese economico-politice private (locale, regionale sau globale) să aibă prioritate asupra interesului public al cetățenilor țării

Sursă imagine de fundal.

3 Comments

  1. Octavian
    Octavian Reply

    tare bun articol! am citit cu mare placere, desi scrii despre ceva foarte trist…

  2. Andrei Reply

    //Mai e o cale, neinstituțională: re-articularea unei opoziții de jos…//

    Vitalie, inca nu ti-ai scimbat parerea fata de nationalism?
    Fii de acord ca situatia care o avem datoreaza lipsei de cultura politica, mai cu sama a grosului populatiei. In acest caz succes pot avea numai niste idei scurte si extrem de clare, o opozitie de jos poate avea succes numai cu lozinca “Moldova mai presus ca orce” si cu maestria de a nu cadea in nationalismul etnic.

    1. Vitalie Sprînceană
      Vitalie Sprînceană Reply

      Andrei, daca e vorba de nationalismul etnic, cu povestile lui cu cai, catei si eroi mitici, atunci nu-l vad ca o optiune (din contra, mi se pare o fundatura care duce in istorii de genul cine a fost primul, gagauzul sau rusul sau transnistreanul sau moldoveanul sau romanul sau Pinochio?). si e si reteta de violenta.
      daca e vorba de un nationalism civic, se mai poate vorbi, dar tot nu prea mult. pentru ca el trebuie intai construit – o munca laborioasa, ce necesita un efort institutional si de practici. pe care nu le vad. patriotismul constitutional sau de valori nu apare din vant;. mai ales cand valorile nu-l intereseaza pe nimeni,
      in stanga este dilema asta – cum sa zici ca-ti iubesti Patria fara a fi nationalist (o dilema care transpira in discutii precum cea cu privire la suveranitatea alimentara, la protectia biosferei si a producatorilor mici locali etc). eu nu am cum sa o evit.
      cat priveste cultura politica – ea nu e materie ce se preda la manual. e practica. de aia sugerez deschiderea si stimularea democratiei participative. s-ar putea sa iasa din paduri si neguri multi extremisti – ei tot vor participare – dar doar asa vom cultiva cultura politica a participarii…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>