[label shape=”” type=””] Ioana Ene Dogioiu [/label]

Traian Basescu joacă periculos în relaţia cu UE şi Republica Moldova în chestiunea unionistă. Anunţul făcut miercuri seara, potrivit căruia unirea cu R. Moldova ar trebui să devină al treilea mare proiect naţional al României, are darul unic de a enerva şi la Bruxelles, şi peste Prut.

Cred că trei sunt chestiunile care trebuie serios discutate în privinţa fezabilităţii acestui proiect: este dorit?, suntem în stare? şi care este preţul lui?

Ar trebui să fim realişti şi să admitem că dincolo de Prut [în RM, n. red.] procentul unioniştilor este mic, 10 -15%. Cetăţenii R. Moldova doresc integrarea în UE, pentru ea au ieşit cu sutele de mii în stradă, dar nu îşi doresc şi unirea. Din două motive. Pe de-o parte pentru că îşi iubesc independenţa şi după atâta dominaţie sovietică nu vor să schimbe un stăpân cu altul. Pe de altă parte, pentru că nu vorbim despre o populaţie omogenă.

Republica Moldova este un amalgam destul de eterogen, care conţine o imensă comunitate rusofonă. Este principalul motiv pentru care unificarea RFG – RDG nu poate fi luată ca model. Acolo vorbeam de populaţii omogene şi identice din punct de vedere etnic. Ceea ce nu e cazul în Republica Moldova. Teritorul a fost românesc, dar populaţia nu mai e decât parţial aşa.

Am fi în stare să susţinem un proiect unionist de asemenea anvergură? Am mari îndoieli. Noi nu suntem în stare să facem o regionalizare, nu suntem în stare să realizăm o coordonare pe orizontală între două judeţe şi credem că am fi în stare să uniformizăm infrastructura statală a două ţări? E o glumă.

Am putea suporta costul unificării? Cam 20 de miliarde de euro este nota de plată estimată la prima strigare. Şi RFG a resimţit din greu costul unificării, cum credeţi că l-am duce noi? Ce am face noi cu o comunitate de un milion de rusofoni? Cum am rezolva această problemă etno-lingvistică delicată care ar schimba, şi nu în bine, paradigma relaţiei cu Rusia? Nici sângele rusesc apă nu se face, ca să-l parafrazez pe preşedinte.

Riscurile abordării tranşante a acestui subiect sunt atât în relaţia cu UE, cât şi în cea cu Republica Moldova.

Ultimul lucru pe care şi-l doreşte acum Bruxelles-ul să îl audă este deschiderea revizionismului frontierelor. O cutie a Pandorei pe care nu o mai poţi închide odată ce ai făcut imprudenţa să o deschizi. Ce ar fi ca fiecare ţară din UE să îşi aducă aminte de teritorii pierdute, de conflicte vechi, de frustrări istorice îngropate. Explozia construcţiei europene ar deveni iminentă.

Pe de altă parte, cum să fie Bruxelles-ul încântat de asemenea ambiţii ale celui mai neputincios stat al său, din punct de vedere instituţional, din punct de vedere financiar, din punctul de vedere al justiţiei. Noi în curând vom suporta o extindere a MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare) şi ne bate gândul de unire? Adică să avem probleme şi mai mari decât până acum, dar pe un teritoriu şi la o populaţie mai mari, care să ne sporească ponderea în diferite instituţii europene, precum Parlamentul European, să ne îndreptăţească la bugete mai mari şi altele asemenea.

Să emiţi tema aceasta fără să ai un accept de la Bruxelles, după ce tocmai ai calificat politica europeană drept arogantă si egoistă, când Bucureştiul s-a transformat pentru două zile într-un fel de China Town, iar premierul chinez făcea netulburat şi îndelung aplaudat apologia comunismului de la tribuna Parlamentului, nu mi se pare exact o dovadă de înţelepciune. Este o sfidare la adresa celor care ne-au salvat şi l-au salvat pe Traian Basescu in extremis vara trecută.

În relatia cu Republica Moldova asemenea declaraţii creează mai degrabă nemulţumire, si nu mă refer la clasa politică de la Chişinău. Am spus şi mai sus, cetăţenii moldoveni nu vor să se vadă din nou în poziţia de dominion. De ce anexaţi României şi nu independenţi în UE?

„Este supărător să fim martorii modului în care o perioadă atât de propice pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale este atât de inept risipită. Nu se ştie dacă România va avea un interlocutor la fel de pragmatic şi deschis după alegerile de la sfârşitul lui 2014 în Moldova. Mesajele unioniste nu fac decât să alieneze într-o anumită măsură ideea de România ca locomotivă a integrării pentru majoritatea moldovenilor”, explică pentru Ziare.com Octavian Milewski, politolog specializat în spaţiul postsovietic.

Tocmai aceste alegeri ar trebui să îndemne la o atitudine mai rezervată. „Partidul Comunist indubitabil va fi atent la declaraţiile care vin de la Bucureşti şi va încerca să instrumentalizeze subiectul României pentru a ataca politica coaliţiei pro-Europene. În acest context, este important ca România să ofere cât mai puţine ocazii de atac Partidului Comunist în perioada pre-electorală şi electorală”, atrăgea atenţia expertul CRPE (Centrul Român de Politici Europene), Stanislav Secrieru.

Nu e de ignorat nici un alt aspect. Conflictul din Transnistria a îngheţat cu condiţia ca R. Moldova să rămână în situaţia actuală. Unirea ar redeschide instantaneu acest conflict pe care România l-ar importa cu fundă roşie cu tot.

Dacă vrem să ajutăm ar trebui să începem cu ratificarea tratatului cu privire la regimul de frontieră cu R.Moldova. Cetăţenii moldoveni au nevoie de ajutor pentru integrarea în UE, au nevoie de ajutor pentru a rezista presiunilor şi boicotului rusesc, dar nu au nevoie de îmbrăţişări frăţeşti sufocante.

Eu înţeleg că Traian Basescu are nevoie pe final de mandat de un proiect naţional cu impact emoţional major. Dar cred că unirea ar trebui tratată cu infinit mai multă prudenţă.

Sursa: Ziare.com