[label shape=”” type=””] Octavian Rusu [/label]

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la semnarea Convenției cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova (mai departe, Convenție) care a pus capăt războiului de pe Nistru. Eu cred că a fost un act indispensabil și poate fi considerat pe drept unul din cele mai importante documente în istoria post-sovietică a Moldovei. Dar ce știm, sau mai bine zis, ce nu știm noi de fapt despre acest document? Cred ca astăzi este tocmai momentul potrivit să ne adresăm această întrebare.

Voi prezenta în acest articol trei aspecte majore care, în opinia mea, sînt foarte importante și cu părere de rău ignorate sau uitate.
În primul rînd, este vorba despre semnătura lui I. Smirnov și cum M. Snegur a mințit la CEDO în această privință. În al doilea rînd, voi argumenta că ideea dominantă precum că prin semnarea acestui document Rusia și-ar fi recunoscut rolul ca parte la război, este total falsă. Și, în al treilea rînd, voi arăta care a fost modul de reglementare a conflictului și a retragerii armatei rusești, stipulat în două documente conexe acestei Convenții dar de care azi puțini care-și mai aduc aminte.

1) Despre cum Mircea Snegur și guvernul RM au mințit Curtea Europeană a Drepturilor Omului

rusu

În cadrul procesului grupului Ilașcu de la CEDO – CAUZA ILAŞCU ŞI ALŢII c. MOLDOVEI ŞI RUSIEI 1 – s-a adeverit că versiunile Convenției deținute de Moldova și Rusia diferă într-un aspect crucial: semnătura lui Igor Smirnov prezentă în versiunea documentului Rusiei și absentă în cea a Moldovei.

Iata ce spune hotarîrea CEDO la acest subiect:

87. La 21 iulie 1992, Preşedintele Republicii Moldova, dl Snegur, şi Preşedintele Federaţiei Ruse, dl Elţin, au semnat un acord cu privire la principiile de reglementare amiabilă a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova (în continuare – „acord de încetare a focului” – a se vedea paragraful 292 de mai jos).

Pe exemplarul prezentat Curţii de către Guvernul Republicii Moldova figurează numai semnăturile dlor Snegur şi Elţin. Din partea sa, Guvernul Federaţiei Ruse a prezentat Curţii un exemplar pe care figurează semnăturile dlor Snegur şi Elţin, în calitate de Preşedinţi ai Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse. Pe acest exemplar, sub semnătura dlui Snegur se află de asemenea semnătura dlui Smirnov, fără indicarea calităţii sale.

Semnătura dlui Smirnov nu figurează pe exemplarul prezentat de către Guvernul Moldovei. În declaraţia sa în faţa delegaţilor Curţii, dl Snegur a confirmat că documentul oficial întocmit în două exemplare a fost semnat doar de către dumnealui şi dl Elţin (anexa, dl Snegur § 228).

Cum a explicat atunci dl Snegur absența semnăturii lui Smirnov în documentul prezentat de Guvernul RM? Simplu: probabil Ruțkoi l-a lăsat ulterior pe Smirnov să-și pună semnătura în exemplarul rusesc. Iată cum a rezumat Curtea mărturiile lui Snegur:

228. Acordul de încetare a focului semnat la Moscova în iulie 1992 nu a fost semnat de Smirnov, deşi acesta a fost prezent. Atunci când acordul a fost semnat între Rusia şi Moldova, părţile au făcut schimb de textul acordului. În acord existau, ca atare, doar două semnături: ale lui Elţîn şi Snegur. Martorul nu ştie de unde a apărut semnătura lui Smirnov mai târziu. S-ar putea ca dl Ruţkoi să-l fi lăsat să semneze ulterior.

Pînă nu am citit memoriile d-lui Snegur, înclinam și eu să cred în această versiune a evenimentelor. Și iată ce scrie însuși Mircea Snegur în volumul 2 al memoriilor sale:

Întîlnirea cu B. Elțin a fost fixată pentru data de 21 iulie 1992. La Moscova am fost întîmpinați de către A. Ruțkoi, care m-a familiarizat cu scenariul întîlnirii la nivel înalt și semnării propriu-zise a Convenției. Am respins propunerea (făcută abia la Moscova) ca semnatar al documentului să fie și I. Smirnov (în rezultat, acesta doar l-a vizat înainte de momentul ceremoniei de semnare).”2

Evident, dl Snegur se joacă cu cuvintele – “semnat/vizat”, însă cert este că, 1) “viza”, adică iscălitura lui Smirnov, a dispărut de pe copia documentului remis la CEDO (aici trebuie de verificat la arhive, de stabilit dacă a fost “nimicit” și originalul sau doar numai copia), 2) Snegur a făcut mărturii false în instanță (bănuiesc că în așa cazuri sînt prevăzute anumite sancțiuni), și 3) Guvernul RM, intuiesc doar, fără bună știință, a furnizat un document fals.

