[label shape=”” type=””] Philippe-Edner Marius [/label]

Versiunea în engleză a acestui articol poate fi citită aici.

Situația socială și economică a populației rome este foarte bine cercetată din punct vedere cantitativ, domeniul educației fiind un exemplu bun în acest sens. Cunoaștem, de exemplu, dintr-un raport al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) din 2012 că aproape 95% din populația romă din România și Moldova abandonează școala destul de devreme. Mai puțin de jumătate din populația romă absolveşte un liceu în România (46%) și în Moldova (39%), în timp ce în rîndul populației ne-romă ce trăiește într-o proximitate geografică cu populația romă în ambele țări, rata este respectiv de 44% și 51%. Aproximativ 80%-90% din populația romă din România cu vârsta cuprinsă între 7 şi 12 ani sunt implicați într-o anumită formă de școlarizare. Totuși, după vârsta de 12 ani rata scade dramatic. De exemplu, 63% din populația romă din România cu vârsta cuprinsă între 13-15 ani este școlarizată; iar pentru cei cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, 19 și 21 ani, și 22 și 24 ani, ratele de școlarizare sunt respectiv de 25%, 8% și 3%. În Moldova, 56% din populația romă cu vârsta cuprinsă între 7 și 9 ani frecventează școala; 59% din cei cu vârsta cuprinsă între 10-12 ani; 45% din cei cu vârsta cuprinsă între 13-15 ani; 19% din cei cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani; 4% din cei cu vârsta cuprinsă între 19-21 ani și 1% din cei cu vârsta cuprinsă între 22 şi 24 ani. În ambele țări, decalajul ratei de frecventare a instituțiilor de învățământ existent dintre populațiile romă și ne-romă variază între 40% şi 50%, în funcție de grupul de vârstă.

Cu toate acestea, ceea ce aceste date nu ne oferă sunt motivele calitative care stau la baza acestor rezultate cantitative.

Deseori în notele de subsol, de final sau undeva pe margini citim astfel de evaluări făcute de PNUD: „În medie aspirațiile (idealistice) ale romilor sunt mult mai înalte decât rezultatele lor educaționale”. Într-un chenar mic, Comisia Europeană evaluează Inițiativele Cheie de Incluziune care au fost implementate în 2011 în domeniul educației în România în felul umător: „sunt necesare eforturi suplimentare spre o educație inclusivă și desegregare, inclusiv prin punerea în aplicare a unui cadru legislativ adecvat și măsuri active împotriva desegregării”. În multe dintre aceste rapoarte, în timp ce o bună parte din text prezintă date cantitative ample, pasajele cu date calitative, uneori destul de lungi, informează cititorii doar despre dezvoltările recente – adoptarea de noi legi; noi surse de finanțare destinate integrării; sau explicații vagi ale participării nereușite ale populației rome, de exemplu în anumite regiuni sau localități. După cum arată un raport critic al Fundației pentru o Societate Deschisă (Open Society Foundation), unul dintre puținele de acest gen, în privința prezentării politicilor de integrare în Bulgaria, aceste rapoarte „mai degrabă descriu calitativ ceea ce s-a întreprins” și foarte rar reflectă experiențele subiective ale populațiilor rome marginalizate.

Într-adevăr, datele calitative sunt marginalizate în industria de evaluare a integrării populației rome. Acest aspect este unul problematic, mai cu seamă că succesul integrării populației rome depinde de voința indivizilor romi excluși de la participarea la propriul proces de integrare.

Parlamentarul european Andrey Kovatchev declara pentru Debating Europe că integrarea este “o cale în ambele direcții, unde atît majoritatea cît și minoritatea trebuie să aibă aceeași voință de integrare pentru ca procesul să fie unul de succes”. Ministrul de Resurse Umane al Ungariei menționa și el că „în timp ce situația populației rome nu poate fi rezolvată fără susținerea majorității, progresul Ungariei nu poate fi realizat fără participarea activă a populației rome”. Directorul departamentului Egalitate și Drepturi Cetățenești din cadrul Agenției Uniunii Europene pentru Drepturile Fundamentale (ADF), Ioannis Dimitrakopoulos afirma de asemenea într-un interviu că „pentru a avea rezultate mai bune la nivel local, populația romă trebuie să fie invitată să participe la elaborarea și implementarea acțiunilor de incluziune socială”.

Avocații integrării populației rome trebuie de asemenea să aibă în vedere faptul că voința, abilitatea și deciziile populației rome marginalizate de a participa în procesul de incluziune sunt influențate de către o varietate de factori calitativi, iar acești factori pot fi ușor și sunt de la sine ignorați de cercetările cantitative. ADF a înțeles acest lucru: „datele statistice furnizează o informație esențială, însă cercetările calitative de teren sunt necesare pentru o mai bună înțelegere a interacțiunii complexe dintre o multitudine de factori care afectează procesele de incluziune socială”.

