[label shape=”” type=””] Szilárd Istvan Pap [/label]

Vineri seara (pe 24 martie 2017, n.t.), o nouă propunere legislativă a apărut subit pe site-ul web al parlamentului maghiar. Proiectul prezintă o serie de modificări la statutul de reglementare a învățământului superior, care afectează în principal activitatea universităților străine din Ungaria. Măsura a fost interpretată în mare parte ca un atac guvernamental asupra Universității Central Europene sau Central European University (CEU) – o instituție în vârstă de 25 de ani din Budapesta, fondată de financiarul internațional George Soros. În cazul în care legea va fi adoptată, CEU nu va mai fi în măsură să își desfășoare activitățile, fiind singura universitate străină afectată de aceste modificări. Prin urmare, interpretarea este mai mult decât plauzibilă. Guvernul încearcă să utilizeze statutul special de universitate formal binațională al CEU pentru a o scoate în afara legii, deschizând astfel calea pentru închiderea acesteia (avându-și sediul la Budapesta, CEU este atât o instituție americană, dar și una acreditată în Ungaria).

Detaliile legale, însă, sunt mai puțin relevante. La urma urmei, o caracteristică fundamentală a regimului politic stabilit de Fidesz-ul lui Viktor Orban este un tip special de „război legal”: executivul va găsi întotdeauna o soluție în prevederile de statut sau, în cazul în care apar obstacole mai grave, în constituție. Dimensiunile politice sunt, prin urmare, mult mai relevante, și putem fi siguri că argumentele legaliste despre libertatea academică sau a statului de drept sunt de o valoare redusă în lupta contra Fidesz. Un atac asupra CEU a putut fi observat deja de câteva săptămâni: reviste și site-uri loiale guvernului au scris cu privire la planurile guvernamentale de a închide sau de a elimina universitatea, fiind extrem de zeloase de a „descoperi“ presupuse ilegalități din partea conducerii CEU.

Atacul este încorporat în multiple feluri în structurile politicii maghiare, fiind doar ultimul dintr-o listă lungă de măsuri guvernamentale construite după același calapod. La fel ca în majoritatea țărilor din Europa post-socialistă, tranziția Ungariei de la socialismul de stat la o economie de piață a adus la suprafață diviziuni politice mai vechi, actualizându-le până la situația din prezent. Transformările socio-economice, constând din privatizarea la scară largă și oligarhizarea economiei, au determinat coagularea a două strategii politice de elită și au configurat două tabere politice opuse. Desigur, au existat „moderniști“, care au pledat pentru o integrare rapidă a Ungariei în structurile euro-atlantice, urmând cu fidelitate modelul democrațiilor liberale și al economiilor de piață din vest. Cu toate acestea, o emulație fidelă a însemnat respingerea directă a oricărei dezbateri cu privire la situația de zi cu zi a milioane de oameni defavorizați, afectați de transformările economice violente. Cuplată cu numeroase greșeli interne, această mișcare a condus la căderea „taberei modernizatoare“ și succesul fulminant al taberei iliberale a lui Orban.

Orban a reușit foarte ușor să construiască o narațiune puternică și compactă, în care națiunea este prezentată ca fiind atacată și subestimată în mod constant de către occident, cu agenții săi maghiari locali interesați de subjugarea poporului intereselor lor obscure. Acest inamic cu cap de hidră cere o vigilență constantă și o luptă permanentă, oferind, de asemenea, sentimentul unui obiectiv suprem de atins și de mândrie națională. Dacă urmărim diversele campanii guvernamentale din ultimii 7 ani, vom vedea peste tot aceiași dușmani: Bruxelles, multinaționalele, marile companii de utilități, ONG-urile pentru drepturi civile, refugiații, iar lista poate continua. Succesul guvernului constă în capacitatea de a transforma la nivel discursiv o gamă largă de probleme politice, economice și sociale complexe – de la prețul actual al utilităților la criza refugiaților – în bătălii de proporții cosmologice între națiune și dușmanii săi străini.