2) Convenția nu demonstrează că Rusia și-a recunoscut rolul de parte la conflict

Deseori ni se spune că prin semnarea respectivei Convenții, Federaţia Rusă și-ar fi recunoscut calitatea de parte în conflict, sau chiar de agresor. Mircea Snegur declara într-un interviu că “acesta este singurul document care demonstrează asumat amestecul direct şi interesat al Rusiei în acel conflict”.3 Într-un alt interviu, dl Snegur merge mai departe și declară următoarele: “Noi am dovedit prin această Convenţie lumii că aţâţătorul şi participantul nemijlocit la acest război a fost Federaţia Rusă. Eu nici nu-mi închipui cum de-au semnat ei o astfel de recunoaştere că au fost parte implicată în război”.4

Să fie, oare? A semnat într-adevăr Rusia așa o recunoaștere ? Dacă da, atunci ar fi cu adevărat ceva ieșit din comun pentru diplomația rusească. Însă la o lectură atentă a documentului, nimic nu demonstrează o astfel de recunoaștere din partea Moscovei. Chiar din titlu citim că este vorba despre “principiile de reglementare pașnică” și nu despre “acord Moldo-Rus de încetare a focului așa cum deseori este prezentat. Rusia a semnat în calitate de “parte la reglementare”, care, pe lîngă Rusia mai figurează și cele două maluri. În articolul 2, alineat 1, citim: În scopul asigurării controlului asupra realizării măsurilor prevăzute în articolul 1, precum și al asigurării regimului de securitate în zona menționată, se instituie o Comisie de control unificată, formată din reprezentanți ai celor trei părți angajate în reglementare.5

Înțelegem că este vorba despre părți angajate în reglementarea” conflictului (în număr de trei), noțiune diferită de “părți în conflict”, care sînt considerate, fără a fi numite, Moldova și Transnistria, sau Chișinău și Tiraspol mai corect. În articolul 4, citim:

Unitățile Armatei a 14-a a Forțelor Armate ale Federației Ruse, dislocate în Republica Moldova, vor respecta cu strictețe neutralitatea. Cele două părți în conflict își asumă obligația de a respecta neutralitatea și de a se abține de la orice acțiuni ilicite față de patrimoniul militar, față de militarii acestei armate și membrii familiilor lor.” Prima parte în conflict, e clar, e malul drept/Chișinăul. Care e a doua parte? Rusia? Adică ea se obligă să fie neutră față de armata sa și să nu facă nimic ilicit față de patrimoniul și de militarii A14-a? Absurd, nu-i așa? E clar că a doua parte la conflict e Transnistria, sau mai bine zis administrația de la Tiraspol. În plus, prin însuși faptul stabilirii “neutralității” A14-a, indiferent de cum acesta a fost realizat în practică, se exclude rolul de parte în conflict.

În articolul 1, alineat 2, la fel vedem destul de clar cine sînt părțile în conflict, diferite de părți ale Convenției:

Odată cu încetarea focului, părțile în conflict procedează la retragerea unitaților forțelor lor armate și a celorlalte formațiuni, a tehnicii de luptă și armamentului, urmînd să încheie acest process în decurs de șapte zile. Scopul unei asemenea dezangajări este crearea unei zone de securitate între părțile în conflict. Coordonatele concrete ale zonei vor fi stabilite printr-un protocol special al părților angajate în realizarea prezentei Convenții.6

Deci e destul de clar că este vorba de Chișinău și Tiraspol ca părți ale conflictului care trebuie să creeze o zonă de securitate între ele. Dacă am presupune că Rusia ar fi drept a doua parte în conflict, semnarea acestui document ar însemna că Moldova recunoaște că Transnistria aparține Rusiei, fiindcă zona de securitate se crează între părțile conflictului… Și, o ultimă întrebare: dacă Transnistria nu este parte la conflict, și nu ar fi “vizat” Convenția, pe ce bază aceasta a obținut dreptul de a avea “forțe de menținere a păcii” și participă în Comisia Unificată de Control?…

3) Algoritmul și condițiile prevăzute pentru reglementarea definitivă a conflictului