Europa uneori construiește ziduri pentru a exclude populația romă. Europa alteori își trimite forțele de menținere a ordinii pentru a expulza populația romă la periferiile societății. Alteori populația romă însăși poate în fapt să-și folosească propria cultură pentru a-și valida auto-excluderea voluntară din societatea majoritară.

De exemplu, Barnes (2003), afirmă că printre romi se crede că „[i]nteracțiunea cu gadjii, sau ne-romii, comportă riscuri deoarece gadjii ar fi prea ignoranți pentru a se comporta conform regulilor decenței”. Uzunova (2010) susține:

„Romii împărtășesc o credință puternică în propria lor unicitate, iar etnocentricitatea i-a împiedicat să violeze auto-interzicerea lor de a se integra cultural. Legea romani a evoluat fără îndoială ca un mecanism de apărare și de izolare, și se manifestă nu numai ca o neîncredere profundă faţă de gadjii (un termen romani care denumește persoanele ne-rome), dar ca și dispreț față de lumea ne-romă, de superioritate culturală, precum şi ca un drept de a trata gadjii ca persoane inferioare” (294).

Friedman (2012) se referă la faptul că atitudinile anti-rome care se nasc în societatea majoritară pot consolida practicile culturale și de drept ale romilor care validează, pentru comunitățile marginalizate de romi, înstrăinarea lor de societățile occidentale. De exemplu, Friedman scrie: „viziunile romilor despre gadjii, consolidate de viziunile gadjiilor despre romi ca needucați, hoți și escroci analfabeți, elimină opțiunea de ieșire din comunitate și astfel împuternicește kris-ul (nota pzf: un fel de tribunal comunitar al romilor) de a aplica legea romă prin amenințarea cu excludere din unica societatea umană tolerabilă”. Leeson (2013) utilizează teoria economică pentru a demonstra „felul în care legea romani folosește pârghiile superstiției pentru a aplica un comportament dezirabil în comunitățile romani, unde autoritățile politice formale lipsesc, iar simpla ostracizare este ineficientă”.

Un studiu elaborat în 2010 de Departamentul pentru Copii, Școală și Familii din Marea Britanie (acest departament a fost înlocuit cu Departamentul Educației) oferă un exemplu convingător de schimbare de perspectivă asupra experiențelor subiective ale romilor care pot fi foarte valoroase în planificarea și monitorizarea politicilor publice. Rezistența populației rome la educație transpare într-o logică specifică și pragmatică:

„Deși unii părinți au recunoscut că abilitățile de matematică primară și lectură sunt importante pentru ţigani, romi și nomazi (Travellers), alte cunoștințe și calificări academice sunt mai puțin relevante ori valoroase pentru ei. Prin urmare, odată ce acele abilități au fost obținute într-un stagiu primar de învățământ, transferarea copiilor la următoarea treaptă de învățământ are o valoare scăzută.”

Un respondent romani, participant la studiul indicat mai sus, a menționat următoarele: “este natural pentru copiii noștri să nu meargă în ciclul secundar de studii”. Un exemplu tipic de atitudini adoptate de o bună parte dintre părinții romi față de procesul de integrare, mai ales când aceasta se referă la fiicele lor, unul dintre părinți a afirmat în cadrul aceluiași studiu:

Nu cred că ea are nevoie să învețe mai mult decât ceea ce a învățat ea aici deoarece ea nu va avea un loc de muncă, ea va face ce fac și eu, va găti, spăla, curăța, va fi o casnică, va avea copii… Eu nu cred că ea are nevoie să meargă mai departe. Ea poate să citească, poate să scrie, atât e de ajuns. Învățând despre vulcani și alte lucruri nu-i va aduce niciun job fantastic.

Mai multe imersiuni calitative cu privire la modul de a percepe și a acționa al romilor, precum în aceste exemple enunțate mai sus, pot facilita abordări eficiente practice și teoretice pentru a motiva participarea romilor în educație și alte inițiative. În mod ideal, administratorii și monitorii responsabili de integrarea Romilor ar trebui să urmeze pașii elaborați în cadrul proiectului de Angajament Local pentru Integrarea Romilor (LERI) desfășurat de către ADF, care din 2013 promovează și elaborează ceea ce ADF numește metode de cercetare-acțiune participativă. Implementat în 22 de localități în 11 state membre ale UE și valabil până în 2016, acest proiect permite indivizilor din cadrul comunităților rome vizate de politicile integraționiste să se implice direct nu doar în colectarea datelor, dar și în interpretarea acestora.

În cele din urmă, cunoașterea experiențelor subiective diferite ale romilor va ajuta factorii decizionali care elaborează politici integraționiste să adapteze mai bine programele și serviciile care îi vizează pe romii marginalizați la necesitățile și percepțiile lor; să determine unde anume este sau nu nevoie de o intervenție de politică publică; și să rămână sensibili la dorințele acelor romi care preferă să nu se integreze în societățile europene majoritare.

Traducere pentru PZF de Victoria Apostol .

sursă imagine de fundal.