Ar fi o greșeală să se conchidă că Orban este atotputernic din punct de vedere politic, așa cum neajunsurile acestei strategii au devenit clare în repetate rânduri: referendumul împotriva cotelor de refugiați, de exemplu, a regresat până la un ​​dezinteres desăvârșit. Pe de altă parte, performanța guvernării sale este, în cel mai bun caz, dezastruoasă. Dacă guvernele postsocialiste nu au fost în stare să soluționeze multe probleme sociale, atunci Fidesz le-a agravat: patru milioane de oameni trăiesc sub pragul sărăciei, sistemul educațional o duce din ce în ce mai prost, în timp ce spitalele duc lipsă de medici și consumabile medicale. Protecția socială, și așa slabă, a fost complet abolită și înlocuită cu un program de muncă obligatorie, care nici măcar nu plătește un salariu minim și face reintegrarea pe piața forței de muncă complet imposibilă.

Toate aceste aspecte sunt bine-cunoscute, dar luptele simbolice constante ale lui Orban au reușit să consolideze electoratul și să-l mențină într-o stare permanentă de alertă. Între timp, opoziția politică este cel mai des neputincioasă, chiar și atunci când nu este subminată în mod activ de către guvern pe diferite căi legale și, uneori, ilegale. Numai anul trecut, de exemplu, agenții de securitate ai unei firme apropiate unui membru senior al Fidesz l-au împiedicat prin obstrucționare fizică pe un parlamentar de opoziție de la inițierea unui referendum la Consiliul Național Electoral.

Atacul asupra CEU trebuie înțeles în contextul următor: acesta reprezintă încă un asalt asupra „dușmanilor națiunii“. Guvernul planifică simultan o a doua acțiune împotriva ONG-urilor pentru drepturile civile (după prima lansată în anul 2014), iar CEU este pe lista dușmanilor. Așa cum multe ONG-uri primesc finanțare din partea Fundației pentru o Societate Deschisă (Open Society Foundations) – instituția filantropică fondată de același George Soros, legătura este transparentă. Demonizarea lui Soros, asezonată cu vechi sub-înțelesuri antisemite, se potrivește perfect retoricii Fidesz. Prezentat în calitate de reprezentant al liberalismului, cosmopolitismului, protecției drepturilor omului și toate celelalte cuvinte-cheie, care pot fi asociate cu „tabăra modernistă“ discreditată, Soros și prin extensie CEU par dușmanii perfecți în ochii lui Orban.

Rămâne încă de văzut dacă planurile sale se vor dovedi de succes. În momentul de față, nu este tocmai sigur dacă guvernul vrea într-adevăr să scape de CEU sau pur și simplu i-a aruncat electoratului o jucărie de rumegat temporară. Ceea ce e sigur este că Fidesz înțelege doar limbajul puterii și se retrage numai atunci când i-o cer interesele. Deci, chiar dacă luptele defensive pot fi câștigate cu ajutorul presiunii internaționale și al argumentelor legaliste depolitizate, un război poate fi câștigat doar prin convingerea sufletelor oamenilor cu instrumente politice. S-ar putea ca aceasta să nu intre în responsabilitatea unei universități internaționale private, dar această realitate ca atare nu poate fi pur și simplu ignorată.

Articol apărut în original în LeftEast și tradus în limba română de Ana Gurău.

 

Nota traducătoarei: Comunitatea de absolvenți ai CEU originari din Moldova, care numără peste 130 persoane, s-a solidarizat cu administrația universității în condamnarea acestei propuneri legislative. Un apel către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău, dar și către autoritățile maghiare va fi făcut public în zilele ce urmează. Totodată, comunitatea face apel la instituțiile de învățământ și centrele de cercetare din Moldova să se solidarizeze cu CEU.