Al treilea aspect major general ignorat este faptul că, Convenția stipula și modul în care trebuia să se procedeze pentru a reglementa definitiv acest conflict, inclusiv modul de retragere a A14-a. Referitor la reglementare în Convenție nu se spune nimic, iar în ceea ce privește retragerea A14-a se stipulează doar că întrebările cu privire la statutul Armatei a Paisprezecea, sau etapele și graficul retragerii acesteia vor fi soluționate prin negocieri între Federația Rusă și Republica Moldova.” Însă în preambulul Convenției se face trimitere la “înțelegerea de principiu realizată la 3 iulie 1992” între Snegur și Elțîn.7 Iată anume în acea înțelegere au fost stabilite succesiunea acțiunilor concrete în reglementarea conflictului. Este vorba despre, întîi de toate, acordarea Transnistriei a unui “statut politic” și, doar apoi, derularea negocierilor privind retragerea A14-a.8 Ulterior, 1994, acesta a fost numit principiu de “sincronizare”. Înțelegerea din 3 iulie a fost reconfirmată pe 21 iulie, în cadrul semnării Convenției, printr-un “Comunicat cu privire la întîlnirea dintre Președintele Republicii Moldova, M. Snegur, și Președintele Federației Ruse, B. Elțin.” Este un document care trebuie considerat în comun cu Convenția și anume acolo se regăsesc principiile menționate în Convenție. Printre aceste “principii fundamentale” cele mai importante ar fi:

Stabilirea, prin metode politice, inclusiv pe cale parlamentară, a unui statut special, în componența Republicii Moldova, pentru teritoriul de pe malul stîng al Nistrului din zona nistreană” și “Acordarea populației de pe malul stîng al Nistrului din zona nistreană a dreptului de a-și hotărî singură soarta în cazul modificării statutului de stat al Republicii Moldova”.9

Concluzii

Aceste trei aspecte nu sînt unicele ignorate în privința Convenției din 21 iulie 1992. Însă, în opinia mea, acestea sînt cele mai importante și trebuie evidențiate în mod special. Faptul ca dl Snegur și multi alți politicieni moldoveni au mințit de-a lungul anilor în privința semnăturii lui Smirnov, nu numai pe noi, poporul, dar pînă și CEDO, spune foarte multe despre “clasa politică” moldovenească. Înțeleg, politica și minciuna sunt “surori drepte”și uneori chiar este necesar să minți. Însă, după părerea mea subiectivă, acest tip de minciună, ca în cazul semnăturii, face mai mult rău decît bine deoarece împiedică înțelegerea reală a situației și, în cele din urmă, favorizează menținerea unui impas constant.

Al doilea moment, despre argumentul că această Convenție ar demonstra juridic că Rusia este parte în conflict și nu Transnistria, de asemenea, se manipulează pentru a fi mai ușor de ignorat Transnistria și, desigur, pentru a da toată vina pe Rusia. Desigur, Rusia a avut un rol important în conflict, așa cum am arătat cu lux de amănunte într-o analiză precedentă,10 însă a exagera rolul ei pentru a fi mai comod de ignorat Transnistria și înțelegerile din iulie 1992 în mod sigur nu va duce la rezolvarea conflictului.

Iar al treilea aspect, ne arată că, de la bun început, condițiile reglementării definitive a conflictului erau clare, explicite și acceptate inițial. Imediat după însă totul a fost întors pe dos. Este rezonabil că guvernările Moldovei le-a ignorat și, după 25 de ani, suntem cam tot acolo unde eram atunci? Eu zic că nu. Cît se mai poate de continuat așa? Există alternative reale la aceste condiții? O nouă aventură militară sau constrîngeri asupra Tiraspolului, astea nu sînt soluții, ba dimpotrivă. Ne vor ajuta partenerii externi în cazul unei noi escaladări a conflictului? Parcă ne-au “ajutat” deja o dată…

Referințe:

2 M. Snegur, Labirintul destinului. Memorii (Vol. 2), Chișinău, 2008, p. 655.

3 V. Călugăreanu, 18 ani de la încetarea focului la Nistru, Deutsche Welle, 21 iulie, 2010,

http://www.dw.com/ro/18-ani-de-la-%C3%AEncetarea-focului-la-nistru/a-5822372

4 A. Canţîr, Cincisprezece ani de la terminarea războiului de la Nistru,” BBC, 20 iulie, 2007,
http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2007/07/070720_transnistria_razboi_15ani.shtml

5 M. Snegur, op. cit., p. 658.

6 Ibidem.

7 Ibidem, p. 657

8 V. Socor, “Russian-Moldovan Meeting,” RFE/RL Daily Report, Nr. 126, 6 iulie 1992.

V. Kuznetsova, “Eltsin i Snegur postavili sebja pod ogoni pridnestrovskogo konflikta, esli ogoni ne prekratitsa segodnja”, Nezavissimaja gazeta, Nr. 126 (297), 4 iulie, 1992, p. 1.

9 M. Snegur, op. cit., 656-57.

10 Tragedia de la Bender / Tighina și sfîrșitul războiului de pe Nistru, 19 iunie, 2017, Platzforma,

http://www.platzforma.md/tragedia-de-la-bender-tighina-si-sfirsitul-razboiului-de-pe-nistru/