Filmul „Joyeux Noël” (2005, regie: Christian Carion) este o încercare ficţională de a reprezenta un eveniment mai puţin obişnuit pentru un război: hotarîrea părţilor beligerante (cel puţin la nivelul unor regimente) de a suspenda ostilităţile pentru a sărbători Crăciunul, în 1914. În acest context, filmul trasează cîteva linii de subiect:

a) Experienţa de zi cu zi a războiului în tranşee, diferită de viaţa din spatele frontului.
Experienţa dură a războiului este atenuată de o „frăţie a armelor”, datorită căreia soldaţii de rînd, fie şi din armate inamice, îşi administrează viaţa din tranşee într-un mod mai solidar, în orice caz diferit de felul pe care îl prescria conducerea militară a Statelor Majore. Această „frăţie a armelor” a fost umbrită de o serie de mituri, apărute în urma consumării războiului, care au fost nişte ingrediente ideologice importante ale mişcărilor de extremă dreapta din Europa interbelică. Unul dintre aceste mituri îi arată în mod exclusiv pe etnicii nemţi luptînd pe front, în vreme ce evreii ar fi rămas în spatele frontului. Filmul „Joyeux Noël” încearcă să demonteze acest mit, prezentînd un ofiţer din armata germana, care nu-şi ascunde identitatea evreiască.

b) Primul Război Mondial ca primul „război total”.
Spre deosebire de războaiele din secolele precedente, Primul Razboi Mondial s-a manifestat ca un adevărat „război total.” Războiul total presupune că efortul pentru război nu este limitat doar la un grup restrîns de militari profesionişti, dar cuprinde întreaga societate. Mobilizarea generală cuprinde nu doar încorporarea tinerilor în armată, ci şi aplicarea unor strategii de „înregimentare” a întregii societăţi.

c) Apariţia societăţii de masă.
Statele implicate în „războiul total” îşi exprimă nevoia unei mobililizări active şi depline a cetăţenilor în viata „cetăţii”. În acest sens, statele au început să aplice o serie de strategii în vederea monitorizării şi implicării cetăţenilor. Printre aceste strategii pot fi menţionate instaurarea unui aparat de supraveghere („surveillance”), dezvoltarea unor structuri instituţionale de asigurare sociala (pensii, alocaţii, servicii sociale adresate anumitor categorii etc.) şi investiţii majore în şcolarizarea cetăţenilor.
(Alexandru Leşanu)

E interesant să urmărim, pe exemplul filmului „Joyeux Noël”, jocul identităților soldaților și configurațiile identitare la începutul secolului al XX-lea. Deși apărută recent, identitatea națională tinde să domine asupra apartenenței religioase ori a celei de clasă. Un epizod memorabil din acest film este predica episcopului scoțian prin care acesta argumentează, prin referinţă la Scrierile Sfinte, calificarea germanilor drept inamici naționali, justificînd nimicirea lor în această calitate.

Într-un alt film celebru dedicat Primului Război Mondial, „La grande illusion” de Jean Renoir, unul dintre eroi, prizonier francez de viță nobilă, îi spune colegului său german, aristocrat și el, că războiul înseamnă de asemenea dizolvarea rangurilor aristocratice, trecerea lumii la un alt tip de ierarhie. În „Joyeux Noël” întîlnim aceeași idee: războiul marchează o mutație. E primul război „fără sens”, fără mișcări de cavalerie, fără lupte de uzură în tranșee. Gloanțele și proiectilele ce vin de aiurea nu fac distincții de rang; ele ucid impersonal și egalitar.

Filmul sugerează eventualitatea slăbirii mecanismelor de depersonalizare a inamicului de război în momentul întîlnirii faţă în faţă a „inamicilor”. Or, „dușmanul” poate fi ucis fără milă doar dacă este construit ca „dușman”, lipsit de trăsături umane, scos din specie. În momentul în care soldații au posibilitatea să se întâlnească față în față, mecanismele de depersonalizare sunt abolite. „Dușmanul” redevine om.
(Vitalie Sprînceană)

Filmul „Joyeux Noël” sugerează, chiar de la primul episod (în care elevii unor diferite naţiuni europene sînt arătaţi recitînd în faţa clasei poezii patriotice), că primul război mondial a fost pregătit în mare parte de învăţămîntul şcolar de masă, prin educarea unor identităţi naţionale puternice, construite pe antipodul reprezentării „duşmanilor” naţiunii. În acest sens, „războiul total” este o emanaţie prin excelenţă a unui proces mai larg de modernizare, care se desfăşoară în Europa occidentală mai cu seamă de-a lungul secolului 19, proces prin care sînt formate statele-naţiuni moderne.

Prin înfăţişarea solidarităţii (fie şi provizorii) între soldaţii unor regimente aflate în stare de război unul faţă de altul, filmul ne atrage atenţia asupra unei situaţii de conflict de natură socială (nu naţională). Mai exact, filmul ilustrează o solidaritate transnaţională a soldaţilor de rînd aparţinînd unor diferite naţiuni europene (aflate în război) împotriva elitelor respectivelor naţiuni, aflate la o distanţă confortabilă de linia frontului. Astfel, revoltele sociale şi revoluţiile („proletare” sau „conservatoare”) izbucnite în timpul şi în urma primului război mondial apar, în lumina acestui film, ca un rezultat direct al acestui „război de clasă”, exacerbat de contextul naţional şi naţionalist al primului „război mondial”.
(Petru Negură)